NOȚIUNI INTRODUCTIVE.

FARMACODINAMIE GENERALĂ

Șef Lucr. Dr. Gabriela Rusu-Zota

 NOȚIUNI INTRODUCTIVE

• Din punct de vedere etimologic cuvântul provine din limba

greacă

• Pharmakon = medicament, remediu

• Logos = știință

• Farmacologia = Știința care studiază interacțiunile dintre

medicament și organism.
 DEFINIȚII

• Medicamentul = Orice substanță sau asociere de substanțe

care modifică un proces fiziologic sau patologic, în beneficiul
celui care îl folosește, sau orice substanță sau asociere de
substanțe care poate fi administrată la om sau animale în
vederea stabilirii unui diagnostic sau a restaurării, corectării
sau modificării funcțiilor fiziologice.
 RAMURILE FARMACOLOGIEI

• Farmacocinetica: evoluția medicamentului în organism.

• Farmacodinamia: efectele biologice ale medicamentelor.

• Farmacotoxicologia: efectele adverse și intoxicațiile.

• Farmacoterapia: indicațiile terapeutice.

• Farmacografia recepturii: regulile de prescriere.

ETAPELE DEZVOLTĂRII
FARMACOLOGIEI

֎ Predare universitară.
֎ Formare postuniversitară.
֎ Evaluare preclinică → Acțiunea oricărei
substanțe active (cercetare).
֎ Evaluare clinică → Posibilele utilizări
terapeutice ale unei subtanțe active noi introduse
în tratamentul pacientului (companii
farmaceutice).
֎ Cercetarea de farmacologie clinică (reguli etice
și juridice).
 FARMACOLOGIA CLINICĂ

o un derivat al altui medicament existent, cu îmbunătățiri

(uneori minore) în farmacocinetică sau profilul reacțiilor
adverse;
• o substanță activă care e obținută pe o altă cale decât cea
folosită inițial;
• un derivat nou al unei substanțe deja folosite.
 FARMACODINAMIE
GENERALĂ:

= Relația dintre concentrația de medicament (doza) și efectul obținut

(determinat de legarea la receptor farmacologic);

Cunoașterea efectelor medicamentelor, mecanismelor de acțiune, a reacțiilor

adverse în funcție de diverse condiții fiziologice și patologice;

Mecanism de acțiune = o succesiune de modificări la nivel molecular sau

submolecular în urma cărora rezultă un efect farmacodinamic.
 MEC ANISME GENERALE DE AC ȚIUNE
ALE MEDIC AMENTELOR

o la nivelul receptorilor;
o asupra enzimelor;
o la nivelul canalelor ionice;
o prin stimularea sau inhibarea eliberării de substanțe endogene active;
o acțiune directă asupra aparatului genetic al celulei;
o mecanisme fizico-chimice relativ simple;
o acțiune directă asupra citoscheletului;
o acțiune la nivelul joncțiunilor intracelulare;
o acțiune la nivelul glicocalix;
o acțiune asupra proteinelor G de cuplaj.
 RECEPTOR FARMACOLOGIC
(FIZIOLOGIC)

• este o macromoleculă proteică care trebuie să respecte

următoarele condiții:

▪ să fie sintetizate conform cu un program genetic înscris în

genomul celulei;
▪ să se cupleze specific și reversibil cu o substanță numită
agonist;
▪ să declanșeze o secvență de evenimente celulare după această
cuplare;
▪ în momentul desprinderii de receptor, agonistul să rămână
nemodificat.
 RECEPTORI FIZIOLOGICI

- Liganzi endogeni;

- Selectivitatea ridicată (datorită receptorului);

- Agoniști;

- Antagoniști.
MEC ANISMUL DE ACȚIUNE PE
RECEPTORI
GPCR– RECEPTORI CUPLAȚI CU
PROTEINE G

• RGS = Regulator of G-protein signaling

• (Regulatoarele semnalizării proteinei G)

• GPCR = G protein-coupled receptors

• (Receptorii cuplați de proteine G)

• GDP = Guanosine diphosphate

• (Guanozina difosfat)

• GTP = Guanosine triphosphate

• (Guanozin trifosfat)
 DUPĂ DISTRIBUȚIA LA NIVEL
CELULAR RECEPTORII SUNT:

❑ receptori membranari cuplați cu: proteine, enzime, canale ionice;

❑ receptori citoplasmatici: sunt receptori pentru hormonii steroizi și vitamina D

(complexul hormon-receptor migrează în nucleu unde influențează activitatea unor
gene și sinteza de proteine);

❑ receptori nucleari.
 ENZIMELE

• sunt principala categorie de biocatalizatori.

• inhibiția enzimatică este un mecanism de acțiune care poate

fi de 2 feluri: prin inactivarea centrului activ al enzimei sau
de tip alosteric. Acesta din urmă se realizează prin legarea
medicamentului pe o altă parte a moleculei enzimatice
decât centrul activ al enzimei și prin împiedicarea fixării
substratului enzimatic pe situsul de activitate al celulei.
 INTERACȚIUNEA CU RECEPTORII

❖ afinitate, care asigură cuplarea specifică;

❖ SITUS DE

❖ activitate – în urma cuplării cu acesta se declanșează un lanț de

evenimente moleculare la nivel celular.

❖ Structura moleculară a receptorului și proprietățile fizice și chimice ale

acestuia determină în mare măsură ce fragmente din medicamente sunt
esențiale pentru afinitatea cu receptori (situsurile de activitate a
anestezicelor volatile → eficacitatea în raport cu existența lor în țesut).
 MEC ANISME DE ACȚIUNE PE
C ANALELE IONICE

• Canalele ionice sunt de 3 feluri:

- voltaj dependente (se deschid sub acțiunea variațiilor de

potențial membranar);

- receptor dependente;

- mecano-dependente.
 MEC ANISME FIZICO-CHIMICE
SIMPLE

Substanțele adsorbante (cărbunele activat se fixează pe

suprafața a diferite toxine din tubul digestiv);

- Mecanism protector fizico-chimic al unor unguente, paste,

creme, pudre aplicate pe tegumente sau mucoase.
 IMPORTANȚA SUBIECTULUI

potența (parametru farmacodinamic) = concentrația la care se obține 50% din efectul

maxim;

- stabilirea CE50 (concentrația eficientă 50%);

- Medicament + Receptor → Complex medicament-receptor → Efect

 FARMACORECEPTORII

- medicamentele acționează în organismul uman prin intermediul

diferitelor tipuri de receptori (farmacoreceptori);

- medicamentele pot avea efect agonist (de stimulare a activității

la nivelul receptorilor);

- medicamentele pot avea efect antagonist (de inhibare a

activității anumitori farmacoreceptori);

- Receptorii: macromolecule proteice care pot lega specific unele substanțe active,
formând astfel complexe active biologic.
ROLUL RECEPTORILOR -
EXEMPLE

Receptori

Receptorii α- Receptorii β-
adrenergici adrenergici

Receptorii Receptorii Receptorii Receptorii

α1 β1 β2
α2
 RECEPTORII COLINERGICI

Aceticolina este un ester al acidului acetic și colinei.

Efectele Ach se realizează prin intermediul unor receptori

specifici numiți receptori colinergici [receptorii
muscarinici (M) și receptorii nicotinici (N)].

Receptorii colinergici de tip nicotinic sunt receptori

ionotropici care includ receptorii acidului gama
aminobutiric, receptorii glicinei și câțiva din receptorii
glutamatului. Ca receptori ionotropici, aceștia sunt
cuplați cu canale ionice.

-
Prelucrarea acetilcolinei într-o sinapsă. După eliberare acetilcolina este descompusă de enzima acetilcolinesterază.
(prelucrare după Smedlib, based on original work by Pancrat - Own work, CC BY-SA 4.0)
ALTE TIPURI DE RECEPTORI

- Receptorii cortizonici: leagă glucocorticoizii;

- Receptorii digitalici: au efecte pozitive din

punct de vedere tonotrop, inotrop și batmotrop
și efecte negative din punct de vedere
cronotrop și dromotrop;
 ALTE SERII DE RECEPTORI:
EXEMPLE

- Receptorii dopaminergici: combaterea șocului cardiogen;

- Receptorii specifici pentru eritropoietină;

- Receptorii histaminici: receptorii H1 și receptorii H2;

- Receptorii opiacei (morfinici);

- Receptorii pentru prostaglandine.

 RELAȚIA STRUCTURĂ-
EFECT

- Cum modifică substanța în organism geometria moleculei?

- Ce implică activitatea biologică având în vedere

proprietățile fizice ale compușilor?

- Medicamentele, prin modificări ale structurii chimice

produc același tip de efect? Au mecanism identic?
 FARMACOLOGIA MOLECULARĂ

• Mecanisme diferite pot produce efect similar având totuși

un alt mecanism de acțiune.

• Medicamentele produc efecte similare, dar în moduri

diferite.

• Tensiunea arterială poate fi scăzută de acetilcolină

(vasodilatarea arteriolelor), dar și de histamină (un număr
mare de capilare sunt dilatate).
 RELAȚIA DOZĂ - EFECT

• Un agonist se definește ca fiind un agent care are

capacitatea de a se lega de un receptor și de a declanșa un
răspuns.

• Eficacitatea este răspunsul maxim produs de un

medicament (un compus se poate lega de receptor fără a
declanșa un răspuns, prin urmare eficacitatea este zero, iar
acțiunea sa poate fi de tip antagonist).
 CURBA DOZĂ – RĂSPUNS

• Potența, numită de asemenea concentrația dozei care

produce efect, este o măsură a cantității de medicament
necesară pentru a declanșa un anumit răspuns. Cu cât doza
necesară obținerii unui anumit răspuns este mai mică cu
atât medicamentul este mai potent.

• Panta curbei doză-răspuns. Panta porțiunii mijlocii a

curbei doză-răspuns variază de la un medicament la altul. O
pantă abruptă indică faptul că o creștere mică a dozei
medicamentului produce o modificare importantă a
răspunsului.
 FACTORI C ARE AFECTEAZĂ
RELAȚIA CONCENTRAȚIE-EFECT
VARIABILITATEA RĂSPUNSULUI
FARMACODINAMIC

ED50 = doza efectivă mediană

LD50 = doza letală mediană
 INDICELE TERAPEUTIC

• Indexul terapeutic al unui medicament este raportul dintre

doza care produce toxicitate și doza care produce un
răspuns clinic dorit sau efectiv într-o populație de indivizi.

• În concluzie, acesta reprezintă o măsură a siguranței

medicamentului, deoarece o valoare mare indică existența
unei limite largi între dozele efective (care produc efect) și
dozele toxice.
FEREASTRA TERAPEUTICĂ
CUANTIFIC AREA AGONISMULUI
POTENȚĂ VS EFIC ACITATE

• Potența relativă
• Aceeași eficiență
• Același sistem biologic
• Același mecanism de acțiune
• EC50 – concentrația efectivă 50%

Eficacitatea relativă
• Sisteme în care medicamentele nu
produc efect maxim
• Funcție de eficacitățile intrinseci
relative
 CUANTIFICAREA
ANTAGONISMULUI

Afinitate pentru
receptor dar fără
eficacitate intrinsecă

Shift paralel dreapta curba Agonist parțial – inhibiție până

concentrație – răspuns la un nivel finit = eficacitatea Pindolol
intrinsecă

Asocierile substanțelor
Interacțiuni de medicamentoase sunt utile Efectele interacțiunilor
tip pentru tratarea concomitentă medicamentelor pot fi:
farmacodinamic a mai multor boli sau sinergice/antagonice.
simptome.
 INTERACȚIUNI
FARMACODINAMICE
• Sinergism = o acțiune în același fel sau spre același efect a 2 sau mai
multe medicamente (în boli precum cancer, inflamație, diabet zaharat de
tip 2)

• Antagonismul = o acțiune în sens opus a 2 medicamente.

SINERGISMUL ȘI ANTAGONISMUL
MEDICAMENTELOR

• Interacțiunile sinergice sunt consumatoare de timp,

nefiind complet standardizate.
• Exemplu de activitate sinergică cu o bună valoare
potențială: trimetoprim-sulfametoxazol (denumire
comercială de biseptol/sumetrolim).
• Utilizarea unor asocieri de medicamente → risc de
efecte antagoniste nedorite.
• Proiectarea rațională a asocierilor medicamentoase!!!
 ANTAGONIȘTI REVERSIBILI
COMPETITIVI

• Acești agenți interacționează cu receptorii situați la nivelul

aceluiași situs ca și agonistul și prin urmare intră în
competiție cu legarea agonistului.
• Un antagonist competitiv deviază curba doză-răspuns către
dreapta, conducând la un un comportament al
medicamentului corespunzător unei potențe mici.
• Acest comportament este analog unui inhibitor competitiv
pentru o reacție catalizată enzimatic.
REGLAREA ACTIVITĂȚII RECEPTORILOR DE
CĂTRE MEDICAMENTE SELECTIVE
CONFORMAȚIONAL
 ANTAGONIȘTI REVERSIBILI

• Non-competitivi: acești agenți previn legarea agonistului sau

previn activarea receptorului de către agonist. Un
antagonist non-competitiv reduce răspunsul maxim și este
analog unui inhibitor non-competitiv pentru o reacție
catalizată enzimatic.

• Agoniști parțiali: blochează situsul de legare al agonistului,

dar produc un răspuns mai redus comparativ cu un agonist
complet. Un agonist parțial poate avea afinitate crescută
pentru receptor, redusă, sau echivalentă cu cea a unui
agonist.
 SITUAȚII DE APARIȚIE A
REACȚIILOR ADVERSE

• Tahifilaxia

• Farmacodependențele

• Polipragmazia

• Automedicația
 REACȚII ADVERSE ALE
MEDIC AMENTELOR

• Încercarea de întrerupere a fumatului, devenit o dependență, este dificilă și

necesită suport.
• Interacțiunile fumatului cu alte substanțe active sunt cauzate de către
celelalte componente ale fumului de tutun (benzen, arsenic, cadmiu,
formaldehida, poloniul-210 etc.) decât de nicotină.

• Fumatul

Scade eficacitatea multor

deces
medicamente
 PARTICULARITĂȚI ALE ADMINISTRĂRII
MEDICAMENTELOR ÎN PERIOADA SARCINII

• Toate medicamentele folosite de către mamă în timpul sarcinii pot

afecta fătul, determinând malformații congenitale anatomice.

• Incidența cea mai mare a efectelor adverse este în primele trei luni,
când predomină riscul malformațiilor congenitale (efecte
teratogene). Expunerea la medicamente teratogene determină 2-3%
dintre malformațiile congenitale. Medicamentele care difuzează prin
placentă sunt foarte numeroase deoarece placenta, fiind o membrană
lipidică cu pori, permite difuziunea de la mamă la făt a numeroase grupe
de medicamente (tetraciclina).
MARK TWAIN

„Cel mai ușor lucru

din lume e să te lași
de fumat! Eu, de
exemplu, m-am lăsat
de vreo 14 mii și
câteva sute de ori!"
 Farmacocinetică generală

Șef Lucrări Dr. Rusu Zota Gabriela

Facultatea de Medicină
Disciplină:Farmacologie
Studiile preclinice

Efectul farmacodinamic Toxicitatea Farmacocinetica

Toxicitatea acută, subacută sau cronică Absorbția

Genotoxicitatea Distribuția
Mutagenitatea Metabolismul
Oncogenitatea Eliminarea
Teratogenitatea

Tabel I. Evaluarea preclinică a medicamentelor

 Fazele I și II

• Reglementările din țara noastră privind evaluarea clinică se

referă la proprietățile farmacocinetice, efectele terapeutice,
mecanismul de acțiune și reacțiile adverse.

• Studiul farmacocinetic se face la un număr mic de persoane

sănătoase.

• Cercetarea se efectuează în instituții specializate de către

persoane calificate.
Reacțiile adverse apar din cauza:
• dozelor prea mari de substanță activă;
• proprietăților fizico-chimice sau structurii chimice a
substanțelor medicamentoase care permit acumularea
la nivelul căii de eliminare (ex: digoxin 5/7)
• insuficienței funcționale a căii de eliminare.

• Prin intoxicaţie (otrăvire) = ansamblul de simptome

ce apar după pătrunderea unui toxic în organism şi
care constituie o stare patologică manifestată prin
alterări metabolice, histochimice, morfopatologice şi
clinice, care pot fi superficiale sau profunde,
reversibile sau ireversibile.
 Reacțiile de hipersensibilitate
• Sunt rapide;

• În cazul contactului cu un alergen, erupția cutanată are dispoziție distinctă în linii sau forme diverse;

• În cazul ingestiei unui alergen, erupția cutanată are localizare caracteristică sau într-o zonă nespecifică;

• Poate apărea prurit/urticarie.

• Necroliza epidermică toxică reprezintă cea mai severă formă de reacție de hipersensibilitate (virusul Herpes simplex);

• Reacția alergică cutanată poate fi declanșată de contactul cu latex sau de ingestia unor medicamente;

• În cazul erupțiilor ușoare, tratamentul doar cu corticosteroizi topici și antihistaminice poate fi suficient (se mai recomandă calciu și
vitamina C).
Mecanismul reacției de hipersensibilitate
• Tipul I (imediate) este determinată de degranularea mastocitelor și persistă câteva
ore (este difuză);

• Reacții imunologice complement-dependente implică Ac de tip IgG și IgM.

• Reacții imunologice de tip III: boala serului, vasculite sistemice, Sindromul Stevens
Johnson.

• Reacția tip IV:

• determină activarea limfocitelor,
• este mecanismul de producere al majorității dermatitelor de contact alergice;
• apar la câteva zile după a doua expunere.

CEA MAI IMPORTANTĂ MĂSURĂ TERAPEUTICĂ ÎN TRATAMENTUL REACȚIILOR CUTANATE

GRAVE DE HIPERSENSIBLTATE ESTE OPRIREA AGENTULUI DECLANȘATOR
Reacțiile adverse – sindromul Stevens-Johnson

Oprirea agentului cauzator Leziuni în țintă

este de primă intenție
Bule cu exfolierea pielii
febră
Dureri musculare
(mialgii)
 Caracteristici ale sindromului Stevens-Johnson

• Este o formă severă de eritem polimorf, afectează mucoasele;

• Semnul Nikolsky (decolarea ușoară a epidermului în lambouri)

este pozitiv (pemfigus vulgar);

• Boala este frecvent tratată în secțiile de arși și ATI.

Eritem polimorf
• Epinefrina este indicată în cazurile grave cu angioedem al
căilor respiratorii și/sau anafilaxie;

• Poate fi cauzat de medicamente, infecții sau vaccinare;

• Este o dermatită alergică de contact, apărută în urma unei

reacții de hipersensibilitate;

• Herpes simplex și Mycoplasma pneumoniae.

Clase de antibiotice Clase medicamentoase
asociate frecvent cu asociate frecvent cu
reacțiile severe de reacțiile severe de
hipersensibilitate hipersensibilitate cutanată

• Penicilinele • Antibioticele
• Antiinflamatoarele
• Sulfonamidele. nesteroidiene
• Antiepilepticele
(carbamazepină,
gabapentin).
Imunoterapia
• manipularea sau activarea sistemului imun cu scopul
stimulării sau redirecționării răspunsului imun al gazdei în
vederea unui răspuns profilactic sau terapeutic eficient;

• pasivă sau activă.

Parametrii Farmacocinetici

Famacocinetica:

◊ absorbția,

◊distribuția,

◊metabolosimul,

◊eliminarea (modul în care organismul

influențează medicamentul).
 Absorbția medicamentelor
• nu există medicație ideală în prezent;
• alegerea căii de administrare este dependentă atât de bolnav cât și de
medicament:

❖ starea bolnavului (ex: pacient necooperant de pe ATI);

❖ locul acțiunii urmărite (ex: arsură – topic);
❖ viteza instalării efectului (ex: gel);
❖ biodisponibilitatea medicamentului pe diferite căi (ex: metoclopramid i.v.
vs oral).

❖Exemplu: Fierul heminic este absorbit în intestinul subțire proximal.

Absorbția fierului non-heminic are loc la nivelul duodenului (după Azamfirei
L. et al. 2021)
 Absorbția medicamentelor crește dacă:

• - viteza de disociere a medicamentului este mare;

• - dimensiunile moleculelor sunt mici;

• - polaritatea moleculelor este redusă (ionizarea este redusă); cu

cât molecula este mai ionizată → devine mai puțin solubilă → se
absoarbe mai puțin → efect redus.

• - gradul de irigare a țesuturilor este mare;

Medicamente

• Drogul = un amestec de principii active utilizare în realizarea medicamentelor.

Acesta poate fi o sursă vegetală de obținere a medicamentelor.

• Medicamentul = amestec de substanțe format dintr-o substanță activă și altele

însoțitoare cu rol adjuvant, corectiv.

• Forma farmaceutică (forma medicamentoasă, preparatul farmaceutic)

reprezintă o modalitate concretă de condiționare a substanțelor
medicamentoase pentru a fi ușor asimilate.
Clasificarea căilor de administrare a medicamentelor

I. CĂI NATURALE
1. La nivelul mucoaselor: internă, intrarectală, respiratorie,
sublinguală, oculară, intravaginală, uretrală, auriculară.
2. La nivelul tegumentului: cutanată/dermică (absorbția se
realizează prin piele)

căi de administrarea utilizate pentru acțiune exclusiv locală

căi de administrare utilizate pentru acțiune exclusiv generală
căi de administrare utilizate pentru acțiune locală și generală
Clasificarea căilor de administrare a medicamentelor

II. CĂI PARENTERALE

1. Căi intravasculare: intravenoasă, intracardiacă, intraarterială.
2. Căi la nivel tisular: subcutanată, intramusculară.
3. Căi intraseroase: intrapleural, intrapericardică,
intraventriculară, intraarticulară.

căi de administrarea utilizate pentru acțiune exclusiv locală

căi de administrare utilizate pentru acțiune exclusiv generală
căi de administrare utilizate pentru acțiune locală și generală
Particularități în funcție de calea de administrare
• Mucoasa intestinului subțire
reprezintă locul principal de
absorbție al căii interne,
având o suprafață foarte
mare, dar și vascularizație
sangvină și limfatică bogată.
• Absorbția prin mucoasa
intestinului subțire are un pH
apropiat de neutralitate.
• Absorbția se realizează la
nivel:
• - duodenojejunal, precum
majoritatea medicamentelor;
• - gastric și duodenojejunal –
pentru barbiturice, salicilați,
alcool etilic.
• Mucoasa gastrică se
comportă ca o membrană
lipidică ce separă plasma de
sucul gastric. Particularitățile
derivă din diferența dintre pH-
ul sucului gastric (pH=1) și pH-ul
plasmei (pH=7,4).
Absorbția este influențată de asocieri
medicamentoase cât și de alimente
• absorbție crescută pentru
ketokonazol în prezența Coca-
• absorbție redusă pentru Cola sau alimentelor grase;
Ampicilină și Captopril.
Prezența alimentelor în • - nu este influențată pentru
stomac întârzie evacuarea amoxicilină și doxiciclină.
gastrică astfel încât
medicamentele care sunt • Sucul de grefe are absorbție
degradate de către acidul crescută.
gastric (penicilina), devin
non-disponibile pentru • MEDICAMENTELE SE
absorbție. ADMINISTREAZĂ CU APĂ!
Factori locali care influențează absorbția
medicamentelor administrate pe cale internă

✓pH-ul; ✓ bacterii intestinale (ex:

✓ motilitatea gastrică și clostridium);
intestinală (ex: pacient cu
diaree și medicație ✓ circulația de la nivelul
antihipertensivă); stomacului și intestinului;
✓ timpul de golire al ✓ tranzitul intestinal.
stomacului (medicamente,
alimente);
✓ sisteme enzimatice;
Dezavantajele utilizării căii interne

1. perioada de latență mare → nu poate fi utilizată în

urgențe;

2. Necesită cooperarea pacientului → inutilizabilă la

pacienții inconștienți, având criză convulsivă sau la sugari.
Absorbția prin mucoasa bucală
• Calea sublinguală
(nitroglicerină comprimate și
spray cu acțiune antianginoasă,
captopril, metiltestosteron)
permite difuzia medicamentului
în rețeaua capilară și deci evită
în proporție de 100% efectul
primului pasaj hepatic.
• Circulația venoasă de la acest
nivel se varsă în vena cavă
superioară.
• Avantaje:
• 1. absorbție rapidă;
• 2. medicamentul pătrunde în
circulația sistemică;
• 3. medicamentul este protejat
de degradarea sucului gastric și
de metabolizarea prin așa
numitul „prin pasaj hepatic”
(„șuntează” intestinul și
ficatul).
Calea rectală de administrare a
medicamentelor

• Calea intrarectală (utilizată pentru acțiunea sa locală sau

generală) evită în proporție de 50% efectul primului pasaj
hepatic deoarece venele hemoroidale inferioară și mijlocie
drenează sângele în vena cavă superioară. Numai vena
hemoroidală superioară drenează sângele în circulația portală.
(ex: medicamente antihemoroidale, antiinflamatoare)

• Are avantajul că previne degradarea medicamentului de

către enzimele intestinale sau de către pH-ul gastric acid.
Calea parenterală
• Calea intramusculară este mai rapidă decât
cea s.c.

• Spre deosebire de • Medicamentele difuzează local în

medicamentele prezente în
tractul gastrointestinal, cele
injectate nu pot fi eliminate
prin emeză sau prin legarea de
cărbune activat.
• La administrarea i.v. Timpul de
absorbție este zero (își face
efectul imediat) iar timpul de
transport este de 25-45 secunde
→ eludează faza de absorbție.
ţesutul conjunctiv apoi trec în sânge:
- moleculele mici trec direct în
capilare
- moleculele voluminoase trec mai
întâi în limfatice
- viteza de absorbţie depinde în
primul rând de fluxul sanguin
(muşchiul este bine vascularizat)
- în general absorbţia din muşchi are
loc în 15-30 minute.
Calea topică

• Calea cutanată. • Atropina este instilată

Absorbția este favorizată de direct la nivelul ochiului
masajul local care produce pentru a dilata pupila și a
vasodilatație. permite măsurarea erorilor
de refracție.
Particularități ale absorbției medicamentelor
la nivelul aparatului respirator
• Epiteliul alvelolar:
- prezintă o suprafaţă mare de
absorbţie şi o reţea capilară foarte
bogată;
- reprezintă o membrană lipidică cu
pori mari adaptată pentru o
absorbţie foarte uşoară şi rapidă a
substanţelor lipofile şi hidrofile.
● Substanţele medicamentoase absorbite
sunt:
- liposolubile şi hidrosolubile: prin
mucoasa bronșiolară (aerosoli în
dispozitive presurizate sau cu
pulbere uscată)
- condiţie obligatorie: diametrul
particulelor la aerosoli (optim
2-5 µm)
- gazoase şi volatile prin epiteliul
alveolar (Ex. anestezice generale)
Transportul plasmatic al medicamentelor
a.Fracțiile libere:
• – ajung rapid la locul de
acțiune;
- prezintă acțiune rapidă,
foarte intensă, de scurtă
durată;
- se elimină rapid.
• b. Fracțiile legate de
proteinele plasmei:
- ajung lent la locul de acțiune;
- prezintă acțiune cu durată
medie sau de lungă durată;
- se elimină lent;
- constituie „biodepozit
dinamic” (se elimină în timp)
de medicament.
Transportul medicamentelor

• Legarea medicamentelor de • Medicamentele care se

proteinele plasmatice se
realizează la nivelul fixează în procent mare de
grupărilor polare ale proteinele plasmatice se
aminoacizilor prin: elimină lent şi în consecinţă
• -Legături polare au durată de acţiune lungă
• -Forţe elcetrostatice (ex: medicamente cu
• -Punţi de hidrogen acțiune retard –
• -Forţe Van der Waals
• -Legătura covalentă este
ketoprofen,
excepţională. claritromicina).
Trasportul transmembranar al medicamentelor

• A. Transport pasiv (nu • B. Transport activ (are

necesită energie) se nevoie de o sursă de
realizează prin difuzie energie) poate funcționa
pasivă, filtrare și difuzie împotriva gradientului de
facilitată. concentație.
Bariera hemato-encefalică

• Pentru a pătrunde în creier, • Medicamentele liposolubile

medicamentele trebuie să pătrund cu ușurință în SNC
treacă prin celulele deoarece acestea se pot
endoteliale ale capilarelor dizolva în membranele
sistemului nervos central celulelor endoteliale.
(SNC) sau să fie
transportate activ.
Distribuția medicamentelor

• Reprezintă repartiția 2. DISTRIBUIRE ÎN ȚESUTURI ȘI

medicamentelor în organism (se face ORGANE:
în funcție de proprietățile fizico- ❑ uniformă (în toate țesuturile):
chimice ale medicamentului). alcool, narcotice;
❑ selectivă (doar în anumite
• Distribuirea cuprinde 2 aspecte: țesuturi): iod din tiroidă, calciu +
1. DISTRIBUIREA ÎN fosfor din oase, vitamina B12 din
COMPARTIMENTELE HIDRICE: ficat;
vascular, vascular + extravascular, ❑ bifazică (distribuire rapidă în SNC
în tot volumul lichidian din și apoi redistribuire cu stocare în
organism. țesutul adipos (anestezice
generale).
Legarea medicamentelor de proteinele
plasmatice

• Moleculele de medicament se pot lega de proteinele plasmei (în

general albumină).
• Hipoalbuminemia poate modifica nivelul medicamentului
liber.
• Albumina are cea mai puternică afinitate pentru
medicamentele anionice (acizi slabi) și pentru medicamentele
hidrofobe.
• Clinic, deplasarea medicamentului de la nivelul albuminei
este una dintre cele mai semnificative surse pentru
interacțiunile medicamentoase.
 Mecanismele biotransformărilor
Reacţiile de fază I (stadiul I) Metabolitul poate fi:
Oxidări - inactiv Utilizează sistemul P-450
Reduceri
Hidrolize - activ

Reacţiile de fază II (stadiul II) (reacţii sintetice, de conjugare)

Implică cuplarea
medicamentului cu o Metaboliţii general
substanţă endogenă: sunt în inactivi

Ex acid glucuronic
Există Ex.
unele Morfina 6
excepţii: glucuronid
Metabolizarea medicamentelor
În interacțiunea medicament și organism – tipul, gradul de
metabolizare și răspunsul organismului pot fi determinate sau
condiționate de o serie de factori legați de:

• medicament, de proprietățile fizico-chimice al substanțelor utilizate,

forma farmaceutică, doză, calea și ritmul administrării, și de
organism, constituția genetică, profilul farmacocinetic, stări
fiziopatologice, influențele mediului ambiant, ce conferă fiecărei
persoane o „individualitate” în interacțiunea cu medicamentul;

• efесtul рrіmuluі рasaj (reprezintă metabolizarea mеdісamеntеlοr sub aсţіunеa

еnzіmеlοr hерatісе).
Eliminarea medicamentelor
Este etapa prin care substanțele medicamentoase și
metaboliții acestora sunt îndepărtate din organism pe căile
fiziologice:

❑ renală (chimioterapice, diuretice);

❑ biliară, intestinală (prin fecale);

❑ respiratorie (ioduri);

❑ cutanată (metale grele);

❑ Prin secrețiile: lacrimală, salivară (teofilină),

lactată (alcool, nicotină).
 Biotransformarea

Efectul de prim pasaj = metabolizare la prima trecere

din intestin în circulația sistemică (metabolizare în
principal în ficat, dat și la nivel intestinal).

Inducția (creșterea) enzimatică – se manifestă prin

stimularea sintezei de enzime metabolizatoare hepatice
(barbiturice, carbamazepina, rifampicina).

Inhibiția enzimatică – se manifestă prin inhibiția sintezei

de enzime metabolizatoare hepatice (Allopurinol –
uricostatic, Ketokonazol – antifungic, Fenilbutazonă –
AINS, Disulfiram – inhibitor al alcooldehidrogenazei)
Principalii parametri farmacocinetici

Bioechivalența.
Două medicamente înrudite sunt bioechivalente dacă prezintă
biodisponibilitate comparabilă și aceeași durată de timp necesară
atingerii concentrației sangvine maxime.

Echivalența terapeutică.
Două medicamente înrudite sunt echivalente terapeutic dacă
prezintă eficiență și siguranță comparabile. Eficacitatea clinică
depinde frecvent de durata necesară pentru a atinge
concentrația maximă după administrare. De aceea, două
medicamente care sunt bioechivalente pot să nu fie echivalente
terapeutic.
Biodisponibilitatea medicamentelor
• Biodisponibilitatea unui medicament administrat pe cale internă
este raportul dintre aria calculată pentru administrare internă și
aria calculată pentru injectarea intravenoasă (AUC intern/AUC
injectat x 100).

N.B.
• Fierul sub forma ferică, insolubilă (Fe3+) → slabă disponibilitate.
• Fierul feros (Fe 2+) este absorbit mai ușor.
• Fierul heminic (derivat din hemoglobina și mioglobina din tipurile de
carne roșie sau organe) este mai bine absorbit decât fierul non-heminic
(derivat din legume și cereale → biodisponibilitate influențată de
alimente).
 Concentrația la echilibru

• În urma administrării unui medicament, concentrația

plasmatică a acestuia, în timp, suferă fluctuații care devin
minime după o anumită perioadă.

• După doze repetate, cantitatea de medicament eliminată

corespunde cu cea introdusă pentru fiecare administrare →
în acest moment se realizează starea de echilibru staționar.
 Cumulare
Depozitarea medicamentelor
Unele medicamente se acumulează în
anumite ţesuturi aceasta având un rol
determinant în efectul lor:
1. Morfina – formaţiuni din creier
2. Curarizantele – plăcile motorii

Depozitarea poate avea consecinţe

toxice locale sau poate întreţine o
intoxicaţie cronică:
1. Tiopental – ţesut adipos
2. Clorochina – ficat, legare de ADN
3. Tetracicline şi plumb - oase
Modele farmacocinetice
Modelul farmacocinetic deschis monocompartimentat:
• presupune o distribuție rapidă a substanței medicamentoase
între sânge și alte lichide biologice;

Modelul farmacocinetic deschis bicompartimentat:

• presupune că organismul este alcătuit din două compartimente
(central și periferic/tisular).

• Compartiment = volumul virtual în care substanța

medicamentoasă se distribuie omogen.