PLUMB-tema si viziune

Simbolismul este un curent literar de circulație universală, a apărut în Franța, în a doua jumătate
a secolului al XIX-lea, ca reacție împotriva retorismului romantic și a formalismului parnasian,
promovând emoția și muzicalitatea interioară a ideii. Și-a creat o individualitate proprie prin
percepția sinestezică asupra universului, considerată ca fiind arta de a simți, fundamentată pe
imagini artistice ca mijloc de exprimare a corespondențelor între elementele universului, prin
sugestie.

George Bacovia este considerat de critica literară cel mai însemnat reprezentant al acestui curent
literar din literatura română. Poet interbelic, apreciat pentru originalitatea sa care derivă dintr-un
pesimism exacerbat cu care trăiește, claustrarea într-un mediu ostil și spaima de moarte, creează
o lirică a tristeții ireparabile sugerate de simboluri specifice. Poezia „Plumb” apare în volumul
omonim de debut, în 1916. Creație de factură simbolistă, această operă lirică este o artă poetică
în care se dezvăluie principalele concepții ale artistului despre lume și viață, despre menirea lui
în univers, într-un limbaj literar distinct.

Tema poeziei
Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații și artificială,
condiție determinată de două coordonate esențiale, iubirea și moartea. Viziunea despre lume este
redată la nivelul textului prin folosirea procedeelor specifice simbolismului: simbolul , tehnica
repetițiilor, cromatica, muzicalitatea și tehnica sugestiei. Textul este structurat în două catrene
construite pe baza cuvântului „plumb”, care este prezent și în titlu și sugerează atmosfera
generală a textului fiind reluat în șase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două secvențe poetice
corespund celor două planuri ale realității: realitatea obiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii,
a cărui invocare se face cu disperare, fiind și el condiționat de natura mediului. Lirismul
subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile subiectivității: persoana I a verbelor –
„stam”, „am început”; persoana I a adjectivului posesiv „meu”. Simetria celor două secvențe
poetice este dată, atât de prezența eului liric și de lipsa oricărei forme ale existenței, cât și de
prezența elementelor de versificație prin punctele de suspensie alături de simbolul recurtent
„plumb”, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă și închiderea definitivă a
spațiului existențial.

Titlul
Titlul reprezintă simbolul central al poeziei, „plumbul” care sugerează cenușiul existențial,
universul monoton, închiderea definitivă în spațiul existențial fără soluții de ieșire. Din punct de
vedere chimic și fizic, plumbul este un metal foarte greu ce izolează radiația, de culoare gri
închis, acesta sugerând o stare de apăsare, disconfort și înghesuială. De asemenea, titlul
reprezintă două accepțiuni, respectiv planul real cu sens denotativ, „plumbul” fiind un metal
moale, greu, de culoare cenușiu-albăstrui sau gri închis ce sugerează continuitatea vicioasă a
suferinței și planul imaginar cu sensul conotativ derivat din cel propriu prin care sugerează
dezorientarea, monotonia, claustrarea, vidul și iminența morții.
Element de compoziție
Un element de compoziție care ordonează imaginile artistice este structura poeziei în două
catrene aflate în relație de opoziție. Cele două strofe corespund celor două planuri ale realității:
realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou, și realitatea interioară,
subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii („amorul meu de plumb”).

Prima secvență semnificativă

O secvență semnificativă privind tema și viziunea despre lume într-un text poetic aparținând
simbolismului, respectiv „Plumb” de George Bacovia descrie un cadru spațial închis, apăsător,
sufocant, în care eul liric se simte claustrat: „Stam singur în cavou…”. Cavoul este un simbol
pentru universul exterior care provoacă o stare de angoasă din cauza sugestiei grutății plumbului.
Acest cadru este descris cu ajutorul epitetelor metaforice: „sicriele de plumb”, „funerar
vestmânt”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb” și este un spațiu claustrofobic, un spațiu
limitat. Repetarea epitetului „de plumb” subliniază existența mohorâtă, lipsită de transcendență
sau de posibilitatea înălțării, deoarece, la Bacovia, moartea înseamnă întotdeauna anihilare totală,
atât a trupului, cât și a sufletului, iar „plumbul” este un simbol al apăsării și al strivirii ființei.
Verbele la imperfect desemnează trecutul nedeterminat și sugerează permanența unei stări de
angoasă și a unei neîncetate aspirații spre un final dorit, așteptat și simțit ca o eliberatoare
încheiere a unui ciclu existențial: „dormeau”, „stam”, „era” și „scârțâiau”.

A doua secvență semnificativă

A doua secvență semnificativă mută accentul pe interioritate, dar aceasta nu este o posibilitate de
salvare, deoarece se află sub semnul tragicului. Optimismul este anulat total, iubirea,
afectivitatea sunt surprinse în momentul dispariției: „Dormea întors amorul meu de plumb”.
Încercarea de salvare este iluzorie, strigătul eului liric fiind unul zadarnic: „și-am început să-l
strig”. Eul solitar aude, vede, înregistrază tot ce îl înconjoară ca pe un eveniment important, dar
comunicarea propriu-zisă este exclusă. Dorința de evadare și de înălțare produsă de sentimentul
de iubire este și ea contaminată de atmosfera generală, „aripile de plumb” sugerând, de fapt, o
cădere surdă și grea, adică moartea. Apropierea morții este anticipată de sentimentul de
singurătate: „Stam singur lângă mort…”. La Bacovia iubirea și moartea sunt strâns legate și nu
se anulează una pe cealaltă. Moartea este sugerează pe parcursul întregii poezii cu ajutorul
cuvintelor care fac parte din câmpul semantic al morții: „scriu”, „cavou”, „funerar”, „coroană” și
„mort”.

La nivel fonetic, cuvântul „plumb” cuprinde o vocală închisă de către două consoane grele și
sugerează închiderea spațiului, această construcție riguroasă sugerând prezența morții prin
închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată și măsură fixă de zece silabe. De asemenea, verbele la
timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanența unei stări de liniște iar cele două
verbe la perfect compus „am început”, respectiv la conjunctiv „să strig”, sugerează disperarea
poetului după conștientizarea că universul este cuprins de atmosfera sumbră a morții.

La nivel stilistic, se remarcă prezența simbolului central, plumbul, asociat metaforelor, cum ar fi:
„flori de plumb”, „aripi de plumb”, „coroanele de plumb”, expresivitatea epitetului din versul
„Dormea întins amorul meu de plumb” și repetițiile care conferă muzicalitate întregii poezii,
sugerând starea de inefabil și un sentiment de sfârșire, apăsare, sau chiar plictis, încremenire și
moarte. Metafora aripilor de plumb nu duce la salvare, ci dimpotrivă, dovedește faptul că aripile
sunt frânte. De asemenea, „sicriele de plumb” care „dorm” sunt personificate, rezultatul fiind un
coșmar prins și transpus în realitatea în care moartea domnește etern și păstrează de-a pururi prin
continuitate sentimentele de tristețe.

Așadar, poezia „Plumb”, de George Bacovia este dominată de sentimente de tristețe, angoasă,
dezgust, spleen, elemente specifice imaginarului poetic simbolist. Aceste stări ale eului liric
bacovian sunt provocate de sentimentul descompunerii universului, dar și de apropierea
sentimentului morții. Dar viziunea poetică nu se reduce la nivelul ideilor, ci cuprinde și
procedeele prin care acestea sunt puse în valoare, precum sugestie, decor, cromatică tehnica
repetiției care oferă muzicalitate, teme și motive literare și, mai ales, cultivarea simbolismului.