Ideea ,,romanității românilor” cuprinde continuitatea geto –
dacilor după războaiele daco – romane, continuitatea daco – romanilor după retragera aurealiană și în perioada migrațiilor, precum și latinitatea românilor.
Etnogeneza românească reprezintă procesul formării
poporului român și a limbii române, care s-a desfășurat, în principal, la nord de Dunăre, încheindu-se la sfârșitul sec. VIII și începutul sec. IX.
CONCLUZII
Disputa în jurul continuității românilor s-a desfășurat din
motive politice, într-o perioadă în care românii transilvăneni și-au intensificat lupta pentru obținera de drepturi naționale, atât în perioada stăpânirii habsburgice cât și cea a dualismului austro-ungar. Problema romanității românilor a depășit mereu cadrul strict științific, amestecându-se cu sfera politicului din diferite motive depinzând de epoca istorică. Studierea romanității românilor și a continuității acestora la nordul Dunării s-a dovedit necesară atât pentru a cunoaște originea poporului român și a limbii române, cât și pentru a combate pretinsele argumente ale teoriei imigraționiste.
CONSTANTE ÎN ABORDAREA ROMANITĂȚII
ROMÂNILOR
Umaniștii au fost primii care au scos în evidență legăturile
dintre limba română și cea latină, dintre poporul român și cel roman.
Teoria imigraționistă a apărut și s-a dezvoltat în perioadele în
care românii din Transilvania au început să lupte pentru drepturile lor politice și naționale iar istoricii români au reacționat imediat la fiecare afirmație , combatând-o cu argumente istorice, lingvistice și arheologice.
În secolul al XX-lea accentul se pune pe descoperirile