Manevra navei

Unitatea de învățare nr. 14

MANEVRA NAVEI LA FLUVIU PENTRU ACOSTARE ŞI
PLECARE DE LA CHEU (PONTON, MAL)

Cuprins Pagina

Obiectivele unității de învățare nr. 14

14.1 Manevra navei de acostare cu bordul la cheu (ponton, mal), fără ancorare
14.2 Manevra navei de acostare cu prova în curent prin ancorare
14.3 Manevra de acostare a navei în condiții speciale

Instructiuni si timp mediu necesar de studiu:

Studentul va asimila logic continutul unitatii de invatere pusa la dispozitie , fiind
capabil sa reprezinte toate elementele grafice prezentate , sa faca descrierea lor si sa
le dezvolte(prin diverse variante de lucru) daca este cazul.Studiul individual aferent
Unitatii de invatare este 2-3 ore

Test de autoevaluare – unitatea de învățare nr. 14

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de autoevaluare
Bibliografie – unitatea de învățare nr. 14
 Manevra navei

OBIECTIVELE unității de învățare nr. 14

La sfarsitul cursului , studentul va fi capabil sa:

 Defineasca factorii externi si interni de care depinde manevra navei si a

convoiului pe ape interioare navigabile ;
 Reprezinte grafic si sa descrie manevrarea navelor/convoaielor la fluviu
si pe ape interioare navigabile, luand in considerare ,in toate
situatiile,actiunea sistemica a fortelor si momentelor acestora ,atat la
acostare la mal cat si la plecarea de la locul de acostare;

Atât navele fluviale, dar şi multe dintre navele maritime, pot transporta mărfuri până în
porturi aflate pe malurile unor fluvii la distanțe mai mici sau mai mari de gura de vărsare a acestora
şi în aceste condiții sunt nevoite să parcurgă o distanță navigând în situații mai deosebite, o influență
foarte mare asupra manevrei având-o curentul apei fluviului. Acostarea navelor maritime, dar şi a
celor de navigație interioară la fluviu, este considerată o problemă dificilă, dar dacă se apreciază just
acțiunea curentului şi se foloseşte efectul acestuia în interesul manevrei, acostarea devine mai
simplă, deoarece nava fiind cu prova în curent se opreşte mai uşor şi, ceea ce este mai important –
răspunde la cârmă şi când este stopată.
Navele maritime acostează la fluviu numai cu bordul la cheu, la ponton sau la bordul altei
nave. În acest caz, deosebim două procedee principale de manevră:
- acostarea cu prova în curent, cu bordul la cheu (ponton), fără fundarisirea ancorei;
- acostarea cu prova în curent, cu bordul la cheu (ponton), cu fundarisirea ancorei de la larg.

MANEVRA DE ACOSTARE.

Factorii care influențează acostarea navei la fluviu.

Factorii externi:
a. curentul apei prin viteza şi direcția lui;
b. vântul prin direcția şi viteza lui;
c. valurile prin mărimea şi direcția lor;
d. contracurenții, anafoarele etc.;
e. vizibilitatea, condiții hidrometeorologice nefavorabile (ploaie, ceață etc);
f. rezistența apei la înaintare datorită:
- stării de curățenie a operei vii;
- influenței fundurilor mici;
- influența suprastructurilor (pentru vânt);
- încărcătura navei care măreşte sau micşorează pescajul (pentru curent).

Factorii interni:
g. cunoaşterea amănunțită a calităților evolutive ale navei;
 Manevra navei

h. cercul de girație al navei;

i. timpul necesar stopării;
j. puterea de întoarcere cu diferite aluri şi unghiuri de cârmă;
k. timpul necesar trecerii maşinii de la o treaptă de marş la alta;
l. gradul de instruire al echipajului.

14.1 Manevra navei de acostare cu bordul la cheu (ponton, mal), fără ancorare.

Manevra de acostare cu bordul la cheu/ponton, la fluviu, se execută de regulă cu prova în

curent, deoarece nava se opreşte mai uşor decât la mare şi răspunde la cârmă chiar şi atunci când
este stopată, datorită curentului de apă care acționează pe pana cârmei.
Pentru acostarea şi staționarea unei nave lângă un mal natural, trebuie găsit un loc bun şi
adăpostit (potrivit) acestui scop. Acest loc trebuie să fie în afara drumului navigabil, adâncimea să
fie suficientă, trebuie să existe pe mal copaci bine plantați, sau alte mijloace corespunzătoare. De
altfel, în locuri unde se fac debarcări şi îmbarcări de călători şi de mărfuri, de obicei se instalează
pontoane de acostare.

a) Manevra de acostare cu bordul la cheu/ponton când nava vine din aval.

Manevra de acostare când nava vine din aval este mai uşoară. În momentul apropierii de
cheu, trebuie evitat ca nava să fie izbită de către curent, folosindu-se din timp cârma şi eventual
maşina. Nava se apropie de cheu pe un drum aproximativ paralel şi la o distanță aleasă în funcție de
mărimea navei şi lățimea canalului.

Faza I. Când până la locul de acostare au mai rămas 6-8 lungimi de navă, se schimbă direcția de
înaintare, venind paralel cu malul la o distanță egală cu 2 lungimi de navă. La 5 lungimi de
navă până la ponton, se reduce viteza la jumătate, cârma zero. La 3 lungimi de navă până la
ponton, viteza se reduce la încet, iar cârma se manevrează treptat spre locul de acostare,
pentru apropierea navei de ponton.
Faza II. La aproximativ o lungime de navă de poton, nava se deplasează spre locul de acostare, din
cârmă şi maşină, sub un unghi mic, de 100-150, guvernând cu prova pe punctul unde
urmează să acosteze (nava să ajungă cât mai paralel cu pontonul); apropierea se execută cu
maşina foarte încet înainte şi cu cârma zero. Se urmăreşte continuu viteza navei, se
pregătesc maşinile pentru marş înapoi în caz de nevoie.
Faza III. STOP maşina – se apreciază când nava a ajuns aproape de ponton (cu aproximație sub o
lungime de navă), în funcție de inerție şi viteza curentului, continuându-se guvernarea din
cârmă spre punctul unde acostează;
Faza IV. Nava se opreşte din inerție punând maşina încet înapoi, astfel ca la 1-2 m de ponton aceasta
să fie stopată şi se apropie pupa aducând nava paralelă cu pontonul, punând cârma spre
larg; concomitent se dă la mal parâma prova;
Faza V. Se manevrează nava din cârmã şi maşini pentru terminarea manevrei, dându-se şi celelalte
legături.
 Manevra navei

De reținut:
- dacă parâma prova se leagă greu şi nava stopată are tendința de a cădea în aval, se
ajută cu maşina foarte încet înainte, pentru a menține nava pe loc până când se ia
volta la baba;
- de regulă, legăturile la ponton se dau în următoarea ordine: parâmă prova, şpring
pupa, şpring prova, parâmă pupa.

b) Manevra de acostare cu bordul la cheu/ponton când nava vine din amonte.

Această manevră se execută la fel ca şi cea de mai sus, cu deosebirea că nava va efectua mai
întâi rondoul de întoarcere cu prova în curent, în momentul când locul de acostare se află la travers
față de navă.

14.2 Manevra navei de acostare cu prova în curent prin ancorare.

Acostarea cu fundarisirea ancorei prezintă avantaj atât la venire (ține nava pe loc până se dă
legătura la prova), cât şi la plecare (scoate prova în afară). Această manevră este caracteristică
navelor mari.
Manevra se execută întotdeauna cu prova în curent. Nava care acostează se apropie de cheu
navigând împotriva curentului, pe un drum aproximativ paralel şi la o distanță de acesta de 30-40 m
(distanța aproximativă, variabilă, funcție de mărimea navei şi de lățimea canalului navigabil).
În dreptul cheului se stopează maşina şi se lasă nava să înainteze prin inerție cam o jumătate
din lungimea sa, mai în amonte de locul de acostare. În această poziție, nava trebuie să fie gata de
ancorare cu ancora dinspre larg, dar nu se dă „funda ancora” până când nava nu începe să vină în
aval datorită acțiunii curentului.
După ancoraj, se manevrează nava din cârmă şi maşină până se apropie de ponton la o
distanță convenabilă pentru darea legăturilor. Şi în acest caz, prima legătură se dă parâma prova şi
apoi şpringul pupa, urmând dacă este cazul, parâma pupa şi şpringul prova. Pe măsură ce nava se
apropie de cheu, se filează lanțul şi se ține când este nevoie. În momentul când s-au dat toate
 Manevra navei

parâmele la mal şi legăturile au fost definitivate, se întinde lanțul ancorei, care în final trebuie să se
găsească într-o poziție care să formeze un unghi de aproximativ 45 cu axul navei.
În cazul când nava navigă în aval, ea trebuie să execute rondoul şi după ce a întors cu prova
în curent să execute manevra de acostare, ca orice navă care navigă în amonte.

14.3 Manevra de acostare a navei în condiții speciale.

14.3.1 Acostarea în condiții cu vânt puternic dinspre larg.

Este binecunoscut că vântul are mare influență asupra manevrabilității navelor, fapt pentru
care navigatorii sunt obligați să ia măsuri de prevedere în timpul marşului, dar şi al manevrelor.
Când direcția vântului este dinspre larg, nava trebuie condusă cu viteză redusă, paralel cu
pontonul, la o distanță egală cu lungimea proprie şi cu o treime mai sus față de limita din amonte a
acestuia, având în vedere deriva de curent. Vântul, se înțelege, va deplasa nava spre ponton cu o
rapiditate în funcție de viteza sa şi suprafața velică asupra căreia acționează. Pentru evitarea unei
ciocniri cu urmări grave, comandantul va dirija nava în aşa fel încât axa longitudinală a acesteia şi
latura de larg a pontonului să se afle în limitele unui unghi de 30˚, folosind în acest scop instalația de
guvernare. Tot timpul maşinile vor fi gata pentru marş înainte, în scopul eliminării coliziunii cu
pontonul. Pentru mai multă siguranță, în asemenea cazuri se poate fundarisi ancora din bordul de la
larg.

14.3.2 Acostarea în condiții de vânt puternic dinspre mal.

Nava va fi dirijată tot paralel cu pontonul, la o distanță nu mai mică decât lungimea proprie.
Când, până la locul de acostare, a mai rămas 1-1,5 lungimi de navă, se manevrează cârma în
aşa fel încât prova să se afle în vânt sub un unghi în jurul a 30˚ față de linia pontonului. Maşina va
funcționa la foarte încet înainte şi chiar la turație mai mare, pentru a învinge rezistența opusă de
vânt. În funcție de calitățile manevriere ale navei, stoparea maşinilor se face la momentul potrivit,
 Manevra navei

pentru a evita ciocnirea cu pontonul. Ca parâme de legare în afara celor obişnuite, se mai dau şi
altele suplimentare, în funcție de puterea vântului şi curentului din zonă.

Notă:
Se observă că şi în cazul vântului de larg, cât şi a celui dinspre mal, nava este dirijată cu
prova în vânt. Explicația este că, în primul caz poate apărea necesitatea fixării maşinii înainte pentru
evitarea ciocnirii pupei cu pontonul, iar în cel de-al doilea caz este necesară acționarea maşinii
înainte pentru ca nava să poată ajunge la ponton.

14.3.3 Acostarea cu pupa în curent, prin depǎúirea pontonului.

În acest caz, se va şti bordul cu care se acostează şi poziția pontonului. La 5-6 lungimi de
navă față de ponton, se reduce viteza la jumătate; se va menține nava paralel cu linia de la larg a
pontonului, la distanță minimă de trei lățimi de navă.
Când distanța dintre navă şi ponton s-a redus la 3 lungimi de navă, viteza se reduce la încet,
înaintarea făcându-se paralel cu pontonul la o distanță convenabilă (aproximativ 3 lățimi de navă).
În momentul în care prova navei se află la travers de capătul din amonte al pontonului, se stopează
maşinile. Se continuă deplasarea pe baza inerției (vitezei rămase), iar când pupa navei depăşeşte
capătul din aval al pontonului, se fixează maşinile la marş înapoi la o turație în funcție de viteza
curentului din zonă.
După ce nava a fost stopată şi începe a căpăta sens de mişcare spre înapoi, cârma se
orientează spre ponton (locul de acostare), în aşa fel încât pupa să se apropie treptat. Dacă
apropierea pupei navei se face prea rapid, se va lua din cârmă în aşa fel încât planul diametral al
navei şi linia pontonului să formeze un unghi de 15-20˚. Se va ține cont de pasul elicei, care poate
interveni la apropierea sau îndepărtarea pupei.
Când pupa navei care acostează este în apropiere de partea din amonte a pontonului, viteza
de deplasare trebuie să fie minimă, iar cârma se manevrează în sensul apropierii acesteia de locul de
acostare. Se va da o parâmă de pupa, iar cârma se pune la larg, pentru apropierea navei de ponton.

14.3.4 Acostarea la un mal neamenajat.

În activitatea de navigație apar destul de frecvent cazuri când navele (de mic tonaj) sunt
obligate de împrejurări să acosteze în locuri unde nu există amenajări în acest scop.
În apropierea locului ales se va urmări vizual dacă nu există obstacole periculoase, apoi se va
trece la sondarea adâncimilor, luându-se probe de fund.
Când adâncimile permit, ne apropiem cu nava cât mai mult de mal, sub un unghi față de
acesta de 35-45˚, dând o parâmă care poate fi legată de un copac rezistent, sau se realizează o ancoră
de corp mort, sau se folosesc cazicile în loc de babale. Pentru menținerea navei cu pupa îndepărtată
de mal, se va da o legătură şpring pupa la un copac rezistent, situată în bordul dinspre curent (ceva
mai lungă), sau dacă aşa ceva nu este posibil, se fundariseşte un ancorot în bordul dinspre amonte,
sau se fixează un şcondru în bordul dinspre aval.
 Manevra navei

MANEVRA DE PLECARE.

a) Manevra navei de plecare de la locul de acostare – plecarea cu prova.

Curentul simplifică în mare măsură manevra de plecare. Dacă marea majoritate a manevrelor
de plecare se execută cu pupa, deoarece nu există nici o forță capabilă să dezlipească prova de cheu
(fără a face apel la remorcher), la fluviu cea mai simplă manevră o constituie plecarea cu prova.
La o navă acostată cu prova în curent, se reduc parâmele, lăsând numai şpringul pupa şi se
orientează cârma în bordul dinspre larg. Forțele care acționează asupra navei - în această situație
curentul la prova şi rezistența cârmei la pupa - dau naştere unui cuplu de întoarcere, care începe să
deschidă prova, îndepărtând-o de cheu.
În momentul când se apreciază că nava s-a deschis suficient pentru a putea pleca în direcția
dorită - amonte sau aval - se pune maşina înainte şi se dă mola şpringului de la pupa. Nava se
depărtează imediat de ponton.
Având pupa liberă, se continuă întoarcerea din maşini şi începe deplasarea în amonte, sau se
continuă întoarcerea din maşini până se ajunge cu pupa în curent, pentru a continua drumul în aval.
Dacă nava acostată la ponton este ancorată, plecarea devine şi mai simplă. Manevra începe
cu molarea tuturor parâmelor.
În momentul când începe virarea ancorei, se pune cârma în bordul dinspre mal. Pe măsură ce
se virează lanțul ancorei, nava se desprinde cu prova de cheu, urmând direcția în care întinde lanțul.
În acelaşi timp, pupa împinsă de curent se depărtează şi ea de cheu, astfel că prin virarea
ancorei, nava se desprinde de cheu, iar în momentul când ancora este la post, se pune maşina înainte
şi se navigă în amonte.
În situația în care nava ancorată trebuie să plece în aval, după ce s-a virat ancora, întoarce cu
ajutorul maşinii sau se navigă puțin în amonte şi execută rondoul într-un loc unde lățimea fluviului
permite acest lucru.
 Manevra navei

b) Manevra de plecare de la locul de acostare, în aval, cu întoarcere pe pupa.

Această manevră o execută de regulă navele mari, a căror lungime depăşeşte jumătate din
lățimea canalului.
Manevra începe prin reducerea tuturor parâmelor, mai puțin şpringul pupa, care în acest caz
trebuie să fie o parâmă de remorcă foarte rezistentă, se pune cârma în bordul dinspre larg şi începe
virarea ancorei. Imediat ce se întinde lanțul, prova navei se desprinde de ponton şi urmează direcția
lanțului, având tendința de a pleca înainte.
Întrucât la această manevră şpringul pupa trebuie să fie tot timpul întins, se pune maşina
înapoi încet. Maşina trebuie să meargă atât de tare înapoi, încât să nu permită lanțului ancorei să
tragă nava înainte pe timpul virării, dar în acelaşi timp atât de încet încât să nu derapeze ancora şi
nava să capete viteză înapoi şi să se pună pe uscat.
În momentul desprinderii ancorei se stopează maşina, iar după ce ancora a fost ridicată la
post se mai ține şpringul foarte puțin timp, atât cât este necesar ca prova împinsă de curent să
inițieze întoarcerea.
Când nava a ajuns în poziție aproape perpendiculară pe linia cheului, se dă mola şpringului
pupa şi se pune înainte maşina şi cârma în bordul de sub curent. Nava începe să se deplaseze uşor
înainte şi continuă să se întoarcă energic, deoarece asupra sa acționează atât forța generată de
orientarea cârmei într-un bord, cât şi forța momentului de întoarcere generat de faptul că, curentul
apei presează mult mai puternic la prova (aflată în centrul canalului) decât la pupa (aflată lângă mal,
unde curentul este foarte slab).

c) Manevra navei pentru efectuarea rondoului.

Pentru executarea acestei manevre se va ține cont de următorii factori:

- curentul şi vântul au acțiuni diferite la marş înainte, față de marş înapoi;
- la navele fluviale, unghiul maxim de cârmă atinge valoarea de 750- 800;
- o navă cu pescaj mare este influențată mai mult de curent decât navele cu pescaj mic ;
- trebuie acordată atenție obstacolelor naturale sau artificiale.

Manevra de efectuare a rondoului de cǎtre o navǎ ce navigǎ în aval:

De regulă, la navigația în aval, rondoul

trebuie făcut de la curentul puternic spre curentul
slab, astfel ca pe timpul girării navei, curentul
să împingă mai repede pupa în aval, s-o ajute.
Se vor alege pentru executarea manevrei,
acele locuri unde curentul puternic nu se află pe
mijlocul fluviului.
 Manevra navei

Manevra de efectuare a rondoului de cǎtre o navǎ care navigǎ în amonte:

De regulă, la navigația în amonte, rondoul
trebuie făcut de la curentul slab la curentul mai
puternic, astfel ca pe timpul girării navei,
curentul să abată prova în aval, iar pupa să se
mențină într-o poziție aproape staționară
(totuşi, nava să aibă imprimată o uşoară deplasare
spre înainte). Se va orienta cârma bandă şi
maşinile la jumătate, astfel se va forța girația,
întoarcerea executându-se mai repede.

Manevra de efectuare a rondoului cu vânt din travers:

Se va ține cont pentru executarea acestei
manevre de curentul puternic şi cel mai slab,
însă întotdeauna girația trebuie făcută cu
prova contra direcției din care bate vântul.

Manevra de efectuare a rondoului pe ancorǎ:

Această manevră se execută pe vreme
rea şi de către nave mari. Se alege locul
pentru fundarisirea ancorei, se orientează
cîrma banda, până ce nava se aşează
perpendicular pe curent, venindu-se de la
curentul mai slab spre curentul mai puternic.
Se fundariseşte ancora din bordul
dinăuntrul întoarcerii, astfel că după ce
ancora s-a prins de fund, nava întoarce
imediat. Se virează ancora şi din maşini
se navigă în amonte.

Efectuarea rondoului prin introducerea navei cu prova în mal:

În vederea acestei manevre, comandantul
navei se va informa asupra condițiilor pe care le
oferă locul în care nava va fi introdusă cu prova
în mal.
La 4-5 lungimi de navă de locul stabilit,
se va reduce viteza, iar nava va fi dirijată spre
malul locului de întoarcere. Când până la acesta
au mai rămas 1-1,5 lungimi de navă, doar pe baza
inerției prin punerea cârmei, nava va fi dirijată
sub un unghi de 60-70˚, unghi sub care va avea
loc impactul cu malul.
 Manevra navei

Viteza în momentul atingerii malului va fi foarte mică, recurgându-se la fixarea maşinii la

marş înapoi, dacă este cazul.
Cârma se menține banda, pupa navei fiind abătută de curent spre aval. Când pupa este
suficient înclinată, iar planul diametral formează cu malul în sens invers un unghi de 60-70˚, se
pune cârma zero, iar maşinile la marş înapoi la o turație corespunzătoare. După ce se va ajunge în
axa canalului (şenalului), maşina stop, apoi marş înainte, iar cârma va fi manevrată în funcție de
direcția de marş.

De reținut!
Factorii care influențează manevra navei, sunt :
- factori externi;
- factori interni.

Acostarea navei se poate face cu sau fără ajutorul ancorei.

Acostarea navei în condiții speciale (vreme nefavorabilă) se face

diferit de acostarea în condiții normale.

Curentul simplifică în mare măsură manevra de plecare. Dacă marea

majoritate a manevrelor de plecare în porturile maritime se execută cu
pupa, la fluviu cea mai simplă manevră o constituie plecarea cu prova.
 Manevra navei

Test de autoevaluare – unitatea de învățare nr. 12

1. Apropierea de locul de acostare a unei nave (la fluviu) la
cheu/ponton/mal se face astfel:
a) Cât se poate de perpendicular pe locul de acostare;
b) Pe cât posibil paralel cu locul de acostare;
c) Apropierea se face sub un unghi de aproximativ 45°.

2. Acostarea unei nave maritime la fluviu se poate face:

a) Cu bordul şi cu pupa la cheu;
b) Numai cu unul din borduri la cheu;
c) Cu bordul, cu pupa şi cu prova la cheu.

3. Fundarisirea ancorei la manevra de acostare constituie:

a) Un avantaj, deoarece creşte siguranța manevrei;
b) Un dezavantaj, pentru că se măreşte timpul de manevră;
c) Nu are influență asupra manevrei de acostare.

4. Factorii care influențează acostarea navei la fluviu, sunt:

a) Factori naturali şi artificiali;
b) Factori interni (tehnici) şi factori externi (naturali);
c) Factori interiori şi exteriori.

5. Manevra de plecare de la cheu, la fluviu, este în special ajutată de:

a) Vântul predominant;
b) Curentul apei;
c) Densitatea apei.

Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testul de

autoevaluare
1. b) Pe cât posibil paralel cu locul de acostare;
2. b) Numai cu unul din borduri la cheu;
3. a) Un avantaj, deoarece creşte siguranța manevrei;
4. b) Factori interni (tehnici) şi factori externi (naturali);
5. b) Curentul apei.

Bibliografie:
1.Draghia Rolea (1989)-Manevra navei si a convoiului pe fluvii si pe ape
interioare, CIPLMC Constanta ,Filiala Galati;
2. Deboveanu M.,(2000)- Tratat de Manevra Navei vol.2 , Ed. Lumina
Lex,Bucuresti;
3.Brinza D., (2020)- Manevra Navei-note de curs(CD-Ppt),Univ.Mar.Constanta;
 Manevra navei

4.Dragu L.,(1984)-Manevrarea ambarcatiunilor si a navelor,Ed. Didactica si

Pedagogica , Bucuresti