Partea I

 INTRODUCERE

 Ideea ,,romanității românilor” cuprinde continuitatea geto –

dacilor după războaiele daco – romane, continuitatea daco –
romanilor după retragera aurealiană și în perioada migrațiilor,
precum și latinitatea românilor.

 Etnogeneza românească reprezintă procesul formării

poporului român și a limbii române, care s-a desfășurat, în
principal, la nord de Dunăre, încheindu-se la sfârșitul sec. VIII și
începutul sec. IX.

 CONCLUZII

 Disputa în jurul continuității românilor s-a desfășurat din

motive politice, într-o perioadă în care românii transilvăneni
și-au intensificat lupta pentru obținera de drepturi naționale,
atât în perioada stăpânirii habsburgice cât și cea a dualismului
austro-ungar. Problema romanității românilor a depășit
mereu cadrul strict științific, amestecându-se cu sfera
politicului din diferite motive depinzând de epoca istorică.
  Studierea romanității românilor și a continuității acestora la
nordul Dunării s-a dovedit necesară atât pentru a cunoaște
originea poporului român și a limbii române, cât și pentru a
combate pretinsele argumente ale teoriei imigraționiste.

 CONSTANTE ÎN ABORDAREA ROMANITĂȚII

ROMÂNILOR

 Umaniștii au fost primii care au scos în evidență legăturile

dintre limba română și cea latină, dintre poporul român și cel
roman.

 Teoria imigraționistă a apărut și s-a dezvoltat în perioadele în

care românii din Transilvania au început să lupte pentru
drepturile lor politice și naționale iar istoricii români au
reacționat imediat la fiecare afirmație , combatând-o cu
argumente istorice, lingvistice și arheologice.

 În secolul al XX-lea accentul se pune pe descoperirile

arheologice.