Goia Gherorghita – AMG IV, GR 3

TOXICITATEA POSTCHIMIOTERAPIE

Chimioterapia reprezintă un tratament sistemic, complex, ce are ca scop oprirea

multiplicării celulelor maligne in organism. Aceasta poate afecta și celulele
sănătoase, având ca urmare apariția reacțiilor adverse (toxicității) în funcție de
tipul, durata și concentrația tratamentului medicamentos.

În funcție de timpul de apariție a1 efectelor secundare se observă:

1. Efecte toxice imediate (acute) - pot să apară în primele 30 de minute de la

inițierea chimioterapiei

Acestea constau în durere la locul de perfuzie, eritemul/edemul tegumentului

adiacent venei perfuzate, semne de hipersensibilizare până la anafilaxie (ex.
eritem/edem facial/generalizat, prurit, hipersalivație, scaderea tensiunii arteriale,
alterare gust și miros, insuficiență respiratorie).

2. Efecte toxice pe termen scurt - apar în decurs de 3 până la 7 zile după debutul
tratamentului

Printre cele mai frecvente se numără anorexia, grețuri și vărsături, sindromul gripal,
tulburări gastrointestinale

3. Efecte toxice pe termen lung (cronice) - sunt cumulative și apar la 7 zile dupa
inițierea chimioterapiei (ex. alopecie, fibroză pulmonară, insuficiență cardică,
probleme neurologice, depresie, toxicitate renală etc.)
Goia Gherorghita – AMG IV, GR 3

Clasificarea efectelor adverse ale chimfoterapiei în funcție de organele sau

sistemele de organe afectate

1. Sistemice: fatigabilitate, scădere ponderală, hipersensibiltate/ reacții anafilactice

2. Pielea: reacții locale în contextul extravazării, alopecia, sindromul mână-picior

3. Efecte toxice hematopoietice: mielosupresie, anemie (ușoară/severă,

normocromă/normocitară), leucopenie (cel mai frecvent - neutropenie),
trombocitopenie (rareori severă)

4. Efecte adverse gastrointestinale: stomatită, disfagie, grețuri și vărsături,

mucozită și diaree

5. Efecte renourinare: liză tumorală rapidă (acid uric crescut), nefrotoxicitate

directă a agenților citotoxici, cistită hemoragică

6. Toxicitate cardiacă: disfuncția de ventricul stâng, cardiomiopatie, insuficiență

cardiacă congestivă, revărsate pericardice etc.

7. Toxicitate neurologică manifestată prin: neuropatie periferică, pierderea

reflexelor tendinose profunde, ileus paralitic

8. Efecte adverse asupra sistemului reproductiv: teratogenice, menopauză

precoce (simptome de uscaciune vaginală, apetit sexual redus)

În ciuda efectelor toxice ale chimioterapiei, există numeroase metode de combatere

a efectelor adverse,acestea fiind uneori personalizate în funcție de nevoile
pacientului (ex. administrare medicație antivomitivă, antidiareică, hidratare
corespunzătoare, regim alimentar specific nevoilor afectate, oxigenoterapie la
nevoie, îngrijirea tegumentelor, consiliere psihologică etc.).
Goia Gherorghita – AMG IV, GR 3

EXTRAVAZAREA SUBSTANȚELOR CITOSTATICE

Extravazarea reprezintă procesul prin care orice lichid (fluid sau medicament)
trece accidental în țesuturile învecinate. În contextul terapiei oncologice,
extravazarea reprezintă infiltrarea agenților chimmioterapici în țesuturile
subcutanate/subdermice adiacente regiunii de administrare intraarterială sau
intravenoasă. Efectele sunt direct proport,ionale cu particularitățile substanței,
concentrația și cantitatea de citostatic extravazat și timpul scurs pănă la diagnostic
și tratament.

În funcție de potențialul de inducere a leziunilor, medicamentele extravazate se

clasifică în: vezicante (ex. compuși care se fixează de ADN, agenți alchilanți,
antracicline, alcaloizi Vinca), iritante (ex. antimetaboliți, săruri de platină,
inhibitori de topoizomerază I/II, alkilanți), non-vezicante (ex. asparaginază,
metotrexat, trioxid de arsen, anticorpi monoclonali, interferoni).

Simptomatologia extravazării se manifestă prin efecte imediate/acute sau tardive

(după câteva zile de la administrarea citostaticelor). Inițial printre cele mai
frecvente simptome se numără paresteziile, disconfort/durere sau tumefiere,
senzația de arsură, precum și eritem la locul injectării. Simptomele tardive sunt
reprezentate de apariția veziculelor, necroză și ulcerații.

Semnele care ridică frecvent suspiciunea unei eventuale extravazări sunt lipa
returului sanguin, rezistența la pistonul seringii observată la administrarea unui
medicament sau întreruperea curgerii libere a unei perfuzii.

Înainte de a se lua o decizie de intervenție pentru managementul extravazării, este

necesară realizarea unui diagnostic diferențial. Anumite chimioterapice, chiar
dacă sunt administrate corect, pot provoca o reacție locală care seamănă cu o
extravazare (ex. eritem în jurul accesului venos și a venei canulate, urticarie/prurit
local). Un alt posibil diagnostic diferențial este cel de flebită chimică provocat de
unele clase de citostatice.
Goia Gherorghita – AMG IV, GR 3

Managementul extravazării presupune adoptarea unor măsuri generale, precum

și unele specifice cu aplicarea lor precoce indiferent de medicamentul
chimioterapic utilizat.

Măsurile generale nespecifice presupun o evaluare și intervenție multidisciplinară

rapidă, având la bază un set de instrucțiuni, materiale și medicamente care pot fi
utilizate de personalul instruit în aplicarea lor.

Măsurile specifice presupun orientarea tratamentului particularizându-1 în funcție

de nevoile pacientului, locul extravazării, tipul, cantitatea citotaticului utilizat.

Pentru început se întrerupe administrarea agentului medicamentos, imobilizând

extremitatea și lăsând acul în poziția inițială (se încearcă aspirarea cu blândețe a cât
mai mult din soluția extravazată). Se aplică local gheață/comprese reci, evităndu-se
utilizarea alcoolului.

Se identifică agentul extravazat și se administrează antidotul (ex. corticosteroizi

topici sau administrați prin injectare locală, tiosulfatul de sodiu, DMSO,
dexrazoxan, hialuronidaza) având rolul de a împiedica necroza tisulară, de a anihila
radicalii liberi și de a accelera eliminarea medicamentelor extravazate din țesuturi,
de a ameliora absorbția în cazul unor extravazări accidentale.

Regiunea extravazată se monitorizează atent, cel puțin încă 2 săptămâni de la

incident, se documentează, în tot acest timp fotografiindu-se zona lezată la interval
de 24h. La nevoie se pot administra antialgice. Dacă durerea persistă mai mult de
10 zile, iar eventuala necroză tisulară nu a fost rezolvată se aplică un management
chirurgical ce constă în debridare chirurgicală (rezervată extravazărilor severe sau
pentru pacienții la care terapia conservatoare nu a fost inițiată corespunzător).

Cele mai multe episoade de extravazare pot fi prevenite prin implementarea

sistematică a unor tehnici de administrare atente, standardizate, bazate pe evidențe
(identificarea celui mai potrivit loc de puncție venoasă - ex. venele mari ale
antebrațului; evitarea puncționării la nivelul articulațiilor sau a extremităților
inferioare; nu se utilizează dispozitivele de oțel pentru perfuzarea medicamentelor
vezicante - la administrarea lor îndelungată se preferă accesul venos central).

În contextul profilaxiei este importantă identificarea adecvată a factorilor de risc

care pot duce la extravazare: factori de risc asociați cu pacientul (ex. vene fragile,
Goia Gherorghita – AMG IV, GR 3

dure/sclerozate; tulburări circulatorii, obezitate, predispoziție la sângerări) sau

asociați cu intervenția( ex. personal neinstruit, localizare nefavorabilă, presiune
crescută la administrare, pansamente inadecvate sau fixare insuficientă a canulei,
DAVC implantat greșit).