CURSUL 6 ȘCOALA DE LA SALAMANCA - școală premergătoare a modernității

1. Programul de cercetare al Școlii de la Salamanca

2. Școala de gândire economică de la Salamanca

1. Programul de cercetare al Școlii de la Salamanca

 Școala de la Salamanca – Escuela de Salamanca -a apărut în secolul al XVI-lea în
Spania, pe fondul propagării Renașterii și al transformărilor induse de Reformă, de
marile descoperiri geografice și de creșterea cunoașterii;

 Școala de la Salamanca desemnează generic Renașterea și revigorarea gândirii din

diferite domenii ale cunoașterii, într-un program de cercetare care cuprindea:
dreptul și justiția, economia și teologia;

 Școala de la Salamanca a fost rezultatul eforturilor intelectuale și educaționale ale

teologilor, al cărui exponent a fost Francisco de Vitoria;

 Școala de gândire economică de la Salamanca s-a format urmând scopul

programului de cercetare al lui Francisco de Vitoria (care împreună cu alți teologi –
Domingo de Soto, Martin de Azpicuelta, Francisco Suárez, Tomás de Mercado, Luis
de Alcalá, Luis de Molina etc.) de reconciliere a tomismului cu noua ordine
economică;

 Programul de cercetare al Școlii de la Salamanca reunea un nucleu teoretic eclectic,

dar avansat pentru acea vreme, o metodă de cercetare duală, cu un scop bine
precizat – compatibilizarea moralei creștine cu noua ordine economică – în
perspectiva ordinii naturale;

 Temele principale se axau pe cercetarea omului și problemele sale practice –

economice, juridice și morale au generat dezacorduri între adepți, legate de
viziune, ceea ce a dus la polarizarea opiniilor în două școli:

1. Șc. Salamanticenses - Francisco de Vitoria (1483-1546), Domingo de Soto (1484-

1560) și Melchor Cano (1509-1560)

2. Șc. Conimbricenses – Luis de Molina (1535-1600), Francisco Suárez (1548-1617) - era

formată din iezuiți și chiar a preluat moștenirea intelectuală a dominicanilor
 Școala de Salamanca

 Consacrată definitiv în comunitatea economiştilor, denumirea de Şcoala de la

Salamanca a fost dată de Joseph Schumpeter în History of economic analysis, deşi,
înaintea lui, unii istorici ai gândirii economice folosiseră această sintagmă celebră.

 Schumpeter a cercetat doctrina scolasticilor, în general și a constatat că în Spania

secolului al XVI-lea, preocupările de înţelegere a economiei au atins un nivel
ştiinţific înalt.

 Şcoala de la Salamanca nu a dezvoltat o doctrină economică propriu-zisă, dar are

prioritate istorică în modernizarea teoriilor economice, proces rezultat din
confruntarea cu noile probleme economice care au apărut din dinamicitatea
specială a economiei.

 Din păcate, ecoul Şcolii de la Salamanca a slăbit treptat în intensitate, iar la sfârşitul
secolului al XVII-lea achiziţiile ştiinţifice păreau uitate, dar nu pierdute.

 Într-adevăr, după mult timp, aceste contribuţii au ajuns să fie redescoperite şi

repuse în circulaţie. Deşi nu a existat nicio influenţă directă, Şcoala de Salamanca a
fost de multe ori, comparată cu Şcoala austriacă; într-adevăr, un filon puternic şi
important al genezei „austrianismului” îl constituie teoriile economice ale
învăţaţilor de la Salamanca.

Cfm. http://fr.wikipedia.org/wiki/%C3%89cole_de_Salamanque
 2. Școala de gândire economică de la Salamanca :
libertatea de acțiune, proprietatea, banii, valoarea, prețul,
creditul cu dobândă

 Libertatea de acțiune: Francisco de Vitoria, atunci când se afla la Paris, a discutat cu

negustorii spanioli din Anvers despre legitimitatea morală a îmbogățirii din comerț,
temă interpretată azi ca liberă inițiativă;
 Afacerile: Francisco de Vitoria s-a străduit să înlocuiască vechea concepție
medievală, care condamna acțiunea economică, cu una noua dedusă din acțiunea
legilor naturale care desenau ordinea naturală;
 Libera circulație a persoanelor, a bunurilor și a ideilor contribuia la cunoașterea
reciprocă a oamenilor și la o mai bună cooperare socială;
 Concluzia lui Francisco de Vitoria sublinia: negustorii nu erau condamnabili pentru
ocupația lor, pentru că ei făceau un serviciu extrem de important pentru
bunăstarea generală.
 Proprietatea: sub influența ideilor tomiste proprietatea nu trebuia condamnată, ci
apărată ca o instituție neutră moral;
 „Daca bunurile s-ar poseda in comun, cei care ar beneficia cel mai mult ar fi
oamenii rai, inclusiv avarii si hotii. Ar scoate mai mult si ar pune mai putin in
granarul comunitatii.” (Francisco de Vitoria)
 Adepții Şcolii de la Salamanca o considerau benefică și motivantă pentru activitatea
economică, dar și pentru bunăstarea generală;
 Diego Covarrubias y Leyva (1512-1577) susținea că proprietarii aveau nu numai
dreptul de proprietate asupra bunurilor, ci asupra tuturor beneficiilor care
decurgeau din ele, de care putea profita comunitatea (în particular, el credea că în
perioade excepționale toate bunurile erau ale comunității).
 Luis de Molina considera proprietatea ca o instituție ale cărei efecte erau pozitive
(un proprietar se preocupa mai mult de bunurile sale decât de cele similare, care
erau comune)
 Banii, valoarea și pretul:
 Martin de Azpicuelta a constatat că metalele prețioase care veneau din America în
țările unde erau rare generau prețuri ale bunurilor mai mici decât cele din țările
unde metalele prețioase erau abundente;
 Metalele prețioase erau mărfuri ca oricare altele, cu cât erau mai abundente, cu
atât mai puține alte mărfuri se puteau cumpăra;
 A descoperit astfel o variantă a teoriei cantitative a banilor, numită în timp teoria
valorii-raritate.
 În ţinuturile unde există penurie mare de bani, toate celelalte lucruri care sunt de
vânzare, chiar şi mâna de lucru, se dau pe mai puţini bani decât acolo unde există
abundenţă de bani; de pildă, experienţa ne arată că în Franţa, unde sunt bani mai
puţini decât în Spania, pâinea, vinul, pânzeturile şi mâna de lucru costă mult mai
puţin; şi chiar în Spania, pe vremuri, când erau mai puţini bani, lucrurile de vânzare
şi mâna de lucru se dădeau pe mult mai puţin decât după ce Indiile au fost
descoperite şi au acoperit Spania cu aur şi argint. Cauza acestora este că moneda
valorează mai mult când şi unde este puţină, decât atunci când şi acolo unde este
abundentă.”

Azpilcueta, Comentario resolutorio de cambios, p. 74–75 in Jesús Huerta de Soto,

Moneda, creditul bancar şi ciclurile economice, http://mises.ro/620/#_ftn4

 Diego Covarrubias și Luis de Molina au elaborat o teorie subiectivă a valorii și a

prețului, potrivit căreia, utilitatea unui bun diferă de la o persoană la alta, iar
prețul său just era atins prin acord reciproc pe piața liberă, adică fără monopol,
înșelătorii sau intervenția guvernului;

 Cei doi apărau piața liberă și un preț just care era determinat de cerere și ofertă.

 Creditul cu dobândă (CAMĂTĂ):

 Încă din antichitate a fost repudiat și condamnat;

 Al II-lea Conciliu de la Latran (1139) a condamnat creditul cu dobândă, iar
Conciliul de la Viena a interzis în mod explicit dobânda, considerând eretică
orice legislație care o tolera, iar primii scolastici condamnau și ei dobânda
(împrumutul era generat de situații excepționale – catastrofe naturale sau
nu - și, în consecință, dobânda era imorală);

• Renașterea a schimbat atitudinea și mentalitățile oamenilor față de creditul cu

dobândă, iar Școala de la Salamanca a adus argumente care să-l justifice:

• Împrumutatul are un beneficiu din banii împrumutați;

• Împrumutătorul percepe dobânda ca o primă de risc;
• Creditorul primește dobânda ca un cost de oportunitate al câștigului pierdut;
• Banii sunt o marfă din care se putea obține un câștig-dobânda;
• Influența timpului – este preferabil să primești o sumă de bani imediat decât s-o
primești în viitor, de aceea ca să fie atractivă în viitor, ea trebuie să fie mai mare,
ceea ce înseamnă că dobânda este prețul timpului. (Martin de Azpicuelta)
 JUAN DE MARIANA (1536 – 1623)

• Dintre autorii care au scris despre mijloacele de împiedicare a ieşirii

aurului prin diferite procedee bullioniste şi despre prohibirea mărfurilor
străine a reţinut atenţia posterităţii istoricul şi analistul politic iezuit –
Juan de Mariana, exponent al Şcolii de la Salamanca

• Scrierile sale despre bani şi preţuri conţin idei economice liberale .

• Juan de Mariana enunţă principiul după care regele nu avea niciun drept
să modifice valoarea banilor fără consimţământul supuşilor.

• Moneda are o dublă valoare: naturală sau intrinsecă şi legală sau extrinsecă,
iar într-un sistem monetar bine stabilit cele două valori trebuiau să coincidă.

 Analizează rolul banilor ca instrument de schimb, prilej cu care critică măsurile

bullioniste susţinute de contemporanii săi.

 Propune un plan de reformă financiară care să revigoreze bugetul, asigurându- i

resursele necesare.

 În principal, reforma se centra pe reducerea cheltuielilor casei regale, verificarea

averilor de către funcţionarii statului, restrângerea generozităţii regelui, impozite
asupra luxului şi consumului clasei bogate.

 Doctrina monetară propusă de Juan de Mariana este, după aprecierile lui René
Gonnard, „în mod absolut sănătoasă, corectă, logică, coerentă. O expunere exactă
şi ştiinţifică a problemei, remarcabilă atât pentru epoca sa, cât şi pentru ţara sa”.
 Școala de Salamanca

 Din memoriile lui Richelieu aflăm că, în urma confirmării decretului prin care
teologii condamnau nebunia şi îndrăzneala celor care, sub acest pretext, atentau la
viaţa „unui tiran”, „Curtea a condamnat, în 8 iunie (1611, n.n.), o carte a lui
Mariana, autor spaniol, carte intitulată De rege et regis institutione (Despre rege şi
instituţia regală, n.n.), carte ce a fost arsă de mâna călăului şi interzisă, sub
pedeapsa cu moartea, de a fi tipărită şi vândută în Franţa, având în vedere că
paginile ei conţineau o doctrină contrară decretului şi lăudau asasinarea regelui
Henric al III-lea, spunând că astfel de oameni ce sunt pedepsiţi pe bună dreptate
pentru purtările lor execrabile nu pot fi pe placul Domnului”.

 Vezi Cardinalul duce de Richelieu (2005), Memorii, Editura Vivaldi, Bucureşti, p. 60.
și (Stăpânii Ideilor Economice I)

JUAN DE MARIANA

Indirect, Lord Acton a atacat imaginea neprihănită a lui Juan de Mariana, scoasă în
prim-plan în secolul al XIX-lea, prin evocarea inerţiei contextului: „cei care au urmat
după Reformă se gândeau totdeauna la legi în măsura în care îi puteau afecta pe
catolici sau pe protestanţi. Knox a acuzat «cu tunete şi fulgere» ceea ce el denumea
«Regimentul monstruos de femei» (The Monstrous Regiment of Women), deoarece
regina participa la liturghie, iar Mariana lăuda pe asasinul lui Henric al III-lea
deoarece regele fusese în cârdăşie cu hughenoţii. Aproximativ în acest timp,
dobândise o popularitate nefastă convingerea că e corect să-i ucizi pe tirani,
convingere propovăduită mai întâi printre creştini, presupun, de John de Salisbury,
cel mai distins scriitor englez din secolul al XII-lea, şi confirmată de Roger Bacon, cel
mai renumit englez din secolul al XIII-lea”.

 Vezi Lord Acton (2000), Despre libertate, Institutul European, Iaşi, pp. 96-97.
 (SIE I)