REPERE PRIVIND MALPRAXISUL MEDICAL

COMIS LA ETAPA DE DIAGNOSTICARE

Lilia GÎRLA, Universitatea de Stat din Moldova
Alexandr SUHORUCOV, IMSP RM „Centrul Perinatologic Bălți”
Malpraxisul medical constituie un comportament profesional negli-
jent, inadecvat sau incompetent în exercitarea actului medical, inferior
unor standarde profesionale de pregătire și pricepere acceptate de co-
munitatea medicală naţională şi/sau internaţională (spre exemplu: [1,
p.8-9], ce cauzează riscuri suplimentare pentru pacient ce se materiali-
zează prin suferință ce putea fi evitată, vătămare a sănătăţii ori a integ-
rităţii corporale sau deces, implicând răspunderea juridică a personalului
medical. Malpraxisul medical include o greşeală medicală şi infracţiunea
săvârşită în sfera activităţii medicale profesionale. Infracţiunea şi
greşeala medicală au la bază încălcări comune de prevederi legislative,
norme etice, cerinţe ale ştiinţei sau a practicii medicale [2, p.5-12].
Totodată, în cazul în care lucrătorul medical prin acţiunea sau inacţiunea
sa a provocat prejudiciu grav sănătăţii sau decesul victimei ori po-
sibilitatea reală de survenire a acestor consecinţe, cele comise cad sub
incidenţa legii penale. Are loc aşa-numită transformare a greşelii me-
dicale în infracţiune, ambele fiind varietăţi ale malpraxisului medical.
Conceptul de ,,malpraxis medical”, în conformitate cu doctrina și
practica internațională în domeniu [3, p.8-15; 4, p.5-6; 5, p.217], întru-
nește câteva elemente indispensabile, după cum urmează: prezența unei
îndătoriri profesionale medicale de îngrijire a pacientului; prezența
erorii irelevante; fapta săvârșite cu vinovăție [6, p.63-66]; prezența
prejudiciului; legătura de cauzalitate dintre actul medical defectuos și
consecințele nefaste survenite la pacient și manifestate în prejudicierea
sănătății sau decesul acestuia [7, p.28-37].
Un interes deosebit reprezintă malpraxisul medical comis la etapa
de diagnosticare [8, p.116-119]. La această etapă, pot fi distinse urmă-
toarele forme de încălcări care cel mai des se întâlnesc în practica

50
medicală: anamneza incompletă și evaluarea incorectă a datelor clinice;
examinarea funcţională insuficientă; examenul instrumental întârziat;
diagnosticul greşit, întârziat sau incomplet. Lista acestor încălcari nu
are un caracter exhaustiv și poate fi extinsă. Le vom trece în revistă.
Anamneză incompletă și evaluarea incorectă a datelor clinice.
Anamneză (din limba greacă – anamnesis – amintire) reprezintă un
ansamblu de date (informații) pe care medicul le obține de la pacient
şi/sau însoţitorii acestuia pentru a le utiliza în vederea stabilirii diagnos-
ticului. Anamneza este prima etapă în cadrul examinării clinice a
bolnavului și reprezintă istoricul afecţiunii pacientului şi antecedentele
sale şi ale rudelor de gradul I. Există anamneza vieţii (anamnesis vitae)
şi anamneza bolii (anamnesis morbi). Un interes de importanţă majoră
îl reprezintă anamneza alergologică care ne permite să stabilim riscul
reacţiilor adverse imunologice la pacient la diferite preparate sau subs-
tanţe. Totodată, anamneza incompletă deseori constă în colectarea neg-
lijentă a datelor anamnetice sau în aprecierea lor necalificată la etapa
diagnosticării, cum ar fi: medicul nu ia în consideraţie datele clinice ale
patologiei existente; medicul nu ţine cont de bolile anterioare la pacient;
medicul colectează informaţii într-un volum insuficient etc. Datele cli-
nice obținute în urma anamnezei bolii pot fi evaluate incorect, ceea ce
poate să conducă la urmări grave pentru viața sau sănătatea pacientului.
Examinarea funcţională insuficientă presupune executarea într-un
volum insuficient a unor examinări neinvazive generale, fundamentale
şi obligatorii în cazul patologiilor concrete şi bine cunoscute pentru
diagnosticarea cărora sunt elaborate și aprobate standarde de diagnosti-
care a maladiilor și a altor patologii. În cadrul diagnosticării funcţiona-
le, se aplică diverse echipamente medicale fără a parcurge la metode
chirurgicale. Spre exemplu, electrocardiografie, spirometrie, electroen-
cefalografie etc. Diagnosticarea funcţională presupune nu numai efec-
tuarea corectă a manipulării din punct de vedere tehnic, dar şi interpre-
tarea corectă a rezultatului obţinut. La examinarea funcţională insufi-
cientă se referă: prescrierea examinărilor medicale funcţionale într-un
volum insuficient sau examinarea medicală funcţională a unui organ sau
ţesut efectuată într-un volum redus.
Evaluarea incorectă a rezultatelor unor metode suplimentare de
examinare medicală (rezultatele electrocardiografiei (ECG); rezultate-
le ultrasonografiei (USG) rezultatele endoscopice; rezultatele

51
radiografice etc.). Toate greşelile ce se comit în cadrul acestor exami-
nări pot fi de natură tehnică şi interpretativă. Esența acestei încălcări
constă în faptul că medicul apreciază incorect rezultatele metodelor
suplimentare de examinarea medicală (nu formulează o concluzie vali-
dă și corectă). Cu alte cuvinte, examinare medicală suplimentară a fost
efectuată, însă nu a fost corect evaluată, ceea ce a condus la formularea
concluziilor greșite în procesul de diagnosticare a patologiei la pacient.
Evaluarea incorectă a datelor de laborator. Valabilitatea datelor de
laborator constă în efectuarea unei analize comparative a materialului
biologic obţinut de la un pacient concret şi corelaţia acestui rezultat cu
indicii normale (medii) caracteristice unui grup de persoane în funcţie
de sex, vârstă sau alte criterii. Corectitudinea sau incorectitudinea date-
lor de laborator depinde în mare măsură de: (1) condiţii ce au precedat
efectuarea acestei analize (spre exemplu, un regim alimentar special al
pacientului); (2) respectarea cerinţelor tehnice de către asistentul medi-
cal (spre exemplu, reguli generale cu privire la colectarea sângelui,
transportarea materialului biologic colectat etc.). Veridicitatea rezulta-
telor depinde de calitatea metodelor de laborator, de calitatea substan-
ţelor reactive utilizate în laborator, de sârguinţa și competența persona-
lului medical. În cazul depistării unei patologii în baza acestor analize,
se recomandă efectuarea repetată a analizei respective pentru a exclude
probabilitatea incorectitudinii rezultatelor obținute pe cale de laborator.
Diagnosticul greşit, întârziat sau incomplet. Diagnosticul greșit
reprezintă o concluzie incorectă referitoare la natura patologiei şi starea
pacientului. La stabilirea diagnosticului, medicul trebuie să se conducă
de plângerile subiective ale pacientului, anamneza lui, examinarea
corpului, rezultatele examinărilor funcţionale şi supravegherea evolu-
ției patologiei. În cazuri în care nu există oarecare dificultăţi în diag-
nosticarea pacientului, stabilirea incorectă a diagnosticului depinde de
experienţă insuficientă a medicului, examinarea insuficientă a bolna-
vului etc. Singura cauză justificativă este experienţa inuficientă a
medicului cu condiţia că el a efectuat totul ce era necesar, s-a consultat
cu un specialist cu o experienţă mai bogată în domeniul dat. Diag-
nosticul întârziat deseori devine consecința unei concluzii incorecte
privind starea sănătății pacientului. Totodată, diagnosticul incomplet
desemnează diagnosticul simptomatic, referindu-se la stabilirea parţială
a patologiei existente, deseori doar în baza unor simptome. Dacă au

52
existat unele dificultăţi obiective în stabilirea diagnosticului, iar
medicul a efectuat totul ce era în puterile sale, atunci el nu poate fi
urmărit penal pentru diagnoză incompletă şi tratamentul insuficient.
Examen medical instrumental întârziat. Această deficienţă a
diagnosticării stă la baza uneia din cele mai grave erori din malpraxisul
medical, cum ar fi efectuarea intervenţiei chirurgicale întârziate, ce
poate conduce chiar la decesul pacientului. Uneori se depistează erori
tactice în alegerea şi stabilirea timpului potrivit pentru efectuarea
intervenţiei chirurgicale, când viaţa pacientului deja nu poate fi salvată.
În acest segment de cercetare, nu putem fi de acord cu autorii care
consideră că evaluarea incorectă a datelor paraclinice constituie temei
suficient pentru survenirea răspunderii penale pentru malpraxis
medical. Ținând cont de natura imprecisă și estimativă a datelor
paraclinice, subliniem că ele diferă de la o patologie la alta și de la un
pacient la altul, în unele cazuri indicând în mod expres probabilitatea
unei patologii, iar la alți pacienți acestea rămân doar niște indicii
fiziologici. Spre exemplu, nu întotdeauna obezitatea pacientului
constuie temei rezonabil pentru a concluziona că persoana suferă de
diabet zaharat, sau culoarea specifică a pielii nu întotdeauna semnifică
că persoana suferă de patologia biliară. În acest sens, trebuie să reținem
că medicina rămâne disciplina clinică, iar unele date paraclinice sunt
pur şi simplu ignorate. În practica medicală ele se mai numesc „date
tacite”, „ocazionale” etc. Medicii deseori spun „asta încă nimic nu
înseamnă”, „la majoritatea pacientelor se depistează aceste indici”
etc. Evident, astfel de date (având un caracter adiacent, secundar,
auxiliar) nu trebuie neglijate şi deseori la etapa precoce a patologiei ele
ajută medicul la stabilirea corectă a diagnosticului, însă ele pot face față
situației doar cu condiția că sunt luate în cumul cu datele clinice.
Imputarea malpraxisului medical băzându-se doar pe date paraclinice
este absolut inacceptabil. Subliniem că datele paraclinice nu pot fi
confirmate prin datele de laborator, prin urmare ignorarea lor nu poate
fi incriminată medicului.
Referinţe:
1. Curriculum de instruire în efectuarea întreruperii sarcinii în condiţii de
siguranţă / Aprobat de Consiliul de experţi al Ministerului Sănătăţii al
Republicii Moldova din 16 februarie 2012. Chișinău: Centrul de Instruire
în Domeniul Sănătăţii Reproducerii al Republicii Moldova (Universitatea
de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu”), 2011. p.8-9.

53
2. ARSINTE, R. O analiză a erorilor datorate achiziției în sisteme de
imagistică medicală (SIM). În: Revista ASCI Transilvania, 2001, nr.5.
3. EŢCO, C., MECINEANU, A. Sistemul malpraxisului medical din
Republica Moldova. În: Sănătate publică, economie şi management în
medicină. Chişinău, 2013, vol. 46, p.8-15.
4. PĂDURE, A. Analiza medico-legală a deficienţelor admise în asistenţa
medicală de profil chirurgical. Autoreferatul tezei de doctor habilitat în
medicină. Chişinău: Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, 2011, p.5-6.
5. GEORGESCU, Şt.O., VINTILĂ, D. Despre patologia iatrogenă. În:
Jurnalul de Chirurgie (Iaşi), 2012, vol. 8, nr. 3, p.217.
6. IFTENIE, V. Culpa medicală. În: Revista Română de Medicină Legală,
2007, vol.15 (1), p.63-66.
7. ПАШИНЯН, Г.А., ИВШИН, И.В. Профессиональные преступления
медицинских работников против жизни и здоровья: Судебная
медицина. Москва: Медицинская книга, 2006. 196 с.
8. ГЫРЛА, Л. Нарушение по халатности правил и методов оказания
медицинской помощи. În: Revistă ştiinţifică a Universităţii de Stat din
Moldova „Studia Universitatis”. Chişinău: CEP USM, 2007, nr. 3, p.116-
119.

54