Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Diagnoza Si Solutionarea Problemelor Sociale
Diagnoza Si Solutionarea Problemelor Sociale
Obiectivele disciplinei:
1
Competenţe specifice acumulate:
Identificare, culegere de informaţii, documentare, evaluare şi înregistrare a
informaţiilor, analiza, evaluare şi intervenţii specific pentru reducerea riscurilor
sociale de la nivel individual, familial, de grup, comunitar şi societal;
Definirea conceptelor, metodelor si tehnicilor specifice de diagnoza a
sistemului de asistenta sociala;
Elaborare, implementare si evaluare a proiectelor, programelor si politicilor de
asistenta sociala pentru diferite categorii vulnerabile;
Explicarea aparitiei si mentinerii problemelor sociale ale grupurilor vulnerabile,
utilizând procedurile specifice;
Dezvoltarea serviciilor si activitatilor de prevenire precum si a celor de suport
acordate beneficiarilor sistemului de asistenta sociala;
Definirea conceptelor, metodelor si tehnicilor specifice de diagnoza a
sistemului de asistenta socială;
Elaborarea unor strategii si scenarii alternative de interpretare a realitatilor si
problematicilor sociale;
Tematica generală:
Teorii şi delimitări conceptuale;
Perspective ale naturii problemelor sociale;
Definiţii. Clasificări şi tipologii;
Dinamica problemelor sociale;
Nivelurile de manifestare ale problemelor sociale;
Teoreme ale dinamicii problemelor sociale;
Diagnoza, oportunităţi şi riscuri;
Diagnoza ca funcţie ciclică în abordarea strategică;
Diagnoza sistemică a problemelor sociale;
Evaluarea principiilor diagnozei sociale.
Evaluare:
Evaluare tutorial:
Realizaţi un referat cu temă la alegere în care să exemplificaţi şi particularizaţi
diagnoza unei probleme sociale utilizând metodele de analiză şi bibliografia
2
recomandată. Acesta va cuprinde: tema principală, problema socială, metoda de
analiză, argumentarea teoretică şi practică, concluzii şi propuneri.
Teme propuse:
NOTĂ:
Punctaj: 1,5 puncte pentru argumentare teoretică, 3 puncte pentru exemplificare
practică, 0,5 puncte pentru bibliografie:
Trimiterile bibliografice sunt obligatorii;
Referatul va avea max. 5 pag.;
Se susţine la tutorial;
Evaluare Proiect:
Plecând de la una din perspectivele învăţate şi utilizând teoremele dinamicii
problemelor sociale realizati diagnoza unei probleme sociale.
Punctaj: 1,5 puncte pentru argumentare teoretică, 3 puncte pentru exemplificare
practică, 0,5 puncte pentru bibliografie.
NOTĂ:
3
TEORII ŞI DELIMITĂRI CONCEPTUALE
Trecerea rapidă a societăţilor prin schimbări complexe, induce modificări la
nivelul tutror dimensiunilor: politice, sociale, economice şi cultural. Acest fapt atrage
după sine apariţia altor probleme sociale sau modificarea celor existente.
Cuvântul diagnoză provine din cuvântul grecesc diagignosko = eu deosebesc,
discern,la rândul său cu originea în gignosco = eu ştiu(www.ilo.org.ciaris.ro/ Studiul
diagnozei : 6.09.2007)
În medicină, diagnoza se referă la asocierea simptomelor unui pacient cu
analizele medicale pentru definirea clară a unei boli.
Diagnoza poate fi definită ca:
4
c) La nivel structural, sistemele sociale pot avea probleme distincte în funcţie
de caracteristicile şi valorile lor;
d) Soluţiile problemelor sociale sunt diferite în funcţie de particularităţile
fiecărui sistem social în parte;
e) Modificările şi intervenţiile la nivelul elementelor (subsistemelor) unui
sistem, atrag după sine apariţia altor problem deoarece sunt în strânsă
interdependenţă, influenţându-se astfel reciproc.
5
PERSPECTIVE ALE NATURII PROBLEMELOR SOCIALE
Aceeaşi autori grupează câteva perspective ale naturii problemelor sociale,
astfel: (Dan, 2007:19-30)
Patologie socială
Dezorganizare socială
Conflict de valori
Comportament deviant
Etichetare socială
Perspectiva critică
6
Ca o concluzie la această perspectivă ar fi ca soluţia la problemele sociale să
fie educaţia morală.
7
Perspectiva conflictului de valori se originează în teoria conflictului
social, teorie apărută la începutul secolului XX, care pleacă de la teoriile lui
Marx şi G.Simmel. Aceşia văd şi analizează întreaga istorie a omenirii ca
“luptă între clase”şi ca interacţiune social.
Richard R.Myers şi R.C.Fuller sunt iniţiatorii analizei problemelor
sociale din perspectiva conflictului de valori şi de interese dintre grupuri ce se
găsesc în opoziţie. În acest caz, problemele sociale sunt compuse dintr-o
condiţie obiectivă- ce se referă la contactul şi competiţia dintre aceste grupuri
şi o definire subiectivă ce se referă distribuirea la evaluarea contactului, a
competiţiei şi la distribuirea bunurilor şi drepturilor.
Ca soluţii pentru rezolvarea problemelor sociale, din perspectiva
conflictului de valori sunt:
- Consensul (rezolvarea problemelor prin împărtăşirea de comun acord a
unor valori);
- Negocierea (prin schimbul de valori);
- Puterea brută (grupul ce deţine mai multă putere are câştig de cauză);
8
Soluţiile pentru această perspectivă se referă la revizuirea definirii unei
persoane/situaţii ( prin creşterea şanselor de reabilitare, prin toleranţă şi înţelegere)
dar şi prin diminuarea potenţialelor câştiguri realizate prin autoetichetare.
Perspectiva critică
Perspectiva critic apareprin anii 1970 şi se referă la relaţiileantagonice dintre
cei care conduc instituţiile şi cei care desfăşoară activităţi în beneficial acestora.
Vizează aspectele economice instituţionale şi apariţia problemelor sociale.
Această perspectivă, îşi are originea în teoriile lui Marx şi a fost dezvoltată ca
o critică la adresa culturii şi societăţii capitaliste. Din această perspectivă, o problemă
socială apare din exploatarea celor ce deţin puterea şi clasa muncitoare.
Perspectiva critic a fost dezvoltată de mai mulţi teoreticieni. Soluţia pentru rezolvarea
problemelor sociale sunt reforma sau revoluţia pentruproducerea unei societăţi
egalitare, fără clase sociale. Cu toate acestea, fără punctele forte, se regăsesc şi o
serie de slăbiciuni ale acestor teorii.
9
care societatea sau un subsistem al ei consider că trebuie schimbat”. Tot C. Zamfir
(2006:17), defineşte problema socială ca “un factor, un proces, o stare social sau
natural care afectează negativ funcţionarea societăţii şi condiţia umană”. În aceste
definiţii, autorul include două elemente:
J.E. Farley susţine teoria conform căreia, o problem socială este o situaţie
caracterizată de 3 elemente (Dan, 2007:14).
10
Deficitul de dezvoltare;
Grupuri/ societăţi, zone aflate în criză/dificultate (sărăcie, familii numeroase,
resurse financiare reduse, zone defavorizate etc.)
Condiţii naturale/ sociale care afectează advers colectivităţile/ condiţia
umană(catastrophe natural, conflictesociale, războaie, conflicte interetnice,
boli cornice etc.)
Comportamentedeviante, violente,discriminante;
Funcţionarea defectuoasă a unor instituţii datorită corupţiei şi a slabei
organizări;
Deficit de capacităţi individuale şi clective de acţiune la nivel educaţional şi
nerespectare a normelor;
Deficit al implicaţiilor instituţiilor responsabile în acţiune;
Deficit comportamental al societăţii în raport cu respectarea valorilor
importante; demnitate umană, libertate, egalitate etc.
Apariţia oportunităţilor de dezvoltare prin integrarea României în UE.
11
Problema socială latentă, este luată în considerare de colectivitate ca o
problemă dar este asociată cu o atitudine pasivă: resemnare, frustrare, anxietate.
Problema socială manifestă, este asumată de colectivitate ca problemă în sine
şi este asociată cu voinţa de a acţiona;
Problema socială centrală este considerată o prioritate în mobilizarea atenţiei
dar şi pentru canalizarea resurselor disponibile.
Analizând mai amanunţit nivelurile pe care le poate tranzita o problemă
socială, putem stabili poziţia la care se situează la un moment dat acea problem.
Astfel, dacă la nivelul unei colectivităţi este percepută o problemă potenţială, o
problemă care ar putea să devină una actuală, care să stimuleze voinţa de acţiune a
colectivităţii, este definită şi asumată /acceptată astfel problema socială. De aici,
această problemă poate ocupa fie o poziţie latentă, fie una de manifest. Pentru
nivelul latent, înseamnă că nu este stimulată voinţa de acţiune şi colectivitatea
afişează o atitudine pasivă.
Autorul descrie trei situaţii pentru care o problemă rămâne în stare de latenţă.:
Acţiunea pentru acea problemă nu este una prioritară;
Nu sunt identificate soluţii posibile;
Rezistenţa pentru soluţionarea problemei, întrucât ar fi afectate alte segmente
ale colectivităţii.
Starea de pasivitate este asociată cu o anumită resemnare prin lipsa unei
soluţii care să motiveze acţiunea colectivă. Pentru starea de manifest,problema
stimulează acţiunea socială/voinţa colectivă, se caută soluţii şi se procedează la
rezolvarea problemei. Centralitatea unei probleme manifeste este dată de prioritatea
pe care o ocupă faţă de celelalte problem existente în acelaşi timp. Cu toate că mai
multe probleme pot ocupa un stadiu de centralitate, numai una poate fi prioritară.
C.Zamfir descrie şase teoreme ale dinamicii problemelor sociale(2006:19-25):
TEOREMA 1: “De regulă, în poziţia de centralitate este plasată la un moment dat o
singură problem şi mai rar cîteva în acelaşi timp”(2006:19)
Prima teoremă se referă la cantralitatea problemelor sociale. O problemă
socială poate avea o anumită dinamică în funcţie de stadiile pe care le ocupă. Astfel,
poate avea o ascendenţă de la potenţialitate/latenţă spre centralitate dar şi o
descendenţă spre stadiile latente. Nici una din variante nu poate clasifica dacă o
12
problemă socială este negativă sau pozitivă, ci se pot interpreta factorii care
determină această dinamică a problemelor sociale.
13
e) o altă problem devine imminent prioritară şi ocupă locul central în defavoarea
problemei iniţiale.
TEOREMA 5: “ Legea- Golul atrage plinul- scoaterea unei probleme din poziţia de
centralitate, tinde să atragă în această poziţie o altă problemă”(2006:22)
14
necunoscătoare. Pe acest fond al lipsei de cunoaştere şi înţelegere a problemei
sociale, populaţia poate fi lesne manipulată. Astfel, formularea distorsionată a
problemelor sociale poate devein instrumental manipulării unor actori sociali.
17
resimţite. Pentru sistemul asistenţei sociale ne referim la respectarea
managementului de caz dar mai ales la participanţii incluşi în procesul de
ajutor(echipa pluridisciplinarǎ).Metoda FGS are douǎ etape:
18
evaluate şi formulate competenţele, atitudinile şi resursele eficiente pentru
corectarea situaţiei problematice.
CUM AR TREBUI SǍ FIE?
Rǎspunsurile la aceastǎ întrebare se referǎ la evaluarea condiţiilor concrete care
vor fi raportate la resursele individuale şi la relaţiile sociale ale celor implicaţi.
Prin aceste raportǎri se poate stabili dacǎ situaţia va fi problematic sau
neproblematicǎ.
CE ESTE DE AJUTOR?
La aceastǎ întrebare rǎspunsurile ne vor comunica cele mai importante resurse
pentru depǎşirea problemei, resurse care vor fi incluse în planificarea pentru
ajutor.
REZUMAT:
Rezumatul se referǎ la prezentarea pe scurt a faptelor, la definirea problemelor
dar şi a resurselor existente care vor fi incluse în planurile de intervenţie. Va fi
întocmitǎ o listǎ a prioritǎţilor pe baza urgenţelor şi a posibilitǎţilor de rezolvare a
problemelor.
19
DIAGNOZA, OPORTUNITĂŢI ŞI RISCURI
20
Prin diagnosticarea problemei sociale se poate realiza centralizarea ,
clasificarea şi analizarea obiectivă a informaţiilor.Tot din această etapă putem culege
informaţii şi elemente utile în ghidarea proiectului prin definirea necesităţilor, a
posibelelor obstacole dar şi a priorităţilor.
Principalul obiectiv al diagnozei sociale nu este numai unul de analiză sau
concluzie ci constituie o etapă operaţională a unui proiect..
Ca metode de aplicare pentru diagnoza socială, ca şi în cazul problemelor
sociale este sugerată analiza unor factori ce trebuie avuţi în vedere:
Conştientizarea unei probleme sociale, reprezintă chiar o funcţie cheie
a diagnozei.Unii actori interesaţi ar putea influenţa prin subestimare sau
supraestimare a problemei sociale.Prin diagnoză se confirmă tuturor
părţilor implicate existenţa unei probleme sociale şi reprezintă baza
angajamentului de trecere la acţiune.
Identificarea cauzelor apariţiei problemelor sociale care nu sunt
totdeauna vizibile şi care presupune înţelegerea problemelor sociale
care au generat apariţia problemei sociale.
Examinarea principalelor individualităţi/instituţii afectate şi direct
implicate în problema socială .
Indetificarea indivizilor/instituţiilor afectate reprezintă o componentă majoră a
procesului de diagnoză deoarece acestea nu alcătuiesc un grup uniform.Cu toate
aceste diversităţi se pot stabili caracteristici commune, pentru a putea deveni un grup
ţintă în vederea implementării unor acţiuni.
Pe lângă aceasta, este necesară stabilirea a cât mai multor determinanţi ai
problemei sociale predominante în contexte diverse dar şi dimensiunile teritoriului pe
care se manifestă.
Identificarea actorilor interesaţi şi rolul acestora.
Prin procesul de diagnoză se pot identifica actorii ce vor avea roluri în
activităţile viitoare, având în vedere potenţialele resurse dar şi selecţia viitorilor
parteneri.Pot fi :administraţii publice, asociaţii, actori active în comunitate, reţele de
solidaritate etc.
Ca urmare , diagnoza este o acţiune/activitate desfăşurată în timp şi studiază
posibilitatea interconectării unor etape pentru obţinerea unor finalităţi optime.
Apare întrebarea: cât durează etapa de diagnosticare?
21
Nu este stabilită o regulă pentru realizarea diagnozei ci doar condiţia
determinării începerii procesului.Astfel, e nevoie de acţiunea unor actori şi de
dorinţa/voinţa lor de a intervene în diminuarea/eradicarea unei probleme sociale sau
în elaborarea unui proiect cu acest scop.
Timpul necesar procesului de diagnoză este dat de:
a) cantitatea de informaţii care trebuie adunate dar şi de dificultatea /uşurinţa
cu care acestea pot fi adunate, de clasificarea datelor şi revederea tuturor
informaţiilor;
b) numărul de participanţi la obţinerea datelor/informaţiilor;
c) scopul şi obiectivele proiectului.
Dacă etapa de diagnosticare este prea scurtă există riscul ca informaţiile să fie
superficiale şi actorii să nu poată fi implicaţi corespunzător.
Dacă timpul acordat diagnosticării este prea amplu , poate apărea
descurajarea participanţilor dar şi posibilitatea obstrucţionării unui proiect.
Nu se urmăreşte în procesul de diagnoză perfecţiunea care ar duce la
prelungirea duratei de analiză şi ar fi inutilă în condiţiile în care în orice moment pot
apărea.
Unele activităţi sunt interconectate –nu se pot realize până nu sunt finalizate
cele anterioare-unele sunt simultane(ex.realizarea interviului şi analiza statistică), iar
altele sunt succesive(ex.elaborarea ghidului de interviu şi realizarea interviului).
Toate aceste activităţi trebuie să se regăsească în planificarea diagnozei.
Concluziile etapelor şi activităţilor procesului de diagnoză trebuie comparate
cu situaţia şi situaţia iniţială procesului.
Se poate analiza în ce măsură diagnoza a clasificat problema şi cum anume,
în ce direcţie se poate interveni.
Metode de lucru
23
Grupul ţintă şi obiectivele diagnosticării
Oportunităţi şi riscuri
Ca riscuri:
- analiza superficială ce poate duce la concluzii superficiale, pripite;
- o perioadă prea extinsă pentru implementare;
- haos şi confuzie la nivelul organizării strategiilor de lucru şi a
stabilirii rolurilor actorilor implicaţi;
- neglijarea factorilor individuali şi obiectivi;
- căutarea unui consens artificial fără a oferi oportunitatea punctelor
de vedere diferite;
- limitarea la nivel local fără a ţine cont de influenţele exterioare
globale sau perspective este pe cât de largă pe atât de superficială
şi ambiguă încât să poată fi aplicată fiecărui teritoriu;
- riscul de a ţine cont de o singură perspectivă.
25
Planificarea în rezolvarea problemelor sociale
26
stabilirea competenţelor necesare;
stabilirea factorilor decizionali şi a reprezentanţilor acţiunilor propuse;
factorii de influenţǎ.
Pentru planificarea soluţionǎrii problemelor sociale , fie cǎ ne referim la nivelul
individual, fie la nivel colectiv, este important ca persoanele afectate de problema
social sǎ fie direct implicate prin participare şi responsabilizare. Acest lucru se poate
face direct, prin participare şi responsabilizare sau indirect, prin reprezentanţi care
pot fi investiţi cu roluri specific. Este de dorit ca fiecare dintre beneficiari sǎ participe
în mod direct la acţiunile sociale dar poate fi vorba şi de imposibilitatea sau
incapacitatea beneficiarilor de a se implica direct, în afara reprezentanţilor.
În oricare dintre situaţii, existǎ o responsabilitate moralǎ pentru deciziile luate
şi îndeplinirea rolurilor în cadrul planificǎrii.
Planificarea poate fi vǎzutǎ ca un exerciţiu care ţine cont de urmǎtorii factori:
stabilirea acţiunii pentru rezolvarea problemei sociale;
domeniul de manifestare şi politicile existente;
stabilirea prioritǎţilor în luarea deciziilor;
27
-strategii care se referǎ la metodele utilizate pentru atingerea scopului;
-Monitorizarea şi evaluarea
Aceste atribuţii ale procesului de planificare se referǎ la stabilirea criteriilor dar şi a
metodologiilor de evaluare, atât pe parcursul intervenţiei/acţiunii cǎt şi la finalul
acesteia. Au rolul de a menţine adaptarea permanentǎ a contextelor sociale cu
acţiunile propuse.
Punctele slabe:
-riscul de arǎmâne la stadiul de planificare;
-riscul de a se bloca între pre multe obiective;
-riscul de a hiperraţionaliza şi de a pierde flexibilitatea şi implicit capacitatea
de adaptare;
-riscul de a utilize o singurǎ metodologie şi de a minimaliza funcţia inovativǎ a
planificǎrii;
-riscul de a pierde partenerii sociali;
-riscul de a pierde din vedere scopul acţiunii.
28
Elaborarea strategiilor
29
Factorii implicaţi în realizarea strategiilor rezolvǎrii problemelor sociale
BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ:
-Buzducea, Doru, (2009), Sisteme moderne de asistenţǎ socialǎ, Ed. Polirom, Iaşi;
-Krogsrud Miley,Karla, O”Melia,M., DuBois,Brenda(2006),”Practica asistenţei
sociale”,Editura Polirom,Iaşi;
-Mărginean, I.,2000,”Economia politicilor sociale”, Ars Docendi, Bucureşti;
-Mills, C.Wright,1975,”Imaginaţia sociologică”,Ed.Politică,Bucureşti;
-Muntean,Ana,Sagebiel,Juliane ,2007, „Practici în asistenţa socială”, Editura
Polirom,Iaşi;
30
-Pop,Luana-Miruna,(coord),2002,”Dicţionar de politici sociale”, Editura Expert,
Bucureşti;
-Preda, Marian, 2002,”Politica socială românească între sărăcie şi globalizare”
Ed.Polirom, Iaşi;
-Zamfir, C.(coord),1999, Politici sociale în România în 1990-1998,Ed.Expert,
Bucureşti;
-Zamfir, C.,1977,”Strategii ale dezvoltării sociale”, Ed.Politică, Bucureşti(vol.X din
colecţia “Teorie şi metodă în ştiinţele sociale);
-Zamfir,C.,Stoica,Laura,(2006),”O nouă provocare:Dezvoltarea socială”,Editura
Polirom,Iaşi;
-Zamfir, C., Vlăsceanu, L. (coord),1993, Dicţionar de sociologie, Ed.Babel, Bucureşti
-Zamfir ,Elena,(coord.)2002, Strategii antisărăcie şi dezvoltare comunitară,
Ed.Expert, Bucureşti;
-Zamfir,Elena,Preda,M.,(coord)2002, Diagnoza problemelor sociale comunitare”,
Ed.Expert, Bucureşti;
-www.ilo.org./ciaris.ro
-Mihalache, Nina, 2013, Sărăcia. Responsabilitate individuală şi nivel de trai”, Editura
Institutul European, Iaşi;
-Ionescu, Ion, 2004, Sociologia dezvoltării comunitare, Editura Institutul European,
Iaşi.
31
- Dentith, A. M., Measor, L., O’Malley, M. P. (2009), Stirring Dangerous Waters:
Dilemmas for Critical Participatory Research with Young People, Sociology, BSA
Publications LTD, Los Angeles, London, New Dehli, Singapore, SAGE Publications,
Volume 43 (I), 158-168.
- Fals-Borda, O. (1987), The Application of Participatory Action-Research in Latin
America, International Sociology, Vol. 2, No. 4, December 1987, pp. 329-347.
- Lodzinsky, A., Motomura S., M., Schneider, F. W. (2005), „Intervention and
evaluation”, în Schneider, F.W., Gruman, J.A., Coutts, L.M., eds. (2005), Applied
Social Psychology. Understanding and Addressing Social and Practical Problems,
Thousand Oaks, London, New Dehli, Sage Publications, Inc., pp. 55- 74.
32
33