Considerații generale

Parlamentul European este una dintre principalele instituţii ale UE.

Împreună cu Consiliul şi Comisia formează aşa-numitul „triunghi instituţional”
între care se repartizează în mare măsură puterea politică în cadrul Uniunii.

Instituția reprezentativă a popoarelor reunite în comunități a fost denumită

inițial prin tratate constitutive, „adunare parlamentară”1. În 30 martie 19622 , prin
rezoluția Adunării parlamentare se adoptă titulatura de „Parlament European”3,
fiind de asemenea cunoscut sub denumirea de „vocea popoarelor”, deoarece acesta
reprezintă popoarele Uniunii Europene și exprimă voința europenilor în cadrul
Uniunii, dar și în lume.4 Cu toate astea, denumirea de Parlament European nu era
conformă tratatelor, astfel că abia în anul 1986, prin intermediul Actului Unic
European se consacră această denumire,aliniind dreptul lao practică deja bine
stabilită.5 Tratatul de la Lisabona a fost cel care a întărit rolul Parlamentului
European ca autoritate legislative și bugetară împreună cu Consiliul.

În doctrină se afirmă că „istoria evoluției Parlamentului European este

istoria afirmării rolului său în cadrul instituțional comunitar”.6

Parlamentul European reprezintă expresia democratică a dorinței politice a

popaorelor Uniunii Europene, cel mai mare parlament multi-național din lume
reprezintă milioane de cetățeni ai Uniunii.7

Parlamentul European are trei sedii de lucru, sediul principal se află la

Strasbourg unde au loc cele 12 perioade ale sesiunii anuale şi sesiunea de adoptare
a bugetului comunitar, al doilea sediu se află la Bruxelles unde se reunesc comisiile
parlamentare şi au loc sesiuni plenare adiţionale care se desfăşoară în toate limbile
oficiale ale Uniunii Europene, iar ultimul se află la Luxembourg unde îşi
desfăşoară activitatea Secretariatul General al Parlamentului European. Membrii

1
A se vedea art. 7 TCECO, art. 4 TCEE, art. 3 TCEEA.
2
Publicată in JOCE, 26 aprilie 1962, p. 1045.
3
Jean Mc Sauron, Curs de instituții europene, Ed. Polirom, București, 2010, p.252.
4
Gyulia Fabian, Dreptul institutional European al Uniunii Europene, Ed. Hamangiu, București, 2012, p.169.
5
Jean Mc Sauron, Curs de instituții europene, Ed. Polirom, București, 2010, p.253.
6
I. Humă, Drept comunitar, Partea generală, Ed.DidactIcă și Pedagocică, București, 2007, p.192.
7
Vasile Ciocan, Emil Nenu, Instituții europene. Noțiuni de drept comunitar, Ed. Grajnet, 2004, p.32.
Parlamentului European se reunesc şi deliberează în public, această instituţie
comunitară fiind singura de acest fel.

Rolul Parlamentului este acela de a păzi interesele europene și de a apăra

drepturile cetățenilor europeni, iar aceștia din urma, individual sau ca și grup au
dreptul de a petiționa Parlamentul și de a cere compensații în urma daunelor
provenite din chestiuni ce revin sferei de responsabilitate a Uniunii Europene, iar
în acest sens Parlamentul desemnează pe așa numitul Ombudsman pentru a
investiga acuzațiile aduse administrației de către cetățeni.

Parlamentul European reprezintă interesele cetăţenilor, fiind unica instituţie

a Uniunii Europene, aleasă în mod direct. Activitatea Parlamentul European ia în
considerare nemulţumirile oamenilor şi încearcă să le rezolve concentrându-se pe
nevoile acestora dându-le posibilitatea să lanseze iniţiative europene şi să solicite
în mod direct elaborarea de noi legi.

Principalele obiective ale Parlamentului European sunt :promovarea actelor

normative viabile și controlarea puterii executive.

.Componența, statutul și mandatul membrilor Parlamentului European

Membrii Paarlamentului sunt repezentanții poparelor din statele membre.

Până în anul 1979, aceștia erau aleși dintre membrii parlamentelor naționale,
desemnați pentru această funcție.

Prin Tratatul de la Amsterdam s-a stabilit un plafon maxim de 700 de

membrii, iar prin cel de la Nisa, numărul acestora a crescut la 732. Prevederile
cuprinse in Tratatul de la Lisabona stabilește limita maximă de europarlamentari la
750 plus președintele Parlamentului, și tot Tratatul de la Lisabona stabilește că
unui stat i se vor putea atribui un număr maxim de 96 de mandate, iar cel minim
nu poate fi mai mic de 6 mandate.8

8
Ioan Chiochină Barbu, Walter Kleune, Dreptul instituțional al Uniunii Europene, București, 2010, p. 94.
 Primele alegeri directe s-au ținut între 7-10 iunie 1979, iar primul Parlament
direct ales s-a reîntâlnit pentru prima dată la 7 iulie 1979.9

Numărul parlamentarilor este stabilit pentru fiecare stat membru potrivit

tabelului:10

Numărul Numărul Numărul de

mandatelor mandatelor potrivit parlamentari după
parlamentare Tratatului de la alegerile din 2009
Stat înainte de Tratatul Nisa și Lisabona
de la Nisa

Germania 99 99 99(-3 din 2014)

Marea Britanie 87 72 73(+1)

Franța 87 72 74(+2)

Italia 87 72 73(+1)

Spania 64 50 54(+1)

Polonia 50 50(+1)

România 33 33

Olanda 31 25 26(+1)

Grecia 25 22 22

Cehia 20 22(+2 Trat.

Aderare)

Belgia 25 22 22

Ungaria 20 22(+2 Trat.

Aderare)

Portugalia 25 22 22

9
Cornelia Lefter, Drept comunitar instituțional, Ed. Economică, București, 2001, p. 83.
10
Gyulia Fabian, Dreptul instituțional al Uniunii Europene, Ed. Hamangiu, București, 2012, pp. 171-172.
Suedia 22 18 20(+2)

Bulgaria 17 18(+1)

Austria 21 17 19(+2)

Slovacia 13 13

Danemarca 16 13 13

Finlanda 16 13 13

Irlanda 15 12 12

Lituania 12 12

Letonia 8 9(+1)

Slovenia 7 8(+1)

Estonia 6 6

Cipru 6 6

Luxemburg 6 6

Malta 5 6(+1)

TOTAL 626 732 754

Deputaţii de la Parlamentul European îşi exercită mandatul în mod

independent. Aceştia nu pot fi obligaţi prin instrucţiuni şi nu pot primi mandat
imperativ. Deputaţilor europeni nu li se permite să aibă, în paralel, şi un mandat în
parlamentul national, mandatul de deputat european fiind incompatibil şi cu alte
funcții.

Deputaţii se bucură de privilegiile şi imunităţile prevăzute de Protocolul

privind privilegiile şi imunităţile Comunităţilor Europene. Dacă, însă, un deputat
va fi comis o infracţiune, imunitatea sa nu poate fi păstrată. Orice cerere adresată
Preşedintelui de o autoritate competentă a unui stat membru în vederea ridicării
imunităţii unui deputat este comunicată în şedinţă plenară şi trimisă comisiei
competente. În acelaşi timp, cererile adresate Preşedintelui de un deputat sau un
fost deputat în vederea apărării imunităţii şi privilegiilor sunt comunicate în acelaşi
fel 

În cazul în care un deputat este arestat sau privat de libertatea de circulaţie

prin presupusa încălcare a privilegiilor şi imunităţilor sale, Preşedintele
Parlamentului poate lua de urgenţă, după consultarea preşedintelui şi a raportorului
comisiei competente, o iniţiativă vizând confirmarea privilegiilor şi imunităţilor
deputatului în cauză.

  La fel ca membrii parlamentelor naţionale, membrii Parlamentului European

primesc o serie de indemnizaţii care au scopul de a acoperi cheltuielile pe care
aceştia le efectuează pentru îndeplinirea sarcinilor lor parlamentare. Indemnizaţiile
acoperă cheltuieli generale (factura telefonică şi taxele poştale, achiziţionarea,
utilizarea şi întreţinerea echipamentului computerizat), călătoriile efectuate de
membri în cadrul Comunităţii Europene pentru a participa la reuniunile oficiale ale
Parlamentului European şi sejurul în cazul reuniunilor oficiale ale organismelor
parlamentare pe care membrul le deserveşte şi care sunt organizate în cadrul
Comunităţii Europene.

Orice deputat care tulbură buna desfăşurare a şedinţei riscă să piardă dreptul la
cuvânt şi poate fi exclus din sală pentru restul şedinţei. În cazul în care agitaţia
compromite continuarea dezbaterilor, Preşedintele poate suspenda şedinţa.
Sancţiunea aplicată deputatului poate fi: o mustrare, pierderea dreptului la
indemnizaţia de şedere pentru o perioadă care poate să dureze între două şi zece
zile, suspendarea temporară, pentru o perioadă care poate să dureze între două şi
zece zile consecutive (fără a aduce atingere dreptului de vot în sesiunea plenară)
sau supunerea în atenţia Conferinţei preşedinţilor a unei propuneri de suspendare
sau de retragere a mandatului. În cazul în care deputaţii europeni nu participă la
jumătate din şedinţele plenare, anumite indemnizaţii îi sunt reduse.

  Mandatul unui deputat european durează cinci ani. Acesta poate fi întrerupt
înainte prin demisie, moarte sau descalificare. În cazul în care un deputat este
numit sau ales într-un alt post în ţara sa, postul său de deputat european este
considerat vacant. Deputatul va fi înlocuit conform regulilor electorale naţionale.
 Deputaţii europeni pot fi descalificaţi în cazul în care sunt condamnaţi la
închisoare pentru comiterea unei infracţiuni. Descalificarea depinde de regulile
electorale naţionale, şi nu de Parlamentul European. Boala nu poate descalifica un
deputat de la deţinerea mandatului din cadrul Parlamentului European.

  Sediul Parlamentului se află în trei orașe, Strasbourg,(au loc ședințe plenare,

ce încep în a doua zi de marți a lunii martie, câte o săptămân pe lună, theoretic 12
sesiuni plenare lunare). Parlamentul poate fi convocat și la Bruxelles, în ședințe
extraordinare la initiative majorității membrilor, a Comisiei, Consiliului, comisiile,
și ședințele complementare se desfășoară tot la Bruxelles, în timp ce Secretariatul
General funcționeză la Luxemburg.

  Parlamentul European are următoarea structură:

a) Organele de conducere ( președintele, vicepreședinții, Biroul, Colegiul

Chestorilor și Conferința Președinților )

b) Comisiile parlamentare

c) Grupurile politice ( Grupul Partidului Popoarelor Europene-PPE, Partidul

Socialiștilor Europeni- PSE, Partidul Liberal, Democratic și Reformator
European, Grupul Verzilor din PE, Alianța Europei Libere, etc.).

Președintele este ales de Parlament pentru o perioadă de 2 ani jumătate și

reprezintă Parlamentul în afacerile juridice, în relațiile externe, coordonează toate
lucrările Parlamentului și ale organelor constitutive, semnează în urma adoptării de
către Parlamentul, bugetul Uniunii Europene, și semnează alături de Președintele
Consiliului toate actele legislative prin procedura de codecizie.

Biroul, este alcătuit din Președintele Parlamentului European, cei 14 vicepreședinți

și cei 6 chestori, cu statut de observatory.

Conferința Președinților, este format din Președintele Parlamentului European, și 2

reprezentanți ai deputaților neafiliați, care insă nu au drept de vot. Este organul
politic al Parlamentului responsabil de: organizarea lucrărilor Parlamentului și
programarea legislative, stabilește competențele și component comisiilor și
delegațiilor, relațiile cu celelalte instituții ale UE cu parlamentele naționale și cu
țările terțe, pregătește calendarul Parlamentului și a ordinii de zi a ședințelor
plenare.

Parlamentul European este asistat de un Secretariat General, numit de Birou, cu

sediul la Luxemburg și la Bruxelles.

Comisiile parlamentare, sunt responsabile de pregătirea lucrărilor din ședințele

plenare ale Parlamentului.Fiecare comisie alege un președinte și 3-4 vicepreședinți
pentru o perioadă de doi ani și jumătate.Comisiile permanente sunt în număr de 20,
și exemplificăm:AFET-AFACERI EXTERNE, DEVE-DEZVOLTARE, BUDG-
BUGETE, TRAN-TRANSPORT ȘI TURISM, PETI- PETIȚII, ș.a. Parlamentul
poate constitui în orice moment subcomisii și comisii temporare pentru gestionarea
unor probleme specifice( există trei subcomisii, DROI-SUBCOMISIA
DREPTURILE OMULUI, SEDE-SUBCOMISIA SECURITATE ȘI APĂRARE,
CLIM-SCHIMBĂRILE CLIMATICE.11

Alte organe aflate în legătură cu Parlamentul sunt: ombudsmanul european-ales de

Parlament pentru o durată de cinci ani și cercetează plângerile cetățenilor prin care
aceștia reclamă abuzurile instituțiilor și organelor unionale, controlor (responsabil)
European pentru Protecția Datelor Personale.

3. Atribuțiile și funcțiile Parlamentului European

Parlamentul are atribuții destul de limitate și mai puțin numeroase decât cele ale
unui Parlament național.Cele mai importante atribuții ale acestuia se înscriu în trei
categorii:

a) Atribuții legislative

b) Atribuții asupra bugetului

c) Atribuții asupra supervizării executivului.

Potrivit art. 35 din RP, programarea legislativă a Uniunii Europene se face prin
consensul Parlamentului, Comisiei şi Consiliului şi, în acelaşi timp, Parlamentul şi
Consiliul cooperează la elaborarea programului legislativ şi de lucru al Comisiei
Europene, pe baza calendarului şi a modalităţilor convenite între cele două
11
Gyulia Fabian, Dreptul instituțional al Uniunii Europene, Ed. Hamangiu, București, 2012, p.179.
instituţii 12. În situaţii neprevăzute sau de urgenţă, o instituţie poate propune, din
proprie iniţiativă şi în conformitate cu procedurile stabilite de tratate, introducerea
unei măsuri legislative alături de cele propuse în programul legislativ. Dacă una
din instituţii se află în imposibilitatea de a respecta calendarul stabilit, aceasta
informează celelalte instituţii în legătură cu motivele întârzierii şi propune ea însăşi
un nou calendar. Încă de la început, trebuie precizat că Parlamentul nu are drept de
iniţiativă directă, însă, poate solicita Comisiei introducerea unui proiect de act
normativ în faţa Consiliului, această prerogativă fiindu-i recunoscută Parlamentului
prin Tratatul de la Maastricht. Dar, Comisia nu este obligată să se conformeze
iniţiativei Parlamentului, în practică fiind foarte rare cazurile în care Comisia a dat
curs solicitării Parlamentului şi, astfel, să se adopte un act normativ. Consultarea
are loc prin trimiterea proiectului la Parlamentul European, Comitetul Economic şi
Social sau Comitetul Regiunilor, dacă este cazul, iar acestea emit o opinie, care nu
este obligatorie pentru Consiliu. Cu toate acestea, neconsultarea organelor sus-
menţionate constituie viciu de formă, care poate duce la anularea actului normativ
adoptat.

Dacă avizul pe care Parlamentul l-a emis la prima sa lectură, nu a fost luat în
considerare de către Consiliu, Parlamentul poate respinge propunerea la „a doua sa
lectură”. Această procedură de cooperare, introdusă prin Actul Unic European,
reduce capacitatea Consiliului de a respinge amendamentele propuse de către
Parlament şi acordă acestuia din urmă o oarecare putere de a stabili agenda
legislativă, chiar dacă această putere era condiţionată de sprijinirea
amendamentelor de către Comisie şi de găsirea unei majorităţi în Consiliu pentru a
susţine propunerile parlamentare. Tratatul de la Maastricht înlocuieşte definitiv
procedura de cooperare cu procedura de codecizie 13 şi astfel, dacă Parlamentul
European şi Consiliul nu ajung la un acord, după două lecturi ale propunerii
legislative, la nivelul fiecărei instituţii în parte, se convoacă un comitet de
conciliere, format dintr-un număr egal de reprezentanţi ai Parlamentului European
şi ai Consiliului. Un acord stabilit la nivelul comitetului de conciliere este apoi
supus ratificării, fără nici un fel de amendament, în urma unei a treia lecturi în
Parlamentul European şi în Consiliu.
12
D. Mazilu, Integrare europeană. Drept comunitar şi instituţii europene, Ediţia a VI-a, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2008, p. 106-111; G. Isaac, Droit communautaire général, 6e édition, Armand Colin, Paris, 1998, p. 68-
76 şi L. Cartou, Organisations Européenes, Précis Dalloz, 1991, p. 45-46;
13
O. Ţinca, Codecizia - Procedura legislativă ordinară stabilită prin Tratatul de la Lisabona, în Revista română de
drept comunitar, nr. 5/2008, p. 29-41
Competența bugetară a Parlamentului European

Dacă, iniţial, conform art. 203 din Tratatului CEE, Parlamentul European nu avea
decât o competenţă consultativă în materie bugetară, ulterior, prin înlocuirea
contribuţiilor financiare ale statelor membre cu resurse proprii ale Comunităţilor
Europene, acesta şi-a impus o sporire a competenţei bugetare, devenind
codeţinătorul atribuţiilor în materie bugetară. Astfel, Parlamentul European deţine
o serie de prerogative importante în domeniul bugetar şi anume: a obţinut dreptul
de a creşte sau de a micşora cheltuielile Uniunii, în anumite limite definite, fără a fi
necesară o aprobare din partea Consiliului; a obţinut posibilitatea de a redistribui
cheltuielile, fără a creşte sau a micşora sumele alocate altor sectoare bugetare şi i s-
a acordat dreptul de a respinge întregul buget anual sau orice alt buget suplimentar,
având totodată dreptul exclusiv de a acorda descărcarea de gestiune Uniunii, în
ceea ce priveşte angajarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor din buget.

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene constituie, împreună,

autoritatea bugetară a Uniunii Europene, care stabileşte, în fiecare an, cheltuielile
şi veniturile acesteia, iar procedura de examinare şi apoi de aprobare a bugetului
are loc din luna iunie până la sfârşitul lunii decembrie, cele două instituţii europene
căutând neîncetat rezultate agreate de ambele părţi.

Competenţa de control a Parlamentului European

, Parlamentul European exercită un control politic cert, prin informaţiile pe care le

face astfel publice cu privire la activitatea diferitelor instituţii comunitare şi prin
rezoluţiile parlamentare, adoptate pe baza informaţiilor respective.

Întrebările, - scrise sau orale, cu sau fără dezbateri - adresate Comisiei sau
Consiliului, constituie unul dintre mijloacele tradiţionale de control politic
exercitat de Parlament, şi pot viza toate subiectele care interesează Uniunea
Europeană 14.

Discutarea rapoartelor Consiliului şi Comisiei, reprezintă o altă competenţă a

Parlamentului European. Astfel, raportul general anual abordează, în mod
exhaustiv, activităţile Comisiei, desfăşurate în anul anterior, se publică cu cel puţin
14
Mihaela Codrina Levai, Ana Maria Mihălcescu, Acta Universitatis George Bacovia. Juridica - Volume 3. Nr.1/2014
o lună înainte de deschiderea sesiunii Parlamentului, respectiv la începutul lunii
februarie. Începând din 1973, Preşedintele Comisiei prezintă, odată cu raportul de
activitate al Comisiei ce va fi discutat în şedinţă, şi un discurs-program, în care
accentul se pune tocmai pe acţiunile pe care Comisia intenționează să le
desfăşoare. Tratatele constitutive prevăd prezentarea de către Comisie, Consiliu
sau de către alte instituţii ori organe comunitare, a numeroase rapoarte şi informaţii
Parlamentului European . Parlamentul European are dreptul de a primi petiții de la
cetățenii Uniunii, dreptul de petiţionare fiind recunoscut de art.194 și 195 din TCE,
potrivit cărora cetățenii Uniunii Europene își pot exercita dreptul la petiție și pot
depune la Președintele Parlamentului European plângerile lor, cu privire la
probleme care se află în jurisdicția Uniunii Europene.

Alte competenţe

Parlamentul dezbate rapoartele şi dările de seamă ale altor instituţii sau

organecomunitare în mod public. În concret, aceste rapoarte sunt:- raportul anual al
Comisiei privind funcţionarea Comunităţilor;- raportul anual al comisiei privind
execuţia bugetului;raportul BCE privind politica monetară;- raportul Curţii de
Conturi;- raportul Ombudsmanului.

 Concluzii

Având propria sa istorie, cultură şi putere, Parlamentul European se

evidenţiază printr-o serie de caracteristici aparte:-reperezintă „experimentul” care a
avut cea mai mare influenţă în lume în ceea ce priveştedemocraţia transnaţională;-
face parte dintr-un sistem instituţional unic şi fără precedent din punct de vedere
istoric,Uniunea Europeană cu melanjul său de puteri supranaţionale şi cooperare
interguvernamentală;-existenţa sa este controversată, politicieni din unele state
membre fiind chiar împotrivacreării şi dezvoltării sale ulterioare;-a cunoscut o
dezvoltare rapidă, ales pentru prima dată în 1979 şi-a consolidat rolul şi puterea în
mod considerabil;-este obligat să-şi desfăşoare activitatea în trei sedii în loc de
unul (Secretariatul se găseştela Luxemburg, comisiile parlamentare se reunesc la
Bruxelles, iar sesiunile parlamentare au loc

Parlamentul European se numără printre cele mai importante instituţii ale

Uniunii Europene şi se află în serviciul cetăţenilor europeni acordând o atenţie
deosebită iniţiativelor şi opiniilor acestora. Împreună cu Consiliul European şi
Comisia Europeană se ocupă de partea legislativă a Uniunii Europene, fiecare
instituţie având propriul cuvânt de spus. În condiţiile unei globalizări accentuate, a
comunicării şi transferului de informaţii ce se realizează din ce în ce mai rapid,
această instituţie dobândeşte un statut însemnat în rândul cetăţenilor europeni,
oferind acestora sprijin şi consultanţă cu privire la orice activitate a Parlamentului
European. De asemenea, având contact direct cu cetăţenii promovează în mod
direct principiile şi valorile Uniunii Europene.