Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CUPRINS
1.NOŢIUNILE FUNDAMENTALE ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT (CONCEPTE)..............................................10
1.1 Educaţia fizică................................................................................................................................................10
caracteristici fundamentale:......................................................................................................................................................10
Particularităţi:............................................................................................................................................................................10
subsisteme.................................................................................................................................................................................10
Alte caracteristici.......................................................................................................................................................................11
1.2. Sportul..........................................................................................................................................................11
Ca structura:...............................................................................................................................................................................11
Ca funcţii ale sportului:..............................................................................................................................................................11
1.3. Antrenamentul Sportiv.................................................................................................................................11
1.4. Dezvoltarea fizică..........................................................................................................................................12
Categorii de indici:.....................................................................................................................................................................12
obiective principale:...................................................................................................................................................................12
1.5. Capacitatea motrică......................................................................................................................................12
1.6. Deprinderile motrice.....................................................................................................................................12
1.7. Priceperile motrice........................................................................................................................................13
1.8. Calităţile motrice..........................................................................................................................................13
1.9. Exerciţiul fizic................................................................................................................................................13
1.10. Mişcarea omului (motricitatea)...................................................................................................................13
1.11. Cultura fizică...............................................................................................................................................14
1.12. Efort fizic.....................................................................................................................................................14
1.13. Act motric...................................................................................................................................................14
1.14. Acţiunea motrica.........................................................................................................................................14
1.15. Activitatea motrica.....................................................................................................................................14
1.16. Psihomotricitatea.......................................................................................................................................15
1.17. Performanta................................................................................................................................................15
1.18. Capacitatea de performanta.......................................................................................................................15
1.19.Competiţia sportiva.....................................................................................................................................15
1.20Aptitudinile...................................................................................................................................................15
1.21 Antrenamentul sportiv.................................................................................................................................15
1.22 DEPRINDERILE MOTRICE..............................................................................................................................16
2.IDEALUL ŞI FUNCŢIILE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI..........................................................................16
Idealul educaţiei fizice.........................................................................................................................................16
idei fundamentale care definesc conceptia pe plan naţional:..................................................................................................17
Funcţiile educaţiei fizice.......................................................................................................................................17
ŞCOLI DE GÂNDIRE care au influentat evolutia educatiei fizice............................................................................19
3.CONCEPŢII ACTUALE DESPRE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ŞCOLAR..........................................................19
Concepţia de bază a educaţiei fizice şcolare.............................................................................................................................19
2
1. ETAPA INITIERII..................................................................................................................................................................31
2.ETAPA CONSOLIDĂRII DEPRINDERILOR MOTRICE.............................................................................................................32
3. ETAPA PERFECŢIONĂRII DEPRINDERILOR MOTRICE.........................................................................................................32
Transferul şi interferenta în învăţarea motrică.........................................................................................................................32
9.CUNOŞTINŢELE DE SPECIALITATE..........................................................................................................32
Definiţie:.....................................................................................................................................................................................32
Tipuri (categorii) de cunoştinţe teoretice care pot fi transmise in procesul practicării exerciţiior fizice:................................33
Metodologia formarii cunoştinţelor de specialitate..................................................................................................................33
Metode:.................................................................................................................................................................................33
Cerinţe:..................................................................................................................................................................................33
3
a)Viteza de reacţie................................................................................................................................................................49
b) Viteza de execuţie...........................................................................................................................................................49
c)Viteza de repetiţie(frecvenţa mişcărilor)...........................................................................................................................49
d)Viteza de deplasare............................................................................................................................................................50
e) Viteza de accelerare..........................................................................................................................................................50
f)Viteza in regimul altor calităţi motrice:..............................................................................................................................50
Factori ce condiţionează viteza..................................................................................................................................................50
Factorul nervos :....................................................................................................................................................................50
Factorul muscular :................................................................................................................................................................50
Factor osos:...........................................................................................................................................................................50
Factorul psihic :.....................................................................................................................................................................50
Factorul motric:.....................................................................................................................................................................50
Procedee metodice de dezvoltare – educare a vitezei..............................................................................................................50
EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT IN DEZV V..................................................................................51
Cerinţe în instruire:...................................................................................................................................................................51
11.2.CAPACITĂŢILE COORDINATIVE (ÎNDEMĂNAREA).........................................................................................52
Definiţie:.....................................................................................................................................................................................52
elemente componente:.............................................................................................................................................................53
Forme de manifestare a capacităţiilor coordinative.................................................................................................................53
Factorii de condiţionare a capacităţilor coordinaative..............................................................................................................53
Procedee metodice de dezvoltare-educare a indemanarii.......................................................................................................53
EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT IN DEZV. INDEMANARII...........................................................54
Cerinţe în instruire:...................................................................................................................................................................55
11.3 FORŢA..........................................................................................................................................................56
Definţie:.....................................................................................................................................................................................56
FORMELE DE MANIFESTARE ALE FORŢEI:..................................................................................................................................56
FACTORI CE CONDIŢIONEAZĂ FORŢA :......................................................................................................................................56
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE- EDUCARE A FORTEI...................................................................................................57
1. Procedeul „ cu greutăţi” ( inclusiv propriul corp):............................................................................................................57
2. Procedeul în circuit...........................................................................................................................................................57
3. Procedeul izometriei.........................................................................................................................................................58
4. Procedeul Power – Trening...............................................................................................................................................58
5. Procedeul contracţiilor musculare izotonice intense şi rapide........................................................................................58
6. Procedeul eforturilor repetate până la refuz...................................................................................................................59
EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT IN DEZV. F.................................................................................59
Cerinţe în instruire:...................................................................................................................................................................60
11.4 REZISTENŢA..................................................................................................................................................60
Definiţie:.....................................................................................................................................................................................60
Forme de manifestare...............................................................................................................................................................60
Factorii de condiţionare ai rezistenţei (A.Dragnea)...................................................................................................................61
Procedee metodice de dezvoltare- educare a rezistentei.......................................................................................................61
Cerinţe în instruire:...................................................................................................................................................................63
Cerinte ce trebuie avute in vedere când prin jocul sportiv se urmăreşte educarea rezistenţei:........................................63
Principii:.....................................................................................................................................................................................63
Rolul respiraţiei în educarea rezistenţei....................................................................................................................................64
11.5.SUPLEŢEA.....................................................................................................................................................64
DEFINIŢIE:...................................................................................................................................................................................64
Formele de manifestare ale supleţei.........................................................................................................................................65
Factori de condiţionare ai supleţei............................................................................................................................................65
Metodica dezvoltării supleţei in educatie fizica........................................................................................................................65
Metode, procedee metodice şi mijloace pentru dezvoltarea supleţei:....................................................................................65
Cerinte in instruire:....................................................................................................................................................................68
5
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ..............................................................................88
1.METODELE ŞI PROCEDEELE DE ORGANIZARE.........................................................................................................................88
1.organizare materială..........................................................................................................................................................88
2.organizarea colectivului de elevi........................................................................................................................................88
3.organizarea exersării..........................................................................................................................................................88
Metoda frontală...............................................................................................................................................................88
Metoda lucrului pe grupe.................................................................................................................................................89
Metoda lucrului la staţii pe bandă rulantă :.....................................................................................................................89
Metoda lucrului în circuit.................................................................................................................................................90
Procedeul individual.........................................................................................................................................................90
2. CONDUCEREA CLASEI.............................................................................................................................................................91
PLASAMENTUL PROFESORULUI............................................................................................................................................91
REZOLVAREA SITUAŢIILOR DE INDISCIPLINĂ........................................................................................................................91
3.MOTIVAREA ELEVILOR PENTRU PARTICIPAREA LA LECŢII......................................................................................................91
4. PARTICULARITĂŢI ALE LECŢIEI DE EDUCAŢIE FIZICA..............................................................................................................92
1.Particularităţi alelecţiei de educaţie fizică în învăţământul primar:..................................................................................92
2.Particularităţile lecţiei de educaţie fizică în învăţământul gimnazial:...............................................................................92
3.Particularităţile lecţiei de educaţie fizică în învăţământul liceal:......................................................................................93
4.Particularităţile ale lecţiei desfăşurate în AER LIBER pe timp friguros( sezon rece)..........................................................93
5.Particularităţile ale lecţiei desfăşurată în spaţii improvizate din INTERIOR, pe timp friguros( sezon rece)......................93
25. LOVITURA DE ATAC PE DIRECŢIA ELANULUI(VOLEI) - ÎNSUŞIREA UNUI PROCEDEU TEHNIC DE ATAC 112
26. BLOCAJUL(volei) - ÎNSUŞIREA UNUI PROCEDEU TEHNIC DE APARARE..............................................112
27.SĂRITURa ÎN LUNGIME CU ELAN CU 1 ½ PASI - INVATARE.................................................................112
8
28.EXERCIŢII, PENTRU ÎNSUŞIREA ALERGĂRII DE REZISTENŢĂ,...............................................................112
29.SĂRITURA CU SPRIJIN DEPĂRTAT LA CAPRA DE GIMNASTICĂ - invatare............................................112
30.EXERCIŢII, PENTRU ÎNVĂŢAREA ARUNCĂRII MINGII DE OINĂ............................................................112
31.EXERCIŢII PENTRU DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII COORDINATIVE (ÎNDEMÂNĂRII)..............................112
33.EXERCITII, PENTRU DEZVOLTAREA FIZICA ARMONIOASA, EXECUTATE LA SCARA FIXA......................112
34.EXERCITII, PENTRU INVATAREA STANDULUI PE CAP DIN GHEMUIT...................................................112
28. METODICA ÎNVĂŢĂRII PRINCIPALELOR ELEMENTE ŞI PROCEDEE TEHNICE DIN GIMNASTICĂ...........112
2. SĂRITURĂ CU ROSTOGOLIRE ÎNAINTE PESTE LADA ÎN LUNGIME.....................................................................................112
Podul de jos ( din culcat dorsal )..............................................................................................................................................112
Podul de sus, din stând depărtat.............................................................................................................................................112
Podul din stând pe mâini.........................................................................................................................................................112
d) Sfoara înainte.....................................................................................................................................................................112
e) Sfoara laterală.....................................................................................................................................................................112
a) Cumpăna înainte.................................................................................................................................................................112
Cumpăna înapoi.......................................................................................................................................................................112
Stând pe omoplaţi....................................................................................................................................................................112
Stând pe cap din ghemuit........................................................................................................................................................112
Stând pe cap din sprijin ghemuit pe un picior, cu elan............................................................................................................112
Stând pe cap din sprijin depărtat, din forţă.............................................................................................................................112
Stând pe mâini cu elan, din poziţia stând................................................................................................................................112
Stând pe mâini din forţă cu plecare din sprijin depărtat.........................................................................................................112
RULĂRILE..................................................................................................................................................................................112
a) Rostogolire înainte DIN GHEMUIT IN GHEMUIT(cu corpul grupat )..................................................................................112
Rostogolire înainte din săritură...............................................................................................................................................112
Rostogolire înapoi DIN GHEMUIT IN GHEMUIT.......................................................................................................................112
Rostogolire înapoi cu picioarele depărtate.............................................................................................................................112
Rostogolire înapoi cu picioarele apropiate..............................................................................................................................112
Rostogolire înainte cu picioarele depărtate............................................................................................................................112
Rostogoliri înapoi peste umăr ( cilindrul)...............................................................................................................................112
RĂSTURNĂRI......................................................................................................................................................112
Roata laterală...........................................................................................................................................................................112
SUBSISTEME
Educaţia fizică are mai multe subsisteme, determinate, în principal, de ontogeneza umană. Este vorba
de:
educaţia fizică a tinerei generaţii (preşcolară, şcolară şi universitară);
educaţia fizică militară;
educaţia fizică profesională;
educaţia fizică a adulţilor;
educaţia fizică a vârstei a treia;
educaţia fizică independent (autoeducatia).
ALTE CARACTERISTICI
Alte câteva caracteristici ale educaţiei fizice trebuie să fie menţionate, pentru o analiză comparativă cu
celelalte activităţi motrice fundamentale din domeniu (antrenament sportiv, activităţi competiţional-sportive,
activităţi specifice de timp liber, activităţi motrice recuperatorii sau, şi mai bine preventive etc.).
10
-Educaţia fizică este accesibilă tuturor oamenilor, indiferent de starea de sănătate, vârstă, ocupaţie, sex, rasă,
credinţă religioasă, apartenenţă politică, etnie, zonă social-economică sau geografică etc.
-Educaţia fizică are un predominant caracter formativ, în sensul că pregăteşte subiecţii pentru viaţă, pentru
necesităţile existenţei cotidiene din ontogeneză. Ea se adresează, cu precădere, corpului uman (în sens de
armonie a dezvoltării, rezistenţei cardio-respiratorii la eforturile fizice etc.), calităţilor motrice ale
practicantului exerciţiilor fizice, deprinderilor şi priceperilor motrice de bază şi utilitar-aplicative, sau
probelor sportive
-Educaţia fizică dispune de un număr foarte mare de exerciţii fizice. În diferitele sale forme de organizarea,
educaţia fizică "operează" cu: exerciţii pentru influenţarea dezvoltării corecte şi armonioase a corpului
subiecţilor, exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice, exerciţii din deprinderile şi priceperile motrice,
exerciţii din gimnastica aerobică, exerciţii de stretching, exerciţii din dansuri populare sau sportive etc.
1.2. SPORTUL
DEFINITIE
Este activitatea de întrecere constituita dintr-un ansamblu de acţiuni motrice diferenţiate pe ramuri
de sport, desfăşurata intr-un cadru instituţionalizat sau independent, prin care se caută
perfecţionarea posibilităţilor morfo-funcţionale si psihice, concretizate in performante obţinute in
competiţii, ca: record, depăşire proprie sau a partenerilor.
Sportul este deosebit de complex, atât sub aspectul structurii cat şi al funcţiilor:
CA STRUCTURA:
remarcăm cele patru subsisteme ale sale:
11
1.3. ANTRENAMENTUL SPORTIV
DEFINITIE
Antrenamentul sportiv este "procesul instructiv - educativ bilateral, desfăşurat sistematic şi continuu
gradat de adaptare a organismului omenesc la eforturi fizice şi psihice intense, în scopul obţinerii de
rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a exerciţiilor fizice ".
- se adresează unui număr mic de indivizi;
- beneficiază de un număr redus de exerciţii, dar aceste mijloace sunt specifice, perfecţionate uneori până la
virtuozitate;
- calităţile şi deprinderile şi priceperile motrice, parametrii efortului fizic se desfăşoară la un înalt nivel faţă
de educaţia fizică;
- are două laturi: instruirea şi educaţia.
Tendinţe manifestate în cadrul antrenamentelor în sportul contemporan
-menţinerea unor volume de efort raţionale (optime) care să asigure progresul şi, mai ales, caracterul relativ
extensiv necesar acumulărilor pentru stabilitatea formei sportive;
- perfecţionarea strategiilor de selecţie;
- creşterea considerabilă a intensităţii eforturilor de antrenament,
- creşterea ponderii pregătirii integrale a sportivilor în dauna pregătirii cu mijloace de bază şi specifice.
- utilizarea în mai mare măsură a trenajoarelor, dispozitivelor, simulatoarelor etc.
- conducerea antrenamentului şi competiţiilor de către o echipă de specialişti.
12
1.5. CAPACITATEA MOTRICĂ
DEFINITIE:
Prin capacitatea motrică se înţelege ansamblul posibilităţilor motrice naturale şi dobândite prin care
se pot realiza eforturi variate că structură şi dozare. Capacitatea motrică este un potenţial uman
dinamic (progresiv sau regresiv în ontogeneză) dat de unitatea dialectică dintre calităţile şi
deprinderile sau priceperile motrice ".
Capacitatea motrică mai este denumită şi “capacitate fizică” sau capacitate psiho-motrică
13
1.10. MIŞCAREA OMULUI (MOTRICITATEA)
Definitie:
Se mai numeşte şi "motricitatea omului". Este un termen ce desemneaza o schimbare de pozitie si
transformare suferita de un corp sau de una din partile sale, o iesire din starea de imobilitate,
stabilitate, o schimbare a pozitiei corpului in spatiu in raport cu unele repere fixe (Dragnea)
Mişcarea sau motricitatea omului este de diferite tipuri (ciclică, aciclică, activă, pasivă, voluntară,
involuntară, uniformă, neuniformă etc.) şi are caracteristici spaţiale, temporale, energetice etc.
Elementele componente ale mişcării/motricităţii omului au fost grupate următoarele trei categorii:
1. Actele motrice, care sunt fapte simple de comportare realizate în mod voluntar pentru îndeplinirea unor
acţiuni sau activităţi motrice. Un act motric special este exerciţiul fizic.
2. Acţiunile motrice, care sunt ansambluri de acte motrice astfel structurate încât realizează toturi unitare
în scopul realizării unor sarcini imediate. (de exemplu - deprinderile şi priceperile motrice, , sunt
acţiuni motrice reprezentative.)
3. Activităţile motrice, care sunt ansambluri de acţiuni motrice încadrate într-un sistem coerent de idei,
reguli şi forme de organizare în vederea obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului uman
şi de perfecţionare a dinamicii acestuia, în concordanţă cu obiective bine precizate.
Activităţile motrice fundamentale din domeniu sunt:
-educaţia fizică,
-antrenamentul sportiv,
-activitatea competiţional/sportivă,
-activitatea motrică recuperatorie şi alte
- alte activităţi motrice de timp liber.
DEFINITIE
Este o componentă deosebit de importantă şi interesantă a culturii universale, care sintetizează toate
valorile materiale şi spirituale puse în slujba dezvoltării personalităţii umane. Ea sintetizează toate
valorile (legităţi, instituţii, bunuri materiale, etc.) menite a fructifica exerciţiile fizice în scopul
perfecţionării potenţialului biologic, spiritual şi motric ale omului.
Sfera culturii este deosebit de larga.
In aceasta sfera, după opinia majoritatii specialistilor, intra următoarele categorii de valori:
a)valori create în scopul organizarii superioare a practicării exerciţiilor fizice de-a lungul istoriei sociale,
concretizate în urmatoarele elemente:
- discipline ştiinţifice în domeniu;
- regulamente competiţionale (îmbunătăţite permanent);
- performanţe motrice (unele în postura de recorduri);
- măiestria tehnică şi tactică; etc.
b)Valori create în dezvoltarea filogenetica a omului, concretizate în următoarele elemente:
- armonioasa şi corecta dezvoltare fizică a fiinţei umane, practicante a exerciţiilor fizice;
- idealul despre dezvoltarea armonioasă corporală umană
c)Valori create în procesul direct de practicare a exerciţiilor fizice, care sunt de natură materială sau
create prin spectacolul sportiv.
d)Valori de ordin spiritual, gânduri şi reflecţii scrise despre practicarea exerciţiilor fizice, despre unele
proiecte de bate materiale sau instalaţi sportive etc.
14
1.12. EFORT FIZIC
DEFINITIE:
Efortul este un proces de învingere conştientă a solicitărilor, în vederea atingerii unui bun nivel de pregătire
(A.Dragnea); componentă a activităţii fizice sau intelectuale, reprezintă capacitatea psiho-fizică a omului de
a presta activităţi caracterizate prin indici superiori de solicitare.
1.16. PSIHOMOTRICITATEA
DEFINITIE:
explica importanta motricitatii in dezvoltarea somatica si psihica. Manifestarea psihica si cea motrica
reprezintă elementele fundamentale ale adaptării sistemului. Dezvoltarea psihomotricităţii este un proces
extrem de complex ce are ca factori determinanţi predispoziţiile si plasticitatea S.N.C (moştenite genetic) si
educaţia.
Dupa Dragnea motricitatea poate fi privita din doua perspective:-ca fenomen observant din exterior ai
caror fapte si procese sunt explorate descriptiv si explicativ printr-un demers interdisciplinar, si – ca process
privit din interior de catre subiectul implicat, care simte, allege, decide, comunica, ataca, riposteaza.
1.17. PERFORMANTA
DEFINITIE:
este un rezultat valoros individual sau colectiv, obţinut intr-o competiţie, sportiva si exprimata in cifre
absolute, după sistemul locurilor oficiale sau prin locul ocupat in clasament. Performanta sportiva mai poate
fi definita ca o valoare bio-psiho-sociala realizata in cadrul unor competiţii oficiale, ca rezultat a unei
capacitaţi multiplu determinate si apreciate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite.
15
1.18. CAPACITATEA DE PERFORMANTA
DEFINITIE:
rezultatul interacţiunii operaţionale a unor sisteme bio-psiho-educagene, concretizate in valori
recunoscute si clasificate pe baza unor criterii elaborate social istoric. Capacitatea de performanta este
manifestarea complexa a disponibilităţilor individului, materializata in valori obiective sau obiectivitatea in
pct. locuri, clasamente, etc. capacitatea de performanta este determinata de interacţiunea a patru factori:
aptitudinile, atitudinile, ambianta si antrenament. La aceştia se adaugă si alţi factori mai îndepărtaţi fără
acţiune directă, cum ar fi: religia, tradiţiile, etc.
1.19.COMPETIŢIA SPORTIVA
DEFINITIE:
este o forma de organizare a întrecerii, intre sportivii de diferite categorii, ce are ca obiect principal
compararea performantelor (rezultatelor) conform unor reguli precise si unor normative stabilite anterior.
Caracteristici ale competiţiei:
- sunt forme de organizare stimulative pt. sportivi, încununându-le întreaga activitate de pregătire.
- sunt puncte nodale ale întregului proces de antrenament programat pe termen lung;
- competiţia constituie mijloace de dezvoltare integrala a capacitaţii de performanta;
- competiţiile fac posibil schimbul de informaţii in numeroase direcţii (antrenor, sportiv, adversar, public,
media), motiv pt. care sunt considerate ca adevăraţi factori de reglare si dezvoltare sociala;
- competiţia se constituie ca părţi componente ale vieţii social-culturale;
- competiţia la care participa sportivii de cel mai înalt nivel se constituie ca factori economici, de profit pt.
cei implicaţi.
1.20APTITUDINILE
DEFINIŢIE:
Aptitudinile sunt sisteme de procese fizice şi psihice organizate în mod original pentru efectuarea cu
rezultate înalte a activităţii (Dragnea, 1996).
ANATOMIE
-cunoaştere a principalilor indici morfo-funcţionali (puls, respiraţie –), de igienă personală (echipament
adecvat) şi de autoprotecţie (reguli care să prevină eventualitatea autoaccidentării sau accidentării).
16
-coroborat cu cunoştinţele de la disciplina biologie, elevul va conştientiza adoptarea unei poziţii corecte a
corpului atât în activităţile statice cât şi dinamice, el va fi capabil să conştientizeze efectul unei posturi
deficiente si să acţioneze pentru prevenirea instalării viciilor de postură
-elevul va cunoaşte principiile, procedeele pentru dezvoltarea musculaturii care contribuie la menţinerea unei
posturi corecte pe întreg parcursul vieţii .
FIZIOLOGIE
- cunoasterea legilor activitatii nervoase superioare, mecanismul formarilor deprinderilor, priceperilor si
calitatilor motrice, adaptarea organismului la efort si legatura dintre cele doua sisteme de semnalizare.
MATEMATICA
- unitătile de măsură ale masei, spatiului, timpului;
- directie, amplitudine, unghiuri;
- formule de calcul a indicilor specifici (de proportionalitate);
MUZICA/ARTA
Exerciţiile efectuate pe muzică contribuie la dezvoltarea simţului şi educaţiei muzicale şi estetice.
Dezvoltă spiritul de creativitate datorită multiplelor posibilitati de executie a exercitilor sau de legare a
anumitor elemente.
DEFINITIE
Idealul este un model prospectiv spre care trebuie sa se intrepte intreaga activitate teoretica şi
practica specifica. El depaseste întotdeauna cerinţele prezentului şi vizează perspectiva. Se refera nu
numai la educaţia fizică ci şi la toate activităţile motrice din domeniu.
El este determinat de comanda socială, deci şi de nivelul acestuia, de conceptia factorilor de decizie pe plan
naţional în privinta practicări exerciţiilor fizice. Teoretic exista în legi, decrete guvernamentale, intructiuni şi
alte acte normative, ideile fundamentale care definesc conceptia pe plan naţional privind acest fenomen.
17
IDEI FUNDAMENTALE CARE DEFINESC CONCEPTIA PE PLAN NAŢIONAL:
-Educaţia fizică, antrenametul sportiv, activitatea competiţională, etc., fac parte integranta din masurile
privind dezvoltarea fizică armonioasa şi menţinerea unei stari optime de sănătate pentru toate categoriile de
populatie ale tarii noastre;
-Educaţia fizică şi celelalte activităţi motrice fundamentale se subordoneaza pregătirii pentru munca şi viaţă;
trebuie urmarita cu prioritate afirmarea talentelor – mai ales pe planul activităţii competiţional-sportive, atat
la nivel naţional cat şi la nivel internaţional;
-Petrecerea timpului liber al oamenilor de diferite vârste şi profesii sa se realizeze în mod util şi recreativ şi
prin practicarea exerciţiilor fizice sub diferite forme organizatorice;
-Sa fie pus accent pe educaţia fizică şi sportivă a tineri generatii (mai ales cea şcolară), premiza şi pentru o
activitate sportivă de calitate superioara;
-Asigurarea unei conduceri militare a fenomenului de practicare a exerciţiilor fizice pe fondul unei
autonomii în plina afirmare.
Idelaul educaţiei fizice şi al celorlate activităţi motrice trebuie sa fie în concordanta cu idelaul general
educaţional al societatii. În consecinta el s-a modificat şi se va modifica în funcţie de evoluţia social-
istorica a fiecarei societati, de succesiunea etapelor de dezvoltare specifice.
În formularea idealului educaţiei fizice şi sportului se au în vedere şi unele elemente fundamentale de
referinţă. Principalele elemente de referinţă sunt următoarele:
- dezvoltarea fizică/corporală corectă şi armonioasă;
- calităţile motrice;
- deprinderile şi priceperile motrice (de bază, utilitar-aplicative şi specifice sporturilor);
- cunoştinţele şi tehnicile individuale sau de microgrup privind autoorganizarea, autoconducerea şi
autoevaluarea practicării exerciţiilor fizice (inclusiv pe planul refacerii capacităţii de efort);
- calităţile, trăsăturile şi comportamentele pozitive pe planurile moral, intelectual, estetic, tehnico-profesional
etc. ale personalităţii umane.
DEFINITIE:
Funcţiile sunt destinaţii constante ale unui fenomen şi ele derivă din ideal, în sensul că se
subordonează acestuia. Prin funcţii se realizează idealul educaţiei fizice, se face “apropierea” faţă de
aceasta. Ele sunt foarte importante şi îşi dovedesc eficienţa numai dacă sunt îndeplinite în “sistem”
influenţându-se şi completîndu-se reciproc.
18
1.Funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice (sau funcţia de optimizare a potenţialului biologic) face parte
din categoria celor specifice şi are rol prioritar mai ales în educaţie fizică a tinerei generaţii. Rolul
dezvoltării fizice armonioase, a unor indici superiori pe plan somatic şi pe cel funcţional , pentru viaţă şi
activitatea oamenilor de toate vârstele este prea binecunoscut şi nu este negat sau contestat de nimeni. Un
bun potenţial biologic condiţionează şi o stare optimă de sănătate, întreţinută permanent prin practicarea
exerciţiilor fizice. Activităţile de educaţie fizică şi sport constituie un stimul direct, aproape exclusiv, al
dezvoltării morfo-funcţionale, iar absenţa acestora poate conduce la adaptări de tip involutiv, ale căror
dimensiuni sunt greu de anticipat.
2.Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice face parte tot din categoria celor specifice educaţiei fizice.
Prin această funcţie sunt vizate cele două elemente componente ale capacităţii motrice : calităţiile motrice,
deprinderile şi priceperile motrice. Rolul capacităţii motrice pentru un randament sporit pe toate planurile
vieţii şi în întregirea personalităţii umane nu mai trebuie argumentat.
3.Funcţia igienica( de păstrare a sănătăţii) sau sanogenetică face parte din categoria celor asociate şi
vizează cerinţa fundamentala de menţinere a unei stări optime de sănătate a oamenilor. Prin educaţia fizică
se acţioneaza prioritar preventiv pe acest plan. Se poate , cu ajutorul exerciţiilor fizice să se acţioneze şi
pentru corectarea unor deficienţe pe planul sănătăţii.
4.Funcţiia recreativa este o alta funcţie asociată pentru educaţia fizică . Ea trebuie înţeleasă cel putin în
următoarele două sensuri:
- asigurarea , prin activitatea de educaţie fizică a fondului de calităţii , deprinderi şi priceperi motrice
necesare că oameni de diferite vârste să poată petrece în mod util şi plăcut , adică recreativ timpul lor liber
( cotidian, sau în vacante şi concedii ).
-asigurarea condiţiilor şi dezvoltarea interesului pentru urmărirea, tot în timpul liber , direct sau prin
mass-media , a întrecerilor motrice de bună calitate sau a unor activităţii motrice desfăşurate necompetitiv.
5.Funcţia de emulatie face parte tot din categoria celor asociate pentru educaţia fizică. Aceasta funcţie
trebuie sa se materializeze prin dezvlotarea spiritului competitiv care caracterizeaza în general fiinţa umana,
a dorinţei permanenţei de “depăşire” şi “autodepăşire” dar numai în limitele regulamentare corecte şi cu
atitudine de fair-play. În acest sens se impune promovarea frecventă în educaţia fizică a întrecerii prin jocuri
de mişcare sau jocuri sportive, ştafete, parcursuri aplicative, concursuri, etc. Prin această modalitate se
dezvoltă şi creativitatea subiecţilor, dorinţa de a câştiga, de a obţine victoria, de a se situa pe primele locuri,
etc., aspecte deosebit de importante mai ales pentru elevi.
6.Funcţia educativa este tot o funcţie asociată a educaţiei fizice dar este considerată că fiind mai complexă
prin prisma influenţelor asupra dezvoltării personalităţii umane în integritatea sa. Influenţa educaţiei fizice
este evidenţă pe planul dezvoltării laturii “fizice” a personalităţii. în acelaşi timp, însa sunt influenţe
deosebite pe care le poate avea educaţia fizică, bine concepută şi realizată asupra dezvoltării celorlate laturi
ale personalităţii umane: intelectuală, morală, estetică şi tehnico-profesională.
-Pe plan intelectal se pot desprinde cel puţin următoarele două direcţii evidenţe:
Înarmarea subiecţiilor cu cunoştinţe de bază din domeniul fiziologiei şi igiena efortului fizic, al
biomecanicii de execuţie a actelor şi acţiunilor motrice, psihologiei activităţilor motrice, metodicii, etc.,
toate aceste cunostiinte, transmise conform şi cerinţelor principiului accesabilitatii, asigura fondul de baza
pentru cunoasterea ştiinţifica a practicării exerciţiilor fizice pentru constientizarea acesteia.
Contribuie în procesul direct de practicare a exerciţiilor fizice la dezvoltarea unor trăsături şi calităţi
intelectuale foarte importante cum sunt: atentia, memoria, spiritul de observatie, imaginatia, rapiditatea
gandirii, etc.
19
-Pe plan moral se poate realiza, de asemenea, o acţionare eficienta prin toate activităţiile de educaţie fizică.
Accentul trebuie pus pe formarea unor deprinderi şi obiceiuri de comportament corect în intreceri şi
competitii, în spiritul respectarii adversarilor şi partenerilor de intrecere, al acceptarii deciziilor arbitrilor, a
disciplinei în munca.
-Pe plan estetic, prin exerciţiile tehnice şi tactice, şituate uneori la nivelul de maiestrie, se contribuie cu
eficienta la educarea gustului pentru frumos. Practicarea exerciţiilor fizice pe fond muzical, atat în lecţiile
de educaţie fizică cat şi în alte forme de organizare, sporeste evident influenţele educaţiei fizice asupra unor
calităţi şi trăsături de ordin estetic (ritm, armonie, graţie, etc.).
-Pe plan tehnico-profesional, contribuţia educaţiei fizice este de asemenea evidenta. în primul rând este
expresiv aportul la creşterea indicilor unor calităţi motrice necesare exerciţiului cu eficienţă a profesiilor
social-economice. De asemenea, acelaşi aport este vizibil şi în sensul asigurării unor indici superiori de
dezvoltare morfo-funcţională şi de capacitate cu temeinice deprinderi motrice de baza şi utilitar-aplicative
implicate în desfăşurarea eficienta a majoritatii profesiilor.
Cele trei scoli de gandire (franceza , suedeza si germana) care au influentat evolutia educatiei fizice sunt
scolile intemeiate de:
-Francesco Amoros (Franta)
-Per Henrik Ling (Suedia)
-Fr. Ludwig Jahn (Germania)
Scoala Franceza - FRANCESCO AMOROS Gimnastica lui Amoros are la bază în ceea ce priveşte alegerea,
sistematizarea, şi executarea exerciţiilor sale criterii ştiinţifice care se fundamentează pe cunoştinţe de anatomia şi
fiziologie, mecanica mişcărilor şi examenul fizic şi moral ale elevilor. El are marele merit de a fi primul care a
individualizat educaţia motrică ţinând cont de constituţia fizică şi de personalitatea elevului
Metoda lui Amoros se bazează pe două principii:
a) principiul psihologic, care dezvăluie că sursa de mişcare a omului o constituie senzaţiile kinestezice, care îşi au
originea în centrii nervoşi superiori.
b) principiul utilitarist, care obişnuieşte omul cu asperităţile depăşirii obstacolelor inerente ale vieţii şi, mai cu seamă,
ale vieţii de militar.
Scoala Suedeza - HENRIK LING, Exerciţiile gimnasticii suedeze sunt libere, analitice, realizate în toate articulaţiile
şi planurile corpului uman, efectuate simplu, fără şi cu aparate specifice (saltea, bastoane, corzi, bancă, ladă, cal, scară
fixă, cadru marinăresc), completate cu jocuri dinamice.
Sistemul suedez a făcut epocă, a avut o generalizare fără egal în mediul şcolar, supravieţuind în Europa până dincolo
de jumătatea secolului al XX-lea; în România, a fost înlocuit, în 1948, cu gimnastica sportivă a lui Jahn.
Scoala Germana - F.LUDWIG JAHN este considerat părintele gimnasticii sportive. Meritul de necontestat al lui Jahn
este -înţelegerea faptului că exerciţiile fizice sunt necesare pentru dezvoltarea copiilor şi tinerilor, dar şi pentru
antrenarea adulţilor şi că aceste exerciţii sunt mai eficiente dacă sunt exersate în aer liber, în diferite condiţii climatice.
Sistemul suedez a contribuit la fundamentarea ştiinţifică a domeniului educaţiei fizice, iar prin caracteristicile sale a
determinat promovarea practicării motivate şi conştiente a exerciţiului fizic de un număr foarte mare de persoane din
Suedia şi din alte ţări europene care l-au preluat şi în sistemul şcolar.
20
CONCEPŢIA DE BAZĂ A EDUCAŢIEI FIZICE ŞCOLARE
la etapa actuală este formarea la elevi a unui sistem de cunoştinţe şi motivaţii, care vor contribui la formarea
deprinderilor practicării sistematice a exerciţiului fizic pe parcursul vieţii.
Conceptul de E.F. trebuie să sublinieze influenţele multiple ale acestei activităţi asupra vieţii individului.
1. E.F. este un tip de activitate motrică, constituită din acţiuni motrice sistematizate conform unor criterii
specifice subiective.
2. E.F. este o componentă a educaţiei integrale, realizată în cadrul procesului instructiv-educativ.
3. E.F. se constituie într-un ansamblu de forme de organizare ,ce valorifică sistematic exerciţiile fizice în
scopul realizării obiectivelor.
4. E.F. este un sistem de instrumente care acţionează asupra individului
Educatia fizica si sportiva scolara constituie in conceptia actuala una din verigile cele mai importante ale
educatiei fizice si sportului in tara noastra.
-Educatia fizica, ca principala activitate de tip motrica e accesibila tuturor varstelor, are obiective generale si
diferentiate pentru fiecare subsistem specific ca proces instructiv-educativ, dar ca si auto educatie fizica este
o activitate deliberat construita si desfasurata in vederea perfectionarii, dezvoltarii fizice si a capacitati
motrice ale participantilor exercitiilor fizice, in functie de particularitatile de varsta, sex si de cerintele de
integrare sociala.
-Educatia fizica are un pronuntat caracter formativ, ea beneficiza de un numar foarte mare de exercitii fizice,
diferentiate si adaptate la toate subsistemele si variabilele.
-Educatia fizica desfasurata in randul tinerii generatii scolare reprezinta subsistemul care este cel mai bine
organizat. La nivelul acestui subsistem exista:
- cadre de specialitate în eductie fizica,ca o disciplina de învăţământ;
- programele scolare;
- obligativitatea participarii la forma organizatorica de baza(lectia);
- posibilitatea elevilor de a beneficia de o serie de alte forme bine statuate (gimnastica
zilnica,momentul de educatie fizica).
- activitatea sportiva si educativa;
- evaluarea randamentului subiectilor pe baza unor probe si criterii precise.
Educatia fizica si sportiva scolara are de indeplinit obiective educativ distractive specifice, precum
subordonarea idealului si functiilor general valabile pentru intreg femomenul de practicare a exercitiilor
fizice. Aceasta, nu poate fi realizata decat prin conceperea si transpunerea în practica a unui proces
desfasurat în timp si dupa anumite reguli bine statornicite în sistemul de invatamant.
Modernizarea permanenta a activitatii de educatie fizica si sport în scoala impune gasirea unor noi metode,
procede si mijloace prin care sa actioneze in practica, precum si perfectionarea continua a celor existente, a
celor asa zise clasice, traditionale, în baza noilor obiective ce stau în fata acestui obiect de învăţământ.
21
4.OBIECTIVELE EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI.
tipologie, specificul acestora pentru subsistemele educaţiei fizice şi sportului
Obiectivele evidenţiază modul de realizare a funcţiilor sociale ale educaţiei fizice şi cerinţele modelului
de educaţie fizică. Ele asigură activitatea optimă a întregului sistem educaţional (în sens larg) şi a celui de
educaţie fizică (în sens restrâns).
În educaţia fizică, obiectivele sunt delimitate după efectele acestei activităţi asupra sferelor biomotrică,
psihomotrică şi sociomotrică, fapt care pune în lumină polivalenţa educaţiei fizice.
CLASIFICARE A OBIECTIVELOR
Obiectivele sunt priorităţi de diferite niveluri sau ranguri. Ele derivă din funcţiile activităţii
respective şi se subordonează acestora:
A.obiectivele de rangul I, (adică, cele generale);
B.obiectivele de ultim rang (adică cele operaţionale, numite şi "sarcini", specifice temelor lecţiei sau
altei activităţi organizatorice).
22
dezvoltarea componentelor fitness-ului motor (echilibru, coordonare segmentară, agilitate, putere,
timp de reacţie, viteză);
formarea unui sistem de deprinderi şi priceperi motrice de bază, utilitar-aplicative şi specifică unor
ramuri şi probe sportive;
îmbunătăţirea capacităţii de efort, prin stimularea marilor funcţii.
B3.OBIECTIVE PSIHOMOTORII:
dezvoltarea schemei corporale în două direcţii: ca reper în reglarea mişcărilor şi ca nucleu al imaginii
de sine;
dezvoltarea coordonărilor senzori-motorii normale;
dezvoltarea echilibrului static şi dinamic;
realizarea unor reechilibrări în perioada pubertară;
formarea coordonatelor de timp ale mişcării (ritm, tempou, durată, elemente ce conferă eficienţa
mişcării);
dezvoltarea lateralităţii şi a armoniei laterale;
formarea reprezentărilor ideomotorii şi a capacităţii de a opera cu ele;
educarea capacităţii de relaxare generală şi selectivă;
dezvoltarea capacităţii de diferenţiere kinestezică.
Domeniul psihomotor evidenţiază rolul controlului corporal şi al coordonării mişcărilor asupra
uşurinţei, eficienţei şi expresivităţii acţiunilor, deprinderilor şi structurilor operaţionale care formează
conţinutul educaţiei fizice.
B4.OBIECTIVE COGNITIVE
– conduc la cunoaşterea şi înţelegerea tuturor aspectelor asociate exerciţiului fizic, efortului, ecoului acestora
în planul subiectiv al individului. O serie de autori (Bloom, Guilford, Gagne-Merrill, Harrow) au realizat
taxonomii (clasificări) ale obiectivelor cognitive ale educaţiei fizice. În forma adaptată de noi, acestea sunt:
dezvoltarea capacităţii de a cunoaşte propria persoană, mediul ambiant, natural şi social (percepere,
descoperire, redescoperire, înţelegerea informaţiilor sub diverse forme);
dezvoltarea capacităţii de a analiza şi interpreta elementele de conţinut, relaţiile care se stabilesc în procesul
educaţiei fizice (generare de informaţii unice, convenţional acceptate, în care subiecţii respectă regula,
principiul etc.);
valorizarea efectelor pozitive ale educaţiei fizice (luarea unor decizii sau formularea unor judecăţi
evaluative, conforme cu conţinuturile însuşite);
dezvoltarea calităţilor atenţiei, memoriei, aspectelor intuitive ale gândirii, creativităţii (motrice), adică
generare de informaţii variate, pornind de la aceleaşi date, originalitate – “producţie divergentă”.
B5.OBIECTIVE ÎN PLAN MOTIVAŢIONAL ŞI AFECTIV-VOLITIV
răspund necesităţii de modelare a intereselor, atitudinilor şi valorilor, în vederea creşterii capacităţii de
adaptare. Acestea sunt:
formarea unor convingeri referitoare la rolul exerciţiilor fizice în creşterea calităţii vieţii;
echilibrarea şi reglarea emoţională (prin descărcarea agresivităţii, defulare etc.);
educarea atitudinilor, a convingerilor, a sentimentelor morale (fair-play, respect, colaborare,
întrajutorare, prietenie etc.);
educarea emoţiilor estetice (date de aprecierea frumuseţii mişcărilor şi a esteticii corporale);
dezvoltarea capacităţii de autoreglare la nivelul comportamentului global (spirit de organizare, curaj,
disciplină, perseverenţă, dârzenie etc.).
Educaţia fizică devine, astfel, un domeniu al exprimării identităţii, al relaţiilor interpersonale pozitive şi al
valorilor culturale create prin mişcare.
23
B6.OBIECTIVE, REALIZATE PRIN MIJLOACE STRICT SPECIFICE EDUCAŢIEI FIZICE
-care pot orienta, în mare măsură, activitatea specialiştilor:
la nivelul cunoaşterii senzoriale:
conştientizarea şi dezvoltarea sensibilităţii proprioceptive.
la nivelul atenţiei:
dezvoltarea calităţilor atenţiei (concentrare, distribuţie, volum).
la nivelul cunoaşterii logice:
dezvoltarea memoriei mişcărilor şi a memoriei topografice;
dezvoltarea inteligenţei motrice (practice);
dezvoltarea unor aspecte ale gândirii (capacitate de anticipare, rapiditate, intuiţie, operativitate);
dezvoltarea creativităţii motrice.
24
-optimizarea capacităţii fizice a cetăţenilor în scopul creşterii randamentul în munca;
·- prevenirea eventualelor influenţe negative ale diferitelor sectoare de muncă asupra atitudinilor corpului şi
a capacităţii funcţionale a organismul ;
·- compensarea eforturilor fizice şi psihice depuse în procesul muncii prin activităţii utile şi recreative
desfăşurate în timpul liber, precum şi în regimul zilei de lucru;
·- favorizarea şi amplificarea interrelaţiilor dintre salariaţii instituţiilor şi întreprinderilor.
27
7.CARACTERISTICILE MOTRICITĂŢII LA VÂRSTELE ŞCOLARITĂŢII.
Datorită faptului că perioadele vârstei fiziologice nu corespund celei cronologice şi deci nici etapelor de
şcolarizare se va pune accentul pe periodizarea biologică şi se va menţiona în secundar etapele de şcolarizare
şi vârstele cronologice care corespund, în general, acestor perioade biologice.
Această periodizare bazată pe cel mai important eveniment biologic şi psihologic, nu numai al vârstei
de creştere, dar şi ale întregii vieţi, grupează copiii şi juniorii în următoarele perioade de vârstă:
1. Vârsta antepubertară (şcolară mică-clasele I-V; 6-11 ani);
2. Vârsta pubertară (şcolară mijlocie-clasele V-IX; 11-14 ani);
3. Vârsta postpubertară (şcolară mare-clasele IX-XII; 14-18; are 3 subetape: preadolescenţa (14-16 ani),
adolescenţa (16-18 ani), adolescenţa prelungită (18-25 ani)
Ea concretizează pentru profesorii de educaţie fizică şi pentru antrenori raportul cu vârsta cronologică, care
grupează copii de vârstă şcolară pe clase, cu programe diferite, deci cu regimuri diferite de efort fizic.
31
-Dezvoltarea cutiei toracice în întregime este în strânsa corelatie cu dezvoltarea plamânilor, a ficatului si cu
adoptarea pozitiilor de stând si sezând.
-În cele mai multe cazuri, oasele si-au dobândit forma si dimensiunile lor definitive la sfârsitul perioadei
scolare, postpubertare, urmând ca sudarea centrilor de osificare primari cu cei secundari sa aiba loc mai
târziu, între 20-25 de ani.
-Talia creste în special datorita dezvoltarii mai accentuate a trunchiului. Între 16-18 ani creste în medie doar
1-2 cm pe an, fata de etapa pubertara, când se înregistreaza 4-6 cm pe an.
3.2. PARTICULARITĂŢI FUNCŢIONALE:
Aparatul cardio-vascular:
- Aparatul cardiovascular isi accelereaza vascularizarea.
- Volumul si greutatea miocardului cresc , mai ales cordul stang.
- Arterele si venele mari ating aproape dimensiunile de la adult
- Creste economia functiilor de efort si adaptarea la efort.
- Frecventa cardiaca si tensiunea arteriala la elevii de vârsta postpubertara prezinta valori apropiate de cele
ale adultilor.
în clasa a X-a, valorile sunt:
FC repaus - 70 batai/min.
TA - 96/54
în clasa a XII - a, valorile sunt:
FC repaus - 64 batai/min.
TA - 102/58
Aparatul respirator:
-Aparatul respirator , morfologic , se apropie de situatia de la adult dar functional este inca departe si isi
continua dezvoltarea.
-In aceasta perioada se constata dezvoltarea laringelui precum si sporirea numarului de fibre elastice
pulmonare.
-frecventa respiratorie scade, in timp ce amplitudinea miscarilor respiratorii creste, capacitatea vitala
sporeste, consumul maxim de oxigen creste considerabil (Frecventa respiratorie are valori de 20-22 la fete si
18-20 la baieti)
Sistem nervos:
- SNC si analizatorii în perioada postpubertara se prezinta atât morfologic cât si functional, la un nivel
apropiat de cel al adultilor. Echilibrul între excitatia si inhibitia corticala este mult îmbunatatit, ceea ce
favorizeaza formarea si pastrarea timp îndelungat a legaturilor temporare necesare formarii deprinderilor de
miscare.
-Mobilitatea functionala crescuta a proceselor nervoase fundamentale favorizeaza dezvoltarea vitezei si a
îndemânarii, în timp ce plasticitatea corticala ridicata asigura o mare capacitate de imprimare e noilor
engrame. Totusi, atât SNC, cât mai ales analizatorii, sunt mai putin rezistenti la excitatii prelungite si prea
intense, oboseala centrala si periferica instalându-se mai usor la elevii de vârsta postpubertara, în comparatie
cu adultii.
32
-Din punct de vedere motric, " vârsta scolara mare " este propice unei cresteri logice a capacitatii de a se
executa sarcini motrice cu indici crescuti ai calitatilor motrice. Baietii au disponibilitati mai mari.
- În privinta vitezei, se limiteaza suportul fiziologic al dezvoltarii vitezei de baza (a vitezei pure), obtinându-
se, totusi, o usoara crestere a indicilor acesteia.
-Se constata o îmbunatatire simtitoare a capacitatilor de coordonare, în consecinta, cresterea nivelului de
îndemânare.
-Pâna la 17 ani nu sunt diferente în privinta îndemânarii între baieti si fete, dupa aceasta vârsta fetele
devenind mai îndemânatice. Apare posibilitatea limitarii mai precise a efortului pe anumite segmente si
grupe musculare, pe baza inhibitiei de diferentiere, mult îmbunatatita la aceasta vârsta.
-Mobilitatea articulara scade, mai pregnant la baieti.
-Eforturile de rezistenta sunt foarte bine raportate acum, indicii ei fiind mai buni la baieti decât la fete.
-Forta, pe baza hipertrofiei musculare (mai accentuata la baieti), poate fi dezvoltata sub toate formele sale
de manifestare.
APLICATII PRACTICE
- Se pune accent pe viteza de repetitie, de executie si de deplasare. Este favorizata, în ultima parte a
perioadei, si dezvoltarea vitezei în regim de rezistenta, prin alergari pe 200-400 m.
-La vârsta postpubertară efortul în lecția de educație fizică se poate realiza prin: exerciții de viteză; exerciții
de rezistență si forță (efortul să fie corespunzător dozat ) care sunt folosite în funcție de nivelul de
dezvoltare morfologică si capacitatea motrică reală a subiecților; folosirea unor intervale de refacere mai
mari pentru odihnă între eforturi si limitarea încordărilor mari si repetate (contracții izometrice funcționale
Învăţare motrică poate fi abordată cel puţin din două puncte de vedere:
a) ca proces -dirijat pedagogic sau independent: individual sau pe grupuri;
b) ca finalitate- cu materializarea rezultatelor în deprinderi motrice, priceperi motrice, cunoştinţe de
specialite, atitudini corporale etc..
- Învăţarea motrică se poate realiza în orice perioadă din ontogeneză. Ea capătă trăsături specifice în funcţie
de multiple variabile, între care se remarcă:
- particularităţile celor care învaţă;
- timpul pus la dispoziţie pentru învăţare;
- nivelul de pregătire al celui care conduce învăţarea ( profesor, antrenor etc.);
- cerinţele învăţării specifice în diferitele etape (preşcolare, şcolare, universitare, performanţial - sportive
etc.).
SARCINI FORMATIVE CONCRETE ALE ÎNVĂŢĂRII MOTRICE:
a) pregătirea pentru dirijarea mişcărilor simple ale aparatului locomotor;
b) însuşirea exerciţiilor care vor fi folosite pentru încălzire (pregătirea organismului pentru efort),
dezvoltarea fizică armonioasă (influenţarea selectivă a aparatului locomotor), dezvoltarea/educarea calităţilor
motrice;
c) formarea şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor motrice necesare în viaţă
Sub aspect metodic ceea ce se învaţă, într-o "succesiune" sau într-un sistem/ciclu de lecţii sau alte forme de
organizare, constituie teme.
33
În funcţie de plasamentul din "succesiune" (sistem/ciclu), unităţile pot realiza:
- însuşirea primară;
- consolidarea;
- perfecţionarea;
- verificarea
TIPURI DE ÎNVĂŢARE MOTRICĂ:
a) După modul în care se administrează "experienţa umană" care urmează să fie însuşită:
a.1. învăţarea de tip euristic:
• învăţarea problematizată;
• învăţarea prin descoperire;
a.2. învăţarea programată. reglată de, feed-back-ul fiecărei unităţi din ciclul tematic;
a.3. învăţarea algoritmică (pentru situaţiile tipice);
a.4. învăţarea prin modelare (modele operaţionale - mai ales);
a.5. învăţarea independentă (mai ales la vârste mai mari).
Caracteristicile exersării:
- abordarea analitică a deprinderii
- folosirea preponderent a explicaţiei, demonstraţiei
- predomină volumul efortului
Caracteristicile exersării:
- exersare în condiţii relativ constante, standardizate
- se creează premisele unei exersări în condiţii variabile
- creşte intensitatea efortului, autocontrolul execuţiei
Caracteristicile exersării:
- exersarea în condiţii cât mai variate, apropiate de practica competiţională
- exersarea unor legări de elemente, sau scheme tehnico-tactice
- creşte complexitatea efortului
35
timpului de învăţare, dar mai ales prin faptul că atenţia elevului poate fi concentrată în special pe momentul
aruncării.
INTERFERENŢA desemnează influenţa negativă exercitată de o deprindere deja însuşită, asupra
procesului de formare a unei deprinderi noi. Ca exemplu, planificarea în acelaşi timp a săriturii în
lungime cu elan şi a săriturii în înălţime, poate îngreuia procesul de învăţare, având în vedere aspectele
diferenţiate în ceea ce priveşte tehnica de realizare a fazelor de elan, bătaie-desprindere, zbor şi aterizare.
9.CUNOŞTINŢELE DE SPECIALITATE.
DEFINIŢIE:
„ reflectarea in constiinţa celor ce practică exerciţii fizice – sub forma unor percepţii, reprezentari,
reguli, principii – a fenomenelor proprii activitaţi de educaţie fizică şi sport, precum şi a
interdependenţei acestora”.
Cunostintele de specialitate:
-sunt de natură teoretică;
-pentru transmiterea lor se prevăd lecţii teoretice sau se transmit în timpul procesului de instruire,
pe cale verbală sau intuitivă;
-au rol în conştientizarea elevilor;
-se referă la întreaga sferă de practicare a exerciţiilor fizice;
-ajută la formarea, consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor şi priceperilor motrice şi la
dezvoltarea calităţilor motrice.
10.1.DEPRINDERILE MOTRICE
DEFINITIE
Sunt acţiuni motrice umane însuşite pe parcursul vieţii individuale (ontogeneză), prin exersare
conştientă şi sistematică.
Se formează/însuşesc atât în practica vieţii (mai ales unele din deprinderile de bază şi utilitar-
aplicative: mers, alergare, transport de obiecte/ "greutăţi", săritură etc.), dar şi în procese instructiv-
educative special organizate, de tip educaţie fizică sau antrenament sportiv (mai ales deprinderile
specifice sporturilor: pase, dribling, rostogoliri, aruncări la poartă sau la coş, şuturi la poartă, lovituri
de atac la volei etc.).
CARACTERISTICI:
-Deprinderile se însuşesc în practica vieţii, mai ales în copilărie, sau în procese de instruire special
organizate ( educaţie fizică, antrenament sportiv etc.).
- Deprinderile motrice se însuşesc prin repetări multiple, care au ca rezultat formarea legăturilor
temporale, a stereotipurilor dinamice, în baza fenomenului fiziologic al conexiunii dintre anumiţi centrii din
scoarţa cerebrală.
- Se caracterizează printr-o rapidă şi eficientă aferentaţie inversă, care permite corectarea pe moment a unor
inexactităţi;
- Sunt condiţionate de factori oboectivi şi subiectivi:aptitudini motrice,motivaţia,nivelul instruirii
-Unele elemente sau părţi ale deprinderilor motrice se pot automatiza, ,ceea ce permite economie de
energie nervoasă şi indreptarea atenţiei subiectului cătr rezultatele acţiunii motrice
- Elementele componente ale unei deprinderi se înlănţuiesc logic, depind unele de altele, se combină
raţional.
-Deprinderile motrice sunt unice si ireversibile, adică nici o execuţie nu seamănă cu alta şi elementele
componente se înlănţuiesc într-un singur sens.
37
Miscarile nu sunt coordonate, se depune Include structuri de miscari coordonate
efort inutil (supraîncordare)
Conducerea miscarilor se realizează mai Au la baza capacitatea de diferentiere fina si rapida
ales pe baza informatiilor vizuale/oferite
a indicatorilor care constituie elementele
prin demonstraţie, de către un model informationale
demonstratie senzorial-perceptive în dirijarea actiunilor.
Feedbackul este predominant exterior. Rapida si eficienta aferentatie inversa (feedback
interior).
Se poate dezorganiza in lipsa modelului. Stabilitate relativă in conditii variabile; plasticitate.
Greşeli:
Mers rigid, băţos;
Mers săltat, cu balans exagerat pe verticală;
Mers legănat, cu balans exagerat pe orizontală;
Mers târşit, nu se ridică piciorul suficient în timpul fazei de pendulare;
Mers în” buestru”, lipsa coordonării mişcării braţelor cu cea a picioarelor;
Mers cu vârfurile exagerat în afară sau exagerat spre interior.
Variante:
Mersul liber fără cadenţă;
40
Mersul în cadenţă, pasul de manevră, pasul de front (marş);
Mers gimnastic;
Mers pe vârfuri, călcâie, partea internă, externă a labei piciorului;
Mers în ghemuit (mersul piticului);
Mers fandat (mersul uriaşului);
Mers cu ridicarea alternativă a unui genunchi la piept (mersul berzei);
Mers cu pendularea gambei înainte;
Mers cu sprijinul palmelor pe sol şi picioarele întinse (mersul elefantului);
Mers cu pas alăturat, încrucişat;
Mers cu spatele pe direcţia de deplasare.
În lecţia de educaţie fizică, mersul este prezent în toate momentele acesteia dar pentru a creşte atractivitatea
acestuia se utilizează deplasarea în figuri: zigzag, şerpuit, spirală, buclă închisă şi deschisă, opt.
Indicaţii:
Mersul se poate executa cu diferite poziţii şi mişcări ale braţelor;
Ritmul mersului diferă în funcţie de structura variantei alese;
Se adoptă diferite formaţii în funcţie de varianta utilizată;
În timpul deplasării pot fi combinate mai multe variante de mers.
ALERGAREA
Deprindere motrică de bază, elementară, care asigură o deplasare mai rapidă prin acţiunea coordonată a
musculaturii membrelor inferioare şi superioare. În timpul alergării se succed fazele de sprijin şi zbor.
Fazele alergării:
1. Faza de sprijin unilateral ;
2. Faza de zbor ;
41
3. Faza de sprijin unilateral pe celălalt picior.
La fel ca la mers şi la alergare apar oscilaţii pe verticală şi orizontală. Importantă în timpul alergării, este
poziţia corpului iar ritmul şi amplitudinea alergării sunt influenţate de intensitatea acesteia. În timpul
alergării, un rol deosebit îl are coordonarea actului respirator cu pasul.
Alergarea ca deprindere motrică de bază reprezintă « startul » în formarea deprinderilor specifice probelor de
alergare.
Greşeli :
Alergarea îngenunchiată, fără terminarea impulsiei;
Alergarea cu accentuarea balansului corpului;
Orientarea greşită a labei piciorului în timpul alergării;
Poziţia greşită a trunchiului;
Mişcarea greşită a braţelor, încrucişare, braţe întinse.
Variante:
Alergare cu genunchii sus;
Alergare cu pendularea gambelor pe coapsă, alergarea cu pendularea gambelor
înainte;
Alergare cu paşi încrucişaţi;
Alergare cu spatele pe direcţia de deplasare.
Alergarea este prezentă în lecţie, în toate momentele ei. Este elementul care asigură manifestarea spiritului
de întrecere în desfăşurarea ştafetelor, parcursurilor aplicative şi nu în ultimul rând este esenţa jocurilor de
mişcare.
Indicaţii :
În faza de învăţare a alergării se utilizează tempo-uri moderate, se folosesc corectările
urmărind realizarea unei alergări cu caracter relaxat.
Se cere o atenţie deosebită la coordonarea ritmului respirator cu ritmul paşilor.
Se pun în mod progresiv duratele, distanţele, numărul de repetări;
Prin utilizarea unor formaţii variate şi deplasările în figuri, se asigură alergării un caracter
atractiv.
SĂRITURA
Deprindere motrică de bază, naturală, cu larg caracter aplicativ, care constă în desprinderea corpului de pe
sol prin propulsie, efectuând un zbor ce poate avea diferite traiectorii.
Are un rol în stimularea marilor funcţiuni, asigură excitabilitatea S.N.C., asigură tonicitate şi troficitate
musculaturii, asigură întărirea sistemului osteo-ligamentar, educarea percepţiilor spaţio-temporale.
Intervine în educarea/dezvoltarea aptitudinilor motrice: viteză, forţă, putere, îndemânare, rezistenţă.
Determină formarea unor trăsături de caracter :voinţă, hotărâre, curaj.
Săritura este o deprindere cu caracter aciclic şi se compune din următoarele faze :
1. Elan ;
2. Bătaie-desprindere ;
3. Zbor,
4. Aterizare.
Greşeli care apar în funcţie de fazele săriturii:
Elan insuficient de energic;
Impulsie slabă;
42
Lipsa coordonării elanului cu bătaia ;
Coordonarea slabă a segmentelor corpului în timpul zborului,
Poziţie rigidă la aterizare.
Variante :
Sărituri libere, în care zborul este continuu;
Sărituri cu sprijin, în care zborul este întrerupt de aşezarea pentru scurt timp a mâinilor pe sol.
Sărituri ca mingea, cu desprindere pe două picioare şi aterizare pe două sau pe un picior, cu
desprindere pe un picior şi aterizare pe două sau pe un picior.
Sărituri succesive ca mingea, pe loc, sau cu deplasare pe diferite direcţii.
Sărituri la coarda scurtă sau lungă, individual, pe perechi, în trei sau în grup.
Sărituri pe aparate, sărituri cu bătaie pe o suprafaţă mai înaltă.
Sărituri în adâncime.
Săritura în lungime de pe loc.
Pasul săltat.
Pasul sărit.
Pentru aceste variante apar următoarele greşeli:
Pentru săriturile ca mingea : nu se respectă ritmul, la săriturile pe loc nu se aterizează pe
acelaşi loc, poziţii incorecte ale trunchiului, aterizare rigidă, lipsa de coordonare a
segmentelor.
Pentru săriturile cu coarda: mânuire greşită a corzii, lipsa coordonării mişcării corpului cu
mişcarea corzii.
Se utilizează în partea pregătitoare şi fundamentală a lecţiei de educaţie fizică.
Indicaţii:
Pe tot parcursul învăţării se va insista asupra corectitudinii execuţiei;
Săriturile se pot utiliza în ştafete, parcursuri dar numai după ce au fost corect însuşite;
Pentru învăţare pot fi utilizate şi jocurile de mişcare bazate pe sărituri.
La săriturile mai dificile profesorul trebuie să asigure condiţii de securitate copiilor, pentru a preveni
accidentările;
Aparatele utilizate trebuie verificate înainte de a fi folosite;
În învăţare se începe cu însuşirea aterizării (în gimnastică);
Pentru a spori eficacitatea acţiunilor se pot utiliza repere vizuale.
ARUNCAREA ŞI PRINDEREA
Două deprinderi motrice de bază care trebuie abordate împreună întrucât cea de a doua nu se poate
efectua decât dacă există prima. Ambele au o mare aplicativitate în viaţa de zi cu zi.
Asigură tonicitate şi troficitate musculaturii întregului corp, întăresc articulaţiile implicate, determină
dezvoltarea mobilităţii articulare, coordonarea, precizia, solicită intens analizatorii: vizuali, auditivi, tactili şi
influenţează pozitiv manifestarea celorlalte aptitudini motrice ca: viteză, forţă, putere, rezistenţă.
Aruncarea este o acţiune motrică prin care, obiecte de diferite mărimi, forme, greutăţi sunt proiectate
în spaţiu prin contracţie musculară.
Prinderea este acţiunea motrică prin care se interceptează şi se reţin anumite obiecte aflate în mişcare.
Prinderea se poate efectua cu ajutorul membrelor superioare şi cu cele inferioare.
Fazele aruncării:
1. Poziţia iniţială, elan;
2. Faza de aruncare (mişcarea segmentelor şi a trunchiului), eliberarea obiectului;
3. Faza finală, restabilirea.
Fazele prinderii:
1. Faza de aşteptare;
43
2. Faza de întâmpinare, mâinile iau contact cu obiectul;
3. Faza de amortizare;
4. Faza de reţinere.
Reuşita aruncării şi prinderii depinde de: priza, modalitatea prin care obiectul este ţinut, susţinut, apucat, sau
sprijinit; coordonarea mişcărilor, aprecierea corectă a distanţei de aruncare, alternarea judicioasă a
contracţiei cu relaxarea.
Greşeli:
Aruncarea:
Priza defectuoasă;
Folosirea în exclusivitate a forţei braţelor;
Proiectarea obiectelor pe unghiuri ne adecvate;
Scăparea obiectelor;
Prinderea:
Adoptarea unei poziţii greşite a palmelor;
Teama de obiect;
Lipsa fazei de întâmpinare;
Lipsa de apreciere corectă a distanţei şi vitezei obiectului;
Lipsa coordonării mişcării braţelor cu mişcarea întregului corp.
Tipuri de aruncare
Aruncare azvârlită, este aruncarea care se face cu mişcare rapidă şi energică (biciuirea), concretizată
în proiectarea energică a braţului din poziţia întins înapoi spre înainte, se poate realiza de pe loc, din
deplasare, din diferite poziţii, cu diferite obiecte (aruncare azvarlita la distanta, la tinta, la partener – de
pe loc si din deplasare)
Aruncarea lansată, se caracterizează prin aceea că , priza se face de regulă susţinând sau ţinând
obiectul de jos sau din lateral, propulsia se realizează printr-un balans premergător realizat cu braţele
întinse, poziţie care se păstrează şi în momentul eliberării obiectului. Se execută cu o mână, cu două
mâini, de pe loc, sau din deplasare (aruncare lansata, cu o mana – din lateral, pe deasupra capului, de
jos, prin rostogolire - la distanta, la tinta, la partener – de pe loc si din deplasare; aruncare lansata, cu
doua maini– inainte, inapoi - din lateral, pe deasupra capului, de jos, prin rostogolire - la distanta, la
tinta, la partener).
Aruncarea împinsă, se caracterizează prin faptul că obiectul se menţine pe palmă, cu braţele îndoite,
propulsia se realizează prin extensia energică a braţului de aruncare. Se realizează de pe loc, din
deplasare, cu o mână sau cu două mâini, pe diferite direcţii, la distanţă, la ţintă sau partener (aruncare
impinsa la distanta, in sus, la tinta, la partener –cu o mana, cu doua mini - de pe loc si din deplasare)
Variante de prindere:
Prindere cu o mână;
Prindere cu două mâini;
În lecţia de educaţie fizică aruncare şi prinderea pot fi folosite în toate părţile ei, în funcţie de obiectivele
urmărite.
Îndicaţii:
Pentru a fi eficiente, aceste deprinderi trebuie executate cu un număr mare de repetări;
În etapa de învăţare un rol important îl are demonstraţia şi explicaţia fenomenului respectiv,
distanţele şi greutatea obiectelor cu care se realizează aruncarea;
Pentru a se evita accidentările se recomandă folosirea formaţiilor de lucru largi şi a comenzilor;
44
Pentru consolidarea acestor deprinderi se folosesc jocurile de mişcare, ştafetele şi parcursurile aplicative.
TÂRÂREA
deprindere motrică, aplicativ-utilitară, reprezentând forma de deplasare pe orizontală a corpului pe suprafaţa
de sprijin, deplasare realizată cu ajutorul braţelor şi a picioarelor.
- este un procedeu de deplasare natural pentru nou născut iar apoi perfecţionat de adult
corespunzător cerinţelor vieţii;
- serveşte pentru deplasări în spaţii reduse ca înălţime, sau pe sub diferite obstacole;
- se utilizează pentru dezvoltarea/educarea aptitudinilor motrice: F. R. Î; pentru educarea unor
trăsături de caracter;
- se poate utiliza pentru corectarea atitudinilor deficiente ale coloanei;
- târârea şi variantele ei sunt prezente în conţinutul curriculei;
Greşeli:
tehnică greşită; insuficientă împingere din braţe şi picioare;
insuficientă forţă;
lipsă de coordonare, efectuarea mişcărilor cu braţul şi piciorul de aceeaşi parte;
ridicarea bazinului prea sus;
necorelarea actului respirator cu ritmul de deplasare;
nu se acţionează suficient cu picioarele (acţiunea dc împingere)
Variante:
târâre pe antebraţe şi genunchi;
târâre pe o parte;
târâre joasă;
târâre pe antebraţe şi picioare apropiate (ghemuit);
târâre pe abdomen fără braţe şi picioare;
târâre pe spate;
târâre cu transport de obiecte sau persoane;
LOCUL în lecţie: în partea fundamentală, în funcţie de obiectivele propuse;
Indicaţii:
se execută târârea numai pe suprafeţe netede, lucioase, curate;
în etapa de învaățare, se execută în tempo lent, insistându-se pe coordonarea mişcării braţelor cu cea a
membrelor inferioare;
pentru ca târârea să se execute corect şi să fie eficientă se utilizează limitatorii metodici: sfori, şipci,
bastoane, diferite aparate;
Dezvoltarea efortului se realizează prin mărirea sau micşorarea distanţelor parcurse, greutatea obiectelor
transportate, realizarea ei lentă sau sub formă de întrecere.
pentru însuşirea târârii se pot utiliza jocurile de mişcare iar pentru consolidare şi generalizarea
cunoştinţelor se utilizează parcursurile aplicative şi ştafetele.
CĂŢĂRARE / ESCALADARE
Căţărarea, este o deprindere motrică utilitară , ce constă dintr-o urcare cu ajutorul mâinilor şi a picioarelor
pe diferite aparate, obstacole naturale înalte. Căţărarea se poate efectua la frânghie verti-cală sau orizontală, pe
prăjină, pe scara fixă, banca de gimnastică înclinată sau pe diferite obiecte din natură: copaci, stâlpi, garduri ctc.
Escaladarea, este o deprindere complexă, ce presupune depăşirea unor obstacole mai înalte.
45
Cele două deprinderi se prezintă simultan, contribuind la dezvoltarea aptitudinilor motrice: F. R.Î. şi la
educarea unor trăsături de caracter: curaj, voinţă, întrajutorare;
Căţărarea se poate realiza la: scara fixă, bârnă, scara marinărească, frânghie, prăjină, ladă, cal, copac, stâlp,
portic;
Escaladarea se poate realiza la: ladă, cal, bârnă, capra, scara obişnuită, gard, trunchi de copac;
Greşeli:
CAȚĂRARE
neînsuşirea mecanismului de bază a mişcării;
insuficienta coordonare a mişcării braţelor cu cea a picioarelor;
mişcări limitate din lipsă de forţă.
ESCALADARE
insuficienta coordonare a mişcărilor braţelor şi picioarelor;
abordarea obstacolului fără a respecta tehnica dc execuţie indicată;
asumarea unui risc ce depăşeşte posibilităţile executantului;
nu se acordă atenţie şi la coborârea de pe obstacole;
lipsa curajului
Variante:
Catarare
căţărare la scara fixă, prin procedeul braţ şi picior opus, braţ şi picior de aceeaşi parte; căţărare din
atârnat; căţărare cu îngreuiere;
căţărare cu spatele la scara fixă
căţărare la frânghia verticală în atârnat mixt, în doi sau trei timpi; în atârnat;
căţărare la frânghia orizontală;
Escaladare
escaladare cu apucare
escaladare cu sprijin şi păşire pe obstacol
escaladare cu încălecarea obstacolului
escaladare cu apucare şi sprijin pe şezută
escaladare cu apucarea şi rularea pe piept şi abdomen
escaladare cu apucare, sprijin şi păşire pe obstacol
escaladare peste doua banci cu o minge in mană
LOCUL deprinderilor în lecţie: se utilizează în partea introductivă, sub forma jocurilor de mişcare şi în
partea fundamentală.
Indicaţii METODICE:
CĂȚĂRARE
- căţărările se învaţă mai întâi pe banca de gimnastica, scara fixă, cu braţele şi picioarele;
- înaintea începerii exersării se va verifica stabilitatea agăţării obiectelor pe care se execută căţărarea;
- spaţiul pe care se aterizează la coborâre se va asigura cu saltea;
- în prealabil se va acţiona pentru dezvoltarea forţei, cu precădere a 1 rilor musculare scapolo-
humerale, braţelor şi picioarelor;
- se va evita blocarea respiraţiei pe timpul căţărării;
- se va efectua relaxarea alternativă a segmentelor angrenate în efort.
- pentru consolidare se poate utiliza cu eficienţă sporită, metoda problematizării
ESCALADARE
46
escaladările se învaţă în ordinea: cu apucare/sprijin şi păşire pe aparat (obstacol), cu apucare şi
încălecarea obstacolului, cu apucare şi rulare în aşezat, cu apucare şi rulare pe piept (abdomen);
înaintea începerii exerciţiilor de escaladare, profesorul trebuie să verifice starea aparatelor şi stabilitatea lor;
se vor lua măsurile necesare pentru sprijin şi asigurarea aterizării pe suprafeţe moi;
exersările se vor începe cu efectuarea descompusă lentă a mişcărilor, înălţimea obstacolelor fiind mică,
dându-se explicaţii individualizate, şi realizând demonstraţii;
gradarea înălţimii aparatelor se va face cu prudenţă.
aceste deprinderi se introduc în ştafete şi parcursuri, când sunt bine însuşite;
pentru consolidare se poate utiliza cu eficienţă sporită, metoda problematizării
TRACŢIUNE / ÎMPINGERE
TRACŢIUNEA - Această deprindere implică în conţinutul ei o acţiune de depla-sare prin tragere, a unui obiect
sau partener, fără a-1 ridica de pe sol. Implică angajarea muşchilor flexori a corpului, priza realizându-se prin
apucare.
Greşeli:
- insuficienta cunoaştere a tehnicii de execuţie;
- consituirea perechilor, cu talie şi greutate diferite;
- lipsa de acţiune simultană în cadrul activităţilor în grup;
- dozarea necorespunzătoare a efortului;
- lipsa de relaxare şi refacerea actului respirator după eforturi scurte de intensitate maximă;
prelungirea prea marc a duratei de tracţiune.
Variante:
tracţiuni executate individual- Tracţiuni la bara fixă
tracţiuni executate pe perechi – ex.Tracţiuni concomitente de un baston vertical
tracţiuni executate în grup - Tracţiuni la frânghie, echi-pele dispuse faţă în faţă.
LOCUL în lecţie: în partea pregătitoare şi în cea fundamentală;
Indicaţii:
în realizarea acestor deprinderi important este sprijinul tălpilor pe sol, pentru mărirea suprafeţei de
sprijin;
se vor utiliza obiecte şi aparate cu dimensiuni şi greutăţi care pot fi învinse de copii;
formarea perechilor în mod echilibrat;
stabilirea distanţelor care se parcurg;
instruirea elevilor cu privire la efectuarea actului respirator;
priza şi modalităţile de lungire a acesteia.
se pot aplica sub formă de joc, ştafete, parcursuri aplicative, folosind întrecerea.
Împingerea - Această deprindere constă dintr-o activitate de deplasare a unui obiect sau persoane fără a fi
ridicate de la sol. Implică angajarea musculaturii extensoare a corpului, priza pe obiect făcându-se prin
apucare sau sprijin.
Aceste deprinderi, contribuie la dezvoltarea aptitudinilor motrice şi la educarea trăsăturilor de caracter,
dârzenie, curaj, voinţă, spirit competitiv, conlucrare între elevi.
Greşeli:
- insuficienta cunoaştere a tehnicii de execuţie;
47
- constituirea perechilor inegal din punct de vedere al gabaritului;
- opoziţia exagerată a partenerului;
- efectuarea împingerii pe distanţe prea mari;
dozarea incorectă a efortului şi blocarea actului respirator.
Variante:
impingeri executate individual
impingeri executate pe perechi
impingeri executate în grup
LOCUL în lecţie: în partea pregătitoare şi în cea fundamentală;
Indicaţii:
- se va începe exersarea prin împingerea unor obicctc uşoare;
- se va acţiona pentru pregătirea forţei;
- însuşirea poziţiei corecte a corpului;
- se va alterna efortul cu odihna;
- se va adapta actul respirator la calitatea efortului depus.
Sunt deprinderi frecvent utilizate în activitatea cotidiană. Implică acţiunea întregului corp, iar efectuarea
greşită a acestora pot determina leziuni la nivelul coloanei vertebrale (zona lombară), leziuni ale
articulaţiilor, muşchilor.
Aşa după cum arată şi denumirea sa, această acţiune implică două momente:
- priza şi ridicarea obiectului;
- transportul acestuia.
Această deprindere are o mare aplicativitate în viaţa cotidiană şi doar spo¬radic în activitatea de educaţie
fizică, când este necesară manipularea aparatelor şi a diverselor materiale sau pentru dezvoltarea calităţii
motrice de forţă.
Transportul se poate realiza individual sau în grup, înainte, lateral sau cu spatele, obiectele sau partenerii pot
fi transportaţi prin susţinere cu unul sau ambele braţe, în apropierea şoldului, pe braţe, pe umeri, în spate sau
chiar pe cap (când este implicat şi echilibrul).
Acest exerciţiu contribuie la dezvoltarea forţei şi a forţei în regim de rezistenţă. La acţiunea de transport
participă, în diferite proporţii, întreaga musculatură a corpului.
Greşeli:
- priza incorectă la obiect;
- constituirea incorectă a perechilor, ca posibilităţi şi gabarit;
- deplasarea rapidă şi necorelată cu mişcarea partenerilor;
- instabilitatea unor aparate (cutiile de ladă);
- greutatea prea marc a obiectului transportat;
- se transportă pe distanţe prea mari;
- nu există simultaneitate la ridicarea şi desprinderea obiectului transportat.
Variante:
ridicare şi transport individual;
ridicare şi transport în perechi;
ridicare şi transport în grup;
Se pot transporta:
- obiecte de diferite mărimi şi greutăţi;
- aparate;
48
- persoane;
- mobilă;
Obiectele pot fi: menţinute, susţinute cu unul sau ambele braţe, pe cap, pe umăr, pe piept, sub braţ, pe şold,
pe spate; unele au primit chiar denumiri ca: “ scăunelul”, “coşuleţul”, “patul”, “ targa” ;
LOCUL în lecţie: pe tot parcursul ei.
Indicaţii:
exerciţiile de transport vor fi judicios gradate ca dificultate (greutate) co¬relate cu vârsta, sexul şi
dezvoltarea fizică a elevilor;
foarte important este explicarea prizei corecte asupra obiectelor sau par¬tenerilor, menţinând atât la
ridicare, cât şi pe parcursul transportului, coloana vertebrală în poziţie verticală;
după efectuarea exerciţiilor de transport se vor executa mişcări compen¬satorii, de relaxare şi respiraţie
profundă;
poziţia de ridicare a obiectului va fi cu coloana vertebrală dreaptă şi genunchii uşor îndoiţi, după apucare
unul dintre coechipieri va da semnalul de ridicare, de exemplu „şi“, moment când toţi participanţii ridică
concomitent obiectul respcctiv;
un accent deosebit se va acorda abordării unei atitudini disciplinare per¬fecte, evitându-se
dezechilibrările şi bruscările;
aceeaşi atenţie se va acorda şi la depunerea obiectelor sau a partenerilor pe sol, interzicându-se aruncarea
lor;
gradarea efortului se va realiza prin:
mărirea/micşorarea greutăţilor;
mărirea/micşorarea distanţelor de transport;
trecere peste unul sau mai multe obstacole mici
ridicările şi transportul în grup se realizează pe baza comenzilor;
variantele de ridicare şi transport se execută de 5-6x;
la transportul în grup a unor obiecte lungi sprijinite pe umeri, cap, braţe, de asupra capului, elevii vor fi
aşezaţi în coloană, după înălţime.
ECHILIBRUL
Unii autori consideră echilibrul o componentă a capacităţii coordinative, manifestată prin sensibilitatea
simţului chinestezic, alţi autori îl consideră deprindere motrică.
Echilibrul se defineşte prin: modalitatea prin care se asigură păstrarea stabilităţii corpului în diferite poziţii
sau acţiuni motrice.
Rol deosebit în realizarea echilibrului îl are aparatul vestibular care informează sistemul nervos central
asupra gradului de stabilitate a corpului.
În viaţă, echilibrul este solicitat începând de la mers şi până la cele mai banale activităţi casnice.
Forme de manifestare:
menţinerea echilibrului în poziţii statice cu sprijin redus;
menţinerea echilibrului în acţiuni dinamice (echilibrul dinamic);
Gradarea exerciţiilor de echilibru:
reducerea suprafeţei de sprijin, a punctelor de sprijin;
modificarea poziţiilor segmentelor corpului;
creşterea complexităţii mişcărilor;
creşterea înălţimii;
utilizarea unor obiecte ce pot fi: menţinute, purtate, manevrate;
LOCUL în lecţie: prezent pe tot parcursul lecţiei;
49
Indicaţii:
ca suprafeţe înguste pot fi utilizate: bârna, bănci, ţevi, buşteni, borduri, cărămizi;
modalităţi de echilibrare: îndoirea genunchilor, coborârea centrului de greutate; mărirea suprafeţei de
sprijin; mişcări compensatorii cu braţele; orientarea privirii înainte;
pentru a compensa frica se execută mişcări cu ajutor direct sau verbal;
se pot efectua sub formă de joc, ştafete, parcursuri;
Greşeli posibile:
lipsa de concentrare;
încordarea insuficientă a musculaturii.
DEFINIŢIE:
Parcursurile aplicative sunt o formă combinată de deprinderi motrice, caracterizate prin diversitatea
instalaţiilor, obiectelor dispuse într-o anumită succesiune, succesiune determinată de scopul urmărit.
Aceste parcursuri sunt mijloace eficiente de realizare a multiplelor sarcini ale educaţie fizice şcolare având
efecte deosebite pe plan psihocomportamental.
CARACTERISTICI:
pot fi realizate cu colective de toate vârstele; pot fi organizate în orice condiţii;
contribuie la fixarea şi consolidarea deprinderilor motrice de bază, aplicative şi cele specifice
diferitelor ramuri sportive; se poate realiza o interdependenţă între deprinderi;
au valoare aplicativă, formativă şi prezintă o atractivitate deosebită; rolul formativ al parcursurilor
se evidenţiază în momentul în care profesorul valorifică posibilităţile fiecărui elev, cultivă atitudinea
participativă a tuturor elevilor, dezvoltă voinţa, disciplina, perseverenţa, încrederea în forţele proprii, dorinţa
de autodepăşire, autocontrolul;
determină o participare emoţională a elevilor;
permite organizarea în forme de întrecere( ştafetă, torent);
În realizarea parcursurilor aplicative trebuie îndeplinite anumite cerinţe organizatorice şi metodice.
CERINŢE ORGANIZATORICE:
- respectarea particularităţilor colectivului de elevi: vârstă, sex, nivel de pregătire;
- stabilirea sarcinilor parcursurilor în funcţie de obiectivele urmărite în lecţie: 1-2 deprinderi pentru
învăţământul preprimar, 2-3 deprinderi pentru cel primar;
- gradarea judicioasă a efortului; se stabileşte raportul dintre volum şi intensitate; se recomandă mărirea
progresivă a efortului prin mărirea mai întâi a volumului şi apoi a intensităţii;
- controlul în permanenţă a stării de funcţionare a aparatelor şi instalaţiilor folosite, asigurarea locului de
aterizare cu saltele pentru sărituri şi escaladări.
CERINŢE METODICE:
- exerciţiile utilizate în parcursul aplicativ trebuie să fie cunoscute;
- trebuie alternate elementele dinamice cu cele mai puţin dinamice; alternarea celor dificile cu cele mai
uşoare;
- asigurarea unei încălziri specifice înaintea începerii parcursului;
- evitarea folosirii unor structuri dificile la sfârşitul parcursului;
- parcursurile se por schimba cât mai des, fie prin introducerea unor aparate noi, fie prin modificarea
funcţionalităţii aparatelor existente şi a exerciţiilor;
- controlul permanent al adaptării la efort prin înregistrarea F.C.
50
POSIBILITĂŢI DE DOZARE PRIN REGLAREA:
- lungimii traseului, repetarea acestuia (minim 3x);
- numărului de obstacole, caracterul acestora, înălţimea acestora;
- elemente de îngreuiere;
- vitezei de deplasare;
PROCEDEELE DE ORGANIZARE A PARCURSURILOR
ale parcursurilor sunt dependente de condiţiile materiale, în sală sau în aer liber:
- grupe paralele;
- bandă rulantă (continua);
- torent;
LOCUL PARCURSURILOR APLICATIVE ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ:
- în partea pregătitoare: în momentul de pregătire a organismului pentru efort, sub forma unor parcursuri
uşoare, scurte, cu obstacole joase; trebuie să vizeze dezvoltarea fizică armonioasă;
- în partea fundamentală, atât pentru consolidarea deprinderilor motrice cât şi pentru dezvoltarea
aptitudinilor motrice;
- în partea de încheiere: în momentul de revenire a organismului parcursurile vor avea un tempo lent cu
caracter de destindere şi relaxare;
51
- Priceperile motrice complexe – controlul mişcărilor se efectuează atât pe baza feedback-ului
interior cât şi cel exterior
5.
- Priceperi mortice elementare – au stabilitate cât timp persistă modelul
- Deprinderile motrice – au stabilitate când condiţiile în care se desfăşoară nu se schimbă
- Priceperile motrice complexe – au stabilitate relativă şi se pot reorganiza rapid la factorii
perturbatori ce apar când se desfăşoară în condiţii variabile (prin plasticitatea sistemului nervos
central)
10.2.PRICEPERILE MOTRICE
Cuvântul provine din latinescul percipere = îndemânare, iscusinţă
DEFINITIE:
Priceperile motrice denumite şi “abilitati” sunt actiuni motrice insusite in ontogeneza umana, prin
exersare sistemamtica, constand in capacitatea de folosire eficienta a deprinderilor motrice cunoscute
in conditii variabile si neprevazute. Exprima maiestria motrica a indivizilor umani, mai ales in situatii
competitive.
CARACTERISTICI:
- nivelul de manifestare a priceperilor depinde de plasticitatea scoarţei cerebrale;
- sunt componente ne automatizate ale activităţii voluntare;
- priceperile complexe sunt dependente de experienţa motrică anterioară; exprimă măiestrie practică în
condiţii variabile;
Caracteristici comparative pricepere elementara – deprindere
CLASIFICARE:
- priceperi elementare (complet automatizate -caracter ciclic: mers, alergare, înot, ciclism etc.) - reprezintă
prima fază a învăţării unei acţiuni;; consta în capacitatea individului uman de a recepţiona ceva nou (de
exemplu, o deprindere motrică care urmează să se înveţe).
- priceperi complexe (parţial automatizate -sporturile aciclice: gimnastică, sărituri, aruncări, box, lupte
etc., jocuri sportive).
52
- superiore, care constau în valorificarea deplină a întregului complex de activităţi motrice şi intelectuale ale
unui subiect.; sunt caracterizate de o mare complexitate structural-funcţională înglobând cunoştinţe teoretice,
experienţa personală, deprinderi motrice diferite, toate putând fi actualizate, mobilizate şi selectate pentru
rezolvarea unor situaţii complexe şi schimbătoare.
Specific celor două tipuri de priceperi, este aspectul conştientizării situaţiei motrice şi alegerea în consecinţă, a
mijloacelor optime pentru rezolvarea acesteia.
Realizarea priceperilor motrice reprezintă o finalitate a pregătirii specifice activităţii de educaţie
fizică şi sport.
FACTORI
- conştientizarea şi aprecierea cât mai exactă a sarcinii motrice;
- volumul deprinderilor motrice cunoscute de individ;
- experienţa motrică a individului;
- capacitatea de generalizare, memoria, imaginaţia şi creativitatea, manifestate de individ.
53
TENDINŢE ÎN DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE
VÂRSTA
CALITĂŢI
1 1 1 1 tendinţă
MOTRICE 5 6 7 8 9 10 12 14 15 17 19 20
1 3 6 8
VITEZA
FORŢA
ÎNDEMÂNARE
A
REZISTENŢA
MOBILITATEA
Figura nr. 1
11.1. VITEZA
DEFINIŢIE
– este „ capacitatea organismului uman de a executa acte sau acţiuni motrice, cu întregul corp sau numai cu
anumite segmente ale acestuia intr-un timp cât mai scurt, cu rapiditate ( repeziciune, iuţeală) maximă, in
funcţie de condiţiile existente”.
FORME DE MANIFESTARE:
a)Viteza de reacţie.
Reacţiile motrice sunt de două feluri:
Simple – constau in raspunsuri motrice la excitanţi cunoscuţi, dar care apar spontan, inopinant(startul
la probele de alergare din atletism) .
Complexe – implică elaborarea răspunsurilor motorii, in sensul alegerii, combinarii sau corectării
acestora; acţiunea de răspuns nu a fost exersată în prealabil în acceaşi relaţie cu semnalul; răspunsurile
sunt în funcţie de acţiunile partenerilor sau adversarilor, condiţii de întrecere ( în jocuri sportive, sporturi
ve contact).
Este dependentă de următoarele elemente:
- apariţia excitaţiei in receptor ;
- transmiterea pe cale aferentă;
- analiza semnalului ( care durează cel mai mult);
- transmiterea pe cale eferentă;
- excitaţia muşchilor;
b) Viteza de execuţie.
54
- capacitatea de a efectua un act sau o acţiune motrică, dar şi mai multe asemenea acte sau acţiuni motrice „
singulare”, adică nerepetabile.
Se măsoară prin timpul care trece de la începerea şi până la încheierea execuţiei .
Este determinată şi de nivelul însuşisii tehnicii de execuţie a deprinderilor şi priceperilor motrice.
c)Viteza de repetiţie(frecvenţa mişcărilor)
- capacitatea de a efectua aceeaşi mişcare într-o unitate de timp prestabilită; ea se referă la mişcarile
ciclice(Gh.Cârstea,2000)
Este condiţionată de:
- tempoul mişcării -densitatea mişcarii pe unitatea de timp;
- ritmul mişcării - periodicitatea repetarii mişcării.
d)Viteza de deplasare.
– reprezintă capacitatea individului de a parcurge o distanţă cât mai mare ,în timp cât mai scurt.
Gh.Cârstea o consideră o variantă a vitezei de repetiţie
e) Viteza de accelerare
– capacitatea de a atinge nivelul maxim de manifestare a vitezei ,în timp cât mai scurt.(I.Şiclovan,1972)
f)Viteza in regimul altor calităţi motrice:
- viteza in regim de forţă, numită şi detentă ;
- viteza in regim de îndemânare;
- viteza in regim de rezistenţă;
CERINŢE ÎN INSTRUIRE:
- durata exerciţiilor de viteză trebuie să fie circa 5 – 6 s până la maximum 40 – 43 s;
- pauzele dintre repetări trebuie să fie suficient de lungi pentru a permite revenirea funcţiilor vegetative,
dar nu şi reducerea stării de excitabilitate optimă la nivelul scoarţei cerebrale ca urmare a lucrului cu
viteză maximă;
- subiecţii trebuie să aiba structura exerciţiilor bine însuşită;
- exerciţiile pentru dezvoltarea vitezei se vor planifica la începutul lecţiilor, în condiţiile unui sistem
nervos odihnit şi ale unui organism cu nivel optim de încălzire.
- în perioada de vârstă cuprinsă între 5 şi 7 ani, prin ameliorarea capacităţii de coordonare segmentară,
se constată creşterea frecvenţei mişcărilor; de asemenea se constată progrese la nivelul vitezei de
reacţie;
- între 7 şi 10 ani, procesele de creştere şi dezvoltare favorizează manifestarea unei viteze de reacţie şi
execuţie crescute;
- între 10 şi 14/15 ani se pot atinge, printr-o instruire adecvată, la indici ai vitezei de reacţie echivalenţi
cu cei ai adulţilor; prin creşterea capacităţii de efort anaerob, se poate interveni şi asupra dezvoltării
vitezei de deplasare, precum şi a vitezei în regim de forţă;
- adolescenţa este perioada de vârstă la care pot fi abordate toate formele de manifestare ale vitezei.
Viteza de executie
- doua siruri, cu fata la perete: lovirea mingii in perete astfel incat sa ricoseze partenerului din sirul alaturat si
deplasarea rapida la coada propriului sir; 3x , pauza 30 sec
-doua linii, asezat fiecare cu o minge: aruncarea mingii in sus, prinderea ei inainte ca aceasta sa atinga solul.
Mingea se arunca din ce in ce mai jos(10-20repetari).
- aruncarea in sus si prinderea unei mingi 20 x2
- aruncarea in sus si prinderea unei mingi dupa ricosarea ei de la sol 20x2
Viteza de repetitie
57
- alergare rapida pe loc in ritmul impus de profesor, prin batai din palme, 2-3x30sec pauza 30 sec, formatie
de sah
-sarituri ca mingea pe loc, 2-3x30sec , pauza 30 sec, formatie de sah
-sarituri cu genunchii sus, 1-2x10,15 sec, pauza 20 sec, formatie de sah
- aruncarea rapida a mingii de handbal in zid si reprimirea ei . 20x2
-stand cu palmele sprijinite pe un perete- se executa joc de glezne, la semnal sonor , elevii se intorc si alearga
4-5m pana la un nou semnal 4 x, pauza 30 sec
Viteza de deplasare
-Întreceri în perechi, pe distanţe crescute progresiv, realizate la semnale sonore, vizuale
- pe perechi , spate la spate , aliniati pe linia de centru a terenului de baschet , avand fiecare la 10 m
distanta o minge de baschet , la semnal ambii alearga , ocolesc obiectul si revin in aceeasi pozitie
{ castiga cel mai rapid }
- mers, la semnal executa o saritura inalta si accelerare pana la urmatorul semnal, 4x8m, pauza 30 sec
- doi jucatori, A si B, stau fata in fata, la 15m.; ambii pornesc in acelasi timp unul spre celalalt, iar cand s-au
apropiat la 2-3m., jucatorul A, cu mingea, o trimite pe langa B, care se intoarce rapid, sprinteaza, preia
mingea, conduce si se reia exercitiul;
DEFINIŢIE:
Capacitatea organismului uman de a efectua acte şi acţiuni motrice, mai ales în condiţii variate şi
neobişnuite, cu eficienţă maximă şi cu consum minim de energie din partea executantului.
ELEMENTE COMPONENTE:
• capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau a acestuia în întregime pentru efectuarea
actelor şi acţiunilor motrice;
• capacitatea de combinare a mişcărilor;
• capacitatea de diferenţiere a mişcărilor;
• echilibrul;
• precizia;
• capacitatea de orientare spaţială;
• capacitatea de orientare temporală, mai ales ritm şi tempo;
• amplitudinea, pe bază de mobilitate articulară - supleţe - elasticitate musculară;
• ambilateralitatea
Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice 1. Exercitiul: executa aruncarea mingii peste cap in perete,
în conditii complexe: intoarcere 180 grade si prinderea mingii inainte de a atinge solul
- se realizează prin sporirea treptată a Formaţii de lucru – colectivul de elevi raspandit in toata sala,
dificultăţii de execuţie şi structurilor fiecare elev cu o minge cu spatele la perete, distanta fata de
de mişcare. perete 3m
-introducerea a unor acte sau acţiuni Numărul de serii şi de repetări – 1x8 repetari cu intoarceri spre
motrice suplimentare, stanga si 1x8repetari cu intoarceri spre dreapta, pauza 40sec
Tempoul/intensitatea 2/4-mare, 3/4 submaximala
2. Exercitiul: executa aruncarea mingii in sus, prinderea mingii
Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice
Formaţii de lucru – colectivul de elevi raspandit in toata sala,
în condiţii constante
fiecare elev cu o minge
(se realizează prin număr mare de
Numărul de serii şi de repetări – 2x8-10 repetari, pauza 20sec
repetări şi într-un timp îndelungat)
Tempoul/intensitatea mare, submaximala
3. Exercitiul: executa mers pe prima banca, coborare la capatul
bancii, intoarcere 360 grade, continuarea mersului pe
urmatoarea banca asezata cu partea ingusta in sus, revenire cu
mers pe varfuri pe o linie trasata pe sol, bratele sus, privirea la
Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în
maini
condiţii variabile
Formaţii de lucru – 4 siruri, in fata fiecarui sir doua banci
-exersare pe suprafeţe diferite
asezate longitudinal la 3m distanta, a doua cu partea ingusta in
sus.
Numărul de serii şi de repetări – 3-5x, pauza 20sec.
Tempoul/intensitatea 2/4-medie3/4mare
Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice
3. aruncarea obiectelor, pasarea (mingi) cu mâna opusă celei
în conditii complexe:
preferate
Efectuarea exerciţiilor cu segmentul
- efectuarea exerciţiilor de gimnastică în oglindă sau invers comenzii
neîndemânatic (braţ, picior)
Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice
în conditii complexe
4 structuri de joc, jocuri pregătitoare şi dinamice pe terenuri reduse
Limitarea spaţiului în care se efectuează
exerciţiul
60
Efectuarea procedeelor tehnice şi a - exerciţii din jocuri fără dribling sau cu un singur dribling - exerciţii
înlănţuirilor acestora cu restricţii pentru corectarea tehnicii
Efectuarea exerciţiilor prin creşterea - efectuarea unor mişcări suplimentare la săriturile din gimnastică,
complexităţii acestora înainte de aterizare
6. alergări în tempo variat şi cu variante de alergare
Schimbarea tempoului şi a sistemului de
- desfăşurarea acţiunilor de atac sau a altor structuri de joc în tempo
execuţie
variat sau cu accelerarea treptată până la faza de finalizare
Folosirea unor adversari diferiţi ca - jocuri cu echipe mai slabe sau mai puternice - utilizarea unor
valoare şi nivel de pregătire planuri şi acţiuni tactice diferite
- canotaj pe apă cu valuri
Efectuarea exerciţiilor în condiţii variate
- slalom (schi) pe teren denivelat
de mediu, cu materiale diferite
- tenis pe diferite suprafeţe
CERINŢE ÎN INSTRUIRE:
Trebuie să se ţină cont de stadiile creşterii şi dezvoltării organismului:
- între 3-6 ani se va insista asupra însuşirii unui număr cât mai mare de deprinderi motrice simple;
- între 6 -10 ani, accentul se va pune pe ameliorarea capacităţii de coordonare segmentară,; precizia şi
orientarea spaţio- temporală se vor vor aborda;
- perioada 10 – 14 ani se caracterizează prin ameliorarea capacităţii de învăţare motrică, manifestată mai
ales la nivelul indicilor de stocare a informaţiei şi de diferenţiere temporală; se vor aborda precizia şi
orientarea spaţio- temporală;
- între 14 şi 18 ani, , se înregistrează o scadere a capacităţii de coordonare segmentară, mai ales în cazul
mişcarilor complexe;
- În lecţia EFS temele planificate pentru abordarea îndemânării vor fi abordate imediat după partea
pregătitoare (încălzire) atunci când organizmul se află în stare optimă de realizare a eforturilor fizice şi
psihice specifice.
- Intervalele de odihnă (pauzele dintre repetarea exerciţiilor concepute pentru dezvolatrea îndemânării
trebuie să fie suficient de lungi pentru a putea permite refacerea organismului după efortul depus şi să aibă
un caracter activ pentru a menţine SNC in stare de excitabilitate
11.3 FORŢA
DEFINŢIE:
61
reprezintă „ capacitatea organismului uman de a învinge o rezistenţă internă sau externă prin intermediul
contracţiei musculare”. ( A. Dragnea, 1993).
2. Procedeul în circuit
„ Circuitul” – ca procedeu metodic – a fost creat pentru dezvoltarea- educarea forţei principalelor
grupe musculare ale organismului uman. Deci forma de manifestare a forţei căreia i se adresează
acest procedeu este, (dupa participarea grupelor musculare), forta generala.
Nu se includ în circuit exerciţii care se adresează îndemânării, vitezei, tehnicii, tacticii etc.
Ordinea de efectuare a exerciţiilor este dependenta de varianta circuitului folosit:
a) la circuitul frontal tot grupul de subiecţi efectueaza exerciţiile în aceiasi ordine;
b) la circuitul de statii (grupe, ateliere, etc.) ordinea de parcurgere a exerciţiilor este diferita de la un
esantion la altul de subiecţi.
Exerciţiile trebuie să îndeplinească cel puţin patru condiţii:
-să fie simple;
-să fie cunoscute de subiecţi;
63
-să se cunoască posibilităţile maxime ale fiecărui subiect la exerciţiile respective;
-să fie astfel dispuse, ca ordine de efectuare, încât să nu se angajeze succesiv musculatura aceluiaşi
segment corporal.
Forme ale circuitului
1. Circuit pentru lucru de durată:
• fără pauze dar cu normă de timp;
• fără pauze dar cu normă de tip standard şi dozare standardizată.
2. Circuit extensiv cu intervale.
3. Circuit intensiv cu intervale.
În educaţie fizică pot fi utilizate cu succes primele două variante de antrenament în circuit.
Clasificarea circuitelor
După numărul exerciţiilor, circuitele pot fi:
- scurte, formate din 4 – 6 exerciţii;
- medii, formate din 8 – 9 exerciţii;
- lungi, formate din 10 – 12 exerciţii.
Dozarea efortului fizic în cadrul „ circuitului”. Conform celor care l-au creat, ar fi funcţională doar
următoarea formulă individualizată de dozare a efortului fizic: posibilităţile maxime la exerciţiul respectiv
supra doi, plus rata de creştere.
Pentru a fi posibilă aplicarea unei asemenea formule, trebuie să se lucreze cu puţini subiecţi şi să se
dispună de o bază materială foarte bună.
În lecţia de educaţie fizică nu sunt posibile aceste condiţii . S-a ajuns la efectuarea exerciţiilor din circuit şi
a pauzelor dintre acestea „ contratimp”. De regulă, mai ales în educaţia fizică, timpul de lucru este mai mic
decât cel de pauză ( 20 secunde lucru şi 30 secunde pauză; 30 secunde lucru şi 45 secunde pauză etc.). Foarte
rar se ajunge la egalitate între timpul de lucru şi cel de pauză ( 15 secunde lucru şi 15 secunde pauză; 20
secunde lucru şi 20 secunde pauză etc.).
Exerciţiile din circuit pot fi executate frontal sau pe grupe (staţii), care îşi schimbă locul în sensul arcelor de
ceasornic. Exerciţiile trebuie să fie: simple, cunoscute, să fie astfel dispuse încât să nu angajeze succesiv
aceleaşi grupe musculare, să se cunoască posibilităţile maxime ale fiecărui subiect la exerciţiile respective.
În circuit un rol important îl are dozarea efortului, în educaţia fizică timpul de lucru este mai mic decât pauza
: 20 sec lucru – 30 sec. pauza; alte posibilităţi de dozare: 30 sec. lucru – 30 pauză; 30 lucru – 45 pauză;
3. Procedeul izometriei
Se foloseşte pentru dezvoltarea masei musculare , de regulă după 14 – 15 ani.
Rezistenţa de învins prin contracţie musculară este imobilă, deci imposibil de a fi deplasată ( o bară fixă,
un zid construit, o halteră foarte grea etc.).
Durata contracţiei musculare trebuie să fie de 10 – 12 secunde. Pauza maximă între contracţiile musculare
este de 90 – 120 secunde şi trebuie să fie numai activă. Într-o lecţie se recomandă să se efectueze şase – opt
contreacţii izometrice, care se pot repeta într –o săptămână doar de două trei ori.
CERINŢE ÎN INSTRUIRE:
- la vârsta preşcolară se va evita antrenementul de forţă pură;
- între 6-7 şi 10 ani, se vor folosi exerciţii dinamice de dezvoltare a forţei, evitându –se cele
statice;
- până în jurul vârstei de 11 – 12 ani, atât la fete cât şi la băieţi, se înregistrează o evoluţie
asemănătoare a indicilor de forţă; acest lucru rămâne valabil doar până la această vârstă
- între 10 şi 14-15 ani se pot utiliza exerciţii în care încărcătura este propriul corp sau greutăţi de
circa 1 – 2 kg; pâna la vârsta de 14 ani, cuplul forţă – viteză poate fi dezvoltat fără restricţii;
66
- între 11 şi 13 ani, greutăţile cu care se poate lucra sunt de maximum 30% din greutatea corpului;
peste 14 ani, se pot folosi chiar exerciţii cu încărcături ce depăşesc greutatea corporală a
subiecţilor( L. Baroga, 1980);
11.4 REZISTENŢA
DEFINIŢIE:
- capacitatea organismului uman de a depune eforturi cu o durată relativ lungă şi o intensitate relativ
mare,menţinând indici constanţi de eficacitate optimă; deci este capacitatea umană de a depune eforturi fără
apariţia stării de oboseală sau prin învingerea acestui fenomen.(Gh.Cârstea,2000)
FORME DE MANIFESTARE.
b) După ponderea participării în efort a grupelor musculare şi a marilor funcţii organice:
- Rezistenţa generală, - aproximativ 70% din grupele musculare şi solicitându-se mai mult
sistemele nervos central, cardio-vascular şi respirator;
- Rezistenţa specifică, de două feluri:
-regională ( când în efort se angrenează între 1/3 şi 2/3 din grupele musculare )
- locală ( când în efort se angrenează mai puţin de 1/3 din musculatură).
c) După procesele metabolice care furnizează energia :
- rezistenţa anaerobă - alactacidă, pentru eforturile până în 10 secunde
lactacidă pentru eforturile cuprinse între 10 secunde şi două minute,
- rezistenţa aerobă,, specifică pentru eforturile peste două minute
d) După durata efortului:
- Rezistenţă de scurtă durată între 2-10 minute
- Rezistenţă de durată medie între10-30 minute
- Rezistenţă de durată lungă peste 30 minute
e) După natura efortului:
- rezistenţă în efort cu intensitate constantă;
- rezistenţă în efort cu intensitate variabilă.
f) După modul de combinare cu alte calităţi motrice:
- rezistenţă in regim de viteză;
- rezistenţă în regim de îndemânare;
- rezistenţă în regim de forţă ( numită şi rezistenţă musculară locală).
68
EXEMPLE DE EXERCITII SI PROCEDEUL METODIC APLICAT IN DEZV. R
Procedeu metodic exercitii
A.PROCEEE METODICE BAZATE PE 1. – Exercitiul: alergare 50m tempo 2/4; 50m
VARIAŢIA INTENSITĂŢII EFORTULUI FIZIC tempo 3/4, 50m tempo 2/4
A1.Procedeul eforturilor variabile, ( unitate de efort Formaţii de lucru – elevii sunt impartiti pe
constantă , dar se modifică intensitatea în sens de grupe cate 4
creştere şi descreştere)
Numărul de serii şi de repetări – 1-2x pauza
când se menţine aceeaşi unitate de efort
activa mers pana la revenire
(durată/"repriză", distanţă, număr de repetări), dar
se modifică intensitatea, în sens de creştere şi Tempoul/intensitatea 2/4, 3/4
descreştere;
2. Exercitiul: alergare 50m tempo 2/4, 50m
A2.Procedeul eforturilor progresive (unitate de tempo 3/4, 50m;
efort constantă , dar se modifică intensitatea, numai
Formaţia de lucru – grupe valorice
în sens de creştere)
Numărul de serii şi de repetări 3-4x, semnal
sonor, pauza 1-2min
Tempoul/intensitatea 2/4, 3/4
3. Exercitiul: la semnal sonor, alergare tempo
B.PROCEDEUL METODIC „CU INTERVALE - moderat(2/4) 300m, 30m alegare accelerata
care se bazează atât pe variaţia volumului, cât şi a tempo 4/4, 2-3x
intensităţii efortului fizic (După cum arată şi numele,
Formatie de lucru: elevii sunt impartiti pe
antrenamentul cu intervale presupune efectuarea
grupe valorice
exerciţiilor alternând cu perioade de revenire).
Numărul de serii şi de repetări 2-3x, pauza
activa 2-3min
Tempoul/intensitatea 2/4, 4/4
C2. procedeul eforturilor repetate când intensitatea Exercitiul: saritura la coarda pe loc 50x, pauza
efortului rămâne constantă, dar efortul se efectuează 50sec, saritura la coarda pe loc 50x, 2 repetari cu
cu un număr de repetări în creştere a aceeaşi unităţi pauza de 50-60 sec intre repetari
de efort (fie în aceeaşi activitate, fie de la o activitate Tempoul/intensitatea 2/4
la alta).
CERINŢE ÎN INSTRUIRE:
- copii şi adolescenţii au o capacitate de efort anaerob redusă, de aceea se vor folosi metode de instruire
care să solicite capacitatea de efort aerob;
69
- între 7 şi 10-11 ani, se va viza dezvoltarea rezistenţei generale, prin eforturi de lungă durată, în
tempouri uniforme;
- capacitatea aerobă creşte progresiv pâna la 10 – 12 ani;
- se poate interveni asupra acestei calităţi motrice în primul stadiu al pubertăţii, ca urmare a existenţei
unor proporţii optime între dimensiunea şi greutatea inimii, precum şi cea a plămânilor;
- în timpul copilăriei şi adolescenţei, metoda eforturilor continue este cea mai adecvată; se va evita
metoda eforturilor repetate care să includă distanţe care solicită glicoliza anaerobă;
Cerinte ce trebuie avute in vedere când prin jocul sportiv se urmăreşte educarea rezistenţei:
- participarea activă a elevilor la joc; aceasta se poate realiza numai dacă elevii stăpânesc bine tehnica
jocului şi dacă echipele sunt relativ omogene ca valoare;
- desfăşurarea jocului pe reprize mai scurte ca durată decât cele normale, mărind, în schimb ritmul de joc;
atenţie la pauzele dintre reprize, care vor fi mai scurte sau mai lungi în funcţie de durata reprizelor şi
ritmul de joc;
- realizarea unui număr mai mare de reprize decât cel regulamentar; se vizează, în principal, mărirea
rezistenţei generale a organismului şi îmbunătăţirea execuţiilor procedeelor tehnice în condiţii de efort.
PRINCIPII:
a. Continuitatea – reprezintă un principiu de mare importanţă pentru educarea rezistenţei; aceasta
presupune: planificarea pe semestre, an şcolar şi chiar ciclu de şcolarizare, timp cât mai îndelungat posibil, a
unităţilor care pot contribui la dezvoltarea rezistenţei – programarea întâmplătoare, sporadică a
mijloacelor specifice nu poate avea efecte pozitive asupra educării rezistenţei.
b. Variaţia volumului efortului – reprezintă un element principal de progresie în educarea rezistenţei
generale; având în vedere cerinţele programei şcolare, referitoare la dezvoltarea, cu prioritate a rezistenţei
generale, se va acţiona cu eforturi de valoare moderată, ceea ce presupune ca element de progres volumul în
combinaţie cu intensitatea.
c. Creşterea continuă a duratei activităţii sau a distanţei – este de asemenea un element hotărâtor în
educarea rezistenţei.
d. Aprecierea continuă a progresului – principiu care pretinde o evidenţă strictă a metodelor,
procedeelor metodice şi mijloacelor utilizate şi mai ales a efectelor pe care acestea le au într-o anumită
perioadă; fără a aprecia continuu progresele realizate, planificarea unităţilor de învăţare este întâmplătoare,
neconformă cu posibilităţile de progres ale elevilor.
În educarea rezistenţei, pe lângă consacratele mijloace, mers şi alergare, un aport considerabil îl au
procedeele tehnico-tactice în condiţii de joc, jocurile de mişcare şi ştafetele, jocurile sportive.
70
Asigurarea unui înalt nivel al activităţii aerobe a organismului depinde, în mare măsură, de gradul de
pregătire al aparatului respirator, de executarea unei respiraţii corecte atât în repaus, cât şi în timpul
efortului. Este bine cunoscut că, aparatul respirator se dezvoltă morfo-funcţional sub influenţa unor exerciţii
speciale; concomitent cu această dezvoltare are loc şi o perfecţionare a proceselor nervoase care racordează
respiraţia la intensitatea activităţii fizice.
Respiraţia are un rol deosebit în cazul eforturilor de intensitate moderată, medie (2/4) şi submaximală
(3/4), intensitate care acţionează frecvent în timpul educării respiraţiei.
Datorită acestor considerente elevii trebuie învăţaţi să respire corect şi ritmic în timpul efortului; în actul
respirator foarte importantă este executarea expiraţiei depline şi intense, la început forţat în mod conştient.
Treptat, ea devenind o componentă a acţiuni motrice nu va mai necesita acordarea unei atenţii deosebite.
În educarea respiraţiei trebuie să avem în vedere că inspiraţia durează, de obicei, ceva mai mult decât
expiraţia, la începători o inspiraţie la 3-4 paşi, iar expiraţia la 2-3 paşi. La prima vedere acest fel de a respira
pare dificil, pentru că muşchii respiratori obosesc repede, precum şi datorită senzaţiei de
usturime pe traiectul căilor respiratorii; datorită exersări exerciţiilor de respiraţie, muşchii respiratori devin
mai rezistenţi, favorizând o activitate normală timp îndelungat, iar capacitatea plămânilor semăreşte
asigurând efectuarea respiraţiei necesare realizării actului motric în condiţii normale.
O respiraţie corectă se poate realiza folosind, în principal, exerciţii ciclice, în timpul cărora trebuie
impusă şi menţinută, la început, o respiraţie ritmică accentuată.
Atenţie deosebită trebuie acordată modului în care respiră elevii în timpul executării unor acţiuni motrice
aciclice, în special la jocurile sportive; aici se recomandă o grijă deosebită exerciţiilor de respiraţie din
timpul pauzelor sau după terminarea acţiunii.
11.5.SUPLEŢEA
DEFINIŢIE:
capacitatea organismului uman de a efectua acte motrice cu mare grad de amplitudine posibila in mod activ
sau pasiv. Este aptitudinea motrică aflată la graniţa dintre aptitudinile condiţionale şi cele coordinative şi
cuprinde mobilitatea care se referă la articulaţii, la posibilitatea lor de a se mişca, limitată de forma
suprafeţelor articulare şi elasticitatea, ca fiind proprietatea fundamentală din punct de vedere fiziologic a
fibrei musculare de a reveni la lungimea sa după o contracţie sau o întindere pasivă.
Mobilitatea articulară se măsoară în grade, ştiut fiind faptul că mişcările aparatului locomotor fac
unghiuri diferite între ele.
Cercetările în domeniu au demonstrat că această aptitudine este condiţionată genetic, este puţin
perfectibilă şi regresează odată cu înaintarea în vârstă.
71
- supleţea mixtă – manifestată în condiţiile de alternare a supleţei active cu cea pasivă.
74
b. Întindere (figura 2) Indoirea trunchiului lateral, în
direcţia opusă peretelui, cu o mână întinsă deasupra
capului şi cealaltă pe şold. Menţinerea poziţiei timp de
20 secunde.
CERINTE IN INSTRUIRE:
Exercitiile pentru dezvolatrea supeltei sunt recomandate la toate varstele. Varsta de 15-16 ani este varsta la
care se obtin valori maxime ale supletei, dupa aceasta varsta, daca nu se exerseaza, supletea scade treptat
-se va urmarii mai intai prelucrarea aspectelor pasive si dupa aceea prelucrarea aspectelor active
-Exerciţiile stabilite pentru dezvoltarea supleţei se execută în serii, fiecare serie incluzând 10-15 repetări.
Este de dorit ca amplitudinea mişcării să crească de la o serie la alta. Indicaţia are în vedere faptul că, în
general, muşchii se opun la acţiunea de întindere, cedând treptat, numai după un număr mai mare de repetări.
-Înainte de a efectua exerciţiile cu amplitudine maximă, trebuie realizată “încălzirea aparatului locomotor”,
pentru a intensifica circulaţia, prevenind astfel eventualele “întinderi” sau “ruperi” ale fibrelor musculare,
prin exerciţii din şcoală, alergări şi sărituri.
-În cadrul fiecărei lecţii, numărul de repetări al fiecărui exerciţiu se calculează dependent de obţinerea
amplitudinii maxime (până la limita punctului în care apar senzaţii de uşoară durere). Treptat, de la un sistem
de lecţii la altul, se va tinde spre depăşirea acestei limite. Dacă în zilele următoare apar senzaţii de durere
musculară, antrenamentul pentru dezvoltarea supleţei va fi sistat. Acesta va constitui şi indiciul că dozarea
amplitudinii nu a fost corect stabilită, depăşindu-se limita maximă optimă.
-Dozarea numărului de repetări în cadrul fiecărei serii trebuie să ţină seama de anumite particularităţi
individuale şi de gradul de mobilitate al articulaţiei.
-Se va avea în vedere ca exerciţiile de supleţe să nu fie administrate pe un fond de oboseală (după eforturi de
forţă şi rezistenţă) şi nici fără o prealabilă încălzire musculară locală.
- fiind considerată utilă în influenţarea selectivă a aparatului locomotor, este recomandată în fiecare anotimp,
în orice loc şi de către oricine, fără a solicita marile funcţiuni ale organismului, dimpotrivă, aducând un plus
de vigoare, formă bună şi relaxare.
I.MIJLOACE SPECIFICE
A) EXERCITIUL FIZIC-MIJLOC SPECIFIC
DEFINITIE
Exercitiul fizic reprezinta acţiunea motrică cu valoare instrumentală, concepută şi programată în
vederea realizării obiectivelor E.F.S.(Dragnea). In programarea şi realizarea procesului de instruire
este mijlocul specific de bază
76
Intre cele două aspecte fundamentale ale exerciţiului fizic trebuie să fie o unitate. Forma apare ca un
element de legătură între conţinut şi scop. Relaţia dintre cele două aspecte este de tip dialectic: conţinutul
are rol determinant. Intotdeauna forma (tehnica de executie, sistemul de joc, tipologia combinatilor
tactice)este dependenta de continut. Niciodata forma nu poate deremina esential continutul dar poate
avea o influenta asupra acestuia. Menţinerea unei forme depăşite, învechite în contradicţie cu noul
conţinut este un aspect pe care specialiştii îl numesc formalism.
Exemplu: conţinutul nou al jocului sportiv de fotbal (în mare viteză, cu participare aproape a tuturor
jucătorilor în fazele de atac şi de apărare) a determinat schimbarea formei de organizare a acţiunilor
individuale sau colective şi "ieşirea" din sistemele clasice de "aşezare" a sportivilor în spaţiul de lucru;
La fel si in jocul de volei prin introducerea liberoului.
77
b) refacerea dupa incheierea activitatii – se realizeaza prin dus cald, miscari de relaxare musculara, masaj;
se realizeaza practic in activitatea din sportul de performanta, unde exista cluburi sportive cu posibilitati
financiare
II.MIJLOACE NESPECIFICE
CONDITII IGIENICE:
a) igiena individuala: - deprinderi si obisnuinte privind echipamentul sportiv
- reguli de depunere a efortului fizic
- reguli precise de alimentatie, raportul dintre efort si odihna
b) igiena bazelor sportive:
- respectarea unor reguli de tip ergonomic si ecologic in confectionarea sau construirea bazelor
sportive
- folosirea corecta, civilizata a bazelor sportive
Întotdeauna locul de desfăşurare a activităţii de practicare a exerciţiilor fizice trebuie să fie curat,
aerisit în cazul activităţii desfăşurate în interior, cu luminozitate sau culoare corespunzătoare sau
cu o acustică funcţională
FACTORI NATURALI DE CALIRE:
- apa, aerul, soarele – sunt principalii factori implicati in calirea organismului. Expunerea rationala a
corpului la soare, imbinata cu practicarea exercitiilor fizice in aer curat si cu folosirea procedeelor de
frictionari cu apa, bai de apa, constituie modalitatea metodologica cea mai eficienta.
- Obiectivele prioritare sunt: calirea organismului; sporirea rezistentei fata de diferiti microbi si boli;
adaptarea la intemperiile naturale; obtinerea unui randament sporit in orice activitate;
MIJLOACE NESPECIFICE DIN DOMENIUL AUDIO-VIZUAL SI INFORMATIEI:
1. diafilme, diapozitive, casetofon, casete video, planse, retroproiector, calculator etc, utilizate cu
precadere in activitatea sportiva de performanta.
MIJLOACE NESPECIFICE DIN DOMENIUL MEDICAL,
2. de investigare: spirometru, taliometru, cantar, dinamometru etc, care se folosesc atat in EF cat si
pentru performanta.
MIJLOACE NESPECIFICE IMPRUMUTATE DIN ALTE LATURI ALE EDUCATIEI GENERALE
Pentru a contribui la o educatie integrala a celor care practica sistematic si stiintific ex. fizice, este nevoie de
adaptarea in activitatile specifice a unor mijloace din:
- educatia intelectuala (studierea lucrarilor de specialitate si a celor literare, artistice cu subiecte din
domeniul sportiv)
- educatia estetica (muzica)
- educatia morala (respectarea unor prevederi regulamentare si logice de comportament in activitatea
cotidiana si cometitionala)
- educatia tehnico-profesionala (indeplinirea unor norme, baremuri, pe baza unor cunostinte sau calitati
specifice fiecarei activitati)
Trăsătura comună a tuturor acţiunilor unui individ o reprezintă consumul energetic, care atunci când atinge un
anumit nivel determină starea de oboseală.
Acţiunile motrice specifice educaţiei fizice implică o suprasolicitare (stress) somato-funcţională şi psihică a
individului, care printr-o dozare şi dirijare adecvată induce perfecţionarea organismului la nivele diferite.
În educaţia fizică dozarea efortului este esenţială pentru realizarea obiectivelor şi se realizează prin modificarea
parametrilor efortului şi corelarea cu un anumit tip de pauză, respectând legile fiziologice ale organismului.
78
Definitie: Efortul - este un proces de învingere conştientă a solicitărilor, în vederea atingerii unui bun nivel de
pregătire (A.Dragnea); Componentă a activităţii fizice sau intelectuale, reprezintă capacitatea psiho-fizică a
omului de a presta activităţi caracterizate prin indici superiori de solicitare. Eforul implica cele trei elemene ale
sale prin prisma cărora este planificat, analizat şi reconsiderat : volum, intensitate şi complexitate.
1. PARAMETRII EFORTULUI
A. Mărimea efortului este privită atât din perspectivă externă, a factorilor induşi de specialist şi anume volum,
durată, amplitudine, densitate, intensitate, complexitate, cât şi din perspectiva internă a reacţiei complexe a
organismului la activitatea desfăşurată.
Volumul reprezintă cantitatea totală de lucru mechanic și se apreciază prin: nr. De repetări, distanţe parcurse,
greutăţi ridicate, timp de lucru (efectiv şi pauze), execuţii parţiale sau integrale ale unui exerciţiu, execuţii ale
structurilor tehnico-tactice, acţiuni complexe, număr de lecţii.
Intensitatea efortului reprezintă gradul de solicitare a organismului subiecţilor. Ea se exprimă prin procente faţă
de posibilităţile maxime (60%, 70%, 80% etc.), tempo de execuţie (2/4, 3/4, 4/4 etc.), număr de execuţii pe unitatea
de timp etc.
Complexitatea efortului care reprezintă modul concret de înlănţuire a tuturor elementelor pe parcursul efortului.
Ea creşte când apar "adversari" şi chiar coechipieri.
Raportul între volum şi intensitate este invers proporţional, în asigurarea acestui raport, mare rol au
pauzele. Se recomandă:
- după efort maximal (90-100%) - pauză .3-5 min.
- după efort submaximal (75-85%) - pauză 1 min. 30 sec - 3 minute.
- după efort mediu (60-70%) - pauză 45 sec. - 2 min.
- după efort mic (40-55%) - fără pauză.
Specificitatea stimulului este dată de structura mişcării care selecţionează grupele musculare, durata acestei
solicitări, tipul de acţiune neuro-musculară, metabolică şi de adaptare a structurilor osteo-tendinoase, precum şi de
ansamblul funcţiilor activate.
Durata stimulului se apreciază prin timpul cât acesta acţionează singular sau în serie, în cadrul unor structuri
specifice.
Amplitudinea stimulului este reprezentată de ansamblul valorilor numerice relative ale duratei şi numărului de
stimuli în cursul unei structuri de lecţie. De exemplu, 2 x 6 x 10 (două reprize, a câte şase serii, cu 10 de repetări
fiecare).
Densitatea stimulului este apreciată prin raportul dintre durata aplicării stimulilor şi durata pauzelor din lecţie.
Frecvenţa aplicării stimulului este dată de numărul de lecţii la care participă elevul într-un semestru, an, etc.
.
Acestor parametrii le sunt adăugaţi indicatorii ce oferă o perspectivă din interior a modificărilor generate de efortul
prestat la nivelul organismului: timpul de reacţie şi de execuţie, date despre frecvenţa respiratorie şi cea cardiacă
etc.
B. Orientarea efortului se apreciază în funcţie de sistemul furnizor de energie aerob-anaerob, dominant în tipul de
efort programat în lecţie. Totodată, ea este determinată şi de particularităţile aplicării şi ordinea combinării
caracteristicilor de durată, intensitate, caracterul exerciţiilor, al pauzelor, numărul de repetări etc.
C. Tipul efortului
-efort specific
-efort nespecific.
Specificitatea efortului se consideră a fi dată pe de o parte de caracteristicile externe ale mişcării (amplitudine,
traiectorie etc.) şi pe de altă parte de structura sa coordinativă, particularităţile funcţionale ale muşchiului şi de
reacţiile vegetative ale organismului.
Stabilirea parametrilor efortului se realizează în funcţie de anumite variabile şi anume:
79
obiectivele lecţiei, funcţie de care se stabileşte conţinutul acesteia;
particularităţile şi nivelul bio-motric al colectivului de elevi;
locul şi condiţiile de desfăşurare a lecţiei.
Faţă de aceste elemente se poate stabilii o evoluţie a efortului în lecţia de educaţie fizică, care să convină legilor
fiziologice şi să asigure eficienţa fiecărei verigi.
Dinamica efortului în educaţie fizică poate fi apreciată, având în vedere posibilităţile de care dispune un profesor în
timpul lecţiei, prin evoluţia parametrilor frecvenţă cardiacă şi frecvenţă respiratorie.
Evoluţia demonstrată practic dar şi cerută de fiziologia efortului, pentru angrenarea treptată şi cu un bun randament
a organismului în efort, evidenţiază un traseu al efortului în lecţie de forma unei curbe ale cărei cote de reprezentare
sunt stabilite prin valorile indicatorilor funcţionali.
-Pe parcursul primelor trei verigi evoluţia efortului înregistrează un drum ascendent evidenţiat de valorile FC şi FR,
care pornind de la aproximativ 70 pulsaţii/min. respectiv 16-18 respiraţii/min., pot atinge cote de 120-130
pulsaţii/min. respectiv 20-22 respiraţii/min. în finalul verigii a treia. Această situaţie corespunde încălzirii
organismului, care exprimă o stare de preparaţie psiho-fizică, senzorială şi chinestezică optimă, ce previne
posibilele accidente.
-Acţionarea în vederea rezolvării obiectivelor operaţionale specifice lecţiei atrage după sine solicitările cele mai
importante exercitate la nivelul organismului. Urmare acestui fapt, în verigile corespondente (IV, V în funcţie de
numărul unităţilor de învăţare abordate) se înregistrează o aparentă stabilizare a efortului la cote crescute, puse în
evidenţă de valori ale FC în jurul a 160 pulsaţii/min. Natura elementelor de conţinut, metodologia şi mijloacele
folosite, durata şi natura pauzelor, reprezintă variabile în funcţie de care efortul poate înregistra mici variaţii,
dovedite de alternanţa valorilor FC între 140-180 pulsaţii/min şi care conferă imaginea unui platou cu unele
oscilaţii.
- În ultimele două verigi se înregistrează, o scădere a curbei efortului până la cote apropiate de cele înregistrate
înaintea începerii lecţiei.
modele privind reprezentarea grafică a dinamicii efortului în lecţia cu trei teme, prin prisma valorilor FC:
- două creşteri şi o descreştere
- o creştere şi două descreşteri
- două descreşteri şi o creştere
- trei creşteri
- trei descreşteri.
80
3. DIRIJAREA EFORTULUI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Sarcina dirijării efortului în lecţia de educaţie fizică, revine profesorului care are obligaţia de a asigura o dinamică
corespunzătoare, fapt ce reclamă o bună cunoaştere a relaţiei efort-oboseală-odihnă.
Oboseala poate fi privită ca răspunsul acut al organismului la efortul fizic, manifestat printr-o stare de disconfort
caracterizat prin scăderea temporară a capacităţii de efort şi o alterare (dezechilibru) a coordonării funcţiilor
organismului.
Această stare este una reversibilă şi fiziologic normală, urmărită de profesor pe parcursul lecţiei ca exponent al
efectului determinat de efortul specific asupra organismului subiecţilor.
Manifestările stării de oboseală se pot înlătura prin odihna asigurată de pauzele active sau pasive dintre repetări şi
dintre lecţii, care nu trebuie prelungite dincolo de faza în care se păstrează efectele favorabile ale efortului,
respectiv faza de supracompensare.
Modalităţile principale de dirijare a efortului în lecţie
în funcţie de momentul folosirii lor, sunt următoarele:
- dirijarea anticipată-realizată prin intermediul documentelor de planificare;
- dirijarea concretă (curentă)-realizată în timpul desfăşurării lecţiei în urma unor informaţii obţinute prin
metode obiective (înregistrarea frecvenţei cardiace şi a celei respiratorii) şi subiective (observarea reacţiei
elevilor la efort, care permite aprecieri cu privire la gradul de transpiraţie, coloritul pielii, gradul de coordonare
motorie, atenţia etc.). În această situaţie se impun modificări ale dirijării anticipate concretizate în:
- modificarea duratei şi naturii pauzelor;
- modificarea parametrilor de efort;
- modificarea condiţiilor de exersare.
Densitatea este indicatorul care subliniaza calitatea unei lectii de educate fizica, scotand in evidenta modul
de valorificare a timpului alocat lectiei, atat din punct de vedere al volumului, cat si al intensitatii sau
complexitatii efortului. Este de fapt indicatorul numarul unu care arata calitatea si cantitatea efortului din
81
lectie. Ea este scmnificativa numai daca se inregistreaza simultan pe mai multi subiecti reprezentativi din
mai multe puncte de vedere:
- numar;
- nivel de dezvoltare fizica
- nivel de motricitatc;
- sex.
In esenta este relatia dintre timpul cheltuit pentru realizarea continutului lectiei si durata integrala a acesteia.
A.Volumul efortului raportat la durata integrala a lectiei, determina doua tipuri de densitate:
a) densitatea motrica;
b) densitatea pedagogica
a) Densitatea motrica D.M., vizeaza activitatea motrica a subiectilor, ea reprezinta timpul consumat de
catre subiect pentru executarea exercitiilor si durata integrala a lectiei. In sinteza este timpul efectiv lucrat al
elevului si se calculeaza dupa formula:
timpul de lucru al unui subiect
D.M. =----------------------------------xlOO
50 minute
O densitate buna este atunci cand este egala cu 60-65% din timpul lectiei (30-35minute).
b) Densitatea pedagogica D.P., se refera la timpul cat este angrenat activ subiectul inregistrat la actiunile
didactice si metodice ale conducatorului lectiei si nu la ce face si cat face conducatorul lectiei, la care se
adauga si receptia subiectilor, reprezinta timpul folosit de cadrul didactic pentru rezolvarea rnomentelor
didactice si durata integrala a lectiei.
Ea include timpul afectat demonstratiei explicatiei, indicatiilor metodice, corectarilor, organizarii
colectivului, organizarii materiale si odihnei subiectului.
Se calculeaza dupa formula:
timpul consumat cu masuri didactice si metodice in care
elevul participa activ (explicatii, demonstratii),
aducerea unor materiale + timpul consumat cu pauzele necesare ,
D.P. =------------------------------------------------------------------------xlOO
50 minute
Din punct de vedere teoretic densitatea motrica + densitatea pedagogica trebuie sa dea intregul (durata
integrala a lectiei.
Practic, avand in vedere numarul mare de elevi din clasa, ca si dotarea materiala insuficienta este imposibil
de realizat intregul. In lectii, indiferent de tipologia lor, predomina cea motrica, valoarea ei este mai mare in
lectiile de:
- consolidare sau perfectionare a deprinderilor si priceperilor motrice; dezvoltarea calitalilor motrice.
Valoarea celei pedagogice creste, evident, in lectiile care vizeaza invatarea (initierea primara) deprinderilor
si priceperilor motrice.
Sau
Verigi Or Activitatea sau Durata F.C Alte consemnări
ă Nonactivitatea elevului .
F.R
.
6.OBOSEALA
-fenomen fiziologic, stare tranzitorie produsă de activitatea excesivă sau prelungită şi caracterizată
prin scăderea potenţialului funcţional al organismului şi printr-o sugestie subiectivă caracteristică.
Reprezintă măsura de apărare a organismului ca urmare a semnalelor primite de la sistemul nervos central.
În activitatea şcolară apariţia oboselii reprezintă un semnal de care profesorul trebuie să ţină cont, dar care
nu trebuie să determine încetarea activităţii: Profesorul trebuie să observe reacţiile elevilor la efort şi
intervine prin reglarea lui utilizând procedee de dozare specifice.
Determinarea reacţiei la efort şi apariţia stării de oboseală se realizează prin:
Măsurarea FC. şi a FR.;
Observarea manifestărilor exterioare ale elevilor;
Aplicarea unor probe de adaptare la efort;
7. ODIHNA
reprezintă perioada de refacere energetică a organismului;
În efort organismul consumă energie , iar prin perioada de odihnă organismul îşi reface potenţialul şi
rezervele energetice necesare în solicitările viitoare. Este condiţia indispensabilă pentru refacerea capacităţii
de efort.
Tipuri de odihnă: activă; pasivă;
Intervale de odihnă. complete; incomplete; supracompensate; Aceste sunt stabilite în funcţie de obiectivele
de referinţă, de unităţile de învăţare, de structura lecţiei.
Reglarea efortului în lecţia de educaţie fizică se realizează pe baza parametrilor săi. Profesorul îşi
demonstrează măiestria pedagogică tocmai, prin modul în care poate realiza eficient această reglare,
bazându-se pe cunoaşterea particularităţilor colectivului de elevi şi a obiectivele urmărite.
14.STATUTUL ŞI ROLUL PROFESORULUI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
STATUTUL
este definit ca fiind un act sau un ansamblu de dispoziţii cu caracter oficial, prin care se
reglementează scopul, structura şi modul de funcţionare al unei organizaţii, societăţi; în sociologie - locul pe
care îl ocupă un individ într-un sistem social; status,( D.E.X.)
Statusul este prescris sau câştigat şi reflectă structura organizaţională, poziţia într-un grup, aşteptările
formulate de către ceilalţi, locul în atribuirea de obligaţii, drepturi.
Statutul reprezintă de fapt poziţia socială a unei persoane.
Cercetarea statutului profesorului de educaţie fizică trebuie să vizeze:
Poziţia economică reală a persoanei;
Situaţia politico-judiciară, determinată de modul de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor în familie şi în
alte grupuri;
Caracterizarea profesională, studiile şi corespunzător acestora calificarea obţinută; documentul care
precizează drepturile şi îndatoririle profesorilor(cadrelor didactice) este Statutul cadrelor didactice,
componentă a Legii învăţământului.
Statutul cultural, se refera la raportarea profesorului la valorile culturii, fiind un consumator şi
producător de cultură.
84
Profilul moral, comun cu cel al oricărui profesor, educator: cinstit, corect, obiectiv, înţelegător,
prezentând ataşament faţă de copii.
ROLUL
este definit ca o atribuţie , sarcină care îi revine cuiva în cadrul unei acţiuni; modalitate proprie de
îndeplinire a cerinţelor statusului şi strâns legat de nivelul personalităţii.
În şcoală profesorul stabileşte o serie de relaţii fie cu elevii, fie cu alte persoane: director, diriginte,
medic, părinţi, relaţii care determină realizarea diferitelor roluri pe care le are educatorul.
Rolurile se bazează pe competenţele câştigate şi pe capacităţile dovedite.
D’HAINAUT, 1981, exemplifică câteva categorii de roluri generale:
De receptor al diferitelor mesaje;
De emiţător de mesaje variate;
De participant în activităţi specifice;
De realizator ,organizator, responsabilul unor acţiuni;
De proiectant de acţiuni, strategii, modele;
De agent de soluţii , consilier
De agent al progresului;
De transmiţător de idei, soluţii;
De utilizator;
De decizie, în selecţia obiectivelor, conţinuturilor, strategiilor, resurselor;
De sursă de informare, model de comportament;
De consiliere, ghidare;
De apărare, protecţie;
D. Potolea, 1989, p.140, găseşte următoarele roluri după funcţiile asumate şi îndeplinite pe plan
didactic:
De organizare; de conducere a clasei;
De consiliere;
De orientare şcolară şi profesională;
De îndrumare a activităţii extraşcolare;
De perfecţionare profesională şi cercetare pedagogică;
De activitate socioculturală;
Setul de roluri ale profesorului cere implicarea complexă a personalităţii sale, formarea sa
interdisciplinară continuă, conştiinţa responsabilităţilor, deschiderea spre critici şi sugestii, competenţe de
cercetare ameliorativă.
87
Definitie -Autonomia presupune un anumit grad de independenţă, în condiţiile unor cunoştinţe şi
capacităţi în direcţia autoorganizării, autoconducerii şi autoevaluării, specifice procesului desfăşurat.
Autonomia implică respectarea unor legităţi specifice, ce caracterizează tipul de activitate şi care asigură
eficienţa acţiunilor întreprinse. Ea se poate manifesta atât în planul profesorului cât şi în cel al subiectului.
Autonomia profesorului se regăseşte în acţiunile acestuia îndreptate în direcţia deciziilor, a stabilirii
obiectivelor şi strategiilor aferente atingerii acestora.
Autonomia profesorului de educaţie fizică trebuie să fie discutată în raport cu trei elemente:
-programa de specialitate,
-metodologia necesară îndeplinirii obiectivelor
-planificarea activităţii.
a) Programa de specialitate oferă o largă libertate profesorului în alegerea, în funcţie de condiţiile
materiale concrete şi chiar în funcţie de opţiunile elevilor, acelor discipline ale căror elemente specifice vor
fi supuse procesului de învăţare. Acest lucru este posibil prin prevederile programei privind opţiunile
profesorului şi cele ale elevilor, prin posibilitatea evaluării diferenţiate a rezultatelor elevilor, sau prin cele
care vizează traseele individuale de pregătire.
b) Metodologia utilizată în vederea realizării obiectivelor programei de specialitate, depinde în mare
măsură de cunoştinţele, deprinderile pedagogice şi experienţa profesorului. Acesta, ţinând cont de legităţile
şi specificul activităţii, are deplină libertate în alegerea metodelor, mijloacelor, formaţiilor de lucru sau altor
elemente care pot favoriza procesul de învăţare.
c) Planificarea activităţii oferă profesorului ocazia să-şi dovedească creativitatea şi eficienţa gândirii în
elaborarea documentelor de planificare specifice:
La nivelul planului tematic anual autonomia profesorului se manifestă prin următoarele acţiuni:
• stabilirea duratei ciclurilor de lecţii pentru unităţile de învăţare alese;
• eşalonarea ciclurilor de lecţii pe parcursul anului şcolar;
• stabilirea numărului şi combinaţiilor unităţilor de învăţare abordate într-o lecţie;
• stabilirea ordinii de abordare a unităţilor de învăţare de-a lungul unui an şcolar;
• eventual, stabilirea timpului alocat abordării fiecărei unităţi de învăţare.
La nivelul planului calendaristic profesorul poate lua decizii privind:
- selecţionarea mijloacelor/sistemelor de acţionare pentru realizarea fiecărei componente sau subcomponente
tematice a modelului de educaţie fizică şi sport;
- stabilirea succesiunii mijloacelor/sistemelor de acţionare selecţionate şi a dozării acestora;
- programarea probelor de control
- alegerea formei de elaborare a planului (descriptivă sau grafică), prin "negocierea" cu factorii locali de
decizie alegerea formei de elaborare a documentului de planificare, ţinând cont şi de sugestiile factorilor de
conducere (director, inspector de specialitate, şef de catedră)
La nivelul planului de lecţie sau de altă activitate concretă::
- stabilirea duratei pentru fiecare verigă a lecţiei;
- stabilirea ordinii de abordare a temelor lecţiei;
- operaţionalizarea obiectivelor subordonate temelor propuse;
- stabilirea modalităţilor de evaluare a nivelului de realizare a obiectivelor lecţiei;
Autonomia subiecţilor se regăseşte în activitatea acestora desfăşurată în timpul lecţiei sub indrumarea şi
supravegherea profesorului. Astfel, sunt stimulate interesele şi aptitudinile subiecţilor, în direcţia
manifestării creativităţii în acţiunile desfăşurate.
Activitatea autonomă presupune o bună cunoaştere a specificului activităţii şi un nivel de execuţie ridicat,
aspecte care necesită o pregătire prealabilă de calitate, realizată în timpul lecţiilor de educaţie fizică.
Autonomia subiecţilor se poate manifesta în direcţia conducerii anumitor verigi ale lecţiei, organizării
spaţiului de desfăşurare a activităţii, supravegherii şi acordării ajutorului în execuţie unor colegi, arbitrării
88
unui joc bilateral sau altei întreceri, etc. Sunt solicitate şi în acelaşi timp îmbunătăţite, capacităţile de
autoorganizare, autoconducere şi autoevaluare.
Asigurarea unui anumit grad de libertate în lecţie, reprezintă un important demers în direcţia formării
capacităţii de practicare independentă a exerciţiilor fizice.
Există mai multe criterii de stabilire a tipurilor de lecţii în educaţie fizică şi sport.
a.După componenta tematică abordată:
- lecţii cu teme din deprinderile şi /sau priceperile motrice;
- lecţii cu teme din calităţile motrice;
- lecţii mixte, cu teme atât din deprinderile si sau priceperile motrice, cât şi din calităţile motrice;
b.După felul deprinderilor si /sau priceperilor motrice abordate tematic:
- lecţii monosport;
- lecţii bisport;
- lecţii polisport;
c. După etapele învăţării deprinderilor şi sau priceperilor motrice abordate tematic:
- lecţii de însuşire învăţare (prin care se insusescnoi cunostinte teoretice de specialitate si se formeaza
deprinderi si priceperi motrice;
- lecţii de consolidare (fixare a cunostintelor teoretice a deprinderilor si priceperilor motrice,
dezvoltarea calitatilor motrice printr-o activitate de exersare a unor structuri stabile);
- lecţii de perfecţionare (a cunostintelor, deprinderilor, priceperlor si calitatilor motrice, prin activitati de
exersare a unor combinatii in conditii variate si situatii diferite);
- lecţii de verificare (de control pt aprecierea gradului de stapanire a unor cunostinte teoretice,
deprinderi si priceperi motrice, de dezvoltare a calitatilor motrice, valorificarea acestora in cadrul unor
activitati practice concrete);
- lecţii mixte sau combinate cele mai frecvent folosite, vizeaza transmiterea de noi cunostinte teoretice ,
deprinderi si priceperi motrice, dar si repetarea celor transmise, exersate anterior.
d. După plasamentul în structura anului de învăţământ:
- lecţii de organizare( la început de an şi semestre, în care se susţin de către elevi şi unele probe de
control, constituindu-se pe baza rezultatelor, grupele de nivel valorific);
90
- lecţii curente;
- lecţii bilanţ (de regulă, ultimele din fiecare semestru, un tip special de lecţie bilanţ pote fi considerată
şi cea „demonstrativă” sau „deschisă”, desfăşurată în scop metodic pentru a prezenta colegilor de
specialitate nivelul care poate fi atins cu un colectiv de subiecţi, dacă se lucrează conform unei
planificări realiste.)
e. După locul şi condiţiile de desfăşurare:
- lecţii în aer liber, condiţii atmosferice şi climaterice normale;
- lecţii în are liber pe timp friguros;
- lecţii în interior, condiţii normale sală de educaţie;
- lecţii în intrerior pe spaţii improvizate (culoar, coridor, hol, sală de clasă cu bănci etc.)şi pe timp
friguros.
f. După numărul de teme abordate:
- lecţii cu o temă;
- lecţii cu două teme;
- lecţii cu trei teme;
- lecţii cu patru sau mai multe teme (lectii demonstrative)
91
Verigile a IV-a, a V-a, şi a VI-a sunt destinate realizării temelor lecţiei şi sunt denumite verigi tematice,
celelalte sunt verigi netematice.
Fiecare verigă are obiective specifice, ce se bazează unele pe altele şi care se realizează prin sisteme de
acţionare, ce durează un anumit timp, formaţii de lucru specifice şi metode de realizare diferite.
1.Organizarea colectivului de elevi 1-5 min
OBIECTIVE:
- asigurarea unui început organizat al lecţiei;
- cunoaşterea situaţiei privind componenţa şi starea de sănătate a colectivului de elevi;
- formarea deprinderilor de ordine şi disciplină;
- informarea elevilor privind conţinutul lecţiei;
- formarea capacităţii de organizare
- captarea atenţiei;
SISTEME DE ACŢIONARE (continut):
- adunarea, alinierea, raportul şi salutul;
- verificarea stării de sănătate şi a ţinutei vestimentare;
- comunicarea temelor lecţiei şi obiectivelor majore;
- exerciţii de front şi formaţii;
- exerciţii şi jocuri scurte de atenţie, întoarceri la comandă, ruperi şi grupări de formaţii, etc.
FORMATII DE LUCRU
- in linie pe 1 rand sau 2 randuri
- careu , semicerc , etc
METODE:
- conversaţia, explicaţia, exersarea, aprecierea, încurajarea.
Această verigă poate să dureze de la 1min, când se lucrează cu un colectiv deja format, cu un număr mic de elevi,
bine instruit, cu un nivel ridicat de cunoştinţe şi deprinderi motrice, şi în condiţii atmosferice neprielnice (vânt,
ploaie, zăpadă, căldură excesivă) sau poate să dureze mai mult, până la 5 minute când se lucrează cu un colectiv
numeros, la început de semestru sau ciclu de învăţământ (grădiniţă, primar) şi când se impune rezolvarea anumitor
probleme organizatorice, de amenajare a bazei sportive.
92
eventualele întinderi musculare), sau poate dura mai puţin, când este foarte cald afară şi efortul din verigile
tematice nu este de intensitate mare (crescută). în această verigă se folosesc de obicei exerciţii în tempo
moderat, care să permită creşterea frecvenţei cardiace la 120-140 bătăi pe minut.
93
-exerciţii libere şi cu obiecte, aparate, efectuate din alte poziţii iniţiale sau cu schimbarea direcţiei, sensului
sau ritmului;
-acte şi acţiuni motrice în condiţii îngreunate (micşorarea suprafeţei de sprijin, execuţia cu segmentul
neîndemânatic etc.);
-executarea unor deprinderi motrice specifice din jocurile sportive, în condiţii de eficacitate şi dificultate
crescută;
-jocuri de mişcare, ştafete şi parcursuri aplicative cu sarcini motrice complexe şi variate;
-acte si acţiuni motrice în condiţii variabile (locuri si condiţii diferite, modificate, privind numărul de parteneri
de joc, suprafeţele de lucru etc.).
FORMATII DE LUCRU
- in linie pe 1,2 sau mai multe randuri
-coloane cate 2,3, 4,6
- pe grupe
- pe echipe
-individual
- formatii de lucru adaptate procedeelor metodice folosite
METODE:
-explicaţia, conversaţia, demonstraţia, problematizarea, exersarea, întrecerea, observarea curentă, aprecierea
verbală, recompensa etc.
Intrucât atât exerciţiile pentru viteză cât şi cele pentru dezvoltarea coordonării solicită foarte mult sistemul
nervos, ele nu se execută de multe ori şi nici pe o durată prelungită de timp. Deci în această verigă se folosesc
exerciţii ce se execută cu viteză mare şi exerciţii ce presupun o complexitate deosebită.
94
In activitatea de învăţare, desfăsurată în cadrul orei de educaţie fizică, de mare importanţă este activitatea de
repetare a exerciţiului respectiv, până ce elevul reuşeşte o însuşire cât mai corectă a acestuia şi în perspectivă,
automatizarea mişcării.
La început, ritmul de execuţie al exerciţiilor, folosite pentru învăţarea deprinderilor şi priceperilor motrice,
este mai lent, căutându-se o dată cu însuşirea exerciţiilor să se apropie de cel optim. Pauzele între repetări
trebuie să fie suficient de lungi pentru a asigura refacerea organismului după efortul depus.
Uneori, înaintea învăţării acţiunilor motrice noi, se procedează la repetarea celor învăţate în lecţiile
precedente. Aceasta poate contribui atât la învăţarea noilor acţiuni motrice, cât şi la automatizarea parţială sau
totală a celor învăţate, prin bătătorirea căilor neuromusculare.
In această verigă a lecţiei se asigură şi verificarea gradului de însuşire, de stăpânire a cunoştinţelor specifice, a
deprinderilor şi priceperilor de mişcare, a calităţilor motrice ( testare, verificare).
Durata acestei verigi este mai mare în comparaţie cu verigile tematice IV şi VI. Timpul se împarte în funcţie
dedif icultatea/complexitatea fiecărei teme în parte, dar şi de numărul temelor.
FORMATII DE LUCRU
- pe grupe
- pe siruri
- pe perechi
- pe echipe
- pe ateliere
- formatii de lucru adaptate procedeelor metodice folosite
95
METODE:
conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exersarea, circuitul, modelarea, observarea permanentă etc.
Intrucât, atât exerciţiile pentru dezvoltarea forţei cât şi cele pentru dezvoltarea rezistenţei solicită
foarte mult sistemul muscular, ele se execută cu intensitate mai mică dar cu o durată prelungită. în
această verigă se folosesc exerciţii ce se execută cu viteză mică şi moderată şi exerciţii ce presupun o
îngreuiere suplimentară.
în aceeaşi lecţie, de obicei, nu se prevăd teme pentru dezvoltarea a două aptitudini psihomotrice şi
anume forţă şi rezistenţă sau viteză şi coordonare.
FORMATII DE LUCRU
- Coloana cate 1 sau 2
- Deplasare Individuala in perimetrul de lucru
- Formatii diverse
METODE:
conversaţia, demonstraţia, exersarea etc. Se execută cu tot colectivul odată.
96
Importante sunt şi recomandările pe care profesorul le face tuturor elevilor din clasă, sau numai unora dintre
ei, privind eventualele exerciţii pe care aceştia le vor putea executa eventual acasă, în timpul lor liber. Lecţia
se încheie cu salutul şi părăsirea organizată a locului în care s-a desfăşurat lecţia.
97
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ
Măsurile organizatorice luate în lecţia de educaţie fizică, constituie părţi componente ale tehnologiei didactice,
cu rol hotărâtor în îndeplinirea obiectivelor propuse. Aceste măsuri oferă posibilitatea realizării în mod eficient a
obiectivelor, atât a celor instructiv-educative cât şi a celor operaţionale, în raport direct cu condiţiile materiale, de
climă, nivelul efortului, vârsta, nivel de pregătire şi efectivul de elevi.
1.METODELE ŞI PROCEDEELE DE ORGANIZARE
se diferenţiază în:
1.organizare materială
-care se referă la măsurile care trebuie luate înainte, în timpul şi după desfăşurarea lecţiei pentru:
- asigurarea spaţiului de lucru necesar;
- asigurarea materialelor necesare atât sub aspect calitativ cât şi cantitativ;
- amplasarea lor la începutul lecţiei în imediata apropiere de locul de desfăşurare;
- depozitarea lor la sfârşitul activităţii în mod organizat, în spaţiile special amenajate;
Manevrările de materiale şi mijloace utilizate pentru desfăşurarea eficientă a lecţiei, se fac de către elevi sub
îndrumarea cadrului didactic, asigurându-se astfel valenţele educative ale activităţii.
2.organizarea colectivului de elevi
presupune dispunerea acestuia în spaţiul de lucru, în funcţie de necesităţile procesului didactic la un moment dat;
Colectivul de elevi (clasa) poate fi organizat pe: grupe, perechi, echipe, individual;
Grupele pot fi :
- grupa simplă, organizată la întâmplare, prin numărătoare sau pe altă cale; în cadrul acestui tip de grupă se
lucrează nediferenţiat;
- grupa omogenă, organizată pe baza testării elevilor; acest tip de grupă poate cuprinde, fie elevii aflaţi ca nivel
de pregătire sub cerinţele curriculei, fie elevii dotaţi, fie elevii cu nivel de pregătire mediu, la cerinţele
curriculei; pentru fiecare tip de subgrupă se fixează obiectivele operaţionale proprii, se folosesc conţinuturi
diferenţiate, strategii didactice diferenţiate, sisteme de acţionare diferenţiate, cerinţe diferenţiate; grupele
sunt deschise;
- grupa temporară (variabilă), organizată temporar , în scopul îndeplinirii în condiţii bune a unor sarcini
didactice;
Echipele, se formează în scopul organizării unor jocuri, fie de mişcare, fie sportive, sau în cadrul unor
întreceri; pot fi constituite liber de către elevi( sub îndrumarea profesorului);
- echipele vor fi egale, numeric, la fel de puternice;
- acest tip de organizare prezintă valenţe educative deosebite;
Perechea, formă de organizare des utilizată;
- constituirea perechilor se face pe baza : posibilităţilor fizice, înălţime, greutate, sex;
- perechile trebuie să fie omogene;
- partenerul poate îndeplini mai multe roluri: poate acorda ajutor, sprijin; poate corecta greşelile sesizate; poate
opune rezistenţă;
o Avantaje:
- se poate utiliza în orice moment al lecţiei;
- sunt utilizate forme de activitate independentă, de colaborare;
- se dezvoltă iniţiativa, spiritul de observaţie, atitudinea critică;
- se stabilesc relaţii de colaborare între profesor şi elevi;
o Dezavantaje:
- presupune un oarecare efort pentru organizarea corectă a perechilor;
- solicită bază materială bogată;
3.organizarea exersării
se referă la aplicarea unor metode care privesc realizarea la nivel optim a parametrilor efortului;
Metoda frontală
elevii, sub supravegherea profesorului lucrează simultan, execută acelaşi exerciţiu.
Avantaje: - intensitate mare în exersare;
- asigură acelaşi nivel de efort pentru toţi;
- profesorul poate acţiona asupra tuturor elevilor;
98
- se asigură disciplina;
- se foloseşte timpul în mod eficient;
- se pot sesiza uşor greşelile de execuţie şi se pot corecta;
Dezavantaje:
- necesită un spaţiu mare de lucru;
- necesită un număr mare de materiale şi obiecte;
- nu se poate doza diferenţiat efortul;
- educarea independenţei este limitată;
Modalităţi de aplicare:
- în cadrul metodei se poate acţiona pe grupe, în perechi, important este, ca toţi să execute simultan
acelaşi exerciţiu;
- se poate aplica în oricare moment al lecţiei, în orice tip de lecţie;
- exerciţiile din gimnastica de bază se execută frontal, utilizându-se diferite formaţii;
- se pot executa frontal şi anumite elemente din jocurile sportive;
Posibilităţi de dozare a efortului:
- modificarea gradului de complexitate al exerciţiilor;
- modificarea îngreuierilor;
- mărirea numărului de repetări în unitatea de timp;
- modificarea raportului dintre efort şi odihnă; organizarea activă a pauzelor;
Metoda lucrului pe grupe
constă în divizarea colectivului de elevi în unităţi mici, după anumite criterii, în vederea creşterii eficienţei
procesului didactic;
Ca variantă organizatorică materială este :” atelierul” sau “staţia”, care reprezintă spaţiul special amenajat pentru
execuţia structurilor specifice;
Procedee:
grupe paralele , se desfăşoară la staţii identice; exerciţiile pot fi identice sau diferite; nu se schimbă grupele;
grupe alternative, se desfăşoară la staţii diferite; exerciţiile sunt diferite sau asemănătoare ca structură; se pot
executa la comandă sau independent; odihna este asigurată de timpul scurs de la prima execuţie până la a doua;
Modalităţi de aplicare:
- se utilizează în efectuarea unor teme din gimnastică, atletism, jocuri;
- se pot combina aceste discipline;
- în alegerea şi dispunerea staţiilor şi a exerciţiilor, un rol important îl au etapele formării deprinderilor,
dozarea şi revenirea;
Modalităţi de dozare a efortului:
- împărţirea clasei în grupe valorice;
- exerciţii în torent;
- activitate frontală în cadrul grupei;
- reducerea numărului de elevi în grupă, mărirea numărului de grupe;
- schimbarea rapidă a grupelor;
Aspecte educative:
- prin această metodă se promovează activitatea independentă, spiritul de colectivitate, de ordine;
- îi determină pe elevi să-şi îndeplinească sarcinile, responsabilităţile acordate, să învingă greutăţile
organizatorice;
grupe cu sarcini suplimentare, un procedeu prin care se creşte intensitatea; sarcinile suplimentare sunt acele
exerciţii care se execută după exerciţiul principal, în mod independent;
Modalităţi de aplicare:
- sarcina suplimentară are rol de a : spori solicitarea elevului, de a valorifica unele potenţe educative;
- în alegerea sarcinii suplimentare se ţine cont de: contribuţia la dezvoltarea aptitudinilor motrice, să fie
simple, cunoscute, să se execute fără ajutor, trebuie dozate precis, să fie mai scurtă decât cea de bază;
Metoda lucrului la staţii pe bandă rulantă :
- se cuprind mai multe staţii într-un cerc, se execută exerciţiile prescrise unul după celălalt ( în torent),
trecând de la o staţie la alta;
99
- prin această metodă se consolidează unele deprinderi motrice;
Modalităţi de aplicare:
- elevii sunt educaţi să execute exerciţii în condiţii diferite de dozare şi în condiţii de întrecere;
- intensitatea mare în exersare favorizează participarea conştientă;
Alegerea şi dozarea exerciţiilor se face în funcţie de:
- vârstă, nivel de pregătire;
- exerciţiile cu solicitare mai intensă trebuie alternate cu cele care solicită mai puţin organismul; în
cazul exerciţiilor dificile se pot reduce numărul de staţii;
- numărul repetărilor să fie corespunzător consolidării deprinderilor motrice;
- activitatea poate fi întreruptă ori de câte ori este nevoie.
Metoda lucrului în circuit
- urmăreşte dezvoltarea aptitudinilor motrice forţă şi rezistenţă şi diferitele lor forme de manifestare;
- a fost creat de englezii Morgan şi Adamson, pentru dezvoltarea forţei principalelor grupe musculare
ale organismului şi constă în efectuarea succesivă a unor exerciţii prin trecere de la un atelier (staţie) la altul;
- ordinea atelierelor şi a exerciţiilor este stabilită pe criterii precise, pentru a se alterna solicitarea
marilor grupe musculare;
- circuitul sporeşte eficienţa exerciţiilor şi măreşte randamentul marilor funcţii, contribuind şi la
dezvoltarea armonioasă a musculaturii;
Avantaje:
- este o metodă atractivă prin varietatea exerciţiilor şi prin nivelul de solicitare accesibil;
- este accesibil atât pentru băieţi cât şi pentru fete;
- organizarea dar mai ales desfăşurarea este simplă şi uşor de încadrat în timp;
- modificările în nivelul de manifestare al aptitudinilor motrice pot fi constatate de elevi şi pot fi auto
controlate;
- circuitul are efecte multilaterale: fizice, psihice, formative, motivaţionale;
Alegerea exerciţiilor:
Pentru a realiza un circuit cu efecte benefice asupra nivelului de manifestare ale aptitudinilor motrice,
profesorul trebuie să fie edificat asupra a ceea ce doreşte să obţină;
Exerciţiile alese trebuie să fie:
- simple şi cunoscute de elevi;
- eficiente, cu un grad mediu de solicitare;
- să posede o poziţie iniţială şi una finală;
- să fie măsurabile;
- să permită alternarea influenţelor;
Numărul de staţii într-un circuit depinde de nivelul de pregătire al elevilor şi de condiţiile materiale. Din acest punct de
vedere circuitele pot fi clasificate astfel:
- circuite scurte 4-5 staţii;
- circuite medii 6-8 staţii;
- circuite lungi 9-15 staţii;
În general se stabilesc 5-10 staţii; circuitul se repetă de 1-2 x, în cazuri speciale de 3x; pauza între circuite 2-4
min.
Timpul de lucru şi pauzele trebuie corect stabilite, de regulă : lucru 20-30 sec. pauza 15-25 sec.
Circuitele se pot desfăşura: după timp prescris; după număr de execuţii; după număr şi timp;
Circuitul poate fi aplicat începând din clasa a - IV-a şi continuat în ciclurile următoare, cu posibilitatea
creşterii solicitării. Înainte oricărui circuit, trebuie testat nivelul de pregătire al elevilor, pentru a concepe corect
circuitul din punct de vedere al solicitării efortului şi pauzelor.
Procedeul individual
caracterizat prin exersarea de către individ a unor exerciţii în scopul formării, perfecţionării unor deprinderi motrice
sau a dezvoltării unor aptitudini motrice, sub îndrumarea şi supravegherea cadrului didactic. Această metodă
corespunde cerinţelor actuale ale lecţiei de educaţie fizică.
Aspecte educative:
100
- reprezintă formă de organizare a exersării cu largi resurse formative şi care este un pas înainte spre
activitatea independentă;
- pentru a fi aplicată trebuie respectate anumite condiţii: motivaţii puternice pentru activitatea de
educaţie fizică, cunoştinţe teoretice de specialitate, existenţa unor tradiţii în conlucrarea dintre profesori şi elevi,
existenţa unui înalt grad de organizare şi disciplină în cadrul colectivului de elevi;
2. CONDUCEREA CLASEI
Fiecare profesor dispune de metode şi mijloace de conducere a grupului de elevi, dar succesul său e
asigurat de o serie de rutine(consemne) pe care le stabileşte cu elevii.
La intrarea şi ieşirea din sala de sport (sau pe teren),elevii trebuie sa fie însoţiţi de profesor;
Comenzile pentru începerea şi încetarea acţiunilor motrice pot fi transmise verbal şi nonverbal.
Comunicarea verbală este dependentă în mare măsură de modul concret în care se foloseşte limbajul, de
caracteristicile acestuia (paraverbalul) ,ce se regăseşte în educaţie fizică în diverse ipostaze:
-volumul vocii, de preferat să varieze pe parcursul unei lecţii în funcţie de situaţiile create;
-ritmul vorbirii, subordonat de asemenea ambianţei, trebuie să evite monotonia şi să susţină demonstraţia profesorului
sau exersarea elevului; poate scădea în cazul explicaţiilor, recomandărilor, intenţiei de a induce calmul şi relaxarea etc.
-tonalitatea vocii variază în funcţie de situaţie, de la cea fermă cerută de comandă, la cea puternică din timpul
conducerii, sau scăzută impusă de momentele de explicaţii, recomandări etc.
-dicţia - importantă pentru claritatea mesajului.
In interior, se prefera comunicarea verbală care trebuie să fie fermă.
Comunicarea nonverbală se face prin: gesturi, demonstraţie, gestuale sau sonore cu ajutorul fluierului.In aer liber se
impune utilizarea fluierului datorita distanţelor ce pot apare între profesori si elevi. Cu ajutorul fluierului se stabileste
un limbaj comun, de exemplu :un fluierat scurt pentru inceperea actiunii motrice urmat de alt semnal similar pentru
oprire ; fluierat scurt succesiv pentru încetarea acţiunilor motrice
PLASAMENTUL PROFESORULUI
Plasamentul profesorului reprezinta un element important al algoritmului de conducere al lectiei.Un bun
plasament se caracterizeaza prin urmatoarele aspecte:
-să poată observa şi supraveghea toti elevii;
- să permită elevilor cea mai buna vizibilitate în timpul demonstraţiilor si corectărilor.
Plasamentul profesorului faţa de formaţiile de lucru in cadrul demonstrării se va face pe latura cea mai mare a
acesteia.
În predarea jocurilor, profesorul trebuie să poată să circule în interiorul suprafeţei ca să poata urmări toţi
elevii care participă la activitate. Elevii trebuie sa fie organizaţi să il poata vedea pe cel care demonstrează.
101
îşi doresc.Observaţiile se fac pe un ton calm, persuasiv si nicidecum nervos ,se vor referi la comportamentul
indizerabil şi vor conţine regulile pe care elevul nu le-a respectat.
Tipologie,
- lecţii de învăţare a deprinderilor motrice de bază
- lecţii de consolidare a deprinderilor motrice de bază,
- lecţiile mixte combinate, cu teme atât din deprinderi cât şi din calităţi motrice .
Structura lecţiei este asemănătoare cu cea de la celelalte cicluri de învăţământ.
Durata verigilor lecţiei este variabilă de la o clasă la alta şi pe parcursul aceluiaşi an şcolar.,
Organizarea colectivului de elevi : 5 minute, ajungând chiar la 8-10 minute La clasa aIa. şi la început de semestru Se
anunţă temele lecţiei. La clasele I şi a II-a, acestea se vor anunţa şi în momentul în care se trece la realizarea lor.
Pregătirea organismului pentru efort: predomină exerciţiile din şcoala mersului şi alergării, jocurile de mişcare şi o
parte din exerciţiile de front şi formaţii.
Influenţarea selectivă a aparatului locomotor, se recomandă exerciţii individuale libere, localizate la nivelul
segmentelor corpului. Nu sunt recomandate exerciţiile în perechi. Pot fi executate şi complexe de dezvoltare fizică de
gimnastică aerobică.
Vergile tematice: temele de lecţie se constituie din calităţi motrice, deprinderi şi priceperi motrice, componente ale
capacităţii de organizare (întoarcerile de pe loc, formaţiile de deplasare), elemente din şcoala alergării, săriturii.
Jocul este principala metodă de instruire pentru dezvoltarea calităţilor motrice şi consolidarea deprinderilor motrice.
Jocurile şi întrecerile devin şi mijloace eficiente de rezolvare a altor teme şi obiective de instruire ,după învăţarea
regulilor de desfăşurare şi a sarcinilor motrice specifice.
Procedele de organizare a exersării:
- frontal( este cel mai eficient);
- pe grupe ( preponderent la clasele a IIIa şi aIVa)
Tipologie:
102
- lecţii de învăţare a deprinderilor şi priceperilor motrice specifice ramurilor de sport.
- lecţii mixte ( atunci când unele teme sunt din calităţile motrice de bază şi altele sunt din deprinderile motrice).
- lecţii de pregătire fizică generală, cu teme numai din calităţi motrice de bază(în sezonul rece ,în absenţa condiţiilor
materiale specifice.
Structura lecţiei.
Organizarea colectivului de elevi 2-5 minute(durata este mai mare la început de an şi la clasele aVa şi VIa )
Pregătirea organismului pentru efort ; se recomandă conceperea unor programe pentru o anumită perioadă ţinăndu-
se cont şi de temele de lecţie ce urmează a fi abordate; se pot concepe programe de încalzire speciale, care să poată fi
condusă de un elev.
Influenţarea selectivă a aparatului locomotor; se recomandă :
- alcătuirea unor complexe de exerciţii de de dezvoltare fizică sub conducerea profesorului, cu sau fără fond muzical
- complex de exerciţii sub comanda unui elev;-
-complex de exerciţii pentru fete şi separat pentru băieţi;
-complex de gimnastică aerobică,
- complex de exerciţii cu caracter corectiv.
Verigile tematice;
Calităţile motrice ;se pot dezvolta foarte bine toate calităţile motrice. Deosebit de eficiente pentru dezvoltarea
calităţilor motrice la acest ciclu de învăţământ rămân jocurile de mişcare, ştafetele şi parcursurile aplicative.
Deprinderile şi priceperile motrice sportive ; se recomandă ca de la exersarea lor separată să se treacă la exersarea în
cadrul structurilor tehnice, apropiate de joc, apoi la exersare în condiţii de joc ;
În cazul deprinderilor atletice, la clasele VII- VIII, se va pune accent pe exersarea în condiţi de concurs (masurarea
performanţelor obţinute)
Temele pentru acasă pot fi date atât pe parcursul lecţiei, cât şi în ultima verigă a acesteia.
4.Particularităţile ale lecţiei desfăşurate în AER LIBER pe timp friguros( sezon rece).
103
Lecţiile de educaţie fizică şi sport desfăşurate în aer liber afară, au efecte mai benefice asupa elevilor faţă de cele
desfăşurate în interior, indiferent de sezon.
CERINTE
lecţiile de educaţie fizică şi sport se pot desfăşura în aer liber afară numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- temperatura aerului să nu fie mai mare de minus 10 grade
- să nu fie precipitaţii puternice ploaie sau- mai ales- ninsoare;
- viteza vântului să fie doar până la 5m/s
- umiditatea aerului să fie cuprinsă între 35-65%;
- să nu existe nebulozitate şi poluare a aerului ;
Pentru desfăşurarea acestor lecţii, trebuie neapărat să fierealizată o pregătire treptată elevilor în asemenea condiţii şi
să dispună de un echipament adecvat.
5.Particularităţile ale lecţiei desfăşurată în spaţii improvizate din INTERIOR, pe timp friguros( sezon
rece)
1. PRINCIPIUL INTUIŢIEI
Subliniază, rolul pe care îl are primul sistem de semnalizare în cunoaşterea umană.
Rolul intuiţiei :
- Intuiţia presupune o cunoaştere a realităţii cu ajutorul simţurilor, analizatorilor, receptorilor organismului
uman.
- indiferent de vârsta subiecţilor, acest principiu este fundamental. La vârste mici rolul său este foarte
important, deoarece nu este, încă, bine formata treapta logică a cunoaşterii şi se "merge" prin compensare.
În educaţie fizică şi sport, principiul intuiţiei presupune stimularea a cât mai multor analizatori, pentru a se
forma o imagine cât mai exectă despre ceea ce se învaţă. La subiecţii normali, cel mai solicitat analizator
este cel vizual. La subiecţii cu deficienţe vizuale este solicitatat analizatorul tactil. În procesul de învăţare
104
motrică este solicitat foarte mult şi analizatorul auditiv. În aceste cazuri se trece dincolo de treapta senzorială
a cunoaşterii umane, se trece la treapta logică, deoarece se foloseşte limbajul specific celui de al doilea
sistem de semnalizare.
Metodele intuitive (specifici treptei I de semnalizare umană):
Demonstraţia- demonstrarea celor ce urmează să fie însuşite;
Prezentarea unor materiale ( planşe, diapozitive, schiţe, casete video etc.) care redau imaginea celor
ce trebuie învăţete;
Observarea execuţiei altor subiecţi, din acelaşi grup sau din alte grupuri; observarea dirijată tematic;
Cerinţe pentru respectarea principiului:
- observarea celor prezentate să fie accesibilă tuturor elevilor;
- demonstrarea şi materialele intuitive să fie la nivelul de înţelegere al subiecţilor;
- să nu se folosească abuziv demonstrarea şi materialele intuitive.
3.PRINCIPIUL ACCESIBILITĂŢII
Acest principiu prevede ca predarea să se realizeze conform particularităţilor de vârstă, sex şi nivel de
pregătire.
105
Cerinţe pentru respectarea acestui principiu:
necesitatea cunoaşterii permanente a subiecţilor cuprinşi în procesul de practicare a exerciţiilor fizice;
stabilirea unui ritm adecvat de lucru, în funcţie de reacţia subiecţilor la stimuli;
necesitatea cunoaşterii şi aplicării celor trei reguli clasice ale practicii didactice, care se regăsesc şi în
cazul altor principii de instruire:
- trecerea de la uşor la greu;
- trecerea de la simplu la complex, în care funcţionează prioritar criteriul îndemânării necesare
pentru efectuarea actelor şi acţiunilor motrice;
- trecerea de la cunoscut la necunoscut, adică de la elemente deja însuşite la altele noi, care să se
bazeze pe cele deja însuşite.
g) Regula de la simplu la complex se referă la indicii de îndemânare necesari îndeplinirii corespunzătoare
a actelor motrice (De exemplu, în baschet, aruncarea la coş, la început, de pe loc, cu două mâini de la
piept şi, apoi, cu o mână de la umăr, din săritură, din dribling şi alergare şi, treptat, din unghiuri tot
mai ascuţite faţă de coş şi de la o depărtare tot mai mare faţă de panou).
h) Regula de la uşor la greu se referă, cu precădere, la necesitatea eşalonării predării exerciţiilor fizice pe
baza solicitării forţei de execuţie, necesară îndeplinirii diferitelor acţiuni motrice.
i) Respectarea acestei reguli are o importanţă deosebită în instruirea copiilor, unde orice suprasolicitare a
forţelor poate avea consecinţe asupra organismului (de exemplu, efectuarea unor sărituri de pe
obstacole se face crescând treptat înălţimea lor, în paralel cu asigurarea corespunzătoare a spaţiilor de
aterizare).
j) Cu toate caracteristicile distincte ale acestor reguli (de la simplu la complex şi de la uşor la greu), între
ele există legături strânse care fac ca diferenţierile exerciţiilor, care ar corespunde uneia sau alteia,
uneori să se facă anevoios. Ceea ce la un moment dat a fost greu şi complex, în alt moment poate
deveni uşor şi simplu.
k) I Regula de la cunoscut la necunoscut se referă la necesitatea eşalonării instruirii în aşa fel, încât
predarea elementelor noi să se sprijine pe structurile de exerciţii fizice sau cunoştinţele însuşite în
activitatea anterioară. Cu cât instruirea curentă are la bază mai multe elemente cunoscute, cu atât se
asigură premisele necesare însuşirii trainice a deprinderilor şi calităţilor motrice.
Este principiul cu cea mai mare importanţă pentru elaborarea corectă şi efeicientă a documentelor
necesare de planificare - programare şi de evidenţă ale activităţilor de educaţie fizică şi sport.
Sistematizarea şi continuitatea reprezintă condiţiile principale pentru asigurarea reuşitei în programarea
stimulilor, indiferent de particularităţile subiecţilor sau de alte variabile de ordin material, spaţial, temporal.
Cerinţe pentru respectarea acestui principiu:
Materialul de învăţat trebuie să fie grupat, ordonat şi programat în concordanţă cu logica internă pe
care o impune fiecare componentă sau subcomponentă a modelului de educaţie fizică şi sport;
Materialul nou predat trebuie să se sprijine pe cel însuşit de subiecţi în activităţile anterioare şi să
pregătească pe cel ce va fi predat în activitatea care urmează;
Conţinutul procesului de instruire trebuie să fie programat- planificat încât să asigure o legătură
logică între lecţii, între etapele de pregătire ( semestre, sezoane), sau între anii de pregătire, ciclurile
de învăţământ, în ordinea lor crescândă;
Participarea ritmică a subiecţilor la procesul de instruire şi educaţie ( absenţele de la procesul de
pregătire, produc perturbări în însuşirea materialului predat, rămâneri în urmă greu de recuperat.
17.METODELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT.
CONCEPTUL DE METODĂ DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Etimologia cuvântului „metodă”:
grecescul metha – catre, spre;
grecescul odos – cale, drum.
Deci metoda nu este altceva decat calea, drumul de urmat, pentru atingerea unor obiective propuse. în
consecinta, metoda variaza în funcţie de natura obiectivelor.
Ea presupune, în fapt, un program conform căruia se reglează acţiunile practice şi intelectuale ale factorilor
implicaţi în progresul de. realizare. a obiectivelor propuse. Deci, acţiunile aparţin atât celui care face
transmiterea de informaţii, de cunoştinţe, cât şi celui ce beneficiază de informatii
Metodele se referă la modul concret în care se face predarea (mai ales pe căile verbale şi intuitive), însuşirea
celor predate (pe calea exersării), corectarea greşelilor, evaluarea modului de însuşire a celor predate etc.
Procedeele metodice - modalităţi concrete de „existenţă” a metodelor, de exprimare a acestora.
Metodele nu există ca atare, în realitate. Ceea ce există în practica domeniului sunt doar procedeele
metodice:
-procedee metodice de exersare:
107
- prin circuit;
- intervale;
- ridicarea de greutăţi;
izometrie etc.
a) expunerea verbală:
- povestirea;
- explicaţia;
- prelegerea;
b) conversaţia;
c) studiul individual;
d) brain storming-ul.
a)Expunerea verbală
- se realizează prin limbaj;
- trebuie să fie accesibilă nivelului de înţelegere a colectivelor de subiecţi.
Povestirea
- se foloseşte în învăţământul preşcolar şi primar;
- trebuie să fie plastică şi bazată pe realităţi cunoscute de subiecţi.
Explicaţia
- clară;
- logică;
- concisă;
- oportună;
- precede demonstraţia;
- însoţeşte demonstraţia;
- urmează demonstraţiei;
Cu a jutorul explicaţiei se asigură :
108
- formarea unor cunoştinţe aprofundate care să capete caracter de norme sau reguli în însuşirea
deprinderilor şi priceperilor motrice precum şi dezvoltarea calităţilor motrice, influenţarea indicilor
somatici/morfologici şi funcţionali/fiziologici ai organismului uman.
Prelegerea
- se recomandă claselor terminale şi învăţământului superior;
- la baza ei stă o riguroasă argumentare a temelor abordate.
b) Conversaţia
- se referă la dialogul permanent al profesorului sau antrenorului cu subiecţii în procesul instructiv educativ;
- acest dialog are ca punct de plecare problemele legate de conţinutul şi metodologia instruirii;
- se deosebeşte de convorbire prin faptul că abordează numai probleme legate de procesul de instruire.
c) Studiul individual
- Acesta se realizează pe baza celor mai semnificative surse bibliografice despre problema sau problemele
specifice instruirii la educaţie fizică şi sport.
- se foloseşte mai rar, impunându-se aprofundarea cunoştinţelor de specialitate mai mult în antrenamentul
sportiv.
d) Brain storming-ul
- această metodă verbală se foloseşte pentru stimularea participării active şi creatoare a subiecţilor în
dezbaterea unor probleme de instruire. In educaţia fizică şi sportivă, se foloseşte mai rar.
110
Procedeul metodic înglobează totalitatea operaţiilor implicate de aplicarea metodei, particularizate în funcţie
de condiţiile şi situaţia concretă de desfăşurare a exersării.
PROCEDEE METODICE DE DEZVOLTARE – EDUCARE A VITEZEI
• Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri maximale, în condiţii normale de lucru.
• Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri supramaximale, folosindu-se condiţii uşurate de
lucru.
• Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri submaximale, în condiţii uşor îngreuiate de
lucru
• Efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri alternative ( „ maximale şi submaximale”,
„maximale şi supramaximale”, „supramaximale – submaximale”), tempouri imprimate de factori
externi.
18.1.PROIECTAREA DIDACTICĂ
Definiţie: „ proiectarea reprezintă activitatea de anticipare şi pregătire a tuturor demersurilor pe care le implică
procesul instructiv şi care are drept scop asigurarea eficienţei acestui proces”. Se realizează pe baza curriculumu-lui,
programei, a evaluării rezultatelor anterioare şi a situaţiei existente;
Conceperea procesului didactic in persectiva raţionalizării, prin desing, conferă acestuia eficienţa, clarviziune,
rigurozitate procedurală şi vine în întâmpinarea exigenţei de planificare şi deliberare a activităţii instructiv-
educative.
ETAPELE PROIECTĂRII DIDACTICE
Analiza resurselor umane si materiale;
Analiza sarcinilor de instruire şi fixarea obiectivelor generale care orientează elaborarea planificării;
Elaborarea obiectivelor de referinţă si a conţinutului instruirii;
Elaborarea strategiilor didactice, instrumentele prin care se dirijează procesul de predare-învăţare-evaluare;
Evaluarea rezultatelor şcolare in raport cu obiectivele ;i conţinutul instruirii;
Proiectarea situaţiilor de instruire, integrate in unităţile de învăţare;
Realizarea proiectului.
113
- cicluri şi arii curriculare
La nivelul fiecărui profesor trebuie să se elaboreze următoarele trei docu mente de planificare:
- planul tematic anual – nu este obligatoriu
- planul calendaristic semestrial- este document obligatoriu pe tot parcursul exercitării profesiunii
- planul de lecţie- este obligatoriu doar până la obţinerea definitivatului
Proiectarea didactică are un caracter personalizat, propriu fiecărui profesor, baza acesteia fiind documentele
curriculare unitare: planul-cadru de învăţământ, programa şcolară, Sistemul Naţional Şcolar de Evaluare şi structura
anului şcolar.
Personalizarea acestor documente este generată de:
- componenţa eterogenă a claselor de elevi;
- disponibilităţile şi achiziţiile dobândite anterior de către elevi;
- interesele şi opţiunile exprimate de elevii fiecărei clase.
Cadrul didactic trebuie să studieze planul de învăţământ, să caute posibilităţi de a obţine un maxim de ore şi o oră de
opţiunal precum şi ore de ansamblu sportiv.
Pe baza unor argumente ca:
1. Solicitările copiilor şi părinţilor (la clasele I-IV);
2. Opţiunile elevilor formulate în scris şi susţinute de părinţi (la clasele V-VIII);
3. Opţiunile şi interesele individuale şi de grup ale elevilor din ciclul liceal;
4. Existenţa unor baze sportive dotate din punct de vedere materia;
5. Rezultatele obţinute în anii anteriori reflectate în evoluţia stării de sănătate a elevilor, a dezvoltării fizice şi a
capacităţii motrice, număr de echipe angrenate în activităţi competiţionale extracurriculare;
6. Asigurarea continuităţii pregătirii elevilor;
7. Profesionalismul şi ataşamentul cadrului didactic faţă de elevi şi disciplina predată precum şi contribuţia adusă la
creşterea prestigiului şcolii.
116
MODEL DE EŞALONARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢARE
Plan tematic anual
Unitatea de învăţământ .................................. ................
Clasa de elevi ………………………………………….
Locul şi zona geografică ...... ....................................... ....
Condiţiile materiale specifice ...........................................
Semestr
ul. Semestrul I Semestrul II
Septembri Marti
Unitatea de invatare luna e Octombrie Noiembrie Decembrie Ianuarie Februarie e Aprilie Mai Iunie
saptama 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 2 2
na 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1
lectia 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1
Modalitati de calire
∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
Starea de a
sanatate si organismului ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
dezvoltare Caracteristicile
complexelor de ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
fizica ISAL
Mobilitate
∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
articulara
Forme de Formati de adunare ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
organizare Alinieri ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
Intoarceri de pe loc ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
Formarea coloanei
∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
de gimnastica
Calitati Viteza █ █ █ █
motrice Indemanare █ █ █ █ █ █
VACANTA DE PASTI
Forta █ █ █ █ █ █ █
Rezisten
█ █ █
ta
Calitati motrice
█ █ █ █ █ █
comb.
Deprinderi
∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
de Mersul
Alergar
∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
locomotie de ea
baza si Saritura ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞ ∞
combinate Escaladarea █ █ █
Catarar Cobora
█ █
e re
Tararea █ █
Atletism Alergare de viteza █ █ █ █
Alergare de
█ █ █ █ █
rezistenta
Sarituri █ █ █ █ █
Aruncar
█ █ █ █
i
Gimnast acrobati
█ █ █ █ █ █
Gimnastica ica ca
Sarituri la aparate █ █ █ █
Jocuri Fotbal - baieti █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █
sportive Volei - fete █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █ █
Evaluare ▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲
- tema
∞ █ ▲ - evaluare sumativa
- tema cu caracter permanent principala
118
18.1.3 PLANUL CALENDARISTIC SEMESTRIAL
În combinarea unităţilor de învăţare şi implicit a temelor de lecţie trebuie să se ţină cont de următoarele
cerinţe:
- Nu se abordeaza în aceeaşi lecţie calităţile motrice viteză şi capacităţi coordinative (îndemânare)
- Nu se abordeaza în aceeaşi lecţie calităţile motrice forţă sau rezistenţă
- Nu se abordeaza în aceeaşi lecţie calitatea motrică viteză cu alergarea de viteză probă atletică
- Nu se abordeaza în aceeaşi lecţie alergarea de rezistenţă probă atletică cu rezistenţa calitate motrică
- Se vor aborda teme care să se susţină reciproc în vederea facilitării transferului ,ca mecanism de influenţare
pozitivă a procesului învăţării(învăţarea aruncării zvârlite cu o mînă,solicitată la aruncarea mingii de oină va
favoriza învăţarea paselor şi a aruncărilor la poartă ,din jocul de handbal )
- Se va evita programarea în aceeaşi lecţie a două unităţi de învăţare situate în stadiul de învăţare
- Se va evita programarea unor unităţi de învăţare care să fie înrerupte de vacanţele şcolare (în special când
unitatea de învăţare este în faza de învăţare)
Cerinte (reguli) ce trebuie respectate in efectuarea planificarii calendaristice:
-modul de eşalonare a sistemelor de acţionare, logica acestei eşalonări (de exemplu, că viteza este prevăzută în
planul tematic anual cu 10 minute. În planul calendaristic propriu-zis, sistemele de acţionare trebuie astfel
eşalonate şi dozate încât să "consume" cele 10 minute)
- Într-o lecţie trebuie programate atâtea sisteme de acţionare, care prin dozare să justifice "acoperirea" timpului
rezervat temei respective în planul anual.
-În lecţiile care abordează calitatea motrică viteza, ca temă, nu se recomandă să fie abordată şi alergarea de viteză,
în postură tot de temă.
- În lecţiile care abordează alergarea de rezistenţă, ca temă din atletism, nu se recomandă să fie abordată şi
calitatea motrică rezistenţa.
- Într-un an de învăţământ, indiferent de clasă, alergarea de rezistenţă ca probă atletică - va fi programată
întotdeauna înaintea alergării de viteză - tot ca probă atletică. Există doar trei posibilităţi:
1. ambele probe programate în semestrul I
2.ambele probe programate în semestrul II
3. alergarea de rezistentă programată în semestrul I şi alergarea de viteză programată în semestrul II
Număr Măsuri
Competenţe
Unitatea de învăţare Conţinuturi de lecţii Săptămâna de
specifice
alocate reglare
01. 02. 03. 04. 05. 06.
Viteza de reacţie la stimuli: vizuali, auditivi, tactili;
Viteza de execuţie în acţiuni motrice simple;
Viteza 10 4-8
Viteza de deplasare pe direcţie rectilinie şi cu schimbări de
direcţie.
Coordonarea segmentelor faţă de corp;
1.2. *Manevrarea de obiecte, individuală şi în relaţie cu parteneri;
2.3. Echilibrul:
Îndemânarea 10 9-13
– în poziţii statice;
3.1.
– în deplasare pe suprafeţe înguste, situate la diferite înălţimi;
3.2. Calităţi motrice
–*în deplasare cu purtare, depunere, culegere de obiecte;
3.3. Forţa dinamică segmentară; 6-8;
4.2. Forţa 12
*Forţa segmentară în regim de rezistenţă; 13-15
4.3. Rezistenţa cardio-respiratorie;
Rezistenţa 4 9-10
*Rezistenţa musculară locală;
Calităţi motrice
- - - -
combinate
Cunoştinţe
Principalele forme de manifestare a calităţilor motrice; 8 4, 6, 9, 10
teoretice
CATEGORII DE CONTINUTURI:
-obligatorii
-alternative
-optionale
Proiectul didactic este documentul operaţional care oglindeşte în amănunt şi precis tot ceea ce ne propunem să
realizăm în lecţia de educaţie fizică; el reflectă relaţia dintre conţinutul şi structura lecţiei, locul ei în cadrul unităţii de
învăţare.
Acest document a fost şi este definit în foarte multe feluri:
- plan de lecţie;
- proiect de lecţie;
- proiect didactic;
- proiect de tehnologie didactică;
- scenariu didactic;
- fişă tehnologică a lecţiei,
Conţinutul unui proiect poate fi valabil pentru o singură clasă sau pentru clase paralele cu nivel de cunoştinţe şi
posibilităţi apropiate. Proiectul didactic este perfectibil chiar în timpul desfăşurării lecţiei, prin existenţa rubricii
“observaţii”, unde se consemnează modul de realizare a conţinutului sau ideile de îmbunătăţire. Proiectul este
rezultatul muncii creative a profesorului care doreşte ca activitatea didactică să fie cât mai eficientă.
Algoritmul procedural pentru proiectarea lecţiei pe baza unor întrebări(dupa Jinga I):
1.Ce voi face ? (Etapa I -Precizarea prealabilă a obiectivelor educaţionale)
2.Cu ce voi face ? ( Etapa II -Analiza resurselor educaţionale de care se dispune)
3.Cum voi face ? (Etapa III-Elaborarea strategiilor educaţionale potrivite pentru realizarea obiectivelor)
4.Cum voi şti dacă ceea ce trebuia făcut a fost realizat ? (Etapa IV -Stabilirea unui sistem de evaluare a
eficienţei activităţii care se realizează)
Acestor intrebari le corespund anumite etape, care conţin anumite operaţii necesare proiectării
lecţiei:
ETAPA I - CE VOI FACE ?:
In aceasta etapa fixăm ce vrem să realizăm
- este etapa precizării clare a obiectivelor, condiţia fundamentală a unei proiectări didactice corecte şi
eficiente.
- obiectivele trebuie să fie concrete, măsurabile;
122
- ele nu vizează activitatea profesorului ci schimbarea ce se aşteaptă să se producă în urma instruirii
elevilor( obiective informative şi formative);
- obiectivele trebuie formulate explicit şi în acest sens se folosesc verbele de acţiune, care să indice
comportamentul observabil al elevului;
NORME CARE STAU LA BAZA DEFINIRII OBIECTIVELOR OPERAŢIONALE ALE UNEI
LECŢII:
1) Obiectivul nu vizează activitatea profesorului specialist, ci schimbarea care se aşteaptă să se producă în
urma instruirii elevilor. Deci, sunt obiective informative (ce trebuie să ştie elevii) şi obiective formative
(ce trebuie să ştie să facă elevii).
2) Obiectivul trebuie să fie formulat în termeni expliciţi, prin folosirea unor verbe de acţiune, care să
indice un comportament observabil al elevilor.
3) Fiecare obiectiv trebuie să vizeze o operaţie singulară, pentru a uşura măsurarea şi evaluarea.
4) Un obiectiv trebuie să fie descris în cât mai puţine cuvinte, pentru a uşura referirea la conţinutul său
specific.
5) Obiectivul trebuie să fie integrat şi derivabil logic, pentru a fi asociat construcţiei logice a conţinutului
informaţional şi situaţiilor instructive.
ETAPA A IV- A- CUM VOI ŞTI DACĂ CEEA CE TREBUIA FĂCUT A FOST REALIZAT ?:
Se mai numeşte şi „ evaluarea eficienţei activităţii curente”.
Această etapă este centrată pe eleborarea unui sistem de metode şi tehnici de evaluare, care să fie în concordanţă cu
obiectivele operaţionale şi conţinuturile fixate.
În educaţia fizică şi sportivă şcolară conţinutul şi metodologia elaborării planului de lecţie pot fi analizate numai
prin corelaţie cu etapele şi operaţiile proiectării didactice.
Pot fi menţionate, doar patru acţiuni / "operaţii" principale ale profesorului - specialist, care implică
multe alte acţiuni / "operaţii" secundare.
Acţiunea "operaţia" I.
123
Constă în precizarea obiectivului operaţional subordonat fiecărei teme abordate în lecţia care se proiectează.
profesorul trebuie să completeze partea din dreapta planului de lecţie:
teme şi obiective operaţionale:
1. temă………………………………….
obiectiv…………………………………
2. temă…………………………………
obiectiv…………………………………
3. temă …………………………………
obiectiv………………………………….
-Temele sunt preluate din planul calendaristic propriu-zis.
-Ele sunt calităţile motrice şi deprinderile şi/sau priceperile motrice.
-Tema rămâne aceeaşi pe parcursul ciclului tematic.
Obiectivul reprezintă ceea ce trebuie să se realizeze din tema respectivă în fiecare lecţie. Se poate menţine
acelaşi obiectiv operaţional în maximum două-trei lecţii succesive, dar sunt şi situaţii în care obiectivul operaţional se
schimbă, pentru tema respectivă, de la o lecţie la alta.
• Tema: Dribling multiplu printre obstacole (la baschet) Obiectivul: Consolidare, cu accent pe protejarea
corespunzătoare a mingii în funcţie de obstacol.
Unitatea şcolară
Clasa de elevi
Efectivul . . . . . . . . . . . . . . (M......F......)
Data .............................
124
Locul de desfăşurare . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (....../... m)
Instalaţiile, aparatele şi materialele didactice specifice (care şi câte?) . . . . . . . .
-efectivul clasei pe sexe, dimensiunile locului de desfăşurare, nominalizarea şi cantitatea instalaţiilor, aparatelor
şi materialelor didactice specific sunt extreme de semnificativi pentru proiectarea didactica.
Acţiunea"operaţi" a III-a
Constă în completarea, de către profesorul - specialist, a rubricilor specifice planului de lecţie:
Acţiunea "operaţia" a IV - a
Constă în stabilirea modalităţilor concrete de evaluare a nivelului de îndeplinire a obiectivelor operaţionale
specifice lecţiei care se proiectează. Pentru consemnarea acestor modalităţi, în cazul stabilirii for de către profesorii-
specialişti care se "respectă", nu există rubrică în planul de lecţie.
125
Proiectul de lecţie trebuie centrat pe obiective, care converg spre conţinut, pe comportamentul profesorului şi pe
comportamentul elevilor. Nu există un model unic, absolut pentru desfăşurarea lecţiei, important este ca proiectul să
fie adaptat situaţiilor concrete de învăţare şi să conducă la rezultatele scontate.
PROIECT DIDACTIC
EXEMPLU
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
PSIHOMOTRICE :
O.P1. dezvoltarea vitezei de reactie si de repetitie la stimuli vizuali auditivi
O.P2. repetarea pasei cu doua maini de la piept, de pe loc si din deplasare
O.P3. consolidarea aruncarii la cos cu o mana din dribling
O.P4. dezvoltarea preciziei în aruncări la coş şi în pasarea mingii
COGNITIVE :
O.C. sa reproduca etapele de execuţie a pasei cu două mâini de la piept de pe loc si din deplasare si a aruncarii
la cos din dribling
O.C. sa cunoasca importanta vitezei de reactie
126
AFECTIVE :
O.A. să manifeste interes pentru practicarea exerciţiilor si procedeelor demonstrate
O.A. să se mobilizeze în vederea rezolvării sarcinilor propuse
SOCIALE :
O.S. să–şi încurajeze colegii;
O.S. să accepte înfrângerea cu sportivitate
O.S. sa manifeste corectitudine, spirit de colaborare in desfasurarea intrecerilor si a jocurilor
RESURSE:
a) pedagogice (metode şi procedee): conversaţia, activitatea independentă, activitatea pe grupe, exercitiul, jocul,
explicatia , demonstratia
b) materiale : jaloane, fluier, mingi baschet
c) bibliografice: specifice disciplinei:
1.MEC - Programe şcolare de ed.fizică la clasele IX-XII, 2009
3. Iulian Savescu; Educatie Fizica – ghid orientativ pentru titularizare, definitivat si gradul II, Ed. Aius Printed,
2009
4.Iulian Savescu; Proiectarea demersului didactic la educatie fizica pentru clasele de liceu), Ed. Aius Printed,
2010
d) temporale: 50 minute
FORME DE ORGANIZARE
a) a conţinuturilor: modulară, integratoare, interdisciplinară
b) a activităţii: frontală, individuală, în grupuri mici
TIPURI DE INTERACŢIUNI : profesor-elev, elev - profesor; elev-elev;
TIPURI, FORME, STRATEGII ŞI INSTRUMENTE DE EVALUARE : formativă, individuală şi în
grup, autoevaluarea, interevaluarea în cadrul grupului.
DOCUMENTE DE EVIDENŢĂ
Scopul evaluării este în principal acela de a preveni rămânerile în urmă, de a le constata din timp atunci când există,
depistând cauzele şi stabilind măsurile necesare evitării eşecului şcolar
FUNCŢIILE EVALUĂRII
A. Prin raportarea la derularea unei secvenţe de învăţare, se pot desprinde următoarele trei funcţii ale
evaluării:
- verificarea sau identificarea achiziţiilor subiecţilor;
- perfecţionarea şi regularizarea căilor de formare a subiecţilor, adică identificarea celor mai lesnicioase
şi pertinente căi de instruire şi educaţie;
- sancţionarea sau recunoaşterea socială a schimbărilor operate asupra subiecţilor aflaţi în formare.
B. Prin raportare la nivelul unui grup de subiecţi, se disting următoarele funcţii ale evaluării:
- orientarea deciziilor pedagogice în vederea asigurării unui proces armonios şi continuu al subiecţilor;
- informarea subiecţilor şi familiei acestora asupra stadiului formării şi a progreselor actuale sau
posibile în perspectivă;
- stabilirea unei ierarhii implicate sau explicate, prin atribuire în funcţie de rezultatele - a unui loc sau
rang valoric în grup.
C. Prin coroborarea celor două clasificări -nivelurile macro şi micro sistemice-se propun următoarele
şase funcţii ale evaluării:
1 funcţia de constatare dacă o activitate s-a desfăşurat în condiţii optime, sau în ce fel de
condiţii;
2 funcţia de informare a societăţii, asupra stadiului şi evoluţiei pregătiri diferitelor eşaloane de
subiecţi;
3 funcţia de diagnosticare a cauzelor care au condus la o eficienţă necorespunzătoare a acţiunilor
instructiv-educative;
4 funcţia de prognosticare asupra evoluţiei viitoare a grupului de subiecţi, însoţită şi de sugestii
privind deciziile necesare pentru a optimiza procesul instructiv - educativ;
5 funcţia de decizie asupra poziţiei sau integrării unui subiect într-o ierarhie sau într-o formă
sau într-un nivel al pregătirii sale;
128
6 funcţia pedagogică, în perspectiva subiectului şi în perspectiva conducătorului procesului
instructiv-educativ, pentru a şti ce au făcut şi ce au de realizat.
CONŢINUTUL EVALUĂRII
Verificarea, actul prin care elevii sunt supuşi unor probe, natura acestora fiind diferită. După natura probelor
distingem următoarele tipuri de verificare: orală, scrisă şi practică.
În E.F., predomină verificarea practică, care urmăreşte identificarea capacităţii de aplicare a ceea ce se dobândeşte sau
se dezvoltă în procesul instructiv-educativ.
Natura probelor este diferită:
-unele sunt măsurabile, apărând operaţia de măsurare, existând probe care au norme, baremuri pe baza lor
explicându-se scala valorică de efectuare a probelor respective;
-unele probe nu sunt măsurabile, aceste sunt cele care verifică nivelul de însuşire a tehnicii de execuţie a
unor elemente/procedee tehnice.
Aprecierea, element component al evaluării, se face prin apelul la anumite expresii verbale (bine, rău ,foarte
bine),sau folosind anumite simboluri (note). Aprecierea verbală se utilizează în scop de dinamizare, cu rol de feed-
back pentru orice exersare. Este un act psihopedagogic de determinare prin note calificative, puncte, clasificări, a
rezultatelor instructiv-educative.
Autoaprecierea înseamnă focalizarea atenţiei asupra propriilor execuţii. Printr-o auto apreciere obiectivă formată în
timp, subiectul îşi cunoaşte capacitatea sa, atât fizică cât şi psihică.
Notarea sau acordarea de calificative este ultima fază a evaluării, se exprimă prin note sau calificative. Nota este
modalitatea principală de exprimare cantitativă a performanţei.
Sistemul nostru de notare de la 10 la 1, permite clasificarea elevilor determinând locul fiecăruia în clasă, oferă
informaţii asupra nivelului de cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi capacităţi, stimulează uneori elevul în activitatea de
învăţare.
FUNCTIILE NOTARII
• Funcţia didactică, care subliniază necesitatea ca prin note să fie surprins mecanismul intern al
procesului de instruire, nivelul de însuşire de către subiecţi a componentelor şi subcomponentelor modelului
de educaţie fizică şi sport. Nota, prin valoarea sa, trebuie să fie reperul principal al ameliorării sau
optimizării procesului de instruire.
Prin notă trebuie să se răspundă corect la întrebările: cât a acumulat, a însuşit, "recepţionat" subiectul?;
la ce nivel calitativ se situează cele însuşite?; cum a funcţionat "emisia", adică cum a fost realizată predarea?
• Funcţia educativă, prin notă trebuie să fie determinată la subiect o atitudine activă, conştientă, pozi-
tivă faţă de educaţia fizică şi sportivă. Profesorul trebuie întotdeauna să motiveze faţă de subiect valoarea
notei, să o justifice, deci să răspundă la o altă întrebare: de ce nota este atât? Valorile mici ale notei, dacă jus-
tificarea este înţeleasă de subiect, trebuie să declanşeze o participare activă şi conştientă a acestuia la
activităţile care urmează.
129
Importantă este formarea la subiecţi a capacităţii de autoapreciere obiectivă şi de apreciere - tot
obiectivă a execuţiilor realizate de colegii de grup.
• Funcţia socială, care decurge din celelalte două funcţii anterioare. Nota îndeplineşte această funcţie
numai dacă ierarhizează valoric subiectul, dacă îi poate oferi acestuia direcţia cea mat sigură de evoluţie
ulterioară pe plan profesional, domeniul pe care îl poate "ataca", îl poate aborda cu sorţi siguri de reuşită.
Elevul care, de exemplu, primeşte note de 10 numai la educaţie fizică - mat ales în liceu - poate aborda - cu
probabilitate foarte mare de reuşită - învăţământul superior cu profilul respectiv.
1.CRITERIILE DE EVALUARE
METODE DE EVALUARE
În educaţie fizică metodele de evaluare trebuie discutate din perspectiva apartenenţei la una din etapele
evaluării. În acest fel, au fost descrise următoarele categorii de metode: de verificare, de apreciere şi de
notare.
A.METODE DE VERIFICARE:
1 Trecerea probelor de motricitate prevăzute de „sistemul naţional şcolar de evaluare la disciplina
E.F.S.”, aplicat şi în funcţie de opţiunile profesorului şi elevilor, privind probele prevăzute.
2 Trecerea unor probe de motricitate, stabilite de fiecare învăţător pentru orele din C.D.S., conform
principiului autonomiei.
3 Trecerea unor probe de cunoştinţe teoretice de specialitate (la clasele cu profil de educaţie fizică).
4 Măsurarea unor indici de dezvoltare fizică.
5 Executarea unor deprinderi şi priceperi motrice, în condiţii analoage (asemănătoare) probei sau
activităţii respective.
6 Executarea unor deprinderi şi priceperi motrice în condiţii concrete de concurs.
7 Îndeplinirea de elevi a unor sarcini speciale organizatorice sau metodico-didactice, conducerea unor
verigi din lecţie, arbitraj, conducerea gimnasticii zilnice, conducerea recreaţiei organizate pentru
elevii claselor I-IV, aducerea unor materiale din vestiare.
130
8 Observarea curentă a elevilor şi înregistrarea datelor observaţiei (reacţie la efort, atitudini,
comportamente în ansamblu şi în situaţii deosebite).
131
vizează şi rezistenţa, se poate face prin probele de atletism corespondente sau prin variantele de
„navetă”, prevăzute în sistem.
- Evaluarea la probele şi întrecerile de sport va fi precedată de parcurgerea unuia sau mai multor grupaje de
lecţii în funcţie de complexitatea şi dificultatea lor.
- Notele se acordă pe baza rezultatelor obţinute la susţinerea probelor şi ţinând seama, după caz de criteriile
privind starea de sănătate, disponibilităţile motrice, atitudinea faţă de procesul de învăţământ şi
progresul realizat, prevăzute în fişa individuală.
- Sistemul Naţional prevede bareme minimale echivalente notei 5, pentru acordarea notelor superioare şi
inferioare notei 5 comisiile metodice ale profesorilor sau fiecare profesor vor elabora scale de notare
proprii. Valoarea performanţelor şi echivalarea lor în note vor fi stabilite în funcţie de numărul de ore
săptămânal şi condiţii concrete de lucru.
- La gimnastica acrobatică şi joc sportiv, Sistemul Naţional cuprinde variante de probe cu dificultăţi
diferite, la care aprecierea va fi făcută din nota maximă 8, 9 şi 10.
- În afara notelor acordate conform Sistemului Naţional, profesorul va realiza şi evaluări curente din
celelalte conţinuturi predate.
- Evaluarea sumativă vizează probele de control care necesită o perioadă mai lungă de pregătire şi cu un
grad mărit de dificultate, cum sunt : alergarea de rezistenţă, jocul sportiv.
- Sistemul de evaluare va fi adus la cunoştinţă tuturor elevilor şi afişat la joc vizibil.
Fişa individuală.
- Este folosită pentru înregistrarea rezultatelor şi notelor obţinute de elevi la probele de evaluare.
- Cuprinde: datele personale, probele prevăzute de Sistemul Naţional, probele de evaluare curente şi
date semnificative (care pot influenţa notarea elevilor, acestea fiind marcate cu un semn
convenţional).
- Utilizarea fişei asigură:
-aprecierea operativă şi obiectivă a evoluţiei elevului pe parcursul ciclului de învăţământ
-constatarea opţiunilor anuale ale elevilor pentru diferite probe
- argumentarea dotării, transmiterea informaţiei despre clasă, în cazul schimbării cadrului didactic sau a
transferării elevului
-autoevaluarea profesorului şi evaluarea obiectivă a acestuia de către organele competente.
133
La semnal executantul ridică picioarele întinse la verticală şi revine în poziţia iniţială, fără
lovirea solului;
Se înregistrează numărul de repetări.
Ridicarea trunchiului din culcat facial, timp de 30”:
Culcat facial cu braţele întinse în prelungirea corpului ţinând un baston apucat de capete,
picioarele fixate pe sol;
Ridicarea şi extensia trunchiului, cu capul şi braţele peste nivelul băncii (scăunelului) de
gimnastică;
Se înregistrează numărul de repetări.
Ridicarea bazinului din aşezat, timp de 30”:
Aşezat apropiat cu palmele sprijinite pe sol înapoia bazinului;
La semnal, bazinul se ridică, corpul extins, capul pe spate (fete);
Aceeaşi mişcare, simultan cu ridicarea alternativă a picioarelor (băieţi);
Se revine în poziţia iniţială;
Se înregistrează numărul de repetări.
Aruncarea mingii de oină de pe loc:
Aruncarea se execută cu o singură mână, prin azvârlire, pe deasupra umărului;
Se aruncă pe un spaţiu marcat;
Se înregistrează lungimea aruncării.
Săritura în lungime de pe loc:
Stând cu tălpile uşor depărtate înapoia unei linii;
Săritură în lungime cu desprindere de pe ambele picioare pe un marcaj trasat pe sol;
Se înregistrează numărul de sărituri.
Alergarea de viteză pe 50m:
Startul din picioare cls V-VI, startul de jos cls VII-VIII;
Se execută în linie dreaptă pe teren plat;
Cronometrul se porneşte la mişcarea piciorului din spate;
Se înregistrează timpul realizat în secunde şi fracţiuni de secundă;
Alergarea de rezistenţă:
Se execută pe teren plat sau variat pe distanţele prevăzute la fiecare ciclu de învăţământ;
Se inregistrează timpul realizat în minute şi secunde.
Săritura în lungime cu elan:
Se execută numai la groap cu nisip bine afânat;
Bătaia se execută într-un spaţiu delimitat de profesor;
Se măsoară de la urma lăsată de vârful piciorului de bătaie până la prima urmă dinspre prag,
la aterizare;
Se înregistrează lungimea săriturii în metri şi centimetri.
Elemente acrobatice izolate:
Elevii care optează pentru susţinerea acestei probe execută izolat numărul de elemente
acrobatice prevăzute în sistemul de evaluare pentru fiecare ciclu şi clasă;
Se apreciază corectitudinea execuţiei.
Exerciţiu la sol:
134
Elevul care optează pentru susţinerea acestei probe va efectua exerciţiu liber ales (sau impus)
cuprinzând elemente acrobatice şi de legătură prevăzute de programă;
Se apreciază calitatea execuţiei, numărul şi dificultatea elementelor componente.
Săritura la un aparat de gimnastică:
Se execută cu bătaie pe trambulină dură sau semielastică;
Locul de aterizare se amenajează cu saltele de gimnastică;
Se execută una din săriturile prevăzute în programa clasei respective;
Se apreciază corectitudinea săriturii respective.
Procedee tehnice izolate din jocul sportiv:
Elevii care optează pentru susţinerea acestei probe execută izolat numărul de procedee
tehnice prevăzute în sistemul de evaluare pentru fiecare clasă;
Se apreciază corectitudinea execuţiei;
Structura tehnico-tactică:
Elevul care optează pentru susţinerea acestei probe va efectua o structură cuprinzând
elemente tehnico-tactice prevăzute în programă;
Se apreciază corectitudinea şi cursivitatea execuţiei, numărul şi dificultatea procedeelor.
Joc bilateral:
Se organizează pe terenuri şi cu efective regulamentare sau adaptate;
Se desfăşoară utilizând conţinuturile şi regulile prevăzute în programa clasei respective;
135
21.COMPONENTELE CURRICULUMU-LUI NAŢIONAL
CONCEPTUL DE CURRICULUM
Curriculum-ul reprezintă un concept-cheie nu numai în ştiinţele educaţiei, dar şi în cadrul practicilor
educaţionale contemporane.
În sens larg, procesual, curriculum-ul este ansamblul proceselor educative şi al experienţelor
de învăţare prin care trece elevul pe durata parcursului său şcolar.
În sens restrâns, curriculum-ul cuprinde ansamblul acelor documente şcolare de tip reglator în
cadrul cărora se consemnează datele esenţiale privind procesele educative şi experienţele de învăţare
pe care şcoala le oferă elevului.
CONCEPT:
Curriculumul este ansamblul experienţelor de predare-învăţare-evaluare, prin care şcoala oferă
elevilor un sistem de informaţii, abilităţi, comportamente şi competenţe pentru formarea unei personalităţi
integrale, creative şi autonome. Acesta poate fi abordat din două puncte de vedere:
1. În sens larg, curriculumul poate fi definit ca: un ansamblu de documente de organizare a conţinuturilor;
un proiect educativ complex pentru formarea tânărului; un complex de elemente ale procesului instructiv-
educativ cuprinzând: obiective, conţinutul, strategii;
2. În sens restrâns, curriculumul păstrează sensul de conţinut al învăţământului;
TIPURI DE CURRICULUM:
Curriculum De Bază, cuprinde cunoştinţe, capacităţi aptitudini, abilităţi şi comportamente obligatorii
pentru toţi elevii cuprinşi într-un ciclu de învăţământ.
Curriculum Obligatoriu, este planul cadru care cuprinde: curriculum cu discipline obligatorii (75%-
80%) şi curriculum cu discipline opţionale, la decizia şcolii (20%-25%).
Curriculum Formal, elaborat de M.E.C.T. S. şi se concretizează în: curriculum naţional şi planul-
cadru.
Curriculum Naţional, cuprinde un curriculum – nucleu şi un curriculum la decizia şcolii;
DOCUMENTE CURRICULARE:
CICLURILE CURRICULARE:
reprezintă periodizări ale şcolarităţii, grupând mai mulţi ani de studiu, uneori chiar cicluri şcolare
diferite:
ciclul achiziţiilor fundamentale cuprinde: grupa pregătitoare pentru şcoală, clasa I şi a –II- a;
ciclul de dezvoltare cuprinde clasele III- VI;
ciclul de observare şi orientare cuprinde clasele VII- IX;
ciclul de aprofundare cuprinde clasele X-XI;
ciclul de specializare cuprinde clasele XII-XIII;
PROGRAMA ŞCOLARĂ,
DEFINITIE - Programa şcolară este parte a Curriculumului Naţional. Este documentul oficial care prevede - în
principal şi nu în exclusivitate - conţinutul procesului de instruire la nivelul diferitelor subsisteme ale educaţiei fizice
sau ale sportului. Ea este aprobata prin Ordin al Ministerul Educaţiei Cercetarii Tineretului si Sportului si este
obligatorie in toate scolile din tara noastra.
Programele scolare de ed. Fizica sunt concepute in mod diferentiat pe cicluri scolare si clase, vizand realizarea de
valori si atitudini. Conceperea si realizarea demersului didactic pentru invatamantul general obligatoriu, trebuie sa aiba
in vedere modul de orientare a procesului didactic pentru a-si aduce contributia, prin mijloace specifice la realizarea
celor 8 domeni de competente cheie elaborate de Consiliul Europei, pt invatamantul de acest tip din toate tarile care
au aderat la acest organism international.
CARACTERISITICI
-are caracter obligatoriu, în sensul că prevederile sale trebuiesc respectate la nivelul subsistemului pentru care este
elaborată;
-asigura o baza unitara, multilaterala şi continuu ascendenta de pregătire pentru subiecţi, imbinand caracterul liniar
cu cel concentric al instruirii.
Caracterul liniar se concretizează în faptul că în instruire apar permanent de la un an la altul sau de la o etapă
la alta, elemente noi care trebuie învăţate. Caracterul concentric, care la educaţia fizică are pondere foarte mare
comparativ cu alte activităţi, constă în faptul că întotdeauna elementele de instruire însuşite anterior, sunt reluate, sunt
exersate în scopul consolidării şi perfecţionării lor.
-asigura o relativa tratare diferenţiata a subiecţilor, în funcţie de sex, privind conţinutul instruirii. La educaţia fizică
şcolară, programa prevede unele elemente numai pentru eleve (din gimnastică ritmică, gimnastică acrobatică, sărituri
peste aparate, etc.) şi altele numai pentru elevi (din fotbal, rugby, gimnastică acrobatică, sărituri peste aparate, etc.).
-ofera prioritate funcţiei formative a instruirii în comparatie cu funcţia informativă. Funcţia formativă se referă la
capacitatea subiecţilor cu tehnici individuale sau de microgrup şi cu obisnuinţe de aplicare, în viaţă sau în şituatii
competitive speciale, a ceea ce se însuşeste de către acestia. Funcţia informativa este şi ea prezenta, deoarece fără ea
nu ar putea exista cea formativă. Subiecţii trebuie să înveţe elemente noi, să cunoască cât mai mult din diferitele
componente ale modelului de educaţie fizică, pentru ca să poată aplica cele “învăţate” în funcţie de necesităţi.
137
-Are un caracter dinamic, în sensul că este un model deschis. Programa de educaţie fizică că de altfel toate
programele, rămân un model închis doar pentru o perioadă de câţiva ani.
1. Introducere;
2. Concepţia despre predare;
3. Obiectivele cadru-Sunt obiective cu un grad ridicat de generalitate şi complexitate. Ele se referă la
formarea unor capacităţi şi atitudini generate de specificul disciplinei şi sunt urmărite de-a lungul mai multor
ani de studiu;
4. Curriculum pe clase, care cuprinde:
a.Obiective de referinţă (specifice),
Specifică rezultatele aşteptate ale învăţării şi urmăresc progresia în formarea de capacităţi şi
achiziţia de cunoştinţe ale elevului de la un an de studiu la altul.
Acest mod de a concepe obiectivele menţionate în programă are următoarele avantaje:
- oferă o imagine sintetică asupra domeniului de cunoaştere modelat prin intermediul didacticii obiectului
de învăţământ avut în vedere;
- asigură evidenţierea unei dezvoltări progresive în achiziţia de competenţe de la un an de studiu la altul;
- reprezintă un instrument conceptual care, utilizat corect la nivelul evaluării, oferă o hartă clară a evoluţiei
capacităţilor copilului şi posibilitatea stimulării acelor deprinderi insuficient formate şi dezvoltate;
- creează premisele pentru deplasarea accentelor în activitatea didactică de pe transmiterea de informaţii pe
aspectele formative ale predării-învăţării.
b.Activităţile de învăţare
Propun modalităţi de organizare a activităţii în clasă. Pentru realizarea obiectivelor propuse pot fi
organizate diferite tipuri de activităţi de învăţare. Programa oferă cel puţin un exemplu de astfel de activităţi
pentru fiecare obiectiv de referinţă în parte. Exemplele de activităţi de învăţare sunt construite astfel încât să
pornească de la experienţa concretă a elevului şi să se integreze unor strategii didactice adecvate contextelor
variate de învăţare
c.Conţinuturile instruirii;
Sunt mijloace prin care se urmăreşte atingerea obiectivelor cadru şi de referinţă propuse. Unităţile de
conţinut sunt organizate fie tematic, fie în conformitate cu alte domenii constitutive ale diferitelor obiecte
de studiu
138
d.Standardele curriculare de performanţă
Sunt standarde naţionale, absolut necesare în condiţiile introducerii unei filosofii educaţionale centrate pe
diversitate, concretizate în existenţa unor planuri-cadru de învăţământ, a unor noi programe şcolare şi a
manualelor alternative. Ele reprezintă, pentru toţi elevii, un sistem de referinţă comun şi echivalent, vizând
sfârşitul unei trepte de şcolaritate.
Standardele curriculare de performanţă sunt criterii de evaluare a calităţii procesului de învăţământ. În mod
concret, standardele constituie specificări de performanţă vizând cunoştinţele, competenţele şi
comportamentele dobândite de elevi prin studiul unei discipline. Standardele permit evidenţierea progresului
realizat de elevi la de la o treaptă de şcolaritate la alta. Ele sunt exprimate simplu, sintetic şi inteligibil pentru
toţi agenţii educaţionali şi reprezintă baza de plecare pentru elaborarea descriptorilor de performanţă,
respectiv a criteriilor de notare
Alte documente curriculare:
- metodologii şi ghidurile de implementare;
- manuale alternative;
- materiale de suport;
140
4. Cauzele care pot genera producerea de accidente.
Influenţarea evoluţiei corecte şi armonioase a organismului şi dezvoltarea calităţilor motrice de
bază;
Acest obiectiv urmăreşte educarea şi formarea unei atitudiniresponsabile faţă de propria dezvoltare şi
sănătate. Pentru aceasta este necesar ca elevii să fie conştientizaţi prin acţiuni ca: expunerea unor planşe care
să ilustreze atât posibilele deficienţe de postură cât şi poziţiile corecte şi parametrii morfologici şi funcţionali
normali; să lise dea posibilitatea elevilor de a afla singuri parametrii morfologici uzuali (înălţime, greutate);
să fie învăţaţi să-şi controleze FC şi FR.; să se recomande părinţilor să-şi supravegheze copii şi să-i
atenţioneze privitor la poziţiile adoptate în diverse situaţii; verificarea vestimentaţiei copiilor în funcţie de
condiţiile atmosferice; se recomandă realizarea unui regim alimentar care să favorizeze procesele de creştere
şi dezvoltare
Dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi aplicativ-utilitare şi sportive elementare;
Formarea obişnuinţei de efectuare independentă a exerciţiilor fizice;
Acest obiectiv cadru se realizează pe baza conţinuturilor predate care sunt corelate cu posibilităţile
elevilor de a le folosi în activităţile din timpul lor liber.
Dezvoltarea spiritului de echipă şi a colaborării, în funcţie de un sistem de reguli acceptate;
Prin conţinutul şi formele specifice de organizare, educaţia fizică şi sportul contribuie la formarea
trăsăturilor de personalitate. Astel, elevii sunt puşi în situaţii diverse: să organizeze, să conducă anumite
activităţi atenuîndu-se spiritul individualist sau chiar să se subordoneze unor rguli impuse de anumite
situaţii.
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ SUNT SPECIFICE FIECĂREI CLASE.
Realizarea acestor obiective este condiţionată de activitatea cadrului didactic- învăţător/institutor,
care trebuie să fie complexă, sistematică, adecvată nivelului de înţelegere a copiilor din toate punctele de
vedere, luând în considerare şi activitatea desfăşurată cu părinţii.
II. CONŢINUTUL PROGRAMEI
-trebuie considerat ca un mijloc de realizare a obiectivelor propuse şi implicit a finalităţilor şi nu ca un scop
în sine:
Capacitate de organizare: formarea unor deprinderi de ordine şi disciplină, conştientizarea asupra
activităţii care se va realiza; se folosesc exerciţiile de front şi formaţii de pe loc şi din deplasare, jocuri de
atenţie;
Dezvoltare armonioasă:
- urmărim formarea unei ţinute corecte, estetice, prevenirea atitudinilor deficiente, corectarea lor; formarea
bazelor generale ale mişcării (caracteristici temporale, spaţiale, spaţio-temporale şi dinamice);
- acţionăm ţinând cont de: succesiunea metodică a utilizării exerciţiilor de dezvoltare armonioasă, realizate
analitic şi selectiv, cu accent pe dezvoltarea musculaturii spatelui; să se evite exerciţiile unilaterale, poziţiile
statice cu menţinere îndelungată; se vor evita eforturile de lungă durată, săriturile de la înălţimi prea mari şi
aterizările dure;
- se vor utiliza obiecte portative, care pot trezi interesul pentru mişcare (mingi, corzi, cercuri, bastoane);
- se recomandă utilizarea acompaniamentului muzical;
- se va ţine cont de următoarele principii: de la uşor la greu; de la simplu la complex; de la cunoscut la
necunoscut;
- se vor concepe complexe de exerciţii care trebuie reţinute de elevi şi vor fi evaluate ;
Calităţi motrice de bază:
- se urmăreşte: dezvoltarea diferitelor forme de manifestare a vitezei: reacţie-decizie, execuţie, repetiţie;
educarea atenţiei, concentrării;
- se urmăreşte dezvoltarea capacităţii coordinative;
- se urmăreşte dezvoltare rezistenţei generale cardio-respiratorie (aerobe);
141
- se urmăreşte dezvoltarea forţei generale a musculaturii aparatului de susţinere; a puterii;
Conţinut:
- pentru viteză: acţiuni motrice simple, cunoscute, executate de pe loc, la comandă; acţiuni din deplasare;
alergare accelerată pe 15-30 m; jocuri; ştafete;
- pentru îndemânare: exerciţii cu creşterea treptată a complexităţii; ştafete, parcursuri, jocuri de mişcare;
- pentru rezistenţă: alergare în tempo uniform şi moderat (1min.30”-3-4min.), alergare în tempo variat
(4-6 min.); jocuri motrice, ştafete cu număr mai mare de repetări;
- pentru forţă: complexe de exerciţii pentru dezvoltare fizică libere şi cu obiecte portative; exerciţii de
aruncare cu obiecte mai grele; sărituri la coardă; parcursuri aplicative cu deprinderile aplicative cunoscute;
Se recomandă: dozarea corectă a efortului, prin parametrii săi: volum, intensitate şi complexitate; să se
respecte alternanţa dintre solicitare şi refacere; se recomandă utilizarea eforturilor dinamice şi mai puţin cele
statice;
Deprinderi motrice de bază, aplicativ-utilitare şi elementar sportive:
- se urmăreşte formarea mecanismului de bază al deprinderilor motrice de bază :mers, alergare, săritură,
aruncare-prindere; aplicativ utilitare: căţărare-escaladare, echilibru, târâre, ridicare şi transport de greutăţi,
tracţiune şi împingere; elementar sportive (gimnastică, atletism, jocuri sportive, sporturi alternative);
- se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de generalizare şi aplicare a celor însuşite, în cadrul unor acţiuni
globale; vor determina creşterea posibilităţii de adaptare la mediul natural şi social.
Conţinut:
Este specificat în curriculum, pentru fiecare deprindere în parte, pentru fiecare clasă;
Pentru a realiza finalităţile propuse la nivelul acestui ciclu se vor utiliza strategii didactice, metode şi
procedee didactice adaptate vârstei de 6/7-10/11 ani.
Se recomandă utilizarea activităţii frontale corelate cu cea pe grupe şi activitatea individuală.
142
Conţinuturi;
Evaluarea;
Bibliografie;
144
În cadrul activităţilor motrice: educaţie fizică, sport, elevii sunt integraţi în diverse grupuri şi există
necesitatea comunicării pe baza unui limbaj de specialitate, o terminologie specifică domeniului. De aceea în
activitatea didactică profesorul trebuie să transmită elevilor anumite cunoştinţe de specialitate referitoare la:
denumirea poziţiilor şi mişcărilor; tehnica de execuţie a deprinderilor de bază, aplicativ-utilitare şi cele
specifice diferitelor ramuri de sport; parametrii efortului; regulile de desfăşurare a diferitelor jocuri sportive.
Pentru a fixa aceste cunoştinţe preofesorul trebuie să creeze în lecţii situaţii de învăţare care permită
stabilirea unor relaţii de comunicare între elevi şi între elevi şi profesor. Această capacitate de comunicare se
poate stabili prin folosirea de către profesor a terminologiei specifice domeniului, corectări permanente
folosind acest limbaj, traducerea acestor termeni în limbile străine pe care le studiază elevii, folosirea unor
mijloace audio-video de ultimă generaţie, provocarea unor comentarii referitoare la anumite evenimente
sportive.
3. formarea şi dezvoltarea capacităţii de adaptare şi de integrare în comunitate;
Prin conţinuturile sale, educaţia fizică contribuie la dezvolterea fizică şi psihică a elevilor, înzestrarea
lor cu aptitudini motrice şi deprinderi motrice care să le permită o integrare eficientă în comunitate. Această
finalitate este realizabilă şi pe baza strategiilor didactice folosite de profesor, adaptate particularităţilor
morfo-funcţionale şi motrice ale elevilor săi precum şi diversele forme de practicare a exerciţiilor fizice.
147
La ora actuală, la nivelul ciclului gimnazial, clasele V-VII, au prevăzute în planul-cadru 2 ore de
educaţie fizică, iar clasa a –VIII-a o oră, cu posibilitatea acordării opţionalului.
PROGRAMA pentru disciplina opţională cuprinde:
ARGUMENT:
OBIECTIV CADRU:
Obiective de referinţă şi exemple de activităţi de învăţare,
CONŢINUTURI;
EVALUAREA;
BIBLIOGRAFIE;
II.FINALITĂŢILE LICEULUI
-propun formarea unui absolvent în măsură să decidă asupra propriei cariere, să fie capabil să-şi
aleagă propriile trasee de dezvoltare intelectuală şi profesională pentru ca apoi să se integreze activ în viaţa
socială.
Liceul, ca învăţământ secundar superior neobligatoriu trebuie să asigure absolventului:
1) Formarea capacităţii elevilor de a reflecta asupra lumii, de a formula şi de a rezolva probleme pe baza
relaţionării cunoştinţelor din diferite domenii.
2) Valorizarea propriilor experienţe, în scopul unei orientări profesionale optime pentru piaţa muncii şi/sau
pentru învăţământul superior.
- în lecţiile de educaţie fizică , elevii sunt puşi în ipostaze variate, în care îşi dezvăluie capacităţile,
trăsăturile intime ale personalităţii.
- Profesorul de educaţie fizică distinge existenţa caracteristicilor individuale şi îi încurajează pe elevi în
dezvoltarea acestora.
3) Dezvoltarea capacităţii de integrare activă în grupuri diferite: familie, mediu profesional, prieteni;
4) Dezvoltarea competenţelor funcţionale esenţiale pentru reuşita socială: comunicare, gândire critică,
luarea deciziilor, prelucrarea şi utilizarea contextuală a unor informaţii complexe;
5) Cultivarea expresivităţii şi a sensibilităţii în scopul împlinirii personale şi a promovării unei vieţi de
calitate.
6) Formarea autonomiei morale;
Noutăţi în proiectarea curriculară la nivelul liceului:
Se acordă prioritate procesului de învăţare şi intereselor elevului;
Centrarea demersurilor didactice pe formarea şi dezvoltarea competenţelor de bază necesare pentru
continuarea studiilor şi integrarea pe piaţa muncii;
Diversificarea ofertei curriculare în conformitate cu filierele, profilurile şi specializările existente şi
crearea posibilităţii de a alege;
149
Conceperea liceului ca furnizor de servicii educaţionale determinând elevul să-şi aleagă propriul traseu
de învăţare;
Profesorul, în acest context devine organizator, îndrumător al experienţelor de învăţare;
Creşterea responsabilităţii liceului faţă de beneficiarii educaţiei;
Trecerea de la o cultură generală la o cultură funcţională ( specială);
La ora actuală liceul este structurat astfel:
PROTECŢIA MEDIULUI
TEHNOLOGICĂ
RESURSE NATURALE SILVIC ŞI PRELUCRAREA LEMN
ŞI PROTECŢIA
VETERINAR
MEDIULUI
AGRICOL ŞI AGROMONTAN
INDUSTRIE ALIMENTARĂ
MATEMATICĂ - INFORMATICĂ
MILITAR( M.Ap.N.
MUZICĂ
MATEMATICĂ - INFORMATICĂ
MILITAR( M.I.)
VOCAŢIONAL ŞTIINŢE SOCIALE
ORTODOX
CATOLIC
ADVENTIST
MUSULMAN
TEOLOGIC
PENTICOSTAL
BAPTIST
UNITARIAN
REFORMAT
Bibliotecar- documentarist, instructor-animator,
PEDAGOGIC instructor pentru activit. extraşcolare, pedagog
şcolar;
1.CURRICULUM APROFUNDAT
- se aplică numai la disciplinele care, în planul – cadru de învăţământ în vigoare, au prevazută plaja orară
( număr minim şi număr maxim de ore pe săptămână);
- se realizează în limita numărului maxim de ore prevăzut în plaja orară a disciplinei vizate, numai în locuri
de recuperare, pentru clasele/ grupele de elevi care nu reuşesc să atingă nivelul minimal al obiectivelor prevăzute de
programa în anii anteriori;
- urmăreşte aprofundarea obiectivelor de referintă ale disiplinelor din trunchiul comun, prin diversificarea
activităţilor de învăţare, în limita numărului maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei discipline.
2.CURRICULUM EXTINS
- se aplică numai la disciplinele care, în planul- cadru de învăţământ în vigoare, au prevazută plaja orară ( număr
minim şi maxim de ore pe săptămână);
- se realizează în limita numărului maxim de ore prevăzut în plaja ora a disciplinei vizate;
- urmăreşte extinderea obiectivelor cadru si a conţinuturilor din programa de trunchi comun, prin obiectivele de
referintă şi unităţile de conţinut marcate cu asterisc ( *) în programa scolară în vigoare;
- presupune parcurgerea programei în întregime(inclusiv a elementelor marcate cu asterisc).
152
1.CURRICULUM APROFUNDAT
- este derivat din oricare din disciplinele studiate în trunchiul comun şi/ sau în curriculumul diferenţiat, urmărind
aprofundarea competenţelor specifice ale disciplinei vizate, prin noi unităţi de conţinut.
2.CURRICULUM EXTINS
- este derivat din oricare dintre disciplinele studiate în trunchiul comun şi/ sau în curriculumul diferentiat,
urmarind extinderea competenţelor generale ale disciplinei, prin noi competenţe specifice corelate cu noi conţinuturi.
4. OPŢIONAL INTEGRAT
- introduce , ca obiect de studiu, o nouă disciplină, structurată în jurul unei teme integratoare pentru o anumită arie
curriculară sau pentru mai multe arii curriculare.
153
- Conţinuturile cuprind informaţiile pe care opţionalul le propune ca bază de operare pentru formarea
capacităţilor vizate de obiective. Informaţiile din lista opţionalului vor fi considerate ca un mijloc pentru
formarea intelectuală.
- Modalităţi de evaluare - vor fi prezentate tipurile de probe de control care se potrivesc opţionalului
propus.La educaţie fizică acestea pot fi practice şi teoretice (noţiuni de regulament,terminologie,etc).
Opţionalul prevăzut pentru un nivel de şcolaritate sau un ciclu curricular, este necesar să aibă definite şi obiectivele
cadru din care se deduc obiectivele de referintă pentru fiecare an de studiu. În aceactă situaţie se redactează câte o
programă pentru fiecare an de studiu
Programa de opţional este avizată obligatoriu de inspectorul de specialitate pentru educaţie fizică şi sport, după
aprobarea ei în Consiliul de administraţie al unităţii şcolare.
Avizarea programei se face păna la o dată stabilită de inspectoratul şcolarjudeţean/alMunicipiului Bucureşti ,dar nu
mai tărziu de începutul anului şcolar pentru care este propus opţionalu
Orele din curriculum la decizia şcolii sunt din păcate atribuite, neţinandu-se cont de opţiunea individuală
a elevului, ele fiind dirijate în scopul întregirii diferitelor norme didactice.
Având în vedere numarul limitat de ore opţionale prevăzute în planul de învăţământ, numarul de ore
maxim afectat unei clase şi concurenţa cu celelate discipline de învăţământ care solicită atribuirea acestor
ore, obţinerea lor de către profesorul de educaţie fizica este determinată de:
155
5. Formaţia de lucru: în coloană câte unul; Pe două scări fixe, se aşează câte o minge în golul din scară,
la 2m de sol, unde pe rând, fiecare elev execută de 6-8 ori blocaj cu deplasare stânga - dreapta la fiecare scară;
două serii, pauză pasivă 1 min.
6. Formaţia de lucru: în coloană câte unul Blocaj la minge ţinută de partener deasupra fileului, cu
deplasare spre dreapta din zona 4 (şi invers spre stânga din zona 2); 2x2x1 min, pauza lmin cu schimbarea
rolurilor în terenul A şi B.
7. Pasă la ridicător, ridicare, atac dirijat, blocaj în 2 pe zona 2 a terenului A şi blocaj individual în zona 2 a
terenului B; cel care a atacat rămâne la blocaj (sau rotează spre dreapta) şi trece la coada şirului opus, 2-
3x3min, pauză 2min.
156
5. Formaţie de lucru: în linie câte 6-8 elevi, alergare cu menţinerea tempoului pe distanţe ce cresc
progresiv - 50m în 18sec, 100m în 36sec, 150m în 54sec, 200m în 72sec, 2-3x, pauză activă 1 -2min, plecare la
semnal sonor ;
6. Formaţie de lucru: în linie câte 6-8 elevi, alergare pe linia marcată a culoarului (se va atrage atentia
asupra aşezarii tălpilor -paralel cu axa alergării), tempo 2/4, 3-4x50m. pauză 1min (revenire în mers la linia de
plecare ), plecare la semnal sonor; ;
7. Formaţia de lucru: grupe de 6-8 elevi „Ghiceşte timpul realizat"- alergare în tempo moderat pe
distanţa de 100-200m. La sfârşitul fiecărei porţiuni elevii trebuie să aprecieze timpul realizat. Se poate indica
timpul în care elevii au parcurs o treime sau jumătate din distanţa totală. Plecarea se face la semnal sonor, 3-4x,
pauză 1-1,30min (revenire în mers la linia de plecare);
8. Formaţia de lucru: grupe de 6-8 elevi, alergare în tempo moderat pe distanţa de 100m tempo 2/4 -
plecare la semnal sonor, 4-5x, pauză (mers) 1min. Se va pune accentul, tot timpul, asupra necesitatii realizarii
unei alergari economicoase: coordonarea intersegmentara, incrucisata a bratelor cu picioarele;contactul cu
solul pe pingea sau pe toata talpa cu derularea completa a labei piciorului, asezarea labei picioarului facandu-se
pe axa alergarii; pendularea gambei la spate, libera nestanjenita.
Invatarea startului inalt nu ridica nici o dificultate in insusirea lui de catre elevi, preocuparea dominanta fiind
aceea de a asocia acest act motric cu comenzile pe care le da starterul la plecare.
1. Formatii de lucru: coloana cate unul; cu sprijinul mainilor pe capra, batai succesive pe trambulina cu
departarea picioarelor. 8-10x
2. Formatii de lucru: coloana cate unul;cu sprijinul mainilor pe capra, bataie pe trambulina si trecere in
sezand pe capra. Coborare cu impingere in brate; 2-3x8
3. Formatii de lucru: coloana cate unul;saritura in sprijin departat peste un partener care sta cu
trunchiul indoit inainte (capra vie);4x, pauza 30sec.
4. Formatii de lucru: coloana cate unul;saritura in sprijin departat peste capra in latime, cu inaltime
mica 3-4x, pauza 30sec.
5. Formatii de lucru: coloana cate unul;saritura peste capra in lungime cu inaltime medie; 3x; pauza
30sec.
6. Formatii de lucru: coloana cate unul;saritura in sprijin departat peste capra cu bataie pe trambulina;
3-4x; pauza 30sec.
7. Formatii de lucru: coloana cate unul;elan de 4-5 pasi de alergare, bataie pe trambulina si saritura in
sprijin departat peste capra; 3-4x, pauza 30sec.
8. Formatii de lucru: coloana cate unul; elan de 7-9 pasi de alergare, bataie pe trambulina (distanta marita fata
de capra) saritura in sprijin departat peste capra (inaltime marita). Ajutorul - profesorul sta in fata caprei ,a
aparatului, pe saltea si apuca săritorul, aproape de umeri si-1 trage peste capra .
157
2.Formatia de lucru: In linie pe doua randuri; invatarea miscarii de azvarlire fara si cu obiecte usoare
(pietricele, bulgari de zapada); 10-12x, pauza pasiva 30sec.
3. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; aruncarea mingii de oina din stand, din sezand, din
stand pe genunchi (din partea bratului aruncator) si cu celalalt indoit in fata, 8-10 pauza pasiva 30sec. Atentia
trebuie indreptata asupra eliberarii mingii care trebuie facuta pe deasupra umarului.
4. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; aruncarea mingii de oina din pozitia stand cu fata spre
directia de aruncare; 6-8x, pauza pasiva 30sec. Se va executa exclusiv prin actiunea bratului aruncator.
5. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; aruncarea mingii de oina din stand cu piciorul opus
bratului de aruncare in fata; Se va efectua fara angajarea picioarelor care raman intinse, trunchiul rasucindu-
se spre directia de aruncare, iar mingea va fi eliberata pe deasupra umarului; si cu angajarea picioarelor in
aruncare si anume cu greutatea corpului pe piciorul stang, jumatate intors, deasupra umarului: pas inapoi cu
piciorul care se indoaie odata cu arcuirea trunchiului si intinderea bratului inapoi; 5-6x pauza pasiva 30sec.
6. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; din mers, ducerea bratului cu mingea inapoi, aruncare
din pozitia cu piciorul opus bratului aruncator in fata si continuarea mersului; 4-6x pauza pasiva 30sec.
7. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; Aruncarea mingii de oina cu elan de 3 pasi (executati cu
si fara linii trasate pe sol). Exercitiul se efectueaza plecand din stand cu fata pe directia de aruncare, greutatea
corpului mai mult pe piciorul drept. Primul pas cu stangul, umerii se intorc spre dreapta, iar bratul se duce
inapoi, intinzandu-se la spate. Al doilea pas se executaastfel: pas cu dreptul peste stangul (incrucisat), iar al
treilea pas: pas cu stangul si aruncare. Exercitiul se face la inceput din mers, apoi din alergare usoara cu o
ritmare care sa sugereze un prim pas mai lent, apoi accelerare cu trimiterea spre inainte a piciorului drept
aproape simultan cu asezarea piciorului stang pentru „blocaj”. Deci se vor executa pasii: stangul…, drept,
stang si aruncare; 4-5x, pauza 30sec.
8. Formatia de lucru: in linie pe doua randuri; Aruncarea mingii de oina cu elan de 4 pasi (dreptul…stangul…
drept, stang si aruncare). 4-5x, pauza 30sec. Aruncari la distanta sub forma de concurs.
158
8. Colectivul împărţit în şase - opt echipe de patru - cinci elevi, în spatele unei linii de start, primul de la
fiecare şir cu o minge de baschet, la 2m în faţa fiecărui şir o banca de gimnastică aşezată longitudinal: la
semnalul profesorului primii pleacă în alergare cu dribling cu mâna dreaptă, continuă driblingul pe bancă, se
întorc cu dribling cu mâna stângă pe bancă şi predau ştafeta următorului, 2 - 3 x, pauză 20sec.
Saritura în întregime se va învaţa numai după ce au fost însuşite fazele separat, incepând cu cele mai simple
sarituri la aparate şi înalţime potrivita.
Succesiunea învăţării fazelor săriturii: aterizare, elanul, pasul sărit şi bătaia, primul zbor şi sprijinul mâinilor pe
aparat, zborul al doilea.
Modele operaţionale pentru învăţarea aterizarii:
1. Stând, îndoirea genunchilor cu ducerea braţelor lateral - menţinut şi revenire; 1’; în linie pe două rănduri.
2. Acelaşi exerciţiu din săritura de pe ambele picioare, aterizare. 1’; în linie pe două rânduri.
3. Sărituri în adâncime de pe banca de gimnastică. 1’ ; grupe de patru elevi .
4. Săritura în adăncime din atărnat cu spatele la scara fixă. 1’; grupe de 4 – 6 elevi;
5. De pe două trei cutii de ladă, săritură dreaptă, aterizare cu picioarele ghemuite; 1’; în coloană câte unu.
6. Alergare, bătaie pe trambulină si aterizare pe saltea; 2’; în coloană câte unu;
7. Acelaşi exerciţiu ridicănd treptat înalţimea aparatului; 2’; coloana căte unu;
160
Modele operaţionale pentru învăţarea elanului:
Pe loc:
1. Mişcari de braţe ca la alergare, executate cât mai degajat. 1’; în linie pe două rănduri.
2. Stând cu faţa la scara fixa, cu spijinul mâinilor pe scară: alergare pe loc cu ridicarea coapselor; 1’; grupe de 4 –
6 elevi;
3. Acelaşi exerciţiu fără sprijinul mâinilor; 1’; grupe de 4 – 6 elevi;
Din alergare:
1. Alergare cu ridicarea înaltă a genunchilor; 1’; coloana câte unu;
2. Alegarepe 10 -15 m, cu accelerare treptata; 1’; coloana câte unu;
3. Alergare în pantă sau pe scări în sensul urcuşului; 1’; coloana câte unu;
Modele operaţionale pentru învăţarea pasului sărit şi a bătăii:
1. Sărituri simple de pe două picioare; sărituri de pe un picior pe două picioare; 2’; în coloană câte trei;
2. Sărituri drepte cu picioarele apropiate, cu accent pe înalţarea corpului; 2’ ; în coloană câte trei;
3. Acelaşi exerciţiu pe trambulina semielastică, cu sprijinul măinilor pe aparat; 2’; în coloană câte unu;
4. Trei paşi alergaţi şi trecerea prin săritură de pe un picior pe ambele picioare şi aterizarea pe saltea; 2’; în
coloană câte unu;
5. Acelaşi exerciţiu cu mărirea elanului şi corectarea greşelilor; 2’; în coloană câte unu;
6. Sarituri in tempo pe ambele picioare cu deplasare inainte; 1’; in linie pe trei randuri;
7. Sarituri peste un sir de banci sau mingii medicinale asezate la un metru una de alta; 2’; in coloana cate doi;
8. Cu elan progresiv, bataie pe trambulina si desprindere cu aterizare pe doua picioare ( cu trecere in rostogolire
pe o stiva de saltele; 3’; in coloana cate unu;
Modele operationale pentru invatarea primei faze de zbor si sprijinului
1. Rostogolire lunga pe saltea; 2’; 4 saltele; in coloana cate patru;
2. Rostogolire lunga peste sfoara, cu bataie pe trambulina semielestica sau elestica; 2’; in coloana cate unu;
3. Stand cu fata la perete, la distanta de un metru, cadere spre perete cu bratele ininte sus, impingere energica si
rapida cu bratele intinse, cu palma si cu degetele; 2’; grupe de cate 8 elevi;
4. Sprijin culcat: impingere energica si bataia palmelor, revenire in sprijin culcat ; 30’ lucru; 15’ pauza; 4x; in
linie pe doua randuri;
5. Sartituri succesive pe trambulina cu impingerea mainilor pe capra si departarea picioarelor, cu aterizare tot pe
trambulina; 3’; in coloana cate unu;
161
Ajutorul: profesorul stă în faţa caprei pe saltea şi apucă săritorul de braţe, aproape de umeri şi-l trage peste
aparat.
Metodica învăţării:
1.Stând, îndoirea genunchilor cu ducerea braţelor lateral - menţinut şi revenire;
1’; în linie pe două rănduri.
2. Sărituri în adâncime de pe banca de gimnastică. 1’ ; grupe de patru elevi .
3. Alergare, bătaie pe trambulină si aterizare pe saltea; 2’; în coloană câte unu;
4. Trei paşi alergaţi şi trecerea prin săritură de pe un picior pe ambele picioare şi aterizarea pe saltea;
2’; în coloană câte unu;
5. Cu sprijinul mâinilor pe capră, bătăi succesive pe trambulină cu depărtarea picioarelor;
3 minute; în coloană câte unu;
6. Săritură depărtată peste un partener care stă cu trunchiul îndoit înainte ( capră vie);
2 minute; 6 grupe x 5 elevi;
7.Din aşezat depărtat pe aparat, împingere în braţe desprindere de pe aparat şi aterizare
8. Săritură dreaptă peste capra în lăţime sau în lungime, cu înălţime redusă; 2 minute; 6 grupe x 5 elevi;
9. Aceleaşi sărituri, ridicând treptat înălţimea aparatului; 2 minute; 6 grupe x 5 elevi;
Metodica învăţării:
1. Săritura în adâncime din atârnat cu spatele la scara fixă. 1’; grupe de 4 – 6 elevi;
2.De pe două, trei cutii de ladă, săritură dreaptă, aterizare cu picioarele ghemuite; 1’; în coloană câte unu.
3.Alergare, bătaie pe trambulină si aterizare pe saltea; 2’; în coloană câte unu;
4.Rostogolire lunga pe saltea; 2’; 4 saltele; in coloana cate patru;
5.Rostogolire lunga peste sfoara, cu bataie pe trambulina semielestica sau elestica; 2’; in coloana cate unu;
6. Săritură lungă cu rostogolire pe mai multe saltele aşezate una peste alta; 2 minute; in coloană câte trei;
7. Săritură cu rostogolire peste lada mai joasă; 2 minute; 2 lazi gimnastică; 2 coloane x 15 elevi;
8. Săritură cu rostogolire înainte peste lada în lungime; 2 minute; 2 lazi gimnastică; 2 coloane x 15 elevi;
GIMNASTICĂ ACROBATICĂ
162
PODUL DE JOS ( DIN CULCAT DORSAL )
Descriere tehnică: din culcat dorsal se îndoaie picioarele din genunchi şi se depărtează usor, sprijinindu – se pe
sol, cu toată talpa; în acelaşi timp, mâinile iau contact cu solul, în dreptul capului, cu faţa palmară, Din această
poyiţie se întind braţele şi picioarele, bazinul se proiectează în sus, în aşa fel încât proiecţia umerilor să cadă
deasupra palmelor. Capul se duce mult înapoi, iar genunchii se întind.
Metodica învăţării: exerciţiile pregătitoare sunt grupate în două categorii: prima categorie vizează o pregătire mai
generală şi o încalzire specială a articulaţiilor şi grupelor musculare ce intră în mişcare, iar a doua categorie,
vizează execuţia tehnică prevăzută. Ex:
1. extensii cu arcuiri la nivelul umărului cu ajutorul unui partener; 1min.; 15 grupe x 2 elevi;
2. rulari pe piept din culcat facial, cu gleznele apucate cu mâinile, corpul în extensie mare; 1 min.; individual;
3. pe genunchi, pe călcâie şezând, extensia mare a trunchiului atingând solul cu mâinile;1 min.; individual;
4. stând cu spatele la scara fixă, la distanţă de un pas, cu braţele îndoite şi mâinile apucate de şipcă la nivelul
capului, cu şi fără arcuiri; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
5. culcat dorsal; ridicăre în pod cu ajutor; 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
6. culcat dorsal cu picioarele lipite de scara fixă; podul de jos; 3 grupe x 10 elevi;
7. culcat dorsal: podul cu picioarele pe a treia şipcă a scării fixe, cu întinderea şi îndoirea picioarelor, cu
extensie puternică din articulaţiile scapulo – humerale; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
8. culcat dorsal: pod executat lent ( în patru timpi) şi rapid ( intr-un timp), la semnal; 3 min.;
3 grupe x 10 elevi;
Ajutorul: se acordă din lateral la nivelul articulaţiei scapulo- humerale, ajutând la ridicare şi întinderea braţelor.
Greşeli de execuţie: braţele îndoite din coate şi picioarele din genunchi, lipsa de arcuire a coloanei vertebrale;
capul se aduce înainte cu bărbia în piept; proiecţia umerilor nu este deasupra palmelor, linia umeilor făcând
unghi ascuţit cu solul; mobilitate prea mare în regiunea lombară şi prea mică în restul coloanei vertebrale.
163
Descriere tehnică: din stând pe mâini, dupâ ce se accentuează extensia capului şi deschiderea unghiului dintre
trunchi şi braţe, corpul se extinde, iar umerii se trag uşor înapoi. Picioarele coboară pe sol şi se revine în poziţia
stând.
Metodica învăţării: înainte de a se trece la acest element se învaţă stândul pe mâini.
1. stând pe mâini la scara fixă: extensia corpului prin depărtarea bazinului de scara fixă; 2 min; 3 grupex 10
elevi, lucru individual;
2. aceeaşi poziţie: coborârea succesivă a picioarelor din şipcă în şipcă, odată cu păşirea înapoi cu braţele; 2 min.;
3 grupe x 10 elevi, lucru individual;
3. acelaşi exerciţiu, cu coborârea simultană a picioarelor din şipcă în şipcă; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi, lucru
individual;
4. stând pe mâini: trecere în pod cu aşezarea tălpilor pe saltele suprapuse ( plan mai ridicat); 3 min.;
5 grupe x 6 elevi; lucru individual;
5. stănd pe mâini: trecere în pod cu ajutor şi fără; 3 min.; 3 grupe x 10 elevi, lucru individual;
6. introducerea elementului în combinaţii simple; 3 min.; 3 grupe x 10 elevi, lucru individual;
Ajutorul se acordă din lateral şi se intervine cu o mână pentru a prinde braţul executantului, cu cealaltă
sprijinindu –i la spate.
Greşeli de execuţie: nu se execută corect poziţia de stând pe măini; căderea bruscă a picioarelor şi lipsa
amortizării; lipsa extensiei capului, executantu cade pe spate; extensie exagerată în regiunea lombară.
Podul din stând pe mâini este un element executat mai mult de către fete şi poate fi considerat ca un exerciţiu
pregătitor pentru răsturnările lente înainte.
D) SFOARA ÎNAINTE
Sfoara este o poziţie în care picioarele, mult depărtate, formează o linie continuă. Este un element tehnic de mare
mobilitate, care solicită articulaţiile coxo- femurale, dar şi elasticitatea musculaturii membrelor inferioare.
Descrierea tehnică: din stând, un picior alunecă înainte şi celălalt înapoi, până ce piciorul din faţă atinge solul cu
partea posterioară, iar cel din spate, cu partea anterioară, pe toată lungimea lor. Vârfurile sunt întinse; trunchiul şi
braţele pot avea diferite poziţii. În timpul învăţării se va insista la menţinerea poziţiei verticale a trunchiului, cu umerii
traşi înapoi.
În metodica instruirii, se va insista la executarea sforii cu ambele picioare înainte. După executarea corectă, sfoara
înainte se poate executa şi din alte poziţii iniţiale din şezând – prin ducerea unui picior înapoi; - din sprijin culcat
înainte – sprijin plutitor cu ducerea rapidă a unui picior înainte printre braţe.
Metodica învăţării:
1. stând costal lângă scara fixă, apucat de o şipcă: balansarea piciorului înainte şi înapoi cu amplitudine; se
schimbă piciorul; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
2. stând dorsal la scara fixă: ridicarea cât mai sus a unui picior şi întinderea musculaturii, cu ajutorul unui
partener; 3 min.; 15 grupe x 2 elevi;
3. fandări înainte şi înapoi cu arcuiri; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
4. sfoară înainte, progresiv, cu apăsare de către partener; 3 min.; 15 grupe x 2 elevi;
5. sfoară cu menţinerea poziţiei ( 20” – 1min ); 3 min.; 3 grupe x 10 elevi;
6. sfoară cu mărirea unghiului peste 180 grade, prin întinderea pasivă cu piciorul din faţă sprijinit pe o bancă de
gimnastică sau scară fixă ( şipca a II- a sau a III-a); 3 min.; 3 grupe x 10 elevi;
7. introducerea elementului în combinaţii simple; 4 min.; 5 grupe x 6 elevi;
Greşeli de execuţie: orientarea greşită a picioarelor, nerespectarea planului; răsucirea trunchiului spre piciorul din
faţă; orientare greşită a vârfului piciorului din spate.
Variante mai uşoare: semisfoara, în care piciorul din faţă este pe genunchi, aşezat pe călcâi, iar cel din spate este
întins. Trunchiul şi braţele în diferite poziţii. Semisfoara se poate executa şi din stând pe cap, stând pe omoplaţi, stând
pe mâini.
E) SFOARA LATERALĂ
Este un element mult mai dificil care cere o mobilitate mult mai mare.
164
Descriere tehnică: din poziţia stând, picioarele se depărtează în plan frontal şi iau contactul cu solul cu partea internă,
pe toată lungimea ei, bazinul este împins puţin înainte, trunchiul este drept. Trunchiul şi braţele pot avea şi alte poziţii.
Metodica învăţării:
1. fandări laterale stânga – dreapta, cu arcuiri; 1 min.; 3 grupe x 10 elevi;
2. stând cu faţa, cu spatele sau cu un umăr la scara fixă: balansarea laterală a unui picior şi a celuilalt;
3 min.; 3 grupe x 10 elevi;
3. stând cu spatele sau cu un umăr la scara fixă: ridicarea pasivă a piciorului lateral, cu partener; 3 min.;
15 grupe x 2 elevi;
4. sfoara laterală cu sprijinul mâinilor înainte, cu arcuiri; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
5. acelaşi exerciţiu fără sprijinul mâinilor; 3 grupe x 10 elevi;
6. sfoara cu întindere pasivă, cu apăsarea progresivă pe umeri de către partener; 2 min.; 15 grupe x 2 elevi;
7. sfoară laterală cu sprijinul unui picior lateral pe o bancă sau pe a doua sau a treia şipcă a scării fixe; 3 min.;
3 grupe x 10 elevi;
8. introducerea elementului în combinaţie; 4 min.; 5 grupe x 6 elevi;
Greşeli de execuţie: picioarele îndoite din genunchi; sprijin pe bazin din cauza lipsei de mobilitate; picioarele şi
bazinul nu sunt pe aceeaşi linie; orientarea greşită a vârfurilor picioarelor; poziţia incorectă a trunchiului ( spate
rotunjit extensia accentuată a coloanei lombare etc.).
CUMPĂNA ÎNAPOI
Descrierea tehnică: din stând – ducerea unui picior uşor înainte, odată cu ridicarea breţelor lateral sus; urmează
extensia corpului şi coborârea acestuia înapoi,concomitent cu ridicarea unui picior înainte, deasupra orizontalei.
Corpul completează extensia trunchiului; genunchii se menţin întinşi, braţele pot avea diferite poziţii.
Metodica învăţării:
1. culcat facial cu braţele lateral: extensia trunchiului şi a capuli; 1 min.; 5 linii x 6 elevi;
2. stând cu spatele la scara fixă. Mâinile apucă scara la nivelul şoldurilor: ridicarea unui picior înainte şi
menţinerea lui deasupra orizontalei 2- 3secunde; 10x; 5 grupe x 6 elevi;
3. acelaşi exerciţiu cu extensie mare; 10x; 5 grupe x 6 elevi;
4. stând cu spatele la un pas de scara fixă: cumpănă înapoi cu apucarea scării cu mâinile, 2- 3secunde; 10x; 5 grupe
x 6 elevi;
5. cumpănă înapoi cu ajutor; 1 min; 15 grupe x 2 elevi;
165
6. stând: cumpănă înapoi cu menţinerea poziţiei 4-5 secunde; 8x; 5 grupe x 6 elevi;
7. introducerea cumpenei în combinaţii simple; 3 min.; 6 grupe x 5 elevi.
STÂND PE OMOPLAŢI.
Poziţiile cele mai folosite pentru executarea acestui element sunt: stând, aşezat, culcat.
Descrierea tehnică: din poziţia şezând se execută o rulare înapoi cu gruparea corpului, urmată de aşezarea
mâinilor pe bazin, braţele cu partea posterioară sunt sprijinite pe sol. Urmează întinderea picioarelor şi a
corpului la verticală, în aşa fel încât, călcâiele, şezuta şi umerii să se găsească pe aceeaşi linie verticală. După
însuşirea corectă a elementului, se va executa cu picioarele întinse, apoi din poziţia stând prin rulare pe spate, cu
şi făra sprijinul mâinilor pe bazin, braţele rămân întinse pe sol. In stând pe omoplaţi picioarele pot fi întinse; un
picior îndoit şi celălalt întins; în sfoară etc.
Metodica învăţării:
1. şezând: rulare înapoi cu corpul grupat sau întins şi revenire; 1 min.; 3 linii x 10 elevi;
2. sprijin ghemuit: rulare înapoi cu păstrarea grupării şi revenire; 1 min.; 3 linii x 10 elevi;
3. culcat dorsal cu mâinile apucate de a doua şipcă: îndoirea picioarelor cu apropierea genunchilor de
piept, menţinerea poziţiei şi revenire; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
4. aceeasi poziţie: îndoirea picioarelor, rulare pe spate cu întinderea picioarelor spre verticală atingând
scara cât mai sus şi revenire; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
5. şezând: rulare înapoi cu corpul grupat şi în momentul sprijinului pe omoplaţi şi ceafă, întinderea
braţelor şi aşezarea lor pe saltea; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
6. stând pe omoplaţi cu şi fără ajutor; 2 min; 2 grupe x 15 elevi,
7. stând pe omoplaţi din poziţia aşezat şi stând, prin rulare înapoi; 2 min.; 3 grupe x 10 elevi;
8. introducerea elementului în combinaţii simple; 4 min.; 6 grupe x 5 elevi.
Ajutorul se acordă din lateral faţă de executant, apucându- l de glezne, iar cu un genunchi sprijinit pe bazinul
acestuia, se fixează poziţia verticală.
Greşeli de execuţie: elen prea mare la ridicarea picioarelor şi corpul se răstoarnă; ridicarea insuficientă pe
umeri; căderea corpului peste cap; îndoire din articulaţiile coxo – femurale; nerealizarea poziţiei verticale.
a) Stând pe cap
La executarea acestui element, baza de susţinere este formată din mâinile aşezate pe sol la înălţimea
umerilor şi pe cap ( pe partea superioară a frunţii). Capul şi mâinile formează un triunghi echilateral. Corpul este
întins, uşor cambrat. Verticala coboară din centrul de greutate, trebuie să cadă în centrul poligonului de
susţinere.
La învăţare, secţiunile principale sunt orientate în primul rând spre aducerea corpului în poziţia răsturnată şi
în al doilea rând spre menţinerea echilibrului. Ridicarea corpului se realizează din elen sau din forţă.
166
Revenirea se poate efectua prin coborârea picioarelor ândoite sau întinse, urmată de revenirea în stând, sau
prin rostogolire înainte, care se realizează prin tragerea bărbiei ăn piept, concomitent cu gruparea corpului şi
rularea pe spate ăn ghemuit.
Metodica învâţării
1. sprijin ghemuit: aşezarea măinilor şi capului pe sol şi revenire; 2 min.; 6 grupe x 5 elevi;
2. sprijin ghemuit: aşezarea mâinilor şi capului pe sol şi prin uşoară săltare, desprinderea picioarelor de pe
sol, cu menţinerea echilibrului, cu picioarele îndoite; revenire ( la început cu ajutor); 2 min.; 5 grupe x
6 elevi;
3. acelaşi exerciţiu, dar cu întinderea alternativă a picioarelor spre verticală şi revenire; 2 min.; 5 grupe x 6
elevi;
4. sprijin ghemuit cu spatele la scara fixă sau perete: urcarea alternativă a picioarelor, până ce corpul
ajunge la verticală; 2 min.; 6 grupe x 5 elevi;
5. sprijin ghemuit: stând pe cap cu sprijinirea spatelui şi a picioarelor la scarafixă sau perete; ; 2 min.; 6
grupe x 5 elevi;
6. stănd pe cap cu ajutor şi fără; 3 min.; 5 grupe x 6 elevi;
7. introducerea elementului în combinaţii simple; 3 min.; 5 grupe x 6 elevi;
Ajutorul se acordă din lateral, cu o mănă la nivelul bazinului, iar cealaltă la gleznă. Se ajută la ridicarea picioarelor
şi fixarea poziţiei corpului la verticală.
Greşeli de execuţie: mâinile prea apropiate sau depărtate sau nerealizarea triunghiului de susţinere; aşezarea capului
pe creştet; bărbia în piept; repartizarea inegală a greutăţii corpului pe mâini şi pe cap; corpul rămâne îndoit din
articulaţiile coxo – femurale; elen prea mic sau prea mare, ceea ce face dificilă stabilirea echilibrului.
Capul şi mâinile formează un triunghi echilateral. Corpul este întins, uşor cambrat. Verticala coboară din centrul de
greutate, trebuie să cadă în centrul poligonului de susţinere.
La învăţare, secţiunile principale sunt orientate în primul rând spre aducerea corpului în poziţia răsturnată şi în al
doilea rând spre menţinerea echilibrului.
C) Stând pe mâini
Este un element specific de echilibru şi forţă, fiind unul dintre elementele cheie ăn gimnastica acrobatică şi
sportivă. Însuşirea corectă a acestui element de bază, necesită o bună dezvoltare a forţei musculaturii spatelui şi a
celei abdominale, o bună mobilitate la nivelul articulaţiilor scapulo –humerale şi coxo – femurale, o bună
elasticitate a musculaturii posterioare a picioarelor.
Definiţie: aceste elemente se caracterizează prin mişcări de rotaţie complete sau incomplete ale corpului, în jurul
axei longitudinale sau transversale. Rotarea corpului se poate face prin intermediul unui sprijin( rostogoliri,
îndreptări, răsturnări) sau fără spijin ( salturile)
Elementele dinamice fiind foarte numeroase, au fost grupate după anumite caracteristici, în mai multe grupe:
rulări, rostogoliri, răsturnări, îndreptări, salturi.
Rulările şi rostogolirile sunt considerate elemente simple, care se folosesc în cadrul unor exerciţii ca elemente
ajutătoare sau de legătură.
Îndreptările, răsturnările din saritură şi salturile sunt considerate elemente mai dificile.
RULĂRILE
Sunt rostogoliri incomplete, în care diferite părţi ale corpului vin în mod succesivîn contact cu solul. Se execută pe
spate, pe abdomen şi pe părţile laterale ale corpului, constituind părţi sau faze de elan sau legătură pentru executarea
altor elemente.
Gruparea - constă într-o îndoire la maximum din toate articulaţiile, cu spatele rotunjit, bărbia în piept, braţele
cuprind gambele. Se execută din poziţiile: culcat, aşezat, stând.
a) Rulare înainte şi înapoi ( pe spate). Se execută o grupare, pri dezechilibrare succesiv pe bazin, spate, ceafă şi
invers. La rularea înapoi, în momentul dezechilibrării, este important ca spatele să fie rotunjit, iar genunchii presaţi cât
mai mult spre umeri. În timpul rulării înainte, călcâiele se lipesc de coapse, iar capul şi umerii se duc energic înainte.
Acestea sunt fazele de rtecere pentru: rostogolire ( înainte sau înapoi), stând pe omoplaţi, cilindru, stând pe mâini.
Ajutorul se acordă din lateral, menţinând gruparea corpului.
b) Rulare laterală ( stânga, dreapta). Se execută din poziţiile: culcat, sprijin ghemuit, pe genunchi, pe călcâie
şezând cu spijin pe palme.
c) Rulare pe abdomen. Se foloseşte ca fază de elan pentru trecerea în alte poziţii şi mişcări sau constituie părţi
din element ( partea a doua a cilindrului); rularea poate deriva şi din alte poziţii şi mişcări ca: stând pe mâini sau
stând pe cap şi rulare pe abdomen, cilindru înapoi.
Însuşirea corectă a grupărilor şi rulărilor reprezintă baza de plecare în învăţarea rostogolirilor
169
ROSTOGOLIRI. Sunt elemente acrobatice cu caracter de rotare completă, ăn care greutatea corpului trece de pe
picioare pe braţe şi invers, prin rularea corpului înainte, înapoi sau lateral
Se pot executa:
- înainte, înapoi sau lateral;
- cu picioarele îndoite sau întinse;
- cu picioarele apropiate sau depărtate;
- cu corpul grupat sau întins;
- de pe loc şi cu elan.
A) ROSTOGOLIRE ÎNAINTE DIN GHEMUIT IN GHEMUIT(CU CORPUL GRUPAT )
Descriere tehnică: din stând cu braţele sus, corpul trece în sprijin ghemuit, cu palmele depărtate la lăţimea
umerilor, capul aplecat înainte, cu fruntea aproape de genunghi. Imediat după grupare, picioarele efectuează o
impulsie pentru ridicarea bazinului şi trecerea unei părţi din greutatea corpului pe braţe. Urmează desprinderea de pe
sol şi aşezarea cefei pe saltea, braţele se ăndoaie, spatele este rotunjit. După ce tălpile au părasit solul, vârfurile se
întind. În momentul când executantul simte că sprijinul palmelor nu mai este necesar, apucă rapid gambele, sub
genunchi; după trecerea centrului de greutate în interiorul poligonului de susţinere şi se ajunge ăn sprijin ghemuit,
picioarele se întind şi executantul se ridică în stând cu braţele sus
Metodica învăţării
1. şezând: trecerea rapidă şi lentă în grupat; 2 min; 6 linii x 5 elevi
2. şezând cu corpul grupat: rulări înainte şi înapoi; 2 min; 6 linii x 5 elevi
3. culcat dorsal; grupare cu apucarea gambelor şi menţinere 1 – 2 secunde; 3 min; 6 linii x 5 elevi
4. sprijin ghemuit: rulare înapoi şi revenire în poziţia iniţială; 2 min; 6 linii x 5 elevi
5. sprijin ghemuit: ridicarea bazinului cu rotunjirea spatelui şi ducerea bărbiei în piept; 2 min; 6 linii x 5 elevi
6. rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit pe un plan înclinat ( trambulină acoperită cu o saltea); 3 min; 6 linii
x 5 elevi;
7. sprijin ghemuit pe capătul unei bănci: rostogolire înainte din ghemuit pe o saltea aşezată la capătul băncii;
rostogolire cu ajutor; 3 min; 5 bănci de gimnastică; 6 elevi la fiecare bancă.
Ajutorul se acordă din lateral, cu o mână la ceafă şi cu cealaltă la bazin, conducând executantul prin mişcare, pentru
menţinerea grupării şi mărirea vitezei de execuţie.
Greşeli de execuţie: deschiderea grupării; insuficientă împingere în sol cu mâinile şi picioarele; insuficientă
rotunjire a spatelui, atingerea solului cu capul; lipsa grupării în partea a doua a rostogolirii; împingerea incompletă cu
braţele şi tendinţa de cădere înapoi.
Metodica învăţării
1. stând în poziţia de start ca la înot: balansarea braţelor, împingerea picioarelor şi săritură în lungime de pe
loc; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
2. aceeaşi peste un obstacol; 2 min.; 5 linii x 6 elevi;
3. stând, cădere înainte pe mâini, cu îndoirea braţelor, pe două trei saltele suprapuse; 2 min.; 5 linii x 6
elevi;
4. culcat facial: menţinerea corpului în extansie cu braţele lateral sus 3 – 5 secunde, pentru obişnuirea cu
poziţia corpului în faza de zbor; 2 min.; 5 linii x 6 elevi;
5. rostogolire înainte cu desprinderea energică de pe sol; 2 min.; 5 linii x 6 elevi;
6. stând pe lada de gimnastică: săritură cu rostogolire înainte pe un plan înclinat, cu ajutor la nivelul
coapselor şi pieptului; 2 min.; în coloană câte unul;
7. alergare 3 – 5 paşi, bătaie pe ambele picioare şi rostogolire din săritură peste un obstacol ( viu, cerc,
sfoară); 2 min.; în coloană câte unul;
8. săritura peştelui la trambulina semielastică; 2 min.; în coloană câte unul;
170
Ajutorul se acordă, la o fază mai avansată, din lateral, cu o mână la nivelul coapselor şi cu cealaltă la nivelul
pieptului pentru înalţarea şi extensia corpului.
Greşeli de execuţie: lipsa de înalţime în faza de zbor; nesincronizarea între bătaie şi ducerea energică a braţelor
înainte; aterizare dură, pe braţele întinse; lipsa grupării după ce palmele iau contactul cu solul şi cădere pe spate.
Folosirea acestui element se recomandă începând cu clasa a VII – a băieţi.
171
ROSTOGOLIRE ÎNAPOI CU PICIOARELE APROPIATE.
Descrierea tehnică: stând: îndoirea trunchiului înainte cu ducerea braţelor înapoi pe lângă coapse, cădere
înapoi cu aşezarea mâinilor pe sol pentru amortizare; rulare înapoi pe bazin, spate, umeri, urmată de aşezarea
mâinilor cu palma pe sol, lângă cap şi ducerea picioarelor peste cap, pe sol, cât mai aprope de cap, urmează
împingerea şi întinderea braţelor şi ridicarea capului; revenire în stând cu braţele sus.
Metodiva învăţării:
1. exerciţii de mobilitate, îndoiri cu ducerea pieptului cât mai aproape de coapse, cu arcuire, din poziţia aşezat şi
stând; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
2. stând: îndoirea trunchiului cu deplasarea lui cât mai înainte, concomitent cu deplasarea bazinului înapoi şi
apropierea de saltea, braţele frânează şocul la cădere; 3 min.; 3 linii x 10 elevi;
3. culcat dorsal: ridicarea picioarelor peste cap, cu atingerea solului cu vârfurile, concomitent cu aşezarea
palmelor pe lângă corp; 3 min.; 3 linii x 10 elevi;
4. sprijin culcat facial: deplasarea alternativă a palmelor înapoi spre picioare, concomitent cu închiderea
corpului, din articulaţiile coxo – femurale ( genunchii rămân întinşi); aceeaşi mişcare cu deplasarea palmelor
înapoi şi împingere; 2 min.; 3 linii x 10 elevi;
5. stând facial pe lungimea băncii de gimnastică: îndoirea corpului din articulaţiile coxo – femurale şi aşezarea
palmelor cu coatele îndoite pe bancă, împingere în braţe şi revenire în stând; 3 min; 6 bănci de gimnastică, se
lucrează câte doi la bancă; fiecare elev repetă de două ori;
6. rostogolire înapoi cu şi fărăr ajutor; 3 min ; 3 linii x 10 elevi;
7. combinaţii simple cu rostogolirea învăţată; 3 min .; 3 linii x 10 elevi;
Ajutorul se acordă din lateral, apucând cu o mână la nivelul umărului şi cu cealaltă la nivelul bazinului,
menţinând închiderea corpului şi uşurând împingerea braţelor.
Greşeli de execuţie: îndoirea genunchilor; cădere pe bazin, fără aşezarea mâinilor; împingere lentă sau întârziată
cu braţele; aşezarea picioarelor prea departe de mâini după trecerea bazinului peste cap.
RĂSTURNĂRI
Caracterizare: răsturnările sunt elemente acrobatice cu caracter de rorare, în care greutatea corpului trece de pe
picioare pe braţe şi de pe braţe din nou pe picioare, fără ca ală parte a corpului să mai ia contact cu solul.
ROATA LATERALĂ
Este un element de bază în gimnastica acrobatică. Se poate executa din poziţia stând, cu un umăr sau cu faţa la
direcţia de deplasare; din stând pe un genunchi, cu celălalt picior îndoit înainte etc.
Descrierea tehnică: stând cu umărul stâng spre direcţia de deplasare: ridicarea piciorului stâng şi a braţelor lateral
sus, cu uşoară înclinare a corpului spre dreapta, privirea după braţul stâng, pe direcţia deplasării; urmează aşezarea
piciorului stâng pe sol, cât mai departe de piciorul de bază, uşor fandat; urmează o avântare a piciorului drept în sus-
înapoi, în timp ce braţil drept se duce sus, pe lângă cap. Se aşează palmele succesiv pe sol ( stâng- drept9 depărtate la
lăţimea umărului, cu trecere prin stând pe mâini cu picioarele depărtate. Partea a doua a mişcării este constituita din
aşezarea succesivă a tălpilor pe sol ( drept – stâng) şi ridicarea trunchiului ( ăn plan frontal), în stând depărtat cu
braţele sus.
Metodica învăţării:
1. culcat dorsal cu braţele sus: depărtarea picioarelor şi încordarea musculaturii întregului corp în această poziţie;
4x; pauză 10 secunde; 3 linii x 10 elevi;
2. culcat facial cu braţele sus: depărtarea picioarelor şi menţinerea poziţiei 3 secunde, cu muşchii fesieri
încordaţi; 6x; 3 linii x 10 elevi;
3. stând pe mâini, sprijinit de scara fixă: depărtarea şi apropierea picioarelor; 4x; 5 linii x 6 elevi;
4. escaladarea băncii, prin simularea răsturnării laterale, ridicând treptat picioarele cât mai sus; 3 min.; 5 linii x 6
elevi; escaladarea se face cu deplasare de la un capăt la altul al băncii; după ce execută prima linie, se întorc la
coada şirului din care fac parte.
5. roata laterală cu aşezarea mâinilor peste o minge medicinală, cu ajutor; 8x; 3 linii x 10 elevi;
6. roata laterală cu aşezarea mâinilor pe un culoar haşurat sau pe semne marcate pe sol; 8x; 3 linii x 10 elevi;
173
7. includerea roţii în combinaţii simple; 5 min.; 3 linii x 10 elevi.
Ajutorul se acordă din spatele executantului, apucându-l pe acesta de mijloc ( talie) cu mâna care corespunde
direcţiei de deplasare – deasupra.
Greşeli de execuţie: răsucirea umerilor; îndoirea corpului; deviere din planul mişcării; aşezarea mâinilor înapoia
liniei picioarelor; apropierea sau forfecarea picioarelor în momentul trecerii prin stând pe mâini; îndoirea
picioarelor sau a braţelor; lipsa împingerii în braţe în partea a doua a miţcării, pentru redresarea rapidă a
trunchiului; aşezarea pe genunchii îndoiţi sau cădere pe bazin.
ALERGARE DE VITEZA
PASUL ALERGĂTOR DE ACCELERARE
În cursul activităţii de învăţare şi perfecţionare a acestui element, atenţia alergătorilor va fi îndreptată
asupra creşterii treptate a vitezei, până la atingerea vitezei normale a acesteia. La început se va evita atingerea
vitezei maxime, până când alergarea nu mai prezintă greşeli. Exerciţiile se caracterizează prin mărirea şi
micşorarea vitezei efectuate, mai lin sau mai brusc.
Metodica învăţării:
1. alergare accelerată, în linie dreaptă, la început pe 20 – 30 m, apoi pe 40 – 60 m. Viteza nu depăşeşte la
început 80 – 90 % din posibilităţile maxime; mai târziu se poate ajunge la 95 – 100 % ; se execută
individual dar şi pe perechi, ori 4 – 6 elevi aşezaţi în linie; creşterea vitezei se face lent; 4x;
2. alergare accelerată în turnantă; distanţele de lucru 40 – 60 m, individual apoi în perechi; se indică
aplecarea trunchiului spre interiorul turnantei şi acţiunea mai ampla a braţului exterior; 2x;
3. alergare în tempo variat; distanţa de alergare 100 – 150m; se măreşte şi semicşorează viteza în
tempouri şi pe distanţe prestabilite; astfel, se execută 5 – 6 schimbări de viteză, ajungându-se şi la 90 –
95 % din posibilităţile maxime ale executanţilor; grupe de 6 – 8 elevi; 3x;
4. starturi din picioare, în linie dreaptă, pornindu-se la început cu viteză maximă; se lucrează pe 20 – 30
m; oprirea din alergare se face pe distanţă mai mare, lucrându-se individual, dar şi pe grupe de 4 – 5
executanţi, aşezaţi în linie; 4x;
5. acelaşi exerciţiu, ca mai sus, dar în turnantă, pe culoare; 4 – 5 executanţi; 30 m; 2x;
6. trecere în alergare accelerată din joc de glezne; frecvenţa în jocul de glezne creşte treptat, până la
maximum, apoi se trece în alergare accelerată, cu pasul din ce în ce mai lung; grupe de 6 – 8
alergători; 30 – 40 m; 2x;
7. accelerări bruşte, efectuate din poziţii înalte, de pe loc, prin dezechilibrarea bruscă înainte; pentru a
evita căderea înainte, alergătorul este obligat să execute o alergare cu paşi scurţi şi rapizi, apoi din ce
ţn ce mai lungi; grupe de 6 – 8 alergători; 30 – 40 m; 2x;
175
4. alergare cu accelerare, pe 20 - 30m, în linie dreaptă, cu atingerea vitezei indicate şi menţinerea ei pe o
distanţă de 10 – 20m, urmată de încetinirea vitezei şi oprirea alergării; 3x; 5 linii x 6 elevi;
5. exerciţiile b, c, d, se vor executa şi pe turnantă, în vederea însuşirii particularităţilor tehnicii alergării pe
turnantă; 3x; grupe de 5 elevi;
6. alergare cu executarea mişcării corecte a braţelor în ritmuri diferite; 40m; 3x; 5 linii x 6 elevi;
4.SĂRITURA ÎN LUNGIME
SUCCESIUNEA ÎNVĂŢĂRII
177
1. saritui în lungime peste o bandă elastică ( sfoară, bandă elastică, baston de gimnastică ), aşezate la o
înălţime de aproximatv 20 cm, în zona de aterizare;săritorul este obligar să – şi ridice picioarele pentru a
putea ateriza dincolo de banda elasică; indicaţii: să evite căderea pe spate, prin împingerea rapidă a
şoldurilor şi a trunchiului înainte; 4x; coloană câte 2;
2. desprinderi cu piciorul de atac, aterizare pe o grămadă de nisip; 4x;coloană câte 2;
3. sărituri în lungime de pe loc, peste un anumit semn; se recomandă ca aceste exerciţii să se desfăşoare şi sub
formă de concurs, pentru ai stimula pe elvi; 8x; coloană câte 2;
Indicaţii metodice:
tehnica probei impune trecerea unui obstacol – ştacheta şi căderea de la o anumită înălţime pe o altă parte a
corpului decât picioarele – aterizarea;
atât existenţa ştachetei cât şi particularităţile aterizării pot produce o stare de inhibiţie;
prima grijă a profesorului la învăţarea săriturii prebuie să fie aceea de a pregăti cu atenţie locul de antrenament
şi în special suptafaţa de aterizare;
înainte de a se trece la lucrul practic, se recomandă ca elevii să fie puşi în temă cu tehnica procedeului, cu
ajutorul diferitelor fotografii, chinograme, explicaţii verbale şi în special demonstraţii practice.
Succesiunea învăţării:
a) elanul şi bătaia cu rotaţie în jurul axei longitudinale;
b) aterizarea şi trecerea ştachetei prin răsturnare în jurul axului transversal;
c) elaborarea formei globale;
d) perfecţionarea tehnicii;
a) Exerciţii pentru învăţarea elanului şi a bătăii:
1. succesiune de paţi săltaţi, consecutiv numai pe piciorul de bătaie, avântarea cu piciorul de atac în diagonală
spre cel de bătaie şi cu ambele braţe; 20 m: 4x; 5 linii x 6 elevi;
2. de pe loc, avântarea piciorului de atac în diagonală şi cu ambele braţe, pivotare 90 grade spre piciorul de
impulsie; 10x; 5 linii x 6 elevi;
3. acelaşi exerciţiu, dar cu desprindere şi aterizare în acelaţâşi punct de pe loc, apoi cu elan de un pas, cu
proiectarea în faţă a bazinului şi aşezarea rapidă pe sol a piciorului de impulsie; 10x; 5 linii x 6 elevi;
4. din alergare pe un cerc cu raza de 10 – 15m, bătaie şi desprindere, întoarcere cu 90 grade spre piciorul de
impulsie, aterizare pe locul desprinderii; sensul alergării spre partea piciorului de „bătaie”; la început bătaia
se face la semnal, apoi după 3 – 5- 7 paşi de alergare; 3 min.; 3 cercuri x 10 elevi;
5. acelaşi exerciţiu, dar alergarea se face pe un traseu în formă de 8, bătaia făcându-se pe vârful buclei, unde
sensul alergării este cel necesar ( stânga sau dreapta , după caz); 3 min.; 2 grupe x 15 elevi;
6. cu elan de 3 – 5 paşi, pe un traseu curb cu raza de 8 – 10m, bătaie, întoarcere, cu 90 grade, aterizare pe locul
desprinderii, liber şi în faţa ştachetei; 4 min.; în coloană câte 1;
7. cu elan de 3 – 5 paşi rectiliniar, urmat de încă 3 – 5 paşi efectuaţi pe un traseu curb, aceeaşi rază, bătaie,
întoarcere cu 90 grade, aterizare pe locul desprinderii, liber şi în faţa ştachetei; 4 min.; în coloană câte 1;
179
1. din poziţia stând, cu spatele la locul de aterizare ( saltea ), desprindere de pe ambele picioare spre în sus şi
înapoi, aterizare pe spate, regiunea toracală, cu corpul în echer; 4 min; în coloană câte 1;
2. acelaşi exerciţiu se poate efectua de pe banca de gimnastică; de pe 1, 2, 3 cutii de la ladă de gimnastică; de pe
o trambulină elastică; 4 min; în coloană câte 1;
3. din stând, avântarea cu ambele braţe şi desprindere de pe ambele picioare, cu trecere în extensie pronunţată la
nivel lombar şi coxo- femural; 3 min; în coloană câte 1;
4. din stând cu spatele, avântare cu ambele braţe, desprindere pe ambele picioate, aterizare pe saltea, pe spate,
cu gambele flexate şi atârnând la marginea saltelei; 4 min; în coloană câte 1;
5. acelaşi exerciţiu, pe saltele supraânălţate şi cu desprindere de pe lada de gimnastică şi apoi de pe trambulina
elastică; 3 min; în coloană câte 1;
6. acelaşi exerciţiu ca la 5, dar aterizarea se face pe o saltea specială, sub formă de plan înclinat ( prefigurează
coborârea trunchiului după trecerea stachetei); 3 min; în coloană câte 1;
7. săritură „ flop”, de pe ambele picioare, cu bătaie, progresiv pe bancă, ladă şi trambulină elastică, peste
ştachetă; 3 min; în coloană câte 1;
8. acelaşi exerciţiu, cu accent pe extinderea gambelor pe coapse, evitarea ştachetei şi trecere în poziţia L; 3 min;
în coloană câte 1;
c) Exerciţii pentru învăţarea formei globale:
1. săritură în înşlţime cu „ păşire”, cu elan de „ flop”; 3 min; în coloană câte 1;
2. cu 3 – 5 paşi ( „ curba de impulsie”) şi 5 paşi accelerare în linie dreaptă; 3 min; în coloană câte 1;
3. cu 3 – 5 paşi ( „ curba de impulsie”), săritură cu aterizare pe spate, cu gambele flexate;
3 min; în coloană câte 1;
4. cu elan de 3 – 5 paşi ( curba de impulsie), săritură cu răsturnare dorsală la înălţimi mai accesibile şi,
progresiv, la înălţimi mai mari, care stimulează lucrul corect deasupra ştachetei; se va urmării şi lucrul corect
al braţului, opus piciorului de bătaie şi al capului; 3 min; în coloană câte 1;
5. acelaşi exerciţiu, dar elanul va fi complet, respectiv 5 + 3 – 5 ( 5 paşi fată de accelerare în linie dreaptă - 3 – 5
paşi curbă de impulsie); 3 min; în coloană câte 1;
6. introducerea paşilor preliminari şi stabilirea, în raport cu calităţile de viteză ale elevului, a variantelor optime
privind numărul paşilor ( 3 sau 5 ), curbei de impulsie, ca şi a celor din faza de accelerare; 3 min; în coloană
câte 1;
7. trecerea ştachetei , în condiţii de elan mic şi în condiţii de elan de concurs;
5 min; în coloană câte 1;
GIMNASTICA ZILNICĂ
- în regimul zilei de şcoală, formă obligatorie introdusă printr-o Hotărâre a M.Î. din 1972 pentru toate
unităţile învăţământului preuniversitar.
- se realiza zilnic 5'-10' înainte de programul şcolar sau în pauză;
- consta din efectuarea unor structuri de exerciţii de influenţarea selectivă, folosind chiar acompaniamentul
muzical pentru a creşte atractivitatea lor;
- erau conduse de un profesor sau un instructor;
GIMNASTICA COMPENSATORIE
- utilizată în învăţământul profesional;
- realizată în zilele de practică, 3'-4';
- are rol compensator, în funcţie de specificul fiecărei meserii;
GIMNASTICA DE ÎNVIORARE
180
- cuprinde exerciţii prin care se urmăreşte stimularea funcţiilor tuturor aparatelor şi sistemelor corpului;
- au un caracter igienic;
- se realizează dimineaţa după trezire, individual sau în grup, în locuinţă sau în aer liber, cu un echipament
lejer;
- programul cuprinde 6-8 exerciţii care să angreneze principalele grupe musculare şi articulaţii, durata 8-10';
- se organiza cu precădere în internate fiind condusă de pedagog;
RECREAŢIA ORGANIZATĂ
- realizată pe durata pauzei mari ( acolo unde este posibilă) -15'-20';
- se desfăşoară sub formă de jocuri, ştafete, parcursuri;
MOMENTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ, MINUTUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ
- intervine în programul zilnic ori de câte ori este necesar;
- se întrerupe activitatea şi se execută mişcări din stând sau aşezat care activează circulaţia şi respiraţia,
asigurând o mai bună oxigenare a creierului;
- exerciţiile sunt segmentare şi au un caracter preventiv sau compensator;
- durata 1'-1,30';
- sunt conduse de cei ce desfăşoară celelalte activităţi;
ACTIVITĂŢI TURISTICE
- se realizează în timpul liber al elevilor prin următoarele modalităţi:
plimbări;
drumeţii;
excursii;
Toate aceste modalităţi vizează realizarea obiectivelor educaţiei fizice deşi nu sunt conduse întotdeauna de
un cadru de specialitate;
ACTIVITĂŢI COMPETIŢIONALE "PENTRU TOŢI"
- concursuri; - cupe
- crosuri;
- campionate şcolare - „OLIMPIADA SPORTULUI ŞCOLAR”.
SERBĂRI
- organizate la începutul sau sfârşitul semestrului sau anului având diferite tematici: cultural-artistice,
cultural-sportive, sportive, literar-artistice;
În alegerea şi organizarea jocurilor de mişcare trebuie respectate unele cerinţe metodice care condiţionază în mare
măsură atingerea obiectivelor urmărite.
- Pregătirea materialelor pentru jocuri ca şi rearanjarea lor , se recomandă a aparţine elevilor
- Conţinutul jocului trebuie să corespundă particularităţilor somato- funcţionale şi psihice ale elevilor. Dacă jocul e
prea simplu interesul elevilor va fi scăzut, ei participând din obligaţie. Dacă jocul e prea
complicat ca structură şi efort, depăşind posibilităţile de înţelegere şi execuţie, reacţia elevilor va fi identică.
Regulile trebuie să fie înţelese şi reţinute de elevi, elementele care-l compun să fie cunoscute, durata efortului şi
solicitarea organismului corespunzătoare vârstei şi nivelului de pregătire.
- La alegerea jocului se va ţine seama de:
scopul instructiv-educativ urmărit unde din numărul mare de jocuri se va alege cel care contribuie cu cea mai mare
eficienţă la realizarea obiectivelo de instruie prevăzute;
condiţiile materiale şi climaterice în care urmează să se defăşoare activitatea;
- Regulile jocului vor fi astfel stabilite, încât să-l oblige pe elev să execute acţiunile care pot contribui la realizarea
obiectivelor instructiv-educative propuse;
- Formarea echipelor sau grupelor se face astfel încât să fie aproximativ egale ca valoare,pentru a fi competitive; în
cadrul acţiunilor de formare a echipelor trebuie rezolvată şi problema alegerii căpitanilor de echipă, aceştia pot fi
numiţi de către profesor, sarcina încredinţându-se prin rotaţie, mai multor elevi;
- Explicarea şi demonstrarea jocului cere ca acestea să fie scurte, dar
complete, prezentând conţinutul jocului, scopul urmărit, calităţile solicitate
de joc, regulile de desfăşurare etc.
Jocul poate fi demonstrat integral sau numai prin unele momente importante, când pretinde respectarea unui număr
mare de reguli se poate recurge la executarea ,,încetinită “ a jocului cu întregul colectiv, după care se va executa în
ritm normal;
- Dozarea efortului în jocurile de mişcare trebuie să fie în concordanţă cu veriga lecţiei în care se folosesc şi cu
obiectivele operaţionale psihomotrice pe care le îndeplinesc ; dozarea efortului este dependentă si de următoarele
variabile :
*volumul,intensitatea şi complexetitatea efortului fizic implicat:
*numărul participanţilor,dimensiunile terenului de joc ,volumul şi calitatea materialelor folosite
*formaţiile de lucru şi modalităţile concrete de exersare.
183
PREGĂTIREA PENTRU TETRATLONUL ŞCOLAR
Dezvoltarea calităţilor motrice specifice tetratlonului
în pregătirea elevilor selecţionaţi pentru tetratlonul atletic şcolar, pe lângă însuşirea temeinică a
tehnicii probelor, se va acorda o mare atenţie dezvoltării calităţilor motrice Mijloacele folosite
vor viza, în primul rând, dezvoltarea vitezei pe fondul celor mai eficiente exerciţii.
Dezvoltarea vitezei
Calitatea motrică viteza se formează odată cu dezvoltarea organismului
Cea mai eficientă metodă pentru formarea vitezei este aceea care recomandă folosirea
exerciţiilor de viteză des, sub diferite forme şi în condiţii diferite
• din alergare, schimbarea direcţiei de deplasare;
• plecări din diferite poziţii (şezând, culcat, ghemuit, sărituri ca mingea, mers ghemuit etc);
• din culcat dorsal, ridicare în stând;
• din culcat dorsal, „briceagul" şi revenire în poziţia iniţială;
• din culcat facial, extensia trunchiului şi revenire ş.a.
principalele exerciţii (cu dozare) pentru dezvoltarea vitezei:
- alergare cu joc de glezne în tempo moderat alternat cu alergare cu joc de glezne în tempo
accelerat - disanta 30-50 m , tempo- 3/4,4/4, pauza 3 min, se repeta
- alergare cu joc de glezne cu ridicarea energică a coapsei la orizontală la fiecare al treilea sau
al cincilea pas , disana 20-30m,tempo-4/4, pauza 3 min, se repeta
- alergare cu joc de glezne dist 10m-20m, tempo 4/4 ,pauza 3-5min repetari
- alergare cu genunchii sus 10m, 20m, 4/4 3-5min repetării
- alergare cu start lansat 10m, 20m, 3/4,4/4 3-5min.repetării
Dezvoltarea forţei
Forţa este o calitate motrică de bază. Fără acţiunea forţei nu este posibilă efectuarea nici unei
mişcări. Forţa musculară este capacitatea organismului de a învinge o rezistenţă externă sau
de a se opune acestei datorită efortului muscular.
Dezvoltarea forţei are loc a dată cu vârsta. Acest procedeu însă are o serie de particularităţi
determinate de sex şi diferite perioade de creştere.
Grupe de exerciţii şi mijloace pentru dezvoltarea forţei şi detentei:
1. exerciţii cu învingerea greutăţii propriului corp:
• alergare cu genunchii sus;
• paşi săriţi în serie sau pe aparate, peste aparate, de pe aparate;
• sărituri repetate pe un picior şi pe ambele;
• genuflexiuni pe un picior şi pe ambele picioare, fandări, mers ghemuit;
• tracţiuni, flotări, urcare pe frânghie;
• sărituri cu depărtarea picioarelor în aer;
• sărituri cu ridicarea genunchilor la piept
2. exerciţii cu partener:
• mers şi apoi alergare cu împingerea unui partener care opune rezistenţă la nivelul umerilor;
• transportul partenerului;
• trageri şi împingeri;
• ridicarea picioarelor la 90° din culcat dorsal, partenerul împinge picioarele partenerului spre
sol, iar acesta opune rezistenţă;
• diferite exerciţii de gimnastică cu învingerea rezistenţei partenerului.
3. exerciţii în condiţii îngreuiate:
• alergare cu joc de glezne pe trepte;
• sărituri pe loc în groapa cu nisip, pe un picior şi pe ambele.
184
• alergare şi sărituri la deal şi la vale
4. exerciţii cu îngreuieri uşoare
• cu bastoane, mingi medicinale, saci cu nisip;
• transport de obiecte;
• exerciţii de aruncare;
• exerciţii de aruncare şi prindere
Dezvoltarea rezistenţei
Este calitatea motrică determinată de starea funcţională şi gradul de dezvoltare a aparatelor
cardiovascular şi respirator.
Scopul activităţii desfăşurate pentru dezvoltarea rezistenţei generale îl constituie creşterea
capacităţii de efort a orgnismului,
Dezvoltarea îndemânîrii
îndemânarea, ca şi mobilitatea, se dezvoltă de timpuriu, când organismul posedă o mare
plasticitate, maturizându-se treptat după vârsta de 12 ani.
îndemânarea permite însuşirea şi coordonarea unor mişcări complexe, execuţia cu multă
uşurinţă şi aplicarea lor în condiţii variate
Exerciţiile pentru dezvoltarea îndemânării generale şi speciale, solicită din partea executanţilor
o stare optimă de funcţionalitate a sistemului nervos şi a aparatului locomotor
185