Sunteți pe pagina 1din 31

EDUCAȚIE CIVICĂ

PROIECTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚARE

MODULUL I: 11.09 – 27.10.2023


LUCRURI, PLANTE, ANIMALE, PERSOANE
Detalieri de Comp. Activități de învățare Nr. Săpt. Resurse Evaluare Obs.
conținut specifice ore
• Locul de desfășurare: sala • observarea
1. Ce sunt 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei 1 I de clasă sistematică
lucrurile? 2.2 liste de lucruri utile într-o situație 14.09. • Resurse materiale: • probe orale
3.1 dată (de exemplu, pentru o oră de 2023 manualul, caietul de lucru, • probe scrise
curs, o drumeție, o insulă pustie) și calculator, volum cu operele • probe
discutarea atitudinilor posibile față literare, dicționar, planșe, practice
de lucrurile menționate ilustrații decupate din ziare • fișe de lucru
• punerea elevilor în situația de a-și și reviste vechi • teme pentru
exprima gânduri, sentimente, • Resurse procedurale: acasă
atitudini față de lucruri, plante, metode activ-participative, • portofoliul
animale și de a susține nevoia de conversația, exercițiul, • proiectul
lucruri, plante, animale (pornind, de explicația, observarea • autoevaluarea
exemplu, de la imagini, texte, desene dirijată, demonstrația,
animate, filme adecvate vârstei dezbaterea
elevilor) • Forme de organizare a
• exersarea cooperării în grup pentru colectivului de elevi:
rezolvarea unor sarcini simple de activitate frontală, activitate
lucru, prin împărțirea în perechi, activitate în
sarcinilor/responsabilităților, echipă, activitate individuală
respectarea cerințelor (de lucru, de
timp etc.) și prin valorificarea
calităților fiecărui membru al
grupului

1
2. Ce sunt 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei 1 II • Locul de desfășurare: sala • observarea
animalele și 2.2 liste de lucruri utile într-o situație 21.09. de clasă sistematică
plantele 3.1 dată (de exemplu, pentru o oră de 2023 • Resurse materiale: • probe orale
curs, o drumeție, o insulă pustie) și manualul, caietul de lucru, • probe scrise
discutarea atitudinilor posibile față calculator, volum cu operele • probe practice
de lucrurile menționate literare, dicționar, planșe, • fișe de lucru
• punerea elevilor în situația de a-și ilustrații decupate din ziare • teme pentru
exprima gânduri, sentimente, și reviste vechi acasă
atitudini față de lucruri, plante, • Resurse procedurale: • portofoliul
animale și de a susține nevoia de metode activ-participative, • proiectul
lucruri, plante, animale (pornind, de conversația, exercițiul, • autoevaluarea
exemplu, de la imagini, texte, desene explicația, observarea
animate, filme adecvate vârstei dirijată, demonstrația,
elevilor) dezbaterea
• exersarea cooperării în grup pentru • Forme de organizare a
rezolvarea unor sarcini simple de colectivului de elevi:
lucru, prin împărțirea activitate frontală, activitate
sarcinilor/responsabilităților, în perechi, activitate în
respectarea cerințelor (de lucru, de echipă, activitate individuală
timp etc.) și prin valorificarea
calităților fiecărui membru al
grupului
3. Ce 1.1 • exerciții de colorare, în 1 III Locul de desfășurare: sala • observarea
înseamnă 3.1 desene/contururi date, a imaginilor 28.09. de clasă sistematică
să fim 3.3 care înfățișează persoane 2023 • Resurse materiale: • probe orale
persoane? • exerciții de prezentare, în perechi, a manualul, caietul de lucru, • probe scrise
propriei persoane (a unor aspecte calculator, volum cu operele • probe
relevante pentru identitatea proprie) literare, dicționar, planșe, practice
• realizarea și discutarea, în perechi, ilustrații decupate din ziare • fișe de lucru
a portretului colegului de bancă și reviste vechi • teme pentru
• discuții referitoare la asemănările și • Resurse procedurale: acasă
deosebirile dintre persoane metode activ-participative, • portofoliul
• simularea modului în care este conversația, exercițiul, • proiectul
necesar să se comporte membrii unui explicația, observarea • autoevaluarea
grup în rezolvarea unei sarcini de dirijată, demonstrația,
2
lucru, atunci când membrii grupului dezbaterea
au opinii diferite • Forme de organizare a
• exersarea cooperării în grup pentru colectivului de elevi:
rezolvarea unor sarcini simple de activitate frontală, activitate
lucru, prin împărțirea în perechi, activitate în
sarcinilor/responsabilităților, echipă, activitate
respectarea cerințelor (de lucru, de individuală
timp etc.) și prin valorificarea
calităților fiecărui membru al
grupului
4. Nevoia de 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei 1 V • Locul de desfășurare: sala • observarea
lucruri 2.2 liste de lucruri utile într-o situație 12.09 de clasă sistematică
3.1 dată (de exemplu, pentru o oră de 2023 • Resurse materiale: • probe orale
curs, o drumeție, o insulă manualul, caietul de lucru, • probe scrise
pustie) și discutarea atitudinilor calculator, volum cu operele • probe
posibile față de lucrurile menționate literare, dicționar, planșe, practice
• recunoașterea unor atitudini față de ilustrații decupate din ziare • fișe de lucru
lucruri, față de plante și animale, și reviste vechi • teme pentru
pornind de la imagini date, lectura • Resurse procedurale: acasă
unor povești, fabule, vizionarea unor metode activ-participative, • portofoliul
desene animate sau filme adecvate conversația, exercițiul, • proiectul
vârstei elevilor, observarea unor explicația, observarea • autoevaluarea
comportamente ale copiilor și ale dirijată, demonstrația,
adulților în contexte familiare de dezbaterea, jocul didactic
viață etc. • Forme de organizare a
• realizarea, în perechi, la alegerea colectivului de elevi:
elevilor, a unor scurte compuneri, activitate frontală, activitate
dialoguri, scheme, desene, referitoare în perechi, activitate în
la modul în care cred elevii că le-ar echipă, activitate individuală
plăcea lucrurilor, plantelor și
animalelor să se comporte oamenii
cu acestea
• punerea elevilor în situația de a-și
exprima gânduri, sentimente,
atitudini față de lucruri, plante,
3
animale și de a susține nevoia de
lucruri, plante, animale (pornind, de
exemplu, de la imagini, texte, desene
animate, filme adecvate vârstei
elevilor)
• exersarea cooperării în grup pentru
rezolvarea unor sarcini simple de
lucru, prin împărțirea
sarcinilor/responsabilităților,
respectarea cerințelor (de lucru, de
timp etc.) și prin valorificarea
calităților fiecărui membru al
grupului
5. Nevoia de 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei 1 VI • Locul de desfășurare: sala • observarea
plante și 2.2 liste de lucruri utile într-o situație 19.09. de clasă sistematică
animale 3.1 dată (de exemplu, pentru o oră de 2023 • Resurse materiale: • probe orale
curs, o drumeție, o insulă manualul, caietul de lucru, • probe scrise
pustie) și discutarea atitudinilor calculator, volum cu operele • probe
posibile față de lucrurile menționate literare, dicționar, planșe, practice
• recunoașterea unor atitudini față de ilustrații decupate din ziare • fișe de lucru
lucruri, față de plante și animale, și reviste vechi • teme pentru
pornind de la imagini date, lectura • Resurse procedurale: acasă
unor povești, fabule, vizionarea unor metode activ-participative, • portofoliul
desene animate sau filme adecvate conversația, exercițiul, • proiectul
vârstei elevilor, observarea unor explicația, observarea • autoevaluarea
comportamente ale copiilor și ale dirijată, demonstrația,
adulților în contexte familiare de dezbaterea
viață etc. • Forme de organizare a
• realizarea, în perechi, la alegerea colectivului de elevi:
elevilor, a unor scurte compuneri, activitate frontală, activitate
dialoguri, scheme, desene, referitoare în perechi, activitate în
la cum anume cred elevii că le-ar echipă, activitate individuală
plăcea lucrurilor, plantelor și
animalelor să se comporte oamenii
cu acestea
4
• punerea elevilor în situația de a-și
exprima gânduri, sentimente,
atitudini față de lucruri, plante,
animale și de a susține nevoia de
lucruri, plante, animale (pornind, de
exemplu, de la imagini, texte, desene
animate, filme adecvate vârstei
elevilor)
• exersarea cooperării în grup pentru
rezolvarea unor sarcini simple de
lucru, prin împărțirea
sarcinilor/responsabilităților,
respectarea cerințelor (de lucru, de
timp etc.) și prin valorificarea
calităților fiecărui membru al
grupului
6. Nevoia de 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei 1 VII • Locul de desfășurare: sala • observarea
ceilalți 2.2 liste de lucruri utile într-o situație 26.09. de clasă sistematică
3.1 dată (de exemplu, pentru o oră de 2023 • Resurse materiale: • probe orale
curs, o drumeție, o insulă pustie) și manualul, caietul de lucru, • probe scrise
discutarea atitudinilor posibile față calculator, volum cu operele • probe
de lucrurile menționate literare, dicționar, planșe, practice
• recunoașterea unor atitudini față de ilustrații decupate din ziare • fișe de lucru
lucruri, față de plante și animale, și reviste vechi • teme pentru
pornind de la imagini date, lectura • Resurse procedurale: acasă
unor povești, fabule, vizionarea unor metode activ-participative, • portofoliul
desene animate sau filme adecvate conversația, exercițiul, • proiectul
vârstei elevilor, observarea unor explicația, observarea • autoevaluarea
comportamente ale copiilor și ale dirijată, demonstrația,
adulților în contexte familiare de dezbaterea
viață etc. • Forme de organizare a
colectivului de elevi:
activitate frontală, activitate
în perechi, activitate în
echipă, activitate individuală
5
MODULUL II: 06.11 – 22.12.2023

LUCRURI, PLANTE, ANIMALE, PERSOANE


Detalieri de Comp. Activități de învățare Nr. Săpt. Resurse Evaluare Obs.
conținut specifice ore
Recapitulare/ 1.1 • exerciții de colorare, în 1 VIII • Locul de desfășurare: sala • observarea
Evaluare 2.1 desene/contururi date, a imaginilor 09.XI. de clasă sistematică
2.2 care înfățișează persoane 2023 • Resurse materiale: • probe orale
3.1 • recunoașterea unor atitudini față de manualul, caietul de lucru, • probe scrise
3.3 lucruri, față de plante și animale, calculator, volum cu operele • probe practice
pornind de la imagini date, lectura literare, dicționar, planșe, • fișe de lucru
unor povești, fabule, vizionarea unor ilustrații decupate din ziare • teme pentru
desene animate sau filme adecvate și reviste vechi acasă
vârstei elevilor, observarea unor • Resurse procedurale: • portofoliul
comportamente ale copiilor și ale metode activ-participative, • proiectul
adulților în contexte familiare de conversația, exercițiul, • autoevaluarea
viață etc. explicația, observarea
• activitate independentă de dirijată, demonstrația,
completare a unor enunțuri dezbaterea, jocul didactic
referitoare la lucruri, plante, animale • Forme de organizare a
(de exemplu, privind lucruri care îi colectivului de elevi:
reprezintă, preferințe, atitudini, activitate frontală, activitate
comportamente față de lucruri, în perechi, activitate în
plante, animale) echipă, activitate individuală
• punerea elevilor în situația de a-și
exprima gânduri, sentimente,
atitudini față de lucruri, plante,
animale și de a susține nevoia de
lucruri, plante, animale (pornind, de
exemplu, de la imagini, texte, desene
animate, filme adecvate vârstei
elevilor)
6
• exersarea cooperării în grup pentru
rezolvarea unor sarcini simple de
lucru, prin împărțirea
sarcinilor/responsabilităților,
respectarea cerințelor (de lucru, de
timp etc.) și prin valorificarea
calităților fiecărui membru al
grupului
• implicarea, la nivel de clasă, școală
sau la nivelul comunității locale, în
proiecte simple, pe diferite teme cu
conținut moral-civic

RELAȚII, ATITUDINI, COMPORTAMENTE

Detalieri de Comp. Activități de învățare Nr. Săpt. Resurse Evaluare Obs.


conținut specifice ore
1. Lucrurile 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei 1 IX  Locul de desfășurare: • observarea
care ne 2.2 liste de lucruri utile într-o situație 16.XI. sala de clasă sistematică
exprimă 3.1 dată (de exemplu, pentru o oră de 2023 • Resurse materiale: • probe orale
curs, o drumeție, o insulă pustie) și manualul, caietul de • probe scrise
discutarea atitudinilor posibile față lucru, calculator, volum • probe practice
de lucrurile menționate cu operele literare, • fișe de lucru
• recunoașterea unor atitudini față dicționar, planșe, • teme pentru
de lucruri, față de plante și animale, ilustrații decupate din acasă
pornind de la imagini date, lectura ziare și reviste vechi • portofoliul
unor povești, fabule, vizionarea • Resurse procedurale: • proiectul
unor desene animate sau filme metode activ- • autoevaluarea
adecvate vârstei elevilor, participative, conversația,
observarea unor comportamente ale exercițiul, explicația,
copiilor și ale adulților în contexte observarea dirijată,
familiare de viață etc. demonstrația, dezbaterea,
• activitate independentă de jocul didactic, jocul de
completare a unor enunțuri rol
7
referitoare la lucruri, plante, • Forme de organizare a
animale (de exemplu, privind colectivului de elevi:
lucruri care îi reprezintă, preferințe, activitate frontală,
atitudini, comportamente față de activitate în perechi,
lucruri, plante, animale) activitate în echipă,
• exersarea cooperării în grup activitate individuală
pentru rezolvarea unor sarcini
simple de lucru, prin împărțirea
sarcinilor/responsabilităților,
respectarea cerințelor (de lucru, de
timp etc.) și prin valorificarea
calităților fiecărui membru al
grupului
2. Relații și 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei 1 X • Locul de desfășurare: • observarea
atitudini față 2.2 liste de lucruri utile într-o situație 23.XI. sala de clasă sistematică
de lucruri (I) 3.1 dată (de exemplu, pentru o oră de 2023 • Resurse materiale: • probe orale
curs, o drumeție, o insulă pustie) și manualul, caietul de • probe scrise
discutarea atitudinilor posibile față lucru, calculator, volum • probe practice
de lucrurile menționate cu operele literare, • fișe de lucru
• recunoașterea unor atitudini față dicționar, planșe, • teme pentru
de lucruri, față de plante și animale, ilustrații decupate din acasă
pornind de la imagini date, lectura ziare și reviste vechi • portofoliul
unor povești, fabule, vizionarea • Resurse procedurale: • proiectul
unor desene animate sau filme metode activ- • autoevaluarea
adecvate vârstei elevilor, participative, conversația,
observarea unor comportamente ale exercițiul, explicația,
copiilor și ale adulților în contexte observarea dirijată,
familiare de viață etc. demonstrația, dezbaterea,
• activitate independentă de jocul didactic
completare a unor enunțuri • Forme de organizare a
referitoare la lucruri, plante, colectivului de elevi:
animale (de exemplu, privind activitate frontală,
lucruri care îi reprezintă, preferințe, activitate în perechi,
atitudini, comportamente față de activitate în echipă,
lucruri, plante, animale) activitate individuală
8
• exersarea cooperării în grup
pentru rezolvarea unor sarcini
simple de lucru, prin împărțirea
sarcinilor/responsabilităților,
respectarea cerințelor (de lucru, de
timp etc.) și prin valorificarea
calităților fiecărui membru al
grupului
3. Relații și 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei 1 XII • Locul de desfășurare: • observarea
atitudini față 2.3 liste de lucruri utile într-o situație 07.XII. sala de clasă sistematică
de lucruri (II) 3.1 dată (de exemplu, pentru o oră de 2023 • Resurse materiale: • probe orale
3.3 curs, o drumeție, o insulă pustie) și manualul, caietul de • probe scrise
discutarea atitudinilor posibile față lucru, calculator, volum • probe practice
de lucrurile menționate cu operele literare, • fișe de lucru
• recunoașterea unor atitudini față dicționar, planșe, • teme pentru
de lucruri, față de plante și animale, ilustrații decupate din acasă
pornind de la imagini date, lectura ziare și reviste vechi • portofoliul
unor povești, fabule, vizionarea • Resurse procedurale: • proiectul
unor desene animate sau filme metode activ- • autoevaluarea
adecvate vârstei elevilor, participative, conversația,
observarea unor comportamente ale exercițiul, explicația,
copiilor și ale adulților în contexte observarea dirijată,
familiare de viață etc. demonstrația, dezbaterea,
• activitate independentă de jocul didactic
completare a unor enunțuri • Forme de organizare a
referitoare la lucruri, plante, colectivului de elevi:
animale (de exemplu, privind activitate frontală,
lucruri care îi reprezintă, preferințe, activitate în perechi,
atitudini, comportamente față de activitate în echipă,
lucruri, plante, animale) activitate individuală
• exersarea cooperării în grup
pentru rezolvarea unor sarcini
simple de lucru, prin împărțirea
sarcinilor/responsabilităților,
respectarea cerințelor (de lucru, de
9
timp etc.) și prin valorificarea
calităților fiecărui membru al
grupului
• implicarea, la nivel de clasă,
școală sau la nivelul comunității
locale, în proiecte simple, pe
diferite teme cu conținut moral-
civic
4. Prieteni 2.2 • imaginarea unor povestiri privind 1 XIII • Locul de desfășurare: • observarea
necuvântători raporturile persoanei cu lucrurile, 14.XII. sala de clasă sistematică
cu plantele și animalele, care 2023 • Resurse materiale: • probe orale
valorizează atitudini pozitive față manualul, caietul de • probe scrise
de acestea lucru, calculator, volum • probe practice
• realizarea, în perechi, la alegerea cu operele literare, • fișe de lucru
elevilor, a unor scurte compuneri, dicționar, planșe, • teme pentru
dialoguri, scheme, desene, ilustrații decupate din acasă
referitoare la cum anume cred ziare și reviste vechi • portofoliul
elevii că le-ar plăcea lucrurilor, • Resurse procedurale: • proiectul
plantelor și animalelor să se metode activ- • autoevaluarea
comporte oamenii cu acestea participative, conversația,
• punerea elevilor în situația de a-și exercițiul, explicația,
exprima gânduri, sentimente, observarea dirijată,
atitudini față de lucruri, plante, demonstrația, dezbaterea,
animale și de a susține nevoia de jocul didactic, jocul de
lucruri, plante, animale (pornind, de rol
exemplu, de la imagini, texte, • Forme de organizare a
desene animate, filme adecvate colectivului de elevi:
vârstei elevilor) activitate frontală,
activitate în perechi,
activitate în echipă,
activitate individuală

10
MODULUL III: 08.01 – 16.02.2024

RELAȚII, ATITUDINI, COMPORTAMENTE FAȚĂ DE OAMENI


Detalieri de Comp. Activități de învățare Nr. Săpt. Resurse Evaluare Obs.
conținut specifice ore
5. Atitudini față 2.1 • realizarea, în grupuri mici, a unei 1 XV • Locul de desfășurare: • observarea
de plante și 2.2 liste de lucruri utile într-o situație 11.01. sala de clasă sistematică
animale (I) dată (de exemplu, pentru o oră de 2024 • Resurse materiale: • probe orale
curs, o drumeție, o insulă pustie) și manualul, caietul de • probe scrise
discutarea atitudinilor posibile față lucru, calculator, volum cu • probe
de lucrurile menționate operele literare, dicționar, practice
• recunoașterea unor atitudini față planșe, ilustrații decupate • fișe de lucru
de lucruri, față de plante și animale, din ziare și reviste vechi • teme pentru
pornind de la imagini date, lectura • Resurse procedurale: acasă
unor povești, fabule, vizionarea metode activ-participative, • portofoliul
unor desene animate sau filme conversația, exercițiul, • proiectul
adecvate vârstei elevilor, explicația, observarea • autoevaluarea
observarea unor comportamente ale dirijată, demonstrația,
copiilor și ale adulților în contexte dezbaterea, jocul didactic
familiare de viață etc. • Forme de organizare a
• imaginarea unor povestiri privind colectivului de elevi:
raporturile persoanei cu lucrurile, activitate frontală,
cu plantele și animalele, care activitate în perechi,
valorizează atitudini pozitive față activitate în echipă,
de acestea activitate individuală
• realizarea, în perechi, la alegerea
elevilor, a unor scurte compuneri,
dialoguri, scheme, desene,
referitoare la cum anume cred
elevii că le-ar plăcea lucrurilor,
plantelor și animalelor să se
comporte oamenii cu acestea
• punerea elevilor în situația de a-și
exprima gânduri, sentimente,
atitudini față de lucruri, plante,
11
animale și de a susține nevoia de
lucruri, plante, animale (pornind, de
exemplu, de la imagini, texte,
desene animate, filme adecvate
vârstei elevilor)
6. Atitudini față 1.2 • realizarea, în grupuri mici, a unei 1 XVI • Locul de desfășurare: • observarea
de plante și 2.1 liste de lucruri utile într-o situație 18.01. sala de clasă sistematică
animale (II) 2.2 dată (de exemplu, pentru o oră de 2024 • Resurse materiale: • probe orale
curs, o drumeție, o insulă pustie) și manualul, caietul de lucru, • probe scrise
discutarea atitudinilor posibile față calculator, volum cu • probe
de lucrurile menționate operele literare, dicționar, practice
• recunoașterea unor atitudini față planșe, ilustrații decupate • fișe de lucru
de lucruri, față de plante și animale, din ziare și reviste vechi • teme pentru
pornind de la imagini date, lectura • Resurse procedurale: acasă
unor povești, fabule, vizionarea metode activ-participative, • portofoliul
unor desene animate sau filme conversația, exercițiul, • proiectul
adecvate vârstei explicația, observarea • autoevaluarea
elevilor, observarea unor dirijată, demonstrația,
comportamente ale dezbaterea, jocul didactic
copiilor și ale adulților în contexte • Forme de organizare a
familiare de colectivului de elevi:
viață etc. activitate frontală,
• imaginarea unor povestiri privind activitate în perechi,
raporturile persoanei cu lucrurile, activitate în echipă,
cu plantele și animalele, care activitate individuală
valorizează atitudini pozitive față
de acestea
• realizarea, în perechi, la alegerea
elevilor, a unor scurte compuneri,
dialoguri, scheme, desene,
referitoare la cum anume cred
elevii că le-ar plăcea lucrurilor,
plantelor și animalelor să se
comporte oamenii cu acestea
• punerea elevilor în situația de a-și
12
exprima gânduri, sentimente,
atitudini față de lucruri, plante,
animale și de a susține nevoia de
lucruri, plante, animale (pornind, de
exemplu, de la imagini, texte,
desene animate, filme adecvate
vârstei elevilor)
• discutarea, în grupuri mici, a
moralei unor fabule, a unor
proverbe care ilustrează trăsături
ale persoanei

• Recapitulare 1.1 • discuții referitoare la asemănările 1 XVII • Locul de desfășurare: • observarea


1.2 și deosebirile dintre persoane 25.01. sala de clasă sistematică
Evaluare 2.1 • recunoașterea, în situații diferite, a 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.2 trăsăturilor unor personaje (de manualul, caietul de lucru, • probe scrise
3.1 exemplu, prezentate în calculator, volum cu • probe
3.3 povești, fabule, desene animate operele literare, dicționar, practice
familiare elevilor) planșe, ilustrații decupate • fișe de lucru
• exerciții de identificare a din ziare și reviste vechi • teme pentru
trăsăturilor persoanei manifestate în • Resurse procedurale: acasă
contexte familiare elevilor (la metode activ-participative, • portofoliul
școală, în familie, în grupul de conversația, exercițiul, • proiectul
prieteni, în locuri publice) explicația, observarea • investigația
• ilustrarea prin desen, pictură, dirijată, demonstrația, • autoevaluarea
modelaj a unor comportamente dezbaterea, jocul didactic,
morale/imorale ale unor personaje jocul de rol
• recunoașterea unor atitudini față • Forme de organizare a
de lucruri, față de plante și animale, colectivului de elevi:
pornind de la imagini date, lectura activitate frontală,
unor povești, fabule, vizionarea activitate în perechi,
unor desene animate sau filme activitate în echipă,
adecvate vârstei elevilor, activitate individuală
observarea unor comportamente ale • probă scrisă
copiilor și ale adulților în contexte
13
familiare de viață etc.
• imaginarea unor povestiri privind
raporturile persoanei cu lucrurile,
cu plantele și animalele, care
valorizează atitudini pozitive față
de acestea
• punerea elevilor în situația de a-și
exprima gânduri, sentimente,
atitudini față de lucruri, plante,
animale și de a susține nevoia de
lucruri, plante, animale (pornind, de
exemplu, de la imagini, texte,
desene animate, filme adecvate
vârstei elevilor)
• simularea modului în care este
necesar să se comporte membrii
unui grup în rezolvarea unei sarcini
de lucru, atunci când membrii
grupului au opinii diferite
• participarea la jocuri de rol care
valorizează relaționarea pozitivă cu
copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite sau
care au nevoi speciale
• implicarea, la nivel de clasă,
școală sau la nivelul comunității
locale, în proiecte simple, pe
diferite teme cu conținut moral-
civic

14
RELAȚII, ATITUDINI, COMPORTAMENTE FAȚĂ DE OAMENI (I)

Detalieri de Comp. Activități de învățare Nr. Săpt. Resurse Evaluare Obs.


conținut specifice ore
1. Încrederea 1.1 • discuții referitoare la asemănările 1 XVIII • Locul de desfășurare: • observarea
și lipsa de 1.2 și deosebirile dintre persoane 01.02. sala de clasă sistematică
încredere 1.3 • recunoașterea, în situații diferite, 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.3 a trăsăturilor unor personaje (de manualul, caietul elevului, • probe
3.1 exemplu, prezentate în povești, fișe de lucru, calculator, practice
3.2 fabule, desene animate familiare volume de povești • fișe de lucru
elevilor) • Resurse procedurale: • teme pentru
• exerciții de identificare a metode activ-participative, acasă
trăsăturilor persoanei manifestate conversația, explicația, • portofoliul
în contexte familiare elevilor (la observarea dirijată, • proiectul
școală, în familie, în grupul de demonstrația, dezbaterea, • autoevaluarea
prieteni, în locuri publice) studiu de caz, jocul de rol
• exerciții de apreciere a propriilor • Forme de organizare a
trăsături manifestate în contexte colectivului:
familiare activitate frontală,
• ilustrarea prin desen, pictură, activitate individuală,
modelaj a unor comportamente activitate în perechi,
morale/imorale ale unor personaje activitate în echipă
• realizarea, în grupuri mici, la
alegerea elevilor, a unor povestiri,
dialoguri, dramatizări privind
activitățile grupurilor din care fac
parte elevii
• exemplificarea unor relații dintre
oameni în diferite grupuri, pornind
de la povestiri, fabule, desene
animate adecvate vârstei elevilor și
de la situații observate în contexte
familiare de viață
• participarea la jocuri de rol care
15
valorizează relaționarea pozitivă cu
copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite
sau care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
drepturi și îndatoriri
2. Respectul și 1.1 • discuții referitoare la asemănările 1 XIX • Locul de desfășurare: • observarea
lipsa de 1.2 și deosebirile dintre persoane 08.02. sala de clasă sistematică
respect 1.3 • recunoașterea, în situații diferite, 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.3 a trăsăturilor unor personaje (de manualul, caietul elevului, • probe
3.1 exemplu, prezentate în povești, fișe de lucru, calculator, practice
3.2 fabule, desene animate familiare volume de povești • fișe de lucru
elevilor) • Resurse procedurale: • teme pentru
• exerciții de identificare a metode activ-participative, acasă
trăsăturilor persoanei manifestate conversația, explicația, • portofoliul
în contexte familiare elevilor (la observarea dirijată, • proiectul
școală, în familie, în grupul de demonstrația, dezbaterea, • autoevaluarea
prieteni, în locuri publice) studiu de caz, jocul de rol
• discutarea, în grupuri mici, a • Forme de organizare a
moralei unor fabule, a unor colectivului:
proverbe care ilustrează trăsături activitate frontală,
ale persoanei activitate individuală,
• exerciții de apreciere a propriilor activitate în perechi,
trăsături manifestate în contexte activitate în echipă
familiar
• ilustrarea prin desen, pictură,
modelaj a unor comportamente
morale/imorale ale unor personaje
• realizarea, în grupuri mici, la
alegerea elevilor, a unor povestiri,
dialoguri, dramatizări privind
activitățile grupurilor din care fac
parte elevii
16
• exemplificarea unor relații dintre
oameni în diferite grupuri, pornind
de la povestiri, fabule, desene
animate adecvate vârstei elevilor și
de la situații observate în contexte
familiare de viață
• participarea la jocuri de rol care
valorizează relaționarea pozitivă cu
copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite
sau care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
drepturi și îndatoriri
3. Curajul și 1.1 • discuții referitoare la asemănările 1 XX • Locul de desfășurare: • observarea
lipsa de curaj 1.2 și deosebirile dintre persoane 15.02. sala de clasă sistematică
1.3 • recunoașterea, în situații diferite, 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.3 a trăsăturilor unor personaje (de manualul, caietul elevului, • probe
3.1 exemplu, prezentate în povești, fișe de lucru, calculator, practice
3.2 fabule, desene animate familiare volume de povești • fișe de lucru
elevilor) • Resurse procedurale: • teme pentru
• exerciții de identificare a metode activ-participative, acasă
trăsăturilor persoanei manifestate conversația, explicația, • portofoliul
în contexte familiare elevilor (la observarea dirijată, • proiectul
școală, în familie, în grupul de demonstrația, dezbaterea, • autoevaluarea
prieteni, în locuri publice) studiu de caz, jocul de rol
• discutarea, în grupuri mici, a • Forme de organizare a
moralei unor fabule, a unor colectivului:
proverbe care ilustrează trăsături activitate frontală,
ale persoanei activitate individuală,
• exerciții de apreciere a propriilor activitate în perechi,
trăsături manifestate în contexte activitate în echipă
familiar
• ilustrarea prin desen, pictură,
17
modelaj a unor comportamente
morale/imorale ale unor personaje
• realizarea, în grupuri mici, la
alegerea elevilor, a unor povestiri,
dialoguri, dramatizări privind
activitățile grupurilor din care fac
parte elevii
• exemplificarea unor relații dintre
oameni în diferite grupuri, pornind
de la povestiri, fabule, desene
animate adecvate vârstei elevilor și
de la situații observate în contexte
familiare de viață
• participarea la jocuri de rol care
valorizează relaționarea pozitivă cu
copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite
sau care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
drepturi și îndatoriri

18
MODULUL IV: 26.02 – 26.04.2024.

RELAȚII, ATITUDINI, COMPORTAMENTE FAȚĂ DE OAMENI (II)


Detalieri de Comp. Activități de învățare Nr. Săpt. Resurse Evaluare Obs.
conținut specifice ore
1. Bunătate și 1.1 • discuții referitoare la 1 XXI • Locul de desfășurare: • observarea
răutate 1.2 asemănările și deosebirile dintre 29.02. sala de clasă sistematică
1.3 persoane 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.3 • recunoașterea, în situații manualul, caietul elevului, • probe
3.1 diferite, a trăsăturilor unor fișe de lucru, calculator, practice
3.2 personaje (de exemplu, prezentate volume de povești • fișe de lucru
în povești, fabule, desene animate • Resurse procedurale: • teme pentru
familiare elevilor) metode activ- acasă
• exerciții de identificare a participative, conversația, • portofoliul
trăsăturilor persoanei manifestate explicația, observarea • proiectul
în contexte familiare elevilor (la dirijată, demonstrația, • investigația
școală, în familie, în grupul de dezbaterea, studiu de caz, •
prieteni, în locuri publice) jocul de rol autoevaluarea
• exerciții de apreciere a • Forme de organizare a
propriilor trăsături manifestate în colectivului:
contexte familiar activitate frontală,
• ilustrarea prin desen, pictură, activitate individuală,
modelaj a unor comportamente activitate în perechi,
morale/imorale ale unor activitate în echipă
personaje
• realizarea, în grupuri mici, la
alegerea elevilor, a unor povestiri,
dialoguri, dramatizări privind
activitățile grupurilor din care fac
parte elevii
• exemplificarea unor relații
dintre oameni în diferite grupuri,
pornind de la povestiri, fabule,
desene animate adecvate vârstei
elevilor și de la situații observate
în contexte familiare de viață
19
• participarea la jocuri de rol care
valorizează relaționarea pozitivă
cu copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite
sau care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
drepturi și îndatoriri
2. Despre 1.1 • ilustrarea prin desen, pictură, 1 XXII • Locul de desfășurare: • observarea
adevăr și 1.2 modelaj a unor comportamente 07.03. sala de clasă sistematică
minciună 1.3 morale/imorale ale unor personaje 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.3 • realizarea, în grupuri mici, la manualul, caietul elevului, • probe
3.1 alegerea elevilor, a unor povestiri, fișe de lucru, calculator, practice
3.2 dialoguri, dramatizări privind volume de povești • fișe de lucru
activitățile grupurilor din care fac • Resurse procedurale: • teme pentru
parte elevii metode activ-participative, acasă
• exemplificarea unor relații dintre conversația, explicația, • portofoliul
oameni în diferite grupuri, observarea dirijată, • proiectul
pornind de la povestiri, fabule, demonstrația, dezbaterea, • autoevaluare
desene animate adecvate vârstei studiu de caz, jocul de rol
elevilor și de la situații observate • Forme de organizare a
în contexte familiare de viață colectivului: activitate
• participarea la jocuri de rol care frontală, activitate
valorizează relaționarea pozitivă individuală, activitate în
cu copiii care provin din grupuri perechi, activitate în
etnice, culturale, sociale diferite echipă
sau care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
drepturi și îndatoriri
3. Modestia și 1.1 • discuții referitoare la 1 XXIII • Locul de desfășurare: • observarea
lipsa de 1.2 asemănările și deosebirile dintre 14.03. sala de clasă sistematică
modestie 1.3 persoane 2024 • Resurse materiale: • probe orale
20
2.3 • recunoașterea, în situații diferite, manualul, caietul elevului, • probe
3.1 a trăsăturilor unor personaje (de fișe de lucru, calculator, practice
3.2 exemplu, prezentate în povești, volume de povești • fișe de lucru
fabule, desene animate familiare • Resurse procedurale: • teme pentru
elevilor) metode activ-participative, acasă
• exerciții de identificare a conversația, explicația, • portofoliul
trăsăturilor persoanei manifestate observarea dirijată, • proiectul
în contexte familiare elevilor (la demonstrația, dezbaterea, • autoevaluare
școală, în familie, în grupul de studiu de caz, jocul de rol
prieteni, în locuri publice) • Forme de organizare a
• exerciții de apreciere a propriilor colectivului: activitate
trăsături manifestate în contexte frontală, activitate
familiare individuală, activitate în
• ilustrarea prin desen, pictură, perechi, activitate în
modelaj a unor comportamente echipă
morale/imorale ale unor personaje
• realizarea, în grupuri mici, la
alegerea elevilor, a unor povestiri,
dialoguri, dramatizări privind
activitățile grupurilor din care fac
parte elevii
• exemplificarea unor relații dintre
oameni în diferite grupuri,
pornind de la povestiri, fabule,
desene animate adecvate vârstei
elevilor și de la situații observate
în contexte familiare de viață
• participarea la jocuri de rol care
valorizează relaționarea pozitivă
cu copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite
sau care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
21
drepturi și îndatoriri

Recapitulare 1.1 • discuții referitoare la 2 XXIV- • Locul de desfășurare: • observarea


1.2 asemănările și deosebirile dintre XXV sala de clasă sistematică
1.3 persoane 21.03. • Resurse materiale: • probe
2.3 • recunoașterea, în situații diferite, 2024 manualul, caietul elevului, orale
3.1 a trăsăturilor unor personaje (de fișe de lucru, calculator, • probe
3.2 exemplu, prezentate în povești, 28.03. volume de povești practice
3.3* fabule, desene animate familiare 2024 • Resurse procedurale: • fișe de lucru
elevilor) metode activ-participative, • teme pentru
• exerciții de identificare a conversația, explicația, acasă
trăsăturilor persoanei manifestate observarea dirijată, • portofoliul
în contexte familiare elevilor (la demonstrația, • proiectul
școală, în familie, în grupul de dezbaterea, studiu de caz, • autoevaluare
prieteni, în locuri publice) jocul de rol
• discutarea, în grupuri mici, a • Forme de organizare a
moralei unor fabule, a unor colectivului:
proverbe care ilustrează trăsături activitate frontală,
ale persoanei activitate individuală,
• exerciții de apreciere a propriilor activitate în perechi,
trăsături manifestate în contexte activitate în echipă
familiare
• ilustrarea prin desen, pictură,
modelaj a unor comportamente
morale/imorale ale unor personaje
• realizarea, în grupuri mici, la
alegerea elevilor, a unor povestiri,
dialoguri, dramatizări privind
activitățile grupurilor din care fac
parte elevii
• exemplificarea unor relații dintre
oameni în diferite grupuri,
pornind de la povestiri, fabule,
desene animate adecvate vârstei
elevilor și de la situații observate
22
în contexte familiare de viață
• participarea la jocuri de rol care
valorizează relaționarea pozitivă
cu copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite
sau care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
drepturi și îndatoriri
Evaluare 1.1 • recunoașterea trăsăturilor morale 1 XXVI Forma de organizare a • probă scrisă
1.2 în contexte date 04.04. colectivului: activitate • evaluare în
1.3 • introducerea noțiunilor noi în 2024 individuală, activitate în perechi
2.3 alte contexte perechi
3.1 • identificarea trăsăturilor morale
3.2 în imagini
• completarea unor texte lacunare
• identificarea trăsăturilor morale
personale

OAMENI ÎMPREUNĂ
Detalieri de Comp. Activități de învățare Nr. Săpt. Resurse Evaluare Obs.
conținut specifice ore
1. Acasă 1.1. • discuții referitoare la asemănările 1 XXVII • Locul de desfășurare: • observarea
1.2. și deosebirile dintre persoane 11.04. sala de clasă sistematică
2.1. • recunoașterea, în situații diferite, a 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.2. trăsăturilor unor personaje (de manualul, caietul elevului, • probe
3.1. exemplu, prezentate în povești, fișe de lucru, calculator, practice
fabule, desene animate familiare volume de povești • fișe de lucru
elevilor) • Resurse procedurale: • teme pentru
• exerciții de identificare a metode activ-participative, acasă
trăsăturilor persoanei manifestate în conversația, explicația, • portofoliul
contexte familiare elevilor (la observarea dirijată, • proiectul
școală, în familie, în grupul de demonstrația, dezbaterea, • autoevaluarea
23
prieteni, în locuri publice) studiu de caz, jocul de rol
• exerciții de apreciere a propriilor • Forme de organizare a
trăsături manifestate în contexte colectivului:
familiare activitate frontală,
• ilustrarea prin desen, pictură, activitate individuală,
modelaj a unor comportamente activitate în perechi,
morale/imorale ale unor personaje activitate în echipă
• realizarea, în grupuri mici, la
alegerea elevilor, a unor povestiri,
dialoguri, dramatizări privind
activitățile grupurilor din care fac
parte elevii
• exemplificarea unor relații dintre
oameni în diferite grupuri, pornind
de la povestiri, fabule, desene
animate adecvate vârstei elevilor și
de la situații observate în contexte
familiare de viață
• participarea la jocuri de rol care
valorizează relaționarea pozitivă cu
copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite sau
care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
drepturi și îndatoriri
2. La școală 1.1. • discuții referitoare la asemănările 1 XXVIII • Locul de desfășurare: • observarea
1.2. și deosebirile dintre persoane 18.04. sala de clasă sistematică
2.1. • recunoașterea, în situații diferite, a 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.2. trăsăturilor unor personaje (de manualul, caietul elevului, • probe
3.1. exemplu, prezentate în povești, fișe de lucru, calculator, practice
fabule, desene animate familiare volume de povești • fișe de lucru
elevilor) • Resurse procedurale: • teme pentru
• exerciții de identificare a metode activ-participative, acasă
24
trăsăturilor persoanei manifestate în conversația, explicația, • portofoliul
contexte familiare elevilor (la observarea dirijată, • proiectul
școală, în familie, în grupul de demonstrația, dezbaterea, • autoevaluarea
prieteni, în locuri publice) studiu de caz, jocul de rol
• exerciții de apreciere a propriilor • Forme de organizare a
trăsături manifestate în contexte colectivului:
familiare activitate frontală,
• ilustrarea prin desen, pictură, activitate individuală,
modelaj a unor comportamente activitate în perechi,
morale/imorale ale unor personaje activitate în echipă
• realizarea, în grupuri mici, la
alegerea elevilor, a unor povestiri,
dialoguri, dramatizări privind
activitățile grupurilor din care fac
parte elevii
• exemplificarea unor relații dintre
oameni în diferite grupuri, pornind
de la povestiri, fabule, desene
animate adecvate vârstei elevilor și
de la situații observate în contexte
familiare de viață
• participarea la jocuri de rol care
valorizează relaționarea pozitivă cu
copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite sau
care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
drepturi și îndatoriri

25
MODULUL V: 08.05– 21.06.2024

OAMENI ÎMPREUNĂ
Detalieri de Comp. Activități de învățare Nr. Săpt. Resurse Evaluare Obs.
conținut specifice ore
3. La joacă 1.1. • exerciții de identificare a unor 1 XXX • Locul de desfășurare: • observarea
1.2. reguli de comportament în timpul 09.V. sala de clasă sistematică
2.1. jocului 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.2. • identificarea unor tipuri de jocuri manualul, caietul elevului, • probe
3.1. într-un text literar fișe de lucru, calculator, practice
• precizarea rolului liderului unui volume de povești • fișe de lucru
joc • Resurse procedurale: • teme pentru
• exerciții de selectarea a însușirilor metode activ-participative, acasă
pozitive ale membrilor unui grup de conversația, explicația, • portofoliul
joacă observarea dirijată, • proiectul
• exerciții de relaționare pozitivă în demonstrația, dezbaterea, • autoevaluarea
cadrul unui grup de joacă studiu de caz, jocul de rol
• Forme de organizare a
colectivului:
activitate frontală,
activitate individuală,
activitate în perechi,
activitate în echipă
4. Prieteni 1.1. • discuții referitoare la asemănările 1 XXXI • Locul de desfășurare: • observarea
1.2. și deosebirile dintre persoane 16.V. sala de clasă sistematică
2.1. • recunoașterea, în situații diferite, a 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.2. trăsăturilor unor personaje (de manualul, caietul elevului, • probe
3.1. exemplu, prezentate în povești, fișe de lucru, calculator, practice
3.2. fabule, desene animate familiare volume de povești • fișe de lucru
elevilor) • Resurse procedurale: • teme pentru
• exerciții de identificare a metode activ-participative, acasă
trăsăturilor persoanei manifestate în conversația, explicația, • portofoliul
contexte familiare elevilor (la observarea dirijată, • proiectul
școală, în familie, în grupul de demonstrația, dezbaterea, • autoevaluarea
prieteni, în locuri publice) studiu de caz, jocul de rol
26
• exerciții de apreciere a propriilor • Forme de organizare a
trăsături manifestate în contexte colectivului:
familiare activitate frontală,
• ilustrarea prin desen, pictură, activitate individuală,
modelaj a unor comportamente activitate în perechi,
morale/imorale ale unor personaje activitate în echipă
• realizarea, în grupuri mici, la
alegerea elevilor, a unor povestiri,
dialoguri, dramatizări privind
activitățile grupurilor din care fac
parte elevii
• exemplificarea unor relații dintre
oameni în diferite grupuri, pornind
de la povestiri, fabule, desene
animate adecvate vârstei elevilor și
de la situații observate în contexte
familiare de viață
• participarea la jocuri de rol care
valorizează relaționarea pozitivă cu
copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite sau
care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
drepturi și îndatoriri
5. Drepturi și 1.1. • discuții referitoare la asemănările 1 XXXII • Locul de desfășurare: • observarea
îndatoriri 1.2. și deosebirile dintre persoane 23.V. sala de clasă sistematică
2.1. • recunoașterea, în situații diferite, a 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.2. trăsăturilor unor personaje (de manualul, caietul elevului, • probe
3.1. exemplu, prezentate în povești, fișe de lucru, calculator, practice
fabule, desene animate familiare volume de povești • fișe de lucru
elevilor) • Resurse procedurale: • teme pentru
• exerciții de identificare a metode activ-participative, acasă
trăsăturilor persoanei manifestate în conversația, explicația, • portofoliul
27
contexte familiare elevilor (la observarea dirijată, • proiectul
școală, în familie, în grupul de demonstrația, dezbaterea, • autoevaluarea
prieteni, în locuri publice) studiu de caz, jocul de rol
• exerciții de apreciere a propriilor • Forme de organizare a
trăsături manifestate în contexte colectivului:
familiare activitate frontală,
• ilustrarea prin desen, pictură, activitate individuală,
modelaj a unor comportamente activitate în perechi,
morale/imorale ale unor personaje activitate în echipă
• realizarea, în grupuri mici, la
alegerea elevilor, a unor povestiri,
dialoguri, dramatizări privind
activitățile grupurilor din care fac
parte elevii
• exemplificarea unor relații dintre
oameni în diferite grupuri, pornind
de la povestiri, fabule, desene
animate adecvate vârstei elevilor și
de la situații observate în contexte
familiare de viață
• participarea la jocuri de rol care
valorizează relaționarea pozitivă cu
copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite sau
care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
drepturi și îndatoriri
Recapitulare 1.1. • discuții referitoare la asemănările 1 XXXIII • Locul de desfășurare: • observarea
1.2. și deosebirile dintre persoane 30.V. sala de clasă sistematică
2.1 • recunoașterea, în situații diferite, a 2024 • Resurse materiale: • probe orale
2.2. trăsăturilor unor personaje (de manualul, caietul elevului, • probe
3.1. exemplu, prezentate în povești, fișe de lucru, calculator, practice
3.3.* fabule, desene animate familiare volume de povești • fișe de lucru
28
elevilor) • Resurse procedurale: • teme pentru
• exerciții de identificare a metode activ-participative, acasă
trăsăturilor persoanei manifestate în conversația, explicația, • portofoliul
contexte familiare elevilor (la observarea dirijată, • proiectul
școală, în familie, în grupul de demonstrația, dezbaterea, • autoevaluarea
prieteni, în locuri publice) studiu de caz, jocul de rol
• exerciții de apreciere a propriilor • Forme de organizare a
trăsături manifestate în contexte colectivului:
familiare activitate frontală,
• ilustrarea prin desen, pictură, activitate individuală,
modelaj a unor comportamente activitate în perechi,
morale/imorale ale unor personaje activitate în echipă
• realizarea, în grupuri mici, la
alegerea elevilor, a unor povestiri,
dialoguri, dramatizări privind
activitățile grupurilor din care fac
parte elevii
• exemplificarea unor relații dintre
oameni în diferite grupuri, pornind
de la povestiri, fabule, desene
animate adecvate vârstei elevilor și
de la situații observate în contexte
familiare de viață
• participarea la jocuri de rol care
valorizează relaționarea pozitivă cu
copiii care provin din grupuri
etnice, culturale, sociale diferite sau
care au nevoi speciale
• simularea rezolvării unor sarcini
de lucru, în cadrul grupurilor din
care fac parte, prin asumarea de
drepturi și îndatoriri
Evaluare 1.1. • identificarea relațiilor existente în 1 XXXIV • Forma de organizare a • probă scrisă
1.2. cadrul diferitelor tipuri de grupuri 06.VI. colectivului: activitate • evaluare în
2.1. • recunoașterea diferitelor tipuri de 2024 individuală activitate în perechi
29
2.2. grupuri în imagini perechi • autoevaluare
3.1. • alegerea valorii de adevăr a unor
situații date
• formularea îndatoririlor
corespunzătoare unor drepturi și
invers
Recapitulare 1.1. • exerciții de prezentare, în perechi, 1 XXXV • Forma de organizare a
finală 1.2. a propriei persoane (a unor aspecte 13.VI. colectivului: activitate
1.3. relevante pentru identitatea proprie) 2024 individuală activitate în
2.1. • discuții referitoare la asemănările perechi
2.2. și deosebirile dintre persoane
2.3. • exerciții de identificare a
3.1. trăsăturilor persoanei manifestate în
3.2. contexte familiare elevilor (la
școală, în familie, în grupul de
prieteni, în locuri publice)
• discutarea, în grupuri mici, a
moralei unor fabule, a unor
proverbe care ilustrează trăsături ale
persoanei
• recunoașterea, în situații date, a
grupurilor mici din care face parte
elevul (familia, grupul de joacă,
grupul de învățare)
• recunoașterea unor atitudini față
de lucruri, față de plante și animale,
pornind de la imagini date, lectura
unor povești, fabule, vizionarea
unor desene animate sau filme
adecvate vârstei elevilor,
observarea unor comportamente ale
copiilor și ale adulților în contexte
familiare de viață etc.
• punerea elevilor în situația de a-și
exprima gânduri, sentimente,
30
atitudini față de lucruri, plante,
animale și de a susține nevoia de
lucruri, plante, animale (pornind, de
exemplu, de la imagini, texte,
desene animate, filme adecvate
vârstei elevilor)
• exerciții de identificare, în
contexte de viață, a unor relații
existente în cadrul diferitelor tipuri
de grupuri
• exersarea cooperării în grup
pentru rezolvarea unor sarcini
simple de lucru, prin împărțirea
sarcinilor/responsabilităților,
respectarea cerințelor (de lucru, de
timp etc.) și prin valorificarea
calităților fiecărui membru al
grupului
• activități în grupuri mici, pentru
identificarea principalelor drepturi
și îndatoriri pe care le au în
grupurile din care fac parte
Evaluare 1.1. • identificarea aspectelor relevante 1 XXXVI • Forma de organizare a • probă scrisă
finală 1.2. pentru propria persoană 20.VI. colectivului: activitate
1.3. • recunoașterea trăsăturilor morale 2024 individuală
2.1. ale unei persoane
2.2. • completarea unor texte lacunare
2.3. • recunoașterea unor atitudini
3.1. moral-civice în raport cu celelalte
3.2. persoane, cu lucrurile, cu plantele și
cu animalele

31

S-ar putea să vă placă și