Sunteți pe pagina 1din 2

Dezvoltarea Personalului

Înainte de a purcede la citirea acestui text, te invit să privești video atașat.

Cînd vorbim despre dezvoltarea personalului considerăm toate activitățile interne și


externe, formale și non-formale, la care participă angajații unei organizații și în urma
cărora se dezvoltă abilități, acumulează cunoștințe și formează sau schimbă atitudinea
față de anumite subiecte.
O politică de Dezvoltare a personalului bine organizată contribuie la îmbogățirea
portofoliului intelectual al organizației, ceea ce motivează angajații să aibă performanțe
înalte și să aducă inovații.
În ce constă o politică eficientă de dezvoltare a personalului?
În primul rînd aceasta trebuie să fie orientată spre dezvoltarea competențelor cheie, care
să contribuie la îmbunătățirea muncii angajatului și la realizarea obiectivelor strategice a
organizației. Se are în vedere că nu pur și simplu facem teambuilding sau training tematic
atunci cînd ne trezim că ceva nu merge bine în organizație. Dar, avem un plan anual de
dezvoltare, care reiese din necesitatea de învățare a angajaților raportat la obiectivele de
dezvoltare a organizației. Evaluarea necesităților de învățare se face prin intermediul unui
interviu sau chestionar o dată în an. De cele mai multe ori, organizațiile află necesitățile
de dezvoltare a angajaților din evaluarea anuală sau semianuală.
În al doilea rînd, politica de dezvoltare trebuie să motiveze angajații să-și dorească mai
mult. Vorbim aici despre alegerea activităților de teambuilding și training și a
Formatorilor/celor care livrează activitățile de instruire. Astfel ca aceștia din urmă să fie
profesioniști, să livreze sesiuni de instruire calitative și să aducă plus valoare activității
profesionale a angajaților. Angajații sunt mulțumiți, au dezvoltat abilitățile necesare și
acum ei sunt motivați să ofere performanță înaltă.
Nu o să intrăm în teorii despre Dezvoltarea personalului. Multe poți citi și în internet, dacă
dorești.
ATENȚIE. Activitate practică
Eu te provoc să trecem la treabă și mai întîi să identificăm necesitățile de dezvoltare a
colegilor.
Te invit să realizezi un chestionar pentru colegii tăi/angajații unei organizații pentru a afla
necesitățile lor de dezvoltare. Chestionarul poate să conțină nu mai puțin de 5 întrebări.
Întrebările pot să fie de timp închis sau de timp deschis. Te las pe tine să alegi întrebările.
Un exemplu de întrebare: Cum crezi, de ce abilități/competențe/cunoștințe mai ai nevoie
pentru ca să faci mai multe vînzări? (dacă este vorba de funcția unui vînzător)
_____________________
După ce am descoperit necesitățile de dezvoltare, vedem care din
temele/subiectele/domeniile în care doresc sau au nevoie să se dezvolte angajații pot să-
i ajute să-și realizeze munca mai bine sau chiar să treacă la un nivel superior în carieră.
Aici te invit să faci o aliniere a competențelor postului, despre care am vorbit mult anterior,
cu temele/subiectele/domeniile în care ai depistat necesitatea de dezvoltare.
De exemplu, din chestionar ai identificat că Vasile Vasilache, care ocupă funcția de
Manager de proiect necesită/dorește să-și dezvolte abilitățile de lucru AdobeFotoshop,
managementul timpului, managementul proiectelor, managementul conflictelor, munca în
echipă, citire rapidă. Atunci cînd analizăm fișa sa de post, realizăm că adobe fotoshop și
citirea rapidă nu sunt competențe necesare pentru ca el să-și exercite bine funcția.
Celelalte competențe sunt vitale pentru a avea performanță și a realiza proiecte de
succes.
Analizînd chestionarele celorlalți colegi, identificăm că majoritatea au nevoie sau doresc
să-și dezvolte competențele de management a timpului și munca în echipă.
Ce acțiuni putem întreprinde?
Pentru a dezvolta competențele de management a timpului și munca în echipă putem
planifica activități de instruire interne, pentru care alegem unul sau mai mulți formatori
profesioniști care vor livra în cadrul organizației sesiunile de training. Pentru celelalte
competențe relevante funcției oferim posibilitatea de a le dezvolta în cadrul unor training-
uri deschise organizate de către companiile specializate.
Aceasta ar fi o variantă.
Există organizații care dețin un sistem de dezvoltare intern online. Un program în care
găsești conținut scris și video la oricare din competențele necesare pentru a avea o
performanță înaltă. Astfel, angajatul poate desinestătător sau orientat de către managerul
resurse umane să intre la orice oră și să se bucure de procesul de învățare. Oricum,
eficiența este mai mare atunci cînd dezvolți competențele într-un grup de lucru din mai
multe persoane.
Odată ce am identificat necesitățile de dezvoltare, facem un plan anual de dezvoltare.
O să mă opresc aici. Și te las să lucrezi asupra activității practice de mai sus.
SUCCES!

S-ar putea să vă placă și