Sunteți pe pagina 1din 4

Treningul personalului - ca motivare și promovare

Calitatea angajaţilor şi perfecţionarea lor prin training şi educaţie sunt factorii cei mai
importanţi în stabilirea unei profitabilităţii pe termen lung pentru firmele mici. Dacă angajezi şi
păstrezi angajaţi buni, este o politică bună să investeşti în perfecţionarea abilităţilor lor, pentru a
le mări productivitatea. Câteodată se consideră că trainingul se aplică doar noilor angajaţi.
Aceasta este o greşeală, pentru că trainingul permanent pentru angajaţii curenţi îi ajută să se
adapteze la cerinţele care ţin de schimbarea rapidă a sarcinilor de lucru.
Criza economică atrage după sine reducerea bugetelor de instruire. În condițiile scăderii
puterii de cumpărare atât pe zona de servicii, cât și produse, vor rămâne pe piață și vor avea
succes firmele care vor ,,arunca” în luptă cei mai bine pregătiți angajați.
Dacă ne uităm în jurul nostru, vom vedea evoluția pozitivă a firmelor care au investit
permanent în instruirea angajaților și dispariția de pe piața moldovenească a unor firme care nu
au făcut acest lucru. Acestea nu au înțeles că angajatul, omul, este valoros atâta timp cât este
susținut în dezvoltarea sa.
Pe plan legislativ, Codul muncii al Republicii Moldova nu are prevederi foarte clare în
ceea ce privește formarea profesională, însă în realitate trainingul a devenit o necesitate de bază
și un factor cheie al succesului pentru angajat și angajator deopotrivă.

Conceptul de training

Definitiile date conceptului de "training" sunt variate pentru ca și specialiștii care le-au
emis sunt diferiți. Dar, cel mai adesea, training-ul este descris ca fiind un proces sistematic de
dobândire de noi cunostinte, abilitati și atitudini necesare indeplinirii mai eficace a atributiilor
unui anumit post, prezent sau viitor. Educația este diferită de training și dezvoltare prin setul de
cunoștinte, abilități și atitudini care, în cazul ei, sunt de natură mai generală. Ea se poate realiza
atât prin acțiuni de învățare în afara companiei, dar și în companie.

Scopul training-ului și perfecționării.

Angajații dobândesc de multe ori un sentiment sporit de respect personal, demnitate și


bunăstare ca urmare a a faptului ca se simt mai utili firmei și societății. În general vor primi o
parte mai mare din beneficiile materiale obținute de pe urma creșterii productivității. Acești
factori le ofera un sentiment de satisfactie datorită îndeplinirii obiectivelor companiei și a celor
personale.
Motivele pentru sublinierea importanței perfecționarii personalului se referă la:
 Crearea unei rezerve de personal disponibil atunci când este nevoie de înlocuitori pentru
membrii personalului care pleacă sau care urcă pe scara ierarhică în organizaţie.
 Sporirea abilităţii companiei de a adopta şi a folosi instrumente tehnologice noi prin
informarea suficientă a personalului pe această temă.
 Construirea unei echipe eficiente şi foarte motivate care să sporească poziţia competitivă a
companiei şi să ridice moralul angajaţilor.
 Asigurarea resurselor umane adecvate pentru extinderea spre noi programe.
Cercetarile au aratat care sunt beneficiile specifice pe care o firma le poate dobândi prin
training-ul și perfectionarea personalului sau, iar acestea implică:
- Cresterea productivității.
- Reducerea ratei de inlocuire a angajaților.
- Cresterea eficienței, care are ca efect castiguri financiare sporite.
- Scaderea nevoii pentru supraveghere.

Procesul de instruire

Acesta este un proces planificat și sistematic care are ca obiectiv eliminarea decalajului
dintre nivelul de performanță existent și cel dorit.
Motivele declanșării unei analize ale nevoii de instruire pot fi:
 schimbări tehnologice care modifică procesele de muncă,
 implementarea unor softuri,
 schimbări de produse sau servicii,
 fuziunea cu alte firme,
 informații rezultate din instruirile precedente,
 evaluarea performaței angajaților, autorizări sau certificări externe necesare,
 cereri directe venite din partea personalului,
 reclamațiile clienților sau rapoartele de neconformitate,
 modificări legislative,
 cercetări de marketing,
 manifestările concurenței, etc.
În cadrul organizației, procesul de instruire și dezvoltare constă în parcurgerea unui ciclu
alcătuit din patru etape:
1. Identificarea nevoilor de instruire.
Nevoile de training pot fi evaluate prin analiza a trei domenii importante din cadrul
managementului resurselor umane: organizația ca întreg, caracteristicile postului și
nevoile indivizilor. Se porneste de la evaluarea starii actuale a companiei, cum
procedeaza, ce face cel mai bine și nivelul abilitatilor angajatilor pentru indeplinirea
acestor sarcini. Aceasta analiza va oferi cateva repere care pot ajuta la evaluarea eficientei
programului de training. Firma ar trebui sa stie unde doreste să ajunga în urmatorii cinci
ani, în funcție de planul strategic pe termen lung pe care il are. E nevoie de un program de
training pentru a-și indeplini acele obiective.
2. Proiectarea și planificarea instruirii
3. Furnizarea instruirii
4. Evaluarea rezultatelor instruirii

Beneficii ale programelor de instruire

 Instruirea personalului ajuta bunul mers al afacerii,


 Instruirea este un instrument de recrutare. Angajații tineri de astăzi sunt orientati catre
cautarea unui loc de munca care le permite să învete noi compente,
 Instruirea promoveaza satisfacția la locul de muncă,
 Instruirea este un instrument de insuflare de loialitate din partea angajaților buni,
 Instruirea personalului adaugă flexibilitate și eficiență,
 Instruirea oferă angajaților sezonieri un motiv de a reveni.
Instruirea și îmbunatățirea competentelor angajatilor este logica de bază a afacerii. Incepe
din ziua 1 și crește pe masură ce angajații cresc. Desigur, poate dura ceva timp pentru a vedea
rezultatele investiției, dar câstigurile pe termen lung asociate cu instruirea angajaților, fac
diferența. Cheltuiala pe termen scurt pentru un program de instruire asigură păstrarea angajaților
calificati și productivi, care vor ajuta compania să aibă succes.

Statistică

Potrivit sondajului Kelly Global Workforce Index (KGWI) din 2013, majoritatea
angajaților (57%) declară că motivația principală pentru care aleg un program de
training/dezvoltare este "posibilitatea de promovare în cadrul companiei actuale". Alți 47%
citează posibilitatea de a lucra la o altă firmă, în vreme ce 42% au în vedere schimbarea
domeniului de activitate. Contrar stereotipurilor, generația “milenară” este cea mai motivată de
dorința de a avansa la locul de muncă prezent. Angajații nu se tem de loialitate, dimpotrivă, ei
sunt dispuși să rămână “la datorie” și să dea tot ce au mai bun, atâta timp cât primesc șansa de a
crește și de a-și împlini potențialul. Vestea bună pentru angajatori este că trainingul poate deveni
un instrument esențial de retenție a capitalului uman, o investiție strategică cu impact major
asupra rezultatelor de business și asupra competitivității.
Din punct de vedere al domeniilor profesionale, nevoile cele mai importante de formare
și dezvoltare sunt în matematică, inginerie și IT, în timp ce angajații din știință, sănătate și
educație sunt cel mai puțin interesați de instruire suplimentară.

Învățarea la locul de muncă – cea mai populară formă de training

Numeroase studii susțin ideea că învățarea la locul de muncă este cea mai eficientă formă
de training. Angajatii învață practicând și câștigă în același timp un salariu, apoi au șansa de a
dezvolta competențe care vor avea aplicabilitate directă în munca lor.
Alte forme de dezvoltare personală sunt: coaching, consultanță, studiu individual, e-
learning, mentoring.
Cuvinte-chieie: training, dezvoltare personala, dezvoltare profesionala, competente,
angajati, motivatie, loc de munca, cariera, schimbare

Bibliografie
Traininguri, articolul Proceduri corecte pentru instruirea personalului în organizații,
disponibil la https://www.traininguri.ro/instruirea-personalului/ 29.12.2016
Gazeta de Sud, articolul Scopul trainingului şi al perfecţionării, 15.01.2009, disponibil la
http://www.gds.ro/Bani-afaceri/2009-01-15/Scopul+trainingului++și+al+perfectionarii/
29.12.2016
Compania Traininguri Specializate, articolul Motive pentru a investi în instruirea
personalului, disponibil la http://trainingurispecializate.ro/instruirea-personalului-merita-
investitia/ 29.12.2016
Portalul Societatii Civile Moldova, articolul Training: Dezvoltarea personalului,
disponibil la http://www.civic.md/instruiri/34535-training-dezvoltarea-personalului.html
29.12.2016
Codul Muncii Al Republicii Moldova, Publicat : 29.07.2003 în Monitorul Oficial Nr.
159-162 art Nr : 648, COD Nr. 154 din 28.03.2003, disponibil la
http://lex.justice.md/md/326757/ 29.12.2016
Compania Learning Network, articolul Training și dezvoltare în noul mileniu -
perspective ale angajaților, disponibil la http://www.learningnetwork.ro/articol/training-și-
dezvoltare-noul-mileniu-perspective-ale-angajatilor/1216 29.12.2016
Ejob, articolul Scopul training-ului și perfectionarii, 1 iunie 2005, disponibil la
https://cariera.ejobs.ro/scopul-training-ului-și-perfectionarii/ 29.12.2016
RegieLive, articolul Perferctionarea Și Trainingul Resurselor Umane, disponibil la
http://biblioteca.regielive.ro/referate/management/perferctionarea-și-trainingul-resurselor-
umane-13611.html 29.12.2016
Compania GPB Consulting, articolul disponibil la
http://www.gbp.ro/training_și_dezvoltare.html

S-ar putea să vă placă și