Cyberbullyngul

Explicati afirmatia: Consecințele cyberbullyingului pot fi până la cele mai dramatice .

Cyberbullying-ul sau hă rțuirea online este acum un fenomen foarte ră spâ ndit în
lumea întreagă . A fost definit ca ”atunci câ nd cineva își bate joc, în mod repetat, de o altă
persoană pe internet sau publică materiale cu acestea fă ră voia lor, realizâ nd daune
voite și repetate prin utilizarea de computer, telefoane mobile și alte dispozitive
electronice.” (Hinduja și Patchin, 2010).

Cyberbullying-ul se diferențiază de tipurile tradiționale de hă rțuire (fizic, verbal

sau relațional) în primul râ nd prin faptul că este realizat din spatele calculatorului sau al
telefonului mobil și nu față în față . Agresorii sunt, de cele mai multe ori, anonimi
(Whitson, 2014). În ciuda acestui aspect, cercetă rile sugerează că victimele știu (sau
intuiesc) cine le agresează și că este adesea cineva din cercul lor social. Puștii au
impresia că pot scă pa nepedepsiți și că nu sunt nevoiți să -și recunoască faptele. Pentru
aceștia, anonimatul reprezintă un bilet prin care scapă de vină , fiindu-le mult mai ușor
să fie cruzi atunci câ nd nu trebuie să privească în ochi victima cruzimii lor.

Dacă bullying-ul era un conflict personal între victimă și agresor, posibil cu câ țiva
martori, cyberbullying-ul cauzează suferință virală . Publicul la care sunt supuse
victimele este uriaș, iar tehnologia permite forward-uri, share-uri și like-uri nelimitat.
Copilul nu mai este obiectul disputei dintre câ țiva colegi, ci devine umilit în toată școala,
în toată comunitatea sau chiar în toată lumea. Pe de altă parte, lipsa de contact direct
explică și absența compasiunii și regretului din partea agresorului.

Un fenomen interesant legat de cyberbullying a fost sesizat de studiile

psihologice. Se pare că atâ t agresorii și victimele au niveluri asemă nă toare
de depresie și un nivel scă zut al stimei de sine (Kaltiala-Heino et al., 1999). Iar
comparativ cu tinerii care nu au fost implicați în nici o formă de bullying, agresorii și
victimele prezintă un nivel ridicat de agresivitate relațională și un nivel redus de
empatie (Schultze-Krumbholz & Scheithauer, 2009).

Majoritatea actelor de cyberbullying se încadrează în categoria ”amuzament”, fie

că vorbim despre trend-ul de a posta poze în online de ziua cuiva (poze care pot fi
umilitoare pentru să rbă torit, care îi pot afecta imaginea și care au fost fă cute fă ră știrea
sa) sau că este vorba despre mesaje amenință toare sau batjocoritoare. Agresorii justifică
actele susținâ nd că ”E amuzant, doar râ dem și noi”, minimalizâ nd acțiunile care îi pot
provoca victimei atâ ta ră u.

Un fapt asupra că ruia cred că este extrem de important să insistă m este că  nu
există limite în timp și spațiu în cazul hărțuirii online cibernetice. Mesajele,
fotografiile și filmă rile sunt trimise și retrimise la nesfâ rșit. ”Ce se petrece pe internet,
ră mâ ne pe internet.”
Ce-i de făcut

Este esențial să le amintim copiilor că  accesul la tehnologie și rețele de

socializare este un privilegiu și nu o unealtă prin care să le facă ră u celorlalți. Aceștia
trebuie informați în privința consecințelor pe care le-ar putea avea un comportament
nepotrivit pe internet, printr-o discuție deschisă , bazată pe empatie și nu prin acuze și
amenință ri.

Majoritatea adulților consideră că interzicerea completă a accesului la tehnologie

este soluția optimă , argumentâ nd că în copilă ria lor nu exista internet și cu toate astea
au supraviețuit, lucru care ar putea să -l facă și copii lor. Este adevă rat că majoritatea
adulților din ziua de azi au crescut într-o epocă în care interacțiunile nu erau dominate
de tehnologie, dar realitatea este că trebuie să ne creștem copiii în situația actuală , nu
cea de acum 20 de ani sau mai mult.

Oricâ t de mult reușim să amâ nă m acel moment, copiii vor intra inevitabil în
contact cu tehnologia. De aceea este esențial să-i educăm cum să fie în siguranță, cum
să se respecte pe ei înșiși și pe ceilalți.

Pe de altă parte, supravegherea comportamentelor lor online este necesară

într-o oarecare mă sură . Însă e important cum punem problema. Dacă au încredere în
noi și le explică m că supravegherea este necesară pentru siguranța lor și o facem pentru
că -i iubim și le purtă m de grijă , avem șanse să accepte și să coopereze. Dacă nu avem
grijă cum comunică m, supravegherea va fi percepută ca suspiciune, neîncredere.

Poate cea mai eficientă modalitate de a preveni cyberbullying-ul este de a-i

învăța pe copii manifestarea empatiei. Câ nd ești anonim sau la distanță e ușor să
ignori că ceea ce spui sau ceea ce faci poate să -l ră nească pe celă lalt. Tocmai de aceea
este esențial să învă ță m să ne putem în pielea celuilalt. Cum se va simți acea persoană
dacă voi face sau voi spune ceea ce am de gâ nd să fac sau să spun? Așa cum spuneam,
agresorii online fac parte din cercul social al victimei. De cele mai multe ori, ei o cunosc
și pot să -și imagineze ce ar ră ni-o și ce nu. Trebuie să se obișnuiască doar să -și pună
această problemă la momentul potrivit. Iar pă rintele sau profesorul poate fi cel care
contribuie la formarea acestei deprinderi de a empatiza.

Surse bibliografice

Hinduja, S., & Patchin, J. W. (2010). Bullying, cyberbullying, and suicide. Archives of

suicide research, 14(3), 206-221.

Hinduja, S., & Patchin, J. W. (2010). Cyberbullying fact sheet: Identification, prevention,
and response. Cyberbullying Research Center.

Kaltiala-Heino, R., Rimpelä , M., Marttunen, M., Rimpelä , A., & Rantanen, P. (1999).
Bullying, depression, and suicidal ideation in Finnish adolescents: school
survey. Bmj, 319(7206), 348-351.

Patchin, J. W., & Hinduja, S. (2010). Cyberbullying and self‐esteem. Journal of school

health, 80(12), 614-621.