SUBIECTE PROBA PRACTICĂ

1 RECOLTAREA MICROORGANISMELOR DIN AER

A.Recoltarea prin sedimentare (metoda Koch)
Metoda Koch constă în expunerea la locul determinării a unor cutii
Petri ce conţin medii de cultură solide (cel mai frecvent geloză-sânge 5-
7%). Cutiile Petri se expun la locul determinării timp de 5-60 de minute,
în funcţie de gradul contaminării, apoi se închid şi se incubează la
termostat la 37°C timp de 24 de ore. Cantitatea de germeni se apreciază
prin numărarea coloniilor dezvoltate, având în vedere că fiecare germen
cultivat dă naştere la o colonie.

B.Recoltarea prin aspiraţie

Această metodă permite exprimarea mai fidelă a rezultatelor pe
unitatea de volum de aer. Dispozitivul de recoltare constă în sistemul de
reţinere (R), debitmetrul (D) şi sistemul de aspiraţie (A). Acestea sunt
conectate în serie.

C.Recoltarea prin electroprecipitare

Metoda se bazează pe inducerea unei sarcini electrice germenilor
din aer în funcție de care sunt reţinuţi pe electrozii de depunere unde se
aşează mediul de cultură solid.

2 APRECIEREA GRADULUI DE CONTAMINARE A

AERULUI. INTERPRETAREA REZULTATELOR
Interpretarea rezultatelor (aprecierea gradului de contaminare
a aerului) se face în funcţie de două tipuri de indicatori:
1.indicatori uzuali:
• numărul total de germeni mezofili,
• numărul de streptococi,
• numărul de stafilococi,
2.indicatori complementari:

• Pseudomonas aeruginosa şi candida

3 RECOLTAREA MICROORGANISMELOR DE PE OBIECTE

ŞI SUPRAFEŢE
 a.Ștergerea cu ajutorul unui tampon steril (tampoane de vată
sau tifon sterilizate) prin intermediul unui şablon cu suprafaţă cunoscută
(100 cm2). După recoltare, tamponul se introduce într-un flacon ce
conţine 10 ml soluţie izotonică sterilă şi se agită. Din suspensia obținută
se vor face diverse diluţii care apoi se însămânţează pe mediile de
cultură. Se incubează la 37°C timp de 24 de ore, se numără coloniile
dezvoltate şi se calculează rezultatul după o anumită formulă.
b.Spălarea obiectelor (metodă folosită în special pentru mâini) cu
soluţie izotonică sterilă, după care se însămânţează pe mediile de
cultură. Prezintă dezavantajul că nu se cunoaşte exact suprafața de pe
care se recoltează probele.
c.Aplicarea pe suprafaţa obiectului de cercetat a unor pelicule
adezive sterilizate, care au suprafaţa cunoscută urmată de aplicarea lor
pe suprafaţa mediului de cultură solid timp de 30 de secunde.
d.Contactul direct cu mediul de cultură timp de 15 secunde.

4 DETERMINAREA GRADULUI DE CONTAMINARE

BACTERIANĂ A SUPRAFEŢELOR ŞI OBIECTELOR,
INCLUSIV A SUPRAFEŢEI MÂINILOR. INTERPRETAREA
REZULTATELOR
Interpretarea rezultatelor (determinarea gradului de contaminare
bacteriană a suprafeţelor şi obiectelor, inclusiv a suprafeţei mâinilor) se
face în funcție de aceeaşi indicatori ca pentru aprecierea contaminării
microbiene a aerului, la care se adaugă germeni ce indică originea
intestinală a contaminării şi prin urmare condiţii igienico-sanitare
deficitare.
1.indicatori uzuali:
• numărul total de germeni mezofili,
• numărul de streptococi,
• numărul de stafilococi,
• numărul total de germeni coliformi,
2.indicatori complementari:
• b. piocianic,
• candida şi
• proteus

Numărul total de germeni mezofili:

⇒ în saloane: maxim 5/cm2,
⇒ în săli cu risc crescut (săli de pansamente, săli de naştere,
prematuri, secţii de terapie intensivă): maxim 3/cm 2,
⇒ în săli de operaţie: maxim 2/cm2,
 ⇒ pe mâinile chirurgilor maxim 10/cm2,
⇒ pe materiale şi instrumente sterilizate: 0.
Nu se admite existenţa germenilor hemolitici sau a coliformilor

5 DETERMINAREA TEMPERATURII AERULUI

METODA DE DETERMINARE SE FACE PRIN TERMOMETRIE
TEMPERATURA AERULUI se determină cu ajutorul următoarelor
dispozitive:
• termometrul de cameră,
• termometrul de minimă şi maximă (Six-Bellani),
• psihrometrul Assmann (indicaţia termometrului uscat),
• termografe (permit înregistrarea pe hârtie a variaţiei
temperaturii într-un interval de timp),
• aparatelor electronice (termometrele electronice) care
reduc durata determinărilor la câteva secunde, având
domeniul de măsurare între -12°C şi +1200°C.
Condiții de determinare
Determinarea temperaturii aerului se face în diferite puncte ale încăperii
la o înălţime de 0,5-1,5m. faţă de podeaua încăperii.
Norme sanitare
Temperatura aerului în încăperile de locuit trebuie să fie cuprinsă între
18°C şi 20°C (maxim vara până la 24°C).

6 DETERMINAREA UMIDITĂȚII AERULUI

Se exprimă prin umiditatea relativă care reprezintă raportul
procentual dintre umiditatea absolută şi cea maximă UR=UA/UM X
100.
UR= umiditatea relativă
UA= umiditatea absolută
UM= umiditatea maximă
UMIDITATEA AERULUI se determină cu ajutorul următoarelor
dispozitive: psihrometrul Assmann, higrografe sau higrometre clasice
sau cu aparatură electronică (higrometre electronice).
Norme sanitare
Valorile umidității relative (UR) trebuie să fie cuprinse între 35-65%,
optim 50%.

7 VITEZA CURENŢILOR DE AER

 VITEZA CURENTILOR DE AER se determină cu ajutorul
catatermometrului Hill şi cu ajutorul anemometrelor.
Catatermometrul se foloseşte pentru curenţi de aer cu viteze mici.
Anemometrele cu palete sau cu cupe se folosesc pentru determinarea
curenţilor de aer cu viteze mai mari, uniformi şi în general unidirecţionali.
Anemometrele permit citirea vitezei aerului direct în m/sec,
domeniul de măsurare fiind cuprins între 0,1 şi 30 m/sec.

Norme sanitare
Valorile curenţilor de aer trebuie să fie de maxim 0,5 m/sec, optim 0,15-
0,25 m/sec.

8 DETERMINAREA RADIAŢIEI CALORICE

RADIATIA CALORICĂ a diverselor surse se determină cu ajutorul
globtermometrului care determină temperatura medie radiantă. In
practică, în locul radiaţiei calorice se determină temperatura surselor ce
emit radiaţii calorice.
Norme sanitare
În locuinţe sau încăperi, temperatura surselor de încălzit trebuie să
fie aproximativ 60-70°C (cel mult 80°C).

9 RECOLTAREA PROBELOR DE APĂ

Apa potabilă trebuie să fie lipsită de microorganisme, paraziți sau

substanțe care prin număr sau concentrație pot constitui un potențial
pericol pentru sănătatea umană. Identificarea germenilor din apă
reprezintă determinări bacteriologice obligatorii pentru stabilirea
criteriului de potabilitate.
Recoltarea probelor de apă
Stabilirea punctelor de recoltare și a frecvenței recoltărilor depinde
de tipul sistemului de alimentare cu apă și de numărul populației care
folosește sursa respectivă (frecvența este cu atât mai mare cu cât
colectivitatea este mai mare).
Se recoltează 250-500 ml de apă în flacoane de sticlă speciale
sterilizate anterior. Se pot recolta mai multe probe.
Dacă proba se recoltează de la robinet, se sterilizează prin
flambare gura robinetului, după care se lasă să curgă apa aproximativ 5
minute (pentru a înlătura apa stagnantă pe conducte) iar apoi se
recoltează proba.
 Dacă proba se recoltează dintr-o fântână, lac, râu sau rezervor se
folosesc dispozitive speciale sterilizate împreună cu flacoanele de sticlă
care permit recoltarea probei de la adâncimea dorită sub oglinda apei.
Dacă apa de recoltat este dezinfectată prin clorinare, pentru
neutralizarea clorul rezidual se introduce în flacon, înaintea sterilizării,
câte 1 cm3 (1 ml.) sol. 0,5% tiosulfat de sodiu pentru fiecare 100 cm 3
(100 ml.) capacitate a recipientului.
După recoltare flacoanele se etichetează și se transportă la
laborator, în lădițe izoterme la 4°C, fiind luate în lucru în maxim 6 ore de
la recoltare.

10 PARAMETRII DE CALITATE AI APEI POTABILE

Parametrii de calitate ai apei potabile sunt parametrii microbiologici,
chimici și indicatori.
Parametrii microbiologici:
Escherichia coli (E. coli) valoare admisa 0
Enterococi (Streptococi fecali) valoare admisa 0

Parametrii microbiologici pentru apa comercializată în sticle sau alte

recipiente
Rezultatele se exprimă în număr de germeni/250ml.
Escherichia coli (E. coli) valaore 0
Enterococi (Streptococi fecali) valoare 0
Pseudomonas aeruginosa valoare 0
Număr de colonii la 22°C 100/ml
Număr de colonii la 37 C0
20 / ml

11 DETERMINAREA CONTAMINĂRII BACTERIENE ŞI

INFESTĂRII SOLULUI

Poluarea și contaminarea solului este consecința unor obiceiuri

neigienice sau practici necorespunzătoare și se datorează îndepărtării și
depozitarii neigienice a reziduurilor lichide și solide rezultate din
activitatea omului, a dejectelor animale și cadavrelor acestora, a
deșeurilor industriale sau a utilizării necorespunzătoare în practica
agricolă a unor substanțe chimice.
 Poluarea biologică se caracterizează prin diseminarea pe sol
odată cu diversele reziduuri a germenilor patogeni. Solul este bogat în
flora microbiană proprie (flora telurică) care participă activ la procesele
de autopurificare. Prin deversarea reziduurilor solide și lichide este
depășită capacitatea de autopurificare care generează poluarea și
contaminarea bacteriană a celorlalți factori ai mediului, în special a
alimentelor.

1. Recoltarea probelor de sol

Recoltarea probele de sol se face de pe terenurile de joacă pentru
copii, din curțile instituțiilor pentru copii, terenurile zonelor de recreere și
odihnă ale plajelor și campingurilor, de pe terenurile agricole, de pe
terenurile din jurul surselor de apă.
Probele de sol se recoltează în recipiente de sticlă sterile
prevăzute cu dop rodat. Instrumentele folosite la recoltare (spatule,
linguri) se sterilizează anterior.

2.DeterminăriIe bacteriologice
Analizele bacteriologice uzuale pentru aprecierea contaminării
bacteriene a solului sunt reprezentate de:
1) determinarea numărului total de germeni mezofili (35-40°C),
constituie un indicator global de contaminare cu germeni de
origine umană sau animală.
2) determinarea numărul de germeni termofili (55-60°C), indică o
contaminare a solului cu reziduuri de grajd, indicator global de
contaminare cu germeni de origine animală.
3) determinarea ouălor de geohelminți (Ascaris lumbricoides,
Trichiuris trichiura, Ankylostoma duodenale, Strongiloides
stercoralis) indică pe lângă poluarea solului cu dejecte, vechimea
poluării și riscul infestant al solului.

12 RADIAȚIILE LUMINOASE. METODE DE DETERMINARE

Din spectrul radiaţiilor electromagnetice, componenta cu lungimea
de undă cuprinsă între 400-700 nm reprezintă radiaţia luminoasă
(vizibilă).
Determinarea iluminatului se poate efectua prin: metode
geometrice (pentru iluminatul natural) sau cu ajutorul aparaturii (atât
pentru iluminatul natural cât şi pentru iluminatul artificial).

1. Metode geometrice de determinare (normarea geometrică)

 Iluminatul natural se apreciază în funcţie de amplasarea,
orientarea, construcţia clădirilor, respectiv a ferestrelor.
Se determină:
a.Coeficientul de lumină care reprezintă raportul dintre suprafaţa
sticloasă a ferestrelor şi suprafaţa podelei încăperii.
b.Unghiul de incidenţă reprezintă unghiul format de dreapta care uneşte
locul de muncă cu marginea superioară a ferestrei şi dreapta care
uneşte locul de muncă cu marginea inferioară a ferestrei. Valoarea
unghiului de incidenţă trebuie să fie peste 30 de grade.
c.Unghiul de deschidere reprezintă unghiul format de dreapta care
uneşte locul de muncă cu marginea superioară a ferestrei şi dreapta
care uneşte locul de muncă cu punctul superior al obstacolului cel mai
apropiat din faţa ferestrei (clădire, pom). Unghiul de deschidere trebuie
să fie mai mare de 5 grade.
d.Distanţa de la fereastră la locul de muncă nu trebuie să fie mai mare
de 12 m.
e.Mărimea intervalului dintre ferestre.

2 Determinarea iluminatului cu ajutorul aparaturii (luxmetria)

Se foloseşte luxmetrul care este compus dintr-un fotoelement cu

seleniu şi un galvanometru. Sub acţiunea radiaţiei luminoase
fotoelementul cu seleniu generează un fotocurent a cărui intensitate este
direct proporţională cu nivelul de iluminare. Acesta este măsurat cu
ajutorul galvanometrului care este etalonat direct în lucşi.
13 RADIAȚIILE LUMINOASE. METODE GEOMETRICE DE
DETERMINARE (NORMAREA GEOMETRICĂ)
Iluminatul natural se apreciază în funcţie de amplasarea,
orientarea, construcţia clădirilor, respectiv a ferestrelor.
Se determină:
a.Coeficientul de lumină care reprezintă raportul dintre suprafaţa
sticloasă a ferestrelor şi suprafaţa podelei încăperii. Valoarea
coeficientului (raportului) depinde de destinaţia încăperii şi de fineţea
muncii prestate şi trebuie să fie:
• 1/4-1/6 pentru săli de clasă şi laboratoare,
• 1/6-1/8 pentru saloane de spital,
• 1/8-1/10 pentru camere de locuit.
b.Unghiul de incidenţă reprezintă unghiul format de dreapta care uneşte
locul de muncă cu marginea superioară a ferestrei şi dreapta care
uneşte locul de muncă cu marginea inferioară a ferestrei. Valoarea
unghiului de incidenţă trebuie să fie peste 30 de grade.
c.Unghiul de deschidere reprezintă unghiul format de dreapta care
uneşte locul de muncă cu marginea superioară a ferestrei şi dreapta
care uneşte locul de muncă cu punctul superior al obstacolului cel mai
apropiat din faţa ferestrei (clădire, pom). Unghiul de deschidere trebuie
să fie mai mare de 5 grade.
d.Distanţa de la fereastră la locul de muncă nu trebuie să fie mai mare
de 12 m.
e.Mărimea intervalului dintre ferestre.

14 DETERMINAREA ILUMINATULUI CU AJUTORUL

APARATURII (LUXMETRIA). INTERPRETAREA REZULTATELOR
Se foloseşte luxmetrul care este compus dintr-un fotoelement cu
seleniu şi un galvanometru. Sub acţiunea radiaţiei luminoase
fotoelementul cu seleniu generează un fotocurent a cărui intensitate este
direct proporţională cu nivelul de iluminare. Acesta este măsurat cu
ajutorul galvanometrului care este etalonat direct în lucşi.
Interpretarea rezultatelor:
Aspecte cantitative.
În locuinţă nivelul de iluminare trebuie să fie:
• camera de zi 50lx,
• bucatărie 50lx,
• dormitor 30lx,
• hol sau grup sanitar 20lx.
Aspectele calitative.
Se realizează prin asigurarea uniformitătii iluminatului, distribuirea
corectă a strălucirii în cîmpul vizual, evitarea fenomenului de orbire, prin
culoarea şi compoziția spectrală a luminii.

15 APRECIEREA INFLUENȚEI ILUMINATULUI ASUPRA

ORGANISMULUI UMAN
Manifestarile subiective generate de iluminatul necorespunzător
sunt:
• senzatie de corp străin,
• hiperemie conjunctivală,
• lăcrimare,
• oboseală vizuală,
manifestări generale de oboseală sau cefalee.
Pentru evidențierea afectării analizatorului vizual se fac
următoarele determinări:
 Proximometria determină punctul proxim al vederii clare. Dacă
analizatorul vizual este solicitat excesiv, crește distanța necesară
perceperii clare a imaginilor. Distanța la care vedem clar aproape crește
cu vârsta, astfel încât, un copil va vedea clar la 7 cm, iar un adult după
vârsta de 50 ani va vedea clar la o distanță de aproape 30 cm, din cauza
scăderii amplitudinii de acomodare și apariției prezbiopiei. Punctul
proximum al vederii clare, pentru ochiul normal, este de 10-15 cm la
tineri și apoximativ de 25 cm la adult.
Acuitatea vizuală se determină cu optotipul. Prezbiopia reprezintă
scăderea fiziologică a acuității vizuale cu vârsta.

16 DETECŢIA RADIAŢIILOR IONIZANTE

Se face cu ajutorul următoarelor aparate (care măsoară energia
transferată substratului iradiat, producându-se astfel ionizarea):
a.Camera de ionizare
b.Contorul Geiger-Muller
c.Detectorul de scintilaţii
d.Pelicula fotografică este folosită pentru detecţia radiaţiilor
ionizante, datorită proprietăţii acestor radiaţii de a impresiona emulsia de
bromură de argint.

17 DETERMINAREA CONTAMINĂRII RADIOACTIVE A

FACTORILOR DE MEDIU
Datorită prezenţei în structura pământului a substanţelor
radioactive naturale (40K, 232Th, 238U) şi a descendenţilor acestora, factorii
de mediu şi implicit organismul uman au un conţinut radioactiv natural.
La acesta se mai adaugă şi contaminarea radioactivă artificială
datorată utilizării în practică a diferitelor substanţe radioactive (în
energetică, industrie, medicină) cât şi a căderilor radioactive rezultate în
urma experienţelor nucleare. Radioactivitatea totală a factorilor de mediu
este compusă din radioactivitatea naturală şi cea artificială.
În practică se determină radioactivitatea naturală prin stabilirea
conţinutului în 40K, apoi cea totală (toți izotopii). Prin diferenţă se
calculează radioactivitatea artificială.

18 DETERMINAREA CONTAMINĂRII RADIOACTIVE A

ORGANISMULUI
1.Determinarea expunerii organismului uman la radiaţii
Se face folosind următoarele dispozitive:
 a. Fotodozimetrul se bazează pe proprietatea radiaţiilor ionizante
de a impresiona pelicula fotografică.
b. Dozimetrul individual (stilodozimetrul) funcţionează pe principiul
camerei de ionizare.
c. Dozimetrul termoluminiscent.
d. Debitmetrul de radiaţii este alcătuit pe principiul camerei de
ionizare şi măsoară printr-un sistem electronic intensitatea curentului
care trece printr-o cameră de ionizare, intensitatea fiind direct
proporţională cu debitul dozei.

19 DETERMINAREA EFECTELOR BIOLOGICE

PRECOCE PRODUSE DE RADIAŢIILE IONIZANTE
Determinarea efectelor biologice precoce produse de radiaţiile ionizante
urmăreşte decelarea următoarelor modificări:

• aberaţii cromozomiale care apar precoce la câteva zile de

la iradiere.

Se constată:
fragmentări, cromozomi dicentrici sau inelari.
• limfocite binucleate.
• modificări dactiloscopice cum sunt creste papilare şterse,
îngustate, cu întreruperi, apărând la câteva zile după
expuneri la doze mari.
• leucopenie în cazul iradierii cronice. Este nespecifică întrucât
apare şi în intoxicaţii chimice sau medicamentoase.

20 EXAMENUL ORGANOLEPTIC AL PRODUSELOR

ALIMENTARE
Examenul organoleptic reprezintă aprecierea calităţii produselor
alimentare cu ajutorul simţurilor. Examenul organoleptic constă în
verificarea tuturor condiţiilor înscrise în standardele produselor
alimentare.
Se efectuează de o comisie constituită din minim trei persoane,
persoane care cunosc bine caracteristicile produsului respectiv.
Persoanele din comisie nu trebuie să fie suferinde de afecţiuni ce ar
putea influenţa aprecierile pe care le fac (afectarea gustului și mirosului),
să nu consume cu 12 ore înainte băuturi alcoolice sau mâncăruri
condimentate, să nu fumeze cel puţin o oră înaintea examenului. Este
indicat să se efectueze în lumină naturală.
 Produsele care se analizează se repartizează în cantităţi egale şi
se introduc în vase de mărime şi culoare identică. Produsele tăiate în
bucăţi se aşează pe farfurii plate, albe, de aceeaşi mărime. Produsele
lichide se introduc în pahare incolore cu pereţi netezi, cu gura strâmtă
(forma lalea). Mirosul produselor lichide se apreciază imediat după
deschiderea recipientului sau după turnarea acestora într-un pahar larg
la bază.

Se apreciază:
• Aspectul
• Consistența
• Culoarea
• Mirosul
• Gustul
21 EXAMENUL ORGANOLEPTIC - PEŞTE PROASPĂT
• aspectul ochilor: limpezi, bulbucaţi, cu corneea transparentă; se
admit şi cu ochii retraşi la nivelul orbitei, cu corneea puţin mată
• aspectul branhiilor: roşii de sânge, cu nuanţă caracteristică
speciei, fără miros, fără mucozităţi; se admit şi cu puţine mucozităţi
• aspectul pielii şi solzilor: pielea de culoare naturală, lucioasă; solzii
lucioşi şi bine fixaţi
• aspectul muşchilor; bine legaţi de coloana vertebrală şi de coaste,
de culoare uniformă, caracteristică speciei; de consistenţă elastică
(la apăsare cu degetul urma dispare)
• aspectul viscerelor: bine individualizate, fără lichid în cavitatea
generală şi cu miros caracteristic

22 EXAMENUL ORGANOLEPTIC AL OUĂLOR

Prin „ou de consum, se înţelege oul de găină. Se precizează
specia numai când se vând ouă de la alte specii (bibilică, gâscă, raţă). În
funcţie de greutate, ouăle se clasifică în trei categorii:
• ouă mari, peste 50 g
• ouă mici, între 40-50 g
• ouă foarte mici, sub 40 g
Aspect exterior: coaja trebuie să fie curată, fără crăpături, uscată.
Culoarea cojii variază de la o specie la alta: de la alb la la cafeniu
(ouă de găină); de la alb la verde deschis (ouă de raţă); alb, mat fără
luciu (ouă de gâscă); gălbui cu picături gălbui-cafenii (ouă de curcă).
Suprafaţa ouălor proaspete este aspră, fără pete cu porii vizibili.
Ouăle vechi au coaja lucioasă, cu pete pe ea şi cu porii mari.
 Aspect interior: la ouăle proaspete, albuşul este clar, dens şi
gelatinos, fiind format din două zone: una centrală (cea de lângă
gălbenuş) mai densă, reprezentând 2/3 din totalul albuşului, alta
marginală, de consistenţă mai redusă, reprezentând 1/3 din totalul
albuşului. Şalazele au aspect gelatinos. Culoarea albuşului este albă, cu
o nuanţă uşor albăstruie/verzuie. Gălbenuşul are formă globuloasă,
membrana vitelină întinsă, este vâscos, de culoare galbenă şi fără pete.
La ouăle vechi, gălbenuşul are formă plată, devine fluid, iar membrana
vitelină se poate rupe. La ouăle foarte vechi, gălbenuşul se amestecă cu
albuşul.

23 EVALUAREA STĂRII DE NUTRIȚIE

Aprecierea stării de nutriţie are ca și scop principal evidențierea

modului în care alimentaţia intervine în asigurarea sănătăţii şi capacităţii
de muncă. Existenţa unui stări de nutriţie optime rezultă în urma
echilibrului între aportul energetic (aportul alimentar) și consumul de
energie și are rol important în creşterea şi dezvoltarea organismului,
asigurarea stării de sănătate, desfăşurarea activităţilor zilnice şi protecţia
faţă de agresiuni sau diverse boli.
1) Indicatorii somatometrici sunt grupaţi în două categorii:
⇒ analitici
⇒ corelativi
Indicatorii somatometrici analitici:
● înălţimea
● greutatea
● perimetrul toracic
● pliul cutanat
Înălţimea se măsoară cu ajutorul antropometrului (stadiometru),
fără încălţăminte, cu spatele la tija gradată și cu care vine în contact la
nivelul occiputului, regiunii interscapulare, regiunii sacrate şi la nivelul
călcâielor.
Greutatea se măsoară cu ajutorul cântarului, pe nemâncate, după
golirea vezicii urinare, după evacuarea conţinutului intestinal, fără
îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Perimetrul toracic se măsoară cu ajutorul unei benzi metrice care
se aplică în jurul toracelui posterior sub vârful omoplatului.
Pliul cutanat se măsoară în 5 zone și se face media valorilor
obținute.
 24 INDICELE DE MASĂ CORPORALĂ (IMC)
Dintre indicatorii corelativi, se folosește frecvent IMC.
Indicele de masă corporală (IMC) sau body mass index (BMI) sau
indicele Quetelet se calculează după formula:
IMC = greutatea/înălţimea2, unde greutatea se exprimă în kg şi înălţimea
în m. Valoarea normală este considerată a fi între 18-25 kg/m 2, maxim
27 kg/m2 (conform OMS), la adult, dar aceste limite se modifică sensibil
cu vârsta şi sexul.

25 T.I.A. TOXIINFECŢIA ALIMENTARĂ CU SALMONELLA

În toxinfecţiile alimentare cu salmonela, sursa de infecţie este
reprezentată de animale (păsări, porci, bovine), şi mai rar de om (bolnavi
şi putători sănătoși de salmonela).
Alimentele contaminate mai frecvent cu salmonele sunt:
• ouăle (în special de raţă),
• praful de ouă,
• preparatele din ouă (maioneze, creme etc.) insuficient prelucrate
termic,
• carnea şi preparatele din carne (şuncă, fripturi, salam, cârnaţi,
carnea tocată, conservele de carne), îndeosebi carnea de vită,
porc, miel şi pasăre,
• lactatele (lapte praf, brânză),
• produsele de cofetărie, îngheţată,
• zarzavaturi şi fructe congelate,
• conserve de vegetale,
• salată de cartofi, salată boeuf etc.
Incubaţie - pentru că nu există o toxină deja formată, incubaţia
este mai lungă (6-36 ore de la ingestie).
Tablou clinic - debutează cu greţuri, vărsături, dureri abdominale,
febră, scaune diareice cu miros urât, la început păstoase apoi devin
lichide şi sunt în număr de 4-6 pe zi. Toxiinfecţia cu Salmonella
determină manifestări mai severe la persoanele în vârstă sau cu deficit
imun, prin deshidratare şi dezechilibrele hidroelectrolitice. După
vindecarea clinică, există posibilitatea ca pacientul să rămână purtător
aproximativ jumătate de an. Evoluţia este lent favorabilă în 2 - 7 zile,
rareori mai mult (până la 14 zile).
SUBIECTE CURS

1. TROPOSFERA. STRATOSFERA

Troposfera
Este partea inferioară aatmosferei, care vine în contact cu suprafața
pământului.
Se extinde până la o altitudine medie de 14,5 km care variază în funcție
de latitudine (deasupra polilor are 8 km grosime, iar deasupra
ecuatorului 18 km).
Este partea cea mai densă a atmosferei (conține aproape 80% din masa
totală a atmosferei) având o relativă omogenitate a compoziției chimice.
Conține cantități semnificative de vapori de apă ce absorb radiațiile
solare infraroșii, astfel, cea mai mare cantitate de căldură rămâne în
imediata vecinătate a pământului.
Pe măsură ce crește altitudinea, capacitatea vaporilor de apă de a reține
căldura scade, astfel prin îndepărtărea de suprafața pământului
temperatura troposferei diminuă treptat, pentru ca la limita superioară
(denumit tropopauză), să scadă până la -52⁰c.
Masele de aer din troposferă prezintă o turbulență accentuată, fapt
pentru care această porțiune a atmosferei este sediul formării
principalelor fenomene meteorologice.
Stratosfera
Continuă troposfera și se extinde până la 50 km altitudine de la
suprafața pământului.
Masele de aer sunt mai puțin dense iar turbulența este mai diminuată.
Temperatura crește treptat cu altitudinea până la -3 ⁰c datorită absorbției
energiei solare de către cantitățile mici de gaze aflate în compoziția
acesteia.
În această zonă se află pătura de ozon stratosferic care are rolul, prin
absorbție, de a reduce semnificativ cantitatea de radiații ultraviolete
nocive ce ajung la suprafața pământului. La nivelul părții superioare se
găsește prima centură de radiații.
Stratopauza care urmează după stratosferă face tranziția către stratul
următor, mezosfera.

2. TERMOSFERA. COMPOZIȚIA CHIMICĂ A AERULUI

Se extinde până la 400-800 km de la suprafața solului, limită care
variază în funcție de intensitatea activității solare. Datorită reținerii unei
mari părți din energia solară de către moleculele de oxigen, temperatura
crește până la 1725⁰c. Partea superioară, cunoscută și sub numele de
ionosferă, denumire datorată ionizării componenților săi chimici sub
influența absorbției radiației solare, prezintă fenomenul observabil la
nivelul solului noaptea, denumit aurora polară.
Compoziția chimică a aerului
azot: 78,08%
oxigen: 20-21%
dioxid de carbon: 0,03-0,04%
ozon: 0,01%
vapori de apă: 0-4%
gaze nobile: argon, xenon, kripton, radon, toron etc
metan - urme
oxizi de azot – urme

3. INFLUENȚA VARIAȚIEI PRESIUNII PARȚIALE A

OXIGENULUI ASUPRA ORGANISMULUI. VARIAȚIA
PRESIUNII PARȚIALE A OXIGENULUI PRIN SCĂDEREA
CONCENTRAȚIEI
Oxigenul atmosferic poate influența starea de sănătate fie prin scăderea
concentrației în aerului inspirat, fie prin modificarea presiunii
atmosferice.
Variația presiunii parțiale a oxigenului poate apare în următoarele
situații:
1. Presiunea parțială a oxigenului scade prin scăderea concentrației.
2. Presiunea parțială a oxigenului scade prin scăderea presiunii
atmosferice.
3. Presiunea parțială a oxigenului crește prin creșterea presiunii
atmosferice.

4. VARIAȚIA PRESIUNII PARȚIALE A OXIGENULUI PRIN

SCĂDEREA PRESIUNII ATMOSFERICE
În mod obișnuit, scăderea concentrației oxigenului se poate produce în
situații excepționale, în încăperi ermetic închise și aglomerate.
În urma procesului fiziologic de respirație, se modifică concentrația
gazelor din compoziția normală a aerului atmosferic, astfel încât
concentrația oxigenului scade iar ceaa dioxidului de carbon crește.
• efectele scăderii concentrației oxigenului depind de concentrația
acestuia în aerul inspirat:
A) scăderea concentrației oxigenului este bine tolerată până la valoarea
de 16-17%.
B) diminuarea concentrației oxigenului sub 16% este urmată de
manifestările clinice specifice hipoxiei și de agravarea unor afecțiuni
respiratorii sau cardiovasculare preexistente.
C) scăderea concentrației oxigenului sub 6% duce la deces rapid.

5. INLUENȚA VARIAȚIEI PRESIUNII PARȚIALE A

AZOTULUI PRIN CREȘTEREA PRESIUNII
ATMOSFERICE. BEȚIA ADÂNCURILOR (NARCOZA
HIPERBARĂ)
Variația presiunii parțiale a oxigenului prin creșterea presiunii.
Se poate produce în secțiile de terapie intensivă (oxigenoterapie cu
mască) sau la scafandrii care coboară la mare adâncime, prin erori de
dozare a presiunii de admisie.
Manifestările constau în apariția unor fenomene iritative pulmonare de
tip fenomenul lorain-smith (hiperoxia cronică) sau a convulsiilor
(fenomenul paul- bert sau hiperoxia acută).
Influența variației presiunii parțiale a azotului
I. Creșterea presiunii atmosferice. Această creștere se numește
hiperbarism și reprezintă situația întâlnită în coborârea sub nivelul mării
a următoarelor categorii de lucrători: scafandrii, pescuitorii de perle,
muncitorii din cheson, submarine sau mine de mare adâncime. Sub
nivelul mării, presiunea atmosferică crește cu o atmosferă la fiecare 10
m. Prin creșterea presiunii atmosferice crește și presiunea parțială a
azotului care poate astfel să străbată membrana alveolo-capilară, se
dizolvă în plasmă și în țesuturile bogate în lipide, cum ar fi țesut nervos
și cel adipos.
Narcoza hiperbară (cunoscută ca și beția adâncurilor) reprezintă
consecința saturării în azot a țesutului nervos.
Evoluează în două faze
1. Faza de excitație - de scurtă durată, cu euforie, neliniște, agitație,
hiperreflectivitate.
2. Faza de inhibiție – urmează primei faze și se caracterizează prin
adinamie, somnolență, bradicardie.
La scafandrii autonomi, în stadiile avansate apar halucinații, când este
posibilă pierderea contactului cu mediul înconjurător și poate interveni
decesul prin pierderea rezervelor de oxigen (uită să se întoarcă la
suprafață).
Barotraumatismul, prin afectarea urechii medii se manifestă prin
pierderea auzului, durere, senzație de presiune. Prin localizarea
barotraumatismului la nivelul sinusurilor se produc dureri locale și
epistaxis.

6. BOALA ACUTĂ DE DECOMPRESIUNE

Forme clinice:
1. Forma ușoară – oboseală instalată la membrele inferioare(picioare de
bumbac), frisoane, transpirații, cefalee, amețeli.
2. Forma medie – emfizem subcutanat din cauza cărui pielea capătă un
aspect marmorat, dureri articulare, pareze, paralizii ale membrelor.
3. Forma gravă – crize epileptiforme ce pot evolua spre coma și exitus.
Manifestările și simptomele sunt în funcție de localizarea emboliilor,
astfel cele mai frecvente manifestări sunt durerile articulare (60-70%),
urmate de cele neurologice manifestate prin cefalee și tulburări vizuale
(10-15%). Manifestările cutanate apar tot în procent de 10-15%.
Pentru evitarea sindromului de decompresiune ridicarea la suprafață se
va face în trepte (schema propusă de Haldane), care presupune
reducerea la jumatate a presiunii cu o pauză de cateva minute pentru
eliminarea prin respirație a azotului, după care se reduce iar presiunea
la jumatate, urmată de pauză.

7. OZONUL STRATOSFERIC
Reprezintă un constituent natural al atmosferei. Este dispus sub forma
unui strat gros de 20 km, situat între 15-35 km de la suprafața
Pământului.
Rolul său este în reținerea radiațiilor ultraviolete A și B, protejând
Pământul de efectul radiațiilor ultraviolete nocive (RUV).
Compușii chimici responsabili de diminuarea ozonului stratosferic sunt
compușii halogenați de tipul celor ce urmează: clorofluorocarburi (CFC) -
solvenți, agenți de refrigerare bromofluorocarburi (halone) - extinctoare
tricloretan tetraclorură de carbon-solvent, obținere de pesticide.
Acești compuși halogenați, sub acțiunea radiațiilor ultraviolete eliberează
atomi de clor, respectiv brom cu mare capacitate distructivă asupra
ozonului (un atom de clor sau de brom distruge aproximativ 100.000
molecule de ozon).
Diminuarea stratului de ozon stratosferic amplifică cantitatea de radiații
ultraviolete de la nivelul solului, consecințele fiind majore asupra
ecosistemelor și materialelor de construcție.
Efecte asupra organismului uman: creșterea incidenței neoplaziilor de
tipul epitelioamelor cutanate și a modificărilor precanceroase cutanate
(celule scuamoase, hipercheratoza) fenomene oculare - cataractă
scăderea sistemului imunitar în urma supraexpunerii la RUV crește riscul
cancerului de piele posibile efecte imunologice observate la persoanele
care lucrează mult timp în aer liber și fără echipament de protecție
(constructori, agricultori, pescari).
Efecte asupra ecosistemelor acvatice: diminuarea fitoplanctonului
(verigă de bază a lanțului trofic acvatic constituit din plante unicelulare),
consecința fiind reducerea populației piscicole.
Efecte asupra culturilor agricole: încetinirea creșterii plantelor, îndeosebi
a orzului și ovăzului. Efecte asupra materialelor de construcție: scăderea
durabilității materialelor plastice exterioare, folosite în construcții.
• Poluanții cu rol de catalizatori ai reacțiilor de destrucție ale ozonului
sunt: azot, hidrogen, radicalii liberi de clor, brom, moleculele de freoni
(clorfluorocarboni - cfc) folosiți ca agenți de refrigerare, spumanți în
incendii, agenți propulsori în spray, aparate de condiționare aaerului.
• prin creșterea concentrației acestora, s-a observat reducerea stratului
de ozon de la 2-5 mm la sub 1 mm, fenomen accentuat mai ales la
nivelul antarcticii, începând cu anul 1985. Deasupra europei stratul de
ozon a scăzut cu aproximativ 3% anual.

8. CLASIFICAREA POLUANȚILOR. EFECTE ASUPRA

ORGANISMULUI UMAN

Aerosoli (reprezentați de un amestec de compuși organici și anorganici

sub formă de particule solide și lichide, care se găsesc suspendate în
aer) compuși sub formă de vapori sau gaze.
Efecte asupra organismului uman:
*toxice (plumb, mercur, cadmiu etc.)
*Cancerigene (hidrocarburi aromatice, nitrosamine, arseniu, crom etc.)
*Iritante (particule care produc leziuni tip inflamație aseptică la nivel
respirator)
*alergizante (polen, fibre de in, cânepa, praf de casă etc.)
*Fibrozante (bioxid de siliciu, oxizi de fier, cărbune, asbest etc.).

9. AEROSOLII – SURSE DE POLUARE. CLASIFICAREA

PARTICULELOR ÎN FUNCȚIE DE DIAMETRU (DUPĂ
GIBBS. W.)
AEROSOLII – SURSE DE POLUARE
Sursele de încălzire cu cărbuni și lemne, gazele de eșapament, fumatul,
alte surse de combustie.
Praful reprezintă fracțiunea solidă a aerosolilor, care a sedimentat.
Fumul reprezintă un amestec de particule solide, lichide și gaze, rezultat
în urma combustiilor. Particule solide reprezintă particulele foarte mici,
care adsorb la suprafața lor apa, substanțe în stare gazoasă și metale
grele.
CLASIFICAREA PARTICULELOR ÎN FUNCȚIE DE DIAMETRU (DUPĂ
GIBBS. W.)
Particule cu diametrul cuprins între 100-10 µm, sedimentează, se depun
pe suprafețe, nu difuzează în aer, nu sunt respirabile și se rețin în nazo-
faringe și trahee. particule cu diametrul sub 10 µm rezultă din combustii,
se află în suspensie, difuzează puțin în aer, sedimentează în aer imobil,
sunt respirabile, sunt reținute la diferite nivele în arborele respirator, în
funcție de diametru.
Particulele cu diametrul de 2,5 µm sau mai mic au cea mai mare
agresivitate și ajung la nivel alveolar. particule cu diametrul cuprins între
0,1-0,001µm, nu sedimentează, au mișcări de tip brownian, se
deplasează prin ciocnire și sunt eliminate cu aerul expirat.

10. EFECTELE ACUTE ȘI CRONICE ALE POLUĂRII

ATMOSFEREI

1. Efecte acute de tip iritant :

Intoxicațiile acute au de obicei caracter profesional, cu sindrom
conjunctival, traheo-bronșic, bronșiolitic, alveolar.
Apare edemul pulmonar acut de tip lezional datorat necrozelor la nivelul
membranei alveolare și endoteliului capilar. Debutul este brusc cu
dispnee, tuse, expectorații rozacee, hipoxie și hipercapnie.
Agravarea bronșitei cronice reprezintă tot un efect acut al fenomenului
de poluare. S-a demonstrat astfel că acutizarea și agravarea
simptomatologiei (expectorație crescută, infecție, dispnee accentuată) se
corelează cu creșterea concentrației suspensiilor arse și a SO2 >250
µg/m3 pe 24 ore.
2. Efectele cronice (apar în expuneri pe o perioadă mare de timp la
concentrații moderate de poluanți iritanți) : BPOC care include bronșita
cronică și emfizemul pulmonar a crescut la noi cu peste 55%. Clinic se
caracterizează prin sindrom bronșitic cronic, dispnee progresivă, iar din
punct de vedere fiziopatologic prin sindrom obstructiv. Creșterea
morbidității și mortalității prin boli cronice cardio-respiratorii s-a semnalat
în situația accidentelor de poluare severă petrecute în Londra, Donora și
Valea Meusei (Belgia).

11. FORMELE DE EXISTENTĂ ALE GERMENILOR ÎN AER

Picături de secreție, denumite picături Flugge, sunt picături de secreție
nazală, salivară, faringiană și bronșică.
Sedimentează rapid datorită greutății mari și au o încărcătură bacteriană
mare. nuclei de picături, Wells, care rezultă prin deshidratarea picăturilor
de secreție. Au dimensiuni mici și stabilitate în aer, aspect ce amplifică
vehicularea germenilor la distanțe mari. praful bacterian care este format
de particule de praf pe care aderă microorganismele provenite din
celelalte forme de existență.
Datorită lipsei apei și a suportului nutritiv, praful bacterian conține
germeni rezistenți (capsulați sau sporulați).

12. AFECȚIUNI TRANSMISE PRIN AER

1. Principala cale de contaminare cu aeromicroflora este calea

respiratorie (inhalare), germenii producând boli infecto-
contagioase:
Bolile infecțioase ale copilăriei: rujeola, rubeola, varicela, parotidita
epidemică, scarlatina, tusea convulsivă;
Boli virale: gripa, adenoviroze, herpesul, mononucleoza infecțioasă,
psitacoza;
Boli bacteriene: tuberculoza, meningita epidemică; Micoze respiratorii:
micoplasmoza, candidoza, pneumonia cu pneumocistis carini;
2. Prezența germenilor mezofili în aer mai poate produce
suprainfectarea plăgilor, calea de pătrundere în organism fiind în
acest caz cutanată.

13. CONDIȚII NECESARE PENTRU DEZVOLTAREA

MICROORGANISMELOR ÎN AER
• Prezența suportului nutritiv cum ar fi materialele din lemn, carton,
hârtie, piele, produse adezive, materiale textile sau plastice etc,
• aport de oxigen,
• temperatura și umiditatea fără variații mari,
• absența elementor toxice,
• lipsa concurenței microbiene a germenilor psihrofili care sunt bine
adaptații condițiilor de mediu,
• capacitatea de supraviețuire a microorganismelor (sporii ciupercilor și
bacteriile sporulate au cea mai mare rezistență).

14. COMBATEREA ȘI PROFILAXIA CONTAMINĂRII

AERULUI INTERIOR
1. VENTILAȚIA Este cea mai eficientă metodă de reducere a numărului
de microorganisme prezente în aer. Ventilația poate fi naturală sau
artificială și trebuie să asigure un schimb de aer de 30 m3 /oră pentru
adulți și 16m3 /oră pentru copii.
2. CURĂȚENIA Reprezintă o metodă de reducere a prafului bacterian.
Se preferă aspirarea sau ștergerea umedă cu soluții dezinfectante a
tuturor suprafețelor.
3. DEZINFECȚIA se face prin metode fizice și chimice. Metode fizice de
dezinfecție Folosirea lămpilor cu ultraviolete reduce până la 75% din
aeromicrofloră, doar dacă umiditatea este mică. Metode chimice Se
folosesc substanțe cu proprietăți bactericide, dispersate sub formă de
vapori sau aerosoli foarte fini: substanțele clorigene, glicolii, acidul lactic,
rezorcina, formolul, etc.

15. NEVOILE DE APĂ INDIVIDUALE. NEVOILE FIZIOLOGICE

DE APĂ. NEVOILE IGIENICE ȘI MENAJERE DE APĂ
• Nevoile de apă individuale reprezintă cantitatea de apă necesară
fiecărei persoane folosită pentru nevoile fiziologice, igienice și menajere.
Oms estimează cantitatea optimă de apă folosită în scop individual la
100 l/persoană/zi (min 5 l/persoană/zi).
Nevoile de apă individuale sunt reprezentate de:
• nevoile fiziologice de apă
• nevoile igienice și menajere de apă
Nevoile fiziologice de apă
• necesarul și pierderile de apă ale organismului sunt de aproximativ
2500 ml/24 ore.
• aportul de apă se asigură pe cale exogenă (1500 ml), prin produsele
alimentare (650 ml), pe cale endogenă (350 ml).
• pierderile de apă se realizează astfel : renale 1500 ml piele 500 ml
plămân (perspirație insensibilă) 350 ml intestinale 150 ml nevoile
igienice și menajere de apă
• nevoile igienice reprezintă consumul de apă folosit pentru igiena
personală, iar cele menajere reprezintă apa consumată pentru
pregătirea hranei, spălarea veselei, întreținerea locuinței etc.
Cantitatea de apă necesară menținerii igienei personale este de 3 litrii
pentru spălatul mâinilor, 25 l pentru un duș, 250 l pentru o baie.
Consumul de apă în scop menajer variază între 40-280 l/zi pentru o
persoană.

16. AUTOEPURAREA APEI

Autoepurarea apei se realizează prin mecanisme fizice, chimice si
biologice.
1. Mecanisme fizice
• diluția contribuie la reducerea concentrației poluanților chimici solubili.
• sedimentarea se produce când poluanții sunt insolubili în apă. Un rol
important în sedimentare îl au temperatura apei, adâncimea acesteia și
viteza de curgere.
• radiațiile ultraviolete prin efectul lor bactericid și bacteriostatic reduc
încărcătura microbiologică a apei. Efectul lor depinde de gradul de
turbiditate al apei. Cu cât turbiditatea este mai mare cu atât efectul
bactericid este mai redus.
• temperatura apei influențează încărcătura germenilor din apă,
deoarece germenii mezofili sunt adaptați unor temperaturi de 37˚c.
2. Mecanismele chimice sunt reprezentate de reacții de oxidare,
reducere, precipitare, adsorbție, absorbție, care duc la scăderea
concentrației poluanților.
3. Mecanisme biologice
• antagonismul microbian produs între flora microbiană proprie apei și
flora supraadăugată, fiind mai accentuat vara, când intensitatea
metabolismului germenilor este mai mare.
• acțiunea bacterivoră a organismelor acvatice (protozoare, infuzorii,
crustacee, moluște).
• acțiunea litică a bacteriofagilor, care duce la distrugerea bacteriilor
omoloage.
• microorganismele din apă asigură descompunerea substanțelor
organice (biodegradare) prin procese aerobe sau anaerobe până la
mineralizarea lor.

17. EPIDEMIILE HIDRICE - CARACTERISTICI PRINCIPALE

Epidemiile hidrice - caracteristici principale
• debutul exploziv reprezintă apariția unui număr foarte mare de cazuri
într-un interval de timp mai scurt decât perioada de incubație a bolii.
• receptivitate nespecifică, adică sunt afectate toate persoanele
receptive (care nu au imunitate specifică), au consumat apa
contaminată, indiferent de vârstă, sex sau profesie.
• caracterul topografic – cazurile de boală se suprapun pe aria de
alimentare cu apă din aceeași sursă.
• lipsa sezonalității naturale a bolii (apariția epidemiei hidrice în oricare
anotimp, iar toxiinfecțiile alimentare apar cu o frecvență mai mare vara).
• încetarea epidemiei prin aplicare măsurilor de combatere este tot
bruscă, cu scăderea numărului cazurilor de boală, însă mai persistă un
număr mic de cazuri aflate în perioada de incubație, transmise prin
contact direct, interuman, pe cale fecal orală, reprezentând coada
epidemică.

18. CARIA DENTARĂ

• Caria dentară este produsă prin deficitul de fluor care are rol
carioprofilactic.
Apa reprezintă principala sursă de fluor, asigurând 2/3 din nevoile
organismului (0,5 – 1,2 mg/l). Concentrații sub 0,5 mg /l în apă nu au
efect cario preventiv.
• efectul cario-profilactic al fluorului este determinat de:
• • reacția cu hidroxiapatita din smaltul dentar formând fluoroapatita care
prin dispoziția cristalelor crește rezistența,
• • efectul bacteriostatic și bactericid împotriva microorganismele
acidofile din placa dentară (lactobacilul acidofil),
• • efectul antienzimatic față de enolaze, fosfataze care duc la formarea
acizilor organici în urma fermentarii glucidelor (în condițiile unei igiene
necorespunzătoare a cavității bucale).
• ca și metode de profilaxie a cariei dentare s-a recurs la fluorizarea
apei, fluorizarea unor produse alimentare, administrarea de tablete de
fluorură de sodiu, badijonarea dinților.
Există în schimb riscul unui supradozaj cu efecte nocive asupra
organismului (efect competitiv cu iodul, efecte antienzimatice în
metabolismul intermediar etc.).

19. FLUOROZA
• E provocată de o intoxicatie cronică cu fluor. Fluoroza poate fi de
origine hidrotelurică atunci când apa potabilă conține mai mult de 2,4
miligrame de fluor pe litru, cum este cazul în africa de nord, india,
argentina, islanda și în regiunile vulcanice ale statelor unite.
• de asemenea, poate să fie legată de o intoxicatie profesională,
afectând, de exemplu, muncitorii care manipulează criolita (na3alf6 , un
mineral cu aluminiu). Poate apărea și în urma ingestiei unor cantități
crescute de fluor.
• din sol, fluorurile pot fi extrase de către plante. Cantitatea de fluoruri
care se acumulează în plante depinde de tipul de plantă, de natura
solului, de cantitatea de fluorură din sol şi de forma sub care se găseşte
aceasta în sol. De exemplu, plantele de ceai acumulează fluoruri în
frunze.
• animalele ierbivore pot consuma plante ce conţin fluoruri şi pot
acumula astfel fluor în organism. Fluorul se acumulează preponderent în
oase şi mai puţin în carne.
Excesul de fluor poate fi dăunator. Prea multe fluoruri administrate
înainte de 8 ani pot duce la fluoroza smalţului, o decolorare sau o pătare
a dinţilor permanenţi. Cele mai multe cazuri de fluoroză apar la copii
cărora le-au fost administrate doze de fluoruri suplimentare.
• • la concentrații peste 1,5 – 2 mg/l apar la nivelul dinților pete alb sidefii
care apoi de colorează în maron (aspect tigrat), dinții sunt friabili
(mâncați de molii), ajungând la edentație. Este stadiul de de fluoroza
dentară. Tratamentul constă în mascarea petelor neplăcute la vedere
prin lipirea unor materiale (compozite, portelan).
• • la concentrații peste 5 mg/l apare osteofluoroza, care are o faza
asimptomatică (creșterea opacității oaselor), iar la concentrații peste 10
mg/l se instalează osteofluoroza simptomatică (osteoporoza, exostoze,
incurbarea oaselor și fracturi spontane). Concomitent apar calcificări la
nivelul ligamentelor și chiar la nivelul unor organe.
• • la concentrații peste 20 mg/l se instalează osteofluoroza
anchilozantă, descrisă doar la animale, care mor prin cașexie.
! Profilaxia fluorozei se face prin demineralizarea apei cu ajutorul
rășinilor schimbătoare de ioni.

20. INTOXICAȚIA CU NITRAȚI

Nitraţii sunt compuşi azotaţi foarte uşor levigabili (se înfiltrează repede în
pământ, odată cu apa de ploaie). Ei ajung în apa freatică din sursele de
pe sol sau din cele aflate la mică adâncime (îngrăşăminte chimice, gunoi
de grajd, latrine, cimitire de animale).
• nitrații rezultă prin descompunerea substanțelor organice proteice sau
din activitatea antropică, prin utilizarea îngrășămintelor pe bază de azot.
Toxicitatea nitraților apare endogen, când la nivel intestinal (în portiunea
proximală intestinală) și în prezenta unor bacterii reducătoare (e.coli,
clostridii, enterococi, stafilococi) nitrații sunt transformați în nitriți.
Aceștia se absorb și se leagă de hemoglobină formând methemoglobina
(fe2+ este oxidat in fe3+), care nu mai poate transporta oxigenul,
instalandu-se o hipoxie anemică.
• toxicitatea nitriţilor nu se reduce prin fierberea apei. • limita maximă
admisă de nitriţi în apa potabilă este la noi, ca şi în ue, de 0,50 mg/l.
• limita maximă admisă de nitraţi în apa potabilă este la noi, ca şi în ue,
de 50 mg/l.
Compuşii specificaţi sunt: benzo(b)fluorantren, benzo(k)fluorantren,
benzo(ghi)perilen, indeno (1,2,3-cd) piren, conform legii 458/2002
Intoxicația apare frecvent la nou născuti, sugari și copii mici, deoarece :
• hemoglobina de tip fetal se oxidează mai ușor în prezența nitriților
• nevoile fiziologice de apă ale sugarului pe kg. Corp sunt mult mai mari
• alte surse de nitrați (rădăcinoasele)
• produsele lactate pot conține germeni reducători (b.subtilis)
• tulburările gastro-intestinale, care favorizează ascensiunea florei
intestinale reducătoare, sunt mult mai frecvente la sugari
• focare infecțioase extraintestinale (o.r.l., dentare, parotidite, etc),
favorizând însămânțare descendentă cu floră reducătoare

21. EFECTELE BIOLOGICE ALE RADIAȚIILOR LUMINOASE.

EFECTE ASUPRA ANALIZATORULUI VIZUAL

Lumina impresionează retina dând senzația de vedere. Energia

luminoasă produce stimularea celulelor fotoreceptoare.
Modificările fotochimice constau în stimularea unor reacții ale
substanțelor fotosensibile (pigmenții vizuali-rodopsina și iodopsina), care
se descompun la lumină și se refac la întuneric.
 În condițiile expunerii la un nivel de iluminare necorespunzător apare
afectarea funcției vizuale.
 Miopia (pe fondul existenței unui defect genetic la care se adaugă
efortul de acomodare) și instalarea fenomenului de prezbiopie mai
devreme, apar în cazul unui iluminat insuficient.
 Fototraumatismul retinian și retinita actinică apar în condițiile unui
iluminat excesiv.

22. EFECTELE BIOLOGICE ALE RADIAȚIILOR LUMINOASE.

EFECTE ASUPRA TEGUMENTELOR
Fotosensibilizarea este rezultatul combinat al acțiunii radiațiilor
luminoase și ultraviolete cu o substanță chimică și apare la persoanele
cu hipersensibilitate (fie tip antigenanticorp, fie mediată celular).
 Se manifestă clinic sub formă de urticarie imediată, reacții papuloase,
eczematoase, determinând o creștere a sensibilității la lumină, chiar în
absența sensibilizatorului. În forma acută leziunile apar doar pe zona
expusă la soare ca o arsură severă cu eritem, vezicule, care dispar în
câteva zile după expunere.
 În forma cronică apar și reacții fotoalergice cu leziuni de tip urticarian
sau eczematos care pot depăși zona expusă, deoarece substanța
modificată fotochimic se poate cupla cu proteine, devenind alergenă. La
marinari, agricultori, pescari poate să apară și o pigmentare în pete cu
hiperkeratoză și descuamare cu evoluție spre atrofia pielii, telangiectazii,
care reprezintă de fapt leziuni precanceroase.

23. SPECTRUL RUV ȘI SURSE DE RUV

Este subdivizat în funcție de efectul lor predominant/lungimea de undă
în :
 RUV - A 400 - 315 nm (lumina neagră), efect pigmentogen,
 RUV - B 315 -280 nm, efect eritematogen,
 RUV - C 280 -100 nm, efect bactericid,
 Radiațiile sub 190 nm sunt cele absorbite de aer și în principiu nu au
efecte biologice. Constituenții chimici ai atmosferei rețin selectiv RUV,
astfel: RUV-C sunt absorbite în totalitate, RUV-B în procent de aproape
90% și doar o mică cantitate de RUV-A.

24. EFECTELE NON STOCASTICE ALE RUV NIVELUL PIELII

ȘI OCHILOR
OCHIUL
Principalele efecte apar după 2-24 ore de la expunere și constau în:
fotoconjunctivită cu senzație de corp străin, hipersecreție lacrimală,
secreție conjunctivală, fotofobie, blefarospasm. Simptomele durează 1-5
zile și se vindecă fără sechele.
 RUV-C în special dar și RUV-A și RUV-B, pot produce leziuni de
fotocheratită (sensibilitatea maximă a corneei fiind între 270-290 nm).
 Retinopatia solară acută survine după privirea directă a soarelui, după
expunerea profesională prin folosirea aparatelor de sudură, fără
protecție optică.
PIELEA
 Eritemul actinic reprezintă reacția vasculară a pielii determinată de
RUV-B, fenomen care apare la 2-3 ore de la expunere prin eliberarea de
către mastocite a aminelor vasoactive. Expunerea la doze mari produce
necroză cu apariția flictenelor.
 Pigmentația tegumentară poate fi:
❖ pigmentația precoce produsă de RUV-A prin procesul fotocatalitic de
transformare a promelaninei preexistente în pigment melanic, efect care
dispare complet în maxim 36 ore de la expunere,
❖ pigmentația tardivă (de durată) apare prin expunerea timp de câteva
zile la un spectru de acțiune apropiat de cel eritematogen (RUV-B) prin
neoformarea de promelanină și poate dura saptămâni sau luni.
Pigmentația trebuie considerată ca o reacție de apărare a pielii față de
agresiunea solară.
 Fotosensibilizarea apare la o mică parte a populației prin reacții fizico-
chimice între moleculele fotosensibilizante și RUV.

25. EFECTE METABOLICE ALE RUV

Este cunoscut efectul RUV de stimulare a metabolismului bazal,
intensificând oxidările celulare. RUV stimulează funcția tiroidiană, a
corticosuprarenalei, hematopoieza, scad colesterolemia, cresc
capacitatea de efort.
 Efectul major al RUV-B constă în sinteza vitaminei D3 în piele prin
activarea fotochimică a provitaminei D3 (7-dehidrocolesterol) și D2
(ergocalciferol).
 Pentru asigurarea necesarului zilnic de vitamină D3 (400 Ui/zi)
organismul trebuie ca prin expunerea permanentă a feței, gâtului și
mâinilor organismul să primească o doză de 60 DEM/an.

26. SURSE NATURALE DE RADIAȚII IONIZANTE

 A. Radiaţia cosmică
a) Radiaţia cosmică primară:
• Radiaţia cosmică primară de origine galactică care provine din spațiul
interstelar
• Radiaţia cosmică primară de origine solară, formată din protoni
b) Radiaţia cosmică secundară este reprezentată de particulele radiaţiei
cosmice primare care interacţionează cu straturile superioare ale
atmosferei producând radionuclizi secundari (radionuclizi cosmogeni)
Principalii radionuclizi cosmogeni sunt: carbon-14, beriliu-7, tritiu-3.
Centurile Van Allen (interioară și exterioară) sunt zone circulare care
înconjoară Pamântul, în care intensitatea radiațiilor ionizante cosmice
este mare datorită reținerii protonilor și a neutronilor sub acțiunea
câmpului magnetic terestru.
B. Iradierea naturală terestră
a) Externă este produsă de substanţele radioactive naturale care sunt
mai abundente în rocile de origine vulcanică şi granitice.
Principalii radionuclizi primordiali naturali telurici sunt: - Uranului 235 și
238 - Thoriului 232 - Potasiu 40 - Radiu 226
În Romania, iradierea naturală telurică are valoarea medie de 0,7
mGy/an, cu variații regionale.
Cele mai mari valori se înregistrează în India-aproximativ 5-6 mGy/an. În
mod particular iradierea externă poate fi produsă în interiorul clădirilor
prin materialele de construcţie modificate tehnologic (cimen cu o
concentrație mare de uranui radioactiv) sau arderea cărbunelui.
b) Internă reprezintă consecința pătrunderii în organism a substanțelor
radioactive din sol pe două căi:
- ingestia radionuclizilor naturali primordiali telurici prin apă sau alimente
- inhalarea gazelor radioctive ca radon și thoron, gaze provenite din
minele de minereu radioactiv sau cele de mare adîncine.

27. EFECTELE RADIAȚIILOR IONIZANTE. IRADIEREA

EXTERNĂ LOCALIZATĂ
Radiodermite acute sunt leziuni localizate la mâini și degete, de tip
eritematos care apar precoce la cateva ore de la expunere.
Manifestatea lor depinde de doza absorbită:
4-8 Gy-dermită pasageră,
6-12 Gy-dermită exudativă,
25 Gy-radiodermită atrofică cu ulcerații și necroză.
• Leziunile gonadelor. Iradierea acestor zone produce azospermie sau
amenoree în funcție de doza receptată.
Astfel:
❖ scăderea tranzitorie a fertilităţii la bărbaţi: 0,1-0,3 Gy
❖ amenoree temporară sau riscul de menopauză radioindusă: 2,5-5 Gy
❖ suprimarea ovulației: 8 Gy și azospermie permanentă la 2-3 Gy.
• Leziunile oculare sunt localizate la nivelul cristalinului (cataracta
radioindusă).
• Efectele asupra embrionului uman. Iradierea cu doze mici, de 0,1 Gy în
primele trei luni de sarcină poate determina malformații congenitale.

28. MĂSURI DE PROFILAXIE TEHNICO-ORGANIZATORICE

ALE RADIAȚIILOR IONIZANTE
 Durata expunerii trebuie să fie redusă la maximum.
 Îndepărtarea cât mai mult posibil a sursei emiţătoare (1 m) deoarece
expunerea descreşte cu pătratul distanţei( mărind de 10 ori distanța se
micșorează de 100 de ori intensitatea sursei).
 Utilizarea mijloacelor de protecţie care atenuează expunerea (ecrane,
şorț, mănuși, ochelari cu plumb pentru expunerea la raze X).
 Marcarea zonelor de expunere şi de acces.
 Personalul expus trebuie să poarte echipamentul de protecţie
deasupra dozimetrului.
 Ecranele de protecţie trebuie să fie prezente şi utilizate(3 mm sticlă
pentru radiații beta și plumb, oțel, beton pentru radiații gama, X,
neutroni).
 Întreţinerea surselor de radiaţii.
 Informarea angajatilor asupra riscurilor expunerii la radiaţiilor
ionizante.

29. SOLUL. COMPOZIȚIE FIZICĂ ȘI CHIMICĂ.

CLASIFICAREA DEȘEURILOR
Din punct de vedere fizic solul este format din grunji și pori. Volumul
total al porilor constituie porozitatea solului.
Din punct de vedere chimic, solul poate conţine toate substanţele
chimice cunoscute sub formă de substanţe minerale sau compuși
organici.
Clasificare deșeuri
DEȘEURI MENAJERE (fiecare persoană generează aproximativ 3 kg
deșeuri menajere/zi).
DEȘEURI INDUSTRIALE
DEȘEURI PERICULOASE
30. POTENȚIALITĂȚI PATOGENE ALE SOLULUI
Dezechilibrele compoziţiei minerale
Dezechilibre ale microflorei telurice favorizând dezvoltarea unor specii
de ciuperci și actinomicete patogene pentru om (aspergiloza, geotricoza,
sporotricoza și histoplasmoza)
Contaminarea bacteriană (contaminarea omsol-om și animal-sol-om)
Infestarea solului
Poluare chimică
Contaminare radioactive

31. DEȘEURILE MENAJERE

Deșeurile menajere reprezintă totalitatea deșeurilor generate în mediul
urban și rural din gospodării, instituţii, unităţi comerciale, operatori
economici (deșeuri menajere și asimilabile), deșeuri din servicii
municipale, deșeuri din construcţii - demolări generate în gospodării și
nămoluri de la epurarea apelor uzate orășeneşti.
Deșeurile menajere menajere se compun din următoarele toarele
materiale materiale: resturi alimentare, hârtie, carton, textile, lemn,
plastic, cauciuc, sticlă, ceramică, pământ, cenușă, zgură. Aceste
materiale sunt grupate astfel:
materiale combustibile (hârtie, carton, textile, lemn, oase)
materiale fermentabile (resturi alimentare, fructe, legume)
materiale inerte (metale, sticla, ceramica)
materiale fine (cenușă, zgură, pământ)

32. DEȘEURI INDUSTRIALE

Conform normelor europene se disting 5 clase de deșeuri industriale
stocabile:
Clasa I : Deșeuri industriale periculoase, dar netoxice
Clasa a II-a: Deșeuri industriale nepericulose
 Clasa a III-a: Deșeuri inerte în care sunt incluse deșeurile din construcţii
și deșeurile solide
Clasa a IV-a: Deșeuri toxice
Clasa a V-a: Deșeuri industriale: cenușile de termocentrală, zgurile din
industria metalurgică, deșeurile carbonifere

33. NORME IGIENICO-SANITARE OBLIGATORII PENTRU

CABINETELE MEDICALE ȘI DE MEDICINĂ DENTARĂ
 a) asigurarea cu apă potabilă;
 b) racordarea la rețeaua de canalizare a localității, astfel încât apele
uzate să nu producă poluarea apei, aerului și solului. Dotarea
cabinetelor, în localitățile în care nu există sisteme publice de canalizare,
cu instalații proprii de colectare a apelor uzate (fose septice de beton
vidanjabile);
 c) deșeurile rezultate în urma activităților medicale vor fi colectate,
depozitate, evacuate și neutralizate conform prevederilor legale în
vigoare;
 d) asigurarea unui microclimat corespunzător;
 e) asigurarea iluminării naturale și artificiale necesare desfășurării în
condiții optime a activității medicale și de medicină dentară;
 f) asigurarea limitării zgomotului sub normele admise și/sau asigurarea
protecției antifonice eficiente în interiorul și în afara cabinetelor;
 g) asigurarea cu materiale pentru efectuarea curățeniei;
 h) asigurarea cu dezinfectante, antiseptice și decontaminante
autorizate/înregistrate de Comisia Națională pentru Produse Biocide.
Folosirea acestora se va face în funcție de instrucțiunile de utilizare, la
concentrațiile și timpii de utilizare specificați de producător;
 i) asigurarea de echipament de protecție specific pentru întregul
personal, în conformitate cu legislația în vigoare;
 j) asigurarea instruirii permanente a personalului medico-sanitar
privind precauțiile universale.

34. MĂSURI DE PROFILAXIE ALE CARIEI DENTARE

 Măsurile de profilaxie ale cariei dentare reprezintă cea mai simplă și
ieftină metodă de tratament.
 Scop acestor măsuri constă în prevenirea apariției cariei dentare.

35. CLASIFICAREA NUTRIENȚILOR . RECOMANDĂRILE

OMS ÎN CEEA CE PRIVEȘTE APORTUL DE NUTRIENȚI
1) Macronutrienți:
 proteine
 glucide
 lipide
 o parte a elementelor minerale: Ca, P, Na, K, Mg, Cl, S, C, H, O2,
N2 2)
2) Micronutrienți:
 elementele minerale: Fe, Cu, Zn, Co, Mn, Mb, I, F, Cr, Se
 vitaminele.
Procent din aportul caloric zilnic exprimat cantitativ:
 10-15% proteine, dintre care se recomandă a se consuma 35%
proteine de origine animală
 15-30% lipide, cu un consum egal între cele de origine vegetală și
animală
 55-75% glucide, cu un consum sub 10% a glucidelor rafinate și
consum de 27-40 g/zi fibre alimentare

36. PROTEINELE - ROL ÎN ORGANISM

 Rol plastic: suportul creșterii.
 Rol structural: reprezintă 15 % din greutatea corpului și intră în
structura: piele, oase, dinți, tendoane, ligamente, mușchi, organe.
 Intră în structura enzimelor, hormonilor, proteinelor transportoare.
 Rol în apărarea organismului prin formare de anticorpi.
 Cresc rezistența organismului la noxe prin reducerea sau neutralizarea
acestora.
 Roluri legate de structura lor chimică: mențin echilibrul acido-bazic,
presiunea osmotică, leagă cationii, reprezintă sursa de azot, transformă
energia chimică în lucru mecanic.
 Rolul energetic este secundar (4,1 kcal / 1gram consumat), iar
proteinele sunt folosite ca sursă energetică în condițiile aportului deficitar
de glucide și lipide.

37. LIPIDELE - ROL ÎN ORGANISM

 Rol energetic (9,3 kcal / 1gram consumat)
 Rol plastic, secundar (intră în structura tuturor celulelor)
 Rol structural (este al 3-lea component al organismului după apă și
proteine)
 Rol antitraumatic
 Contribuie la menținerea homeotermiei
 Rol în protecția și fixarea organelor interne
 Acidul arahidonic este precursor al prostaglandinelor, prostaciclinelor,
leucotrienelor, tromboxanilor
 Solubilizează și favorizează absorbția vitaminelor liposolubile : A, D, E,
K  Conferă gust și sațietate mâncărurilor

38. DIGESTIA LIPIDELOR

 Hidroliza grăsimilor fin emulsionate (care se găsesc în gălbenușul de
ou, smântână, frișcă, creme) începe în stomac sub acțiunea lipazei
gastrice.
 Acizii biliari scad tensiunea superficială a grăsimilor și le
emulsionează.
 Trigliceridele sunt hidrolizate de lipaza pancreatică, fosfolipidele de
fosfolipază, iar colesterinele de colesterolesterază.
 Hidroliza trigliceridelor se face până la stadiu de acizi grași și glicerol,
iar o mică parte rămâne sub forma de di- și mono- gliceride care se
absorb ca atare.
 39. ROLURILE GLUCIDELOR ÎN ORGANISM

1. Reprezintă principala sursă de furnizare a energiei (55-75% din

necesarul energetic din 24h), 4,1 kcal / 1gram consumat.
Căi metabolice :
 Oxidare imediată cu eliberare de energie în țesuturi.
 Convertire în glicogen care reprezintă rezerva de energie rapid
mobilizabilă.
 Creierul, hematiile folosesc glucoza ca unica sursă de energie.
 Sinteza pentozelor, a glicerolului, funcționarea ciclului Krebs solicită
prezența glucozei.
 În ficat glucoza poate fi sintetizată prin gluconeogeneză din
precursori neglucidici (acid lactic, glicerol și aminoacizi). Cu excepția
leukinei toți aa sunt glucoformatori. “glucidele cruță proteinele”
2. Roluri plastice sau funcționale:
1. acid glucuronic, acid hialuronic, condroitin și mucoitinsulfați,
heparina
2. acizi nucleici
3. galactolipide
4. imunopolizaharide
5. factor intrinsec antipernicios (Castle)
3. Cresc rezistența organismului față de agenții toxici prin conjugarea
cu acid glucuronic și acetilarea cu radicali acetil, proveniți din
metabolismul glucidic. Aceștia neutralizează unele substanțe străine
ajunse în organism sau metabolizează unii compuși endogeni
(hormoni, bilirubina).
4. Este necesar un aport alimentar de minimum 50-100 g glucide/zi
pentru a se asigura un metabolism normal pentru lipide și proteine.

40. ROLUL GLUCIDELOR NEDIGERABILE - “FIBRE

ALIMENTARE”
 celuloza și hemiceluloza accelerează tranzitul
 pectinele și gumele, care sunt solubile în apă, formând geluri,
accelerează peristaltismul şi absorb microorganisme, compuşii iritanţi
rezultați din activitatea unor microorganisme, celule descuamate,
producând curăţirea lumenului tubului digestiv (cura de mere rase
administrată la copii cu enterite). Dau senzația de plenitudine (100g fibre
pot reține 450g apă)
 prin accelerarea tranzitului și prin formarea unor pereți greu de pătruns
de către enzimele digestive scad coeficientul de absorbție al
substanțelor nutritive
 în colon, glucidele nedigerabile constituie un substrat favorabil pentru
dezvoltarea florei de fermentație. Unele din aceste microorganisme
sintetizează vitamine din complexul B, completând astfel aportul exogen
 hemiceluloza, pectinele și o parte a celulozei suferă o fermentare
bacteriană în colon rezultând acizi grași volatili care se absorb și gaze
care se elimină
 Previn constipația
 Stimulează musculatura tractului digestiv prevenind hemoroizii și
diverticuloza
 Se asociază cu incidente reduse ale cancerului de colon
 Reduc bolile cardiovasculare prin reducerea colesterolului
 Au efect favorabil în controlul greutății
 Reduc apetitul și cresc sațietatea pe termen scurt, scăzând astfel
greutatea pe termen lung
 Nu se digeră în tubul digestiv și se elimină prin fecale
 Fibre solubile (pectine, propectine, mucilagii, gume, agar,
hemiceluloza) Surse: ovăz, orz, leguminoase uscate și verzi, fructe
 întârzie timpul de golire gastric
 scade nivelul glicemiei
 prelungeste timpul de tranzit intestinal
 reduce colesterolul seric
 Fibre insolubile (celuloza, lignina) Surse: bob integral de grâu,
vegetale, fructe, tărâțe, nuci
 grăbesc timpul de golire al stomacului
 accelerează tranzitul intestinal  nu au efect asupra glicemiei
postprandiale și nici asupra colesterolului

41. DIGESTIA GLUCIDELOR

 Glucidele se absorb numai sub formă de monozaharide
 Amilaza salivară începe digestia amidonului preparat în cavitatea
bucală până la stadii intermediare de dextrine și maltoză. Amilaza
pancreatică acționează asupra amidonului nepreparat
 Maltoza sub acțiunea maltazei din intestinul subțire se transformă în
glucoză  Absorbția monozaharidelor se face activ și pasiv
 Fructoza, galactoza și alte monozaharide sunt convertite în ficat în
glucoză, singura formă metabolizabilă
 Glucidele nedigerabile dau volum și consistență bolului fecal stimulând
peristaltismul intestinal

42. REZULTATUL CONSUMULUI ALIMENTAR ÎN EXCES ȘI

REZULTATUL CONSUMULUI ALIMENTAR DEFICITAR
Global prin exces calitativ și cantitativ și poate determina creșterea
ponderală până la obezitate de diferite grade.
 Parțial prin exces de macronutrienți:
1. Lipide (dislipidemii)
2. Proteine (gută, hiperuricemie, litiază renală)
3. Glucide (diabet zaharat și carii dentare)
Consumul alimentar deficitar poate fi:
 Global: cantitativ și calitativ. Se poate manifesta ca o scădere în
greutate până la inaniție.
 Parțial: cu modificarea calitativă a dietei.
Deficiența de proteine determină denutriție protein calorică până la
kwashiorkor (la copii de 1-3 ani).

43. PIRAMIDA ALIMENTARĂ

 Piramida alimentară a fost creată în 1992 de Departamentul de
Agricultură al Statelor Unite (USDA) și Departamentul de Sănătate şi
Servicii Umane (HHS) și a reprezentat inițial o modalitate de promovare
a unei diete sănătoase în cadrul americanilor.
 Piramida alimentară avea în 1992 patru etaje: la baza fainoase,
cereale, orez – în vârf zahăr sau grăsimi recomandate în cantități cât
mai mici.
 Cercetătorii și dieteticienii din Bruxelles au propus în 1998 o nouă
variantă a piramidei alimentelor. La baza se afla apa, apoi pâine, cartofi,
cereale, la nivelul trei fructe și legume, la următorul nivelul produse
lactate, carnea, peștele, ouăle, la nivelul cinci alimente grase, iar la vârf,
grupa „diverse” (ciocolată, zahăr, chipsuri, prăjituri), recomandate în
cantități cât mai mici.
 În 2002 și apoi în 2008, cercetătorii de la Harvard au elaborat o nouă
piramidă.
 44. VITAMINE HIDROSOLUBILE. CARACTERISTICI
GENERALE
 Sunt solubile în apă.
 Prin prepararea alimentelor trec în lichidul de preparare.
 Se pierd ușor din alimente prin spălare excesivă și din organism prin
transpirații patologice.
 Absorbția se face fără dificultate.
 Participă în anabolismul şi catabolismul general.
 Se elimină renal uşor (nu există pericol de hipervitaminoză).
 Rația se raportează la cheltuiala de energie (‰ kcal.).
 Sunt absorbite ușor din tubul digestiv în prezența HCl din sucul gastric,
direct în sânge unde circulă liber.
 Nu se depozitează în organism excesul fiind preluat de lichidele
extracelulare și eliminat prin urină.
 Semnele hipovitaminozei apar rapid.

45. VITAMINE LIPOSOLUBILE. CARACTERISTICI

GENERALE
 Sunt solubile în grăsimi și solvenții acestora.
 Absorbția lor se face asemănător cu absorbţia grăsimilor, după
solubilizarea acestora în grăsimile alimentare în prezența bilei.
 Au rezistență în timp şi la acțiunea oxigenului.
 Au tendinţă de acumulare în straturile adipoase sau în ficat.
 Există pericol de hipervitaminoze iar raţia de vitamine se raportează la
greutatea corporală.
 Au acțiune asemănătoare hormonilor, participând la procesele
anabolice din organism.
 Sursa alimentară de bază o reprezintă alimentele grase.

46. VITAMINA B1 – TIAMINA. HIPOVITAMINOZA

Hipovitaminoza poate apare în următoarele cazuri:

 alimentatația excesivă cu orez decorticat și alimente rafinate
 consum excesiv de ceai, produse marine crude
 alcoolismul cronic
 anumite stări patologice: infecții cronice, boli digestive cu vărsături și
diaree, perfuzii cu glucoză și fără adaos de tiamină
 sugarii sunt foarte sensibili, iar hipovitaminoza apare prin alimentație
lacto-fainoasă prelungită și nediversificată
Manifestări:  reducerea tonusului nervos periferic: iritabilitate, oboseală,
labilitate emoțională, crampe musculare, nevralgii
 În stadiile avansate se instalează boala BERI-BERI (cu
simptomatologie intricată polinevritică și cardiovasculară):
1. Boala Beri-Beri de tip uscat (polinevritic) cu manifestări tip
neuropatie periferică deoarece SN, care nu are un metabolism
glucidic corespunzător e afectat de acidoză.
Manifestări: adinamie, irascibilitate, tulburări de somn, somnolenţă
diurnă, scăderea capacităţii de memorare, scăderea atenţiei. Apar
parestezii şi kinestezii.
2. 2. Boala Beri-Beri de tip umed (edematos) cu simptomatologie
cardio-vasculară care se asociază frecvent cu tulburări respiratorii
și digestive.
Manifestări: suferință cardiacă prin suprasolicitarea cordului. Apar
tulburări de ritm, tahicardie, prăbuşirea valorii TA, care pot ajunge la
insuficienţă cardiacă gravă, congestivă, cu acumulări de lichid.

47. VITAMINA PP – NIACINA. HIPOVITAMINOZA. PELAGRA

Cauze :
 Apare în zone cu o alimentaţie bazată pe mămăligă. Porumbul este
sărac în triptofan și conţine vitamina PP care este hidrolizată de anumiţi
compuşi coexistenți în porumb.
 Aport excesiv de leukină (în mei) care împiedică transformarea
endogenă a triptofanului în niacină.
 Situații patologice : malabsorbție, etilism, neoplasme.
Manifestări: 1. cutanate care apar la nivelul zonelor descoperite ale pielii:
 eritem pelagros însoțit de vezicule (DERMATITĂ).
 după 2-3 săptămâni apare hiperkeratoza pielii care lasă după
vindecare o piele neelastică, pergamentoasă.

48. VITAMINA B12 – CIANCOBALAMINA. SURSE

ALIMENTARE. HIPOVITAMINOZA
 Surse
 Viscere, în special ficat
 Carne
 Pește
 Fructe de mare
 Gălbenuș de ou
 Lapte și produse lactate
 Alimentele vegetale nu au vitamina B12, cu excepția cazului în care
sunt fortificate, aspect valabil și în cazul cerealelor
Hipovitaminoza
 Cauze :
vegetarism strict,
restricții alimentare de ordin religios sau economic,
etilism cronic.
 Manifestări :
1. anemie megaloblastică (anemia Biermer, anemia pernicioasă),
hipercromă, leucopenie, trombocitopenie
2. atrofii și distrofii ale mucoasei tubului digestiv cu tulburări de tranzit și
absorbție, hemoragii
3. manifestări de tip polinevritic, atrofii musculare
4. tulburări psihice

49. VITAMINA C – ACID ASCORBIC. HIPOVITAMINOZA.

SCORBUTUL
Cauze : hipovitaminoză
1. reducerea aportului care apare la sugarii alimentați cu lapte și
nediversificați și la adulți cu o alimentație fără fructe și legume.
2. reducerea absorbției intestinale (steatoree, alcoolism cronic).
3. creșterea necesarului : expunere prelungită la frig, obiceiuri
nesănătoase (alcool, fumat), stări fiziologice (sarcină, alaptare), stări
patologice (stări infecțioase, arsuri extinse).
Scorbutul
 Papile interdentare hipertrofiate şi sângerânde la apăsare
 Ligament alveolo-dentar detensionat (edentaţie)
 Apar frecvent infecţii deoarece vitamina C potenţează apărarea
leucocitară (leucocitul este foarte bogat în vitamină)

50. VITAMINA D. HIPOVITAMINOZA. RAHITISMUL

Hipovitaminoza
La copii hipovitaminoza poartă numele de rahitism, iar boala e
caracterizată prin:
 modificări osoase caracteristic: oasele lungi incurbate, extremități
distale ale antebrațelor și gambelor îngroșate, deformări toracice,
mătănii costale, torace în carenă și deformări craniene cu aplatizare
occipitală, bose frontale și parietale, fontanele care nu se închid
 întârziere în dezvoltare și creștere
 cotracturi musculare
 convulsii
 erupție dentară întârziată
La adult hipovitaminoza se manifestă prin scăderea mineralizării osoase,
intensificarea procesului de fibroză, creșterea numărului de osteoblaste
și reducerea osteoclastelor.
 Boala se numește osteomalacie și afectează mai ales oasele lungi.
Scade forța musculară, apar pseudofracturi și deformări cifoscoliotice ale
coloanei vertebrale.
 Radiologic se evidențiază calcificări inegale, osteoporoză, turtirea
vertebrelor și fisuri la nivelul oaselor lungi.

51. FLUORUL. ROL ÎN ORGANISM. SURSE DE FLUOR

CARIA DENTARĂ este produsă prin deficitul de fluor care are rol
carioprofilactic.
 Cantităţile mici de F din organism se găsesc ca fluorapatită, în oase şi
dinţi. O anumită cantitate de F creşte rezistenţa dinţilor la carii. Dinţii şi
oasele sunt sensibile şi la carenţe şi la excesul de F.
Rol
 Efectul cario-profilactic al fluorului este determinat de:
• Reacția cu hidroxiapatita din smalțul dentar formând fluoroapatita care
prin dispoziția cristalelor crește rezistența,
• Efectul bacteriostatic și bactericid împotriva microorganismele acidofile
din placa dentară (lactobacilul acidofil),
• Efectul antienzimatic față de enolaze, fosfataze care duc la formarea
acizilor organici în urma fermentarii glucidelor (în condițiile unei igiene
necorespunzătoare a cavității bucale).
Surse
 Majoritatea alimentelor sunt sărace în fluor (0.05 mg/100 g).
Cele mai bogate surse de fluor sunt:
 sardinele în conservă (0.2-0.4 mg),
 frunzele şi mugurii arbustului de ceaiul (0.1-0.6 mg/100 ml),
 sucul de grapefruit (0.02-0.28 mg/100 ml),
 peştele (0.01-0.17 mg/100g) şi  carnea de pasăre (0.06-0.1
mg/100g).
 Apa reprezintă principala sursă de fluor, asigurând 2/3 din nevoile
organismului (0,5 – 1,2 mg/l). Concentrații sub 0,5 mg/l în apă nu au
efect cario preventiv.

52. CALCIU. ROL ÎN ORGANISM. SURSE DE CALCIU

Roluri
 Ca2+ este factor de coagulare.
 Ca2+ facilitează absorbţia şi utilizarea digestivă a vitaminei B12.
 Contribuie la consolidarea oaselor (hidroxiapatită, depozitare de
Ca2+).
Surse
Seminţele de susan, cele de cânepă şi de chia, legumele cu frunze de
culoare verde închis şi soia reprezintă surse importante de calciu.
 seminţele de susan conțin calciu, sunt o sursă importantă de proteine,
fier, magneziu, cupru, zinc, potasiu, vitamina A, E şi complexul B.
100 g de seminte de susan conțin: o 598 calori o 20 g de proteine o 58 g
de grăsimi nesaturate o 670 mg de calciu o 10 mg de fier o 5 mg de zinc
o vitamine din grupul B-urilor o vitamina E
 Seminţele de cânepă au un conținut ridicat de proteine, acizi graşi
omega 3 și omega 6, în raportul ideal, calciu, magneziu, fibre, fier,
fosfor, sodiu şi vitamina E.
 Legumele cu frunze de culoare verde închis - pătrunjelul, spanacul,
busuiocul, rucola, algele, broccoli, urzicile, cimbrul şi mărarul.