Baltagul

De Mihail Sadoveanu
- caracterizarea Vitoriei Lipan –

Capodopera a creatiei sadoveniene, romanul “Baltagul” reprezinta un

adevarat poem al naturii si al sufletului omului simplu, o “Miorita” la
dimensiuni mari cum afirma George Calinescu.
In acest roman se impune ca personaj principal, Vitoria Lipan, o eroina
complex ace reprezinta o adevarata sinteza de spiritualitate straveche
romaneasca. Ea ilustreaza chipul muntencei aprige deprinse sa infrunte
asprimile vietii. Personajul este portretizat fizic din cateva linii care suprind
acele elemente ce restrang lumina interioara. Astfel, ochii caprui, aprigi,
tineri inca, scrutand zari necunoscute si lumina castanie a parului tradeaza
inefabilul feminine, dar si forta launtrica a femeii de care se simte irezistibil
atras si Nechifor Lipan: “Era deasupra tuturora; avea intr-nsa o putere si o
taina pe care Lipan nu era in stare sa le dezlege, venea la dansa ca la apa cea
buna”.
Ca toate femeile de la munte, Vitoria poarta grija gospodariei dovedind
pricepere, harnicie si energie. Ea impartaseste viata grea a nevestelor de oier
care uneori “stau vaduve inainte de vreme” sin u se dau in laturi de la
treburile barbatesti. Astfel, deseori Vitoria se ducea singura la campie si
incarca malaiul in desagi punandu-I pe cinci caluti si calarind ea insasi
barbateste pe cel dintai.
Ca mama a doi copii, Minodora si Gheorghita, Vitoria vegheaza cu
dragoste si devotement asupra cresterii si educatiei lor, insuflandu-le, in
primul rand, respect fata de obiceiurile si traditiile din batrani. Cocul, valsul
si bluza I se par Vitoriei impotriva firii si-si admonesteaza cu severitate fiica
atunci cand aceasta incalca traditiile. In ceea ce-l priveste pe Gheorghita,
flacaul este pregatit cu grija de mama sa sa-si assume responsabilitatile care-
I revin ca barbat.
Portretul moral al eroinei se completeaza cu dragostea si devotamentul ce
le poarta sotului ei. Lui i-a fost credincioasa mai bine de 20 de ani si l-a
asteptat rabdatoare sa se intoarca din drumurile lui. Intarzierea neobisnuita a
acestuia o nelinisteste pe Vitoria, caci ea ii site toate drumurile si
intoarcerile, stie ca in ciuda unor trecatoare rataciri vine intotdeauna la
“salasul lui”. Banuiala unei intamplari fatale ii este intarita de un vis rau
prevestitor in care are viziunea lui Nechifor trecand Calare o apa neagra.
Pentru Vitoria, absenta barbatului declanseaza o puternica drama interioara,
dar si imperativul actiunii immediate nemijlocite. Desi pare aceeasi in
exterior, neuitandu-si nicio clipa indatoririle de sotie si mama, Vitoria isi
adanceste viata interioara, ea se conduce dupa legi si semen doar de ea
stiute, dar mai ales, dupa vocea naturii si vocea experientei morale a lumii in
care traieste. Cautarea lui Lipan ii apare ca o datorie sacra si ca o experienta
unica ce solicita curatenie interioara si binecuvantare divina, de aceea se
roaga fierbinte la icoana Sfintei Ana, posteste indelungat, se spovedeste si se
impartaseste pentru a-si purifica trupul si sufletul de orice pornire
nepotrivita, increderea in puterea credintei nu exclude spiritual practice si
luciditatea, femeia dovedindu-se priceputa la negot, prevazatoare cu banii,
ferma in sfaturile gospodaresti date argatului, grijulie cu Minodora pe care o
lasa la manastire.
Mistuita de arsita din interiorul ei, Vitoria porneste la drum in cautarea
lui Nechifor, dovedind o hotarare neclintita, intelingenta, curaj, tact si o buna
cunoastere a firii oamenilor. Neobosita, face popasuri la hanuri, iscodeste,
cerceteaza, pune cap la cap informatiile primite, se comporta adecvat in cele
mai diferite situatii infaptuind cu tristete ritualurile traditionale in cazul
nuntii, al botezului si al inmormantarii. Inteligenta native si puterea tainica
de comunicare cu semnele naturii, o ajuta sa reface intocmai traseul parcurs
de Lipan. Ca un adevarat “Hamlet feminin” , ea stie sa-si disimuleze starile,
sa-si stapaneasca durerile, revolta si disperarea, chiar si atunci cand gaseste
osemintele lui Lipan raspandite in rapa, socotind ca nu este timp pentru
lamentatii, se grabeste sa indeplineasca randuielile sacre aprinzand faclia
langa osamintele mortului organizand cu pricepere dupa datina, priveghiul,
inmormantarea si praznicul. Vitoria nu precupeteste nici bani si nici eforturi
pentru a-l cinsti asa cum se cuvinte pe omul iubit. Durerea, revolta si
disperarea mult timp asteptata in adancul sufletului ei izbucnesc cu putere o
singura data strigatul sfasietor cu care-l cheama pe cel pierdut pentru vecie
atunci cand este coborat.
Ca un adevarat detective, munteanca reconstituie cu fidelitate crima,
creeaza o atmosfera de angoasa, o stare de presiune psihologica asupra
faptasului determinandu-l sa-si recunoasca vina. Dup ace-si face datoria si
restabileste adevarul si dreptatea, Vitoria isi indreapta gandul spre viitor
dovedind o indarjire sporita in infruntarea greutatilor vietii.
Caracterizarea personajului se face in primul rand indirect prin actiunile
sale, gesture, comportament, ganduri si vorbe, dar si din perspective altor
personaje. Darzenia, perseverenta, spiritul justitiar si intuirea adanca a firii
oamenilor sunt calitati care trezesc respectful si admiratia tuturor celor care
o cunosc pe Vitoria. Pentru fiul ei, Gheorghita, ea este chiar o fiinta
misterioasa: “mama asta trebuie sa fie farmacatoare (…) cunoaste gandul
omului”.
 Personaj complex, Vitoria Lipan reprezinta taranul de la munte. In
comportarea ei, este cuprinsa o intreaga filosofie de viata si un echilibru care
amintesc de “Miorita”, dar si o sobrietate si o simplitate grava ce duc cu
gandul la eroinele tragediilor antice.