Instituţiile financiare internaţionale se împart în două categorii:

 Bănci de dezvoltare multilaterale, care au ca misiune principala reducerea sărăciei.

o Cele mai cunoscute bănci de dezvoltare multilaterală sunt: Banca Mondială,
Banca Europeană de Investiţii şi Banca Nordică de Investiţii.
o Băncile de dezvoltare multilaterală regională sunt: BIRD, Banca de Dezvoltare
Inter-Americană, Banca de Dezvoltare Africană şi Banca de Dezvoltare Asiatică.
 Agenţii de credit pentru export, care încurajează exporturile şi investiţiile străine directe.

Sfera de activitate a FMI

Fondul Monetar Internaţional (FMI) este o instituţie financiară internaţională şi
multinaţională cu atribuţii în domeniul monetar, prin încheierea de aranjamente financiare cu
ţările membre. Obiectivele fundamentale ale FMI sunt următoarele:
 Promovarea comerţului internaţional şi a dezvoltării sale echilibrate;
 Asigurarea stabilităţii cursurilor de schimb, pe plan internaţional şi monitorizarea unui
sistem multilateral de plăţi;
 Limitarea restricţiilor valutare şi a acordurilor discriminatorii între ţări, care frânează
dezvoltarea comerţului internaţional;
 Spijinirea ţărilor care experimentează deficite temporare ale balanţei de plăţi;
 Constituirea unui cadru adecvat pentru adoptarea deciziilor monetare, cu efecte pe plan
internaţional.
Organul suprem al FMI, cu cele mai mari atribuţii în procesul de luare a deciziei, este
Consiliul Guvernatorilor. Consiliul guvernatorilor se întruneşte o dată pe an. Din structura sa
fac parte miniştrii de finanţe sau guvernatorii Băncilor Centrale din fiecare ţară membră.

Operaţii şi tranzacţii derulate de FMI:

Activitatea FMI se centrează pe trei direcţii principale:
 Monitorizarea activităţii economice şi financiare a ţărilor membre FMI şi
propunerea de soluţii de politică economică pentru prevenirea crizelor în
aceste ţări. Supravegherea situaţiei economice în ţările membre vizează în
principal următoarele domenii:
o Cursul de schimb, politica monetară şi fiscală
o Politicile structurale
o Supravegherea sectorului financiar şi prevenirea transmiterii crizelor din
domeniul bancar
o Continua evaluare a riscului şi vulnerabilităţii induse de volatilitatea fluxurilor de
capital, specifice economiei globale.
o Acordarea de asistenţă financiară, în principal sub formă de credite, pentru ţările
care se confruntă cu dezechilibre temporare de balanţă externă. În mod particular
sunt sprijinite ţările cu cele mai scăzute venituri, în cursa pentru reducerea
sărăciei.

1
  Acordarea de asistenţă tehnică şi training în domeniile de competenţă ale Fondului
(politică macroeconomică, monetară şi fiscală, managementul cheltuielilor publice,
sustenabilitatea sectorului financiar) destinate în special ţărilor din Africa Sub-Sahariană
şi Asia. Aceste fonduri sunt destinate întăririi capacităţilor de funcţionare a acestor ţări şi
promovării unei creşteri economice durabile.

Principiul condiţionalităţii este procesul prin care FMI condiţionează acordarea unui credit
şi deblocarea tranşelor suucesive de credit de realizarea unor obiective prevăzute în programul
economic conceput de ţara beneficiară împreună cu FMI.

Creditele de tip stand-by reprezintă astfel o modalitate de a atrage resurse financiare de la

Fond, cu condiţia de a accepta implementarea unui program de ajustare structurală în ţara
solicitantă. Au ca scop finanţarea ţărilor care se confruntă cu dezechilibre pe termen scurt ale
balanţelor de plăţi.

Facilităţile FMI
 Facilitatea petrolieră (1973-1974, 1979-1980) -> este acordată pe fondul creşterii
preţului petrolului în această perioadă, şi totodată ca urmare a acumulării de deficite
înalte în balanţa de plăţi a ţărilor membre în curs de dezvoltare. În această perioadă, ţările
dezvoltate au înregistrat presiuni inflaţioniste severe, care au condus la creşterea ratelor
dobânzii şi la reducerea importurilor.
 Facilitatea rezervelor suplimentare -> a fost introdusă în 1997 în scopul de a întâmpina
nevoile de finanţare pe termen foarte scurt, la scară mare. Apariţia acestei facilităţi este
legată de criza financiară care s-a propagat în ţările emergente în anii 1990. In acest
context, ieşirile masive de capital din ţările emergente au făcut necesară intervenţia
financiară a FMI, intervenţie fără precedent până în acel moment. Rambursarea creditelor
prevedea termene de maxim 2-2.5 ani şi impunea plata unor rate de dobândă mai înalte
decât cele obişnuite pentru creditele FMI.
 Facilităţile de ajustare structurală şi Facilitatea de ajustare structural extinsă ->
sunt programe de creditare acordate pe termen mediu, cu o perioadă de graţie şi o rată
preferenţială de dobândă. Sunt asemănătoare cu creditele stand-by, din punct de vedere al
mecanismului de acordare. Singura diferenţă este legată de perioada de acordare.
 Facilitatea de reducere a sărăciei şi promovare a creşterii economice(1999) ->
facilitează accesarea de împrumuturi de către ţările cele mai sărace în scopul reducerii
sărăciei. În 2005, 78 de ţări cu venit mic erau eligibile pentru acest tip de facilitate.
Creditele acordate în cadrul a cestui program implică plata unei rate a dobânzii de 0.5%
pe an.
 Facilitatea de prevenire şi combatere a şocurilor exogene-> oferă sprijin financiar
ţărilor cu venituri mici, care se confruntă cu şocuri exogene precum: variaţii ale preţului

2
 materiilor prime (inclusiv petrol), calamităţi naturale şi conflicte regionale de natură să
obstrucţioneze relaţiile comerciale ale ţării respective.

Drepturile speciale de tragere (DST) reprezintă unitatea monetară internaţională de rezervă

emisă de FMI printr-un amendament la statutul FMI în 1969.
Iniţial, cotele de participare la FMI erau stabilite în funcţie de mai multe criterii:
 Mărimea PIB
 Mărimea rezervelor oficiale de aur şi dolari
 Volumul importului şi exportului
Cotele de participare sunt denominate în prezent în Drepturi Speciale de Tragere (DST)
unitatea de cont a FMI.

Grupul Băncii Mondiale

Banca Mondială este o instituţie internaţională specializată în acordarea de
asistenţă financiară şi tehnică pentru ţările în curs de dezvoltare sau subdezvoltate şi
nu funcţionează precum o bancă propriu-zisă.

Agenţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) acordă credite în condiții foarte

avantajoase (pe termene lungi, de până la 45 de ani, la rata de dobândă de 0,75% țărilor
lumii a treia.

Banca Internatională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) finanțează doar

sectorul public în țările asistate de Banca Mondială implicându – se în proiecte de
infrastructură, educație, sănătate, rețele de apă şi canalizare etc. Aceste credite sunt
rambursabile şi se acordă cu condiția ca proiectul finanțat astfel să aducă profit cu
timpul.

Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) finanțează sectorul privat din țările asistate
şi intervine, de obicei, prin investiții în capitalul unor companii listate la bursă (Equity
Venture). Intrând in acționariatul acestor companii sporeşte credibilitatea şi atractivitatea
lor pe piața de capital

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) s-a înfiinţat în 1991 pentru
a sprijini ţările europene din fostul Bloc Comunist în dezvoltarea sectorului privat şi adoptarea
valorilor specifice economiei de piaţă. România a aderat la BERD la 29 mai 1990, cu o cotă de
subscriere de 96 milioane euro.
Activitatea BERD poate fi redată succint astfel:
 Sprijinirea investiţiilor străine directe în ţara beneficiară a asistenţei BERD
 Acordarea de asistenţă tehnică, împrumuturi şi facilităţi de leasing

3
  Promovarea privatizării, a competiţiei libere, a înfăptuirii de reforme structurale şi
sectoriale şi a principiilor guvernanţei corporative
 Mobilizarea capitalului autohton
 Sprijinirea dezvoltării infrastructurii, ca o condiţie a creşterii economice durabile.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia financiară a Uniunii Europene,

înfiinţată la 1 ianuarie 1959 prin Tratatul de la Roma. Ca şi celelalte instituţii din cadrul UE, BEI
vrea sa obtina o creştere economica echilibrata.
Împrumuturile acordate de BEI au 5 obiective majore:
 Coeziune economică şi socială
 Protecţia mediului şi creşterea calităţii vieţii
 Implementarea „Iniţiativei de inovare 2010”
 Dezvoltarea ajutorului comunitar şi politici de cooperare a ţărilor partenere
 Pregătirea ţărilor candidate pentru integrarea în UE.

Fondurile structurale ale UE destinate tarilor membre sunt gestionate de Comisia

Europeană şi pot fi accesate numai de ţările membre UE, şi nu şi de cele în curs de aderare la
UE. Ele sunt:
 Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) este principalul instrument al
politicii regionale a UE şi are ca scop promovarea dezvoltării regiunilor rămase în urmă,
susţinerea reconversiei economice şi dezvoltarea zonelor cu probleme structurale. Fondul
finanţează proiecte de infrastructură, sprijinirea IMM-urilor, realizarea de investiţii (IT,
de exemplu) şi crearea de locuri de muncă.
 Fondul Social European (FSE) este orientat asupra formării profesionale şi asupra
oportunităţilor de angajare a şomerilor şi muncitorilor pe Piaţa Unică.
 Fondul European pentru Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA –Orientare)
vizează dezvoltarea sectorului agricol şi a zonelor rurale precum şi acordarea de ajutoare
pentru fermieri.
 Instrumentul Financiar pentru Orientarea Politicii Pescuitului (IFOP) este conceput
pentru a sprijini dezvoltarea acestui sector de activitate.
 Fondul de Coeziune a fost creat ca urmare a Tratatului de la Maastricht şi destinat
finanţării infrastructurii şi proiectelor de mediu în ţările mai puţin dezvoltate ale UE.
Aceastea sunt ţările al căror PIB/ loc este sub 90% din media Comunităţii. Fondul nu
cofinanţează programe, ci furnizează finanţare directă pentru proiecte individuale.

Principalele fonduri instituite pentru a facilita integrarea ţărilor in curs de aderare în UE sunt:
 PHARE - Programul Phare a fost conceput în vederea acoperirii a trei obiective majore:
o Dezvoltare instituţională prin consolidarea administraţiei publice şi a instituţiilor
din ţările candidate, în scopul funcţionării lor eficiente în interiorul UE.
o Realizarea de investiţii pentru sprijinirea aplicării legislaţiei comunitare.
4
 o Realizarea de investiţii în domeniul coeziunii economice şi sociale.
 SAPARD - Fondurile alocate ţărilor candidate prin programul Sapard se utilizează pe
baza programului naţional pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi au ca scop:
o Dezvoltarea agriculturii şi alinierea acesteia la cadrul legal comunitar
o Dezvoltarea zonelor rurale
 ISPA - Este un program destinat finanţării proiectelor de infrastructură şi mediu în
ţărilecandidate la UE.

Balanţa de plăţi este un instrument macroeconomic, cu rol informativ, care are rolul de a
măsura echilibrul extern al unei ţări.
Tranzacţiile care se desfăşoară între o ţară şi străinătatea se înregistrează în balanţa de plăţi,
pe conturi şi subconturi, în funcţie de tipul lor.
În structura balanţei de plăţi identificăm următoarele conturi:
1. Contul curent
2. Contul de capital
3. Contul rezervelor oficiale
Exemplu: Un investitor englez cumpără un pachet de acţiuni listate la bursa de la Viena
pentru care plăteşte 100 GBP, prin intermediul brokerului său. Compania emitentă depozitează
suma respectivă la o bancă din Marea Britanie, astfel încât investiţia de portofoliu a
cumpărătorului englez, în valoare de 100 GBP, dă naştere unui debit de 100 GBP în contul de
capital al Marii Britanii (pentru că a achiziţionat active ale unei companii străine) şi unui credit
de 100 GBP în contul de capital al Austriei (pentru ca acea companie vieneză şi-a extins
deţinerile de active exprimate în lire sterline).
Echilibrul balanţei de plăţi externe - Suma dintre soldul contului curent şi cel de capital
este întotdeauna egală cu zero. Astfel, balanţa de plăţi se găseşte întotdeauna în echilibru.
Conceptele de „deficit” şi „excedent” al balanţei de plăţi se referă de fapt la dezechilibrele
contului curent sau ale contului de capital, şi nu la balanţa de plăţi.