Controlul calitatii perfuziilor

In controlul calitatii perfuziilor se urmaresc aceeasi parametri ca şi pentru

preparatele injectabile.
Astfel, conform FR.X. se urmăreşte:
Aspectul – soluţiile perfuzabile trebuie să fie lichide limpezi, lipsit de particule
în suspensie. Proba se face în aceleaşi condiţii ca la soluţiile injectabile, pe 10
flacoane; dacă soluţia perfuzabilă este condiţionată în recipiente din material plastic,
aceasta trebuie transvazată în flacoane din sticlă.
Pentru aspectul emulsiilor perfuzabile, farmacopeea prevede obligativitatea de
a prezenta un aspect omogen, după agitare, şi să nu prezinte nici o tendinţă de
separare a fazelor. Diametrul picăturilor de ulei determinat la microscop, să nu
depăşească 5 µm.
Culoarea; pH-ul; uniformitatea volumului, impurităţile pirogene,
sterilitatea şi conţinutul în substanţele active.

Conservarea se realizeaza în recipiente închise etanş, cele din farmacie

putând fi conservate 24 de ore, până la 30 zile, iar cele industriale au o perioadă de
conservare de 1-2 ani; uneori fiind necesară verificarea lor, înainte de folosire.
156
12.4.3. Tipuri de perfuzii folosite în terapeutică

1). Perfuzii cu electroliţi, destinate corectării tulburărilor survenite în balanţa

hidroelectrolitică a organismului
2). Perfuzii pentru restabilirea echilibrului acido-bazic, cand este necesara
administrarea unor soluţii care sa readuca organismul la pH –ul normal
fiziologic.
De obicei aceste două tipuri de perfuzii se asociaza deoarece cele doua dezechilibre
apar concomitent.
3). Perfuzii cu substanţe energetice - perfuzii cu hidraţi de carbon şi cu lipide;
hidraţii de carbon se pot asocia şi cu alcool;
4). Perfuzii folosite în metabolismul reconstituant cele cu aminoacizi sau
hidrolizate de proteine.
5). Perfuzii de dispersii coloidale ale înlocuitorilor de plasmă. 6). Perfuzii
medicamentoase.
7). Soluţii pentru dializă peritoneală şi hemodializă sunt soluţii cu electroliţi
la care se pot asocia substanţe energetice, antibiotice şi au un mod diferit de
administrare: intracorporal sau extracorporal bazându-se pe schimbul osmotic
prin membrană semipermeabilă.

1. Perfuziile cu electroliţi
 Sunt preparate folosite pentru menţinerea echilibrului hidro-electrolitic al
organismului la bolnavii operaţi pentru înlocuirea apei şi electroliţilor. Se pot folosi şi
pentru compensarea dezechilibrului acido-bazic şi tratamentului şocului cauzat de
perturbări hemodinamice.
Dezechilibrele în balanţa hidro-electrolitică sunt datorate pierderilor mari de
apă şi electroliţi, sau aportul insuficient al acestora şi se produc în stări patologice
însoţite de febră şi transpiraţie, vomismente, diaree, pierderi de sânge, arsuri, sau în
urma tratamentului cu unele perfuzii.
În stările normale, printr-un sistem complex de reglare, organismul reţine apa
şi electroliţii necesari, şi elimină surplusul prin mecanismul numit homeostazie (derivă
de la cuvintele: homoios = asemănător şi stais = stare).
Homeostazia apei şi electroliţilor este reglată de unele glande: hipofiza,
suprarenala, paratiroida, precum şi impulsurile nervoase de la diverse nivele ale
S.N.C.
Un rol important îl au: rinichiul, plămânii şi pielea.
Apa din organism este repartizată în două mari compartimente: apa celulară şi
apa extracelulară.
Cea extracelulară este compusa din: apa interstiţială şi apa intravazală.
Apa celulară reprezintă cea mai mare proporţie; la bărbaţi reprezentând 40%
din greutatea totală a corpului, iar la femei 30%.
Apa interstiţială reprezintă 15%, iar cea intravazală 5%.
157
In fiecare compartiment apar diferenţe în ceea ce priveste compozitia
lichidelor biologice; dar deosebirea cea mai mare apare între compoziţia electroliţilor
dintre lichidul interstiţial şi cel intracelular. În lichidul interstiţial predomină ionul de
sodiu, în cel intracelular ionul de potasiu. Ca anioni intalnim: în lichidul interstiţial Cl -
şi HCO3-, în cel intracelular PO42- şi proteine.
Deosebirea dintre lichidul intracelular şi cel intravazal constă în concentraţia în
proteine, fiind mai mare în plasmă.
Lichidele organismului au aceeaşi concentraţie în constituenţi osmotic activi;
lichidele intra şi extracelulare sunt separate prin peretele celular şi vascular care
acţionează ca membrane semipermeabile, migrarea lichidului făcându-se dintr-un
spaţiu în celălalt, pe baza procesului de osmoza.
Există o restricţie în difuzarea liberă a solvenţilor, apa fiind solventul care
difuzeaza liber prin toate membranele.
Serul sanguin are un anumit număr de cationi, şi anioni, care alcatuiesc
ionograma serului sanguin; concentratia se exprima în mEq/l sau mval/l de plasmă.
Serul sanguin conţine 302 - 304 mEq anioni şi cationi/1.
Necesarul zilnic de apă este asigurat prin aportul alimentar şi oxidările
celulare, existând un echilibru, între apa primită şi cea eliminată. Când pierderile
depăşesc cantitatea de apă primită(aproximativ 2,0 - 2,5 l/zi) pot fi corectate în stare
normală prin alimentaţie, dar în stare patologică pe cale parenterală.
 Pierderile mari de lichide produse de diferite stari patologice(vărsături, diaree
gravă, transpiraţie excesivă, arsuri) nu schimbă numai volumul, ci şi compoziţia
lichidului extracelular.
Pierderile de Na+, cu scăderea concentraţiei sale în lichidul extracelular
produc în general o migrare de apă către celule; invers, încărcarea cu Na + cu
creşterea concentraţiei sale în lichidul extracelular produce migrarea apei din spaţiul
intracelular către cel extracelular. Pot fi antrenaţi şi K+ , eliminaţi în final prin urină.
Pierderile de Na+ şi K+ dau perturbări grave şi vor fi compensate în special
pierderile de K+, deoarece participă la excitaţia musculaturii inimii şi la procesele
anabolizante ale acizilor aminaţi.
La administrarea perfuziilor cu electroliţi să se ţină seama de raportul
cationi/anioni, din sânge, astfel incat sa refacem ionograma serului sanguin.
În tratamentul de corectare, când lipsesc numai anumiţi ioni, trebuie să
cunoaştem elementele deficitare, cu care să preparăm perfuzia respectivă.
Se folosesc în acest scop: Soluţia perfuzabilă de NaCl 9‰, soluţia perfuzabila
de clorura de sodiu şi potasiu; soluţia de clorura de sodiu compusă – Ringer.

2. Perfuzii folosite pentru restabilirea echilibrului acido – bazic

Pierderile de electroliţi aduc modificări şi în echilibrul acido-bazic. pH-ul
lichidului extracelular este determinat de concentraţiile acizilor şi bazelor din
sistemele tampon. În stările normale pH-ul lichidelor biologice este de 7,35 - 7,45.
158
Un pH mai mare de 7,45 conduce la starea de alcaloză iar un pH mai mic de 7,35
conduce la starea de acidoză. Limitele de pH compatibile de pH la care organismul
uman poate sa traisca sunt intre 6,90 - 7,95.
Modificarile în echilibrul acido-bazic se produc datorită variaţiei raportului
componentelor sistemului H2CO3/NaHCO3 care este principalul sistem tampon al
lichidului extracelular(1/20). Acest sistem nu are capacitate mare de tamponare, dar
este eficient în reglarea pH-ului întrucât concentraţia în bază sau acid poate fi repede
modificată de activitatea plămânului, rinichiului.
Acidoza respiratorie se produce când apare un efect de eliminare pulmonară a
CO2 prin leziune organică, de exemplu în emfizem pulmonar sau prin constricţia
bronhiolelor.
Când creşte concentraţia de H2CO3 în lichidul extracelular şi scade pH-ul,
rinichiul intervine prin rezorbţia unei cantităţi mărite, de NaHCO3 decât cea obişnuită.
Alcaloza respiratorie se produce când există o hiperventilaţie pulmonară a
CO2 eliminat mai repede şi mai mult; presiunea CO 2 alveolar scade, scade
concentraţia H2CO3 în sânge, pH-ul creşte, rinichiul răspunde prin creşterea excreţiei
de NaHCO3.
 Alcaloza produsă prin vărsături cand se pierd cantităţi mari de suc gastric,
scade concentraţia în Cl-, ca urmare cationii de Na+ disponibili sunt neutralizaţi de
H2CO3 şi pH-ul creşte cu formare de NaHCO3.
Alcaloza poate fi şi rezultatul supradozării cu soluţii alcalinizante sau ca
urmare a transfuziei unor cantităţi mari de sânge conservat cu citrat de sodiu.
Atat în acidoza cât şi în alcaloza metabolică, compensarea se face parţial prin
modificarea minut-volumului respirator (în acidoză creşte, în alcaloză scade) sau
datorită funcţiei homeostatice a rinichiului.
În caz de tulburări grave se recurge la perfuzii, fie alcalinizante fie acidifiante.
Aceste perfuzii refac echilibrul acido-bazic şi dereglările balanţei hidrice ale
organismului.
Astfel, în alcaloză:
¾forma uşoară, se administrează sol. NaCl 9‰ cu un supliment de K + (sub formă de
KCl);
¾în formele severe se administrează soluţii acidifiante, pe cale orală, cu
KCl, NaCl, CaCl2, MgCl2, şi în plus soluţii perfuzabile de clorhidrat de arginină 1 - 8%
uneori asociată cu acid malic şi sorbitol sau se administrează soluţia perfuzabilă de
clorhidrat de lizinină.
Mai puţin indicată este soluţia perfuzabilă de NH 4Cl 8,3%; deoarece prin
metabolizarea NH4- rămâne Cl-. Prezinta şi dezavantajul efectului hemolitic, apar
fenomene cerebrale, fiind contraindicată în insuficienţa hepatică.
La acidoza metabolică, instalata prin pierderea secreţiei alcaline
intestinale, fistule biliare, diabet, şoc, arsuri, intoxicaţii cu somnifere, se
administrează soluţii perfuzabile de NaHCO3 1,3%; soluţii perfuzabile de lactat de
159
sodiu sau de acetat de sodiu, soluţii de THAM(trometamol) - în cazul când este
contraindicat aportul de Na+.

3. Perfuzii cu substanţe energetice

Reprezintă un grup de preparate folosite pentru tratament temporar, până la
restabilirea pacientului, care este apoi alimentat pe cale normală. Se administreaza
timp de câteva zile, mai rar tratamentul se prelungeste pana la câteva săptămâni.
Normal, necesarul energetic mediu al unui adult cu greutatea de 70 Kg este
de 2500 calorii la o muncă obişnuită. Aceste necesar variază în funcţie de sex,
vârstă, greutate corporală, efortul depus şi starea fiziologică a pacientului.
În stări patologice, necesarul energetic creşte. Astfel dupa o intervenţie
chirurgicală, arsuri grave, necesarul energetic se ridica la mai mult de 4000 calorii pe
zi; creşterea temperaturii corpului cu un grad, măreşte acest necesar cu 12%.
Ca substanţe energetice se folosesc dintre monozaharide: glucoza, fructoza,
hexoli rezultaţi prin reducerea glucozei(sorbitol şi manitol); alcool etilic şi uleiuri
vegetale sub formă de emulsii U/A.
Toate substanţele energetice se oxidează eliberând energie.
 După natura acestor substanţe, aportul energetic pe care aceste substanţe il
aduc organismului difera, astfel:
-glucide = 4,1 calorii;
-alcool etilic = 7,1 calorii;
-lipidele = 9,3 calorii.
De retinut ca nu toate se consumă integral, diferenţiindu-se şi prin viteza de
transformare în organism.
1.Glucoza se foloseste sub forma de soluţie perfuzabilă 5% şi 10%
considerate izoosmotice, comportându-se ca soluţii izoosmotice.
Solutiile perfuzabile cu glucoza dau probleme legate de stabilitate şi
contaminare cu substanţe pirogene dar şi în cazurile când glucoza nu este asimilată
de organsm sau este chiar contraindicată.
2.Fructoza se condiţioneaza în soluţii perfuzabile 5,4%; 10% şi 40%. Aceste
soluţii se caracterizeaza printr - un pH acid (pH=4), se transformă mai rapid ca şi
glucoza, în ficat fiind metabolizata independent de insulină. La diabetici se
administrează cu prudenţă pentru că o parte se poate transforma în glucoză.
Fructoza se asociază cu insulina (în forme grave). Are acţiune hepatoprotectoare,
este bine suportată de pacientii invarsta, neproducând tromboze, chiar la folosire
îndelungată. Se asociază cu alcool etilic, furnizând prompt, o cantitate mai mare de
energie.
Combustia alcoolului este condiţionată de prezenţa acidului piruvic 4-5%, plus
fructoza.
3.Alcoolul în perfuzii se administrează lent, pentru a se metaboliza evitându-
se riscul apariţiei în sânge a unei concentraţii de peste 0,8%.
160
4.Sosorbitol se foloseste în perfuzie în concentratie 5% dand o soluţie
izoosmotică, iar soluţiile l0% şi 40% sunt hipertonice. Nu se metabolizează total în
organism, se pierde în proportie de 10 - 15%.
Soluţia perfuzabila de sorbitol 40% este folosită în osmoterapie pentru
eliminarea excesului de Na+ şi Cl-. Nu este afectata concentraia ionilor de K+
Se administrează în edeme pulmonare, edem encefalic şi glaucom.
Este bine suportat şi de pacientii diabetici. Se se transformă la nivelul ficatului
în fructoză. Este folosit pentru efectul rapid care se instaleaza imediat dupa
administrare; are efect detoxifiant, independent de insulină. Se menţine mai mult timp
în circulaţia sanguină, trecând mai lent prin membranele biologice comparativ cu
glucoza.

5.Manitolul se foloseste în soluţii 5%, 10% şi 20%. Soluţia 5% este cunoscuta

şi sub denumirea de soluţia Fleig şi este izoosmotică. Este o substanţă calorigenă,
dar este folosită şi pentru diureză osmotică (10% şi 20%), recomandată în edeme
(retenţii hidrosaline) şi insuficienţă renală acută.
 6.Perfuziile cu lipide sunt folosite ca sursă majoră de energie dand o cantitate
dublă de energie. Se folosesc şi pentru compensarea carenţei în lipide a
organismului. Se condiţioneaza sub forma de emulsii U/A; pentru emulsionare se
folosesc emulgatori naturali, purificaţi = lecitine purificate şi parţial hidrogenate,
obţinute din soia sau gălbenuş de ou iar ca şi agenţi de umectare (pluronic E 68 sau
polisorbaţi).

Faza interna(lipofila) este cuprinsa în ulei din seminţe de bumbac, soia, susan. Faza
externă va fi intotdeauna apa, care trebuie să fie izotonică folosind
glucoză, sorbitol, xilitol sau glicerină.
Izotonizarea previne hemoliza produsă de substanţele tensioactive (folositi ca
stabilizanţi ai emulsiei).
Diametrul picăturilor va fi cuprins intre 0,5 – 1 µm, fiind şi dimensiunea
sistemelor de transport ale grăsimilor din sânge.
Pericolul coalescenţei picăturilor şi formarea de picături mai mari induc
posibilitatea instalarii trombozei.
Vâscozitatea trebuie să aibă valori care să le asigure stabilitatea la
temperaturi cuprinse între 4 - 250C. Astfel, prin adăugarea unui volum egal de alcool
sau de soluţie de NaCl nu trebuie să se modifice stabilitatea acestor emulsii.
Sunt intrebuintate în arsuri extinse şi leziuni grave, subnutriţie gravă, fiind
tolerate de nou - născuţi şi sugari.
Dar sunt contraindicate în maladii cronice ale ficatului, splinei, atereseleroză
avansată, stare de şoc, sindrom nevrotic.
Se administrează lent, 10 picături/minut sau 500 ml emulsie perfuzabilă
administrată în 6 ore. Pentru a accelera transportul grăsimilor din sânge se poate
asocia cu heparina.
Reacţiile secundare şi cele nedorite pot sa se instaleze imediat sau în timp.
161
Prepararea emulsiilor perfuzabile ridică probleme de sterilitate, realizându-se
pe cale aseptică; uneori se pot steriliza la 1210C, timp de 15-18 minute.

4. Perfuzii folosite în metabolismul reconstituant

Dacă lipidele şi hidraţii de carbon sunt folosite pentru metabolismul energetic
al organismului, proteinele sunt utilizate de organism în metabolismul reconstituant -
metabolismul de refacere, un proces continuu prin care celulele şi ţesuturile se
reînnoiesc permanent, pe calea alimentaţiei, din proteine în stări normale. Când
acest proces nu este posibil, se utilizează pe cale parenterală, soluţii de aminoacizi
sau hidrolizate proteice, în proporţii corespunzătoare necesităţilor fiziologice.
a.Terapia parenterală cu aminoacizi are la bază folosirea aminoacizilor,
reprezentând compuşii finali ai digestiei proteinelor care după rezorbţie participă la
refacerea celulelor organismului (refacerea proteinelor).
 Dintre aminoacizi(în număr de 22), 8 sunt aminoacizi esenţiali, care nu pot fi
sintetizaţi de organism şi sunt primiţi prin alimentaţie: leucina, izoleucina, valina,
lizina, fenilalamima, metionina, treonina, triptofanul.
Doi aminoacizi semiesenţiali(arginina şi histidina) pot fi sintetizaţi de organism.
Perfuzii cu aminoacizi, pe baza hidrolizatelor de proteine plasmatice bovine sau
hidrolizaţi de caseină - obţinute prin hidroliză enzimatică. Aceste hidrolizate
conţin toţi aminoacizii din proteine şi o cantitate redusa de peptide.
b.Hidrolizatele acide provin prin hidroliza acidă a fibrinei purificate sau
hidroliza acidă a caseinei. Această hidroliză acidă deşi conduce la distrugerea unor
aminoacizi(lizina şi triptofanul) prezintă avantajul că au un conţinut mai mic de
peptide decât cele obţinute pe cale enzimatică.
c.Perfuzii cu aminoacizi puri, obtinuti prin sinteza, se folosesc în diverse
proporţii, şi nu mai conţin peptide. Avantajul acestora constă în faptul că nu dau
efecte secundare şi accidente antigenice, datorate resturilor peptidice. Cu ajutorul lor
se realizează perfuzii mai concentrate, cu posibilitatea de modificare a compoziţiei.
Aminoacizii se utilizeaza asociaţi în perfuzii cu vitamine, substanţe energetice
- sorbitol şi săruri minerale, pentru menţinerea echilibrului electrolitic.
De asemenea sunt utilizaţi în tulburări grave cu caracter hipoproteinic, după
operaţii mari, arsuri întinse, stări grave de denutriţie.
Sunt contraindicaţi în afecţiuni grave hepatice sau renale. Sunt preparate în
condiţii aseptice, fiind medii prielnice pentru microorganisme.

5. Perfuzii cu înlocuitori de plasmă

Sunt dispersii coloidale compensatoare de volum plasmatic.
Cel mai bun substituent al sângelui este însuşi sângele uman, dar furnizarea
lui este dificilă(trebuie să ţinem seama de grupa sanguină corespunzătoare); se
poate infecta organismul cu maladii de la donator, iar costul este prea mare.
162
Aceste preparate coloidale sunt menite să menţină lichidul administrat i.v. cât
mai mult timp în circuitul vascular. Dar nu pot îndeplini funcţiile biologice ale sângelui,
nu sunt substituenţi ai sângelui, ci înlocuiesc numai volumul de lichid pierdut.
Sunt dispersii coloidale cu proprietăţi fizico-chimice asemanatoare plasmei, cu
aceeaşi acţiune coloid osmotică, împiedică ieşirea apei din vasele sanguine sau
pierderea prin rinichi.
Plasmaespander – denumite astfel, pentru că după administrarea i.v. a
acestor preparate, creşterea volumului de lichid intravazal este mai mare decât
cantitatea perfuzată, făcându-se apel la plasma rămasă în capilare.
Numai dextranii(40 şi 70) corespund acestei definiţii, dar s-a extins şi la
celelalte preparate.
Dispersiile coloidale trebuie să indeplineasca o serie de condiţii de calitate: sa
prezinte aceeaşi presiune osmotică cu plasma; o vâscozitate asemănătoare cu a
sângelui, să se menţină în circulaţie 12 - 24h; să nu se elimine sau să nu se
metabolizeze prea repede; să nu se depună în ţesuturi şi să nu aibă acţiune
dăunătoare asupra lor; să nu fie toxice, alergenice; să nu conţină impurităţi pirogene;
să nu determine coagularea sângelui; să fie sterilizabile şi conservabile; să rămână
lichide în domeniu mare de temperatură, să nu îngheţe la 0oC.
Se folosesc: soluţii de dextrani, soluţii de proteine plasmatice pasteurizate, fie
ser nativ, o soluţie de albumină; dispersii coloidale de gelatină modificată, dispersii
de gumă arabică, de alginat de sodiu,e de P.V.P. Sunt folosite mai rar soluţii de
cristaloizi, niste soluţii cu electroliţi.
Dextranul 40 are acţiune antitrombotică şi previne agregarea hematiilor. Preparatele
cu dextrani sunt folosite pentru prevenirea şi tratamentul şocului
hipovolemic, când sunt edeme, pentru restabilirea circulaţiei înainte şi după operaţii.
Se pot asocia cu soluţii de electroliţi sau glucoză.
Se pot steriliza la 1200C – 20 de minute, sunt stabile până la 10 ani, substanţa
uscată având stabilitate nelimitată.
Viteza de perfuzare a acestor perfuzii este de 50 - 80 picături/minut, la prima
interventie se perfuzează mai rapid 500 ml în 15 minute.

6. Soluţii perfuzabile medicamentoase

Se folosesc atunci când substanţele active au viteză mare de eliminare, şi
este necesar să se asigure o concentraţie terapeutică constantă, pe un timp
îndelungat, dar atât cât este necesar pentru efectul farmacodinamic.
In utlizarea soluţiilor perfuzabile medicamentoase se tine cont şi de faptul ca
administrarea parenterală este mai bine tolerată decât calea orală.
Se pot administra ca atare sau asociate cu perfuzii de electroliţi sau substanţe
energetice, prin aducere în setul de perfuzare, utilizând manşonul pentru perfuzare
exterioară.
163
Sub forma de soluţii perfuzabile se administreaza tuberculostaticele, unele
antibiotice, antitricomonozice şi antilambliazici(exemplu: perfuzia cu Metronidazol şi
Tinidazol).
Se foloseste şi perfuzia de uree pentru activitatea sa diuretica, în concentraţie
hiperosmotică 30%, asociată cu glucoză, fructoză sau clorură de sodiu, ca
decompresiv intracranian în edeme cerebrale.

7. Soluţii pentru dializă peritoneală şi hemodializă

Soluţiile pentru dializă peritoneală sunt soluţii de electroliţi, izotonice şi
izohidrice cu plasma sanguină, sterile şi apirogene, utilizate pentru dezintoxicarea
organismului, de obicei în cazurile în care unitatile de spital nu detin rinichi artificial.
Se administreaza prin peritoneu(semipermeabil) care este bine irigat, cu o
suprafaţă de 2 m2. Admistreaza prin osmoză, avnd loc un schimb de substanţe, de la
concentraţie mai mare la concentraţie mai mică, până la echilibrarea concentraţiei în
cele două compartimente.
Se introduce soluţia în cavitatea abdominală folosind două catetere, unul
pentru intrare, altul pentru evacuarea soluţiei; sau introducerea intermitentă a soluţiei
prin acelaşi cateter, prin care se elimină.
Prin peritoneu, difuzează apă, electroliţi, urce, substanţe rezultate din
metabolism, substanţe toxice ce trebuiesc eliminate.
Se introduc 2 l soluţie la 370C şi se lasă 1/2 oră, apoi este îndepărtată.
Operaţia se repetă la 6 sau 12 ore cu o soluţie proaspătă cand decongestionam
organismul de substanţe toxice. Se elimină şi excesul de apă, folosind o soluţie
hiperosmotică(cu dublă osmolaritate faţă de cea obişnuită).
Aceste soluţii conţin electroliţi, glucoză, sorbitol, lactat de sodiu(in cazul
instalarii acidozei, antibiotice(tetraciclină pentru combaterea infecţiilor pentru ca nu
traversează membrana peritoneală).
Se prepară soluţii concentrate care se diluează inainte de întrebuinţare. În caz
de hiperkalemie se scade continutul de K+.
Concentraţia se exprima pentru electroliţi în g/l; g sau mg din ioni/l, mEq/1.
Soluţiile pentru hemodializă au aceeaşi compoziţie numite şi soluţii pentru
rinichi artificiali. Sunt folosite în insuficienţa renală gravă, intoxicaţii cu somnifere, sau
pentru epurarea sângele de elemente toxice.
Pentru administrare este necesar un aparat ce prezinta o membrană
semipermeabilă; astfel, de o parte aducem soluţia de electroliţi, cu conţinut
asemănător plasmei (300-400 mosmoli/l), în cealaltă parte este adus extracorporal
sângele bolnavului; prin membrană se produc schimburile de substanţe.
Sunt necesare volume mari, intre 150 - 300 1itri 1ichid pentru o hemodializă
de 6ore.
Se prepara soluţii concentrate care se diluează la folosire. Hemodializa se
realizeaza extracorporal.
164