Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURSUL 1.
Definiţie şi izvoare.
1
Această lege a fost parţial abrogată prin Decretul nr. 16 din 14 ianuarie 1949 – „Decret
privind difuzarea şi editarea cărţii”.
La 16 februarie 1951 intră în vigoare „Decretul nr. 19/1951 privind dreptul de
autor asupra operelor literale susceptibile de a fi tipărite”, decret care a suferit o
modificare în ianuarie 1952 prin Decretul nr. 428/1952.
Toate aceste legi şi decrete vor fi abrogate expres prin Decretul nr. 321/1956
privind dreptul de autor, care a rămas în vigoare până în 1996. După 1990 au existat
câteva priorităţi legislative printre care şi o nouă reglementare a dreptului de autor, dar
aceasta nu s-a produs decât în 1996 prin promulgarea Legii nr. 8/1996.
Legea nr. 8/14 martie 1996 „privind dreptul de autor şi drepturile conexe”
a fost publicată în M.O. nr. 60 din 26 martie 1996 şi a intrat în vigoare la trei luni de la
publicare. Textul iniţial a fost modificat şi completat succesiv prin legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru şi legea nr. 285/2004 publicată în M.Of.nr.587/2004.
Legea cuprinde 154 de articole ceea ce constituie o dovadă suficientă pentru a constata
că ea se aliniază reglementărilor europene în materie dar nu numai prin proporţiile ei,
fapt mai rar întâlnit în dreptul nostru, ci şi prin soluţiile consacrate.
Operele de creaţie intelectuală se împart în trei categorii , şi anume :
-opere literare , artistice sau ştiinţifice , precum şi orice asemenea opere de
creaţie intelectuală care generează dreptul de autor ;
-interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi sau/şi executanţi ; înregistrările
sonore ale producătorilor de înregistrări sonore şi emisiunile organismelor de
radiodifuziune şi televiziune ;
-invenţiile care dau dreptul la brevetul de invenţie şi care constituie titlul de
protecţie pentru invenţie ;
Potrivit art. 1 din legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea
respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire
( publ. în M.Of. nr. 588/21.11.2000 ) , prin drepturi de proprietate intelectuală , se
înţeleg următoarele categorii de drepturi :
- dreptul de autor ;
- drepturile conexe dreptului de autor ;
- dreptul asupra brevetelor de invenţii .
- dreptul asupra mărcilor de produs sau de servicii înregistrate ;
- dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale ;
- dreptul asupra indicaţiilor geografice ;
Dreptul de autor este dreptul de proprietate intelectuală recunoscut persoanei
sau persoanelor fizice care au realizat o operă originală de creaţie intelectuală în
domeniul literar , artistic sau ştiinţific , oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau
forma concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor ori altor
titulari legali , persoane fizice sau juridice .
Drepturile conexe sunt drepturile de proprietate intelectuală , altele decât
drepturile de autor , de care beneficiază artiştii interpreţi sau executanţi pentru
propriile interpretări sau execuţii , producătorii de înregistrări sonore pentru propriile
înregistrări , organismele de radiodifuziune şi televiziune pentru propriile emisiuni .
Brevetul de invenţie este titlul de protecţie care poate fi obţinut pentru orice
invenţie , ce are ca obiect un produs , un procedeu sau o metodă , în toate domeniile
tehnologice , cu condiţia ca invenţia să fie nouă , să implice o activitate inventivă şi să
2
fie susceptibilă de o aplicare industrială . ( legea nr. 64/1991 privind brevetul de
invenţie , publ. în M.Of. nr. 212/21.10.1991)
Marca de produs sau de serviciu reprezintă un semn susceptibil de reprezentare
grafică care serveşte la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau
juridice de cele aparţinând altei persoane . Pot constitui mărci semnele distinctive :
cuvintele , inclusiv numele de persoane , desenele , literele , cifrele , elementele
figurative , formele tridimensionale , combinaţiile de culori , etc.
Desenul sau modelul industrial reprezintă aspectul nou al unui produs , având o
funcţie utilitară .
Indicaţia geografică reprezintă denumirea care serveşte la identificarea unui
produs originar dintr-o anumită ţară , regiune sau localitate a unui stat, în cazul în care
o calitate , reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi , în mod esenţial ,
atribuite acestei origini geografice .
În continuare vom trata noţiunile legate de dreptul de autor şi drepturile conexe
drepturilor de autor , urmând ca celelalte drepturi ce derivă din creaţia intelectuală să
le tratăm în partea a doua a cursului .
3
Categorii de opere protejate.
4
inclusiv bazele de date care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie
creaţii intelectuale.”
Prin opere derivate se înţeleg acelea care au fost create plecând de la una sau
mai multe opere preexistente . Pentru recunoaşterea operei derivate , şi mai ales pentru
protecţia ei, este necesar ca prin această operă să nu fie prejudiciate drepturile
autorilor operei originale .
Prin dreptul de autor nu sunt protejate :
„a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de
functionare sau conceptele matematice ca atare si inventiile, continute intr-o opera,
oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi
traducerile oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor,
cum ar fi : stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaţiile de presă;
f) simplele fapte şi date.”
Art. 72 , din cadrul capitolul IX din lege care reglementează programele pentru
calculator, include în categoria operele de creaţie intelectuală protejate şi :
- orice expresie a unui program ,
- programele de aplicaţie şi sistemele de operare , exprimate în orice fel de
limbaj ,
- materialul de concepţie pregătitor,
- manualele .
Conform prevederilor alin.2 al articolului 72 din lege , în materia programelor
pentru calculator nu sunt protejate : ideile , procedeele , metodele de funcţionare ,
conceptele matematice şi principiile care stau la baza oricărui element dintr-un
program pentru calculator .
Subiectul dreptului de autor.
6
Note de curs
CURSUL 2.
DREPTUL DE AUTOR.
6 Vezi, Fr. Deak, St. Cărpenaru, Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire. Universitatea
din Bucureşti, 1983, p. 339 – 343.
8
c) dreptul de a consimţi la folosirea operei de către alţii şi de a cere încetarea
actelor de folosire săvârşite de alţii fără consimţământul său;
d) dreptul la inviolabilitatea operei.
În legătură cu opiniile exprimate de autorii la care ne-am referit, Yolanda
Eminescu face următoarele constatări :
„a) Cu o singură excepţie, toţi autorii citaţi sunt de acord asupra prerogativelor
nepatrimoniale care alcătuiesc dreptul de autor. Numai pentru C. Stătescu, dreptul
autorului de a folosi opera (prin reproducere, difuzare, reprezentare etc.) a cărui
consecinţă este aceea de a consimţi la folosirea operei de către alţii, aparţine categoriei
drepturilor patrimoniale.
b) Nici unul dintre autorii citaţi nu menţionează distinct printre drepturile
personale nepatrimoniale, un drept esenţial, dreptul de retractare şi modificare, cu alte
cuvinte, dreptul autorului, care rămâne stăpân al operei sale, de a o retrage, revenind
asupra consimţământului dat la folosirea operei sale sau de a o modifica, în principiu,
oricând.”
Luând în considerare prevederile exprese ale actualei reglementări în materia
dreptului de autor (într-o formă mai analitică), respectiv art. 10 din Legea nr. 8/1996,
Yolanda Eminescu formulează următoarea concluzie :
„Dreptul subiectiv al autorului presupune următoarele prerogative cu caracter
personal nepatrimonial :
a) dreptul de divulgare sau dreptul de a aduce opera la cunoştinţa publicului
pentru prima oară;
b) dreptul de retractare;
c) dreptul la paternitatea operei sau dreptul la calitatea de autor;
d) dreptul la respectul integrităţii operei sau dreptul la calitatea acesteia.”7
Legea noastră nu enunţă caracterele juridice ale drepturilor morale de autor , dar
acestea pot fi desprinse din unele dispoziţii ale legii . Astfel :
- dreptul moral de autor este strâns legat de persoana autorului : autorul personal are
şi exercită dreptul de a decide dacă , în ce mod şi cum va fi adusă opera la cunoştinţă
publică, numele sub care opera va fi adusă la cunoştinţă , modalitatea în care acest
lucru va fi făcut , precum şi retractarea operei divulgate pentru motive care sunt lăsate
la aprecierea suverană a autorului .
- dreptul moral al autorului este inalienabil şi neurmăribil ( insesizabil ) : este destinat
a asigura protecţia personalităţii autorului .
- drepturile morale ale autorilor au un caracter perpetuu şi imprescriptibil : utilizarea
operei nu poate aduce atingere memoriei autorului , iar opera nu poate fi disociată de
creatorul ei , chiar încetat din viaţă . După moartea autorului , exerciţiul dreptului de a
pretinde recunoaşterea calităţii de autor şi a dreptului de a pretinde respectarea
integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări şi atingeri care prejudiciază
onoarea sau reputaţia autorului se transmit prin moştenire . Imprescriptibilitatea
drepturilor morale înseamnă că ele pot fi exercitate atât timp cât opera rămâne în
memoria oamenilor şi face obiectul unei exploatări .
3. Dreptul de divulgare
4. Dreptul de retractare
8 H. Desbois, Le droit d’auteur en France, ed. II. Paris, Dalloz, 1966, p. 421 – 422.
10
Dreptul la paternitatea operei sau dreptul la calitatea de autor se întemeiază pe
necesitatea de a respecta legătura firească dintre creator şi opera sa. Acest drept
îmbracă un aspect pozitiv, care constă în dreptul autorului de a revendica oricând
calitatea de autor, şi un aspect negativ – adică dreptul de a se opune la orice act de
contestare a acestei calităţi din partea unor terţi.
Aspectul pozitiv al dreptului la paternitatea operei implică şi dreptul autorului la
nume, adică dreptul de a decide dacă opera va fi adusă la cunoştinţa publicului sub
numele său, sub un pseudonim sau fără indicare de nume; poate reveni oricând asupra
acestei hotărâri şi publica opera sub numele său (art. 10 lit. c din legea 8/1996 prevede
: „c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică;”).
Numele autorului, dacă acesta a decis publicarea operei sub numele său, trebuie
indicat de cesionarul dreptului de reproducere, reprezentare, executare sau difuzare în
orice alt mod al operei, pe coperta operei publicate în volum separat, la începutul sau
sfârşitul celor publicate în culegeri sau periodice, pe programe, afişe şi orice materiale
publicitare. În cazul operelor derivate este obligatorie şi indicarea numelui autorului
operei originale. Obligaţia de indicare a numelui există şi în cazurile în care, potrivit
legii, opera sau fragmente din ea pot fi folosite fără consimţământul autorului.
Voinţa autorului cu privire la modul de a scrie numele trebuie respectată
întocmai (cu prenumele întreg, cu iniţială etc.). Nerespectarea voinţei autorului în
legătură cu numele va constitui adesea, nu numai o încălcare a dreptului la nume, dar
şi a dreptului la calitatea de autor.
În cazul în care un terţ publică o operă proprie sub numele altuia (de obicei, un
autor cunoscut) nu ne vom afla în faţa unei încălcări a dreptului la calitatea de autor, ci
a unei încălcări a dreptului personal nepatrimonial la nume.
Dreptul la paternitatea operei face parte din categoria prerogativelor a căror
supravieţuire după moartea autorului este necontestată. Jurisprudenţa franceză s-a
pronunţat încă în secolul trecut în acest sens, într-un proces celebru privitor la
publicarea de către un editor, Lerouge, a unor memorii abuziv atribuite lui Fouché,
duce de Ostrante, ministru al lui Napoleon9.
Dreptul la calitatea de autor este recunoscut numai persoanelor fizice , nu şi
persoanelor juridice .
După moartea autorului , exerciţiul acestui drept se transmite moştenitorilor
sau , după caz , organismelor de gestiune colectivă , pe durată nelimitată .
Dreptul la inviolabilitatea operei este prevăzut expres în art. 10 lit. d) din legea
nr.8/1996 : „d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune
oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea
sau reputaţia sa;”.
Dreptul la inviolabilitatea operei este denumit în doctrină şi în unele legislaţii,
drept la respectul sau integritatea operei. Prin acest drept se înţelege prerogativa
autorului de a face cunoscută opera sa în forma hotărâtă de el şi, ca urmare,
inadmisibilitatea oricăror suprimări, modificări sau completări fără acordul autorului.
9 Vezi, Gérard Gavin, Le droit moral de l’auteur dans la jurisprudence et la législation française, Paris, Dalloz, 1960, p.
123.
11
Natura nepatrimonială a dreptului la inviolabilitatea operei face ca acest drept să
aibă un caracter absolut , inalienabil şi imprescriptibil . În consecinţă , el nu încetează
şi nici nu poate fi considerat diminuat în cazul cesionării pe cale convenţională sau
legală a exerciţiului drepturilor patrimoniale ale autorului asupra operei .
Majoritatea legislaţiilor naţionale europene asigură prin consacrarea acestui
drept protecţia operei împotriva oricăror modificări care ar constitui o atingere adusă
onoarei, reputaţiei sau altor interese ale autorului. Legea franceză şi belgiană
garantează în această privinţă, autorului, o protecţie absolută.
Să subliniem faptul că noua reglementare în art. 11 se pronunţă ferm şi explicit :
„(1) Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări”, iar mai
departe reglementează transmiterea exerciţiului drepturilor cu privire la calitatea de
autor şi respectarea integrităţii operei : „(2) După moartea autorului, exerciţiul
drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d) se transmite prin moştenire, potrivit
legislaţiei civile, pe durată nelimitată. Dacă nu există moştenitori, exerciţiul acestor
drepturi revine organismului de gestiune colectiva care a administrat drepturile
autorului sau, dupa caz, organismului cu cel mai mare numar de membri, din domeniul
respectiv de creatie ” .
8. Drepturile patrimoniale.
12
Din acest drept exclusiv care aparţine autorului de a-şi exploata opera iau
naştere alte drepturi distincte şi exclusive ale autorului prevăzute expres prin art. 13
din lege, după cum urmează :
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza reproducerea integrală
sau parţială , directă sau indirectă , temporară sau permanentă , prin orice mijloace şi
sub orice formă a operei.
În art. 14 din lege, este prevăzut înţelesul noţiunii de reproducere în sensul că :
„Prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înţelege realizarea uneia sau mai multor
copii ale unei opere, prin orice mijloc şi sub orice formă , inclusiv realizarea oricarei
inregistrari sonore sau audiovizuale a unei opere.” În literatura noastră de specialitate
s-a arătat că prin reproducere se înţelege fixarea materială şi durabilă a operei pe un
lucru , prin orice procedee , în scopul de a fi comunicată publicului indirect , prin
intermediul acelui lucru .
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza distribuirea operei .
Art. 14 indice 1 din lege, prevede şi înţelesul noţiunii de distribuire a operei ,
astfel : „ Prin distribuire , în sensul prezentei legi, se intelege vânzarea sau orice alt
mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere,
precum şi oferirea publică a acestora”.
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza importul în vederea
comercializării pe teritoriul României a copiilor de pe operă, realizate cu
consimţământul autorului.
Prin import, se intelege introducerea pe piaţa internă, cu scopul comercializării,
a originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport.
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza închirierea operei .
Acest drept de a autoriza închirierea operei poate fi acordat pe o perioadă de
timp limitată, dar în schimbul unui avantaj economic sau comercial direct sau indirect.
De remarcat că acest drept este o noutate în reglementarea actuală el nefiind prevăzut
în decretul nr. 321/1956.
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza împrumutul operei .
Potrivit art. 14 indice 4 , prin împrumut se înţelege punerea la dispoziţie spre
utilizare, pentru un timp limitat şi fără un avantaj economic sau comercial direct ori
indirect, a unei opere prin intermediul unei instituţii care permite accesul publicului în
acest scop. Împrumutul efectuat prin biblioteci nu necesită autorizarea autorului şi dă
dreptul acestuia la o remuneraţie echitabilă. Acest drept nu poate face obiectul unei
renunţări.
Legiuitorul a prevăzut în art. 14 indice 5 că nu pot face obiectul închirierii sau
împrumutului:
a) proiectele de structuri arhitecturale;
b) originalele sau copiile operelor de design ori de artă aplicată produselor destinate
unei utilizări practice;
c) originalele sau copiile operelor, în scopul comunicării publice ori pentru a căror
utilizare există un contract;
d) lucrările de referinţă pentru consultare imediată sau pentru împrumut între
instituţii;
e) operele create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea
sunt utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activităţii obişnuite.
13
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza comunicarea publică,
direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la
dispoziţia publicului, astfel încât să poata fi accesată în orice loc şi în orice moment
ales, în mod individual, de către public;
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza radiodifuzarea operei .
Prin radiodifuzare se poate înţelege fie emiterea unei opere de către un organism
de radiodifuziune sau de televiziune, prin orice mijloc ce serveşte la propagarea fără
fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării digitale a acestora, inclusiv
prin satelit, în scopul recepţionării de către public , sau fie transmiterea unei opere sau
a reprezentării digitale a acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice
alt procedeu similar, în scopul recepţionării de către public.
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza retransmiterea prin
cablu a operei .
- dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza realizarea pe baza operei
sale a unor opere derivate (traducere, publicarea în culegeri, adaptarea, precum şi orice
altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creaţie intelectuală.
- dreptul de suită ( denumire preluată din limba franceză ) reprezintă dreptul
autorului, care şi-a transmis cu titlu oneros originalul operei, sub forma unui drept de
creanţă, de a încasa o cotă din preţul de vânzare obţinut la orice revânzare a operei,
ulterioară primei înstrăinări de către autor . Acest drept este recunoscut în mod expres
de lege autorului operei de artă plastică , artă grafică sau al unei opere fotografice
pentru orice revânzare care implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau
intermediari, saloane, galerii de artă, precum şi orice comerciant de opere de artă.
Suma care îi va reveni autorului la fiecare revânzare a operei se calculează
conform următoarelor cote, fără a putea depăşi 12.500 euro:
a) de la 300 la 3.000 euro - 5%;
b) de la 3.000,01 la 50.000 euro - 4%;
c) de la 50.000,01 la 200.000 euro - 3%;
d) de la 200.000,01 la 350.000 euro - 1%;
e) de la 350.000,01 la 500.000 euro - 0,5%;
f) peste 500.000 euro - 0,25%.
Acestor autori li se recunoaşte şi o altă serie de drepturi care rezultă din dreptul
de suită : dreptul de a fi informat despre locul şi data vânzării, despre preţul de vânzare
şi despre locul unde se află opera sa. Toate aceste informaţii cât şi obligaţia de a
reţine şi a plăti cota rezultată din preţ trebuie să fie date autorului într-un termen limită
de 2 luni de la vânzarea operei.
Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări. Autorul
unei opere chiar dacă şi-a înstrăinat-o poate pretinde proprietarului sau posesorului
operei să-i permită accesul la acea operă dacă acest fapt este necesar pentru exercitarea
dreptului său. I se impune totuşi autorului o condiţie şi anume aceea de a nu aduce
atingere unui interes legitim al proprietarului sau posesorului.
- dreptul de recuperare pe care-l are autorul asupra unei opere care ar urma să
fie distrusă aflată în proprietatea altei persoane.
Conform art. 23 alin. 1 : „Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o
distrugă înainte de a o oferi autorului la preţul de cost al materialului.”
14
- dreptul autorului de a-şi transmite drepturile patrimoniale prin moştenire
potrivit legislaţiei civile.
- dreptul autorului sau al titularului dreptului de autor de a ceda drepturile sale
patrimoniale prin contract . Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi
limitată la anumite drepturi , la un anumit teritoriu şi respectiv la o anumită perioadă
de timp . Principalele contracte prin care autorul poate transmite ( cesiona ) altora
drepturile sale sunt : contractul de comandă a unei opere viitoare , contractul de editare
, contractul de reprezentare teatrală sau de execuţie muzicală , contractul de închiriere
a unei opere , contractele ce pot fi încheiate în domeniile speciale reglementate în
partea a doua a legii : în domeniul operelor cinematografice sau domeniul utilizării
programelor pentru calculator , etc.
15
Note de curs
CURSUL 3.
DREPTUL DE AUTOR.
16
- exerciţiul dreptului de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se
opune oricărei modificări şi oricărei atingeri aduse operei , dacă prejudiciază
onoarea sau reputaţia autorului .
Transmiterea acestor drepturi morale are loc pe durată nelimitată .
Drepturile patrimoniale cuprinse în conţinutul dreptului de autor, se nasc chiar
din momentul creării operei şi durează pe tot timpul vieţii autorului, iar după moartea
acestuia ele se transmit prin moştenire potrivit legislaţiei civile pe o perioadă de 70 de
ani .
Articolul 149 alin. 3 din lege prevede că , în ceea ce priveşte durata drepturilor
de exploatare , în cazul operelor a căror autori au decedat înainte de intrarea în
vigoare a legii nr. 8/1996 , şi pentru care au expirat termenele de protecţie , se
prelungeşte până la termenul prevăzut de această lege .
După împlinirea termenului de protecţie opera cade în domeniul public adică
monopolul exploatării operei , recunoscut titularilor drepturilor patrimoniale încetează
şi din acel moment opera intră în patrimoniul comun al umanităţii şi poate fi folosită
liber .
17
- de asemenea trebuie reprodus întreg citatul în sensul că citatul trebuie
reprodus fidel în formă exactă aşa cum a fost cuprins în textul publicat de
autor;
- desprinderea citatului din contextul operei trebuie să se facă în aşa fel încât
să nu dea naştere la nici o alterare a înţelesului pasajului citat, a ideii pe care
autorul citat a exprimat-o aşa cum reiese ea din citarea pasajului în întreg
contextul din care a fost desprins.
c) utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicaţii, în
emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale,
destinate exclusiv învăţământului, precum şi reproducerea pentru învăţământ, în cadrul
instituţiilor de învăţământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte
extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;
d) reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în
cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice
culturale sau ştiinţifice, care funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a
exemplarului unei opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii,
al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecţia permanentă a
bibliotecii sau a arhivei respective;
e) reproducerile specifice realizate de către biblioteci accesibile publicului, de
către instituţii de învăţământ sau muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în
scopul obţinerii unui avantaj comercial sau economic direct ori indirect;
f) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu
opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură,
artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în
afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de
reproduceri, distribuiri sau comunicări şi dacă este utilizată în scopuri comerciale;
g) reprezentarea şi executarea unei opere în cadrul activităţilor instituţiilor de
învăţământ, exclusiv în scopuri specifice şi cu condiţia ca atât reprezentarea sau
executarea, cât şi accesul publicului să fie fără plată;
h) utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor
oficiale organizate de o autoritate publică;
i) utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul
expoziţiilor cu acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitaţiilor publice de opere
de artă, ca mijloc de promovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.
De menţionat faptul că pentru cazurile prevăzute la alin.1 literele b), c), e), f) şi
i) este impusă menţionarea sursei şi numelui autorului dacă acesta apare pe lucrarea
utilizată, iar în cazul operelor de artă plastică sau de arhitectură, şi locul unde se
găseşte originalul. Reproducerile unei opere permise de art. 33 fără consimţământul
autorului au , în principiu , numai scop de informare pentru învăţământ , cercetare ,
actualitate sau în beneficiul persoanelor cu handicap.
De asemenea legea prevede că nu constituie o încălcare a dreptului de autor
reproducerea unei opere fără consimţământul autorului pentru uz personal sau pentru
cercul normal al unei familii dar trebuie respectate următoarele condiţii :
1 – opera să fi fost adusă anterior la cunoştinţă publică,
2 – reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei,
3 – să nu aducă un prejudiciu autorului sau titularului dreptului de utilizare .
18
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 35 din lege , sunt permise şi
următoarele transformări ale operei :
a – transformarea privată, care nu este destinată şi nu este pusă la dispoziţia
publicului,
b – dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiţia ca
rezultatul să nu creeze confuzie în ce priveşte opera originală şi autorul acesteia din
urmă,
c – dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor.
Deşi art. 35 nu prevede expres , pentru ca aceste transformări să fie permise este
necesar ca , în prealabil , opera să fi fost adusă la cunoştinţă publică .
Transmiterea drepturilor născute din crearea unei opere literare, artistice se face
atât pe cale succesorală cât şi prin acte inter vivos.
21
Contractul trebuie să îmbrace forma scrisă cerută însă numai ad probationem şi
nu ad validitatem. De la această regulă există o excepţie : contractul care are ca obiect
folosirea operei în presă.
În privinţa remuneraţiei care i se cuvine autorului, aceasta se va stabili prin
acordul părţilor şi va putea fi proporţională cu încasările provenind din utilizarea
operei sau se poate stabili o sumă fixă.
Dacă părţile nu au stabilit prin contract modalitatea de remunerare, autorul are
dreptul să ceară acest lucru pe cale judecătorească, instanţa urmând a stabili suma
datorată, ţinând cont de sumele care se plătesc uzual pentru astfel de situaţii, cât şi de
opera în sine, în funcţie de felul cesiunii.
Legea noastră reglementează şi o acţiune specială pentru revizuirea contractelor
lezionare , având unele asemănări cu acţiunea în resciziune pentru leziune din dreptul
comun . Potrivit art. 43 alin. 3 din lege , în cazul unei disproporţii evidente între
renumeraţia autorului şi beneficiile celui care a obţinut cesiunea drepturilor
patrimoniale , autorul poate solicita organelor jurisdicţionale competente revizuirea
contractului sau mărirea convenabilă a remuneraţiei .
În cazul operelor create în cadrul unui contract individual de muncă, drepturile
patrimoniale sunt stabilite prin acel contract de muncă şi ele (drepturile patrimoniale)
pot aparţine fie, unităţii care l-a angajat pe autor, fie autorului. Dacă prin contractul de
muncă s-au cedat unităţii drepturile patrimoniale născute din crearea operei este
obligatorie precizarea termenului pentru care ele au fost cedate, iar în cazul în care
acest termen nu se regăseşte în contract, acesta nu va putea fi mai mare de 3 ani de la
predarea operei.
După expirarea acestui termen, drepturile patrimoniale vor reveni autorului. De
asemenea, autorul unei opere create în baza contractului individual de muncă, îşi
păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei create în baza contractului ca parte
componentă din ansamblul creaţiei sale.
22
Note de curs
CURSUL 4.
DREPTUL DE AUTOR.
Contractul de editare.
Contractul de editare este acel contract prin care autorul cedează editorului
temporar în schimbul unei sume de bani numită remuneraţie, dreptul său de
reproducere şi distribuţie a operei.
Pe lângă aceste două drepturi cedate autorul poate ceda editorului său şi un
drept de a autoriza traducerea şi adaptarea operei.
Contractul trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii relative următoarele
clauze :
- felul cesiunii (exclusivă sau ne exclusivă);
- întinderea cesiunii în spaţiu;
- durata şi remuneraţia autorului.
Pe lângă aceste clauze obligatorii, contractul mai poate să prevadă :
- un termen până la care autorul trebuie să predea originalul operei;
- un termen până la apariţia şi difuzarea exemplarului fiecărei ediţii,
- numărul maxim şi minim de exemplare;
- modul în care autorul poate să controleze numărul de exemplare produs de
editorul său.
Editorul are următoarele obligaţii specifice :
a – să respecte clauzele contractuale;
b – să permită autorului să facă modificări în cazul unei ediţii noi;
c – să ceară consimţământul autorului atunci când doreşte să cedeze contractul
de editare;
d – să înapoieze autorului originalul operei primite pentru publicare dacă nu s-a
convenit altfel.
Contractul de editură încetează la expirarea perioadei pentru care el a fost
încheiat. Autorul are dreptul să ceară desfiinţarea contractului dacă editorul nu-i
publică opera în termenul convenit cât şi daune dacă prin nepublicare, a suferit un
prejudiciu.
În privinţa suportării riscului contractului, legiuitorul a făcut distincţia între
operele publicate şi cele nepublicate. Astfel, riscul pieirii operei va fi suportat de
editor, dacă opera a fost publicată, el având obligaţia de a plăti remuneraţia convenită
autorului. Dacă opera este distrusă total înainte de a fi pusă în circuit civil editorul este
îndreptăţit să pregătească o ediţie nouă , iar autorul va avea drept de remuneraţie
numai pentru una dintre aceste ediţii .
24
Contractul de editare poate îmbrăca forma a 2 feluri de contracte :
1 – contract de prestare de servicii,
2 – contract de antrepriză.
În primul caz, autorul pe cheltuiala sa îl împuterniceşte pe editor să-i reproducă
opera, urmând ca autorul să-şi valorifice singur opera după editare.
În cazul în care autorul îl împuterniceşte pe editor ca pe cheltuiala sa să-i
reproducă opera şi să i-o difuzeze suntem în situaţia celui de-al doilea tip de contract şi
anume cel de antrepriză, căruia I se aplică dispoziţiile codului civil.
După cum se cunoaşte contractul de antrepriză este acel contract în virtutea
căruia una dintre părţi – denumită antreprenor – se obligă să execute pe riscul său o
anumită lucrare pentru cealaltă parte – denumită client – în schimbul unei remuneraţii.
Acest tip de contract, este prevăzut în legea nr. 8/1996, dar în mod sumar,
precizându-se doar că I se aplică regulile din dreptul civil, referitoare la contractul de
locaţie, prevăzut de art. 1410 Cod civil.
Prin acest contract, autorul unei opere, cedează utilizarea , pe un anumit termen,
cel puţin a unui exemplar, al operei sale, în original sau copie, în schimbul unei sume
de bani.
Acest tip de contract se foloseşte în special pentru categoria de opere ca :
programe pentru calculator sau opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale.
Din analiza acestor contracte se poate desprinde concluzia că, pe de o parte,
prin ele se realizează atât aducerea operei la cunoştinţa publicului cât şi exploatarea
acelei opere, iar pe de altă parte, următoarele trăsături esenţiale ale acestor contracte :
a – au ca obiect, transmiterea temporară a dreptului de a utiliza o operă
determinată;
25
b – sunt contracte consensuale;
c – sunt contracte sinalagmatice;
d – sunt contracte încheiate intuitu personae;
e – forma scrisă este prevăzută pentru aceste contracte ca o condiţie ad
probationem şi nu ad validitatem.
În privinţa capacităţii autorului de a încheia un contract de valorificare a
drepturilor sale asupra operelor create se vor aplica dispoziţiile comune cu privire la
capacitate.
26
distinct de contractul de editare, în care se vor prevedea expres condiţiile producţiei,
difuzării şi proiecţiei operei audiovizuale.
De remarcat că în cazul în care nu există o convenţie contrară, autorii operei
audiovizuale, precum şi alţi autori cu contribuţii la aceasta, îşi păstrează toate
drepturile de utilizare separată a propriilor contribuţii, în condiţiile legii.
Producătorul şi autorul principal sunt cei care hotărăsc dacă opera audiovizuală
este terminată sau nu, versiunea definitivă, dacă opera va fi adusă la cunoştinţa
publicului şi modul în care va fi exploatată versiunea definitivă a operei.
Prin lege se interzice distrugerea suportului original al versiunii definitive a
operei audiovizuale în forma copiei-standard.
În ceea ce priveşte folosirea drepturilor patrimoniale, acestea se vor împărţi
între autorii operei audiovizuale. Remuneraţia autorului poate fi stabilită pentru fiecare
mod de utilizare a operei audiovizuale care este proporţională cu încasările brute
rezultate din utilizare.
Autorii au dreptul să ceară producătorilor, periodic, situaţia încasărilor realizate
din utilizarea operei.
Rezilierea contractului dintre producător şi autor poate fi cerută de acesta din
urmă dacă producătorul în termen de 5 ani de la încheierea contractului nu finalizează
opera audiovizuală sau nu difuzează opera în termen de 1 an de la finalizarea ei.
27
a) Operele de artă plastică, pot fi bi sau tridimensionale la baza protecţiei lor
stând individualitatea operei care se bazează pe creaţia artistică. Autorul operei de artă
plastică se bucură de toate drepturile morale şi patrimoniale prevăzute de lege.
Reproducerile după operele de artă plastică se pot realiza doar pe baza unui
contract care trebuie să conţină indicaţii necesare pentru identificarea operei (o schiţă,
un desen, o fotografie) precum şi referiri la semnătura autorului. Reproducerile nu pot
fi puse în vânzare fără consimţământul titularului dreptului de autor, consimţământ
care este dat după examinarea reproducerii.
După realizarea reproducerii toate instrumentele speciale care au folosit la
realizarea acelei reproduceri, trebuie să fie distruse sau făcute inutilizabile, dacă nu
sunt achiziţionate de către titularul dreptului de autor sau dacă nu s-a convenit altfel.
De asemenea modelele originale după care s-au realizat reproducerile trebuie
restituite titularului. În situaţia în care opera de artă plastică este expusă într-o
expoziţie, persoana fizică sau juridică care organizează acea expoziţie suportă riscul
dispariţiei sau distrugerii totale sau parţiale a operei.
29
Note de curs
CURSUL 5.
DREPTUL DE AUTOR.
30
În doctrină s-a pus problema dacă aceşti artişti sau executanţi sunt coautori la
realizarea operei. Pentru că ei nu participă la crearea operei interpretate sau executate
s-a considerat că nu pot avea calitatea de coautori, prestaţia lor a fost considerată drept
operă derivată. Această calificare, nu este justă pentru că ar însemna să se pună
această prestaţie pe aceeaşi treaptă cu traducerile sau adaptările care însă, sunt opere
cu entitate proprie.
Este adevărat că artiştii prin talentul lor măresc frumuseţea unei opere şi de
multe ori importanţa rolului lor este egală cu cea a autorului iar uneori chiar
superioară, mai ales pe scara realizărilor şi realităţilor comerciale.
Ca urmare s-a considerat că pentru protecţia prestaţiei interpreţilor sau
executanţilor este necesar să se instituie un regim care deşi modelat după cel al
dreptului de autor să fie diferit de acesta.
Legislaţiile care au consacrat o asemenea protecţie au realizat-o în cadrul aşa
numitelor drepturi conexe.
Existenţa unei conexiuni speciale între opera interpretată sau executată şi
interpretarea sau executarea ei este demonstrată de faptul că de multe ori interpretarea
ori executarea unei opere poate compromite sau să dea strălucire operei preexistente.
În conformitate cu prevederile art. 95 din lege, sunt consideraţi artişti interpreţi
sau executaţi : „actorii, cântăreţii, muzicienii, dansatorii şi alte persoane care prezintă,
cântă, dansează, recită, declamă, joacă, interpretează, regizează, dirijează ori execută
în orice altă modalitate o operă literară sau artistică, un spectacol de orice fel, inclusiv
folcloric, de varietăţi, de circ ori marionete.”
Din ultima parte a textului de lege, care foloseşte expresia „spectacol de orice
fel”, rezultă existenţa unor drepturi conexe de autor şi altor categorii de artişti
interpreţi sau executanţi ai unor creaţii sau realizări artistice decât cele expres
denumite şi enumerate în cuprinsul textului de lege.
Obiectul drepturilor conexe se deduce din conţinutul art. 94 , şi poate consta
din:
- interpretările şi execuţiile artiştilor interpreţi sau executanţi ,
- înregistrările sonore şi audiovizuale ale producătorilor unor astfel de
înregistrări,
- emisiunile organismelor de radiodifuziune şi televiziune .
Actuala reglementare, recunoaşte acestor artişti interpreţi sau executanţi o serie
de drepturi morale şi patrimoniale asemănătoare cu cele recunoscute autorilor.
Drepturile morale
31
execuţiei sale sau oricărei încălcări a drepturilor sale, care ar prejudicia grav onoarea
ori reputaţia sa,
În continuare, art. 97 din lege, prevede că drepturile morale conexe drepturilor
de autor ale artiştilor interpreţi sau executaţi, la fel ca şi drepturile morale ale autorilor,
nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări.
Aliniatul 2 al art. 97 din lege, stabileşte că exerciţiul drepturilor morale ale
drepturilor conexe drepturilor de autor ale artiştilor interpreţi sau executaţi pot fi
transmise prin moştenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată. În caz de
vacanţă succesorală exerciţiul acestor drepturi revine organismului de gestiune
colectiva care a administrat drepturile artistului interpret sau executant ori, dupa caz,
organismului cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv.
Drepturile patrimoniale
32
Pentru cazul în care artistul interpret sau executant îţi desfăşoară activitatea pe
baza unui contract individual de muncă, legea a reglementat două situaţii cu privire la
drepturile patrimoniale ale acestor artişti.
Astfel, art. 100 din lege prevede posibilitatea ca dreptul patrimonial prevăzut la
art. 98 să poată fi transmis celui care angajează, cu condiţia ca transmiterea dreptului
să fie expres prevăzută în contractul individual de muncă.
În situaţia în care artistul interpret sau executant a participat la realizarea unei
opere audiovizuale, ori a unei înregistrări sonore, dacă nu există o convenţie contrară,
se consideră că acesta cedează producătorului dreptul exclusiv de utilizare a prestaţiei
sale astfel fixate prin reproducere, distribuire, import, inchiriere si imprumut .
Remuneraţia cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale
care aparţin unui artist interpret sau executant se stabilesc prin acordul părţilor.
Cuantumul remuneraţiei poate să fie calculat fie proporţional cu încasările
provenite din exploatarea prestaţiei, fie în sumă fixă sau orice alt mod. Dacă
remuneraţia nu a fost stabilită prin contract artistul interpret sau executant poate
solicita organelor jurisdicţionale competente stabilirea remuneraţiei, la fel ca şi în
cazul contractului de cesiune a drepturilor de autor.
Se poate solicita, tot pe cale judecătorească revizuirea contractului de cesiune în
situaţia în care există o disproporţie între remuneraţia primită şi beneficiile celui care a
obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale.
În lipsa unei prevederi exprese în contractul individual de muncă drepturile
patrimoniale aparţin artistului interpret sau executant.
Autorul unei prestaţii executate în cadrul unui contract individual de muncă îşi
păstrează dreptul exclusiv de utilizare a acesteia ca parte integrantă în ansamblul
creaţiei sale.
În ceea ce priveşte durata în timp a drepturilor patrimoniale recunoscute
artistului interpret sau executant, art. 102 din lege, prevede că durata este de 50 de ani
începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc fixarea sau
comunicarea către public.
Potrivit art. 103 alin. 1 din lege, se consideră inregistrare sonora sau
fonograma, in sensul prezentei legi, orice fixare, exclusiv sonora, a sunetelor provenite
dintr-o interpretare ori executie a unei opere sau a altor sunete ori a reprezentarilor
digitale ale acestor sunete, oricare ar fi metoda si suportul utilizate pentru aceasta
fixare.
Producătorii de înregistrări sonore sunt persoanele fizice sau juridice care îşi
asumă responsabilitatea organizării şi finanţării realizării primei fixări a sunetelor, fie
că aceasta constituie sau nu o operă în sensul prevederilor Legii nr. 8/1996.
Producătorul de înregistrări sonore, are dreptul recunoscut de lege ca în cazul
reproducerii şi difuzării înregistrărilor sonore pe care le realizează, să înscrie pe
suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii şi alte suporturi, pe lângă menţiunile
33
privind autorul şi artistul interpret sau executant şi propriul său nume şi denumirea
întreprinderii sale.
Pe lângă acest drept moral, producătorilor de înregistrări sonore, li se recunoaşte
un drept patrimonial exclusiv de a autoriza efectuarea de către terţi a unor activităţi cu
privire la acestea :
a) reproducerea integrală sau parţială, directă ori indirectă, temporară sau
permanentă, prin orice mijloc şi sub orice formă, a propriilor înregistrări sonore;
b) distribuirea propriilor înregistrări sonore;
c) închirierea propriilor înregistrari sonore;
d) împrumutul propriilor înregistrări sonore;
e) importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a copiilor legal realizate
ale propriilor înregistrări sonore;
f) radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu
excepţia celor publicate în scop comercial;
g) punerea la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să
poată fi accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către
public;
h) retransmiterea prin cablu a propriilor înregistrări sonore.
La aceste drepturi, art. 105 alin. 3 din lege, prevede şi dreptul exclusiv al
producătorului de înregistrări sonore de a împiedica importul de copii ale propriilor
înregistrări sonore realizate fără autorizarea sa.
Cu privire la durata drepturilor patrimoniale recunoscute de lege producătorilor
de înregistrări sonore, aceasta este de 50 de ani şi începe să curgă cu data de 1 ianuarie
al anului următor celui în care a avut loc prima fixare, ori de la data aducerii la
cunoştinţă publică.
34
Organismele de radiodifuziune şi de televiziune sunt creatori de programe iar
programele reprezintă o operă comună creată de mai mulţi coautori, în colaborare, aşa
cum o defineşte art. 5 al legii.
Conform art. 113 alin. 1 din lege, aceste organisme de radiodifuziune şi de
televiziune au dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza, cu obligaţia pentru cel
autorizat de a menţiona numele organismelor în cauză, următoarele activităţi :
a) fixarea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau de
televiziune;
b) reproducerea integrală sau parţială, directă ori indirectă, temporară sau
permanentă, prin orice mijloc şi sub orice formă, a propriilor emisiuni şi servicii de
programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport;
c) distribuirea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau
de televiziune fixate pe orice fel de suport;
d) importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a propriilor emisiuni şi
servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport;
e) retransmiterea sau reemiterea propriilor emisiuni şi servicii de programe de
radiodifuziune sau de televiziune prin mijloace fără fir, prin fir, prin cablu, prin satelit
sau prin orice alt procedeu similar, precum şi prin orice alt mod de comunicare către
public, inclusiv retransmiterea pe Internet ;
f) comunicarea publică a propriilor emisiuni şi servicii de programe de
radiodifuziune sau de televiziune în locuri accesibile publicului, cu plata intrării;
g) închirierea propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau
de televiziune, fixate pe orice tip de suport;
h) împrumutul propriilor emisiuni şi servicii de programe de radiodifuziune sau
de televiziune fixate pe orice fel de suport;
i) punerea la dispozitia publicului a propriilor emisiuni şi servicii de programe
de radiodifuziune sau de televiziune fixate pe orice fel de suport, indiferent dacă au
fost emise prin fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau satelit, astfel încât să poată fi
accesate în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public.
35
Acest nou mod de transmitere prin satelit, a fost reglementat pentru prima oară
prin Legea nr. 8/1996, fapt ce se impunea datorită nivelului atins de ştiinţa şi tehnica
mondială a telecomunicaţiilor.
Prin comunicare publică prin satelit se înţelege introducerea sub controlul şi
responsabilitatea unui organism de radiodifuziune sau de televiziune situat pe teritoriul
României, a semnalelor purtătoare de programe destinate captării de către public, într-
un lanţ neîntrerupt de comunicare ce conduce la satelit şi revine pe pământ.
Trecerea la utilizarea pe scară largă a acestui nou sistem de comunicaţii publice
nu trebuie să aibă ca urmare încălcarea în vreun fel a drepturilor creatorilor de opere în
general sau a altor categorii de participanţi la realizarea unor opere audiovizuale, apte
a fi transmise publicului pe această cale.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 117 alin. 1 din lege, organismele de
radiodifuziune şi de televiziune care au ca obiect de activitate comunicarea publică a
unor programe prin satelit, trebuie să îşi desfăşoare activitatea cu respectarea dreptului
de autor şi a drepturilor conexe protejate prin Legea nr. 8/1996.
În situaţia în care semnalele purtătoare de programe sunt emise sub o formă
codificată, comunicarea aceasta va fi considerată comunicare publică numai dacă
dispozitivul de decodificare a emisiunii este pus la dispoziţia publicului prin
organismul respectiv sau cu consimţământul său.
Răspunderea pentru comunicarea publică prin satelit trebuie să revină acelor
organisme de radiodifuziune sau de televiziune care sunt titularele programelor în
cauză, precum şi persoanelor fizice sau juridice care au primit din partea acestora
autorizarea efectuării acestor comunicaţii publice.
Titularii dreptului de autor sau ai drepturilor conexe dreptului de autor asupra
operelor sau prestaţiilor care ar putea face obiectul unor programe comunicate prin
satelit, îşi vor putea cesiona drepturile lor, în vederea realizării unei astfel de
comunicări publice, numai printr-un contract încheiat individual sau prin intermediul
unui organism de gestiune colectivă. În acest caz este vorba despre un nou contract de
cesiune care se adaugă celorlalte contracte de valorificare a drepturilor de autor şi a
drepturilor conexe prevăzute de Legea nr. 8/1996.
Prin bază de date se înţelege o culegere de opere, de date sau de alte elemente
independente, protejate ori nu prin drept de autor sau conex, dispuse într-o modalitate
sistematică ori metodică şi în mod individual accesibile prin mijloace electronice sau
printr-o altă modalitate.
Potrivit art. 122 indice 1 fabricantul unei baze de date este persoana fizică sau
juridică ce a făcut o investiţie substantială cantitativă şi calitativă în vederea obţinerii,
verificării sau prezentării conţinutului unei baze de date.
Fabricantul unei baze de date are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza si de
a interzice extragerea si/sau reutilizarea totalitatii sau a unei parti substantiale din
aceasta, evaluata calitativ sau cantitativ.
Drepturile fabricantului bazei de date iau nastere o data cu definitivarea bazei de
date. Durata protectiei este de 15 ani, incepand cu data de 1 ianuarie a anului imediat
urmator definitivarii bazei de date.
37
Note de curs
CURSUL 6.
DREPTUL DE AUTOR.
39
Existenţa unui organism administrativ central cu competenţă naţională pentru
protejarea drepturilor de autor denumit Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, este
o garanţie suplimentară pentru garantarea drepturilor titularilor drepturilor de autor şi
ai drepturilor conexe.
Acest organism a luat fiinţă pe data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 prin
transformarea Agenţiei Române pentru Protejarea Drepturilor de Autor – organ de
specialitate aflat în subordinea Ministerului Culturii – prin schimbarea denumirii şi
subordonării. Odată cu schimbarea denumirii acest organism a devenit organ de
specialitate subordonat Guvernului.
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor are autoritate unică pe teritoriul
României în ceea ce priveşte evidenţa, observarea şi controlul aplicării legislaţiei în
domeniul dreptului de autor şi a drepturilor conexe.
Directorul general al acestui organism precum şi cei 20 de arbitrii (jurişti) sunt
numiţi de guvern. Oficiul funcţionează pe baza unui regulament aprobat de Guvern.
(H.G. nr. 60/10 martie 1997 publicată în M.O. nr. 46 din 18 martie 1997).
Atribuţiile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, conform prevederilor
art. 138 din lege, sunt următoarele :
a) reglementeaza activitatea din domeniu, prin decizii ale directorului general;
b) elaboreaza proiecte de acte normative in domeniul sau de activitate;
c) tine evidenta repertoriilor transmise de organismele de gestiune colectiva;
d) organizeaza si administreaza, contra cost, inregistrarea, in registrele nationale
si in alte evidente nationale specifice, prevazute de lege;
e) avizeaza constituirea si supravegheaza functionarea organismelor de gestiune
colectiva;
f) avizeaza, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, potrivit
legii, inscrierea in Registrul aflat la grefa judecatoriei, a asociatiilor si fundatiilor
constituite in domeniul drepturilor de autor si al drepturilor conexe, inclusiv in ceea ce
priveste asociatiile pentru combaterea pirateriei;
g) controleaza din oficiu, pe cheltuiala proprie, respectarea legislatiei din
domeniu si aplica sanctiuni contraventionale potrivit legii;
h) controleaza functionarea organismelor de gestiune colectiva si stabileste
masurile de intrare in legalitate sau aplica sanctiuni, dupa caz;
i) controleaza la cerere, pe cheltuiala titularilor unor drepturi protejate,
activitatile care constituie incalcari ale legislatiei in domeniu, si aplica sanctiuni
contraventionale, potrivit legii;
j) incheie acte de constatare a infractiunilor din domeniu, ridica mijloace
materiale de proba si le inainteaza organelor de urmarire penala;
k) administreaza baza de date, la nivel national, privind contraventiile
sanctionate in domeniul drepturilor de autor si al drepturilor conexe;
l) asigura secretariatul procedurilor de mediere desfasurate potrivit legii;
m) efectueaza, contra cost, constatari tehnico-stiintifice si expertize, prin
specialisti proprii, la solicitarea organelor de cercetare penala sau a instantelor
judecatoresti;
n) desfasoara activitati de informare privind legislatia din domeniu, pe
cheltuiala proprie, precum si activitati de instruire, pe cheltuiala celor interesati;
40
o) desfasoara activitati de reprezentare in relatiile cu organizatiile de specialitate
similare si cu organizatiile internationale din domeniu, la care statul roman este parte;
p) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege.
Apărarea drepturilor de autor prin mijloace dreptului civil şi ale dreptului procesual civil.
41
Apărarea drepturilor de autor prin mijloace de drept penal.
Constituie infracţiune, fapta persoanei care, fără a avea autorizaţia sau, după
caz, consimţământul titularului drepturilor recunoscute prin lege, cu privire la dreptul
de autor şi a drepturilor conexe, săvârşeşte cu vinovăţie, una din faptele prevăzute în
art. 140 lit. a – h din Legea nr. 8/1996.
În conformitate cu textul legal citat, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 1 an la 3 ani sau cu amendă de la 100.000.000 lei la 300.000.000 lei,
dacă nu constituie o infracţiune mai gravă, fapta persoanei care fără a avea autorizaţia
sau după caz consimţământul titularului drepturilor recunoscute de Legea nr.8/1996,
după cum urmează :
a) distribuirea operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe;
b) importul, pe piata interna, a copiilor operelor sau produselor purtatoare de
drepturi conexe, realizate cu consimtamantul titularilor;
c) inchirierea operelor sau produselor purtatoare de drepturi conexe;
d) comunicarea publica a operelor, altele decat cele muzicale, sau a produselor
purtatoare de drepturi conexe;
e) radiodifuzarea operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe;
f) retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi
conexe;
g) realizarea de opere derivate;
h) fixarea, in scop comercial, a interpretarilor sau a executiilor artistice ori a
programelor de radiodifuziune sau de televiziune.
42
opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinţa publicului o operă sub un alt nume
decât acela decis de autor, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
C. Infracţiuni mai grave decât cele prevăzute la art. 140 din lege.
În conformitate cu prevederile art. 143 din lege, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 50.000.000 lei la
300.000.000 lei, dacă nu constituie o infracţiune mai gravă fapta persoanei fără a avea
consimţământul titularului drepturilor recunoscute de lege :
a) inlatura, in cunostinta de cauza si cu scop comercial, de pe opere sau alte
produse protejate, ori modifica pe acestea orice informatie sub forma electronica,
privind regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe aplicabil;
b) distribuie, importa in scopul distribuirii, radiodifuzeaza ori comunica public
sau pune la dispozitia publicului, astfel incat sa poata fi accesate, in orice loc si in
orice moment ales in mod individual, fara drept, prin intermediul tehnicii digitale,
opere sau alte produse protejate, pentru care informatiile existente sub forma
electronica, privind regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe, au fost
inlaturate ori modificate fara autorizatie, stiind ca acest lucru permite, faciliteaza,
provoaca sau ascunde o infractiune prevazuta in prezenta lege.
De asemenea , constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni
la 3 ani sau cu amenda de la 50.000.000 lei la 300.000.000 lei fapta persoanei care
produce, importa, distribuie sau inchiriaza, ofera, prin orice mod, spre vanzare sau
inchiriere, ori detine, in vederea comercializarii, dispozitive ori componente care
permit neutralizarea masurilor tehnice de protectie sau care presteaza servicii care
conduc la neutralizarea masurilor tehnice de protectie, inclusiv, in mediul digital
În conformitate cu prevederile art. 139 alin 2 din lege, „Titularii drepturilor
încălcate pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz,
recunoaşterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora şi pot pretinde repararea
prejudiciului în conformitate cu normele legale.”
După cum se cunoaşte, sunt unele infracţiuni pentru care acţiunea penală se
pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate iar pentru alte infracţiuni,
acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Prin plângere în sensul prevederilor codului de procedură penală, se înţelege
încunoştinţarea făcută de o persoană sau grup de persoane care au suferit o vătămare
prin săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, adresată unui organ de urmărire
penală în scopul încetării faptei dăunătoare, a pedepsirii persoanelor vinovate şi a
reparării prejudiciilor morale şi/sau patrimoniale suferite ca urmare a săvârşirii acelor
fapte.
În unele cazuri în care legea prevede necesitatea formulării unei plângeri
prealabile, formularea şi prezentarea acesteia în scris sau oral este o condiţie a punerii
în mişcare a acţiunii penale.
Prin sesizare din oficiu ca mijloc de punere în mişcare a acţiunii penale, se
înţelege acea procedură penală prin care un organ de stat competent (organ de
urmărire penală, instanţă de judecată sau alt organ determinat prin lege) se
autosesizează în baza atribuţiilor şi îndatoririlor care i-au fost recunoscute sau impuse
43
prin lege cu privire la săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni. Sesizarea din oficiu
pentru săvârşirea unei infracţiuni din domeniul drepturilor de autor sau a drepturilor
conexe, poate fi declanşată şi de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor aşa
după cum reiese din atribuţiile acestui organ conferite de lege .
Note de curs
CURSUL 7.
45
Sfârşitul secolului al XX - lea se caracterizează în special printr-o explozie
nemaiîntâlnită a tehnologiei şi o veritabilă revoluţie a mijloacelor de informare.
Tehnologia priveşte brevetele , desenele şi modelele ; mijloacele de informare
sunt în strânsă legătură, cu semnele distinctive, publicitatea şi mărcile de fabrică spre
exemplu , având unele în raport cu altele importante consecinţe (incidenţe).
Dreptul proprietăţii industriale formează o parte dintr-un ansamblu denumit
proprietatea intelectuală. În fapt, proprietatea intelectuală cuprinde totalitatea
reglementărilor care tind la protecţia drepturilor proprietăţii industriale, a drepturilor
de autor şi de know-how (savoir-faire).
Dreptul proprietăţii industriale cuprinde brevetele de invenţie, modelele şi
desenele industriale, mărcile de fabrică, de comerţ şi de servicii, numele comercial,
însemnele, denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă şi concurenţa neloială 10.
Caracterul disparat al acestor drepturi nu împiedică gruparea lor în trei categorii :
drepturile cu privire la creaţiile industriale, semnele distinctive şi concurenţa neloială.
Constituie o creaţie industrială, invenţia cât şi modelul şi desenul industrial ;
dimpotrivă, marca, numele comercial, însemnul, denumirea de origine şi indicaţia de
provenienţă sunt semne distinctive. Brevetul de invenţie provine fără nici o îndoială
dintr-un act creator al minţii (spiritului) ca şi modelul şi desenul industrial. În schimb,
a alege un semn pentru a face din el o marcă nu este o operă de creaţie. A utiliza o
denumire de origine sau o indicaţie de provenienţă nu aparţine mai mult creaţiei.
Concurenţa datorează legătura sa cu creaţiile noi şi semnele distinctive tradiţiei.
Natura juridică a drepturilor de proprietate industrială
13 J.-M. MOUSSERON, Contribution à l’analyse objective du droit du breveté d’invention , 1960, n° 247 et s., p. 272 et s.
14 G. FINNISS, Les brevets et l’expansion économique, in Mélanges Bastian, t. 2, Droit de la propriété industrielle , Lib. Tech. , p.
223 ; B. REMICHE, Le rôle du système des brevets dans le développement. Le cas des pays andins , LITEC, Collection CEIPI, 1982 ;
P. MATHELY, « La propriété industrielle et les pays en voie de développement », PIBD 1978.9 (n° spécial, n° 223) ; A. FRANCON,
Le droit des brevets et les pays en voie de développement , mélanges Goldman, p. 89 ; Y. EMINESCU, « Le rôle des brevets dans la
stimulation de la création nationale et le transfert de techniques », Rev. Int. Dr. Comparé, 1978.581 ; J.L. BISMUTH, Etude de
quelques contraintes juridiques applicables au contrat de transfert technologique , Mélanges Weill, p. 33.
15 A. BOUJU, Le jour où les brevets d’invention cesseront d’être déposés , in Mélanges Bastian, t. 2, Droit de la propriété industrielle ,
Lib. Tech. P. 169.
47
Reglementarea juridică a brevetelor de invenţie.
Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie.
Publicată în Monitorul Oficial nr. 212 din 21 octombrie 1991, Legea brevetelor
de invenţie a intrat în vigoare la data de 21 ianuarie 1992 . După cum remarcă Dr.
Yolanda Eminescu,16 în intenţia legiuitorului, această lege reprezintă o întoarcere la
principiile fundamentale ale primei noastre legi în acest domeniu, legea din 1906, care
a pregătit aderarea României la Convenţia de la Paris şi totodată o încercare de aliniere
la legislaţiile moderne, prin luarea în considerare a transformărilor intervenite în
dreptul de proprietate industrială, transformări de cele mai multe ori, ignorate
deliberat, de legiuitorul perioadei comuniste.
Legea brevetelor de invenţie nr. 64/1991a fost republicată în Monitorul Oficial
nr. 752/2002 , iar prin H.G. nr. 499/2003 s-a aprobat Regulamentul de aplicare a legii
nr. 64/1991 ( publicată în M.Of. nr. 348/2003 ) .
Noua lege cuprinde o serie întreagă de dispoziţii de mult aşteptate de inventatori
şi care urmăresc nu numai stimularea în viitor a activităţii creatoare în acest domeniu,
dar şi repararea unor nedreptăţi, consecinţă a soluţiilor abuzive, atât de frecvente în
legea anterioară.
Legea este structurată în 8 capitole cu 70 de articole astfel :
I. Dispoziţii generale (art. 1-6)
II. Invenţia brevetabilă (art. 7-13)
III. Înregistrarea, publicarea şi examinarea cererii de brevet, eliberarea
brevetului (art. 14-33)
IV. Drepturi şi obligaţii (art. 34-47)
V. Transmiterea drepturilor (art. 48-54)
VI. Apărarea drepturilor privind invenţiile (art. 55-62)
VII. Atribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind invenţiile (art.
63-64)
VIII. Dispoziţii tranzitorii şi finale (art. 65-70).
16 Dr. YOLANDA EMINESCU, Regimul juridic al creaţiei intelectuale. Comentariul Legii brevetelor de invenţie, Ediţia a II-a, ed.
LUMINA LEX 1997, p. 7.
48
de serviciu, ca un regim de excepţie, regim al cărui limite sunt strict definite. În plus,
invenţiile realizate în condiţiile definite de lege, nu sunt supuse regimului invenţiilor
de serviciu, decât în absenţa unor clauze contractuale mai favorabile inventatorului.
Acest regim poate fi rezumat astfel :
a. brevetul aparţine angajatorului, dacă contractul de muncă prevede o misiune
inventivă specială încredinţată expres salariatului şi care corespunde funcţiilor sale
efective;
b. în lipsa unei clauze contractuale diferite, brevetul aparţine organizaţiei care a
încheiat un contract de cercetare cu inventatorul;
c. în lipsa unor clauze contractuale diferite, în toate celelalte cazuri brevetul
aparţine inventatorului salariat, chiar dacă, pentru realizarea invenţiei a folosit
mijloacele tehnice ale întreprinderii în care era angajat sau invenţia aparţine
domeniului de activitate al acesteia.
În toate cazurile, inventatorul are obligaţia de a informa pe cel care l-a angajat,
cu privire la realizarea invenţiei.
Inventatorul va putea breveta invenţia pe numele său, în toate cazurile, inclusiv
cele de la lit. a şi b de mai sus, dacă în termen de 60 de zile de la data când a fost
informat, angajatorul nu a depus cererea de brevet.
Potrivit alin. final al art. 5, angajatorul va avea un drept de preferinţă la
încheierea unui contract de cesiune sau licenţă cu inventatorul, cu condiţia de a
exercita acest drept în termen de 3 luni din momentul în care a primit oferta
inventatorului.
Art. 7 defineşte invenţia brevetabilă într-o formulare clară şi modernă şi
formulează cele trei condiţii de brevetabilitate : noutate, activitate inventivă şi caracter
industrial, elemente care sunt la rândul lor definite : - la art. 8 : „ O invenţie este nouă
dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii” , - art. 10 „ O invenţie este considerată ca
implicând o activitate inventivă dacă , pentru o persoană de specialitate , ea nu rezultă
în mod evident din cunoştinţele cuprinse în stadiul tehnicii” , - art. 11 „ O invenţie este
susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său poate fi realizat sau utilizat cel
puţin în unul dintre domeniile industriale , inclusiv în agricultură” . În definiţia
caracterului industrial apare criteriu repetabilităţii. Alt fel spus, invenţia este
susceptibilă de a fi reprodusă, cu aceleaşi caracteristici, ori de câte ori ar fi necesar .
Deosebit de importantă este dispariţia din noua lege a diferitelor forme de
cesiune legală, care făceau obiectul art. 14 lit. a şi b din vechea lege şi care acopereau
de fapt 90-95% din cererile de brevet, ceea ce făcea inutilă reglementarea specială a
unor cazuri de nebrevetabilitate.
Legea nouă este caracterizată şi printr-o amplă reglementare a procedurii în faţa
O.S.I.M.17. Să remarcăm, cu privire la depozitul cererii, faptul că, pentru a fi
înregistrată cererea trebuie să fie însoţită de descrierea invenţiei, dar că revendicările şi
desenele explicative pot fi depuse în termen de 2 luni de la înregistrare. Data
depozitului naţional este data înregistrării în Registrul Naţional şi potrivit prevederilor
art. 17 se asigură o prioritate din momentul constituirii depozitului sau de la data
priorităţii invocate şi recunoscute.
contrafăcute.
51
Ultimele articole ale legii sunt grupate în capitolul VIII Dispoziţii tranzitorii şi
finale.
52
- invenţia a fost realizată de salariat în timpul executării contractului
individual de muncă dar ea nu este în legătură cu activitatea unităţii şi nu a fost
creată în exercitarea funcţiei salariatului;
- deşi dreptul la brevetul de invenţie aparţine unităţii, datorită faptului că
invenţia a fost realizată în cadrul unui contract de cercetare, dar dacă unitatea,
în termen de 60 de zile de la data când salariatul a informat în scris unitatea
despre realizarea invenţiei, nu a depus cerere de brevetare a invenţiei la OSIM;
- unitatea nu este interesată de eliberarea brevetului.
Clasificarea invenţiilor
Cuvântul brevet provine din latinescul „brevis” ceea ce înseamnă scurt, puţin,
mic.
În Roma antică – nota brevis însemna menţiunile succinte pe care cei însărcinaţi
le făceau despre discursurile oratorilor în senat.
Privilegiile – un alt termen folosit pentru recunoaşterea drepturilor de autor în
sec. XIV şi XV, urmând apoi perioada în care drepturile referitoare la invenţii sunt
denumite patente.
În legea franceză din 1791 apare denumirea de brevet, care va fi preluată şi de
legea italiană – 1855, legea spaniolă – 1878, legea portugheză – 1896.
Astăzi patent înseamnă brevet, având semnificaţia de titlu de protecţie a
invenţiei.
Convenţia de la Paris din 1883 a folosit pentru prima oară în convenţie
internaţională denumirea de brevet.
Brevetul este titlul eliberat de către O.S.I.M. , care conferă titularului său
un drept exclusiv de exploatare , pe durata de valabilitate a acestuia .
55
Note de curs
CURSUL 8.
Obţinerea brevetului
Condiţii :
1 – Începerea examinării să fi fost cerută (cererea se poate face la data
depozitului cererii de brevet sau separat, într-un termen de 30 de luni de la această
dată).
2 – Să se fi achitat taxa de examinare.
3 – Să existe dovada plăţii acestei taxe.
Dacă după publicarea cererii o altă persoană cere examinarea în fond, acest fapt
se notifică solicitantului. Examinarea cererii de brevet are în vedere următoarele :
- invenţia să fie expusă în descriere, revendicări şi desene suficient de clar,
complet şi corect din punct de vedere ştiinţific şi tehnic astfel încât o persoană de
specialitate în domeniu să nu desfăşoare o activitate inventivă.
- să fie invocate priorităţile şi să fie stabilită unitatea inventivă şi
brevetabilitatea ei. OSIM are dreptul să ceară solicitantului actele pe care le consideră
necesare în legătură cu depozitul constituit sau îndeplinirea condiţiilor de brevetare.
Hotărârile OSIM
C. Cauze de anulare
Fiind un act juridic, în situaţia în care brevetul nu a fost întocmit în conformitate
cu dispoziţiile legale, acesta poate fi lovit de nulitate.
60
Analiza cauzelor de nulitate ne duc la concluzia că suntem în prezenţa unei
nulităţi absolute. Acestea sunt :
- nebrevetabilitatea investiţiei în situaţia în care invenţia contravine ordinii
publice şi bunelor moravuri.
- neîndeplinirea condiţiilor legale pentru existenţa invenţiei brevetabile.
Nulitatea poate fi invocată de orice persoană interesată şi poate fi făcută în tot
cursul duratei de valabilitate a brevetului şi se judecă de către Tribunalul municipiului
Bucureşti.
Hotărârile judecătoreşti prin care se anulează brevetul se înregistrează la OSIM
şi se publică în termen de 30 de zile.
Transmiterea drepturilor născute din crearea unei invenţii se poate face atât pe
cale succesorală legală sau testamentară cât şi prin acte între vii (inter vivos) respectiv
prin cesiune sau prin licenţiere.
Cesiunea este convenţia prin care titularul dreptului la acordarea brevetului ori
titularul dreptului asupra brevetului transmite în tot sau în parte, gratuit sau oneros,
drepturile sale născute din invenţie, unei alte persoane.
Cesiunea este totală dacă se transmit drepturile în integralitatea lor iar parţială
când se transmit numai o parte din aceste drepturi.
Cesiunea poate fi parţială :
- din punct de vedere teritorial, dacă se referă la limitarea la o parte din teritoriu,
- din punct de vedere al aplicaţiilor, dacă invenţia este susceptibilă de mai multe
aplicaţii şi numai o parte dintre acestea formează obiectul transmiterii,
- din punct de vedere al conţinutului dreptului transmis când cesiunea poate să
se refere, spre exemplu, numai asupra dreptului exclusiv de a fabrica produsul brevetat
cu păstrarea dreptului de a comercializa acele produse.
În toate cazurile cesiunea parţială se traduce printr-o coproprietate asupra
brevetului.
Cesiunea este oneroasă când se încheie contra unui echivalent şi generează
pentru cedent obligaţia de a garanta valabilitatea brevetului la data transmisiunii, fără a
fi ţinut de vreo garanţie a valorii comerciale a invenţiei.
Cesiunea gratuită are loc în ipoteza în care cedentul acţionează dintr-o intenţie
de liberalitate.
Cesiunea se poate rezilia sau rezoluţiona potrivit regulilor de drept comun.
Cesiunea drepturilor la acordarea brevetului, în cazul invenţiilor libere poate fi
consimţită odată cu înregistrarea acesteia, ori în cursul efectuării procedurii de
acordare a brevetului.
Cesiunea dreptului asupra brevetului poate fi consimţită de cei în drept doar
după acordarea brevetului. Poate fi de drept comun când titularul îşi poate transmite
dreptul cui doreşte, sau specială când titularul nu-şi poate cesiona dreptul decât unei
instituţii specializate.
Licenţa poate fi exclusivă sau neexclusivă.
Deoarece invenţiile au o importanţă deosebită pentru progresul tehnic al unei
ţări, interesul general este ca orice invenţie să fie pusă în aplicare. Legea prevede că la
61
cererea oricărei persoane interesate Tribunalul municipiului Bucureşti poate acorda o
licenţă obligatorie la expirarea unui termen de 4 ani de la înregistrarea cererii de
brevet sau a unui termen de 3 ani de la eliberarea brevetului socotindu-se termenul
care expiră cel mai târziu.
Această licenţă se acordă numai în situaţia în care invenţia nu a fost aplicată sau
insuficient aplicată pe teritoriul României, iar titularul brevetului nu poate să justifice
inacţiunea şi nici nu s-a ajuns la o înţelegere cu acesta.
Licenţa obligatorie este întotdeauna neexclusivă şi este acordată în condiţii
determinate în ceea ce priveşte durata, nivelul redevenţelor şi drepturilor băneşti
cuvenite inventatorului. Această licenţă se înregistrează la OSIM şi produce efecte din
momentul înregistrării. Poate fi retrasă tot de către Tribunalul municipiului Bucureşti
în situaţia în care beneficiarul ei nu respectă condiţiile de exploatare a invenţiei în
condiţiile stabilite.
Acordul de la Haga – 1947 – acord care a avut drept scop crearea şi organizarea
institutului internaţional de brevete cu sediul la Haga – institut devenit Direcţia
Oficiului European de Brevete, oficiu care are ca atribuţie principală, eliberarea de
avize asupra noutăţii invenţiilor propuse pentru brevetare.
64
Convenţia de la Strassbourg – 1963 – care a intrat în vigoare în august 1980 şi a
avut ca obiect unificarea unor elemente ale brevetelor de invenţie. Obiectul unificării îl
formează în principiu condiţiile de brevetabilitate şi efectele brevetului. În ce priveşte
condiţiile de brevetabilitate au fost reţinute cele 3 condiţii, iar revendicările au fost
considerate ca determinând limita protecţiei.
Contractul de know-how
65
Esenţial este că know-how - ul nu este niciodată brevetat, ceea ce înseamnă că
nu este divulgat.
Invenţiile devenind tot mai complexe şi sofisticate descrierea lor este adesea
insuficientă, pentru a le putea pune în practică. De aceea este necesară încheierea unor
contracte de know-how. În practică, contractele de comunicare de know-how sunt în
mod curent contracte de licenţă de know-how, iar clauzele înscrise în aceste contracte
sunt în general, formulate după modelul celor de licenţă purtând asupra unor drepturi
de proprietate intelectuală.
Acest contract, poate fi definit ca fiind o convenţie prin care pentru plata unor
redevenţe, datorie plătibilă sub formă de cote, se transmit cunoştinţe tehnice
nebrevetate care reprezintă o noutate relativă, subiectivă şi implică un anumit secret,
altfel spus convenţia prin care se transmite documentaţia tehnică a unei invenţii.
Caracterele juridice ale acestui contract sunt :
1 – nu este un contract reglementat printr-o lege specială şi deci se aplică
regulile de drept comun,
2 – este un contract al cărui obiect presupune o noutate relativă (se raportează
doar la părţile convenţiei) şi subiectivă (se determină numai în funcţie de cunoştinţele
tehnice ale părţilor).
3 – un contract al cărui obiect reprezintă un secret specific faţă de secretul cerut
unei soluţii brevetabile în înţelesul că nerespectarea lui duce de obicei la diminuarea
valorii know-how – ului şi nu la desfiinţarea lui.
Obligaţia principală la care dă naştere contractul este acela de transmitere a
know-how-ului , adică a cunoştinţelor şi soluţiilor noi , secrete , substanţiale şi
identificate , deţinute de un comerciant cedent , utile în industrie , comerţ sau servicii .
66