Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Concedierea Pentru Necorespundere Profesională
Concedierea Pentru Necorespundere Profesională
profesională
5 octombrie 2023 | Andreea GURICĂ
PrintFriendly
Andreea Gurică
Art. 61 din Codul Muncii reglementează cazurile în care angajatorul poate dispune
concedierea salariatului pentru motive ce țin de persoana acestuia, respectiv concedierea
disciplinară, concedierea în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la
domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, concedierea în cazul inaptitudinii
fizice și/sau psihice a salariatului și, în fine, concedierea pentru necorespundere
profesională.
Așadar, prevederile art. 63 alin. 2 Codul Muncii sunt clare, în sensul că angajatorul are
obligația de a stabili criterii de evaluare fie prin contractul colectiv de muncă, fie prin
regulamentul intern al unității. În caz contrar, angajatorul nu are niciun temei pentru a
dispune concedierea salariatului pentru necorespundere profesională.
Rezultatul evaluării profesionale nu este obligatoriu pentru angajator, acesta fiind singurul în
măsură să aprecieze dacă va emite sau nu decizia de concediere pentru necorespundere
profesională.
Dacă însă angajatorul va decide să emită decizia de concediere, trebuie să aibă în vedere că
art. 62 Codul Muncii prevede că acesta are obligația de a emite decizia de concediere pentru
necorespundere profesională în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării
cauzei concedierii. În timp ce unii autori au apreciat că termenul de 30 de zile instituit de
Codul Muncii este un simplu termen de recomandare, a cărui nerespectare nu atrage nicio
sancțiune, alți autori au apreciat că nerespectarea termenului de 30 de zile atrage decăderea
angajatorului din dreptul de a mai dispune concedierea.
Decizia de concediere se emite în scris de către angajator iar potrivit art. 62 alin. 3 din Codul
Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să
cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța
judecătorească la care se contestă.
Așadar, ceea ce diferențiază cele două noțiuni – concedierea pentru motive de necorespundere
profesională și concedierea disciplinară – este culpa salariatului. Cu alte cuvinte,
necorespunderea profesională are la bază aptitudinile de muncă ale salariatului, stăpânirea
insuficientă a deprinderilor necesare îndeplinirii sarcinilor de serviciu.[6]
Astfel, în practica instanțelor s-a reținut că intră sub incidența cauzelor de concediere
disciplinară și nu sub incidența motivelor de concediere pentru necorespundere profesională
fapte precum întârzierea în efectuarea unor lucrări, folosirea necorespunzătoare a personalului
din subordine, neluarea în considerare a recomandărilor șefului ierarhic.[7]
În schimb, s-a apreciat că sunt fapte apte să conducă la concedierea pentru necorespundere
profesională cazul salariatului care nu mai face față obligațiilor sale de serviciu, urmare a
reducerii capacității de muncă a acestuia sau ipoteza în care se instituie, prin act normativ,
condiția promovării unui examen pentru continuarea activității în calitate de salariat.[8]
Delimitarea celor două noțiuni este extrem de importantă, întrucât identificarea greșită a
temeiului concedierii poate conduce la anularea deciziei de concediere, cu consecința
reintegrării salariatului pe postul deținut anterior concedierii și obligarea angajatorului la plata
unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate cu celelalte drepturi de
care salariatul ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediat.
În plus, se impune a se preciza că nu este posibil ca prin decizia de concediere să fie indicate
concomitent mai multe temeiuri de drept ale concedierii, cum ar fi necorespunderea
profesională sau abaterea disciplinară, deoarece indicarea mai multor temeiuri ar fi de natură a
crea confuzie cu privire la modalitatea prin care a intervenit încetarea raportului juridic de
muncă și nu ar permite instanței de judecată ca, în cazul contestării deciziei de concediere, să
realizeze un control efectiv de legalitate.[9]
În concluzie, având în vedere că procedura concedierii pentru motive de necorespundere
profesională este una rigidă, recomandăm angajatorilor să emită decizia de concediere
cu observarea tuturor prevederilor legale incidente, în caz contrar existând riscul
anulării deciziei de concediere de către instanțele de judecată. În plus, angajatorul
trebuie să cerceteze atent faptele ce i se impută salariatului, astfel încât să identifice dacă
acestea intră sub incidența cauzelor de concediere disciplinară sau constituie un motiv
de concediere pentru necorespundere profesională.
[1] A se vedea decizia nr. 1431/2011 din data de 7 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București. A se
vedea în același sens și Alexandru Țiclea. Codul Muncii. Legislație conexă. Comentarii. Jurisprudență, editura
Universul Juridic 2020, p. 379;
[2] A se vedea A. Athanasiu, M. Volonciu, L. Dima, O. Cazan cit. în Marius Cătălin Preduț, Codul muncii
comentat. Protecția datelor personale, telemunca, munca virtuală și alte forme de muncă, ediția a II-a, completată
și revizuită, editura Universul Juridic 2019, p. 271;
[3] A se vedea decizia nr. 564/2001 citată în Alexandru Țiclea. Codul Muncii. Legislație conexă. Comentarii.
Jurisprudență, editura Universul Juridic 2020, p. 381;
[4] A se vedea Marius Cătălin Preduț. Codul muncii comentat. Protecția datelor personale, telemunca, munca
virtuală și alte forme de muncă, ediția a II-a, completată și revizuită, editura Universul Juridic 2019, p. 269;
[5] A se vedea decizia nr. 1431/2011 din data de 7 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București. A se
vedea în același sens și Alexandru Țiclea. Codul Muncii. Legislație conexă. Comentarii. Jurisprudență, editura
Universul Juridic 2020, p. 379;
[6] A se vedea Marius Cătălin Preduț. Codul muncii comentat. Protecția datelor personale, telemunca, munca
virtuală și alte forme de muncă, ediția a II-a, completată și revizuită, editura Universul Juridic 2019, p. 211;
[7] A se vedea Alexandru Țiclea. Codul muncii comentat, ediția a IV-a, editura Universul Juridic, p. 710, cit. în
Marius Cătălin Preduț, Codul muncii comentat. Protecția datelor personale, telemunca, munca virtuală și alte
forme de muncă, ediția a II-a, completată și revizuită, editura Universul Juridic 2019, p. 271;
[8] Idem;
[9] A se vedea în acest sens decizia nr. 1814/2012 din data de 29 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel
București;