FARMACODINAMIE FUNDAMENTALĂ

O acţiune farmacodinamică poate fi manifestată:

- În sensul amplificării /deprimării unui proces fiziologic sau
patologic.
Medicamentele nu crează funcţii noi în organism.
Durata acţiunii unei substanţe prin calculul (T1/2).
Intensitatea acţiunii unei substanţe depinde de doză.
Tipul de acţiune al medicamentului se caracterizează prin:
1. acţiune principală – cea pentru care este utilizat medicamentul şi
are o anumită intensitate
2. acţiune secundară – de intensitate mai mică . Poate fi
benefică su adversă
3. acţiune locală - pe tegument, mucoase (topic)
- în tubul digestiv
4. acţiune generală (sistemică)  după absorbţia substanţei
5. acţiune reversibilă – durează până la inactivarea / eliminarea
substanţei
6. acţiune ireversibile
Locul de acţiune al medicamentelor:
- celular
- molecular
- submolecular
- întregul organism
Principalele mecanisme de acţiune ale medicamentelor:

1. Mecanisme fizico-chimice simple

a) ex. – medicamentele care se aplică pe piele sau mucoase care

formează un strat protector faţă de agenţi fizici sau chimici;
unguente, paste, emulsii pudre - pudră de talc, unguente ce
absorb radiaţiile
b) Absorbantele cărbune activat
c) Înlocuitori de plasmă corectează -volemia:
- presiunea oncotică
(Dextrami, Sol. Ringer, Sol. Glucozate)
d) Diuretice şi purgative osmotice:  cresc presiunea osmotică
în lumenul intestinal / în lumenul nefronului  atrage apa
e) Acţiuni datorate proprietăţilor acide sau bazice  antiacide
în ulcerul peptic
f) Substanţe ce denaturează specific proteinele - detergenţi,
nitrat de argint

1
 g) Agenţi chelatori – captează ioni metalici neutralizează
toxicitatea lor chimică – Dimercaptopropanol
h) Schimbători de ioni – captează / cedează în tubul digestiv -
Colestiramina  fixează acizii biliari din intestin la
bolnavii cu hipercolestirolemie.

2. Acţiuni bazate pe mecanisme enzimatice

- Mecanisme chimice ce se realizează prin intermediul unor

catalizatori specifici – enzime.
a) Inhibiţie enzimatică
- Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene – inhibă
ciclooxogenaza (COX)
- Apratimina – inhibă Tripsina, Kalicreina
- Cianurile – inhibă citocromii
b) Competiţie cu substratul enzimatic normal
- Sulfamidele – intră în competiţie de substrat cu acid
paraaminobenzoic (PABA) şi îl înlocuiesc în sinteza microbiană de acid
folic.
c) Deplasarea coenzimei şi cuplarea în locul ei cu
apoenzima formând un complex incapabnil de a
executa programul enzimei respective
- Anticoagulantele orale – deplasează vitamina K (cu rol de
coenzimă pentru enzimele ce sintetizează protrombina şi alţi factori de
coagulare).
d) Rol de coenzime

3. Acţiuni prin intermediul receptorilor

Receptorii – reprezintă un loc specific de legare al medicamentului care

îndeplineşte 2 condiţii.: - de ancorare
- de traducere a semnalului.
Nu există receptori farmacologici. Medicamentele nu pot crea nici o
funcţie nouă într-un organism, ele pot stimula / inhibă funcţii pentru care este
programat biosistemul respectiv.
Localizarea receptorilor :
- La suprafaţa celulară - Receptori histaminerhici,
adrenergic
- Intracelular în citosol – pentru hormoni steroizi
- În interiorul nucleului celular – receptorul triiodotironină
- Pe membranele nucleare, microsomale şi ale aparatului
Golgi – receptori pentru prolactină, somatotropi.

2
 Caracteristici:
- Legătură drog receptor este în mod fiziologic reversibilă
(legături slabe: ionice punţi de hidrogen, forţe Van der Wals).
- Pentru ca un medicament să se lege de receptor trebuie să aibă o
parte a structurii sale complementară cu o zonă de pe receptor -
Situs de afinitate
- Pentru ca o moleculă să declanşeze secvenţa produsului
fiziologic căruia îi este destinat trebuie să aibă o altă parte a ei
complementară cu o zonă de pe receptor numită – situs de
activitate (agonist )
- dacă o substanţă cuplează cu receptorul numai la situsul de
afinitate receptorul nu este stimulat, dar substanţele agoniste
găsind acest situs ocupat nu mai pot cupla cu receptorul
(antagonist competitiv)
- antagoniştii cu acţiune intrinsecă substanţele ce menţin
timp mai îndelungat blocat receptorul, având ca acţiune
intrinsecă dar mai slabă. Ex. Beta blocantul cu acţiune intrinsecă
- practolol - 1 blocant cu AS1nu reduce brutal frecvenţa
cardiacă în cardiopatiile cu bradicardie şi nu reduce forţa de
contracţie a miocardului agravându-se cum se întâmplă în cazul
propranololului.
- antagoniştii competitivi deplasează agoniştii de pe receptori de
către agonişti conform legii acţiunii maselor
- antagonişti necompetitivi – legătura ireversibilă la R -
covalentă

A fost introdus conceptul de „receptori suplimentari”- de rezervă 

explică sensibilitatea unei celule sau ţesut la o anumită concentraţie de agonist
(10% R ocupati  efect de agonist, 90% - R de rezervă).
Demonstrarea existenţei unor locusuri de fixare multiplă pe anumiţi
receptori locusuri ce pot fi independenţi sau dependenţi unul de delălalt şi care
pot avea capacităţi de activare (de regulă prin mecanism alosteric) probează
posibilitatea influenţării afinităţii sau eficacităţii unui drog de către alt drog:
- Antagonism alosteric
- Contraagonişti sau agonist invers. (betacarbolinele situsul
benzodiazepinic al receptorului GABA-A anxietate).

Transferul informaţiei de la receptor către celulă

a)cei mai mulţi receptori situaţi la suprafaţa celulară acţionează
stimulând o adenilat ciclază aflată pe faţa internă a membranei, care
formează AMPc.

3
 AMPc acţionează asupra mecanismelor celulare
activează protein-kinaza AMPc dependent.
Această enzimă prezintă un dimer activ R-PK1, care se leagă de AMPc şi
două lanţuri catalitice care stimulează transformarea ATP-ului în ADP,
furnizând energia necesară pentru sinteza unor substanţe practice sau
activitatea unor enzime, deci răspuns celular.(fig 1).

Agonist + Receptor


Proteina G
 GDP
GTP
Adenilat cidaza 

AMP ciclic PDE 5’ AMP



RPK AMPc

Protein kinaza AMP ciclic dependentă

2C

ATP  ADP
Sub acţiunea unei fosfataze, un fosfat din substanţele proteice, reface
ATP-ul. De asemenea, este de notat faptul că atunci când AMPc este în exces
sub acţiunea unei fosfodiesteraze (PDE), el este hidrolizat la 5’ AMP.Există
medicamente care inhibă fosfodiesteraze.
Cuplarea receptorului de adenilat cidază, se face prin intermediul unei
proteine de cuplaj (proteină reglatoare).

b) O altă categorie de receptori de suprafaţă în urma cuplării cu agonistul,

determină modificarea permeabilităţii membranei şi depolarizarea ei,
iniţiind pe această cale secvenţa evenimentelor ce duc la răspunsul celular
(transmitere de semnal nervos, contracţie musculară).
Ex. - receptor pentru Acetilcolină

4
 Un alt nucleotid ciclic important în realizarea transmiterii
semnalelorbiologice este GMPc; D-R  stimularea guanilat ciclazei.
Un alt sistem major de transmitere intracelulară a semnalelor
biologice este cel al fosfatidil inozitolului.
D - Rdegradarea inozitoldifosfatului

1,2 Diaciglicerol (1,2 DAG)  activarea proteinkinazei C

dependentă de calciu

În

Inazitol difosfat (IP3)  serveşte ca mediator pentru

eliberarea intracelulară de calciu din stocurile nemitocandriale.
Pentru a obţine răspunsul fiziologic în celula ţintă pe lângă activarea
proteinkinazei C, al doilea element esenţial pare a fi mobilizarea ionului de
calciu . Aceste două căi sunt sinergice şi absolut necesare pentru obţinerea
răspunsului fiziologic.
Proteinkinaza poate influenţa numeroase evenimente celulare.
- Transportul activ membranar
- Biosinteza neurotransmiţătorilor prin intermediul acţiunii sale de
fosforilare a proteinelor.

Factori care modifică numărul de receptori

- Când concentraţia moleculelor stimulante creşte numărul de receptori
şi stimulează R mai puternic şi în timp mai îndelungat.
- inversnumărul de receptori reglare ascendentă. Acest mecanisme
explică scăderea sensibilităţii la unele medicamente administrate
cronic.

4. Mecanismele bazate pe eliberarea din depozitele celulare a unor

substanţe active

Factori care pot determina eliberarea de mediatori din depozite:

- stimularea unor receptori
- traumatisme
- arsuri
- radiaţii
- reacţii Ag-Ac
Mediatorii eliberaţi acţionează la rândul lor asupra altor celule din
vecinătate sau afişate la distanţă, determinând reacţii locale sau generale.
Substanţele care produc eliberarea direct fără intermediul unei reacţii de
tip imunologic eliberatoare.

5
 Ex.– EFEDRINA = eliberatoare de NA stimularea receptorilor
adrenergici
CURARA = eliberatoare de H din MC  efecte nedorite –
bronhospasm-HFA
Tahifilaxie = dispariţia efectului unei substanţe după administrarea
repetată la intervale scurte epuizarea mediatorului din depozite.

5. Substanţe cu acţiune relativ – specifică, ce formează legături

covalente

Substanţele care circulă în mod normal în organism (fiziologic) şi

majoritatea medicamentelor formează cu enzimele sau receptori  legături
reversibile.
Există şi substanţe care formează cu structurile biologice: legături
covalente, care având o energie de legătură mare (de aprox. 100Kcal/mol) sunt
practic ireversibile la t0 corpului.
Ex. - compuşii organofosforaţi
- fenoxibenzamina  pe receptor  adrenergici (pt. NA)
blocadă simpatică de durată până când sunt formaţi noi
receptori
- subst. Alkilanţi chimioterapic anticanceroase – Busulfan
- Dacarbazina

6.Mecanisme de acţiune pe canale ionice

Unele medicamente acţionează direct pe canalele ionice influenţând

transportul transmembranar ionic.
Majoritatea medicamentelor cu acest mecanism de acţiune blochează total
sau parţial transportul ionic transmembranar.
Activitatea electrică a celulei este expresia fluxurilor ionice
transmembranare.
 Canalele ionice joacă un rol major în fiziologia celulară.
Toate canalele ionice sunt de natură proteică şi au o anumită specificitate
pentru anumiţi ioni.
Pentru unuii ioni există mai multe tipuri de canale ionice membranare.
 Unele canale ionice sunt direct legate de unii receptori membranari
 Există canale de Na cuplate cu receptori membranari pentru
Ach  canalele se deschid în momentul cuplării Ach-R.
 Stimularea  receptorilor vasculari de Na duce la deschiderea
unor canale pentru Ca2A
 Alte canale ionice membranare sunt independente de receptorii
membranari.

6
 Un canal ionic are 2 stări funcţionali – închis
- deschis
Pentru că azi se ştie că un canal ionic posedă mai multe locaşuri reactive
este posibil ca blocarea unui canal ionic să se facă de substanţe ce se leagă în
locuri diferite din structura canalului.
Canalul de Na (cu mai bine studiat) are cu puţin 3 regiuni funcţionale
imortante:
1. filtru de selectivitate pentru ionul respectiv
2. poartă de activare
3. poartă de inactivare
După situaţia de închis sau deschis a acestor regiuni pot exista mai multe
stări funcţionare ce se corelează strâns cu fenomenele bioelectrice membranare.
Se cunosc substanţe active ce deprimă transportul transmembranar al
următorilor ioni:
1. blocante ale canalelor de calciu – Nifedipin
- Verapamil
- Diltrazen
- Amlodipină

2. blocante ale canalelor de Na+ - antiaritmice de clasă I

- chinidina
-procainamida
-disopiramida
3. blocante ale canalelor de K +
- derivat de sulfoniluree –
Clorpropramida
4. blocanţi ai canalelor de clor (asociate cu RGABA) Pirotoxina

7. Mecanisme de acţiune directă asupra aparatului genetic al

celulei
Unele medicamente acţionează direct pe acizii nucleici ADN sau
ARN. influenţând informaţia genetică şi transmiterea acesteia.
Ex. Ciclofosfamida – agent antineoplazic alkilant  realizează
legături covalente între nucleatide alăturaţi prin intermediul unor forţe din
molecula de ciclofosfamidă
Derivaţi de nitrozuree (Lomustina) alkilează ADN-ul.Bleomicinele (A2
şi B2)se intercalează în structura lanţului de nucleotide ADN.
8. Medicamente ce acţionează prin formarea de pori la nivelul
membranei celulare

- În urma activării complementului se formează un complex

care realizează un „por” la nivelul membranei celulare
bacteriene determinând astfel o deteriorare a integrităţii
morfo-funcţionale celulare.

7
 - Toxicele din ciuperci (Amanito muscario) acţionează în
acelaşi mod asupra membranei hepatocitului.
- Nistatinul (antifungic) acţionează prin formarea de por la
nivelul peretelui fungic. În acelaşi timp, Nistatinul acţionează
şi asupra celulei umane, ceea ce explică gradul mare de
toxicitateal medicamentului.

8. Medicamente care acţionează prin captarea de radicali liberi

Este cunoscut faptul că radicalii liberi (de N. De tipul ionului superoxid)

agresionează celulele, determinând grave distincţii celulare.
La nivel de organism există substanţe endogene care au rolul de a capta
radicalii liberi (ex. Vit. E)
Se fac cercetări pentru a obţine substanţe frmacologiceactive care să
acţioneze prin captarea de radicali liberi.
TRIMETAZIDINA