Sunteți pe pagina 1din 7

PROIECT DIDACTIC

Şcoala
Profesor
Aria curriculară: Limbă şi comunicare
Disciplina: Limba şi literatura română
Lecţia: Cazurile şi funcţiile sintactice ale substantivului
Tipul lectiei: de fixare a cunoştinţelor
Clasa: a VII-a
Data:

COMPETENŢE GENERALE:

 Receptarea mesajului oral în diferite situaţii de comunicare;


 Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situaţii de comunicare monologată şi dialogată ;
 Receptarea mesajului scris,din texte literare în scopuri diverse;
 Utilizarea corectă şi adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse.

Competenţe specifice:
1.6.sa sesizeze natura formală sau informală a unui dialog;
1.7.să manifeste discernamant (prin acceptare sau respingere) în receptarea mesajului oral.
2.3.să respecte normele morfosintactice in propozitii si in fraze.
3.2.să sesizeze valoarea expresiva a categoriilor lexicale invatate,intr-un text citit.
4.1.să utilizeze corect şi nuanţat categoriile gramaticale învăţate;
4.3.să utilizeze corect flexiunea nominală în textul scris, utilizând corect semnele de ortografie şi de punctuaţie.

Competenţe derivate:
La sfârşitul orei elevii vor fi capabili:

- sǎ recunoascǎ pǎrţile de vorbire studiate, folosindu-le în diferite secvenţe de comunicare;


- sǎ cunoască flexiunea substantivului;
- sǎ precizeze funcţiile sintactice.
- sǎ realizeze diferite comunicări în mod corect, după anumite cerinţe date (ortografie, ortoepie, punctuaţie)
Valori şi atitudini:
- să manifeste spirit de colegialitate şi cooperare în cadrul echipei;
- să participe cu interes la activitate;
- sǎ se autoevalueze corect.

Strategia didactică

a) Metode si procedee:: conversaţia euristică, lucrul cu manualul, învăţarea prin descoperire, analiza gramaticală , ciorchinele, activitatea în
echipe ,brainstorming
b) Forme de organizare a învăţării : activitate frontală îmbinată cu activitatea individuală şi pe grupe.
c) Metode si procedee:: fişe de lucru, postere, test de evaluare, caiete, manualul, auxiliarul

Resurse: a) umane: clasa de elevi relativ omogenă


a) temporale: 50 de minute

EVALUAREA: observarea sistematică, evaluarea orală, evaluarea scrisă;

BIBLIOGRAFIE:

- Limba Română, Manual pentru clasa a VII-a


-Mihaela Secrieru, Didactica limbii române, Botoşani, 2004
-Ştefania Popescu,Gramatica practică a limbii române,Bucureşti,2006
- Vistian Goia, Didactica limbii şi literaturii române pentru gimnaziu şi liceu ,
Ed. Dacia,Cluj-Napoca, 2002
SCENARIUL DIDACTIC

I. Moment organizatoric-1 min.


Organizarea clasei şi asigurarea climatului necesar bunei desfăşurări a lecţiei;
Elevii se pregătesc pentru lecţie
II.Verificarea cunoştinţelor anterioare şi a temei pentru acasă-5 min
Se verifică tema, cantitativ şi calitativ şi se fac aprecieri asupra modului în care elevii au rezolvat tema;
În timp ce un elev citeşte din caiet tema, ceilalţi verifică dacă au scris corect

III.Captarea atenţiei- 3min.

Se realizează un braistorming .
Elevii răspund solicitărilor,scriind tot ce ştiu despre substantive.

*Ce este substantivul?


*Care sunt tipurile de substantive învāţate? (clasificarea substantivelor dupa sens si dupa forma)
*Care sunt categoriile gramaticale ale substantivului?
*Ce sunt substantivele epicene? Dar mobile?
*Ce sunt locuţiunile substantivale?

IV. Enunţarea subiectului şi a competenţelor-2min

Se anunţă titlul lecţiei şi se enumeră competenţele.


Se scrie titlul lecţiei la tablă.
Elevii ascultǎ cu atenţie şi scriu titlul lecţiei în caiete

V.Dirijarea consolidăriişi asigurarea feedback-ului-35min


- Profesorul realizează la tablă schema cazurilor şi funcţiilor sintactice ale substantivului.
Caz N.:
 Întrebări: cine?, ce? cine este?, ce este?, cum este? care?, ce fel de?
 Funcţii sintactice: S, Np., A apoz.
Caz Ac.:
 Întrebări: Pe cine?, Ce? despre cine/ce?, cu cine/ ce?, la cine/ce?,pentru cine /ce? unde?, de unde?, până unde?, încotro? cum?, în ce fel?, în ce
mod? când?, de când?, până când?, cât timp? de către cine? care?, ce fel de? cine este?,ce este?, cum este? (cu preopziţii)
 Funcţii sintactice: S, Np., A apoz.;
Cd, Ci, CCl, CCT, CCM, C de agent, A subst simplu şi prep., NP.
 Prep. care cer cazul Ac.: pe, la cu, în, din, de, despre, înspre, sub, către, lângă, peste, după etc.
Caz Dativ
 Întrebări: cui? (fără prepoziţie); cum?, în ce fel?, în ce mod?(cu prepoziţie) care?, ce fel de? cine este?,ce este?, cum este? (cu preopziţii)
- Se verificǎ înţelegerea explicaţiilor şi se repetă anumite noţiuni, cu alte exemple necesar.
 Funcţii sintactice: Ci, CCM, A prep., Np.
 Prep. care cer cazul D: aidoma, asemenea, conform, contrar, potrivit, datorită, graţie, mulţumită.
Cazul G:
 Întrebări: al (a, ai, ale) cui? (fără prepoziţie), care?, ce fel de? al / a cui este? ai /ale cui sunt? unde?, de unde?, până unde?, încotro? când?,
de când?, până când?, cât timp?(cu prepoziţie).
 Funcţii sintactice: A subst. genitival, A prep., Np., CCL, CCT.
 Prep.: asupra, contra, împotriva, deasupra, dedesubtul, înaintea, înapoia, împrejurul.
Cazul Vocativ
 Fără funcţie sintactică. Exprimă o strigare şi se izolează de restul cuvintelor din propoziţie prin virgulă.

Se formează 4 echipe eterogene de 3-4 elevi şi fiecare echipă va primi o fişă în care vor găsi trasate sarcinile ce le revin. Liderul de grup va
prezenta şi explica la tablă judecăţile.

Echipa nr. 1 : Cerinţe:


 Definiţie
 Clasificare
 Gen
 Număr
Echipa nr.2 : Cerinţe:
 Cazurile substantivului.
 Prepoziţii care cer anumite cazuri
Echipa nr. 3:. Cerinţe:
 Funcţiile sintactice ale substantivului
Echipa nr. 4: Cerinţe:
 Articolul
(!) Li se cere elevilor ca, pe parcursul orei, să nu uite că lucrează în echipă şi să le explice colegilor soluţia găsită.
– Anexele 2,3
- Se rezolvă ciorchinele – Anexa nr. 5 –(dacă timpul permite)
VI.Evaluarea cunoştinţelor- 7min

1. În propoziţia: Razele soarelui încălzesc pământul jilav. cuvântul cu funcţia sintactică de atribut substantival genitival este .............
2. În enunţul: Urcatul scărilor e un bun exerciţiu fizic. substantivul provenit din verb la participiu este ................................
3. Substantivul format prin conversiune din propoziţia: În basme binele invinge mereu. este ......................................
4. În propoziţia: Vărul meu, Sergiu, va merge în excursie. are funcţia sintactică de atribut substantival apoziţional cuvântul .................
5. În propoziţia: Îi cer tânărului din vecini ajutorul. substantivul cu funcţia sintactică de complement indirect este..............................
6. Prepoziţiile: în, la, de, cu, de la, spre cer cazul ......................
7. Funcţiile sintactice de: subiect, nume predicativ, atribut substantival apoziţional le găsim în cazul ............................
8. În propoziţia: Bunicul a primit două tablouri de la un pictor celebru. are funcţia sintactică de complement direct substantivul.........
9. Complementul de agent din propoziţia: Cartea a fost citită de Ionel. este............................
10. Nu au funcţie sintactică substantivele în cazul..............................
Echipa nr. 1 : Cerinţe: Analizând substantivele subliniate din exemplele din fişa de
reflecţie, stabiliţi:
 Definiţie
 Clasificare
 Gen
 Număr

Echipa nr.2 : Cerinţe: Analizând substantivele subliniate din exemplele din fişa de
reflecţie, stabiliţi:
 Cazurile substantivului.
 Prepoziţii care cer anumite cazuri

Echipa nr. 3:. Cerinţe: Analizând substantivele subliniate din exemplele din fişa de
reflecţie, stabiliţi:
 Funcţiile sintactice ale substantivului

Echipa nr. 4: Cerinţe: Analizând substantivele subliniate din exemplele din fişa de
reflecţie, stabiliţi:
 Articolul
VII. Aprecieri asupra lecţiei-1 min.
Se fac aprecieri asupra participării elevilor la lecţie şi se vor nota elevii care au răspuns
mai mult

VIII. Anunţarea temei- 1min

Alcătuiţi o compunere in care să folosiţi cel puţin 10 substantive la toate cazurile.

S-ar putea să vă placă și