FACTORII DE PRODUCŢIE ȘI PRODUCTIVITATEA

Avuţia naţională şi factorii de producţie

De reţinut:
Avuţia naţională reprezintă totalitatea resurselor de care dispune o ţară la un moment dat.
Componentele principale ale avuţiei naţionale:
a) resursele umane în care sunt incluse diferitele categorii ale populaţiei (populaţia totală, populaţia
activă, populaţia ocupată) şi structura populaţiei pe grupe de vârstă;
b) resursele naturale: fondul funciar (terenul arabil, fâneţe şi păşuni naturale, vii, livezi), fondul forestier
(păduri, plantaţii), stocul cinegetic şi cel piscicol, apele şi potenţialul hidroenergetic, rezervele de substanţe
minerale utile;
c) bunurile materiale în care sunt incluse capitalul fix, capitalul circulant, bunurile din inventarul casnic,
gospodăresc şi personal al populaţiei, rezervele financiar-valutare etc.;
d) bunurile spirituale reprezentate prin : potenţialul de ştiinţă şi tehnologie (brevete şi licenţe
pentru invenţii, inovaţii, etc), stocul de învăţământ, stocul de informaţii, stocul sănătăţii publice, fondul
de cultură şi artă etc.
De reţinut:
Factorii de producţie reprezintă potenţialul de resurse productive atrase în circuitul
economic.
Factorii de producţie tradiţionali:
- natura (pământul);
- munca;
- capitalul.
Neofactorii de producţie:
- abilitatea întreprinzătorului;
- resursele informaţionale;
- tehnologiile.

Exemple rezolvate:

1. Avuţia naţională a unei ţări apare în ştiinţa şi practica economică sub formă de:
a) resurse – stoc;
b) resurse – fluxuri;
c) factori de producţie consumaţi;
d) bunuri de consum.

2. Factorii de producţie reprezintă:

a) parte a capitalului tehnic;
b) parte a capitalului financiar;
c) parte a resurselor economice atrase în procesul economic;
d) numai obiect al proprietăţii private.

3. Sursa componentelor avuţiei naţionale se află în:

a) puterea politică;
b) distribuţia veniturilor;
c) munca depusă;
d) concurenţa de pe piaţă.

4. Care este relaţia între resurse şi factori de producţie?

a) raport de la întreg la parte;
b) raport de la parte la întreg;
c) raport subunitar;
d) raport unitar.
5. Precizaţi câţi factori de producţie originari există:
a) 2;
b) 3;
c) 5;
d) 6.

6. Caracterul limitat al factorilor de producţie nu este compatibil cu:

a) creşterea intensivă a producţiei;
b) sporirea rodniciei muncii;
c) risipa;
d) creşterea eficienţei factorilor de producţie.

7. Dezvoltarea economică este de tip extensiv atunci când:

a) se bazează pe sporirea volumului factorilor de producţie;
b) are la bază îmbunătăţirea calitativă a factorilor de producţie;
c) urmăreşte perfecţionarea tehnologiilor;
d) se bazează pe eliminarea oricăror întreruperi în activitatea economică.

Munca - factorul determinant al producţiei

Munca este activitatea conştientă, specific umană, prin care oamenii utilizând uneltele şi instrumentele
adecvate, îşi valorifică opţiunile, experienţele şi cunoştinţele pe care le posedă, în vederea obţinerii bunurilor
necesare satisfacerii trebuinţelor lor. Munca, privită ca factor de producţie, este reprezentată de totalitatea
resurselor umane care pot fi şi sunt antrenate în procesul de producţie.
Munca a fost şi va fi în continuare factorul determinant, activ al producţiei, deoarece prin muncă se
realizează folosirea celorlalţi factori de producţie, perfecţionarea şi combinarea lor cât mai eficientă.

De reţinut:
Ca factor de producţie, munca este reprezentată de resursele de muncă (populaţia aptă
de muncă şi populaţia ocupată).

Referitor la potenţialul de muncă al unei ţări, sunt necesare clarificări asupra următoarelor categorii de
bază:
Populaţia activă cuprinde totalitatea persoanelor ocupate în procesul muncii în diferitele activităţi în
cadrul diviziunii sociale a muncii, inclusiv persoanele care satisfac stagiul militar obligatoriu, elevii şi studenţii
de la cursurile de zi (care nu muncesc), precum şi persoanele în curs de schimbare a locului de muncă.
Populaţia în vârstă de muncă cuprinde totalitatea persoanelor cuprinse în limitele legale de vârstă,
indiferent dacă participă sau nu la vreo activitate.
Populaţia aptă de muncă cuprinde toate persoanele având vârstă legală de muncă şi care, datorită
aptitudinilor fizice şi intelectuale pe care le posedă, pot să participe la muncă.
Populaţia ocupată cuprinde totalitatea persoanelor care îşi aduc efectiv contribuţia la crearea de noi
bunuri materiale şi servicii.
Corelaţiile dintre tipurile de populaţie evidenţiate mai sus pot fi puse în evidenţă prin intermediul
următorilor indicatori:
Indicele de activitate se determină ca raport procentual între mărimea populaţiei active şi cea a populaţiei
totale.

Pa – populaţia activă
Pt – populaţia totală.

Indicele de ocupare se determină ca raport procentual între mărimea populaţiei ocupate şi cea a populaţiei
apte sau ca raport procentual între mărimea populaţei ocupate şi cea a populaţiei totale.

Po – populaţia ocupată
Paptă - populaţia aptă de muncă
 Exemple rezolvate:

1. Factorul determinant al producţiei îl constituie:

a) nivelul tehnicii folosite în producţie;
b) gradul de automatizare şi robotizare a procesului de producţie;
c) omul, cu calităţile şi defectele sale;
d) calitatea bunurilor economice folosite în procesul de producţie.

2. Munca, în calitate de factor de producţie, nu se caracterizează prin:

a) este factor activ şi determinant;
b) este o activitate conştientă;
c) este un factor originar;
d) este o resursă productivă conservabilă şi recuperabilă.

3. Care dintre afirmaţiile de mai jos cu privire la factorul de producţie muncă nu corespunde realităţii:
a) este o condiţie generală a oricărei activităţi;
b) este un factor de producţie originar;
c) este un factor de producţie derivat;
d) se asigură prin intermediul pieţei.

4. În populaţia ocupată se includ:

a) femeile casnice;
b) şomerii înregistraţi oficial,
c) întreprinzătorii;
d) militarii în termen şi studenţii.

5. Indicele de ocupare se calculează ca raport procentual între:

a) populaţia ocupată şi populaţia activă;
b) populaţia activă şi populaţia totală;
c) populaţia ocupată şi populaţia aptă de muncă;
d) populaţia aptă de muncă şi populaţia totală.

Capitalul - factor derivat al producţiei

De reţinut:
Capitalul – factor de producţie reprezintă ansamblul bunurilor materiale acumulate şi reproductibile
utilizate în activitatea economică la producerea de noi bunuri materiale şi servicii.

Capitalul real, în raport cu factorii primari de producţie – munca şi pământul - este un factor derivat din
procesele de producţie anterioare, utilizate în activitatea economică.

De reţinut:
După modul specific cum participă la activitatea economică, în care se consumă şi se înlocuiesc,
componentele capitalului real sunt: capitalul fix şi capitalul circulant.

De reţinut:
Capitalul fix este acea parte a capitalului real (tehnic), format din bunuri de lungă durată (clădiri,
utilaje, instalaţii, maşini, mijloace de transport etc), care participă la mai multe cicluri (acte) de
producţie consumându-se treptat şi înlocuindu-se după mai mulţi ani de utilizare (respectiv după un
număr de cicluri de producţie).

De reţinut:
Capitalul circulant este acea parte a capitalului realformat din bunuri (materii prime, materiale,
combustibil, energie, apă tehnologică etc.) care participă la un singur ciclu de producţie, sunt consumate
sau sunt profund transformate în cursul acestuia şi trebuie înlocuite cu fiecare nou ciclu de producţie.
 Circuitul capitalului reprezintă trecerea capitalului prin cele trei stadii, transformarea lui din formă
bănească în formă productivă şi formă marfă.
- primul stadiu: stadiul aprovizionării, în care are loc, prin cumpărare, transformarea banilor sau
capitalului bănesc (B) în bunuri necesare producţiei, deci în capital real sau capital productiv (K p). În acest stadiu
are loc şi angajarea forţei de muncă şi asigurarea celorlalţi factori de producţie. Forma pe care o îmbracă capitalul
în acest stadiu este cea de bani.
- al doilea stadiu: stadiul producţiei, în care are loc utilizarea, consumarea şi transformarea capitalului
real, în combinaţie cu ceilalţi factori de producţie, în bunuri economice destinate vânzării, în mărfuri (M). În
acest stadiu capitalul îmbracă forma productivă.
- al treilea stadiu: stadiul desfacerii, în care are loc transformarea mărfurilor în bani, a capitalului marfă
în capital bănesc (B’), formă de la care s-a pornit iniţial, dar amplificată. În acest stadiu, capitalul îmbracă forma
de marfă. B’, care reprezintă banii încasaţi în urma vânzării mărfii, are rolul de a asigura recuperarea costului şi
obţinerea profitului sau venitului întreprinzătorului.
Dintre cele trei forme funcţionale ale capitalului numai una – bunurile-capital (formă productivă) –
reprezintă capitalul real şi funcţionează în calitate de factor de producţie. Banii şi mărfurile funcţionează aici în
calitate de capital numai în legătură cu capitalul productiv şi exprimă derivate ale acestuia.

De reţinut:
Rotaţia capitalului reprezintă reluarea permanentă a circuitului capitalului.
Durata de rotaţie a capitalului reprezintă timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet.
Viteza de rotaţie a capitalului exprimă numărul de circuite ale capitalului într-o anumită perioadă de
timp (de obicei, un an).

n – viteza de rotaţie a capitalului;

T – timpul;
r – durata unei rotaţii.

Investiţiile reprezintă cheltuielile băneşti pe care le fac agenţii economici pentru dezvoltarea capacităţilor
de producţie, pentru refacerea şi ameliorarea acestora, precum şi pentru creşterea stocului de capital circulant.
Investiţia netă reprezintă o parte a profitului sau a venitului economisit destinată numai sporirii volumului
capitalului fix şi al stocurilor de capital circulant, fiind sursa formării nete a capitalului. Investiţia brută -
constituită din investiţia netă şi amortizarea capitalului fix şi al stocurilor de capital circulant.

Consumul capitalului fix reprezintă deprecierea bunurilor-capital fix survenite în decursul perioadei
considerate ca urmare a uzurii normale şi a învechirii previzibile. De regulă, cuprinde şi o rezervă pentru
pierderi de bunuri durabile în urma unor pagube accidentale asigurabile.

De reţinut:
Uzura fizică a capitalului fix se referă la pierderea treptată a proprietăţilor lui tehnice de exploatare ca
urmare a folosirii productive şi a acţiunii agenţilor naturali.

Concomitent cu acest proces are loc şi o pierdere din preţul de achiziţionare a capitalului fix, care se
transferă, sub forma amortizării, asupra costului de fabricaţie a noilor bunuri economice.

De reţinut:
Uzura morală a capitalului fix constă în pierderea unei părţi din preţul de achiziţionare şi/sau
deprecierea proprietăţilor tehnice de exploatare ale capitalului fix, înainte de uzura fizică deplină, datorită
progresului tehnic.

De reţinut:
Procesul de recuperare a preţului de cumpărare a capitalului fix se numeşte amortizare.

Mărimea amortizării (A) şi cota de amortizare (Ca) se calculează astfel:

, respectiv
 Exemple rezolvate:

1. La baza împărţirii capitalului tehnic în fix şi circulant se află criteriul:

a) mărimea firmei;
b) modul cum se consumă;
c) nivelul CTM;
d) eficienţa firmei.

2. Capitalul tehnic include:

a) acţiuni nominative;
b) obligaţiuni ale altor firme;
c) maşini şi utilaje;
d) toate elementele de mai sus.

3. Capitalul, ca factor de producţie, se referă la:

a) bunuri reproductibile, în general;
b) bunuri produse şi destinate producerii altor bunuri materiale sau servicii;
c) banii investiţi în afacerile unei firme;
d) bunurile economice care fac obiectul tranzacţiilor pe piaţă.

4. Modul specific cum participă la activitatea economică, se consumă şi se înlocuieşte reprezintă criteriu de
clasificare pentru:
a) capitalul uman;
b) investiţii;
c) capitalul fix;
d) capitalul real.

5. Care dintre următoarele bunuri aparţinând unei societăţi comerciale au caracter de capital fix:
a) combustibilii;
b) produsele finite;
c) calculatoarele;
d) materiile prime şi materialele.

6. Care din elementele de mai jos, aparţinând unei firme, fac parte din capitalul fix:
a) clădirile secţiilor de producţie;
b) materii prime şi materiale;
c) sumele din contul bancar;
d) produse finite aflate în stoc.

7. Expresia bănească a consumului de capital fix poartă denumirea de:

a) consum specific;
b) cost fix;
c) consum intermediar;
d) amortizare.

8. Capitalul circulant:
a) se uzează în mod treptat;
b) cuprinde materiile prime şi echipamentele de producţie;
c) participă la un singur ciclu de producţie;
d) se amortizează integral.

9. Rata anuală de amortizare este de 20%. După 3 ani de funcţionare, valoarea rămasă de amortizat este de
20 milioane u.m. Valoarea iniţială a capitalului fix a fost:
a) 80 milioane u.m.;
b) 60 milioane u.m.;
c) 50 milioane u.m.;
d) 40 milioane u.m.
10. Un utilaj în valoare de 240 milioane u.m. este amortizat în 8 ani în cote egale. Rata anuală de amortizare
şi valoarea neamortizată după 6 ani sunt:
a) 8%, 40 milioane u.m.;
b) 12,5%, 60 milioane u.m.;
c) 8%, 60 milioane u.m.;
d) 10%, 50 milioane um.

11. Capitalul circulant folosit deţine 2/3 din valoarea bunurilor de producţie utilizate. Consumul capitalului
tehnic este de 80 mil. u.m., din care 25% reprezintă amortizarea capitalului fix. Capitalul utilizat este de:
a) 90 mil. u.m.;
b) 100 mil. u.m.;
c) 110 mil. u.m.;
d) 80 mil. u.m.

PRODUCTIVITATEA

Productivitatea sau randamentul factorilor de producţie reprezintă eficienţa cu care sunt utilizaţi
factorii de producţie în activitatea economică; aceasta se determină prin raportul dintre rezultatele obţinute şi
eforturile depuse, exprimând astfel, legătura dintre producţia obţinută şi factorii utilizaţi.
Productivitatea parţială este cea a unui factor de producţie considerat a fi la originea producţiei şi a
modificării acesteia (ceilalţi factori fiind constanţi).
Productivitatea globală exprimă eficienţa agregată a tuturor factorilor de producţie implicaţi în obţinerea
unui rezultat.
Productivitatea medie:
- productivitatea medie a muncii arată eficienţa medie cu care este utilizată munca.

unde: = productivitatea medie a muncii;

ΣQ = producţia totală;
ΣL = cantitatea totală de muncă utilizată.
productivitatea medie a capitalului exprimă randamentul mediu al capitalului utilizat.

unde: = productivitatea medie a capitalului;

ΣQ = producţia totală;
ΣL = capitalul tehnic utilizat.
- productivitatea medie a pământului exprimă eficienţa medie a factorului de producţie pământ utilizat
în activitatea economică.

unde: = productivitatea medie a pământului;

ΣQ = producţia totală;
ΣL = suprafaţa totală de teren utilizată pentru obţinerea producţiei.
Productivitatea marginală exprimă eficienţa obţinută prin modificarea cu o unitate a unuia sau a tuturor
factorilor de producţie:
- productivitatea marginală a muncii – care exprimă eficienţa ultimei unităţi de muncă implicată în
activitatea economică.

unde: productivitatea marginală a muncii;

ΔQ = variaţia absolută a rezultatelor;
ΔL = variaţia cantităţii de muncă utilizată.
- productivitatea marginală a capitalului exprimă eficienţa ultimei unităţi din capitalul tehnic atras şi
utilizat în activitatea economică.
 unde: productivitatea marginală a capitalului;
ΔQ = variaţia absolută a rezultatelor;
ΔK = variaţia absolută a capitalului tehnic utilizat.
- productivitatea marginală a pământului exprimă randamentul ultimei unităţi de teren (ha, ar, metru
pătrat) atras în activitatea economică.

unde: productivitatea marginală a pământului;

ΔQ = variaţia absolută a rezultatelor;
ΔL = variaţia absolută a suprafeţei de teren.
- productivitatea globală marginală – exprimă eficienţa ultimei unităţi din toţi factorii de producţie
realizaţi în activitatea economică:

unde: = productivitatea globală marginală

Exemple rezolvate:

1. Creşterea nivelului productivităţii capitalului influenţează, în orice condiţii, invers proporţional:

a) nivelul cheltuielilor fixe pe unitatea de produs;
b) nivelul costului total de producţie;
c) nivelul salariilor;
d) nivelul dobânzii.

2. Raportul dintre volumul capitalului utilizat şi mărimea rezultatelor obţinute într-o perioadă dată se numeşte:
a) productivitatea capitalului;
b) eficienţa capitalului;
c) coeficientul mediu al capitalului;
d) coeficientul marginal al capitalului.

3. Productivitatea capitalului tehnic se determină:

a) numai în expresie fizică;
b) numai la nivelul ramurii;
c) doar când numărul de lucrători nu se modifică;
d) ca mărime medie şi marginală.

4. Productivitatea marginală exprimă:

a) sporul de cheltuieli pentru obţinerea unei unităţi suplimentare de produs;
b) cheltuielile de muncă vie necesare pentru a obţine o unitate de produs;
c) rezultate obţinute ca urmare a schimbării tehnologiei de producţie folosite;
d) sporul de rezultate obţinut prin creşterea cu o unitate a unui factor de producţie

5. Una dintre următoarele afirmaţii nu se referă la productivitatea marginală:

a) descreşte în cele din urmă dacă sporeşte continuu cantitatea din factorul de producţie variabil;
b) se poate determina şi ca derivată de ordinul întâi a funcţiei producţiei totale;
c) este întotdeauna mai mare decât productivitatea medie;
d) reprezintă sporul de producţie obţinut prin creşterea cu o unitate a cantităţii din factorul de producţie
variabil.

6. În condiţiile creşterii productivităţii factorilor de producţie, în cadrul unei economii:

a) se poate mări salariul fără a genera inflaţie;
b) se creează premisele sporirii duratei muncii;
c) se realizează automat o dezvoltare intensivă;
d) se înregistrează automat şi o sporire a producţiei naţionale pe locuitor.

7. Progresul cantitativ al factorilor de producţie se reflectă în:

 a) diversificarea factorilor de producţie;
b) creşterea productivităţii muncii;
c) creşterea calităţii factorilor de producţie;
d) creşterea randamentului utilizării factorilor de producţie.
8. Productivitatea muncii semnifică:
a) raţionalitatea, eficienţa activităţii economice;
b) eficienţa utilizării factorului muncă;
c) randamentul factorilor de producţie utilizaţi;
d) raţionalitatea cu care sunt utilizate resursele.

9. Productivitatea muncii pe un salariat exprimă:

a) producţia medie obţinută cu o unitate de cost total;
b) cantitatea de muncă utilizată;
c) costul necesar obţinerii unei unităţi de produs;
d) producţia medie obţinută de fiecare salariat.

10. Creşterea productivităţii muncii este considerată:

a) un factor extensiv de creştere economică;
b) un factor intensiv de creştere economică;
c) o modalitate prin care se consumă mai multe resurse pe unitatea de produs;
d) o tendinţă specifică doar ţărilor bogate în resurse.

11. Care dintre următoarele efecte microeconomice sunt posibile în condiţiile creşterii productivităţii muncii:
a) reducerea costului mediu;
b) creşterea salariilor;
c) creşterea profiturilor;
d) toate cele de mai sus.

12. Creşterea productivităţii muncii determină:

a) reducerea timpului de muncă şi creşterea timpului liber;
b) creşterea venitului pe locuitor;
c) creşterea nivelului de trai;
d) toate cele de mai sus.

13. În perioada T0 - T1 producţia scade cu 5%, iar numărul de salariaţi cu 75%. Cum s-a modificat productivitatea
medie a muncii:
a) scade cu 29%;
b) creşte de 3,8 ori;
c) scade de 3 ori;
d) creşte cu 100%.
14. În T0, productivitatea medie a capitalului a fost de 40.000 um. În perioada T 0 – T1, producţia totală a crescut cu
20%, iar volumul capitalului tehnic cu 10%. Productivitatea marginală a capitalului este:
a) 20.000 um;
b) 40.000 um;
c) 80.000 um;
d) 36.300 um.

Problemă rezolvată:

1. O întreprindere cu 400 de muncitori realizează într-o lună 64 milioane lei. Datorită măsurilor luate
productivitatea muncii va creşte cu 7%. Ce spor de producţie se va obţine în condiţiile menţinerii numărului de
lucrători?

L0 = 400 muncitori WL1 = WL0 + 7%WL0

Q0 = 64 milioane lei

=?

WL0 = = = 160.000 lei/ muncitor

WL1 = WL0 + 7%WL0

WL1 = 160.000 + 7% x 160.000 = 171.200 lei/ muncitor

WL1 = 171.200 = Q1 = 171.200 x 400

Q1 = 68.480.000 lei
= Q1 - Q0 = 68.480.000 lei – 64.000.000 lei = 4.480.000 lei.