Definiția și măsurarea metabolismului

Orice sistem viu se caracterizează prin schimburi energetice cu mediul înconjurător; în

momentul în care schimburile încetează încetează şi viaţa. Aportul de carbohidraţi, lipide şi
proteine furnizează o cantitate de energie care poate fi folosită pentru desfăşurarea diverselor
funcţii ale organismului sau care poate fi depozitată şi folosită ulterior. Pentru menţinerea greutăţii
şi a constituţiei corporale timp îndelungat este necesar ca producţia de energie şi consumul
energetic ale organismului să fie echilibrate. În cazul supraalimentaţiei şi al unei producţii
energetice situată constant peste valoarea de consum, cea mai mare parte a surplusului de energie
este stocată sub formă lipidică şi greutatea corporală creşte: în mod contrar, pierderea de masă
corporală şi inaniţia apar în cazul unei producţii energetice insuficiente care nu poate acoperi
necesităţile metabolice ale organismului. Sursa primară de energie pentru om şi animale este
reprezentată de către carbohidrați, lipide și proteine prezente în alimente; carbohidrații sunt
degradați prin glicoliză sau prin ciclul acidului citric, acizii grași prin beta-oxidare, iar proteinele
sunt hidrolizate în aminoacizi, iar aceștia în ciclul acidului citric. Energia eliberată din substanţele
nutritive nu este tranferată integral ATP-ului; o parte importantă din această energie devine
căldură. Având în vedere faptul că alimentele conţin proteine, carbohidraţi, lipide, minerale şi
vitamine în proporţii variabile, între aceşti constituenţi trebuie menţinute balanţe nutritive adecvate
astfel încât toate segmentele sistemelor metabolice ale organismului să beneficieze de substraturile
necesare.
Metabolismul reprezintă totalitatea reacțiilor chimice desfășurate în celule. Metabolismul
are două aspecte: anabolismul şi catabolismul. Anabolismul constă în depozitarea energiei sub
forma de proteine, lipide, glicogen cu consum de energie. Catabolismul reprezintă degradarea
lipidelor, glucidelor, etc cu eliberarea energiei.
La adult există un echilibru între anabolism şi catabolism. La copil predomină reacţiile
anabolice, iar la persoanele în vârstă reacţiile catabolice. Unitatea internaţională pentru măsurarea
energiei este caloria (cal); în medicină se utilizează kcal (1 cal = 4,185 Joule; 1 kcal =4,185 kJ).
Rata metabolică se exprimă în mod uzual prin rata eliberării de căldură în cursul reacţiilor
chimice. Metodele de măsurare ale ratei metabolice globale organismului sunt directe şi indirecte.
Metodele directe măsoară căldura eliberată de organism utilizând calorimetrul. Subiectul este
plasat într-un calorimetru mare, iar căldura degajată încălzește aerul din cameră.
Metodele indirecte sunt:
➢ metoda bilanţului nutritiv
➢ metoda indirectă de evaluare a consumului de O2.
Metoda bilanţului nutritiv constă în calcularea valorii energetice a alimentelor ingerate care
menţin greutatea corporală constantă timp de o săptămână. Pentru a putea calcula valoarea
energetică a alimentelor ingerate trebuie cunoscute :
-compoziţia alimentelor în glucide, lipide, proteine
-valoarea energetică a acestora.
Valoarea energetică a principiilor alimentari s-a stabilit prin ardere; s-au ars, pe rând 1 g
glucide, 1 g lipide, 1g proteine până la CO2 , H2O măsurându-se cantitatea de căldură eliberată. S-
au stabilit astfel coeficienţii izocalorici fizici. Arderea glucidelor şi lipidelor are loc până la CO2
şi H2O, pe când proteinele sunt degradate incomplet (uree, acid uric, NH3); pe de altă parte unele
substanţe alimentare sunt absorbite incomplet în tubul digestiv. De aceea s-au calculat coeficienţii
izocalorici practici .
 Tabel nr 6.1 Valorile coeficienților calorici
Glucide Lipide Proteine
Coeficientul izocaloric fizic 4,1kcal 9,3kcal 5,3kcal
Coeficientul izocaloric practic 4 kcal 9 kcal 4 kcal

Cunoscând cantitatea de alimente ingerate, compoziţia alimentelor şi coeficienţii

izocalorici practici se calculează valoarea metabolismului.
Mai exactă este metoda de evaluare a consumului de O2. Având în vedere că peste 95 %
din energie se eliberează prin reacţii oxidative, valoarea metabolismului se poate calcula în funcţie
de rata consumului de O2. Este necesară cunoaşterea coeficientului izocaloric al O2, adică
cantitatea de calorii eliberată de substratul alimentar pe care s-a fixat 1 l O2.

Tabel nr 6.2 Valorile coeficienților izocalorici ai O2

Glucide Lipide Proteine
Coeficientul izocaloric al O2 5,01 kcal 4,7 kcal 4,60 kcal
Coeficientul izocaloric mediu = 4,825 kcal / l O2

Consumul energetic poate fi împărţit în mai multe componente măsurabile, însumând

energia utilizată pentru: desfăşurarea funcţiilor metabolice esenţiale ale organismului respectiv
rata metabolică bazală; desfăşurarea activităţilor fizice; digestia şi prelucrarea alimentelor;
menţinerea temperaturii corporale.

Rata metabolică bazală

Reprezintă nivelul minim de energie necesar pentru întreţinerea funcţiilor vitale și este de
aproximativ 50-70% din consumul energetic zilnic. Se măsoară în condiţii standard: repaus cu 30
minute înainte; relaxare psihică, fizică, stare de veghe; confort termic 20-22°C; repaus alimentar
de 12 h. Valorile normale se raportează la:
➢ suprafaţa corporală: 40 kcal/m2/h la bărbat
36 kcal/m2/h la femei
➢ greutate: 1-1,2 kcal/kg/h.
Factorii care influenţează rata metabolică bazală sunt:
1. Sexul: mai scăzut cu 6-10% la femei (explicabil prin masa musculară mai redusă); mai ridicat
în ultimele două luni de sarcină şi primele două săptămâni după naştere;
2. Vârsta: 30 kcal/m2/h la nou-născut, valoare maximă la 1,5 ani după care scade progresiv probabil
legată de reducerea masei musculare și înlocuirea acesteia cu țesut adipos;
3. Greutatea
4. Inălţimea
5. Temperatura mediului: la cald metabolismul bazal se reduce cu 10-20%, iar temperatura scăzută
produce creşterea;
6. Activitatea unor glande endocrine: hormonii tiroidieni, hormonii sexuali masculini,
somatotropul cresc rata metabolisnmului bazal
7. În timpul somnului metabolismul bazal scade cu aproximativ 10-15%, rezultat al reducerii
tonusului muscular și reducerea activității SNC;
8. Scade de asemenea în timpul malnutriției (cura de slăbire).
Stările patologice care influenţează metabolismul bazal sunt:
-febra: pentru fiecare grad MB creşte cu 12 %
-hipertiroidismul: creşte MB cu 100 %
-hipotiroidismul: scade
-descărcările simpato-adrenale măresc rapid MB cu 25%.

Cheltuielile energetice variabile

Cheltuielile energetice variabile (suplimentare) reprezintă consumul suplimentar de

energie adăugat MB și depind de: gradul activității fizice, efortul de asimilare al alimentelor,
efortul de termoreglare.
Efortul fizic intens reprezintă factorul care generează cea mai semnificativă creștere a ratei
metabolice. Chiar și în cazul persoanelor sedentare o cantitate semnificativă de energie este
consumată în activitatea fizică spontană necesară menținerii tonusului muscular, respectiv a
posturii.

Tabel nr 6.3 Exemple de forme de activitate și consumul energetic

Forma de activitate Calorii/oră

Somn 65
Treaz, repaus, clinostatism 77
Poziție șezândă, repaus 100
Poziție ortostatică, repaus 105
Îmbrăcare, dezbrăcare 118
Dactilografie rapidă 140
Mers agale (4,6 km/oră) 200
Tâmplărie,vopsit industrial 240
Prelucrarea lemnului cu fierăstrăul 480
Înot 500
Alergare (8,5 km/oră) 570
Urcarea rapidă a scărilor 1100

După ingestia de alimente rata metabolică se accelerează ca urmare a reacțiilor chimice

asociate proceselor de digestie. Spre exemplu, dacă o persoană ingeră 25 g proteine, prin arderea
lor, teoretic, se produc 100 kcal; în realitate prin măsurători se obţin 130 kcal, deci o mărire a
metabolismului cu 30% aceasta reprezentând acţiunea dinamic specifică a alimentelor (ADS) sau
efectul termogen al substanțelor nutritive. ADS pentru glucide este de 6%, pentru lipide 4%, iar în
cazul unei diete mixte ADS este de 8%.
Deși activitatea fizică și efectul termogen al substanțelor nutritive produc degajare de
căldură, aceste mecanisme nu sunt implicate în mod normal în reglarea temperaturii corpului.
Frisonul este o modalitate specifică de producere a căldurii prin creșterea activității musculare sub
impactul frigului. Alt mecanism, termogeneza netremurândă poate genera căldură ca răspuns la
expunerea corpului la temperaturi scăzute.