Stăncescu Mihaela

Grupa IV

UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANŢA FACULTATEA DE

FARMACIE PROGRAMUL DE STUDII: FARMACIE

TROMBOFLEBITA

Student Stăncescu Mihaela

Stăncescu Mihaela
Grupa IV

CONSTANTA 2021-2022

Capitolul I.
Descriere Tromboflebita
1.1. Definitia bolii
1.2. Simptome
1.3. Cauze
1.4. Preventia si tratamente clasice
1.5. Tratamente naturiste
Capitolul II. Plante medicinale recomandate in Tromboflebită
2.1. Paducelul
2.2. Gălbenele
2.3. Sophora japonica
2.4. Coada șoricelului
2.5. Urzica
2.6. Frunze de alun
2.7. Ginkgo biloba
2.8. Nalba
2.9. Sulfina
2.10. Aesculus hippocastanum
Concluzii
Bibliografie
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Tromboflebita este o inflamatie a unei vene, cauzate de un cheag de sange (tromb).

Aceasta inflamatie se intampla, de regula, in picioare. Un cheag de sange este o
formatiune solida de celule sanguine, care se grupeaza sau se "lipesc" in acelasi loc.
Cheagurile de sange pot interveni in circulatia normala a sangelui prin corp si sunt
considerate periculoase.
Tromboflebita poate sa aiba loc in venele situate in apropierea suprafetei pielii tale
sau poate avea loc in profunzime, intre straturile muschilor tai. Aceasta afectiune apare,
de obicei, in picioare, insa este posibil sa dezvolti tromboflebita si in alte parti ale
corpului.
Cheagurile de sange (trombii) pot cauza umflaturi in venele de la gatul tau sau din
bratele tale, insa aceasta situatie este rara. Tromboflebita afecteaza venele superficiale si
este o afectiune diferita de ceea ce se numeste tromboza venoasa profunda.

I.2.1 TROMBOZA VENOASĂ SUPERFICIALĂ ȘI PROFUNDĂ

Tromboza este un proces de coagulare intravasculară care afectează sistemul

venos și poate fi însoțit de o reacție inflamatorie a peretelui vascular. Se mai folosesc și
termenii de tromboflebită, flebită sau flebotromboză, chiar dacă există mici variații de
sens, însă termenul cel mai cuprinzător ce implică și complicația majoră este de boală
tromboembolică. Tromboflebita este inflamația peretelui vascular însoțită de formarea
unui tromb, pe când flebotromboza indică dezvoltarea inițială a trombului ca urmare a
stazei venoase sau hipercoagulabilității, fără inflamație.
Tromboza venoasă poate apărea în orice venă, dar cel mai frecvent apare la
nivelul extremităților inferioare. Pot fi afectate atât venele superficiale, cât și cele
profunde ale picioarelor. În cazul trombozelor superficiale, vena safenă este frecvent
afectată, pe când în cazul trombozelor profunde, venele ileofemurală, poplitee și tibială
sunt cel mai des implicate.
În procesul coagulării, trombusul reprezintă produsul final, fiind ultima etapă în
realizarea hemostazei. Este un proces fiziologic dacă apare în urma lezării unui vas, când
are rolul de a opri sângerarea, însă devine patologic în cazul trombozelor, când blochează
circulația sângelui în vasul respectiv.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Există trei factori determinanți, cunoscuți și sub numele de triada Virchow:

leziunea parietală venoasă (în urma unor traumatisme externe sau cateterizări), staza
venoasă (după repaus prelungit la pat în cazul operațiilor, obezitate, insuficiență cardiacă
sau insuficiența sistemului valvular) și hipercoagulabilitate. Pe lângă aceștia, se mai
întâlnesc alți factori favorizanți precum vârsta (persoanele peste 60 de ani prezintă un risc
mai mare), sexul (femeile au risc mărit), ereditatea, fumatul, medicația cu
anticoncepționale, alimentația hiperlipidică, sarcina, operațiile, diverse forme de cancer,
boli cardiovasculare.
Printre semnele și simptomele resimțite de pacienți se numără: edemul, durerea,
modificarea tegumentelor, febră moderată, tahicardie, stare de rău, neliniște, anxietate.
Edemul poate fi singura manifestare a unei tromboze venoase profunde (fig.nr.4) și are
grade variabile. La apăsarea cu degetul pe zona edematoasă se observă o gropiță, semn al
edemului subfascial. Ridicarea deasupra orizontalei a membrului afectat determină
reducerea edemului, pe când poziția declivă îl accentuează. Durerea se poate prezenta ca
o greutate sau crampă și este proporțională cu edemul. Poate să dispară când membrul
este ridicat deasupra orizontalei, dar este intensificată de poziția declivă, tuse, strănut, de
contracția mușchilor adiacenți. Se produc modificări și la nivelul tegumentelor, acestea
devin netede, lucioase, subțiate.
,,

Fig.nr.4 Tromboflebită profundă [5]

Diagnosticarea se face pe baza analizei semnelor și simptomelor clasice, dar și
prin mijloace paraclinice: ecografia Doppler, care vizualizează starea sistemului venos
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

superficial și profund, flebografia, care vizualizează exact obstrucțiile și starea sistemului

venos, RMN, CT. Tratamentul diferă în funcție de localizarea trombozei, astfel în cazul
trombozei superficiale se administrează antiinflamatoare nesteroidiene și se recomandă
repaus cu picioarele ridicate deasupra corpului pentru a favoriza reîntoarcerea sângelui
către inimă. Tratamentul trombozei profunde necesită spitalizare, imobilizarea membrului
și administrarea de anticoagulante și fibrinolitice.
Chiar dacă pacientul se află sub tratament, tromboza venoasă profundă poate
evolua imprevizibil cu apariția unor complicații: embolia pulmonară, gangrena venoasă,
sindromul posttrombotic (o complicație a trombozei venoase profunde) și insuficiența
venoasă cronică (definește în special o complicație a trombozei superficiale).
Embolia pulmonară este complicația cea mai gravă a trombozelor venoase și
apare când un tromb din sistemul venos se desprinde, ajunge în ventriculul drept și de aici
în sistemul arterial pulmonar (fig.nr.5). În funcție de mărimea trombului, embolia poate
fi masivă cu scăderea rapidă a cantității de oxigen din artere și oprirea inimii, decesul
survenind în câteva minute. Dacă embolia este localizată la nivelul unor ramuri arteriale
pulmonare mai mici, se produce o creștere a presiunii arteriale pulmonare, cu stază
venoasă și insuficiență cardiacă dreaptă. În mod reflex se produce atât
arterioloconstricție, cât și bronhoconstricție, ceea ce duce la asfixie și deces în cele din
urmă.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Fig.nr.5
Embolia
Trombus oprit la nivelul
arterelor pulmonare
(embolie pulmonară)

Fragment de cheag care se

detașează și va produce
embolie pulmonară

Flebita: cheag de sânge care

obstruează vena
(tromboză venoasă profundă)

pulmonară [42]
Embolia pulmonară apare cel mai des după o tromboflebită la nivelul gambei,
coapsei sau cu localizare pelvină, riscul maxim fiind între 8 și 12 zile postoperator.
Mobilizarea trombilor se datorează unei creșteri neașteptate a presiunii venoase (cum se
întâmplă în cazul mobilizării tardive postoperatorii), prin contracții musculare bruște,
strănut sau chiar defecație. Riscul unei embolii pulmonare este mai mare în intervențiile
urologice, ortopedice, ginecologice, chirurgicale, după anticoncepționale, la pacienții cu
diabet, HTA, poliglobulii, deshidratare sau după infarcte miocardice neanticoagulate.

Tratament alopat
Medicamente antiinflamatoare
Specialistul poate recomanda administrarea antiinflamatoarelor precum
ibuprofenul, pentru a diminua inflamatia si a calma durerea. Potrivit specialistilor, se pare
ca antiinflamatoarele pot reduce riscul reaparitiei tromboflebitei superficiale. De ajutor
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

sunt si cremele sau gelurile antiinflamatoare, daca tromboflebita superficiala afecteaza

doar o mica portiune a venei. In plus, au mai putine efecte secundare fata de cele
administrate pe cale orala.
Medicamente anticoagulante
Medicamentele anticoagulante sunt cele care fluidizeaza sangele. De obicei,
acestea se injecteaza (de exemplu, heparina cu masa moleculara mica), impiedicand
cresterea in dimensiune a cheagurilor. Se pot recomanda si anticoagulante orale. Trebuie
sa ascultati indicatiile medicului si sa aveti grija deoarece, in cazul in care va raniti, puteti
sangera excesiv.
Tratament naturist
In materie de tratament naturist, se recomanda cele de mai jos.
 Arnica montana – este o planta perena, cunoscuta pentru proprietatile sale
antiinflamatoare, de calmant natural. Arnica poate fi gasita sub forma de tinctura,
comprimate etc.
 Tinctura de paducel contribuie la mentinerea sanatatii sistemului circulator.
 Hamamelis virginiana se gaseste sub forma de extract sau tinctura, fiind de ajutor
in reglarea circulatiei venoase.
Acest tratament naturist trebuie administrat la indicatia specialistului, pentru a nu
interactiona cu tratamentul alopat.
De asemenea, pentru o buna circulatie a sangelui, se recomanda o dieta bogata in
vitaminele B3, C, E, K si acid folic sau suplimentele alimentare care le contin. Este
important sa renuntati la fumat si la alimentele procesate, care cresc nivelul colesterolului
si favorizeaza formarea cheagurilor de sange. Mancati, in schimb, fructe si legume
proaspete, si hidratati-va corespunzator.

Capitolul II PRODUSE VEGETALE ȘI PRINCIPII ACTIVE ÎNTREBUINȚATE

CA ADJUVANTE ÎN TRATAMENTUL AFECȚIUNILOR VASCULARE DE LA
NIVELUL MEMBRELOR INFERIOARE

Afecțiunile vasculare sunt datorate unor modificări patologice ale proceselor ce au

loc la nivelul vaselor și influențează negativ circulația sângelui determinând inflamația,
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

edemul, pruritul, staza venoasă sau chiar coagularea sângelui cu formarea trombilor.
Anumite principii active din plante pot fi întrebuințate ca adjuvante în tratamentul
patologiilor declanșate de fragilitate capilară, cum sunt flavonele, antocianii și
proantocianii prin acțiunea capilaroprotectoare, dar și cumarinele și saponozidele de tipul
escinei prin acțiunea venotonă. La acestea se pot adăuga principiile active cu proprietăți
antiinflamatoare de tipul derivaților salicilici, precum și cele antiagregante plachetare de
tipul ginkgoflavonelor și ginkgolidelor.

II.1 PĂDUCELUL

Păducelul (Crataegus monogyna) este un copac sau arbust cu spini, originar din regiunile
temperate din Europa, America de Nord și Asia de Nord.Deși micile fructe de pădure
roșii dulci (asemănătoare măceșelor) sunt utilizate în gemuri, jeleuri, bomboane și vinuri,
toate părțile plantei – frunzele, florile, fructele de pădure, tulpinile și chiar scoarța – au
fost folosite de mult timp în medicina naturistă, ca ajutoare digestive, renale și
antianxietate. Paducelul actioneaza ca tonic asupra inimii si a sistemului circulator in
general si imbunatateste capacitatea acestui muschi de a se contracta, ameliorand astfel
modul de pompare a sangelui in organism. Preparatele cu frunze si flori de paducel sunt
indicate pentru prevenirea afectiunilor cardiace si circulatoare. Tratamente cu paducel se
fac cu infuzii, decocturi sau tincturi utilizate pe o durată lungă, chiar tot restul vieţii, în
funcţie de starea bolnavuluişi de evoluţia bolii. Din florile,frunzele si fructele de paducel
se poate prepara atat infuzie cat si tincturi.
Fructele de păducel ajută la menținerea integritatii venelor, a nervilor si la mentinerea
sanatatii sistemului circulator.

ANTOCIANOZIDE. Antocianozidele fac parte, alături de flavonozide, proantociani și

cateholi, din marele grup de derivați polifenolici, numit flavonoide. Sunt pigmenți
naturali care imprimă culoarea roșie, violetă sau albastră florilor, fructelor, semințelor și
frunzelor (toamna), în funcție de pH-ul sucului celular și de microelementele cu care
formează fenoxizi și chelați.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Antocianozidele prezintă acțiune asemănătoare cu cea a flavonelor, realizând o

creștere a rezinstenței capilare și o diminuare a permeabilității vaselor. Astfel, vasele de
sânge și cele limfatice își păstrează structura fiziologică, iar lichidul este împiedicat să
treacă în țesuturi. Mecanismul de acțiune de la acest nivel se bazează tot pe inhibiția
enzimatică a elastazei, colagenazei, hialuronidazei și histidindecarboxilazei, ca și în cazul
flavonelor.
De asemenea, antocianii au acțiune diuretică, cu favorizarea acidului uric, dar și
proprietăți ecranante împotriva speciilor reactive ale oxigenului mai mari decât ale
vitaminelor C și E, fapt datorat grupărilor hidroxil fenolice libere [11].
În plus, antocianii inhibă agregarea plachetară cu favorizarea retracției
trombusului, ceea ce favorizează circulația și întoarcerea sângelui către inimă. Acțiunea
antiinflamatoare datorată inhibiției ciclooxigenazei și lipooxigenazei poate ameliora
simptomele de durere des întâlnite în patologiile vasculare periferice [9].
Datorită activității capilaroprotectoare și antiexudative, preparatele pe bază de
antocianozide se întrebuințează ca adjuvante în tratamentul tulburărilor induse de
insuficiența venoasă și de fragilitate capilară, în afecțiuni vasculare și retiniene, dar și în
ateroscleroză.

II.2. GĂLBENELE

Galbenelele fac parte dintr-o specie de plante de cultura anuala, avand denumirea
stiintifica de Calendula officinalis. Ele cresc inalte de 40-80 cm, sunt bogat ramificate,
acoperite de peri fini si mici, ca un puf si au un miros balsamic puternic. Dupa cum am
mai mentionat, acestea pot fi cultivate oriunde in tara noastre, neavand preferinte legate
de sol sau de clima. Radacina are in jur de 20 cm si este groasa de pana la un centimetru.
Tulpina este dreapta si poate avea pana la 25 de ramificatii dispuse sub forma unor lame
subtiri.
Frunzele sunt asezate pe de o parte si alta a tulpinii, la niveluri diferite, fixate
direct pe aceasta, de culoare verde-viu si lipsite de perisori pe suprafata. Frunzele
inferioare sunt intoarse invers, mult mai mici, de forma unei lance, rotunjite la varf si
lungi de pana la 16 cm, iar cele superioare sunt ingustate si vizibil mai mici. Florile sunt
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

de culoare galben-portocalie, batute, grupate in 20-50 inflorescente cu petale lunguiete si

dese, in vreme ce fructele acestor plante sunt curbate in forma de secera, cu mici tepi pe
suprafata.
Galbenele – compozitie
Galbenelele contin numerosi compusi chimici miraculosi si recunoscuti pentru
calitatile sale si efectele benefice asupra organismului uman, printre care mentionam
flavonoide, carotenoizi, vitamina C, uleiuri volatile, substante amare cu o structura
nedefinita, acid malic, substante proteice, saponine triterpenice, rasini si mucilagii.
Datorita actiunii antiinflamatoare, antiseptice, decongestive, cicatrizante si
antimicrobiene, florile de galbenele sunt indicate in ulceratii si eczeme, ajutand la
grabirea vindecarii si la regenerarea rapida a tesuturilor, prin aplicatii locale. Pe de alta
parte, acestea actioneaza ca un remediu in ulcerul gastric si duodenal, inflamatii ale
colonului, colecistita, boli hepato-biliare, hemoroizi, micoze, vaginite, infectii urinare,
cistite si cancer.
De asemenea, galbenelele sunt cunoscute ca un calmant de efect pentru durerile
abdominale, favorizand eliminarea gazelor intestinale, regland simultan si functia biliara
datorita principiilor amare pe care le detine.
Galbenelele pot fi folosite atat intern cat si extern, avand mai multe modalitati de
consum. Fiind cunoscute in intreaga lume si utilizate la scara larga, remediile cu
galbenele fac parte atat din medicina complementara, cat si din cea alternativa. Cel mai
des intalnite utilizari externe sunt cele pentru arsuri, eruptii cutanate, taieturi, varicoza si
dermatita, iar la nivel intern, galbenelele sunt un excelent remediu natural pentru
afectiuni hepato-biliare si tulburari menstruale.
Ele si-au dovedit eficacitatea si in tratamentul pentru pielea uscata, ulcerele
piciorului, in tratarea tromboflebitei, avand un efect linistitor si antiinflamator. Uleiul
esential de galbenele trateaza ranile eficient iar difuzat, acesta ajuta la destinderea
sistemului nervos. Mai jos, am descris cele mai cunoscute si frecvente modalitati de
consum.
Crema de galbenele sau tinctura ajuta la mentinerea sanatatii pielii si a vaselor
sanguine. Crema are efect venotonic, anticoagulant, antiinflamator, analgezic,
antiedematos, antiseptic si cicatrizant.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

FLAVONELE
Flavonele sau flavonozidele sunt compuși polifenolici, întâlniți în plante în special
în flori, fructe și frunze, fiind răspunzători de culoarea galbenă. Acești pigmenți naturali
sunt reprezentați de O- sau C-heterozidele unor agliconi cu structură de 2-fenil-γ-
benzopironă.
Se pot întâlni fie sub formă de agliconi liberi, fie sub formă heterozidată. Dintre
flavanoli, cel mai frecvent întâlnim agliconii kempferol și cvercetol.
Derivații flavonici sunt cunoscuți mai ales pentru activitatea lor
capilaroprotectoare. Au mai fost numiți și factori de permeabilitate sau vitamina P,
deoarece cresc rezistența vaselor capilare și scad permeabilitatea acestora, însă acestă
denumire este atribuită și antocianilor, proantocianilor și cateholilor.
Mecanismul de acțiune al flavonelelor este de inhibiție enzimatică, ele inhibă pe
de o parte elastaza, colagenaza, histidindecarboxilaza și hialuronidaza, păstrând astfel
integritatea substanței fundamentale din peretele vascular, iar pe de altă parte inhibă
nespecific COMT (catechol-O-metil-transferaza), conducând la creșterea cantității de
catecolamine (adrenalină și noradrenalină) disponibile, ceea ce determină creșterea
rezistenței vasculare.
Un alt mecanism de acțiune al flavonelor ar fi cel diuretic prin care se reduce
volumul sanguin și astfel se induce și o scădere a tensiunii arteriale. Toți derivații
flavonici prezintă și proprietăți antioxidante, aspect confirmat de multe studii
farmacologice, când s-a observat că acești compuși chelatează radicalii liberi eliberați în
diferite stări patologice.
Din aceste motive, flavonele se utilizează, singure sau în asociație cu alte principii
active, în tratmentul tulburărilor induse de fragilitate capilară la nivelul pielii și
mucoaselor, tulburări de circulație retiniană, în hipertensiune arterială și flebologie, ca
vasoprotectoare și venotone.

II.3. SOPHORA JAPONICA

Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Sacamul japonez (Sophora japonica) este un arbore originar din China, Coreea şi
Japonia. sSe cultivă prin parcuri şi pe marginea şoselelor.
DESCRIEREA BOTANICĂ
 Arbore ce poate atinge inălţimea de 20-30 m;
 Tulpina scurtă cu scoarţa netedă de un verde închis, mai târziu cenuşiu-gălbuie eu
un ritidom adânc brăzdat, longitudinal; coroana rotundă şi deasă cu ramuri
divergente lipsite de spini; Frunze, asemănătoare celor de salcâm, impari-penat-
cornpuse, de 15-25 cm cu 7-11 foliole mai mici, ovate şi ascuţite la vârf verde
închis şi lucioase pe faţă şi ascuţite la vârf;
 Florile albe-gălbui, mai mici decât cele de salcâm, grupate în panicule erecte, de
15-30 cm, plăcuţ mirositoare (Infloreşte în lunile iulie-august);
 Fructele sunt păstăi, prezentând ştrangulaţii între seminţe;
PRODUSUL MEDICINAL
 Bobocii florali (Sophorae imaturi flos);
 Frunzele (Sophorae folium);
 Fructele (Sophorae fructus);
În primul rând, planta este bogată în rutină, până la 17%. Această vitamină este în primul
rând benefică pentru vasele de sânge, normalizând și menținând structura, elasticitatea și
permeabilitatea acestora. Vitamina P oprește leziunile sclerotice, ajută la menținerea
tensiunii arteriale normale, dilată vasele de sânge. Rutin stimulează foarte ușor funcția
principală a cortexului suprarenale. Aceasta înseamnă că sinteza glucocorticoizilor crește,
iar acest proces este foarte important în multe condiții patologice ale corpului.
O cantitate suficientă de vitamina P în corpul uman reduce nivelul de presiune
intraoculară, deoarece Sophora este utilizat ca profilaxie și ca ajutor în tratamentul
glaucomului.
Dacă corpul nu are suficientă rutină, permeabilitatea capilară va crește dramatic. Acest
fenomen va conduce la faptul că pe piele, mucoase, precum și în țesutul subcutanat, vor
apărea numeroase hemoragii.- petechiae. Au un caracter punct, foarte mic.
De asemenea, în sophoră există un număr mare de alcaloizi:
 rădăcinile și frunzele conțin până la 3 procente;
 semințe - peste 4 la sută.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Fenolul a fost găsit în rădăcini, iar uleiul gras din semințe. De asemenea, în diferite părți
ale arborelui conțin:
1. Vitamina C Această vitamină omniprezentă reușește să ia parte la aproape toate
procesele metabolice. Oferă permeabilitate capilară normală, participă la sinteza
hormonilor steroidieni ai glandei tiroide și a cortexului suprarenale, întărește
țesutul osos. Cu lipsa ei, se produce rapid oboseala, metabolismul somnului si a
aminoacizilor este perturbat, iar nivelul colesterolului creste.
2. Flavonoizii. Afectează activitatea multor enzime, îmbunătățește digestia. Eficace
ca agent profilactic pentru bolile cardiovasculare. Au proprietăți anoxidante, care
leagă radicalii liberi și neutralizează efectele lor dăunătoare.
3. Acizi organici. Indispensabil în activitatea proceselor metabolice. Datorită
acestora, echilibrul acido-bazic al sângelui și al altor fluide din organism este
restabilit independent.
4. Quercetin. Substanță cu proprietăți antiinflamatorii și antioxidante. Sa stabilit ca
un antioxidant.
5. Campferol. Evaluat la clasa de flavonoide. Utilizat în principal în bolile
cardiovasculare și oncologice. Studiile au arătat că substanța are efecte
antimicrobiene, antiinflamatorii. Este capabil să anestezeze, să elimine o reacție
alergică, să lupte împotriva osteoporozei și diabetului.
Florile plantei, cum cred unii medici, pot preveni un accident vascular cerebral, fructele
ajută la vindecarea hemoroizilor, frunzele verzi au puterea de a lupta împotriva celor mai
simple organisme, în primul rând a viermilor hepatice. Plantele sunt utilizate cel mai
adesea pentru a trata boli cum ar fi: ateroscleroza; tuberculoza pulmonară; boli de rinichi;
ulcerativ; reumatism; hemaglutinare; hemoragie - în inimă sau retină;
În medicina tradițională, următoarele boli sunt adăugate la această listă: boli
hepatice; angina pectorală; tromboflebită; pancreatită în formă cronică; inflamarea
organelor genitale la femei, în special eroziunea cervicală; escoriații; tulburări de somn.
Are proprietate hemostatică sophoră. Pentru a face acest lucru, luați o tinctură de 20%
realizată folosind 70% alcool.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

 Florile şi bobocii florali au acţiune anticolesterolemică, antiinflamatoare,

hemostatică, antispasmodică, diuretică, emetică, emolientă, febrifugâ, hipotensivă,
abortivă, antibacteriană, purgativă, stiptică și tonică;
 Rutozida are aceleaşi proprietăţi ca şi vitamina P, măreşte rezistenţa vaselor
capilare şi diminuează permeabilitatea lor, prin aceasta are un rol deosebit în
metabolismul hidric şi ionic; de asemenea rutina intervine în procesele redox din
organism şi in metabolismul glucidic; are rol protector pentru vitamina C
(vitamina C favorizează acţiunea rutinei);
 Rutozida inhibă activitatea hialuronidazei, prin etanşeizarea peretelui vascular,
prin îndesirea fibrelor proteice ale acestuia;
 Salcamul japonez manifestă și o acţiune antiinflamatoare (tromboflebita) şi
previne apariţia edemelor în afecţiunile venoase, prin inactivarea radicalilor liberi
de oxigen, prin inhibarea agregării trombocitelor şi eritrocitelor, prin blocarea a
ciclooxigenazei, cât şi a lipoxigenazei implicate în metabolismul prostaglandinic;
 Permeabilitatea crescută a capilarelor (care este datorată degradării învelişului de
colagen, presiunii crescute şi modificărilor de endoteliu capilar), determină
apariţia edemelor;
 Rutozida şi quercetolul (prezente de altfel în toate legumele şi fructele colorate în
verde, galben, galben-portocaliu) sunt eficiente în tratamentul unor afecţiuni
inflamatorii intestinale cronice (boala Crohn, colită ulcerativă). Rutozida are de
asemenea acţiune spasmolitică, anticonvulsivantă şi hipocolesterolemiantă;
 Rutinul este un valoros agent hipotensiv;
 Cvercetolul, are de asemenea acţiune capilaro-protectoare, creşte volumul sistolic
şi dilată vasele coronariene;
 Păstăile cu seminţe au acţiune abortivă. Seminţele au acţiune emetică şi
hemostatică, utlizându-se în tratamentul hemoroizilor, hematuriei, sângerări
uterine, constipaţie, senzaţii de sufocare, ameţeală, iritaţia ochilor, durere de cap
şi hipertensiune. Frunzele, au acţiune laxativă si antispasmodică. Ele sunt utilizate
în tratamentul epilepsiei şi convulsiilor;
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

II.4. COADA ȘORICELULUI

Unul dintre cele mai cunoscute remedii din natura, coada-soricelului este o planta cu flori
mici si albe, care creste pe pajistile din Romania si care este usor de recunoscut si
utilizata, de regula, de catre femei, pentru afectiunile ginecologice. Beneficiile acestei
plante se observa si asupra altor organe, iar preparatele din aceasta se regasesc intr-o
gama foarte variata, inclusiv in farmacii.
Coada-soricelului poate fi administrata atat intern, cat si extern, prin bai si comprese.
Pentru ca este atat de des intalnita in Romania, planta este recoltata masiv si chiar
cultivata in unele locuri pentru obtinerea mai multor preparate medicinale benefice pentru
organism. Se recolteaza atat floarea, cat si tulpina si frunzele.
Numele acestei plante in limba latina este Acillea millefolium si se spune ca provine de la
Ahile, eroul legendar care a descoperit planta si a folosit-o pentru a trata mai multi
soldati.
Informatii generale despre coada-soricelului
Despre coada-soricelului se poate spune ca este una dintre cele mai cunoscute plante
folosite in scop medicinal. Are un gust amarui si poate fi intalnita in medicina naturista
atat sub forma de ceai, cat si de tinctura sau siropuri.
Coada-soricelului este o planta ierboasa, care are o tulpina de 20-60 cm si care are
frunzele impartite in mai multe diviziuni si subdiviziuni, din care rezulta mai multe
frunzulite, de unde si aspectul incretit caracteristic.
Florile de coada-soricelului sunt de culoare alba si sunt vizibile de la distanta mare, avand
un miros specific. Preparatele medicinale din planta contin in mare parte florile, dar in
unele cazuri este recoltata toata partea aeriana, incluzand frunzele si tulpina. Mirosul este
puternic aromat, facand coada-soricelului o planta usor de recunoscut.
Coada-soricelului – compozitie
Din compozitia plantei de coada-soricelului nu lipsesc uleiurile esentiale. Uleiul esential
se regaseste in proportie de 0.2-0.5% in flori si pana la 0.7% in frunze. De asemenea,
planta contine si tanin, vitamina C, magneziu, steroli, zaharuri substante flavonoide
antiinflamatorii, alcaloizi, precum si principii active ce includ:
 achileina;
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

 acid aconitic;
 acid formic;
 acid linoleic;
 acid miristic;
Gratie complexitatii compozitiei sale, coada-soricelului are extrem de multe proprietati:
antiseptice; astringente; antispasmotice; antiinflamatorii; calmante; cicatrizante; diuretice;
depurative.
De asemenea, planta are si actiune vermifuga si datorita continutului sau se va dovedi
ideala pentru refacerea celulelor hepatice si pentru impiedicarea formarii pietrelor la
vezica. Per total, coada-soricelului creste rezistenta organismului la infectii.
Nu in ultimul rand, planta contine glucide si proteine, dar si substante minerale. Azulena
continuta de coada-soricelului are efecte antispastice asupra musculaturii tubului digestiv,
in timp ce terpineolul, taninurile si cineolul au efecte antiseptice.
Coada-soricelului – indicatii terapeutice
Coada-soricelului este cea mai cunoscuta planta care intra in compozitia tratamentelor
ginecologice pentru femei. Ceaiul si tinctura sunt folosite atat intern, cat si extern, multe
femei folosind ceaiul impreuna cu bicarbonatul de sodiu pentru bai de sezut saptamanale.
Ceaiul de coada-soricelului are rolul de a regla fluxul menstrual, fiind indicat pacientelor
cu amenoree sau care au menstruatia cu intarzieri foarte mari. De asemenea, planta
reuseste sa previna si instalarea cancerului de col uterin. Ceaiul de coada soricelului
aduce beneficii si in cazul pacientilor cu tromboflebita, ameliorand inflamarea. De cele
mai multe ori se face infuzie de coada soricelului pentru un efect cat mai bun.
Planta este folosita si in afectiunile digestive, in bolile diareice si pentru hemoroizi. In
amestec cu alte plante care au o actiune similara, coada-soricelului este ideala pentru a
stimula digestia. Ceaiul de coada-soricelului este indicat inclusiv in parazitozele
intestinale
Planta este benefica si pentru afectiuni si probleme legate de piele. Unele preparate pe
baza de coada-soricelului pot chiar vindeca plagile si arsurile. In situatiile in care cineva
se confrunta cu acnee si roseata, aceasta planta are rolul de a elimina toxinele de la
nivelul pielii.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

II.5. URZICA

Urzica (Urtica dioica) este o specie de plante erbacee, perene, din genul Urtica.

Urzica este răspândită prin locuri necultivate de la câmpie, deal sau munte, în Europa,
nordul Africii, Asia și America de Nord. Le poți vedea de primăvara devreme până
toamna, târziu, pe lângă garduri, pe marginea drumurilor și a apelor, în grădini, livezi, pe
dealuri. O caracteristica a acestei plante este ca, la contact direct cu pielea produce
urticarie.
Acest fapt se datoreaza acidului formic eliberat la contactul cu derma.
De aceea recoltarea organelor de urzica trebuie realizata cu manusi de protectie.
Urzica este o planta perena ce dezvolta in sol o radacina puternica.
Tulpina, de culoare verde deschis poate atinge 40-50 cm, este acoperita cu peri iritanti.
Frunzele ascutite spre varf cresc in perechi opuse si sunt dintate pe margini si au culoare
frumoasa verde intens si miros proaspat de primavara.
Frunzele au structuri asemănătoare părului care înțepă și produc, de asemenea,
mâncărime, roșeață și umflături.
Florile sunt marunte, sunt dioice (dispuse pe plante diferite) si cresc la subsoara frunzelor
superioare.
Fructele sunt achene iar semintele nucule persistente.
Recoltarea urzicilor in scop terapeutic se realizeaza inainte si in timpul infloririi, din luna
mai pana tarziu in octombrie.
Plantele culese trebuie uscate in straturi fine in incaperi ferite de razele soarelui.

Caractere morfologice
 Partea subterană : rizom subțire, cilindric, brun-deschis, lung și ramificat, cu
numeroase rădăcini subțiri, pâsloase
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

 Tulpina (cu 4 muchii evidente) și frunzele, opuse, ovale, dințate pe margini, sunt

acoperite cu perișori urticanți, a căror atingere provoacă bășicarea pielii și
mâncărimi. Poate ajunge până la un metru înălțime.
 Florile sunt dioice, dispuse pe plante diferite, în panicule dispuse la axila
frunzelor superioare.
 Semințele sunt nucule ovale, verzui, cu perigonul persistent.
Proprietățile urzicii
Urzicile au următoarele proprietăți medicinale:
 diuretic
 hemostatic (opreste sângerarea)
 antiseptic
 emolient
 depurativ
 combate reumatismul și anemia
 vindecă rănile și ulcerul
1. Ceaiul de urzici
Menține sănătatea căilor urinare
Urzica poate ajuta la eliminarea bacteriilor dăunătoare din tractul urinar, ceea ce poate fi
un real ajutor în persoanelor care suferă de afecțiuni urinare, cum ar fi hiperplazia
benignă de prostată, care provoacă o prostată mărită la bărbați. Acest lucru poate provoca
durere sau alte probleme la urinare.

Potrivit unui studiu1 din 2013, bărbații cu hiperplazie benignă de prostată, care au luat
extract de urzică au avut mai puține simptome clinice decât cei care nu au făcut asta.
Urzica poate ajuta, de asemenea, la susținerea oricăror medicamente pe care le iei pentru
infecții sau afecțiuni legate de tractul urinar, însă este necesar să discuți mai întâi cu
medicul despre eventualele interacțiuni dintre remediile pe bază de plante și
medicamentele pe care le iei.

Gestionează glicemia
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Urzica a arătat unele efecte promițătoare asupra nivelului de glucoză din sânge. Poate
ajuta pancreasul să producă sau să elibereze mai multă insulină. Într-un studiu2 din 2013,
extractul de frunze de urzică a scăzut glicemia și hemoglobina glicozilată (A1C) la un
grup de persoane cu diabet de tip 2 care luau insulină, precum și medicamente pentru
diabet, administrate pe cale orală.

Previne apariția afecțiunilor cronice

Urzica este bogată în substanțe chimice vegetale numite polifenoli. Acești compuși
puternici pot juca un rol în prevenirea și gestionarea bolilor cronice legate de inflamație,
cum ar fi diabetul, obezitatea, cancerul și bolile de inimă. În special, polifenolii din
extractul de urzică au arătat un potențial în tratarea cancerului de sân și cancerului de
prostată, întocmai cum s-a demonstrat în cadrul unor studii3,4. Plantele precum urzica,
conțin, de asemenea, antioxidanți puternici, care sunt substanțe care protejează corpul
împotriva îmbătrânirii și deteriorării celulelor.

Remediu pentru inflamații, artrită și durere

Urzica a fost folosită de-a lungul timpului pentru a trata durerea, inclusiv cea a mușchilor,
corelată, în special, cu artrita. Specialiștii sugerează că ceaiul de urzică poate reduce, de
asemenea, inflamația și durerea asociate cu osteoartrita. Urzica are o varietate de compuși
care pot reduce inflamația. Cercetările la om au demonstrat că aplicarea unei creme de
urzică sau consumul de produse pe bază de urzică pare să amelioreze afecțiunile
inflamatorii, cum ar fi artrita. Întocmai cum s-a dovedit într-un studiu5 efectuat cu 27 de
participanți, aplicarea unei creme de urzică pe zonele afectate de artrită a redus
semnificativ durerea, în comparație cu un tratament placebo.
De asemenea, într-un alt studiu, administrarea unui supliment care conține extract de
urzică a redus semnificativ durerea provocată de artrită, iar participanții au simțit că își
pot reduce doza de analgezice și antiinflamatoare datorită acestei capsule. Baile la
picioare cu apa calduta in care s-au adaugat infuzii concentrate din frunze de urzica si
flori de musetel ajuta in calmarea simptomelor de tromboflebita. 
Fluidifică sângele și îmbunătățește activitatea cardiacă
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Tensiunea arterială ridicată este o problemă serioasă pentru sănătate, deoarece te expune
riscului de boli de inimă și accidente vasculare cerebrale. Urzica a fost folosită în mod
tradițional pentru tratarea tensiunii arteriale crescute, iar cercetările efectuate7,8
ilustrează că această plantă poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale prin stimularea
producției de oxid nitric, care acționează ca un vasodilatator. Vasodilatatoarele relaxează
mușchii vaselor de sânge.
În plus, urzica are compuși care pot acționa ca blocante ale canalelor de calciu, care
relaxează inima prin reducerea forței contracțiilor. De asemenea, ceaiul de urizcă scade
nivelul tensiunii arteriale în timp ce crește apărarea antioxidantă a inimii.

Un diuretic natural
Urzica îți poate ajuta corpul să elimine excesul de sare și apă, care la rândul său ar putea
scădea temporar tensiunea arterială, după cum arată și un studiu9 efectuat pe șobolani.
Totodată, ceaiul de urzică are efect laxativ, curăță rinichii, tractul digestiv, reglează
digestia și combate infecțiile la nivelul acestor organe. Poate combate diareea și
stimulează metabolismul. Aceste efecte, împreună cu antioxidanții din compoziție, îl fac
ideal și pentru curele de slăbire.
Rezultate benefice asupra pielii
Ceaiul de urzică susține regenerarea tegumentelor, grăbește cicatrizarea și are efect
antiseptic. Întocmai cum s-a demosntrat și într-un cadrul unor studii10,11, aplicarea
cremelor de urzică poate accelera vindecarea rănilor și arsurilor.
Îți întărește sistemul imunitar și îți oferă energie.
Bogat în vitamine precum vitamina D, E şi K, lecitină și antioxidanți, ceaiul de urzică
poate combate stresul și oboseala și te poate feri de boli. În plus, distruge bacteriile din
organism. Totodată, planta de urzică conține mai mulți compuși care stimulează
imunitatea, inclusiv flavonoide, carotenoide și vitaminele A și C. Acești antioxidanți
ajută la protejarea celulelor împotriva daunelor care pot slăbi funcția imună. Cercetările
arată că extractul de urzică întărește răspunsul imun, încurajând activitatea celulelor
imune. Potrivit unui studiu12 din 2005, oamenii de știință au descoperit că urzica
stimulează celulele T ale sistemului imunitar, fapt ce ajută la combaterea infecțiilor și a
altor agenți patogeni, care cauzează boli.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

În plus, antioxidanții sunt molecule care îți protejează celulele împotriva daunelor
provocate de radicalii liberi, ce sunt legate de îmbătrânire, precum și de cancer, dar și alte
boli, care îți afectează organismul.
2. Tinctura de urzici
Tinctura se obtine prin amestecarea a 50 g frunze si flori uscate cu 200 ml palinca tare de
fructe.
Preparatul de agita foarte bine si se pune la macerat pentru doua saptamani, se strecoara
si se consuma inaine de mesele principale.
Tinctura este eficienta in reglarea tulburarilor endoctine, este un preparat cu efecte
depurative si detoxifiante deosebite.

3. Decoctul de urzici
Decoctul este o esenta puternica ce are actiune deosebita in tratarea obezitatii.
Decoctul de consuma de trei ori pe zi inainte de mesele principale.
De asemenea este un preparat cu grad ridicat de vitamine si minerale.
Se obtine prin fierberea la foc mic a organelor de urzica pentru 10 minute.
4. Pulberea  de urzici
Pulberea are actiune deosebita asupra sistemului nervos si endocrin.
Se poate consuma simpla sau diluata in apa.
Se obtine prin macinarea foarte fina a organelor uscate de planta.
Pulberea se pastreaza in spatii bine uscate.
5. Sucul proaspat de urzica 
Sucul are actiune hemostatica si diuretica deosebita.
Se obtine prin presarea frunzelor proaspete in mojar sau introducerea acestora in blender
cu o canitate mica de apa.
Sucul se strecoara si se consuma dimineata pe stomacul gol.
6. Ulei de urzici
Se achizitioneaza din magazinele specializate.
Intern
Uleiul de seminte de urzica este bogat in acizi grasi nesaturati (in principal acid linoleic),
carotenoizi (beta-caroten, luteina), vitaminele A si E.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Semintele de urzica erau deja bine cunoscute inca din vechime, ele fiind folosite pentru
potenta redusa, precum si pentru intarirea vitalitatii organismului.
Consumul zilnic recomandat: 2 ml (1 lingurita) pe zi.
Extern
Uleiul de urzică are calități tonice şi antiinflamatoare, acţionează ca un tonic asupra
părului, îmbunătăţeşte starea de sănătate a scalpului şi stimulează foliculii de păr.
Redă luciul, strălucirea şi frumuseţea părului.
Se aplică local pe suprafața scalpului după care se lasă să acționeze minim 15 min. apoi 
se clătește cu șampon.

II.6. FRUNZE DE ALUN

Alunul (Corylus avellana) este răspândit în zona de deal, colinară şi montană. Creşte mai
frecvent în pădurile de stejar, carpen şi fag unde formează tufişuri în special la marginea
pădurilor. Alunul este un arbust salbatic, melifer, originar din Europa si Asia. Este
cunoscut si sub numele de alun-de-padure si face parte din familia Betulaceae. Arbustul
ajunge la inaltimea de 5 m si este intalnit prin cranguri si paduri situate la altitudini de
pana la 1700 m.
De la alun se recolteaza fructele sale deosebite, dar si frunzele, scoarta de pe ramurile
tinere, matisorii si radacinile, care contin tanin si flavonoide si au proprietati
antisudorifice, astrigente, antifebrile, vasoconstrictoare, antihemoragice si depurative.

DESCRIERE BOTANICĂ
 Arbust cu tulpina ramificată și scoarţa netedă de culoare cenuşiu-gălbuie şi pete
albicioase;
 Frunzele sunt lat-ovale, păroase pe ambele feţe, cu marginea dublu serată;
 Este o planta monoică. Florile mascule sunt grupate în amenţi terminali, câte 2-4,
iar cele femele, grupate câte 2-4 la baza unor bractee. Înfloreşte în februarie-
martie;
 Fructul este o nucă înconjurată de involucru;
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

PRODUSUL MEDICINAL
 Frunzele de alun (Coryli folium);
 Scoaţa de alun (Coryli cortex);
 Fructele de alun (Coryli nux);
CUM SE RECOLTEAZĂ?
 Mugurii, se culeg primăvara de timpuriu, scoarţa se recoltează în martie, de pe
ramurile tinere,  frunzele, se culeg primăvara;
 Fructele, se recoltează toamna (august-septembrie) când ajung la maturitate
deplină;
 Produsele vegetale se usucă la umbră, în locuri aerisite, în strat subţire;
CARE SUNT COMPUȘII SĂI BIOLOGIC ACTIVI?
 Frunzele conţin ulei volatil, flavone, tanin, proantociani, triterpene. Scoarţa este
bogată în tanin şi acizi organici. Fructele conţin ulei gras (60%), albumine,
zaharuri şi vitamine;
CARE SUNT PROPRIETĂȚILE SALE TERAPEUTICE?
 Frunzele au acţiune antiinflatnatoare, antiedematoasă, venotonică, astringentă,
vasoconstrictoare, hemostatic, vasoprotectoare, cicatrizantă și antihemoragică;
 Fructele au valoare nutritivă mare şi efect benefic asupra sistemului nervos;
 Esenţa de alun sau uleiul heraclin are acţiune antiepileptică;
MOD DE UTILIZARE
 Fructele consumate ca atare sunt tonifiante pentru sistemul nervos (neurastenie,
depresie). În scop terapeutic se utilizează în stări de convalescenţă, graviditate,
creştere, senescentă, tuberculoză;
 Frunzele se folosesc în tratamentul varicelor şi tulburărilor circulatorii (infuzie);
 Extern, se pot folosi sub formă de băi, în tratamentul hemoroizilor si lavajul
plăgilor supurante. Uleiul din alune este recomandat ca antianemic si coagulant;
 Extractul fluid din frunze de alun este un vasoactiv, tonifiant venos, tonifiant
nervos, varice și edeme ale gambelor, flebite; Frunzele şi uleiul obţinut din ele au
proprietăţi vasoconstrictoare, fiind tonifiante venoase în tratamentul varicelor şi
edemelor, antihemoragice, şi de mărire a rezistenţei capilarelor.
 Pentru arterită este indicată tinctura din frunze sau din muguri si frunze;
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

 Pentru hepatita cronică este indicat maceratul glicerinat din muguri de alun.
Acesta tonifiază parenchimul hepatic;
 În caz de insuficienţă hepatică accentuată, hepatită epidemică, astm bronşic,
emfizem pulmonar şi silicoză este indicată infuzia din muguri de alun;
 Pentru teniază este indicat uleiul de alune;

II.7.GINKGO BILOBA

Ginkgo biloba este o planta bogata in antioxidanti, folosita deseori pentru a sustine
sanatatea sistemului nervos si pentru a trata tulburarile cognitive, dementa si oboseala.
Ginkgo biloba a fost folosita in medicina chineza timp de aproximativ 1.000 de ani. De
cateva secole, a ajuns si in cultura vestica, dar s-a bucurat de o crestere a popularitatii
abia in ultim Ginkgo biloba este o specie de copac originar din China. Venerata pentru
frumusetea si longevitatea sa, ginkgo biloba este o fosila vie, neschimbata de mai bine de
200 de milioane de  ani. Copacii de ginkgo biloba cresc foarte inalti, pana la 20 – 35 m,
unele specii din China ajungand chiar la peste 50 m.
Intrucat sunt rezistenti la boli si insecte si au capacitatea de a dezvolta radacini aeriene si
muguri, copacii de ginkgo biloba au durate mari de viata, considerandu-se ca unele specii
au peste 2.500 de ani.
Frunzele de ginkgo biloba contin acizi fenolici, proantocianidine, glicozide flavonoide,
cum ar fi miricetina, kaempferolul, isorhamnetina si quercetina, cu proprietati
antioxidante.
ele cateva decenii.
Ginkgo biloba este asociata cu diverse beneficii pentru organism, majoritatea axandu-se
asupra functiei sistemului nervos si a circulatiei sangvine.
 Contine antioxidanti puternici. Ginkgo biloba este bogata in flavonoizi si
terpenoizi, substante cu proprietati puternic antioxidante. Astfel, aceasta combate
efectele daunatoare ale radicalilor liberi, care deterioreaza tesuturile sanatoase,
accelerand imbatranirea si favorizand aparitia bolilor.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

 Combate inflamatia. Extractul de ginkgo biloba reduce markerii inflamatori intr-o

varietate de afectiuni, cum ar fi: artrita, sindromul colonului iritabil, cancer,
accident vascular cerebral, afectiuni cardiovasculare, tromboflebita.
 Imbunatateste circulatia si sustine sanatatea inimii. Un studiu efectuat asupra unor
pacienti cu boli cardiovasculare care au folosit suplimente cu ginkgo biloba a
aratat cresterea imediata a fluxului sanguin la nivelul corpului.
 Reduce simptomele afectiunilor psihice si ale dementei. Ginkgo biloba contribuie
la atenuarea anxietatii, stresului si a altor simptome ale bolii Alzheimer, precum si
la incetinirea declinului cognitiv, asociat imbatranirii.
Ceai de ginkgo biloba
Ceaiul de ginkgo biloba a devenit foarte popular pentru sustinerea organismului. Are
efect energizant, continand acid ascorbic si catehine. Este apreciat pentru gustul proaspat,
fiind deseori descris ca avand o usoara aroma de nuci, cu gust subtil, dulceag, pe care
multi il apreciaza indiferent daca sunt cunoscatori ai ceaiurilor sau daca sunt la prima
degustare.
Pentru a prepara o cana de ceai de ginkgo biloba, folositi o lingurita de frunze, peste care
turnati 200 ml de apa clocotita, apoi acoperiti amestecul, lasandu-l la infuzat timp de 10 –
15 minute, dupa care il puteti strecura. Se pot consuma 2 – 3 cani de ceai de ginkgo
biloba pe zi. Pentru a crea un amestec cu efect stimulent, la o cana de ceai proaspat de
ginkgo biloba, adaugati miere, lamaie sau ghimbir.
Tinctura de ginkgo biloba
Frunzele mature de ginkgo biloba sunt culese din copaci inainte ca acestea sa
ingalbeneasca, apoi sunt macinate chiar inaintea obtinerii extractului. Planta este extrasa
in loturi mici, adaugand alcool, pentru a mentine echilibrul substantelor chimice din
frunze.
 Gingko biloba ajuta la circulatia sangelui si mentine integritatea tesuturilor. Extractul
hidroalcoolic de ginkgo-biloba optimizeaza circulatia sangelui și ajută în tratarea
tromboflebitei.

II.8. NALBA
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Nalba mare (Althaea officinalis) si nalba de padure (Malva sylvestris) sunt doua

plante medicinale extem de apreciate in medicina naturista pentru proprietatile curative
deosebite, dar si pentru aspectul decorativ incantator.
Sunt doua flori uitate ce apartin familiei Malvaceae.
Cele doua plante sunt intalnite in flora spontana in Europa, Asia Orinetala si Africa.
Nalba de padure cunoscuta si sub numele de nalba comuna, este o planta bienala intalnita
pe campii, pe marginea baltilor, pe marginea drumurilor sau chiar pe langa gardurile
caselor.
Nalba mare este cunoscuta de batrani ca nalba – buna si se caracterizeaza prin ciclu de
viata peren.
Florile catifelate ale acestei plante pot fi vazute in parcuri, pe campii sau pe suprafete
neexploatate din iulie pana in septembrie.
Nalbele bogate in mucilagii au fost utilizate de-a lungul vremii de spiterii pentru tratarea
afectiunilor pulmonare, digestive si urinare.
In urmatoarele randuri vom cunoaste care sunt caracteristicile generale ale plantelor de
nalbe, ce proprietati curative au, dar si cum pot fi utilizate in terapiile naturiste.
Nalba mare se caracterizeaza prin tulpina erbacee robusta si ramificata cu crestere inalta.
Tulpina este acoperita cu peri fini.
Frunzele au petioale lungi, sunt dintate, netede la atingere si au culoare verde albicos.
Florile se dezvolta la subtioarele frunzelor, sunt mari si au culoare roz-violaceu sau
violete.
Nalba de padure are radacina pivotanta, bine dezvoltata in sol.
Tulpina este ramificata si poate atinge inaltimea de un metru.
Frunzele sunt dispuse alternativ pe tulpina, sunt lung -petiolate, palmate si au margini
inegale.
Florile roz-purpurii sunt brazdate de vinisoare mov inchis si ofera un aspect vizual
exceptional.
In scop terapeutic sunt folosite radacinile, frunzele si florile.
Partile aeriene pot fi recoltate in perioada iulie-septembrie, cand inflorescentele sunt
deschise.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Radacinile pot fi recoltate in luna noiembrie sau martie, pentru ca in aceste luni sunt
bogate in principii active.
Nalba: proprietati medicinale
Organele plantei sunt bogate in mucilagii, substante grase, pectina, tanin, substante
rezinoase si flavonoide, uleiuri volatile si derivati feolici.
De asemenea au in compozitie cantitati impresionante de saruri minerale.
Aceste substante confera nalbelor proprietati curative deosebite.
Actioneaza ca agent antiinflamator, decongestionant si expectorant.
Althaea officinalis are si proprietati antidiareice, imunostimulatoare si calmante asupra
cailor respiratorii.
Nalba mare: beneficii
1. Preparatele cu nalba trateaza afectiunile stomacului.
Compusii activi din plantele de Althaea officinalis  , actioneaza ca stimulatori ai
sucurilor gastrice facilitand procesul de digestie.
De asemenea au actiune antiinflamatoare si emolienta asupra mucoasei gastrice.
Preparatele naturiste cu nalba sunt eficiente pentru tratarea indigestiilor si gastritelor.
2. Remediul eficient pentru tratarea afectiunilor respiratorii.
Continutul ridicat de mucilaginoase din radacina de nalba il poate face un remediu util
in tratarea tusei si a racelii.
Proprietatile antiinflamatoare, decongestionante si calmate sunt foarte apreciate in timpul
bolilor respiratorii.
Substantele active actioneaza eficient la nivelul arborelui bronsic, favorizeaza
expectoratia si imbunatatesc respiratia.
Ceaiurile de nalba sunt un preparat ce nu trebuie sa lipseasca din dulapul de
medicamente in timpul sezonului rece.
Un  mic studiu din 2005 a constatat ca un sirop de tuse pe baza de plante care contine
radacina de nalba, a fost eficient in ameliorarea tusei  cauzate de răceli , bronșită sau boli
ale tractului respirator cu formare de mucus.
3. Ajuta la vindecarea infectiilor urinare.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Uleriurile volatile din compozitia nalbelor ajuta la dezinfectarea vezicii urinare,

favorizand eliminarea bacteriilor care determina instalarea infectiilor. Cantitatea ridicata
de mucilagii din preparatele cu nalbe ajuta la reducerea inflamatiilor locale.
Astfel senzatiile neplacute de iritare si usturime sunt rapid atenuate.
4. Poate functiona ca un diuretic.
Radacina de nalba are de asemenea , potențialul de a actiona ca un diuretic. Diureticele
ajuta corpul sa elimine excesul de lichid. Acest lucru ajuta la curatarea rinichilor si a
vezicii urinare. Alte cercetari arata faptul ca extractul poate sprijini sanatatea urinara
generala.
Un  studiu din 2016 sugereaza ca efectul linistitor al nalbei poate ameliora iritatia interna
si inflamatia tractului urinar. Cercetări din 2015 arata, de asemenea , ca efectul sau
antibacterian poate fi util in tratarea infectiilor tractului urinar.
Mod de utilizare:
Preparati ceai proaspat de radacina de nalba, adaugand o cana de apa clocotita la 2
lingurite de radacina uscata. Se bea cateva cani de ceai pe tot parcursul zilei.

5. Tromboflebita
Decoctul din radacina de nalba este recomandat pentru a fi adaugat in apa calda folosita
pentru baia la picioare. Are efect de a reduce simptomul de vene inflamate si piele
afectata de edem. Un alt preparat traditional este decoctul din flori de musetel, frunze de
salvie, trifoi si radacina de nalba mare. Acesta se aplica local pe pielea inflamata a
piciorului sau a gleznei timp de jumatate de ora.

II.9.MELILOTI HERBA - SULFINA

Produsul vegetal este reprezentat de vârfurile înflorite, uscate după recoltare de la

specia Melilotus officinalis (fig.nr.14), numită popular sulfină, sulcină sau molotru, din
familia Fabaceae, ce conține cel puțin 0,3% cumarină (dozare prin metodă
cromatografică HPLC), conform monografiei individuale din Farmacopeea Europeană
ediția a 6-a [30].
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Fig. nr.14 Melilotus officinalis [34]

Sulfina este o plantă ierboasă, bianuală, înaltă până la 1m, întâlnită în zonele
temperate din Europa și Asia. Frunzele sunt trifoliate, foliole sunt ovale și dințate, iar
stipele sunt înguste, lanceolate. Florile au culoare galbenă sau galben-albicioasă, sunt
frumos mirositoare, reunite câte 30-70 în raceme spiciforme, axilare, mai lungi decât
frunzele. Fructele sunt păstăi indehiscente, mici, glabre, cu 1-2 semințe [5].
Recoltarea se face în perioada înfloririi, înainte să apară frunzele. Următoarea
etapă este fermentarea, necesară pentru a elibera cumarina, substanța responsabilă de
mirosul aromat al produsului vegetal și de activitatea terapeutică. Uscarea se realizează în
strat subțire, natural sau artificial, însă la umbră pentru a evita brunificarea florilor și la o
temperatură nu mai mare de 35°C [11].
Observație! Dacă produsul vegetal este contaminat fungic în urma uscării sau
condiționării necorespunzătoare, se pot elibera niște fitoalexine, iar acidul cumarinic
poate fi transformat în dicumarol cu acțiune anticoagulantă. Astfel, animalele care
consumă fânul ce conține sulfină, păstrat în condiții necorespunzătoare pot manifesta
hemoragii, afecțiune cunoscută ca boala sulfinei [11].
Din punct de vedere macroscopic, produsul vegetal este reprezentat de tulpini
cilindrice glabre, puțin ramificate, cu frunze alterne, trifoliate, lung pețiolate și flori mici,
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

galbene, de tip papilionaceu, dispuse în raceme axilare. Gustul este sărat-amărui, iar
mirosul este plăcut, aromat, specific, a fân cosit [18].
Din punct de vedere microscopic, în pulbere întâlnim elemente comune tipului de
produs vegetal, cum sunt: fragmente de parenchim clorofilian, țesut palisadic, epidermă
cu stomate, grăuncioare de polen, endoteciu și celule epidermice din petală, dar și
elemente anatomice caracteriste speciei: stomate de tip anomocitic, peri tectori
pluricelulari, verucoși, cu 1-3 celule bazale scurte și o celulă terminală alungită, peri
glandulari cu picior mono- sau bicelular și glandă globuloasă, pluricelulară, fibre cu teci
cristaligene, polen cu exină netedă și trei pori germinativi.
În ce privește compoziție chimică, în produsul vegetal întâlnim până la 1%
derivați cumarinici reprezentați de melilotozidă, melilotină, acid melilotic sau acid o-
hidrocumaric și alți derivați. Pe lângă aceste principii active, se mai găsesc și saponozide,
flavone, amine, poliholozide, acizi fenolici.
În procesul de fermentare, în urma unor hidrolize enzimatice și lactonizări, din
melilotozidă, un compus inodor, se formează cumarina, derivatul care imprimă
produsului vegetal mirosul aromat caracteristic.
Doi dintre derivații cumarinici, acidul melilotic și acidul cumarinic, se găsesc în
plantă mai ales sub formă glicozidată, și de aceea planta proaspătă nu prezintă miros. Însă
prin hidroliză sunt puși în libertate acizii liberi care, datorită oxidrilului din poziția orto,
se lactonizează ușor și formează cumarinele corespunzătoare, răspunzătoare de mirosul
aromat.
,
Considerând principiile active conținute, sulfina are acțiune asupra vaselor
capilare, crește debitul limfatic și venos și scade permeabilitatea capilară, prin derivații
cumarinici. S-a observat că reduce senzația de picioare obosite, micșorează edemul și
crampele nocturne și mărește tonusul vaselor limfatice. De asemenea, sulfina prezintă și
acțiune diuretică imprimată de flavone și saponozide, dar și anticoagulantă prin
dicumarol [3].
Se utilizează în tratamentul afecțiunilor cauzate de insuficiență venoasă, varice,
flebite, tromboflebite datorită acțiunii antiedematoase, antiexudative, dar și celei
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

anticoagulante. Sulfina are un miros plăcut, aromat, fiind folosită ca aromatizant pentru
băi sau haine, dar și pentru efectul sedativ, calmant [32].
Se poate administra fie sub formă de infuzie obținută din 2-3g produs vegetal la
150 ml apă, câte 2-3 căni de infuzie/zi ca antiflebitic, fie sub formă de cataplasme în
tratamentul hemoroizilor și al inflamațiilor. Băile aromatizate cu sulfină sunt
recomandate seara [5].
Sulfina se regăsește în compoziția mai multor produse sub formă de ceai, tinctură
sau capsule: Ceai Venotonic, Ceai Picioare ușoare, Ceai Hemorlax, Circulație cerebrală,
Curățarea ficatului, Ceai Colesterol, Ceai Sveltaflor, Ceai Organism purificat.

MELILOTOZIDA ȘI DERIVAȚII
Melilotozida împreună cu melilotina, acidul melilotic, cumarina și alți derivați
sunt compuși cumarinici întâlniți, în special, în produsul vegetal Meliloti herba [11].
În experimentele pe animale s-a demonstrat că melilotozida accelerează procesul
de cicatrizare, prezintă proprietăți antiedematoase, crește debitul venos și limfatic și
reduce permeabilitatea capilară. Cumarinele stimulează sistemul reticulo-endotelial și
activitatea proteolitică a macrofagelor, prezentând astfel acțiune antiinflamatoare [3].

,
S-au efectuat numeroase studii clilnice și s-au observat efecte pozitive asupra
simptomatologiei subiective de tulburări venoase la 1158 pacienți tratați i.v., 250 pacienți
tratați pentru flebită p.o și 385 pacienți tratați pentru insuficiență venoasă pe cale orală
[32].
Extractul de sulfină este folosit, în combinație cu rutina, pentru a ameliora simptomele
insuficienței circulatorii venoase și limfatice. Fitopreparatele pe bază de sulfină sunt
folosite oral și topic pentru a trata tulburări datorate insuficienței venoase cronice: dureri
și greutate la nivelul gambelor, crampre nocturne, prurit și edeme, tratament adjuvant în
tromboflebită, sindromul posttrombotic, hemoroizi, congestie limfatică.

II.10. AESCULUS HIPPOCASTANUM

Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Produsul vegetal este reprezentat de semințele arborelui Aesculus hippocastanum

L. (fig. nr. 17), cunoscut sub numele de castan sălbatic sau castan porcesc, din familia
Hippocastanaceae [11].

Fig.nr. 17 Aesculus hippocastanum [35]

Arborele este înalt de aproximativ 20-30 m, are scoarța solzoasă, de culoare brună
și este foarte ramificat. Frunzele sunt lung pețiolate, opuse, digitat-compuse din 4-7
foliole obovate, cu marginea inegal-crenat serată. Florile sunt grupate în panicule
compuse, terminale, erecte, iar fructul este o capsulă verde, cărnoasă, sferică, cu mulți
ghimpi, ce se deschide prin 3 valve și conține 1-3 semințe [5].
Pentru a obține produsul vegetal, semințele se recoltează în lunile septembrie-
octombrie, pe măsură ce fructele se deschid și castanele cad din pom. Uscarea se poate
realiza natural, când durează aproximativ trei săptămâni sau artificial la o temperatură
inițială de 40°C și continuând la 60°C [5].
Din punct de vedere macroscopic, semințele de castan au o formă semisferică,
bombate pe o parte și plate pe cealaltă. La exterior sunt lucioase, netede, dure, de culoare
brun-roșcat și prezintă pe partea plată o pată albicioasă corespunzătoare micropilului. La
interior castanele sunt alb-gălbui, nu au miros, iar gustul este amar, neplăcut.
Totalul saponozidic se întâlnește sub forma unui complex numit escină ce
cuprinde peste 30 de heterozide ale protoescigenoloului și barintogenolului. Pentru a
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

obține agliconi diferiți se recurge fie la hidroliză prin fierbere îndelungată când rezultă
escigenolul, fie la hidroliză menajată când rezultă protoescigenolul, fie la refluxarea cu
alcool clorhidric când se obține izoescigenolul.
Se consideră că escina include șase escinoli diferiți, 30% dintre aceștia constituind
așa-numitul „component principal al escinei” (G.Wulff, R. Tschesche, 1969). Astfel,
escina este un glicozid ester al protoescigenolului în care glicozidarea se face cu acid
glucuronic și glucoză, iar esterificarea cu acid acetic și tiglic. Pe lângă acestea, în escină
se întâlnesc și derivați ai barintogenolului, precum și doi compuși izomeri, α- și β-escina.
S-au identificat și câțiva produși intermediari în procesul de biosinteză: 21- și 28-α-metil-
butiratul de protoescigenol, 21- sau 28-tiglinatul de protoescigenol și 28-(α-metil-β-
acetil)-butiratul de protoescigenol [5].
Alături de alte glucide, semințele de castan conțin 40-50 % amidon și 6-8% ulei
gras format din gliceridele acizilor oleic, în proporție de circa 60%, linolic, palmitic,
stearic și linolenic [11].
Preparatele pe bază de extracte din castane prezintă acțiune antiinflamatoare
datorită escinei, acțiune venotonă și capilaro-protectoare datorită escinei și flavonoidelor,
dar și acțiune antioxidantă datorită proantocianilor și flavonelor [11].
Administrată intern, escina inhibă degradarea proteoglicanilor din endoteliul
vascular și astfel scade permeabilitatea capilarelor. Asupra vaselor și arterelor escina are
inițial acțiune vasodilatatoare, iar apoi tonifiantă. Acțiunea antiinflamatoare este datorată
interferenței escinei cu enzimele lipozomale, precum și creșterii sintezei de ACTH și de
alți cortizoni antiinflamatori. De asemenea, saponinele au proprietăți tensioactive, iar în
cazul escinei acestea se observă la nivelul capilarelor deoarece cresc capacitatea de
umectare intenă a pereților capilarelor și produc o drenare mai ușoară a lichidului din
țesuturi [11].
Saponozidele și flavonele din castane acționează sinergic, primele au acțiune
antiedematoasă și antiinflamatorie, pe când derivații flavonici au activitate de factori P și
produc vasoconstricție venoasă. S-a dovedit că escina este de 600 de ori mai activă decât
rutozidul în protejarea capilarelor sanguine [11].
Datorită acțiunilor antiinflamatoare, antiedematoasă și capilaroprotectoare,
produsul vegetal se utilizează în prevenția și tratamentul insuficienței venolimfatice,
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

flebite și tromboflebite, hemoroizi, varice, fragilitate capilară, afte și ulcerații de la

nivelul mucoasei bucale, al sindromului Raynaud, în endoangioite obliteerante, diateze
hemoragice [3].
Există tincturi, extracte, soluțiile hidroalcoolice de escine, totalul triterpenic sub
formă de comprimate, drajeuri, supozitoare, unguente, însă s-a observat că extractele de
castan administrate per os nu mai prezintă acțiune terapeutică, iar escina pură
administrată parenteral are o acțiune antiedematoasă foarte bună, dar determină fenomene
iritative marcante de tipul nefrotoxicității și necrozelor tisulare datorate proprietăților
hemolitice. Din cercetările făcute rezultă că β-escina are o bună absorbție enterală [27].
Escina se folosește și în cosmetică în creme, geluri, loțiuni pentru prevenirea și
tratarea eritemelor solare, a cuperozei sau ca adjuvant în tratamentul celulitei [28].
Extractele din semințe și escina intră în compoziția a numeroase specialități
farmaceutice, singure sau asociate, printre care amintim: Variterp, Essaven, Venoplant,
Reparil, Hemoterp, Stimuven, Venen gel, Venostasin, Venotonic, Biovenal, Celulit Stop.
Atenție! Escina induce nefrotoxicitate la administrare parenterală. Nu se asociază
cu medicamente toxice la nivel renal și nici cu anticoagulante.

ESCINA ȘI DERIVAȚII
Escina reprezintă un complex de aproximativ 30 de compuși, saponozide triterpenice
derivate de la protoescigenol și barintogenol. Acest complex se găsește în produsul
vegetal Hippocastani semen ( seminte).
Acțiunile antiedematoasă, antiexudativă, vasoreglatoare, venotonică și
antiinflamatoare ale escinei au fost demonstrate prin diverse modele farmacologice, cel
mai adesea prin experimente pe animale. Din acest motiv extractul de castane se
utilizează în tratamentul insuficienței venoase cronice (IVC) manifestată prin durere,
greutate în picioare, tensiune, edeme gambiere, crampe nocturne, prurit. În cazul IVC
rețeaua capilară periferică este anormal de permeabilă, antrenând trecerea apei,
electroliților și proteinelor din vase în spațiul interstițial, cu apariția edemelor. Scăderea
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

permeabilității capilare inhibă transferul proteinelor cu greutate moleculară mică, a

electroliților și a apei în spațiul interstițial.
Escina este indicată ca agent antiedematos, în special în preparatele topice, pentru
tratarea simptomelor legate de insuficiența circulatorie venoasă și limfatică și a fragilității
capilare (echimoze, peteșii). Studii randomizate, dublu-orb, încrucișate arată o
îmbunătățire semnificativă a simptomelor subiective din IVC după administrarea orală de
extracte standardizate de escină. Activitatea antiedematoasă a putut fi confirmată prin
studii clinice cu un placebo utilizând măsurători pletismografice utilizând parametri
obiectivi, cum ar fi reducerea semnificativă a volumului piciorului.

Concluzii

Pe langa tratamentul medicamentos pe care multi pacienti cu tromboflebite il

folosesc, se propun si cateva remedii naturiste, diete si exercitii fizice care va vor veni in
sprijinul tratamentului. Examenul fizic este foarte important. Medicul va examina zona
afectata si va pune o serie de intrebari. Aspectul zonei si descrierea oferite in ce priveste
simptomele ar putea fi suficiente pentru a diagnostica tromboflebita. In alte cazuri, daca
aspectul si descrierea bolii nu ofera medicului suficiente informatii pentru a putea stabili
un diagnostic, acesta va putea sa aleaga sa efectueze o venograma ori o ecografie Doppler
vasculara.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

. Specialistii spun ca tromboza venoasa profunda (tromboflebita profunda) creste

riscul de a avea probleme grave de sanatate. Ea este, de regula, tratata cu medicamente
care subtiaza sangele (anticoagulante). Tromboflebita superficiala este si ea, uneori,
tratata cu anticoagulante. Totodata, medical poate recomanda aceste tratamente pentru
ambele tipuri de tromboflebita:
Tromboflebita poate fi prevenita si tinuta sub control totodata printr-o dieta
echilibrata, bogata in legume, exercitii fizice moderate, reducerea cantitatilor de alcool si
cafea, renuntarea la fumat, Medicii recomanda folosirea ciorapilor compresivi pentru
prevenirea aparitiei cheagurilor de sange la nivelul picioarelor.
Anticoagulantele
Medicamentele anticoagulante (cele care "subtiaza" sangele) - Daca cineva sufera
de tromboza venoasa profunda, injectarea unui medicament din clasa anticoagulantelor,
cum ar fi heparina cu masa moleculara mica sau fondaparinux, vor impiedica cheagurile
de sange sa se mareasca. Dupa tratamentul initial, medicul poate recomanda sa se ia
anticoagulante orale, cum ar fi warfarina sau rivaroxaban pe o perioada de mai multe
luni, pentru ca acestea continua sa impiedice marirea cheagurilor de sange.
Antiinflamatoare
Medicul ar putea recomanda, pentru cineva care sufera de tromboflebita
superficiala, sa aiba grija de afectiune acasa cu ajutorul antiinflamatoarelor, ibuprofen,
dar si prin tratamente naturiste.
Exista suplimente nutritive precum acidul folic si vitaminele B6, B12, C, E si
complexul de vitamine B, pentru ca acestea ajuta la imbunatatirea functiei venoase.
Alte suplimente valoroase care ajuta in caz de tromboflebita: vitamina C cu
bioflavonoide, vitamina E (este un agent care "subtiaza" sangele), zincul intareste venele;
totodatam mai poti lua fibre din in.
La recomandarea unui medic fitoterapeut, se poate incerca si un tratament pe baza
de preparate din plante medicinale. Obiectivul in cazul tromboflebitei este sa se subtieze
sangele, sa se reduca inflamatia si sa se intareasca (sa se tonifice) peretii venelor.
Se foloseste o combinatie din plante medicinale descrise mai sus (fie sub forma de
capsule, fie sub forma de pudra), pentru un efect maxim si medicul ajusteaza doza daca se
observa o imbunatatire.
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

Bibliografie

1. Brătucu E.,Manual de chirurgie pentru studenți, vol.1, Editura Universitară „Carol

Davila”, București, 2009, pag. 195-206
2. Bruneton J., Pharmacognosy.Phytochemistry, Medicinal Plants, Editura Lavoisier,
Paris, 1995, pag. 235-236(sulfina), 554-556(castane)
3. Cardiovascular and Interventional Radiological Society of Europe- Bolile Vasculare
Periferice, Ghidul pacientului 2011
4. Ciulei I., Grigorescu E., Stănescu U., Plante medicinale, fitochimie şi fitoterapie, vol.
1, editura Medicală Bucureşti, pag 342-344, 373-375, 466-467, 518-519, 665-669
Stăncescu Mihaela
Grupa IV

5. Cristea A.N., Tratat de Farmacologie, ediția I, Editura Medicală, 2012, pag. 602-
605,620
6. Felipe M.B., M. de Carvalho F. et al, Evaluation of genotoxic and antioxidant activity
of an Aesculus hippocastanum L.(Sapindaceae) phytotherapeutic agent, Biomedicine
& Preventive Nutrition, vol.3, 2012 (castane)
7. Felixsson E., Persson I., Eriksson A.C., Persson K., Horse Chestnut Extract Contracts
Bovine Vessels and Affects Human Platelet Aggregation Through 5-HT2A
Receptors: An In Vitro Study, Phytotherapy Research, vol.24, 2010
8. Frishman W.H., Beravol P., Carosella C., Alternative and Complementary Medicine
for Preventing and Treating Cardiovascular Disease, Disease-a-Month, vol.55, nr.3,
2009, pag. 132-133(flavone), 151 (castane)
9. Gherman I., Patologia chirurgicală a sistemului venos, Cluj
10. Gîrd C.E., Curs de farmacognozie, fitochimie şi fitoterapie, vol. 1, editura Curtea
Veche 2010, pag. 84-85, 105-107, 193-194, 280-282
11. Gîrd C.E., Curs de farmacognozie, fitochimie şi fitoterapie, vol. 2, editura Curtea
Veche 2010, pag. 197-199
12. http://www.srflebologie.ro/index.php?p=5
13. http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Scheletul_membrului_inferior_2.tif
14. http://www.medipedia.ro/Articole/tabid/70/articleType/ArticleView/articleId/475/
Sistemul-muscular.aspx
15. http://www.austinregionalclinic.com/patient_education/mckesson/
adult_health_advisor/aha_circ_art.htm
16. http://www.live-mvte.org/spip.php?article28
17. http://trialx.com/curetalk/wpcontent/blogs.dir/7/files/2011/05/diseases/
Post_Thrombotic_Syndrome-1.jpg
18. http://www.moje-vene.com/vene.htm