ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE POLIŢIE

Master: MANAGEMENTUL ACTIVITĂŢILOR DE ORDINE PUBLICĂ ŞI

SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ

Disciplina: MANAGEMENT ORGANIZAŢIONAL ÎN DOMENIUL ORDINII

PUBLICE I

CONDUCEREA SUBORDONAŢILOR. STILURI DE CONDUCERE

Conducător științific:
Prof. univ. dr. PRUNĂ ȘTEFAN

Masterand:
SABOU RĂZVAN-ANDREI

-BUCUREŞTI-
2020
1
 Abstract:
Stilul de conducere reprezintă modul concret de exercitare a rolului de manager și
metodele folosite de către acesta pentru a determina subordonații să acționeze în direcția atingerii
obiectivelor. Din acest motiv, factorii de decizie în ceea ce priveşte aceste concepte trebuie să fie
unii pertinenţi şi adaptaţi unei situaţii concrete. Stilul de conducere al liderului sau managerului
influenţează în mod direct comportamentul subordonaţilor, dar şi rezultatele acestora. Maximul de
eficienţă nu poate fi obţinut decât printr-un stil comportamental adecvat.

Keywords: public order, management style, subordinates

Ordinea publică și siguranța națională,sunt doua concepte fundamentale ale statului de drept
care asigura un climat de securitate cetațenilor respectiv o siguranță națională pe plan geopolitic.
Aceste două stări de drept şi de fapt care stau la baza unui stat, trebuie să aibă factori de decizie
pertinenți şi reali, astfel încât cetățenilor să le fie asigurat un climat de securitate, care in ziua de azi
este din ce în ce mai greu de realizat.
Conceptului de ordine publică s-a incercat să i se dea mai multe definiții de-a lungul
timpului, însă toate definiţiile au avut elemente comune. Conform Hotărârii nr.196 din 17 martie
20051 privind aprobarea Strategiei Ministerului Administraţiei şi Internelor de realizare a ordinii şi
siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale,
ordinea publică, ca parte componentă a securităţii naţionale, reprezintă starea de legalitate, de
echilibru şi de pace, corespunzătoare unui nivel socialmente acceptabil de respectare a normelor
legale şi de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale,
precum şi funcţionarea structurilor specifice statului de drept şi se caracterizează prin credibilitatea
instituţiilor, sănătatea şi morala publică, starea de normalitate în organizarea şi desfăşurarea vieţii
politice, sociale şi economice, în concordanţă cu normele juridice, etice, morale, religioase şi de altă
natură, general acceptate de societate.
Conform legii nr.51 din 19912 privind siguranța națională a României (publicată în
Monitorul Oficial nr. 163 din 7 august 1991) securitatea națională a României este definită ca fiind
acea stare de legalitate, de echilibru si de stabilitate socială, economică și politică necesară
existenței și dezvoltării statului național român, ca stat suveran, unitar, independent si indivizibil,
menținerii ordinii de drept, precum si climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților
și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor si normelor democratice
statornicite prin Constituție.
De aceea, în centrul preocupărilor autorităților publice se află ordinea publică și siguranța
cetățeanului, ca repere majore ce condiționează buna funcționare a organelor de stat abilitate.
Management sau conducere? La prima vedere, cele două noţiuni par a fi sinonime, însă
pentru a obţine rezultatele mult dorite, trebuie să se cunoască diferenţele dintre ele.
Managementul se defineşte simplu prin eficienţă, deci el ne îndrumă spre a face lucru aşa
cum trebuie. John P. Kotter ( profesor la Harvard Business School3 ) a afirmat că managementul
este componenta organizațională care face ca sistemele alcătuite din oameni și tehnologii să
funcționeze bine zi de zi, săptămână de săptămână, an de an.

1
HOTĂRÂRE nr.196 din 17 martie 2005 privind aprobarea Strategiei Ministerului Administraţiei şi Internelor de
realizare a ordinii şi siguranţei publice, pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale,
Anexă, Consideraţii generale
2
Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată 2014, Capitolul I - Dispozitii generale, art.1
3
https://en.wikipedia.org/wiki/John_Kotter
2
 Dacă managementul organizează sistemele, conducerea este acea componentă
organizațională care creează sistemele ce sunt administrate de manageri, adaptându-le astfel încât să
profite de oportunități și să evite riscuri.
În concluzie, cele două noţiuni nu sunt sinonime, între ele creându-se o relaţie de
interdependenţă.
Comunicarea între șef și subordonat reprezintă un element cheie în comunicarea verticală
ascendentă sau descendentă în orice organizație. În organizația militară, comunicarea este
influențată în foarte mare măsura atât de comportamentele obligatorii rezultate din documentele
formale care reglementează relațiile dintre membrii organizației, cât și de trăsăturile de personalitate
ale celor implicați în procesul comunicării. Modul în care șeful știe să gestioneze climatul creat prin
conducerea sa, reprezintă de regulă ceea ce ar trebui să întelegem prin leadership.
Figura 1

MANAGEMENT CONDUCERE SUCCES

Lider sau manager? Alte două noţiuni care sunt deseori confundate. Liderul este asociat
termenului de influenţare. El este cel care influţează în mod direct subordonaţii, în timp ce
managerii acceptă situaţiile pe care nu le pot influenţa ca atare. Liderul se bazează pe încredere, în
forţele proprii şi prezintă încredere faţă de cei aflaţi sub conducerea sa. Managerul se bazează de
asemenea pe încredere, dar, spre deosebire de manageri, liderii coordonează oamenii spre atingerea
obiectivelor companiei prin influenţare (nu manipulare).Diferenţele dintre un manager şi un lider nu
se găsesc doar la nivel lingvistic, iar acest lucru a fost studiat de-a lungul anilor.
Abraham Zaleznika, profesor de frunte în domeniul psihodinamicii organizaţionale şi al
psihodinamicii conducerii4, a evidenţiat 12 diferenţe între noţiunea de lider şi noţiunea de manager,
diferenţe pe care şi alţii le-au preluat de-a lungul anilor şi le-au dezvoltat. Aceste diferenţe sunt
următoarele:

Diferenţele dintre un manager şi un lider5 Tabel 1

DIFERENŢE
MANAGER LIDER
1. Managerii administrează Liderii inoveză
2. Managerii întreabă când şi cum Liderii întreabă ce şi de ce
3. Managerii se concentrează asupra sistemului Liderii se concentrează asupra oamenilor
4. Managerii fac lucrurile cum trebuie Liderii fac ce trebuie
5. Managerii menţin Liderii dezvoltă
6. Managerii se bazează pe control Liderii se bazează pe încredere

4
https://en.wikipedia.org/wiki/Abraham_Zaleznik
5
Abraham Z., Learning Leadership, Ed. Paperback, 1988, p.88
3
 7. Managerii au o perspectivă pe termen scurt Liderii au o perspectivă pe termen lung
8. Manageriile acceptă situţiile pe care nu le Liderii sfidează situaţiile pe care nu le pot
pot influenţa ca atare influenţa ca atare
9. Managerii privesc către finalizarea Liderii privesc către noi orizonturi
obiectvului
10. Managerii imită Liderii creează
11. Managerii sunt avansaţi dintre clasicii „buni Liderii sunt caractere individuale
soldaţi”
12. Managerii copiază Liderii dau dovadă de originalitate

Max Lindsberg6 evidenţiază diferenţele dintre manager şi lider în funcţie de punctul de

vedere abordat:
a) Viziunea;
b) Motivaţia;
c) Elanul.

Figura 2

Din punct de vedere al viziunii, managerul face lucrurile cum trebuie, ţinând seama de toate
circumstanţele, detaşându-se de un anumit tipar în a rezolva problemele. Reduce cât se poate
riscurile şi pune accent mai mult pe prezent. Alege raţiunea în defavoarea memoriei.
Liderul acţionează „ca la carte”, aplecându-se spre viitor, acceptă uşor schimbările şi pune în
balans emoţia şi raţiunea înainte de a lua o decizie.
Din punct de vedere al motivaţiei, managerul foloseşte controlul în timp ce liderul apelează
la încredere. Managerul structurează echipa și o organizează, aplică stimulente, apelează la
abordarea „oficială”, pune accentul pe structură, tactică și sisteme. Astfel dă dovadă de mult tact în
alegeri.
Liderul atrage oamenii și îi aliniază la noua direcție, inspiră, apelează la o cauză comună şi
pune accentul pe valorile esenţiale, pe filozofia comună şi binele comun. El este cel care ţine cont
de tot grupul atunci când ia o decizie, „binele comun” fiind ţinta pe care liderul şi-a propus să o
atingă.
Din punct de vedere al elanului, managerul se orientează spre eficienţă. Întrebările utilizate
de acesta sunt „Când? Cum?”, administrează şi optimizează într-un cadru rigid şi exercită
autoritatea conferită de poziţia pe care o are.

6
https://leaders.ro/newsfeed/diferentele-dintre-lideri-si-manageri/
4
 Liderul nu se orientează spre eficienţă, ci se centrează spre aceasta. Întrebările utilizate de
acesta sunt „Ce? De ce?”, inovează, eludează regulile și politicile sau le schimbă şi foloseşte
influenţa personală.
În opinia mea, având în vedere analiza prezentată, liderul şi managerul trebuie să coexiste.
Consider că aceste concepte creează o relaţie de interdepenţă, ele fiind de fapt complementare,
nicidecum în opoziţie.
Conducătorii se diferenţiază între ei prin stilul de conducere pe care îl adoptă. Conform
Dicţionarului de psihologie socială 7, stilul de conducere este definit ca fiind o variabilă continuă
care se manifestă ca interacţiune a tendinţelor dominante de comportament şi de atitudine ale
managerilor.
Mielu Zlate definește stilul de conducere ca fiind "modul concret de jucare a unui rol, deci
de transpunere efectivă în plan comportamental a exigenţelor ce derivă din statutul de conducător"8.
Mihaela Vlăsceanu afirma în acest sens că "personalizarea conducerii se constituie la
confluenţa dintre caracteristicile individuale şi situația cu care se confruntă conducătorul"9.
De-a lungul timpului, au existat mai multe clasificări ale stilurilor de conducere. Una dintre
ele este propusă de Kurt Lewin şi colaboratorii lui, R. White şi R. Lippit în lucrarea „Psychologie
dynamique-les relations humaines”10.
Primele încercări de studii experimentale asupra stilurilor de conducere aparţin lui K.Lewin,
care în lucrarea „Psychologie dynamique-les relations humaines” a identificat trei stiluri respectiv:
 Autoritar sau autocratic - în care conducătorul determină activitatea grupului,
fixează sarcinile de muncă şi metodele de lucru; deşi, pe termen scurt, stilul este eficace, generează
tensiuni, nemulţumiri, frustrări, ostilitate şi chiar agresivitate; stilul de conducere autoritar este
opusul celui liber. Conducătorul autocratic (sau „șeful”) este cel care determină politica grupului ori
ia decizii fără a-i consulta pe ceilalţi membri.
Premisele stilului autoritar sunt :
- Chiar de la bun început persoanele nu au plăcerea să muncească şi sub cel mai mic
pretext ocolesc munca. Pentru ale impune să lucreze este necesar de a aplica constrângerea,
controlul, ameninţarea cu pedeapsa.
- Persoanele nu au amor propriu, se străduie să scape de orice responsabilitate
preferând să fie conduse.
- Persoanele doresc să fie protejate.
 Democratic - în care conducătorul discută problemele şi adoptă deciziile împreună
cu grupul, chiar dacă face aprecieri obiective şi realiste asupra activităţii celorlalţi; stilul este
eficace, asigură interdependenţa de acţiune a membrilor grupului, precum şi stabilirea unor relaţii
de bună colaborare şi a unui climat socio-afectiv plăcut;
Premisele stilului democrat sunt:
- Munca este un proces natural. Dacă condiţiile sunt favorabile, persoanele nu numai
că îşi vor asuma responsabilitatea, dar vor tinde spre respectarea acesteia;
- Dacă persoanele cunosc scopurile şi obiectivele organizaţionale, ele vor folosi
automanagementul;
- Posibilitatea înaltă de a participa la elaborarea deciziilor, le oferă ocazia să îşi
manifeste potenţialul intelectual şi spiritul creativ.

7
A. Tucicov; S. Chelcea; M. Golu, Dicţionar de psihologie socială, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981
8
M. Zlate, Leadership şi management, Ed. Polirom, 2004, p.97
9
M. Vlăsceanu, Psihosociologia organizațiilor şi conducerii, Ed. Paideia, 1993, p. 315
10
K. Lewin, Psychologie dynamique-les relations humaines, Ed. Presses Universitaires de France, 1964, p. 83
5
  Laissez-faire sau liber - când conducătorul lasă subordonaţilor săi întreaga libertate
de decizie şi de acţiune, furnizează anumite informaţii suplimentare şi nu se interesează de
derularea activităţii, deşi la început favorizează instalarea unei atmosfere destinse, stilul generează o
eficienţă scăzută, deoarece în cadrul grupului se lucrează fără angajare profundă în muncă şi la
întâmplare.
Concluziile studiului lui K. Lewin au fost următoarele:
- Stilul autocratic asigură o productivitate înaltă, dar conducătorul trebuie să fie permanent
prezent în cadrul grupului, întrucât rezultatele muncii scad apreciabil în lipsa acestuia;
- Stilul democratic este mai popular, mai agreat şi mai consecvent din punct de vedere al
productivitătii;
- Stilul liberal s-a dovedit slab din toate punctele de vedere, generând ineficienţă.
La concluzii apropiate ajunge şi R. Likert, care în lucrarea „Le gouvernement participable de
l′entreprise” distinge patru sisteme de management (stiluri de conducere) şi anume:
• sistemul 1 (stilul autoritar-exploatator), caracterizat prin conducere pe bază de frică şi
constrângere, comunicarea la vârf, deciziile sunt adoptate şi impuse de către nivelul superior al
ierarhiei fără consultare, superiorii şi subordonaţii sunt din punct de vedere psihologic foarte
îndepărtaţi şi, uneori, se acordă recompense;
• sistemul 2 (stilul autoritar-paternalist), caracterizat prin conducerea prin recompense mai
degrabă decât prin sancţiuni, dar subordonaţii rămân integral supuşi, informaţiile ascendente de la
bază sunt cele care convin şefului, deciziile sunt luate în partea superioară a ierarhiei, numai
anumite decizii, minore, sunt delegate subordonaţilor şi se solicită idei şi propuneri de la
subordonaţi;
• sistemul 3 (stilul consultativ), caracterizat printr-o încredere sporită dar nu deplină în
subordonaţi; conducătorii folosesc eficace ideile şi propunerile subordonaţilor şi stimulează
comunicaţiile ascendente şi descendente, se folosesc preponderent recompensele şi, mai rar,
sancţiunile iar deciziile se adoptă tot la nivelul ierarhic superior;
• sistemul 4 (stilul participativ), caracterizat printr-o încredere deplină a conducătorilor în
subordonaţi, se stimulează permanent comunicaţiile în organizaţii, ideile şi propunerile
subordonaţilor, participarea la stabilirea obiectivelor şi luarea deciziilor, iar conducătorii şi
subordonaţii sunt apropiaţi din punct de vedere psihologic. W.J. Reddin, în Les trois Dimensions
des dirigeants, plecând de la propria teorie tridimensională a conducerii (potrivit căreia valoarea
unui conducător este dată depreocuparea pentru sarcini, preocuparea pentru contacte şi preocuparea
pentru randament), evidenţiază opt stiluri de muncă specifice conducătorilor: negativ, birocrat,
altruist, promotor, autocrat cu bunăvoinţă, ezitant sau oscilant şi realizator.
Ceva mai târziu, în 1957, N.R.F. Maier11(psiholog american, născut în 1900), a completat
această clasificare. El a poziționat cele trei stiluri de conducere definite de Lewin şi colaboratorii
acestuia în cele trei vârfuri ale unui triunghi echilateral, trasând pe fiecare latura a acestui triunghi
câte unul din alte trei stiluri de conducere intermediare între cele clasice, şi anume12:
1. stilul paternalist între autoritar şi permisiv;
2. stilul majoritar între autoritar şi democratic;
3. stilul liber cu discuții între democratic şi permisiv.
Stilul paternalist este caracterizat de faptul că autoritatea este cea care ia decizia, luând însă
în considerare într-o anumită măsură şi părerile membrilor grupului.
Stilul majoritar este caracterizat de puternica participare a membrilor grupului la luarea
deciziei şi de faptul că în acest sens există o supunere a minorității în faţa deciziei majorității.
11
https://fr.wikipedia.org/wiki/Norman_Maier
12
http://www.rasfoiesc.com/business/management/ABORDAREA-TEORETICA-A-STILURIL43.ph
6
 Stilul liber cu discuții este în schimb caracterizat de faptul că membrii grupului discută
aspectele care vizează interesele comune, însă acest lucru nu presupune şi luarea unei decizii şi
implicit o acțiune în acest sens.
Maier a completat această schemă, luând în calcul posibilitatea ca un lider să poată să fie
inclus chiar in mijlocul triunghiului descris de aceste stiluri de conducere.

Tipologia stilurilor de conducere după Maier13 Figura 3

În 1958, R. Tannenbaum şi W.H. Schmidt au evidenţiat o altă clasificare, clasificare care a

avut la bază cele spuse de către Lewin, Lippitt si White. El a pus accent tot pe comportamentul
liderului de a lua o decizie, însă el consideră că există doar 2 stiluri, şi anume:
- stilul autoritar;
- stilul democratic.
Pe lângă tipologia unidimensională, mai există o tipologie bidimensională şi o tipologie
tridimensională.
Tipologia bidimensională are în vedere o clasificare bazată pe două dimensiuni ale activităţii
manageriale. Considerația este o trăsătura caracteristica unui conducător care este centrat pe relațiile
cu membrii grupului, în timp ce structurarea este o caracteristică a unui lider centrat pe sarcină, pe
organizarea activității. Altfel spus, "Considerația este măsura în care un lider este abordabil şi arată
preocuparea personală pentru subordonați"14, în timp ce "structurarea este gradul în care un lider se
concentrează asupra atingerii obiectivelor de activitate ale grupului".
Clasificările stilurilor de conducere de tip tridimensional 15 sunt cele în cazul cărora analiza
este realizata din perspectiva a trei dimensiuni ale activității manageriale. Astfel de tipologii sunt
realizate în două moduri diferite:
- pe de o parte, unii autori care au realizat o tipologie de tip bidimensional mai adaugă
acesteia o a treia dimensiune de analiză, obținând astfel o clasificare tridimensionala
- pe de altă parte, alți autori realizează noi clasificări, utilizând de la început trei dimensiuni
ale activității manageriale.
În concluzie, stilul de conducere adoptat de manager sau lider nu influenţează doar starea
subordonaţilor, ci şi rezultatele aceestora. Astfel, nu trebuie să confundăm managementul cu
conducerea şi managerul cu liderul. Un adevărat lider sau manager nu trebuie să aibă un tipar în
ceea ce priveşte stiul de conducere pentru că aşa ceva nu există, ci trbuie să adapteze stilul său în
funcţie de situaţiile cu care se confuntă.

13
Moldoscopie (Probleme de analiză politică), Revistă ştiinţifică trimestrială, nr. 4 (LI), Ed. CEP USM, 2010, p. 103
14
G. Johns , Comportament organizațional, Ed. Economică, 1998, p. 299
15
http://www.rasfoiesc.com/business/management/ABORDAREA-TEORETICA-A-STILURIL43.php#_ftnref7
7
 BIBLIOGRAFIE

1. Hotărâre nr.196 din 17 martie 2005 privind aprobarea Strategiei Ministerului

Administraţiei şi Internelor de realizare a ordinii şi siguranţei publice, pentru
creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea criminalităţii stradale, Anexă,
Consideraţii generale
2. Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată 2014, Capitolul I -
Dispozitii generale, art.1
3. https://en.wikipedia.org/wiki/John_Kotter
4. https://en.wikipedia.org/wiki/Abraham_Zaleznik
5. Abraham Z., Learning Leadership, Ed. Paperback, 1988, p.88
6. https://leaders.ro/newsfeed/diferentele-dintre-lideri-si-manageri/
7. A. Tucicov; S. Chelcea; M. Golu, Dicţionar de psihologie socială, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1981, p.208
8. M. Zlate, Leadership şi management, Ed. Polirom, 2004, p. 97
9. M. Vlăsceanu, Psihosociologia organizațiilor şi conducerii, Ed. Paideia, 1993, p. 315
10. K. Lewin, Psychologie dynamique-les relations humaines, Ed. Presses Universitaires de
France, 1964, p. 83
11. https://fr.wikipedia.org/wiki/Norman_Maier
12. http://www.rasfoiesc.com/business/management/ABORDAREA-TEORETICA-A-
STILURIL43.php
13. Moldoscopie (Probleme de analiză politică), Revistă ştiinţifică trimestrială, nr. 4, Ed.
CEP USM, 2010, p. 103
14. G. Johns , Comportament organizațional, Ed. Economică, 1998, p. 299
15. http://www.rasfoiesc.com/business/management/ABORDAREA-TEORETICA-A-
STILURIL43.php#_ftnref7