Liga Națiunilolor

Liga Națiunilor a fost o organizație internațională care a fost fondata la 10 ianuarie 1920. Cu sediul la
Geneva, Elveția, Liga Națiunilor a promis să promoveze cooperarea internațională și să păstreze pacea
globală. Liga a obținut un anumit succes, dar în cele din urmă nu a reușit să împiedice al doilea război
mondial. Primul Război Mondial a provocat moartea a milioane de soldați și milioane de civili. Învingătorii
războiului au dorit să formeze o organizație internațională care să prevină un alt război oribil. Președintele
american Woodrow Wilson a formulat și susținut ideea unei „Societăți a Națiunilor”. Liga Națiunilor a avut
intenția de a arbitra disputele dintre țările membre pentru a păstra în mod pașnic suveranitatea și
drepturile teritoriale. Era vorba de construirea unui sistem de securitate colectivă care să evite apariţia
unui nou conflict mondial. Liga încuraja țările să își reducă cantitatea de arme militare. Orice țară care a
recurgea la război ar fi supusă unor sancțiuni economice, cum ar fi oprirea comerțului.
Liga Națiunilor a fost una dintre primele organizații umanitare din lume. A creat și a dirijat mai multe
agenții menite să îmbunătățească condițiile de viață ale oamenilor lumii. Mai multe comisii specializate au
fost create pentru găsirea unor soluţii pentru problemele care ameninţau pacea. Una dintre ele, comisia
pentru dezarmare, a reuşit adoptarea proiectului Pactului Briand-Kellog. De asemenea, ca urmare a
proiectelor iniţiate de Ligă, au luat naştere Organizaţia Internaţională a Muncii, Comisia pentru Refugiaţi
sau Comisia internaţională de cooperare. Liga a negociat soluționarea unor dispute teritoriale între Suedia
și Finlanda, Polonia și Lituania, Grecia și Bulgaria. Liga a ajutat refugiații, a încercat să pună capăt sclaviei și
traficului de droguri, a construit mai bune rețele de transport și comunicații, a acordat asistență financiară
și sfaturi unor țări membre, a administrat Curtea Permanentă de Justiție Internațională, a încercat să
prevină malnutriția și bolile precum lepra și malaria, a promovat conservarea culturii și progresul științific,
precursor al UNESCO de astăzi .
Neavând o forţă armată proprie, Societatea Naţiunilor nu putea impune decât sancţiuni economice. Dar
cea mai mare problema era că cei mai influenţi membri ai organizaţiei preferau, în locul promovării
sistemului de securitate colectivă, o politică de domolire, ineficace, faţă de state revizioniste precum
Germania, Italia sau Japonia. Liga nu a oprit mai multe dintre cele mai semnificative evenimente care au
dus la al doilea război mondial. Exemple de eșecuri ale Ligii Națiunilor includ:invazia Etiopiei din 1935 de
către Italia, anexarea Sudetelor și a Austriei de către Germania, invazia Manchuriei de către Japonia în
1932, Germania, Italia și Japonia s-au retras din Ligă pentru că au refuzat să se conformeze ordinului Ligii
de a nu militariza.
Liga Națiunilor a avut scopul diplomatic și compasiv de a genera stabilitate internațională permanentă, dar
organizația nu a reușit să evite conflictele care ar schimba în cele din urmă istoria umană. Izbucnirea celui
de-al Doilea Război Mondial a demonstrat că Societatea nu a reușit să împiedice ceea ce a urmărit de la
început: prevenirea unui alt război mondial. Au existat mai multe motive pentru acest eșec, multe fiind
legate de deficiențele generale din cadrul organizației. Liga încetează practic să mai funcţioneze, fiind
dizolvată în 1946 și înlocuită de Organizaţia Naţiunilor Unite. Fondatorii ONU au ştiut să înveţe din greşelile
predecesorilor şi din eşecurile Ligii, astfel că ONU beneficiază de o forţă armată internaţională pentru
menţinerea păcii şi reuneşte aproape toate statele de pe glob.