Glucide

Răspândire
Glucidele sunt substanţe organice prezente în regnul vegetal şi animal. Ele
predomină în regnul vegetal (60-90 %) iar în regnul animal se găsesc în cantităţi mici
(1-5 %). Glucidele alături de lipide şi protide sunt constituenţi de bază ai materiei vii.

Biosinteză
Biosinteza glucidelor se face doar în plantă pornind de la precursori anorganici:
CO2 şi H2O, prin fotosinteză.
h
CO2 + H2O  (CH2O)n
cloroplaste

Compoziţie
Din punct de vedere chimic glucidele sunt considerate substanţe ternare
deoarece conţin în pricipal trei elemente: C, H şi O (mai rar au şi N sau N şi S).
Chimia organică încadrează glucidele în clasa compuşilor cu funcţiuni mixte
întrucât conţin atât grupare carbonil cât şi grupări hidroxil.

Rolul lor în organism

Pentru materia vie glucidele îndeplinesc un important rol energetic şi
structural (plastic). În regnul vegetal au mai ales rol structural (exemplu: celuloza şi
chitina - substanţe de susţinere pentru plantă). În regnul animal au mai ales rol
energetic, furnizând energie pentru desfăşurarea proceselor fiziologice (exemplu:
glicogenul - substanţă de rezervă cu rol energetic).

1
 Nomenclatură
Iniţial au fost denumite hidraţi de carbon pentru că raportul dintre H şi O în
glucide este de 2:1 şi deci glucidele s-ar forma prin combinarea carbonului cu apa.
Greşit! Există glucide ce nu respectă formula generală şi există substanţe cu această
formulă generală ce nu sunt glucide.
Ulterior au fost denumite zaharide sau glucide datorită gustului lor dulce
(sakkharom, glichos = dulce). De remarcat însă că există substanţe dulci ce nu sunt
glucide (glicerol, glicocol etc.) şi există glucide ce nu sunt dulci (amidon, celuloză
etc.).

Clasificare
În funcţie de comportamentul lor la hidroliză glucidele sunt clasificate în oze şi
ozide.
Ozele (monoglucide sau glucide simple) în reacţie cu apa nu hidrolizează.
Ozidele (glucide complexe) hidrolizează eliberând ozele componente; sunt
considerate produşi de policondensare a ozelor. Dacă eliberează doar oze se numesc
hologlucide (holos = acelaşi) iar dacă eliberează şi alţi compuşi se numesc
heteroglucide (heteros = diferit).
Hologlucidele se pot clasifica în funcţie de numărul ozelor eliberate prin
hidroliză în oligoglucide (număr mic de oze) şi poliglucide (număr mare de oze).
Heteroglucidele au o componentă glucidică şi una neglucidică numită aglicon.
Putem clasifica schematic glucidele astfel:

Oze (monoglucide sau glucide simple)

Oligoglucide
Glucide Hologlucide
Ozide (glucide complexe) Poliglucide
Heteroglucide

2
 Monoglucide

Răspândire
În plante ozele se găsesc mai ales în fructe, seminţe în stare de germinaţie şi
muguri. În organismul animal ozele le găsim în sânge şi limfă.

Compoziţie
Monoglucidele sunt compuşi cu dublă funcţiune având în structura lor o
grupare carbonil şi una sau mai multe grupări hidroxil.
În funcţie de tipul grupării carbonil monoglucidele pot fi: polihidroxialdehide
(aldoze) sau polihidroxocetone (cetoze).
În funcţie de lungimea catenei atomilor de carbon pot fi: dioze, trioze, tetroze,
pentoze, hexoze etc.

Rolul lor în organism

Pentru celulă ozele îndeplinesc în primul rând un important rol energetic.
Totodată monoglucidele reprezintă substanţe de bază în sinteza
oligoglucidelor, poliglucidelor şi a altor substanţe ce conţin glucide (glicolipide,
glicoproteine, acizi nucleici, coenzime etc.)
În natură au fost identificate mai mult de 100 monoglucide aflate în stare liberă
sau în compuşi.

Nomenclatură
Denumirea monoglucidelor se poate face în mai multe moduri. Există o
denumire uzuală prin care compusul este încadrat în clasa ozelor, o denumire
generală prin care se indică tipul ozei şi o denumire specifică care reflectă structura
moleculară a monoglucidei.
Denumirea uzuală
– se adaugă sufixul oză la rădăcina cuvântului ce denumeşte monoglucida
(glucoză, fructoză, manoză etc.).
3
 Denumire generală
– se indică numărul atomilor de carbon prin prefixe corespunzătoare: di, tri,
tetra etc. la cuvântul oză (dioză, trioză, tetroză etc.);
– se indică tipul grupării carbonilice folosind prefixul aldo pentru gruparea
aldehidică şi ceto pentru gruparea cetonică înaintea cuvintelor dioză, trioză etc.
Exemple: glucoza este o aldohexoză iar fructoza este o cetohexoză.
H-C=O CH2OH
H-C-OH C=O
HO-C-H HO-C-H
H-C-OH H-C-OH
H-C-OH H-C-OH
CH2OH CH2OH
Glucoză (aldohexoză) Fructoză (cetohexoză)
Denumire specifică
– se precizează poziţia şi felul grupărilor funcţionale şi se denumeşte
hidrocarbura saturată după numărul atomilor de carbon (este nomenclatura izomerilor
de catenă din chimia organică);
– numerotarea atomilor de carbon începe de la gruparea aldehidică pentru
aldoze şi de la capătul moleculei cel mai apropiat de gruparea cetonică pentru cetoze.
Exemple:
glucoza = 1-aldo-2,3,4,5,6-pentahidroxi-hexan;
fructoza = 2-ceto-1,3,4,5,6- pentahidroxi-hexan.

Structura şi izomeria monoglucidelor

Izomerii sunt substanţe cu aceeaşi compoziţie şi formulă moleculară dar cu
proprietăţi fizice şi chimice diferite date de structura lor moleculară diferită.
Monoglucidele cu cel puţin patru atomi de carbon în moleculă prezintă cinci
tipuri de izomeri:
1) izomeri datoraţi naturii grupării carbonil;

4
 2) izomeri datoraţi poziţiei grupărilor hidroxil secundare din catena
monoglucidelor;
3) izomeri datoraţi activităţii optice;
4) izomeri datoraţi structurii moleculare;
5) izomeri datoraţi poziţiei hidroxilului semiacetalic.

1. Izomeri datoraţi naturii grupării carbonil

Această izomerie este numită izomerie de compensaţie funcţională.
Începând cu triozele pentru aceeaşi grupă de monoglucide avem aldoze şi
cetoze ce se deosebesc prin natura grupării carbonil.
Exemple: trioze  aldehidă glicerică şi dihidroxiacetonă;
hexoze  glucoza şi fructoza.

2. Izomeri datoraţi poziţiei grupărilor hidroxil secundare

Această izomerie este numită stereoizomerie şi este determinată de prezenţa
atomilor de carbon asimetrici în moleculă. Cu excepţia aldehidei glicolice şi a
dihidroxiacetonei toate monoglucidele au atomi de carbon asimetrici.
Numărul stereoizomerilor se află după legea lui van`t Hoff (1919).
Z = 2n Z  numărul stereoizomerilor;
n  numărul atomilor de carbon asimetrici din moleculă.
Exemple: aldotrioze  1 atom de C asimetric  2 stereoizomeri;
aldotetroze  2 atomi de C asimetrici  4 stereoizomeri;
aldopentoze  3 atomi de C asimetrici  8 stereoizomeri;
aldohexoze  4 atomi de C asimetrici  16 stereoizomeri.
Cetozele au faţă de aldozele din aceeaşi serie un atom de carbon asimetric mai
puţin şi ca urmare vor forma mai puţini stereoizomeri.
Stereoizomerii formaţi sunt doi câte doi enantiomeri adică unul este imaginea
celuilalt în oglindă. Enantiomerii se formează deoarece grupările hidroxil de la atomii

5
de carbon secundari se pot afla pe partea stângă sau dreaptă a catenei atomilor de
carbon.
Exemple: Aldotrioze
Deoarece aldotriozele au un atom de carbon asimetric, vor forma doi
stereoizomeri care sunt şi enantiomeri.
H-C=O H-C=O H-C=O
CHOH H-C-OH HO-C-H
CH2OH CH2OH CH2OH
aldotrioză D-aldehidă glicerică L-aldehidă glicerică
În plus, se consideră după teoria lui Fischer că monoglucidele aparţin după
structura lor seriei D sau L. Dacă hidroxilul de la penultimul atom de carbon se află
pe partea dreaptă a catenei atomilor de carbon avem forma dextro iar izomerul
aparţine seriei D. Dacă acest hidroxil se află pe partea stângă avem forma levo iar
izomerul aparţine seriei L. În natură predomină monoglucidele aparţinând seriei D.
Structura monoglucidelor cu un număr mai mare de atomi de carbon asimetrici
derivă din cea a aldehidei glicerice. Seriile D şi L se vor stabili după poziţia
hidroxilului de la atomul de carbon asimetric cel mai îndepărtat de gruparea carbonil
atât pentru aldoze cât şi pentru cetoze.
Aldotetroze
Deoarece aldotetrozele au doi atomi de carbon asimetrici în moleculă, vor
forma patru stereoizomeri şi două perechi de enantiomeri.
H-C=O H-C=O H-C=O H-C=O H-C=O
CHOH H-C-OH HO-C-H HO-C-H H-C-OH
CHOH H-C-OH HO-C-H H-C-OH HO-C-H
CH2OH CH2OH CH2OH CH2OH CH2OH
aldotetroză D-eritroză L-eritroză D-treoză L-treoză

3. Izomeri datoraţi activităţii optice

Monoglucidele cu atomi de carbon asimetrici prezintă izomerie optică adică
soluţiile lor rotesc planul luminii polarizate spre dreapta sau spre stânga.
6
Monoglucidele care în soluţie rotesc planul luminii polarizate spre dreapta sunt optic
dextrogire (se notează cu +) iar cele care rotesc planul luminii polarizate spre stânga
sunt optic levogire (se notează cu -). Numărul izomerilor optice se stabileşte tot după
formula lui van`t Hoff.
Exemplu: fructoza este structural dextrogiră (aparţine seriei D) iar optic este
levogiră (-). O vom nota D (-) fructoză. Nu există legătură între seria D şi L şi sensul
de rotire a planului luminii polarizate. Izomerii optic dextrogiri (+) nu aparţin
neapărat seriei D (dextro) iar cei optic levogiri (-) seriei L (levo).

4. Izomeri datoraţi structurii moleculare

Structura liniară (aciclică) a monoglucidelor este numită şi carbonilică
deoarece scoate în evidenţă prezenţa grupării carbonil.
Formulele aciclice ale ozelor nu pot explica în totalitate proprietăţile lor.
Ciclizarea este determinată de orientarea tetraedrică valenţelor atomului de
carbon. Se obţine o structură ciclică stabilă, în care gruparea carbonil este mascată, în
locul ei apărând o grupare hidroxil foarte reactivă numită hidroxil semiacetalic sau
hidroxil glicozidic. Se vor forma cicluri de cinci sau şase atomi în moleculă deoarece
aceste structuri sunt mai stabile.
În soluţie monoglucidele vor prezenta un echilibru între formele aciclice şi
ciclice, cele ciclice fiind însă favorizate energetic.

H-C=O H-C-OH
H-C-OH legătură H-C-OH
HO-C-H HO-C-H O
H-C-OH 1,5-lactolitică H-C-OH
H-C-OH H-C
CH2OH CH2OH
glucoză D-glucopiranoză

7
 CH2OH CH2OH
C=O legătură C OH

HO-C-H HO-C-H O
H-C-OH 2,5-lactolitică H-C-OH
H-C-OH H-C
CH2OH CH2OH
fructoză D-fructofuranoză

Aceste formule structurale ciclice se numesc formule de proiecţie; au fost

propuse de Fischer (1919). Deşi sugestive, ele nu ţin cont de forma reală a catenei
atomilor de carbon aceştia scriindu-se în linie.
Pentru a reda mai corect structurile spaţiale furanozice şi piranozice Haworth
(1929) propune formule de perspectivă.
Trecerea de la formulele de proiecţie la formulele de perspectivă se face
respectând următoarele reguli:
- ciclurile furanozice (pentagon regulat) şi piranozice (hexagon regulat) se vor
reprezenta perpendicular pe planul hârtiei;
- puntea lactolitică se trece de obicei în spatele planului;
- pentru simplificare atomii de carbon din ciclu nu se trec explicit;
- substituenţii de pe partea dreaptă a catenei (formule de proiecţie) se află sub
plan şi se scriu în jos, iar cei din stânga se găsesc deasupra planului şi se scriu în sus;
- carbonii excedentari ciclului se trec de obicei în sus.
Exemple:

CH2OH HOH2C O CH2OH

H H H
HO OH H OH H H HO OH
H OH OH H
D-glucopiranoză D-fructofuranoză

8
 CH2OH HOH2C CH2OH
O O

D-glucopiranoză D-fructofuranoză

5. Izomeri datoraţi poziţiei hidroxilului semiacetalic

În formulele ciclice avem un atom de carbon asimetric în plus. Radicalul
hidroxil legat de acest carbon se numeşte hidroxil semiacetalic. După poziţia
hidroxilului semiacetalic există pentru formulele ciclice doi stereoizomeri care se
găsesc în echilibru în soluţie. Dacă acest hidroxil este pe partea dreaptă a catenei
atomilor de carbon în formulele de proiecţie (în jos pentru formulele de perspectivă)
avem izomerul  iar dacă este pe stânga (în sus) avem izomerul .
Cele două forme pot trece una în alta prin intermediul formei carbonilice.
Transformarea se numeşte anomerie iar cei doi izomeri se numesc anomeri ,.
Exemple:
CH2OH HOH2C
O O

CH2OH
-glucopiranoză -fructofuranoză
În soluţie apoasă există ambele structuri ciclice  şi , atât furanozice cât şi
piranozice şi o mică cantitate de formă carbonilică. Între cele cinci forme se stabileşte
un echilibru deplasat spre una din ele în funcţie de condiţiile de mediu. Astfel putem
explica atât reacţiile specifice grupării carbonil cât şi cele date de hidroxilul
semiacetalic.

9
 Proprietăţi chimice ale monoglucidelor
Proprietăţile chimice ale monoglucidelor sunt determinate de prezenţa celor
două grupări funcţionale în molecula lor: carbonil (aldehidă –CHO sau cetonă
C=O) şi hidroxil (de tip alcool primar –CH2-OH sau secundar CH-OH).

1. Oxidarea monoglucidelor
Datorită prezenţei grupării carbonil în moleculă, ozele pot fi oxidate. Produsul
de oxidare rezultat depinde de natura oxidantului. Folosind oxidanţi slabi, energici
sau prin oxidare menajată se obţin substanţe cu rol biologic important.

a) oxidarea blândă – duce la formarea acizilor aldonici. Gruparea carbonil este

oxidată la grupare carboxil.
H-C=O COOH
H-C-OH H-C-OH
HO-C-H [O] HO-C-H
H-C-OH H-C-OH
H-C-OH H-C-OH
CH2OH CH2OH
glucoză acid gluconic
Un exemplu de oxidare blândă, foarte utilizată în deteminarea calitativă şi
cantitativă a ozelor, este reacţia Fehling. Ozele transformă reactivul Fehling în oxid
cupros (pp. roşu-cărămiziu).
CuSO4 + 2NaOH  Cu(OH)2 + Na2SO4
Cu(OH)2  CuO + H2O
2CuO + R-COH  Cu2O  + R-COOH

b) oxidarea energică – duce la formarea acizilor zaharici. În prezenţa unor

oxidanţi puternici, atât gruparea carbonil cât şi gruparea hidroxil de tip alcool primar
sunt oxidate la grupări carboxil.

10
 H-C=O COOH
H-C-OH H-C-OH
HO-C-H O2 HO-C-H
H-C-OH H-C-OH
H-C-OH H-C-OH
CH2OH COOH
glucoză acid glucozaharic

c) oxidarea protejată – duce la formarea acizilor uronici. Dacă gruparea

carbonil este blocată printr-o altă reacţie, atunci oxidarea se va face la gruparea
hidroxil de tip alcool primar, care se va transforma în grupare carboxil.
CH2OH COOH
O O2 O

glucoză acid glucuronic

Acizii uronici au rol biochimic important, fiind larg răspândiţi în natură. Un
exemplu în acest sens este acidul glucuronic, pe care îl găsim în sânge, având rol în
detoxifierea organismului.

2. Formarea esterilor
Datorită grupărilor hidroxil din moleculă monoglucidele se pot esterifica cu
acizi organici sau anorganici.
R - OH + R` - COOH  R – O – CO - R` + H2O
R - OH + HO – PO3H2  R – O – PO3H2 + H2O
Dintre esterii obţinuţi, cei mai importanţi din punct de vedere biochimic şi
fiziologic sunt esterii fosforici. Ei au un rol însemnat în metabolismul glucidelor şi al
altor substanţe.

11
 CH2OH CH2-O-PO3H2
O O
+ HO – PO3H2  + H2O

glucoză glucozo-6-fosfat

CH2OH CH2OH
O O
+ HO – PO3H2  + H2O
O-PO3H2

glucoză glucozo-1-fosfat

3. Acţiunea acizilor concentraţi asupra monoglucidelor

Sub acţiunea acizilor minerali concentraţi, ozele suferă o reacţie de
deshidratare, ce duce la formarea unui compus ciclic. Pentozele se transformă în
furfural, iar hexozele în hidroximetil-furfural. Produşii formaţi, prin condensare cu
diferiţi fenoli, se transformă în compuşi coloraţi. Această reacţie serveşte la
diferenţierea diferitelor tipuri de oze.
HOHC  CHOH
HClc
H2C CH – CHO - 3 H2O O CHO
HO OH
riboză furfural
HOHC  CHOH HClc
- 3 H2O
HOH2C-HC CH – CHO HOH2C O CHO
HO OH
glucoză hidroximetil-furfural
12
 4. Formarea osazonelor
Monoglucidele în reacţie cu fenilhidrazina, la cald se transformă în compuşi de
culoare galbenă, numiţi osazone. Analizate la microscop, osazonele prezintă
cristalizare diferită, în funcţie de oza de la care provin. Reacţia serveşte la
identificarea şi diferenţierea tipurilor de oze.
H-C=O HC=N-NH-C6H5
H-C-OH C=N-NH-C6H5
HO-C-H + 3 H2N-NH-C6H5 HO-C-H
H-C-OH - 2 H2O; -NH3; H-C-OH
H-C-OH -NH2-C6H5 H-C-OH
CH2OH CH2OH
glucoză glucosazonă
Ozele epimere formează osazone cristalizate identic (ex: glucoza, manoza,
fructoza).

5. Fermentaţia monoglucidelor
Fermentaţia este un proces biochimic, prin care un compus este transformat
sub acţiunea enzimelor, în substanţe mai simple. Pentru organism, fermentaţiile au
utilitate, deoarece din aceste reacţii rezultă energie, ce poate fi utilizată în procese
biochimice de sinteză.
Exemple:
a) fermentaţia alcoolică
Sub acţiunea alcool dehidrogenazei, unele oze fermenteză fiind transformate în
alcool etilic.
alcool dehidrogenază
C6H12O6 2 CH3-CH2-OH + 2 CO2
glucoză alcool etilic
b) fermentaţia lactică
Unele oze, sub acţiunea lactat dehidrogenazei, fermentează, ducând la
formarea acidului lactic. De exemplu, reacţia are loc în ţesutul muscular, în timpul

13
contracţiei musculare, la efort prelungit. Scopul este obţinerea de energie, în lipsa
oxigenului, pentru menţinerea efortului muscular.
lactat dehidrogenază
C6H12O6 2 CH3-CHOH-COOH
glucoză acid lactic

Oligoglucidele sunt hologlucide formate dintr-un număr mic de oze (2-8 oze).
Clasificarea lor se face în funcţie de numărul ozelor din structură în: diglucide,
triglucide etc.
Formarea oligoglucidelor are loc prin condensarea ozelor.
Exemplu:
C6H12O6 + C6H12O6  C12H22O12 + H2O
glucoză glucoză maltoză
Diglucidele sunt cele mai importante oligoglucide; le găsim mai mult în regnul
vegetal şi mai puţin în regnul animal.
Diglucidele se formează prin condensarea a două oze identice sau diferite.
După modul cum se elimină molecula de apă între cele două oze, diglucidele
pot fi reducătoare sau nereducătoare.
Diglucide reducătoare se formează prin eliminarea unei molecule de apă,
între hidroxilul semiacetalic al unei oze şi un hidroxil de tip alcool din a doua oză.
Diglucidul format are un hidroxil semiacetalic liber, care conferă caracter reducător
moleculei. Diglucidele reducătoare reacţionează pozitiv cu reactivul Fehling.
Exemple:
1) Maltoza – formată din două molecule de -glucopiranoză, unite prin
legătură -1,4-glicozidică.
CH2OH CH2OH CH2OH CH2OH
O O O O
+
- H2O O

-glucoză -glucoză maltoză

14
 Maltoza o găsim în cantitate mare în seminţele cerealelor aflate în curs de
germinare. Un exemplu este maltoza din malţ (extract apos de orz încolţit), ce poate
fi degradată enzimatic, în prezenţa maltazei.
maltoză + apă maltază
2 -glucoză
Glucoza astfel obţinută, în prezenţa enzimelor din drojdia de bere, este supusă unui
proces de fermentaţie, din care rezultă alcool. Aceste reacţii stau la baza obţinerii
berii din malţ.
Maltoza apare ca produs de degradare a unor poliglucide (amidon, glicogen).
Aceste poliglucide, sub acţiunea unor enzime specifice, sunt hidrolizate, în intestinul
subţire, până la maltoză. Maltoza formată este hidrolizată în continuare, până la două
molecule de glucoză. Glucoza rezultată este absorbită prin peretele intestinal,
ajungând în sânge şi de aici în diferite ţesuturi ale organismului.

2) Izomaltoza – izomer al maltozei, deoarece legătura dintre cele două

molecule de -glucopiranoză este -1,6-glicozidică. Izomaltoza nu o găsim liberă în
natură, ci alături de maltoză în amidon şi glicogen.
CH2OH CH2
O O
O izomaltoză

3) Lactoza – formată dintr-o moleculă de -galactopiranoză şi o moleculă de

-glucopiranoză, unite prin legătură -1,4-glicozidică.
CH2OH CH2OH CH2OH CH2OH
O O O O
+ O
-H2O

-galactoză -glucoză lactoză

15
 Lactoza este un diglucid de origine animală, pe care îl găsim în laptele tuturor
mamiferelor (4-8 %); se sintetizează în ţesutul glandelor mamare.
Lactoza hidrolizează enzimatic, sub acţiunea lactazei, în intestin, eliberând -
galactoză şi -glucoză. Acestea sunt absorbite prin peretele intestinal, iar în ficat
galactoza este transformată în glucoză.
lactoză + apă lactază
-galactoză + -glucoză

4) Celobioza (diglucid de origine vegetală) - formată din două molecule de -

glucopiranoză, unite prin legătură -1,4-glicozidică.
CH2OH CH2OH CH2OH CH2OH

+ O
- H2O

-glucoză -glucoză celobioză

Celobioza este considerată unitate structurală pentru poliglucidul celuloză.
Celuloza poate fi hidrolizată enzimatic, în rumenul ierbivorelor, de enzima numită
celulază. Se formează celobioză care este hidrolizată enzimatic, în prezenţa
celobiazei, ducând la formarea a două molecule de -glucoză.
celobioză + apă celobiază
2 -glucoză
Organismul uman nu poate hidroliza celobioza pentru că nu are suportul
enzimatic necesar (celobiază).

Diglucide nereducătoare se formează prin eliminarea unei molecule de apă

între hidroxili semiacetalici de la două oze. Diglucidul format nu prezintă nici un
hidroxil semiacetalic liber, care să dea caracter reducător moleculei. Diglucidele
nereducătoare nu dau reacţia Fehling.
Exemple:
1) Zaharoza – conţine o moleculă de -glucopiranoză şi una de -
fructofuranoză, unite printr-o legătură ,-1,2-glicozidică.
16
 CH2OH CH2OH
O O CH2OH O O CH2OH
+ O
HOH2C -H2O HOH2C

-glucoză -fructoză zaharoză

Zaharoza se găseşte în diferite plante, în special în fructele lor; în cantitate
mare apare în sfeclă şi în trestia de zahăr.
Zaharoza prezintă proprităţi optice având caracter dextrogir. Prin hidroliză
acidă sau enzimatică se eliberează -glucoză şi -fructoză. Amestecul de oze rezultat
are caracter levogir şi se numeşte zahăr invertit, iar procesul se mai numeşte
invertire. Caracterul levogir al amestecului este dat de formarea fructozei, puternic
levogiră, unghiul dextrogir al glucozei fiind mai mic.
În intestinul subţire, hidroliza zaharozei se face în prezenţa invertazei. Ozele
eliberate sunt absorbite prin peretele intestinal trecând în sânge.
zaharoză + apă invertază
-glucoză + -fructoză

2) Trehaloza – formată prin condensarea a două molecule de -glucopiranoză.

Legătura dintre oze este - 1,1-glicozidică.
Trehaloza o găsim mai ales în regnul vegetal.

CH2OH CH2OH
O O
trehaloză
O

17