Sunteți pe pagina 1din 2

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Specializarea: PPS , Anul III, grupa 1

Student: A Elenei Vasilica

Principiul legăturii teoriei cu practica

Prin principiu didactic se înţelege un punct de plecare în întreprinderea oricărei acţiuni


instructiv-educative de tip şcolar Din punct de vedere etimologic, termenul de principiu provine
din latinescul principium – început, origine, bază, temei, derivat din princeps iar termenul de
didactic provine din grecescul „didaskein”(a învăţa).
Conform şcolii psihologice a acţiunii (Janet, Piaget, Galperin ş.a.), personalitatea se
formează şi se exprimă în şi prin activitate, iar structura funcţională a conştiinţei individului
îngemănează elemente de natură acţională şi reflexivă, care intră în lucru cu o pondere diferită
în dezvoltarea ontogenetică – mergând de la acţionalul extern la cel interiorizat, deci reflexiv.
Principiul legăturii teoriei cu practica reprezintă trecerea de la aspectele teoretice la cele
concrete care se poate realiza fie treptat, prin procesări şi modelări exemplare care îi trimit pe
elevi spre situații reale.

În baza acestui principiu în baza invățământului special și integrat, învățarea nu poate sa


rămână la stadiul de “teoretizari”, ci trebuie sa realizeze aplicarea in forme variate a
cunostintelor in practica. In cazul in care finalitatea invatarii nu se poate realiza imediat, elevii
trebuie constientizati de importanta practica a unor cunostinte in contexte cat mai variate. In felul
acesta practica, experienta de invatare intervin ca elemente importante in constituirea cunoasterii
personale, prevenind teoretizarea excesiva si formalismul. Însăși activitatea de invatare trebuie sa
se constituie ca o activitate de cercetare, de aplicare constienta a teoriei in practica. Pe de o parte,
cadrul didactic ii ajuta pe elevi sa reconstituie drumul descoperirilor stiintifice, oferindu-le
modele de depistare a problemelor, de investigare a fenomenelor, de analiza si interpretare a
datelor, de aplicare a lor in practica, iar pe de o parte, in acest proces ii familiarizeaza cu
tehnicile de investigare si valorificare practica a informatiilor achizitionate.
Principiul legăturii teoriei cu practica asigură şi totodată presupune participarea conştientă a
elevilor în procesul de predare-învăţare, de instruire şi autoinstruire, de educaţie şi autoeducaţie.

Pentru elevii cu cerințe educaționale speciale acest principiu este benefic deoarece
activitățile practice în care sunt antrenați elevii sa mijloceasca o percepere vie a obiectelor și
fenomenelor realitatii, sa favorizeze intelegerea, generalizarea, consolidarea cunostintelor, sa
asigure putere operatorie informatiilor  teoretice, aplicabilitate in situatii noi, si in acelasi timp,
sa le stimuleze curiozitatea, imaginatia, creativitatea, sa le cultive motivatia invatarii, sa le
formeze deprinderi practice de munca, sa le dezvolte spiritul de disciplina, de respect fata de
munca si produsele sale. Este necesar să articulăm procedeele experimentale în aşa fel încât
elevii să poată întâlni toate aspectele pertinente pentru rezolvarea problemei puse şi îndeosebi pe
acelea pe care în mod natural ar putea să le neglijeze.

S-ar putea să vă placă și