Razboiul din Crimeea

Constituirea statului modern român

I. Contextul extern ce a favorizat crearea statului român modern

După înfrângerea revoluţiei paşoptiste, liderii acesteia au plecat în străinătate unde

şi-au propovăduit cauza (dorinţa de unire) mai ales în rândurile revoluţionarilor
europeni (G. Mazzini, Ledru Rollin). Odată cu venirea la putere a lui Napoleon III
în Franţa, după 1852, unioniştii şi-au schimbat direcţia, orientându-se cu precădere
către curţile europene considerate favorabile cauzei româneşti. Situaţia europeană
creată în urma războiului ruso-otoman din 1853-1856 (Războiul din Crimeea) a
favorizat îndeplinirea idealului unirii Principatelor. Războiul s-a desfăşurat iniţial
între Rusia şi Turcia de partea căreia au intrat apoi Franţa şi Anglia, din dorinţa
păstrării echilibrului de putere în zonă. Congresul de la Paris a transformat
problema românească în una europeană. Reprezentantul Franţei, prinţul Walewski a
propus unirea Principatelor pentru realizarea unui stat barieră în calea expansiunii
Rusiei, fără ca marile puteri participante să ajungă la un consens în această privinţă.
S-au opus Imperiul Otoman şi Austria, de teamă că unirea ar putea fi urmată de
independenţă, în primul caz şi că ar putea determina o reacţie a transilvănenilor, în
cel de-al doilea. De aceea, tratatul din 30 martie prevedea pentru români:

1. menţinerea suzeranităţii otomane, înlăturarea protectoratului Rusiei şi înlocuirea

acestuia cu garanţia colectivă a celor şapte mari puteri (Anglia, Franţa, Austria,

Prusia, Imperiul Otoman, Rusia, Sardinia).

2. retrocedarea de către Rusia, Moldovei, a trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul,

Ismail, Bolgrad).

3. organizarea de alegeri pentru întrunirea, la Iaşi şi la Bucureşti, a unor Divanuri

(Adunări) ad-hoc, care să exprime eventuala dorinţă de unire a românilor.