Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Grupa I: Teologie
Lucrare de seminar individuală: Adolescența. Idealul de viață în adolescență.
Epoca contemporană, care este o epocă a vitezei fiind frământată de adânci prefaceri în direcţia unui
progres care se dorește a fi rapid și de cele mai multe ori lipsit de calitate în ceea ce privește valorile
sociale și umane, aduce ceva nou: conștientizarea necesităţii dezvoltării procesului de învățare,
inteligenței, creativităţii şi întreprinderea unor acţiuni concrete în acest sens. Copii de azi, și nu numai,
trebuie sprijinit și modelat pentru a deveni omul sănătos și integru de mâine, pentru a participa creativ la
modelarea lumii în care se va găsi pentru a avea o viață de calitate el, dar și cei care îi vor urma. În
această lucrare se va dori realizarea unei analize asupra conceptelor propuse, trăsăturilor și corelația
dintre acestea.
2. Inteligența
Howard Gardner, psiholog la Universitatea Harvard este unul dintre cei mai cunoscuți teoreticieni
care au evidențiat deosebirea dintre capacitățile intelectuale şi cele emoționale. El a propus în 1983 un
Student: Gherguț Gheorghe Andrei
Grupa I: Teologie
Lucrare de seminar individuală: Adolescența. Idealul de viață în adolescență.
foarte apreciat model psihologic, cel al inteligenței multiple 1 ( H. Gardner Multiple intelligence: theory
in practice). Lista sa, cuprinzând mai multe tipuri de inteligenta, include nu numai limbajul obișnuit şi
aptitudinile pentru matematică, dar şi două elemente „personale”: cunoașterea lumii interioare a celuilalt
şi adaptabilitatea socială. Gardner a dezamăgit fanii inteligenței academice, măsurabile, cuantificate în
faimosul QI (coeficientul de inteligență), propunând în locul unei inteligente-monolit, un model cu 7
variante: inteligenta verbală, inteligenta logico-matematică, abilitatea de a vedea în spațiu, inteligenta
kinestezică, aptitudinea muzicală, capacitatea intrapersonală şi interpersonală. Fiecare individ, își va
alege profesia în funcție de abilitățile mai bine dezvoltate, astfel încât, unii vor excela în activitățile de
concepție şi elaborare verbală, alții în orientarea spațială, alții în excepționale dexterități manuale şi
fizice. Multe persoane, dotate cu o inteligenta de tip academic, însă lipsite de inteligenta emoțională
sfârșesc prin a lucra pentru oameni cu un QI mai scăzut decât al lor, care excelează însă, în calitățile
interpersonale. Cele două tipuri distincte de inteligenta – cea pur intelectuală şi cea emoțională –
exprimă activitățile unor formațiuni diferite ale creierului. Intelectul se bazează numai pe funcțiile
neocortexului, acele straturi ale scoarței cerebrale de evoluție recentă. Centrele afectivității se află în
zonele subcorticale, arhaice ale creierului; inteligenta emoțională rezultă din funcționarea sintetică a
acestor centri emoționali, cu a celor corticali.
1
Cf. H. Gardner, Multiple intelligence: theory in practice, Basic Books, New York, 1993.
Student: Gherguț Gheorghe Andrei
Grupa I: Teologie
Lucrare de seminar individuală: Adolescența. Idealul de viață în adolescență.
I. Factorii creativității
1. Creativitatea
2
Popescu ‐ Neveanu, Dicționar de Psihologie, Ed. Albatros, București 1978, p. 362.
Student: Gherguț Gheorghe Andrei
Grupa I: Teologie
Lucrare de seminar individuală: Adolescența. Idealul de viață în adolescență.
„Creativitatea este definită ca procesul prin care se focalizează, într-o sinergie de factori (biologici,
psihologici, sociali), întreaga personalitate a individului și care are drept rezultat o idee sau un produs
nou, original, cu sau fără utilitate și valoare socială”3
Când vorbim despre creativitate trebuie să ținem cont de faptul că aceasta implică niște factori
deoarece nu este un proces de sine stătător ci „din ecuația creativității face parte și personalitatea
artistului. Conduitele sale influențează de multe ori, modul în care se desfășoară actul creator dar și felul
cum sunt receptate creațiile sale. Pentru a înțelege o operă de artă în complexitatea ei, este necesară
cunoașterea cât mai profundă a acestor factori ai creativității” 4. Fiind o dimensiune a personalității atât
de complexa, creativitatea este nu numai plurifazica, ci si multidimensionala. Factori extrem de diverși
ca natura, structura si valoare acționează asupra individului pentru a genera contextul propice
funcționării ei.
Acești factori ai creativității se împart în mai multe categorii bine organizate prin care împreună fa
posibilă creativitatea, dar o și influențează prin faptul că aceasta devine unică de la individ la individ.
Factorii creativității sunt structurați astfel:
2. Factorii psihologici.
a. Factorii intelectuali
În această categorie reunim gândirea divergentă (GD), gândirea convergentă (GC) și stilul perceptiv
(de aprehensiune). Deși funcționează ca un proces unitar, gândirea comportă două subspecii distincte,
dar conexe: gândirea divergentă - pe care Guilford (1967) o desemnează prin termenul de gândire
laterală (creativă) şi gândirea convergentă - cunoscută în accepțiunea aceluiași autor şi sub denumirea de
gândire verticală (logică). Ambele aspecte se sprijină pe informație, ceea ce anulează diferența dintre
ele. Astfel, pentru gândirea divergentă problema este vag conturată, se face apel la reactualizarea prin
transfer iar ieșirea este ramificată. Ea este asociată cu fluiditatea și originalitatea gândirii. Dimpotrivă,
pentru gândirea convergentă (algoritmică), problema este riguros definită, se uzitează de actualizarea
reproductivă a informației, iar ieșirea este liniară. Pentru M. Bejat (1973) distincția care separă cele două
forme de gândire constă în aceea că gândirea divergentă degajează drumul spre soluție, în timp ce
gândirea convergentă găsește soluția.
b. Factorii non-intelectuali
Această categorie aliniază o paletă amplă de subcomponente, dintre care vom menționa pe cele mai
angajate în dinamica creativității: motivație, caracter, afectivitate, temperament şi un factor de stil
(rezonanța intimă).
Motivația
Aceasta alimentează și susține efortul creator, fiind un aliat de bază al individului în lupta cu
diferitele obstacole ce apar. De regulă, între cele două tipuri de motivație – extrinsecă /primară şi
intrinsecă /secundară – rolul definitoriu în creativitate îl îndeplinește motivația intrinsecă, ce își adună
izvoarele din sipetul interior al individului, din setea de a explora şi descoperi țărmuri noi în cunoaștere.
T. Amabile (1983) (The social psychology of creativity. A componental conceptualization) sugerează că
3
A. Munteanu, Incursiuni în creatologie, Ed. Augusta, Timișoara 1994, p.64.
4
Marinela RUSU, Creativitatea – o sinteză multifactorială
în ansamblul personalității.
Student: Gherguț Gheorghe Andrei
Grupa I: Teologie
Lucrare de seminar individuală: Adolescența. Idealul de viață în adolescență.
motivația extrinsecă este cea mai eficientă în sarcinile pe termen lung, în timp ce motivația intrinsecă
rămâne suverană în sarcinile pe termen scurt5.
Caracterul
Se definește printr-un ansamblu de atitudini direcționate divers: către sine, alții, către muncă, norme
şi valorii. Una dintre cauzele pentru care mulți indivizi dotați nu sunt creativi rezidă şi din incapacitatea
lor de a se dărui integral creației, de a face din aceasta îndeletnicirea lor cea mai de preț. După M. Roco
(1979) în lucrarea Creativitatea individuală și de grup, tenacitatea în muncă este trăsătura comună
pentru orice creator, indiferent de domeniul său6. În acest sens, C. Morris Cocs adaugă: „O inteligenta
ridicată, dar nu cea mai ridicată, combinată cu cel mai ridicat grad de persistență, asigură o mai mare
eminență, decât cel mai ridicat grad de inteligenta, combinat cu o persistență ceva mai redusă”7.
Afectivitatea
Multe dintre dimensiunile caracteriale sunt energizate şi fecundate prin aportul afectivității. De la
avântul emoțional şi până la pasiunea pentru muncă şi adevăr se desfășoară un întreg arpegiu de stări
afective. R. Zazzo (Zazzo, R., (1946), Le devenir de l’intelligence) nota că „genul este acest QI plus încă
ceva, încă ceva fără de care subiecții cei mai bine înzestrați n-ar fi niciodată mai mult decât niște fructe
seci. Acest element (acest ceva) care face eficace şi fecundă înțelegerea pură, este de natură afectivă”8.
Temperamentul
În calitatea lor de matrice primară a personalității, caracteristicile temperamentale nu pot rămâne fără
ecou asupra creativității. Se pune problema dacă vreun tip temperamental este mai apt pentru a deveni
mai creativ decât altul. În urma analizelor vom spune că există o relativă independentă a creativității faţă
de temperament. Având în vedere imensa capacitate compensatorie a factorilor implicați în creativitate,
putem afirma că nu există vreun tip temperamental inapt pentru creație. Este posibil, ca în funcție de
natura domeniului, un tip să fie mai adecvat decât altul. Așa cum remarca Al. Roșca (Roșca, Alexandru,
(1981) Creativitatea generală şi specifică), particularitățile temperamentale influențează îndeosebi stilul
activității creatoare (dacă este continuu sau în salturi etc.), ceea ce se răsfrânge şi asupra productivității
şi eficienței9.
Aptitudinile speciale.
Rolul aptitudinilor speciale este de a canaliza, specializa şi nuanța potențialul creativ general. Altfel
spus, ele postulează domeniile concrete de activitate în care individul poate obține performante
superioare, de aceea, unii autori le mai numesc şi aptitudini profesionale (Marinela RUSU, Creativitatea
– o sinteză multifactorială în ansamblul personalității).
3. Factorii biologici
a) Ereditatea trasează limitele maxime până la care pot evolua potențele noastre native, fără a
5
Cf. Amabile, T., (1983). The social psychology of creativity. A componental conceptualization, în
Journal of Personality and Social Psychology, nr. 2, p. 45.
6
Cf. Roco, M., (1979). Creativitatea individuală și de grup, Ed. Academiei, București.
7
Gardner, M., (1993), Creating minds. An anatomy of creativity seen through the lives of
Freud, Einstein, Picasso, Stravinsky, Eliot, Graham, and Gandhi, Basic Books, A Division of
Harper Collins Publishers.
8
Zazzo, R., (1946), Le devenir de l’intelligence, P.U.F., Paris, p. 124.
9
Cf. Roșca, Alexandru, (1981). Creativitatea generală şi specifică, Editura Academiei, București
Student: Gherguț Gheorghe Andrei
Grupa I: Teologie
Lucrare de seminar individuală: Adolescența. Idealul de viață în adolescență.
garanta însă atingerea lor. Există două argumente în favoarea rolului eredității în problema
creativității:
►existenta „copiilor minune” care, datorită unei constelații excepționale de gene, probează
aptitudini
eclatante încă de la vârste fragede. În muzică s-au înregistrat cele mai precoce manifestări de acest
gen
(Mozart, Rimski-Korsakov, Rossini, Chopin etc.) dar şi în literatură (Goethe, Byron, Goldoni,
Eminescu), în pictură Rafael, Giotto, Van Dyck, Repin, Grigorescu, Luchian), în știință şi tehnică
(Gauss, Newton, Leibniz, Edison, Vuia etc.). La fel, N. Iorga, la vârsta preșcolară îi citea în original pe
scriitorii clasici francezi şi a absolvit universitatea într-un singur an.
►un alt argument este prezenta, în cadrul aceleiași familii, a unor talente deosebite, timp de mai
multe generații: familia Bach, Strauss, Dumas, familia Tizian, Holbein, familia Darwin, Bernoulli etc. În
toate aceste cazuri, existenta unor echipamente genetice favorizante este incontestabilă. Nu se poate
minimaliza nici prezenta unei ambianțe familiale comune, a unor „pattern-uri culturale” stimulative.
b) Vârsta – ne întrebăm: este creativitatea dependentă de vârstă? Unii autori susțin că ea chiar
evoluează pe o traiectorie invers proporțională cu vârsta: cu cât creste vârsta, cu atât scade creativitatea.
Există o serie de condiții care pot contribui la sporirea longevității în creație: diminuarea servituților
administrative, conservarea unei specializări moderate, extinderea contactelor științifice cu specialiștii
din același domeniu, organizarea de activități de cercetare etc.
c) Genul. Implicațiile particularităților de sex asupra creativității au o rezonanță particulară ce
depășesc granițele științei, prin efectele lor morale. Istoria culturală a omenirii mai este şi astăzi o istorie
predominant masculină.
d) Sănătatea mentală. Ideea integrității mentale în creație se conservă în timp şi capătă o amplă
teoretizare prin lucrarea lui C. Lombroso L’uomo di genio (Omul de geniu, 1888). Analogia între geniu
şi nebunie câștigă teren şi prin concepția lui S. Freud (Freud, Sigmund, (1996). Psihanaliză şi artă,
Editura Trei). Pentru mentorul psihanalizei, în ambele cazuri, datorită barierelor impuse de viață în faţa
tendințelor obscene ale individului, apare dispoziția pentru sublimare, adică abilitatea satisfacerii lor prin
compensare imaginativă. Motivația, sensibilitatea estetică și preocuparea par a marca, pretutindeni,
personalitatea artistică iar individualitatea este importantă, din această perspectivă” 10 (Rusu Marinela,
2015, Personalitatea artistică din perspectiva integrării socio-culturale, Review of Artistic Education).
Contează, prin urmare, unghiul de vedere pe care se postează cercetătorul când începe analiza
personalității creatoare, întrucât este posibil, ca la un moment dat, normalul şi patologicul să coexiste.
Dar asta nu înseamnă că tarele psihopatologice sunt precondiții ale creației. Așa cum iedera poate
parazita stejarul fără a-l ucide, dar şi fără a-l ajuta, tot așa bolile mentale pot acompania genialitatea fără
a constitui nici fermentul şi nici efectul obligatoriu al acesteia. Stă mărturie, în acest sens, istoria culturii
umane care demonstrează „că cele mai multe genii nu au fost niciodată psihotice” 11 (N. Groeben apud A.
Munteanu, 1994, Incursiuni în creatologie). Dimpotrivă, au existat persoane ilustre care rămân
10
Marinela, (2015), Personalitatea artistică din perspectiva integrării socio-culturale, Review of Artistic Education, Artes
Publishing House, Iași, nr. 11/2015, p. 263.
11
Munteanu Anca, Incursiuni în creatologie, Ed. Augusta, Timișoara 1994, p. 136.
Student: Gherguț Gheorghe Andrei
Grupa I: Teologie
Lucrare de seminar individuală: Adolescența. Idealul de viață în adolescență.
Creativitatea reprezintă poate, cea mai expresivă trăsătură a umanului, fiind în același timp,
definitorie pentru dezvoltarea personalității individuale. Creativitatea are un rol important în educație,
inclusiv în știință și artă. În educație, creativitatea este foarte puțin înțeleasă și pare a fi inconsistentă.
Pentru a înțelege diferitele aspecte ale creativității, mulți autori au propus diferite modele și teorii, însă
nu au verificat eficiența acestora în rândul tinerilor sau aplicabilitatea acesteia în activitățile cotidiene ale
oamenilor. Astfel, democratizarea creativității definește creativitatea în funcție de capacitatea cerută sau
obținută de toată lumea, dar în grade diferite pentru a se descurca cu succes în cadrul societății. Așadar,
creativitatea este un o abilitate continuă care sugerează că diferiți oameni pot avea un grad diferit de
creativitate, în contexte sociale diferite. Diferite aspecte personale, precum caracteristicile cognitive,
personalitatea individului, motivația sau emoțiile, auto-eficiența și dispozițiile contribuie în mod
semnificativ la dezvoltarea creativității. În funcție de deschidere, independență sau abilitate creativă au
fost identificate patru tipologii de creativitate: creativitate complexă, creativitate subordonată,
creativitate rebelă și creativitate de auto-actualizare. Creativitatea complexă se referă la faptul că există
niveluri ridicate ale celor trei caracteristici, atât a independenței, a deschiderii, cât și a abilității creative.
Creativitatea subordonată semnifică niveluri ridicate ale deschiderii și ale abilității creative, dar cu
niveluri reduse ale independenței. Creativitatea rebelă se referă la nivelurile ridicate ale independenței și
ale abilității creative, cu un nivel scăzut de deschidere. Creativitatea de auto-actualizare simbolizează
nivelurile ridicate ale deschiderii și ale independenței, dar cu niveluri scăzute ale creativității. Pentru
elevi și studenți, competențele de bază pentru eficiența în domeniu sunt creativitatea și inovația.
Bibliografie
Student: Gherguț Gheorghe Andrei
Grupa I: Teologie
Lucrare de seminar individuală: Adolescența. Idealul de viață în adolescență.