SISTEMUL BUGETAR ŞI PROCESUL BUGETAR

1. SISTEMUL BUGETAR

1. Definiţia bugetului de stat, natura juridică şi funcţiile bugetului de stat

Actualitatea modernă a acestei definiţii este confirmată de faptul că elementele ei esenţiale au fost
preluate şi pentru caracterizarea oficială a bugetului Comunităţilor Europene. Regulamentul financiar
al acestor comunităţi precizează că bugetul lor este actul care prevede şi autorizează în prealabil, în
fiecare an, cheltuielile şi veniturile comunităţilor.

2. Conţinutul bugetului de stat

Bugetul statului român, ca dealtfel al oricărui stat, cuprinde în mod constant două părţi, şi
anume:
a. veniturile bugetare;

b. cheltuielile bugetare.

a. Veniturile statului sunt definite în mod emblematic de Montesquieu, care în lucrarea

„Spiritul legilor” – cartea XIII, afirma că veniturile statului sunt o parte pe care fiecare
cetăţean o dă din bunul său pentru a avea siguranţa celeilalte părţi rămasă lui, sau de a
se bucura deplin de aceasta. Veniturile bugetare sunt resursele băneşti care se cuvin
bugetelor prevăzute la art.1al.2 din Legea nr.500/2002 care se mobilizează în baza unor
prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii băneşti şi alte vărsăminte editate
de fiecare stat în funcţie de politica sa economico-financiară privind repartiţia produsului
intern net şi mobilizarea unor surse externe (accesibile).
b. Cheltuielile publice reprezintă sumele aprobate în bugetele prevăzute la art.1 al.2 în
limitele şi potrivit destinaţiei stabilite prin bugetele respective. Partea de cheltuieli a
bugetului statului nostru are un conţinut orânduit şi el conform concepţiei moderne.
Astfel, principalele categorii de cheltuieli ale bugetului de stat sunt cele social-culturale,
pentru apărarea naţională şi ordinea publică internă pentru organele de stat legislative,
executive şi juridice, pentru acţiuni economice şi cercetare ştiinţifică, precum şi pentru
datoria publică şi alte trebuinţe de interes general.
În art.30 Legea 500/2002 privind finanţele publice se prevede că în bugetul de stat se includ Fondul
de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului si Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.
a. Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se repartizează unor
ordonatori principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază
de hotărâri ale Guvernului, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau
neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar.

1
 b. Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului se repartizează unor ordonatori
principali de credite ai bugetului de stat şi ai bugetelor locale, pe bază de hotărâri
ale Guvernului, pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării
efectelor unor calamităţi naturale şi sprijinirii persoanelor fizice sinistrate.

3. Sistemul bugetar

Datorită faptului că bugetul de stat este procedeul financiar cel mai important de autorizare şi corelare
a veniturilor şi cheltuielilor statului, din punctul de vedere al organizării bugetare publice sunt
remarcabile anumite particularităţi care presupun atât asemănări cât şi deosebiri, între statele de tip
unitar şi cele de tip federal.
Comparând statele de tip unitar cu cele de tip federal vom reuşi să scoatem în relief principalele
variante practice de organizare bugetară şi în acelaşi timp, faptul că în unele dintre aceste state s-au
conceput şi s-au pus în aplicare variante originale care au dezvoltat categoria variantelor moderne de
organizare bugetară de interes public.
Din punct de vedere al structurii organizatorice, statele lumii pot fi:
a. state de tip unitar;

b. state de tip federal.

Resursele finanţelor publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete

care sunt prevăzute în art. 1 alin. 2 Legea 500/2002 şi anume:
a. bugetul de stat,

b. bugetul asigurărilor sociale de stat,

c. bugetele fondurilor speciale;

d. bugetul trezoreriei statului;

e. bugetele instituţiilor publice autonome;

f. bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din: bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
g. bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii;

h. bugetele fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale cărei
rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;
i. bugetele fondurilor externe nerambursabile;

j. bugetele locale.

2
2. PROCESUL BUGETAR

1. Noţiunea şi caracteristicile procesului bugetar

Procesul bugetar presupune existenţa unor resurse financiare, precum şi alocarea lor în scopul
furnizării către cetăţeni a bunurilor şi serviciilor publice.
Procesul bugetar prezintă o serie de caracteristici care-i conferă trăsăturile specifice unui
proces:
- decizional, deoarece conţinutul său constă în alocarea unor resurse bugetare limitate în raport
cu nevoile societăţii pentru bunuri şi servicii publice;
- democratic, deoarece în cursul derulării etapelor procesului bugetar se manifestă atât
atributele statului de drept – între care cel al separaţiei puterilor în stat, cât şi posibilitatea
impunerii intereselor economico-sociale ale diferitelor grupuri de cetăţeni care deţin
majoritatea politică de decizie;
preponderent politic, deoarece opţiunea pentru un anumit tip de politică economică, în general, de
politică financiară şi monetară, în special, toate reflectate în conţinutul bugetului, reprezintă un act de
decizie politică al forţelor majoritate în Parlament.

2. Principiile procesului bugetar

Bugetul de stat se conformează unor principii devenite tradiţionale. Aceste principii prezintă două
laturi:
latura tehnică deoarece sunt necesare unei bune gestionări a finanţelor publice;
latura politică întrucât sunt destinate să uşureze controlul Parlamentului asupra gestiunii
guvernamentale.
Principiile îşi găsesc consacrarea atât în lege cât şi în literatura de specialitate, şi avem în
vedere:
1. Principiul universalităţii bugetare (art. 8 Legea nr. 500/2002). Conform acestui principiu nici
un venit public şi nici o alocare bugetară nu se poate percepe şi respectiv, repartiza în afara
cadrului bugetar.
2. Principiul publicităţii bugetare (art. 9 Legea nr. 500/2002) impune sistemului bugetar

deschidere şi transparenţă. Aceste două calităţi se realizează prin:

• dezbaterea publica a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;

3
 • dezbaterea publica a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul
aprobării acestora;
• publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a
bugetelor şi conturilor anuale de execuţie a acestora;
• mijloacele de informare in masa, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului
bugetului,
exceptând informaţiile si documentele nepublicabile, prevăzute de lege.
3. Principiul unităţii bugetare (art. 10 Legea nr. 500/2002). Conform acestui principiu, toate
veniturile şi toate cheltuielile publice se înscriu într-un singur document, bugetul de stat pentru
a se asigura utilizarea eficientă şi monitorizarea fondurilor publice.
4. Principiul anualităţii bugetare (art. 11 Legea nr. 500/2002). Universalitatea şi anualitatea
bugetară definesc întinderea bugetului de stat; dimensiunile în spaţiu, pe orizontală şi verticală,
ale bugetului de stat.
5. Principiul specializării bugetare (art. 12 Legea nr. 500/2002). Conform acestui principiu,
veniturile bugetare trebuie prevăzute în buget şi aprobate de Parlament pe surse de provenienţă,
iar cheltuielile publice care urmează să se efectueze, pe categorii, destinaţii şi în funcţie de
conţinutul lor economic.
Clasificaţia bugetară cuprinde o serie de caracteristici care sunt:
• să fie concepută de aşa natură, încât să grupeze veniturile pe surse de provenienţă şi
alocaţiile
bugetare pe categorii de cheltuieli;
• să fie simplă, concisă şi clară, pentru a fi înţeleasă cu uşurinţă de toţi cei chemaţi să
examineze
bugetul de stat;
• să creeze condiţii pentru exercitarea controlului asupra execuţiei bugetare;
• să respecte disciplina financiar-bugetară;
• stabilirea de drepturi şi obligaţii organelor financiar-bancare cu atribuţii în executarea
bugetului de stat, care poartă răspunderea pentru realizarea normelor prevăzute ca
venituri ale bugetului de stat sau pentru efectuarea plăţilor din sumele prevăzute ca fiind
cheltuieli bugetare. Clasificaţia bugetară este stabilită pentru:
a. venituri;

b. cheltuieli.

6. Principiul unităţii monetare (art.13 Legea nr. 500/2002). Potrivit acestui principiu toate
operaţiunile bugetare se exprimă în moneda naţională. Astfel, se asigură punerea în aplicare a
al.2 art. 136 din Constituţie (articol intitulat Sistemul financiar) conform căruia moneda naţională
este leul iar subdiviziunea acestuia este banul. De asemenea, acest principiu constituie reflecţia
în plan financiar a suveranităţii statului român, care implică nu doar supremaţia şi independenţa
politică ci şi dreptul de a emite monedă proprie.
4
3. Etapele procesului bugetar

Procedura bugetară presupune următoarele etape:

1. elaborarea proiectului bugetului de stat;

2. aprobarea bugetului de stat şi legea bugetară anuală;

3. execuţia bugetului de stat;

4. încheierea execuţiei bugetului de stat şi aprobarea contului de execuţie bugetară.

1. Elaborarea proiectului bugetului de stat

În cursul fiecărui exerciţiu bugetar se procedează cel mai târziu în cel de-al treilea trimestru, la
elaborarea proiectului bugetului de stat, pentru exerciţiul financiar următor.
Potrivit art. 28 din Legea 500/2002 proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se
elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, pe baza:
• prognozelor indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget, precum şi pentru următorii 3 ani;
• politicilor fiscale si bugetare;
• prevederilor memorandumurilor de finanţare, ale memorandumurilor de înţelegere sau
ale altor acorduri internaţionale cu organisme şi instituţii financiare internaţionale,
semnate şi /sau ratificate;
• politicilor şi strategiilor sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea propunerilor de
buget,
prezentate de ordonatorii principali de credite;
• propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
• programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor
acţiuni sau ansamblu de acţiuni, cărora le sunt asociate obiective precise şi indicatori de
rezultate şi de eficienţă; programele sunt însoţite de estimarea anuală a performanţelor
fiecărui program, care trebuie să precizeze: acţiunile, costurile asociate, obiectivele
urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori
precişi, a căror alegere este justificată;
• propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi de
transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice locale;

5
 • posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar.
Elaborarea proiectului bugetului de stat se asigură de Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de
organ administrativ central de specialitate financiară, pe baza programelor ordonatorilor principali de
credite. Acesta, prin Direcţia generală a bugetului, centralizează propunerile primite, sub forma
bugetelor ministerelor şi ale celorlalte organe centrale ale administraţiei publice.

2. Aprobarea bugetului de stat şi legea bugetară anuală

Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum
şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele
de angajament pentru acţiuni multianuale.
Potrivit procedurii parlamentare, etapele examinării şi aprobării legii bugetului de stat sunt:
• examinarea proiectului legii şi a Raportului Guvernului de către Comisiile permanente
ale fiecărei camere (Comisia de buget – finanţe, bănci, sesizată în fond şi alte comisii
interesate); Comisiile parlamentare de buget sau de finanţe sunt compuse din deputaţi şi
senatori de specialitate juridică sau economico-financiară şi sunt alese cu caracter
permanent, în ţara noastră. Acestor comisii, în trecut, li se acorda o atenţie deosebit şi ca
atare s-au practicat mai multe variante, fie de desemnare a membrilor lor de către
preşedinte, fie – mai frecvent – de alegere a acestora prin scrutin de listă ori de către
grupările politice existente în fiecare Cameră a Parlamentului;
• avizele Comisiilor permanente, inclusiv al celei juridice, se transmit Comisiei
permanente de buget – finanţe, împreună cu eventualele amendamente formulate;
• Comisiile de buget-finanţe ale celor două camere reunite întocmesc un raport comun
asupra proiectului de lege, care cuprinde toate amendamentele celorlalte comisii şi
formulează propuneri cu privire la adoptarea sau respingerea proiectului de lege, care se
transmit plenului;
• dezbaterea generală a proiectului Legii de aprobare a bugetului de stat în plenul celor
două Camere, pe baza raportului comun şi în prezenţa iniţiatorului. Dezbaterile cu privire
la proiectul de buget şi al legii bugetare încep prin:
✓ prezentarea de către Guvern – prin ministrul finanţelor – a expunerii de motive
asupra
celor două proiecte, precum şi a raportului comisiilor de specialitate;
✓ dezbaterea pe articole a proiectului legii;

✓ adoptarea Legii de aprobare a bugetului de stat pe baza votului de ansamblu, care

poate fi deschis sau secret.
După adoptarea Legii bugetare anuale, aceasta este promulgată de Preşedintele României şi este
publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit art. 26 din Legea 500/2002 legile bugetare cuprind:
✓ la venituri: estimările anului bugetar;

6
 ✓ la cheltuieli: creditele bugetare determinate de autorizările conţinute în legi specifice, în
structura funcţională şi economică a acestora;
✓ deficitul sau excedentul bugetar, după caz;

✓ reglementări specifice exerciţiului bugetar.

Art. 27 prevede că anexele legilor bugetare cuprind:

- sintezele bugetelor prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. a;
- bugetele ordonatorilor principali de credite şi anexele la acestea;
- sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi criteriile de repartizare
a
acestora;
- alte anexe specifice.
În cursul exerciţiului bugetar, legea bugetară anuală poate fi modificată prin legi rectificative.

3. Execuţia bugetară de stat

Procedura execuţiei bugetului de stat cuprinde actele juridice şi operaţiunile de

realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor prevăzute în legea bugetară anuală.
Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de
ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.

1. Ordonatorii de credite
Noţiuni generale
Ordonatorii de credite sunt conducătorii instituţiilor publice care primesc credite bugetare prin legea
bugetului de stat. Aceştia au obligaţia de a angaja şi utiliza credite bugetare numai în limita
prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice
respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
Ordonatorii de credite sunt de trei grade şi anume:
1. principali;

2. secundari;

3. terţiari.

1. Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor
publice autonome. Ordonatorii principali de credite pot delega aceasta calitate înlocuitorilor de
drept, secretarilor generali sau altor persoane împuternicite in acest scop. Prin actul de delegare
ordonatorii principali de credite vor preciza limitele şi condiţiile delegării. n cazurile prevăzute
de legi speciale ordonatorii principali de credite sunt secretarii generali sau persoanele desemnate
7
 prin aceste legi. Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea
ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz.
2. Ordonatorii secundari de credite sunt conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică
din subordinea ordonatorilor principali de credite proprii şi a celor din bugetele fondurilor
speciale, cu respectarea dispoziţiilor legale şi repartizează creditele bugetare aprobate pe unităţile
ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite.
3. Ordonatorii terţiari de credite sunt conducători de instituţii publice cu personalitate juridică din
subordinea ordonatorilor principali sau secundari de credite, care utilizează creditele bugetare ce
le-au fost repartizate numai pentru nevoile unităţilor pe care le conduc.
.
2. Compartimentele financiar-contabile ale instituţiilor publice
Compartimentele financiar-contabile ale instituţiilor publice sunt însărcinate cu ţinerea evidenţei
contabile privind constituirea resurselor şi efectuarea cheltuielilor din sumele alocate de la bugetul de
stat, precum şi din venituri proprii.
Conducătorul compartimentului financiar-contabil avizează orice cheltuială efectuată din sumele
alocate de la bugetul de stat, punând viza pentru controlul preventiv.

3. Procedura execuţiei bugetare

Pentru realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare este necesar un complex de acte, fapte
şi operaţiuni, îndeosebi cu privire la încasarea, păstrarea şi eliberarea fondurilor băneşti în şi din contul
bugetului de stat care alcătuiesc procedura execuţiei bugetare.
Procedura execuţiei bugetare este formată din următoarele faze:
1. repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;

2. execuţia de casă a bugetului de stat;

3. realizarea veniturilor bugetare;

4. efectuarea cheltuielilor bugetare.

1. Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare

Veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele
fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele fondurilor
externe nerambursabile şi bugetele instituţiilor publice autonome se repartizează pe

8
trimestre, în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor, de termenele şi posibilităţile de
asigurare a surselor de finanţare a deficitului bugetar şi de perioada în care este necesară efectuarea
cheltuielilor.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor aprobate în bugetele prevăzute la aliniatul de
mai sus se aprobă de către:
▪ Ministerul Finanţelor Publice: pe capitole de cheltuieli şi în cadrul acestora, pe titluri, la
propunerea ordonatorilor principali de credite; pe capitole şi subcapitole la venituri şi pe
capitole şi in cadrul acestora, pe titluri de cheltuieli, pentru bugetul asigurărilor sociale de
stat şi bugetele fondurilor speciale, la propunerea ordonatorilor principali de credite; pentru
sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi pentru transferurile din bugetul de
stat către bugetele locale, la propunerea ordonatorilor principali de credite ai bugetele locale,
transmise de Direcţiile generale ale finanţelor publice ale Ministerului Finanţelor Publice;
▪ ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare,
pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale
ordonatorilor terţiari de credite, după caz;
▪ ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii şi pentru bugetele ordonatorilor
terţiari de
credite bugetare.
Creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat, pot fi folosite la cererea ordonatorilor principali de
credite, numai după deschiderea de credite sau alimentarea cu fonduri de către Ministerul Finanţelor
Publice a conturilor bancare deschise pe seama acestora.
Repartizarea pe trimestre se face în scopul stabilirii unui echilibru în cadrul fiecărui trimestru între
veniturile şi cheltuielile bugetare şi pentru a se evita eventualele diferenţe între volumul veniturilor şi
cel al cheltuielilor.

2. Execuţia de casă a bugetului de stat

Potrivit art. 60 din Legea nr. 500/2002 execuţia de casa a bugetelor ce compun sistemul bugetar se
realizează prin trezoreria statului pe baza normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor
Publice, care asigură:
▪ încasarea veniturilor bugetare;
▪ efectuarea plăţilor dispuse de persoanele autorizate ale instituţiilor publice, în limita
creditelor bugetare şi destinaţiilor aprobate potrivit dispoziţiilor legale;
▪ efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi privind datoria publica interna şi externa
rezultata din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, inclusiv a celor privind
rambursarea ratelor la scadenţa şi plata dobânzilor, comisioanelor, spezelor şi altor
costuri aferente;
▪ efectuarea altor operaţiuni financiare în contul autorităţilor administraţiei publice centrale
şi
locale.

9
În cadrul execuţiei fiecărui buget anual de stat, execuţia de casă se intercalează între execuţia părţii de
venituri şi execuţia părţii de cheltuieli, cuprinzând operaţiunile inerente de încasare, păstrare şi
eliberare a fondurilor băneşti bugetare.

3. Realizarea veniturilor bugetare

Scopul execuţiei părţii de venituri a bugetului de stat este realizarea integrală şi în termenele legale a
veniturilor prevăzute în legea de aprobare a fiecărui buget anual. Această realizare constituie premisa
elementară a efectuării cheltuielilor programate pe acelaşi exerciţiu bugetar şi deci este condiţia
primordială a execuţiei conforme a întregului buget anual de stat.
În realizarea veniturilor bugetare trebuie avute în vedere următoarele principii:
▪ nici un impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi încasate, dacă nu au
fost
stabilite prin lege;
▪ lista impozitelor şi taxelor, precum şi a cotelor acestora, se aprobă prin legea bugetară
anuală;
▪ inadmisibilitatea perceperii, sub orice titlu ori sub orice denumire, de contribuţii directe
sau
indirecte, în afara celor stabilite de Parlament.
Datorită importanţei primordiale a realizării veniturilor bugetare în cadrul execuţiei anuale a bugetului
de stat, aceasta este îndrumată şi controlată atât de către Ministerul Finanţelor prin direcţiile de
specialitate, cât şi de către toate organele cu atribuţii de control financiar.
Realizarea veniturilor bugetului de stat constă în încasarea integrală şi la termenele stabilite a
veniturilor bugetare. Aşadar, în realizarea veniturilor bugetare trebuie îndeplinite cumulativ două
condiţii: încasarea la termen şi în cuantumul prevăzut.

4. Efectuarea cheltuielilor bugetare

Cheltuielile, în general, reprezintă expresia valorică a consumului de mijloace de producţie şi forţă de
muncă pentru satisfacerea unor trebuinţe sociale sau individuale.
Execuţia cheltuielilor aprobate prin legea bugetară în vederea îndeplinirii acţiunilor şi obiectivelor
social-economice presupune un ansamblu de acte şi operaţii, alcătuit din următoarele: solicitarea şi
punerea la dispoziţia ordonatorilor de credite a conturilor bugetare;
repartizarea fondurilor regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital de stat şi instituţiilor
publice;
transferuri pentru unităţi, în cazurile în care acestea nu îşi pot acoperi cheltuielile din veniturile proprii,
stabilite în condiţiile legii;
utilizarea efectivă a fondurilor băneşti de către beneficiari.

10
Creditele sau alocaţiile bugetare reprezintă sume de bani puse la dispoziţia unor beneficiari, în limita
cărora se poate decide efectuarea de cheltuieli pe seama resurselor provenite de la bugetul statului.
Precizăm faptul că acestea nu pot fi depăşite.
Finanţarea de la bugetul statului reprezintă alocarea de fonduri băneşti necesare entităţii finanţate
pentru îndeplinirea unor activităţi social-economice, sume primite cu titlu gratuit şi nerambursabile.
Finanţarea de la bugetul statului se caracterizează prin următoarele:
✓ beneficiarii de alocaţii bugetare sunt numai întreprinderile şi instituţiile publice;

✓ scopul pentru care sunt alocate fondurile bugetare este bine precizat prin lege: pentru
acţiuni social-cultural, activităţi economice, cercetare ştiinţifică fundamentală, apărare,
funcţionarea aparatului de stat. Schimbarea destinaţiei creditelor bugetare este interzisă.
Această cerinţă este justificată de faptul că posibilităţile societăţii sunt limitate în raport
cu trebuinţele sale social-economice, fapt ce determină folosirea cu maximum de
eficienţă a banului public şi numai în interesul întregii societăţi. Lipsa elementului de
echivalenţă este justificată de interesul aparte al societăţii pentru realizarea unor acţiuni
şi obiective, în asigurarea funcţionării unor structuri publice, de care beneficiază, într-o
măsură mai mare sau mai mică, toţi cetăţenii;
✓ creditele (alocaţiile) acordate de la bugetul de stat nu se rambursează, adică sumele de
bani
puse la dispoziţia beneficiarilor nu se mai restituie acestuia.
Asupra folosirii creditelor bugetare, acordate conform prevederilor legii bugetare, pot dispune numai
persoanele care au calitatea de ordonatori de credite bugetare.
Procedura folosirii creditelor bugetare începe cu deschiderea acestor credite de către Ministerul
Finanţelor Publice, care la cererea ordonatorilor principali, dispune trecerea sumelor de bani
reprezentând credite bugetare din bugetul statului în conturile ordonatorilor principali de credite. Din
acest moment aceştia pot trece la acordarea cheltuielilor, cu respectarea următoarelor principii:
1. acordarea de fonduri de la buget se face în limita creditelor bugetare aprobate;

2. creditele bugetare deschise se folosesc potrivit destinaţiilor stabilite;

3. alimentări sau deschideri de credite bugetare se fac numai pe măsura folosirii resurselor
anterior puse la dispoziţia ordonatorilor de credite bugetare;
4. cheltuielile se efectuează numai în măsura necesităţii şi legalităţii şi în regim de
economicitate.
Creditele bugetare reprezintă limita maximă până la care se pot angaja cheltuieli de către
ordonatorii de credite bugetare.
Procedura utilizării creditelor bugetare şi deci a efectuării practice a cheltuielilor prevăzute în bugetele
proprii ale ministerelor, ale altor organe centrale de stat şi ale tuturor instituţiilor publice finanţate din
bugetul statului este o procedură complexă, ce cuprinde potrivit art. 52 alin.1 legea 500/2002
următoarele faze:
❖ angajament;

11
 ❖ lichidare;

❖ ordonanţare;

❖ plată.

❖ .Angajarea cheltuielilor este considerată act generator al fiecărei cheltuieli bugetare, care
poate apărea în forme diferite, ca de exemplu: dispoziţia legală de a se plăti o indemnizaţie,
salarii, etc., contractul de cumpărare a unor materiale, contractul de angajare a unor lucrări
de reparaţii ale clădirilor, acceptarea unei oferte de livrare a unor produse necesare etc.Ca
cerinţă generală, angajarea de cheltuieli din bugetul statului se poate face numai în limita
creditelor bugetare anuale aprobate.
❖ Constatarea lichidităţii este operaţiunea de verificare a realităţii fiecărei cheltuieli, de
verificare şi definitivare a cuantumului bănesc al fiecărei cheltuieli. În acest sens este
verificat conţinutul real al statelor de plată a salariilor sau a altor drepturi băneşti, existenţa
facturilor pentru cumpărări efective de bunuri, prestaţii reale de lucrări etc. precum şi
conformitatea cuantumului salariilor, a preţurilor înscrise în facturi, a tarifelor etc.
Constatarea lichidităţii are însemnătatea juridică de verificare a necesităţii de a efectua o
cheltuială, a dreptului unor subiecte de drept de a primi sume de bani din bugetul statului
sau al unei instituţii publice etc.
❖ Ordonanţarea cheltuielilor este actul administrativ-financiar prin care funcţionarul
competent dispune plata sumei de bani în folosul subiectului de drept beneficiar al fiecărei
cheltuieli. Dispoziţia de acest fel se poate exprima prin aprobarea şi semnarea înscrisului
constatator al cheltuielii sau printr-un act întocmit şi semnat în acest scop de către
ordonatorul de credite.
❖ Plata sumelor de bani ca etapă a procedurii de întrebuinţare a creditelor bugetare sau de
efectuare a cheltuielilor bugetare se poate face în numerar, prin mandat poştal, prin
decontare fără numerar ori în alt mod prevăzut de reglementarea juridică în vigoare.
Remiterea sumei de bani în una din modalităţile mai sus, în folosul beneficiarului legal produce efectul
juridic de stingere a unei obligaţii pecuniare a statului, având în vedere că orice cheltuială prevăzută
în bugetul statului, după constatarea lichidităţii ei, constituie o dotare bănească a statului în relaţie cu
orice alt subiect de drept.
Creditele aprobate prin Legea bugetară anuală pentru cheltuielile unui exerciţiu bugetar nu pot fi
utilizate pentru finanţarea cheltuielilor altui exerciţiu bugetar şi nici cheltuielile bugetare aprobate unui
ordonator principal de credite, pentru finanţarea altui ordonator.
Totodată, cheltuielile aprobate la un capitol al clasificaţiei bugetare nu pot fi utilizate pentru finanţarea
altui capitol dar, de la această regulă sunt admise, în condiţiile legii, o serie de excepţii determinate de
unele situaţii care nu au putut fi prevăzute în perioada întocmirii şi aprobării bugetului de stat. Aceste
excepţii permit ca, în timpul execuţiei bugetare, anumite cheltuieli să se efectueze în funcţie de
necesarul concret de fonduri băneşti, precum şi în funcţie de obiectivele şi acţiunile care sunt finanţate
de la buget.

4. Mijloace de modificare a destinaţiei creditelor bugetare

În practica execuţiei bugetare se cunosc următoarele mijloace de modificare a destinaţiei
12
creditelor bugetare:
a. virările de credite bugetare;

b. transferarea creditelor bugetare;

c. suplimentarea creditelor bugetare;

d. anticiparea creditelor bugetare;

e. blocarea creditelor bugetare;

f. anularea creditelor bugetare.

a. Virările de credite bugetare

Virările de credite bugetare reprezintă modalitatea prin care se pot face modificări în bugetele de
venituri şi cheltuieli ale ministerelor, celorlalte organe de stat şi în bugetele de venituri şi cheltuieli
ale unităţilor subordonate.
Virările constau în trecerea sumelor bugetare de la subdiviziunile clasificaţiei bugetare unde sunt
disponibile, la subdiviziuni unde sunt insuficiente.
b. Transferarea creditelor bugetare

În situaţiile în care, pe baza dispoziţiilor legale, au loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un
ordonator principal de credite la altul, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă
modificările corespunzătoare în bugetele acestora şi în structura bugetului de stat, fără afectarea
echilibrului şi rezervei bugetare.
Transferarea sumelor bugetare justificată de trecerile legale a unor unităţi, obiective şi acţiuni
de la o parte la alta a bugetului de stat, se poate efectua numai la începutul trimestrului anului bugetar.
c. Suplimentarea creditelor bugetare

În conformitate cu prevederile legii, Guvernul este autorizat să repartizeze fonduri suplimentare pe

acţiuni, obiective şi în cadrul acestora pe ministere, celelalte instituţii centrale de stat, precum şi pe
prefecturi şi primăria capitalei, pe măsura reglării preţurilor şi creării condiţiilor de stabilire a evoluţiei
indicilor de preţuri pentru cheltuielile materiale şi a evoluţiei indicilor de preţuri pentru cheltuieli
materiale şi de capital.
Suplimentarea se face la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, pe baza cererilor primite de la
ordonatorii principali de credite bugetare. Pentru aceasta, în bugetul de stat este prevăzut un fond de
rezervă la dispoziţia Guvernului, fond utilizat la acoperirea financiară a unor acţiuni sau sarcini noi
intervenite în cursul anului.
Aceste noi repartizări, care determină o suplimentare a creditelor bugetare anuale, sunt supuse
aprobării Parlamentului rapoarte şi propuneri privind măsurile fiscale şi bugetare.
d .Anticiparea creditelor bugetare
În vederea finanţării unor acţiuni social-culturale şi acoperirea unor cheltuieli economice de interes
local, organele de decizie ale unităţilor administrativ - teritoriale pot încuviinţa utilizarea unor fonduri
de până la 50 la sută din sumele încasate din veniturile proprii ale bugetelor locale respective peste

13
cele aprobate. Utilizarea veniturilor realizate peste cele prevăzute în legea bugetară, pentru anticiparea
unor cheltuieli este condiţionată de următoarele:
✓ depăşirea încasărilor să fie realizată în totalitatea veniturilor proprii stabilite prin bugetul
local respectiv şi să se menţină până la finele anului;
✓ plusurile de venit să provină din activitatea anului respectiv şi să nu fie rezultatul unor
modificări ale legislaţiei sau anumitor subevaluări constatate de organele de control
prevăzute de lege;
✓ unitatea administrativ-teritorială să nu aibă împrumuturi nerambursate.

e .Blocarea creditelor bugetare

Blocarea creditelor bugetare este prevăzută pentru fondurile băneşti aprobate prin legea bugetară şi
rămase nefolosite la sfârşitul trimestrelor I, II şi III ale anului bugetar.
Alocaţii bugetare rămase nefolosite la sfârşitul primelor trei trimestre ale anului bugetar reprezintă, în
fapt, disponibilităţi care, în cursul anului, pot fi trecut fie la fondurile de rezervă destinate unor
cheltuieli noi, fie folosite pentru cheltuielile trimestrului următor al aceluiaşi an, prin deblocare. Pentru
unităţile finanţate de la bugetul de stat, Ministerul Finanţelor Publice poate aproba folosirea sumelor
blocate în trimestrul următor la cererea justificată a ordonatorilor principali.
Potrivit prevederilor legale, se trece la fondul de rezervă bugetară a bugetului de stat următoarele:
✓ disponibilităţile blocate din alocaţiile bugetare pentru retribuirea muncii, inclusiv
impozitul pe
fondul de retribuire;
✓ disponibilităţile blocate de la sumele bugetare pentru care s-a solicitat sau nu s-a primit,
în termen de 45 de zile de la încheierea trimestrului, aprobarea de folosire în perioada
următoare;
✓ alte asemenea disponibilităţi prevăzute în mod expres prin acte normative.

f. Anularea creditelor bugetare

Se anulează creditele bugetare rămase neutilizate în timpul execuţiei bugetare.
Conform dispoziţiilor bugetare, anularea creditelor bugetare poate avea loc numai la cererea
ordonatorilor principali de credite bugetare sau a Ministerului Finanţelor Publice, precum şi prin
efectul legii.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a analiza trimestrial necesitatea menţinerii unor credite
bugetare pentru care, în baza unor dispoziţii legale sau a altor cauze, sarcinile au fost desfiinţate sau
amânate şi de a propune Ministerului Finanţelor Publice anularea creditelor respective. În anumite
situaţii Ministerul Finanţelor Publice va cere acordul ordonatorilor principali de credite pentru
anularea unor credite constatate ca fără justificare temeinică. În caz de divergenţă între Ministerul
Finanţelor Publice şi ordonatorul principal de credite cu privire la anularea unor credite, aceasta va fi
soluţionată de o comisie de mediere a Guvernului. Creditele bugetare anulate pe această cale vor fi
utilizate pentru majorarea fondului de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. Referitor la
această dispoziţie se poate ridica o obiecţie şi anume aceea referitoare la imparţialitatea Guvernului în
medierea unor asemenea divergenţe având în vedere că este parte interesată într-un astfel de litigiu.

14
Interesul guvernului este justificat că fondurile anulate pot fi o sursă importantă a fondului de rezervă
bugetară pus la dispoziţia acestuia.
Evidenţa executării bugetului de stat constă în înregistrarea concomitentă a tuturor operaţiilor de
încasare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor bugetare.
Înregistrarea contabilă a veniturilor şi cheltuielilor, ca şi a încasărilor şi plăţilor în numerar se
efectuează permanent, zilnic, cu ajutorul unor fişe contabile, pe când sinteza acestor înregistrări se
efectuează numai periodic, prin balanţe contabile lunare şi prin bilanţuri şi dări de seamă contabile
trimestriale şi anuale. Aşadar evidenţa bugetară este o evidenţă contabilă sintetică şi analitică care se
ţine pe formulare tipizate uniforme pentru toate organele de stat, regiile autonome şi instituţiile
publice.
Bilanţurile şi dările de seamă contabile trimestriale şi anuale se întocmesc cu particularitatea de a
sintetiza venituri şi cheltuieli, încasări şi plăţi în numerar de la începutul exerciţiului financiar până la
sfârşitul trimestrului respectiv. În acest fel, bilanţurile şi dările de seamă contabile întocmite la sfârşitul
celui de al patrulea trimestru oferă datele contabile ale execuţiei bugetare pe întregul exerciţiu
financiar expirat.
Pe plan central rolul principal în organizarea şi ţinerea evidenţei bugetare îl are Ministerul Finanţelor
Publice care are sarcina conducerii şi îndrumării metodologice a întregului sistem de evidenţă bugetară
din ţara noastră.
Ministerul Finanţelor Publice ţine evidenţa executării bugetului de stat pe baza datelor proprii şi ale
celorlalte organe şi instituţii care au sarcini în executarea bugetului de stat.
Ordonatorii principali şi secundari ţin evidenţa creditelor bugetare primite şi folosite pentru: cheltuieli
proprii, credite bugetare repartizate ordonatorilor subordonaţi, şi ale celor utilizate pentru acţiuni
centralizate.
Ordonatorii terţiari nu au în subordinea lor alţi ordonatori şi în consecinţă ţin numai evidenţa creditelor
bugetare primite şi utilizate pentru nevoile proprii.
Cunoaşterea totalului veniturilor încasate şi a cheltuielilor bugetare efectuate pe anumite perioade timp
se realizează prin prisma dărilor de seamă asupra executării bugetului de stat.
Dările de seamă asupra execuţiei bugetului de stat sunt documente contabile prin care se constată, la
un moment dat, totalul veniturilor realizate şi al cheltuielilor efectuate pe o perioadă de timp expirată.
Toate organele de stat, regiile autonome şi instituţiile publice care au sarcini în procesul executării
bugetului de stat, întocmesc dări de seamă asupra executării bugetare.
Cu ajutorul datelor sintetice contabile despre realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor bugetare
se formulează de către Ministerul Finanţelor Publice concluziile periodice privind veniturile şi
cheltuielile care sunt prezentate Guvernului pentru decizia acţiunilor necesare în funcţie de situaţia
acestei execuţii. Astfel, în cazurile în care în execuţia bugetului statului apar goluri temporare de casă,
pentru acoperirea acestora, până la încasarea veniturilor, se recurge la eventualele resurse aflate în
conturile trezoreriei statului ori la emiterea unor bonuri de tezaur ca procedeu de împrumut de stat
intern, ori la împrumut intern de la Banca Naţională dacă prin legea bugetară anuală s-a reglementat
recurgerea la asemenea împrumuturi.

4. Încheierea execuţiei bugetului de stat

15
Încheierea execuţiei bugetului de stat se realizează în baza următoarelor principii prevăzute în art. 61
Legea 500/2002:
1. execuţia bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an;

2. orice venit neîncasat şi orice cheltuială angajată, lichidată şi ordonanţată, în cadrul

prevederilor bugetare, şi neplătită pană la data de 31 decembrie se vor încasa sau se vor
plăti, după caz, în contul bugetului pe anul următor;
3. creditele bugetare neutilizate pană la închiderea anului sunt anulate de drept;

4. disponibilităţile din fondurile externe nerambursabile şi cele din fondurile publice

destinate cofinanţării contribuţiei financiare a Comunităţi Europene, rămase la finele
exerciţiului bugetar în conturile structurilor de implementare, se reportează în anul
următor.
Execuţia bugetului de stat ia sfârşit pe data de 31 decembrie a fiecărui an, dată la care îşi încetează
aplicabilitatea legile bugetare anuale. La această dată încetează toate operaţiile de încasare a
veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor bugetare aferente bugetului care expiră. Veniturile rămase de
încasat, precum şi cheltuielile neefectuate până la 31 decembrie vor constitui acte şi operaţii ale
bugetului pe anul următor.
Încheierea exerciţiului bugetar anual implică acte şi operaţii după care se procedează la elaborarea şi
aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat.
În ultimul trimestru al exerciţiului bugetar, în vederea încheierii exerciţiului, este necesară urmărirea
veniturilor bugetare restante şi efectuarea cheltuielilor în raport de evoluţia reală a trebuinţelor de
fonduri băneşti ale fiecărui organ sau instituţii publice. În această situaţie dacă se constată că anumite
credite bugetare sau părţi din creditele bugetare aflate la dispoziţia ordonatorilor de credite nu mai
sunt necesare din cauza amânării, modificării ori renunţării la activităţi finanţate din bugetul statului
se procedează la anularea creditelor bugetare respective ca fiind fără justificare. Anularea se propune
de ordonatorii de credite care sunt obligaţi să analizeze menţinerea sau nu a respectivelor credite
bugetare şi să propună Ministerului Finanţelor Publice anularea celor fără justificare.
Concomitent cu realizarea tuturor veniturilor bugetare şi cu efectuarea cheltuielilor necesare,
încheierea exerciţiului bugetar anual implică completarea inventarelor referitoare la bunuri,
completarea evidenţei contabile cu toate înregistrările contabile aferente anului respectiv, ca şi
verificarea conţinutului şi conformităţii soldurilor contabile.
După expirarea exerciţiului financiar anual se procedează la întocmirea conturilor anuale de executare
ale bugetelor ministerelor, celorlalte organe centrale de stat, precum şi ale organelor şi instituţiilor
subordonate acestora. Conturile anuale de execuţie ale acestor bugete împreună cu dările lor de seamă
contabile anuale şi cu conturile privind execuţia de casă a bugetului statului, întocmite de serviciile de
trezorerie, se centralizează la Ministerul Finanţelor Publice în vederea elaborării contului general
anual de execuţie al bugetului statului.
În mod obligatoriu, contul anual de execuţie a bugetului de stat trebuie să cuprindă:
• la venituri:
✓ prevederile bugetare aprobate iniţial;

16
 ✓ prevederile bugetare definitive;

✓ încasările realizate;

• la cheltuieli:
✓ creditele bugetare aprobate iniţial;

✓ creditele bugetare definitive;

✓ plăţile efectuate.

Contul general de executare al bugetului de stat se întocmeşte de către Ministerul Finanţelor Publice
cu un cuprins corespunzător structurii bugetului statului aprobat de Parlament însoţit de conturile
anuale de execuţie a bugetelor ministerelor şi celorlalte organe centrale de stat împreună cu anexele
acestora.
Guvernul analizează lucrările şi prezintă contul general anual de execuţie a bugetului administraţiei
centrale de stat spre aprobare Parlamentului, până la data de 1 iunie a anului următor celui de execuţie.
Parlamentul aprobă contul general anual de execuţie a bugetului administraţiei centrale de stat, cel mai
târziu până la data de 10 noiembrie a anului următor celui la care se referă. Împreună cu acest cont
general anual de execuţie a bugetului administraţiei centrale de stat se depun, se analizează, şi se
aprobă de către Parlament şi conturile de execuţie ale fondurilor speciale (bugete anexe, bugete
extraordinare, bugete autonome, conturi speciale, taxe parafiscale).

4. CONTROLUL EXECUŢIEI BUGETARE

Execuţia bugetului de stat presupune ca realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor aprobate prin
legea bugetară anuală să se facă sub controlul unor organisme de stat cu răspunderi în activitatea
bugetară. Atribuţiile de control al execuţiei bugetare sunt îndeplinite de următoarele organe:
1. Parlamentul ţării, care exercită controlul politic;

2. Curtea de Conturi, care exercită controlul financiar;

3. Ministerul Finanţelor, care exercită un control administrativ specializat.

1. Controlul politic se efectuează de către Parlamentul României, în cadrul prerogativelor sale

generale de control al activităţii executive. Parlamentul ţării, având îndrituirea de a aproba contul
general anual de execuţie a bugetului statului, exercită prin această aprobare controlul
parlamentar asupra modului în care a fost executat bugetul de stat în fiecare exerciţiu bugetar şi
ajunge să cunoască exact situaţia financiară a statului, rezultatele şi perspectivele. Pentru
cunoaşterea şi aprecierea situaţiei financiare a statului cu prilejul aprobării de către Parlament a
contului general de execuţie a bugetului statului este remarcabil că în finalul acestui cont se
precizează excedentul ori deficitul bugetului statului, rezultat din comparând veniturilor realizate
şi cheltuielile efectuate. În caz de excedent, conform dispoziţiilor legale, Parlamentul decide la
propunerea Guvernului modul de utilizare a excedentului avându-se în vedere posibilitatea de a
repartiza cel puţin o parte din excedent pentru crearea unui fond de tezaur al statului a cărui
utilizare să fie decisă în viitor tot de către Parlament. În ipoteza contrară, în care, din contul
general anual de execuţie a bugetului statului rezultă deficit, Parlamentului îi revine îndatorirea
17
 de a decide, tot la propunerea Guvernului, modul şi termenul de acoperire a deficitului, precum
şi acţiunile necesare pentru a se preveni repetarea deficitelor bugetare. Hotărârile Parlamentului
de acest fel sunt de importanţă deosebită în împrejurările în care execuţia bugetului anual a fost
sprijinită prin împrumuturi interne de stat realizate prin bonuri de tezaur nerambursate ori
contractate de Banca Naţională.
2. La cererea Parlamentului, Curtea de Conturi ca organ suprem de control financiar, poate declanşa
controale detaliate asupra conturilor ordonatorilor de credite şi a documentelor justificative care
au stat la baza operaţiunilor bugetare.
3. Controlul administrativ – financiar sau de specialitate se exercită de către autorităţile puterii
executive. Astfel, potrivit legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, Guvernul exercită
conducerea generală a activităţii executive în domeniul finanţelor publice, în acest scop
examinând periodic situaţia financiară, pe economie, execuţia bugetului de stat şi stabilind
măsuri pentru îmbunătăţirea echilibrului financiar. La nivelul Guvernului, funcţionează Corpul
de Control al Primului Ministru, care, potrivit atribuţiilor legale, poate desfăşura acţiuni de
control în domeniul execuţiei bugetului de stat.
Ministerul Finanţelor Publice exercită, în numele statului, controlul în întreaga economie asupra
administrării şi utilizării fondurilor de la bugetul de stat, a realizării veniturilor bugetare, precum şi
pentru prevenirea faptelor de evaziune fiscală.

5. FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE ÎN CADRUL PROCEDURII

BUGETARE

1. Consideraţii preliminare

Desfăşurarea întregului proces bugetar este subordonată disciplinei bugetare ca expresie a

legalităţii necesare în acest domeniu.
Disciplina bugetară prevede - pe de o parte -conformitatea cuprinsului bugetului de venituri şi
cheltuieli al organelor de stat, al instituţiilor publice şi a regiilor autonome aflate în relaţii financiare
cu statul şi –pe de altă parte – o severă disciplină atât în ceea ce priveşte realizarea veniturilor bugetare,
cât şi efectuarea cheltuielilor publice finanţate din bugetul public naţional.
Încălcarea disciplinei bugetare, atrage potrivit legislaţiei financiare în vigoare, răspunderea juridică a
tuturor subiectelor de drept indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice de drept public sau de
drept privat.

1. Formele răspunderii juridice în domeniul dreptului bugetar

18
Răspunderea juridică în domeniul dreptului bugetar poate îmbrăca forme diferite, în funcţie de gradul
de pericol social al faptelor de încălcare a normelor legale, de consecinţele lor patrimoniale, precum
şi de semnificaţia disciplinară a încălcărilor comise de către persoanele având calitatea de funcţionari
ai unor organe de stat, instituţii publice sau regii autonome.
Răspunderea juridică bugetară îmbracă următoarele forme:

19
1. răspunderea administrativ contravenţională este antrenată în cadrul proceselor de
realizare a veniturilor bugetare şi de efectuare a cheltuielilor bugetare. Acest tip de
răspundere se aplică pentru încălcarea normelor referitoare la stabilirea veniturilor
bugetare: în cadrul etapei de elaborare a proiectului bugetului de stat, pentru asigurarea
veniturilor ministerelor, a altor organe centrale de stat sau instituţii publice ori unităţi
subordonate; perceperea cu orice titlu şi sub orice denumire a unor impozite, taxe sau
alte contribuţii băneşti care nu au fost prevăzute în clasificaţia bugetară a veniturilor.
2. răspunderea disciplinară este antrenată în conformitate cu dispoziţiile Codului muncii2
pentru încălcarea normelor disciplinei bugetare de către funcţionarii publici pentru
încălcarea îndatoririlor de serviciu. Abaterile disciplinare de acest fel se constată şi se
sancţionează conform criteriilor specifice de aplicare a răspunderii juridice disciplinare
în activitatea organelor de stat, instituţiilor publice şi regiilor autonome având relaţii
financiare cu bugetul de stat.
3. răspunderea civilă (patrimonială) este menită a realiza indemnizarea victimei până la
concurenţa întregului prejudiciu produs dacă prin faptele ilicite săvârşite, - indiferent de
calificarea lor juridică - s-au produs daune materiale;
4. răspunderea constituţională (numită şi răspundere politică) care este implicată între
raporturile dintre legislativ şi executiv.
5. răspunderea penală intervine atunci când faptele ilicite, care încalcă normele disciplinei
bugetare, întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni prevăzute în Codul penal
şi în legi penale speciale sau în legi nepenale care conţin dispoziţii penale
3. SISTEMUL CHELTUIELILOR ŞI SISTEMUL VENITURILOR PUBLICE

1. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

Cheltuielile publice reprezintă relaţii economico – sociale în formă bănească care se

manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu
ocazia repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii
funcţiilor acestuia.
Efectuarea cheltuielilor publice înseamnă plăţi efectuate de stat pentru achiziţii de
bunuri sau prestări servicii în vederea îndeplinirii diferitelor obiective ale politicii
statului, cum sunt: servicii publice generale, acţiuni social – culturale, acţiuni
economice, etc. . Aceste plăţi sunt efectuate pe diferite căi din impozite, taxe, contribuţii.
Cheltuielile publice sunt extrem de diversificate şi, ca urmare, ele trebuie analizate prin
prisma domeniului în care sunt efectuate, cât şi din punct de vedere al influenţei pe care
o pot exercita asupra procesului reproducţiei sociale.
Cheltuielile publice înglobează:
• Cheltuielile publice efectuate de administraţiile publice centrale de stat, din fonduri
bugetare şi
extrabugetare;
20
• Cheltuielile colectivităţilor locale (ale unităţilor administrativ - teritoriale);
• Cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat;
• Cheltuielile organismelor (administraţiilor) internaţionale finanţate din resursele
publice
prelevate de la membrii acestora.
Cheltuielile bugetare au o sferă de cuprindere mai redusă decât cheltuielile publice în
cadrul cărora sunt cuprinse. Cheltuielile bugetare se acoperă numai de la bugetul de
stat, din bugetele locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat, în timp ce cheltuielile
publice cuprind totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituţiilor publice,
care se acoperă fie de la buget fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii
ale instituţiilor, pe seama veniturilor obţinute de acestea.
Cheltuielile bugetare se delimitează în cadrul cheltuielilor publice în baza câtorva
principii:
• Efectuarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de prevederea expresă şi de
aprobarea nivelului acestora de către Parlament sau de consiliile locale, în conformitate
cu legile în vigoare;
• Nerambursibilitatea sumelor alocate şi cheltuite conform destinaţiilor aprobate;
• Efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condiţiilor şi nu numai de
constituirea (existenţa) resurselor băneşti;
• Finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare a instituţiilor sau
activităţilor care au caracter bugetar(din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat, din bugetele locale sau din bugetele fondurilor speciale);
• Exercitarea controlului financiar care are caracter preventiv şi acordarea vizei cu
ocazia
operaţiunilor de deschidere a finanţării, de alocare şi utilizare a resurselor financiare
publice.

2. SISTEMUL VENITURILOR BUGETARE 1.Definiţia veniturilor

publice
Veniturile statului sunt formate din totalitatea resurselor băneşti instituite prin lege,
care contribuie la constituirea fondurilor băneşti ale acestuia, alcătuind un tot unitar
denumit sistemul veniturilor bugetare.
Prin sistemul veniturilor publice se înţelege totalitatea veniturilor care alimentează
bugetele prevăzute în legea nr. 500/2002.
Din punct de vedere juridic veniturile publice reprezintă obligaţiile băneşti stabilite în
mod unilateral prin acte normative în sarcina persoanelor juridice şi fizice care
realizează venituri şi bunuri impozabile sau taxabile.

21
 2. Categorii de venituri bugetare
În ţara noastră, veniturile publice sunt formate din:
• veniturile administraţiei centrale de stat;
• veniturile administraţiei locale de stat;
• veniturile instituţiilor publice şi activităţilor autofinanţate;
• veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat;
• fondul ajutorului de şomaj.
Din punct de vedere economic veniturile publice cuprind:
• veniturile administraţiei centrale de stat;
• veniturile întreprinderilor publice cu caracter industrial, comercial sau de altă natură;
• veniturile asigurărilor sociale de stat.
Grupările folosite în studiul veniturilor publice au la bază două criterii:
• regularitatea încasării veniturilor publice;
• provenienţa veniturilor publice.
Veniturile publice care se încasează cu regularitate la bugetul de stat se grupează în :
1. venituri ordinare (curente);

2. venituri din capital;

3. venituri diverse;

4. venituri extraordinare (întâmplătoare).

1. Categoriile de venituri publice ordinare (curente) sunt:

1. Venituri fiscale alcătuite din:

Impozite directe, în categoria cărora intră:

a. impozitul pe profit, perceput de la agenţii economici indiferent de forma de proprietate;

b. impozitul pe salarii;

c. alte impozite directe. Impozite indirecte, în care intră:

taxa pe valoare adăugată;

taxele vamale de la persoanele juridice;
taxele vamale şi alte venituri încasate de la persoane fizice prin unităţile vamale;
taxe de timbru încasate de la persoane juridice;
penalităţile şi majorările pentru veniturile nevărsate la timp de către contribuabili;
alte impozite indirecte.
22
 2.Venituri nefiscale în care intră:
1. vărsăminte din profiturile nete ale regiilor autonome ;

2. venituri din dividende la capitalul social al statului la societăţile comerciale;

3. vărsăminte de la instituţiile publice şi anume:

venitul creşelor;
taxele de spitalizare, analize, consultaţii, tratamente, etc.;
taxele pentru brevete de invenţii şi înregistrarea mărcilor de fabrică;
veniturile sanatoriilor balneoclimaterice;
veniturile din activitatea de navigaţie şi alte prestări de servicii în porturi.
veniturile din sumele ce se încasează de către instituţiile de învăţământ drept regim de
cămin şi
cantine;
taxele pentru examinarea conducătorilor de autovehicule,
eliberarea permiselor de conducere şi alte venituri privind circulaţia pe drumurile
publice
3. Venituri din capital în care intră:
venituri provenite din valorificarea unor bunuri ale statului din care fac parte:
venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice;
venituri din valorificarea stocurilor de la rezerva de stat.
4. Venituri diverse din care enumerăm:
venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi despăgubiri; venituri din
amenzile aplicate, potrivit dispoziţiilor legale;
încasarea ratelor scadente la creditele externe acordate de la buget;

23
 încasarea dobânzilor aferente creditelor externe acordate de la buget; venituri
din concesiuni etc.
5. Venituri extraordinare (întâmplătoare) sunt veniturile la care apelează statul în
situaţia în care nu-şi poate acoperi cheltuielile din resurse financiare proprii.
Din această categorie fac parte: emisiunea de bani de hârtie; împrumuturile de
stat interne şi externe; ajutoare de sănătate;
sumele rezultate din participaţia de capital în străinătate; valorificarea în
străinătate a unor bunuri ale statului.
6. Provenienţa veniturilor publice poate fi:
1. internă provenind din : impozite, taxe, veniturile de la ntreprinderile de stat şi
instituţiile publice, emisiune de monedă, donaţii, împrumuturi;
2. externă provenind în cea mai mare parte din: împrumuturi de stat de la diferite
instituţii financiar-bancare internaţionale care pot fi completate cu ajutoare
nerambursabile din partea unor state sau organisme internaţionale.

3. Venituri obţinute din România

Potrivit C. fiscal următoarele venituri sunt considerate ca fiind obţinute din

România,
indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate, sub formă de:
3. venituri atribuite unui sediu permanent în România;

4. venituri din activităţi dependente desfăşurate în România;

5. dividende de la o persoană juridică română;

6. dobânzi de la un rezident;

7. dobânzi de la un nerezident care are un sediu permanent în România;

8. redevenţe de la un rezident;

9. redevenţe de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă

redevenţa este o cheltuială a sediului permanent;
10. venituri din proprietăţi imobiliare situate în România, inclusiv veniturile din
exploatarea resurselor naturale situate în România , venituri din folosirea
proprietăţi imobiliare situate în România şi venituri din transferul dreptului de
proprietate asupra proprietăţilor imobiliare situate în România;
11. venituri din transferul titlurilor de participare la o persoană juridică, dacă
persoana juridică este o persoană juridică română sau dacă cea mai mare parte
a valorii mijloacelor fixe ale persoanei juridice, direct sau prin una sau mai multe
persoane juridice, reprezintă proprietăţi imobiliare situate în România;

24
12. venituri din pensii primite de la bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetul de
stat;
13. venituri din servicii prestate în România;

14. venituri din prestarea de servicii de management, de intermediere sau de

consultanţă în orice domeniu, dacă aceste venituri sunt obţinute de la un rezident
sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în
România;
15. venituri reprezentând remuneraţii primite de nerezidenţii ce au calitatea de
administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei
persoane juridice române;
16. comisioane de la un rezident;

17. comisioane de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă

comisionul este
o cheltuială a sediului permanent;
18. venituri din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România,
indiferent dacă veniturile suntprimite de către persoanele care participă efectiv la
asemenea activităţi sau de către alte persoane;
19. venituri din transportul internaţional aerian, naval, feroviar sau rutier care se
desfăşoară între România şi un stat străin;
20. venituri din premii acordate la concursuri organizate în România;

21. venituri obţinute la jocurile de noroc practicate în România;

22. orice alte venituri obţinute dintr-o activitate desfăşurată în România.

25