1. Ingrijirea paleativa in sistemul de sanitate.Definitea.Aspecte esentiale.

„Îngrijirea paliativă este o abordare a îngrijirii care se concentrează pe îmbunătățirea

calității vieții persoanelor care se confruntă cu o boală care pune viața în pericol. Se
concentrează pe ameliorarea simptomelor și a stresului, oferind sprijin emoțional și
spiritual pacienților și familiilor acestora.

Îngrijirea paliativă poate fi oferită în orice cadru, inclusiv spitale, clinici, case de îngrijire
medicală și acasă. Este furnizată de o echipă de profesioniști din domeniul sănătății,
inclusiv medici, asistente medicale, asistenți sociali, consilieri și capelani.

Aspectele esențiale ale îngrijirilor paliative includ:

 Controlul simptomelor: Îngrijirea paliativă se concentrează pe controlul

simptomelor, cum ar fi durerea, greața, oboseala și dificultățile de respirație.
Echipa de îngrijire paliativă va colabora cu pacientul pentru a dezvolta un plan de
gestionare a simptomelor care să satisfacă nevoile individuale ale acestuia.
 Sprijin emoțional și spiritual: Îngrijirea paliativă oferă sprijin emoțional și spiritual
pacienților și familiilor acestora. Acest lucru poate include consiliere, terapie de
grup și asistență spirituală.
 Luarea deciziilor: Îngrijirea paliativă ajută pacienții și familiile acestora să ia
decizii cu privire la îngrijirea lor. Echipa de îngrijire paliativă va oferi informații și
sprijin pentru a ajuta pacienții să ia decizii informate cu privire la obiectivele lor
de îngrijire.
 Comunicarea: Îngrijirea paliativă pune accent pe comunicare. Echipa de îngrijire
paliativă va comunica în mod regulat cu pacientul și familia sa pentru a se
asigura că nevoile lor sunt îndeplinite.

Îngrijirea paliativă este o parte importantă a îngrijirii persoanelor care se confruntă cu o

boală care pune viața în pericol. Poate ajuta la îmbunătățirea calității vieții pacienților și
a familiilor acestora prin ameliorarea simptomelor, oferind sprijin emoțional și spiritual și
ajutând la luarea deciziilor”.

2.Comunicarea vestilor proaste.Vestea proasta-definitia si exemple.

O veste proastă este o informație care este probabil să provoace tristețe, supărare sau
anxietate. Poate fi orice, de la pierderea locului de muncă până la un diagnostic de
boală gravă.

Comunicarea veștilor proaste poate fi o sarcină dificilă. Este important să fii empatic și
sensibil la sentimentele celeilalte persoane. Iată câteva sfaturi pentru comunicarea
veștilor proaste:

 Alegeți un cadru privat și liniștit.

 Fii direct și sincer.
 Oferă informații într-un mod clar și concis.
 Permiteți celeilalte persoane să-și exprime emoțiile.
  Oferă sprijin și resurse.

Iată câteva exemple de vești proaste:

 Pierderea unei persoane dragi

 Un diagnostic de boală gravă
 Pierderea locului de muncă
 Sfârșitul unei relații
 Un dezastru natural

Comunicarea veștilor proaste nu este niciodată ușoară, dar este important să o faci într-
un mod grijuliu și plin de compasiune. Urmând sfaturile de mai sus, poți ajuta la
ușurarea procesului pentru toată lumea implicată.”

3.Modele de comunicarea vestilor proaste.Principiile modelului Nedezvaluirii.

Modelul Nedezvăluirii este o abordare specifică în comunicarea veștilor proaste,

elaborată de oncologul american Stephen F. Wear. Spre deosebire de alte modele care
presupun dezvăluirea directă a informațiilor dificile, modelul Nedezvăluirii se bazează
pe ideea că unii pacienți pot prefera să nu primească toate detaliile legate de
diagnosticul și prognosticul lor.

Principiile fundamentale ale modelului Nedezvăluirii includ:

1. Respectarea autonomiei pacientului: Pacientul are dreptul de a decide cât de mult

dorește să știe despre boala sa.

2. Evitarea suprainformarii: Oferirea excesivă de informații poate fi copleșitoare și poate

provoca anxietate inutilă pacientului.

3. Centrarea pe nevoile pacientului: Comunicarea este adaptată la nevoile și

preferințele individuale ale pacientului.

4. Utilizarea limbajului clar și empatic: Informațiile sunt explicate într-un mod ușor de
înțeles, cu compasiune și respect pentru sentimentele pacientului.

5. Abordarea holistică: Se ia în considerare starea emoțională, psihologică și spirituală

a pacientului, oferindu-i sprijinul necesar.

Etapele modelului Nedezvăluirii:

1. Pregătirea:

 Alegeți un cadru privat și liniștit pentru conversație.

 Asigurați-vă că aveți suficient timp pentru a discuta cu pacientul.
  Pregătiți informațiile pe care doriți să le transmiteți într-un mod clar și concis.

2. Introducere:

 Explicați pacientului că aveți informații importante de discutat cu el.

 Asigurați-l că sunteți acolo pentru a-l sprijini.

3. Evaluarea dorinței de informare:

 Întrebați pacientul cât de mult dorește să știe despre boala sa.

 Respectați decizia pacientului, indiferent dacă dorește să primească toate
detaliile sau nu.

4. Dezvăluirea selectivă a informațiilor:

 Oferiți pacientului informațiile pe care le solicită, într-un mod clar și concis.

 Evitați oferirea de informații suplimentare care ar putea provoca anxietate inutilă.

5. Monitorizarea reacțiilor pacientului:

 Fiți atent la reacțiile emoționale ale pacientului și adaptați comunicarea în

consecință.
 Oferiți sprijin emoțional și reasigurare dacă este necesar.

6. Încheiere:

 Asigurați pacientul că sunteți disponibil pentru a discuta cu el în continuare.

 Oferiți-i informații de contact pentru a putea obține sprijin suplimentar.

Avantajele modelului Nedezvăluirii:

 Respectă autonomia pacientului de a decide cât de mult dorește să știe despre

boala sa.
 Reduce riscul de suprainformare și anxietate.
 Permite o comunicare mai personalizată și adaptată nevoilor individuale ale
pacientului.
 Poate fi benefic pentru pacienții care nu sunt pregătiți să facă față informațiilor
dificile.

Dezavantajele modelului Nedezvăluirii:

 Poate fi dificil să determini cu exactitate cât de mult dorește să știe pacientul.

 Pacientul ar putea regreta ulterior că nu a primit toate informațiile.
  Poate duce la neînțelegeri și confuzie dacă pacientul nu este clar informat.

Concluzie:

Modelul Nedezvăluirii este o abordare specifică în comunicarea veștilor proaste care

poate fi benefică pentru unii pacienți. Utilizarea acestui model necesită o evaluare
atentă a nevoilor și preferințelor individuale ale pacientului, precum și o comunicare
empatică și respectuoasă.

Este important de reținut că nu există un model universal de comunicare a veștilor

proaste. Alegerea abordării potrivite depinde de o serie de factori, inclusiv tipul de
informații care trebuie transmise, caracteristicile pacientului și experiența medicului.

4.Modele de comunicare a vestilor proaste.Principiile modelului dezvaluirii in detaliu.

Modelul dezvăluirii este o abordare specifică în comunicarea veștilor proaste, elaborată

de oncologul american Robert Buckman. Spre deosebire de alte modele care pot fi
aplicate în diverse contexte, modelul dezvăluirii este conceput special pentru a facilita
transmiterea informațiilor dificile legate de diagnosticul și prognosticul bolilor grave.

Principiile fundamentale ale modelului dezvăluirii includ:

1. Dezvăluirea treptată: Informațiile nu sunt oferite pacientului simultan, ci treptat,

permițându-i timp pentru a procesa și a asimila fiecare etapă a comunicării.

2. Adaptarea la pacient: Ritmul dezvăluirii și nivelul de detaliu sunt ajustate în funcție de

nevoile individuale ale pacientului, ținând cont de factori precum starea emoțională,
nivelul de educație și preferințele personale.

3. Utilizarea limbajului clar și concis: Informațiile medicale complexe sunt explicate într-
un mod ușor de înțeles, evitând jargonul tehnic și ambiguitățile.

4. Empatia și compasiunea: Comunicarea este realizată cu respect și sensibilitate față

de emoțiile pacientului, oferindu-i spațiu pentru a-și exprima sentimentele și a primi
sprijin.

5. Verificarea înțelegerii: Pe parcursul comunicării, se verifică periodic dacă pacientul a

înțeles corect informațiile transmise și dacă are nelămuriri.

Etapele modelului dezvăluirii:

1. Pregătirea:

 Alegeți un cadru privat și liniștit pentru conversație.

 Asigurați-vă că aveți suficient timp pentru a discuta cu pacientul.
 Pregătiți informațiile pe care doriți să le transmiteți într-un mod clar și concis.
2. Introducere:

 Explicați pacientului că aveți informații importante de discutat cu el.

 Asigurați-l că sunteți acolo pentru a-l sprijini.

3. Dezvăluirea treptată:

 Începeți prin a oferi informații generale despre boală.

 Treptat, oferiți detalii specifice despre diagnosticul și prognosticul pacientului.
 Fiți atent la reacțiile emoționale ale pacientului și adaptați ritmul comunicării în
consecință.

4. Verificarea înțelegerii:

 Asigurați-vă că pacientul a înțeles informațiile transmise.

 Răspundeți la întrebările și nelămuririle pacientului.

5. Oferirea de sprijin:

 Oferiți pacientului sprijin emoțional și informații despre resursele disponibile.

 Discutați despre planul de tratament și pașii următori.

6. Încheiere:

 Asigurați pacientul că sunteți disponibil pentru a discuta cu el în continuare.

 Oferiți-i informații de contact pentru a putea obține sprijin suplimentar.

Avantajele modelului dezvăluirii:

 Permite pacientului să proceseze treptat informațiile dificile, reducând riscul de

supraîncărcare emoțională.
 Facilitează o comunicare mai deschisă și mai sinceră între medic și pacient.
 Ajută pacientul să ia decizii informate cu privire la planul de tratament.
 Oferă pacientului sprijinul emoțional necesar pentru a face față diagnosticului.

Dezavantajele modelului dezvăluirii:

 Poate fi o abordare mai lentă și mai consumatoare de timp decât alte modele de
comunicare a veștilor proaste.
 Necesită abilități de comunicare avansate din partea medicului.
 Poate fi dificil de aplicat în situații de urgență.
Exemple de aplicare a modelului dezvăluirii:

 Comunicarea diagnosticului de cancer

 Transmiterea informațiilor legate de un prognostic nefavorabil
 Informarea pacientului cu privire la o complicație gravă a unei intervenții
chirurgicale

Recomandări pentru utilizarea modelului dezvăluirii:

 Adaptați abordarea la nevoile individuale ale fiecărui pacient.

 Fiți atent la reacțiile emoționale ale pacientului și oferiți-i sprijin.
 Utilizați un limbaj clar și concis, evitând jargonul medical

5.Modele de comunicare a vestilor proaste .Principiile modelului dezvaluirii

individualizate.

Modelul dezvăluirii individualizate este o abordare specifică în comunicarea veștilor

proaste, elaborată de oncologul american Robert Buckman. Spre deosebire de alte
modele care pot fi aplicate în diverse contexte, modelul dezvăluirii individualizate este
conceput special pentru a facilita transmiterea informațiilor dificile legate de diagnosticul
și prognosticul bolilor grave, ținând cont de nevoile individuale ale fiecărui pacient.

Principiile fundamentale ale modelului dezvăluirii individualizate includ:

1. Centrarea pe pacient: Această abordare pune accent pe nevoile, preferințele și

valorile individuale ale pacientului.

2. Comunicarea empatică: Medicul manifestă compasiune și înțelegere față de emoțiile

pacientului.

3. Adaptarea la context: Informațiile sunt adaptate la contextul specific al pacientului,

luând în considerare factori precum starea emoțională, nivelul de educație, experiențele
anterioare și suportul social disponibil.

4. Parteneriatul: Medicul și pacientul lucrează împreună pentru a dezvolta un plan de

comunicare care să satisfacă nevoile specifice ale pacientului.

Etapele modelului dezvăluirii individualizate:

1. Pregătirea:

 Alegeți un cadru privat și liniștit pentru conversație.

 Asigurați-vă că aveți suficient timp pentru a discuta cu pacientul.
 Pregătiți informațiile pe care doriți să le transmiteți într-un mod clar și concis.
 Gândiți-vă la posibilele reacții ale pacientului și la modul în care le veți aborda.
2. Introducere:

 Explicați pacientului că aveți informații importante de discutat cu el.

 Asigurați-l că sunteți acolo pentru a-l sprijini.

3. Evaluarea nevoilor pacientului:

 Întrebați pacientul ce știe deja despre boala sa și ce dorește să afle.

 Ascultați cu atenție răspunsurile pacientului și fiți receptiv la nevoile sale
emoționale.

4. Dezvăluirea informațiilor:

 Oferiți informațiile într-un mod clar și concis, adaptând limbajul la nivelul de

educație al pacientului.
 Evitați jargonul medical și explicați termenii tehnici pe care pacientul ar putea să
nu-i înțeleagă.
 Verificați periodic dacă pacientul a înțeles informațiile transmise și dacă are
nelămuriri.

5. Oferirea de sprijin:

 Oferiți pacientului sprijin emoțional și informații despre resursele disponibile.

 Discutați despre planul de tratament și pașii următori.
 Asigurați pacientul că sunteți disponibil pentru a discuta cu el în continuare.

6. Încheiere:

 Rezumați principalele puncte ale discuției.

 Oferiți pacientului informații de contact pentru a putea obține sprijin suplimentar.

Avantajele modelului dezvăluirii individualizate:

 Permite o comunicare mai personalizată și adaptată nevoilor individuale ale

pacientului.
 Ajută pacientul să ia decizii informate cu privire la planul de tratament.
 Oferă pacientului sprijinul emoțional necesar pentru a face față diagnosticului.
 Reduce riscul de supraîncărcare emoțională a pacientului.

Dezavantajele modelului dezvăluirii individualizate:

 Poate fi o abordare mai lentă și mai consumatoare de timp decât alte modele de
comunicare a veștilor proaste.
  Necesită abilități de comunicare avansate din partea medicului.
 Poate fi dificil de aplicat în situații de urgență.

Exemple de aplicare a modelului dezvăluirii individualizate:

 Comunicarea diagnosticului de cancer

 Transmiterea informațiilor legate de un prognostic nefavorabil
 Informarea pacientului cu privire la o complicație gravă a unei intervenții
chirurgicale

Recomandări pentru utilizarea modelului dezvăluirii individualizate:

 Adaptați abordarea la nevoile individuale ale fiecărui pacient.

 Fiți atent la reacțiile emoționale ale pacientului și oferiți-i sprijin.
 Utilizați un limbaj clar și concis, evitând jargonul medical.
 Ascultați cu atenție pacientul

6.Ascultarea active.Definitia.Elementele.

Ascultarea activă este o abilitate esențială în comunicare care presupune mai mult
decât simpla auzire a cuvintelor rostite de cealaltă persoană. Implică o implicare activă
din partea ascultătorului, care se concentrează pe înțelegerea mesajului transmis, atât
verbal, cât și nonverbal.

Elementele cheie ale ascultării active includ:

1. Atenție:

 Acordați-i celeilalte persoane toată atenția dumneavoastră, evitând distragerile.

 Mențineți contactul vizual și o poziție corporală deschisă.

2. Empatie:

 Încercați să înțelegeți perspectiva celeilalte persoane și sentimentele sale.

 Reformulați mesajul transmis pentru a demonstra că l-ați înțeles corect.

3. Răspuns:

 Oferiți feedback relevant și constructiv.

 Puneți întrebări pentru a clarifica aspecte neclare și a obține informații
suplimentare.

4. Nonverbalitate:
  Folosiți gesturi și expresii faciale care să demonstreze că sunteți interesat de
ceea ce spune cealaltă persoană.
 Evitați întreruperile și gesturile care pot fi interpretate ca fiind nerespectuoase.

Beneficiile ascultării active:

 Îmbunătățește comunicarea și colaborarea.

 Crește încrederea și respectul reciproc.
 Ajută la rezolvarea problemelor și la luarea deciziilor.
 Reduce stresul și tensiunile.

Exemple de ascultare activă:

 Reformularea mesajului transmis: "Deci, ceea ce spui este că..."

 Punerea de întrebări: "Poți să-mi explici mai detaliat ce vrei să spui?"
 Utilizarea indiciilor nonverbale: Menținerea contactului vizual, înclinarea capului

Recomandări pentru a îmbunătăți abilitățile de ascultare activă:

 Practicați ascultarea activă în mod regulat.

 Fiți conștienți de propriile prejudecăți și emoții.
 Oferiți feedback constructiv și acceptați feedback-ul primit.
 Participați la cursuri sau ateliere de dezvoltare personală.

Ascultarea activă este o abilitate esențială care poate fi învățată și îmbunătățită prin
practică. Utilizarea acestei abilități poate contribui semnificativ la îmbunătățirea relațiilor
interpersonale, la rezolvarea problemelor și la luarea deciziilor eficiente.

7.Empatia.Definitia.Elementele.

Empatia este capacitatea de a înțelege și de a împărtăși sentimentele, gândurile și

experiențele altei persoane. Este o abilitate esențială care ne permite să construim
relații semnificative, să oferim sprijin emoțional și să rezolvăm conflictele în mod
constructiv.

Elementele cheie ale empatiei includ:

1. Recunoașterea emoțiilor:

 Abilitatea de a identifica și de a numi emoțiile altei persoane.

 Observarea indiciilor nonverbale, precum expresia facială, limbajul corpului și
tonul vocii.
2. Înțelegerea perspectivelor:

 Abilitatea de a vedea lucrurile din perspectiva altei persoane.

 Luarea în considerare a experiențelor, valorilor și credințelor sale.

3. Simțirea emoțiilor:

 Abilitatea de a experimenta emoții similare cu cele ale altei persoane.

 Rezonarea cu sentimentele sale și conectarea la nivel emoțional.

4. Exprimarea empatiei:

 Abilitatea de a comunica înțelegerea și compasiunea față de cealaltă persoană.

 Utilizarea unui limbaj empatic care să demonstreze că sunteți receptiv la
sentimentele sale.

Beneficiile empatiei:

 Îmbunătățește comunicarea și colaborarea.

 Crește încrederea și respectul reciproc.
 Ajută la rezolvarea problemelor și la luarea deciziilor.
 Reduce stresul și tensiunile.

Exemple de empatie:

 Spunerea "Îmi pare rău să aud că te simți trist"

 Oferirea de sprijin emoțional: "Sunt aici pentru tine"
 Ascultarea activă: "Poți să-mi spui mai multe despre asta?"

Recomandări pentru a îmbunătăți abilitățile empatice:

 Practicați empatia în mod regulat.

 Fiți conștienți de propriile emoții și prejudecăți.
 Încercați să vedeți lucrurile din perspectiva altei persoane.
 Oferiți feedback constructiv și acceptați feedback-ul primit.
 Participați la cursuri sau ateliere de dezvoltare personală.

Empatia este o abilitate esențială care poate fi învățată și îmbunătățită prin practică.
Utilizarea acestei abilități poate contribui semnificativ la îmbunătățirea relațiilor
interpersonale, la rezolvarea problemelor și la luarea deciziilor eficiente.
8.Comunicarea vestilor proaste.Strategia de anunt in 6 etape.Etapa S-Setting.Pricipiile
etapei.

Etapa S-Setting este prima etapă a strategiei de anunț în 6 etape, elaborată de

oncologul american Robert Buckman, pentru comunicarea veștilor proaste. Această
etapă are ca scop crearea unui cadru adecvat pentru conversație, asigurând un mediu
privat și liniștit, unde pacientul să se simtă confortabil și în siguranță.

Principiile etapei S-Setting includ:

1. Alegerea locului:

 Alegeți un loc privat și liniștit, unde pacientul să nu fie deranjat.

 Evitați locurile aglomerate sau zgomotoase.
 Asigurați-vă că există suficient spațiu pentru ca pacientul să se simtă confortabil.

2. Asigurarea confidențialității:

 Verificați dacă pacientul dorește să fie prezentă o altă persoană în timpul

conversației.
 Respectați confidențialitatea informațiilor pacientului.

3. Alocarea suficientului timp:

 Asigurați-vă că aveți suficient timp pentru a discuta cu pacientul și pentru a

răspunde la întrebările sale.
 Nu vă grăbiți și nu întrerupeți pacientul.

4. Crearea unei atmosfere confortabile:

 Adoptați o atitudine calmă și empatică.

 Oferiți pacientului posibilitatea de a se relaxa și de a se simți în siguranță.

5. Explicarea scopului conversației:

 Spuneți pacientului că aveți informații importante de discutat cu el.

 Asigurați-l că sunteți acolo pentru a-l sprijini.

Exemple de S-Setting:

 "Aș dori să discutăm despre rezultatele analizelor dumneavoastră. Aveți un

moment liber pentru a vorbi?"
 "Aici este un loc liniștit unde putem vorbi în privat."
 "Vă rog să luați loc și să vă relaxați. Avem suficient timp pentru a discuta."
Recomandări pentru etapa S-Setting:

 Acordați o atenție deosebită creării unui cadru adecvat pentru conversație.

 Fiți receptiv la nevoile pacientului și adaptați-vă abordarea în consecință.
 Asigurați-vă că pacientul se simte confortabil și în siguranță.

Etapa S-Setting este o etapă esențială în comunicarea veștilor proaste. Crearea unui
cadru adecvat va facilita conversația și va ajuta pacientul să proceseze informațiile
dificile pe care le va primi.

9.Comunicarea vestiilor proaste.strategia de anunt in 6 etape.EtapaP-

perception.Principiile etapei.

Etapa P-Perception este a doua etapă a strategiei de anunț în 6 etape, elaborată de

oncologul american Robert Buckman, pentru comunicarea veștilor proaste. Această
etapă are ca scop evaluarea percepției pacientului asupra bolii sale și a prognosticului,
pentru a adapta mesajul și abordarea la nivelul său de înțelegere și la nevoile sale
specifice.

Principiile etapei P-Perception includ:

1. Evaluarea cunoștințelor pacientului:

 Întrebați pacientul ce știe deja despre boala sa și despre prognostic.

 Ascultați cu atenție răspunsurile pacientului și identificați eventualele neînțelegeri
sau informații eronate.
 Exemple de întrebări:
o "Ce v-a spus medicul despre boala dumneavoastră?"
o "Ce așteptări aveți cu privire la tratament?"
o "V-ați gândit la ce s-ar putea întâmpla în viitor?"

2. Identificarea emoțiilor pacientului:

 Fiți atent la reacțiile emoționale ale pacientului în timpul conversației.

 Oferiți-i spațiu pentru a-și exprima sentimentele și oferiți-i sprijin emoțional.
 Exemple de afirmații:
o "Observ că sunteți trist. Ați dori să vorbiți despre asta?"
o "Este normal să vă simțiți speriat sau furios. Mulți oameni se simt așa în
această situație."

3. Adaptarea mesajului la nivelul de înțelegere al pacientului:

 Folosiți un limbaj clar și concis, evitând jargonul medical.

  Explicați termenii tehnici pe care pacientul ar putea să nu-i înțeleagă.
 Adaptați detaliile și complexitatea informațiilor la nivelul de educație și experiență
al pacientului.

4. Verificarea înțelegerii pacientului:

 Asigurați-vă că pacientul a înțeles informațiile transmise.

 Reformulați mesajul dacă este necesar și răspundeți la întrebările pacientului.
 Exemple de întrebări:
o "Puteți să-mi spuneți cu propriile cuvinte ce v-am spus?"
o "Aveți nelămuriri cu privire la ce am discutat?"

Exemple de P-Perception:

 "Aș dori să discutăm despre rezultatele analizelor dumneavoastră. Ce știeți deja

despre ele?"
 "Observ că vă simțiți tensionat. Ați dori să luați o pauză?"
 "Să încerc să explic acest lucru într-un mod mai simplu."
 "Vă rog să mă întrebați orice nu vă este clar."

Recomandări pentru etapa P-Perception:

 Ascultați cu atenție pacientul și fiți receptiv la nevoile sale.

 Adaptați mesajul și abordarea la nivelul de înțelegere al pacientului.
 Asigurați-vă că pacientul a înțeles informațiile transmise.
 Oferiți pacientului sprijin emoțional și spațiu pentru a-și exprima sentimentele.

Etapa P-Perception este o etapă importantă în comunicarea veștilor proaste. Evaluarea

percepției pacientului asupra bolii sale și a prognosticului va permite medicului să
personalizeze mesajul și să ofere pacientului sprijinul emoțional de care are nevoie.

10.Comunicarea vestiilor proaste.Strategia de anunt in 6 etape.EtapaI-

invitation.Principiile etapei.

Etapa I-Invitation este a treia etapă a strategiei de anunț în 6 etape, elaborată de

oncologul american Robert Buckman, pentru comunicarea veștilor proaste. Această
etapă are ca scop obținerea consimțământului pacientului pentru a primi informații
dificile.

Principiile etapei I-Invitation includ:

1. Oferirea unei opțiuni:

  Spuneți pacientului că aveți informații importante de discutat cu el, dar oferiți-i
posibilitatea de a alege dacă dorește să le afle în acel moment.
 Respectați decizia pacientului, chiar dacă acesta alege să nu primească
informațiile imediat.

2. Prezentarea beneficiilor aflării informațiilor:

 Explicați pacientului că informațiile îl pot ajuta să ia decizii importante cu privire la

tratament și la îngrijirea sa.
 Asigurați-l că veți fi alături de el pentru a-l sprijini în acest proces.

3. Abordarea temerilor pacientului:

 Anticipați posibilele temeri ale pacientului legate de aflarea veștilor proaste și

adresați-le în mod direct.
 Asigurați-l că nu este singur și că există resurse disponibile pentru a-l ajuta să
facă față situației.

Exemple de I-Invitation:

 "Am informații importante de discutat cu dumneavoastră despre rezultatele

analizelor. Ați dori să le aflați acum?"
 "Înțeleg că poate fi dificil să primiți vești proaste, dar este important să aveți
aceste informații pentru a putea lua cele mai bune decizii pentru
dumneavoastră."
 "Știu că vă este teamă de ce s-ar putea întâmpla. Vreau să vă asigur că voi fi
alături de dumneavoastră la fiecare pas al drumului."

Recomandări pentru etapa I-Invitation:

 Fiți respectuos cu autonomia pacientului și oferiți-i posibilitatea de a alege.

 Explicați beneficiile aflării informațiilor și adresați temerile pacientului.
 Adaptați abordarea la personalitatea și nevoile individuale ale pacientului.

Etapa I-Invitation este o etapă importantă în comunicarea veștilor proaste. Obținerea

consimțământului pacientului va ajuta la crearea unui climat de încredere și respect,
facilitând comunicarea ulterioară a informațiilor dificile.

11.Comunicarea vestiilor proaste.Strategia de anunt in 6 etape.Etapa K-

knowledge.Principiile etapei.

Etapa K-Knowledge este a patra etapă a strategiei de anunț în 6 etape, elaborată de

oncologul american Robert Buckman, pentru comunicarea veștilor proaste. Această
etapă are ca scop transmiserea informațiilor dificile pacientului într-un mod clar, concis
și empatic.
Principiile etapei K-Knowledge includ:

1. Folosirea unui limbaj clar și concis:

 Evitați jargonul medical și explicați termenii tehnici pe care pacientul ar putea să

nu-i înțeleagă.
 Folosiți un limbaj simplu și direct, adaptat la nivelul de educație al pacientului.

2. Prezentarea informațiilor într-o manieră organizată:

 Începeți cu informațiile generale și apoi treceți la detaliile specifice.

 Folosiți materiale vizuale, cum ar fi diagrame sau imagini, pentru a facilita
înțelegerea informațiilor.

3. Verificarea înțelegerii pacientului:

 Asigurați-vă că pacientul a înțeles informațiile transmise.

 Reformulați mesajul dacă este necesar și răspundeți la întrebările pacientului.

4. Oferirea de sprijin emoțional:

 Fiți receptiv la reacțiile emoționale ale pacientului și oferiți-i sprijin emoțional.

 Ascultați cu atenție și validați sentimentele pacientului.

Exemple de K-Knowledge:

 "Din păcate, rezultatele analizelor arată că aveți cancer."

 "Acest tip de cancer este caracterizat de..."
 "Există mai multe opțiuni de tratament disponibile, dar fiecare are propriile sale
riscuri și beneficii."
 "Înțeleg că este o veste dificilă de primit. Sunt aici pentru a vă ajuta să faceți față
situației."

Recomandări pentru etapa K-Knowledge:

 Fiți clar, concis și empatic în comunicarea informațiilor dificile.

 Adaptați mesajul la nivelul de înțelegere al pacientului.
 Verificați înțelegerea pacientului și oferiți-i sprijin emoțional.

Etapa K-Knowledge este o etapă esențială în comunicarea veștilor proaste.

Transmiterea informațiilor dificile într-un mod clar și empatic va ajuta pacientul să
proceseze informația și să ia decizii informate cu privire la tratament și la îngrijirea sa
12.Comunicarea vestiilor proaste.strategia de anunt in6 etape.Etapa E-
empathy.Principiile etapei.

Etapa E-Empathy este a cincea etapă a strategiei de anunț în 6 etape, dezvoltată de

oncologul american Robert Buckman, pentru comunicarea veștilor proaste. Această
etapă are ca scop exprimarea empatiei și a sprijinului emoțional pentru pacient.

Principiile etapei E-Empathy includ:

1. Recunoașterea emoțiilor pacientului:

 Validați sentimentele pacientului și asigurați-l că este normal să se simtă așa

cum se simte.
 Evitați să minimalizați sau să negați emoțiile pacientului.

2. Oferirea de sprijin emoțional:

 Ascultați cu atenție pacientul și fiți receptiv la nevoile sale emoționale.

 Oferiți-i pacientului spațiu pentru a-și exprima sentimentele.

3. Exprimarea empatiei:

 Comunicați-i pacientului că înțelegeți prin ce trece.

 Folosiți afirmații de empatie, cum ar fi "Îmi pare rău să aud asta" sau "Pot să
înțeleg de ce vă simțiți trist".

4. Oferirea de speranță:

 Ajutați pacientul să se concentreze pe aspectele pozitive ale situației.

 Oferiți-i informații despre resursele disponibile pentru a-l ajuta să facă față
situației.

Exemple de E-Empathy:

 "Este normal să vă simțiți speriat și furios. Mulți oameni se simt așa în această
situație."
 "Sunt aici pentru a vă asculta și pentru a vă sprijini."
 "Înțeleg că este o veste dificilă de primit. Vreau să vă asigur că există opțiuni
disponibile și că vom face tot posibilul pentru a vă ajuta."

Recomandări pentru etapa E-Empathy:

 Fiți empatic și receptiv la nevoile emoționale ale pacientului.

 Ascultați cu atenție și oferiți-i pacientului spațiu pentru a-și exprima sentimentele.
  Evitați să judecați sau să oferiți sfaturi nesolicitate.

Etapa E-Empathy este o etapă importantă în comunicarea veștilor proaste. Exprimarea

empatiei și a sprijinului emoțional va ajuta pacientul să se simtă susținut și înțeles în
această perioadă dificilă.

13.Comunicarea vestiilor proaste.Strategia de anunt in 6 etape.Etapa S-summary and

strategy.Principiile etapei.

Etapa S-Summary and Strategy este a șasea și ultima etapă a strategiei de anunț în 6
etape, elaborată de oncologul american Robert Buckman, pentru comunicarea veștilor
proaste. Această etapă are ca scop rezumarea informațiilor transmise și colaborarea cu
pacientul pentru a elabora un plan de acțiune.

Principiile etapei S-Summary and Strategy includ:

1. Rezumarea informațiilor:

 Recapitulați punctele cheie ale conversației.

 Asigurați-vă că pacientul a înțeles informațiile esențiale.

2. Verificarea înțelegerii pacientului:

 Oferiți-i pacientului posibilitatea de a pune întrebări și de a clarifica eventualele

neclarități.

3. Colaborarea cu pacientul:

 Discutați cu pacientul despre opțiunile sale și implicați-l în luarea deciziilor.

 Elaborați un plan de acțiune care să satisfacă nevoile și preferințele pacientului.

4. Oferirea de resurse și sprijin:

 Informați pacientul despre resursele disponibile pentru a-l ajuta să facă față
situației.
 Asigurați-l că va primi sprijinul de care are nevoie pe parcursul procesului.

Exemple de S-Summary and Strategy:

 "Așadar, am discutat despre diagnosticul dumneavoastră, despre opțiunile de

tratament disponibile și despre posibilele efecte secundare. Aveți întrebări?"
 "Este important să luați o decizie cu privire la tratament, dar vreau să vă asigur
că nu sunteți singur în acest proces. Vom colabora pentru a găsi cea mai bună
soluție pentru dumneavoastră."
  "Vă voi oferi informații despre resursele disponibile pentru a vă ajuta să faceți
față situației. De asemenea, vă voi pune la dispoziție numărul meu de telefon
pentru a mă contacta dacă aveți nevoie de sprijin."

Recomandări pentru etapa S-Summary and Strategy:

 Rezumați clar și concis informațiile transmise.

 Asigurați-vă că pacientul a înțeles informațiile esențiale și are posibilitatea de a
pune întrebări.
 Colaborați cu pacientul pentru a elabora un plan de acțiune care să satisfacă
nevoile și preferințele sale.
 Oferiți pacientului resurse și sprijin pentru a-l ajuta să facă față situației.

Etapa S-Summary and Strategy este o etapă importantă în comunicarea veștilor

proaste. Rezumarea informațiilor, verificarea înțelegerii pacientului și colaborarea cu
acesta pentru a elabora un plan de acțiune vor contribui la asigurarea unei comunicări
eficiente și la sprijinirea pacientului în această perioadă dificilă.

14.Dureria..Definitia.Clasificarea durerii.

Durerea este o experiență senzorială și emoțională neplăcută, asociată cu leziuni

tisulare reale sau potențiale sau descrisă în termeni care se referă la astfel de leziuni.
Este o experiență subiectivă care este influențată de o varietate de factori, inclusiv
factori fizici, psihologici și sociali.

Clasificarea durerii:

Există multe moduri diferite de a clasifica durerea. O modalitate comună este după
durata durerii:

 Durerea acută: Durerea acută este de obicei de scurtă durată și este cauzată de
o vătămare sau o boală specifică, cum ar fi o tăietură, o arsură sau o infecție. De
obicei, dispare odată ce cauza care stă la baza acesteia este vindecată.

Durerea cronică: Durerea cronică durează mai mult de 3 luni și poate persista chiar și după ce
cauza care stă la baza acesteia a fost vindecată. Poate fi cauzată de o varietate de afecțiuni,
inclusiv artrită, cancer și dureri de spate.

O altă modalitate de a clasifica durerea este după locația durerii:

 Durerea somatică: Durerea somatică provine din piele, mușchi, oase și articulații.
Este de obicei descrisă ca o durere ascuțită, dureroasă sau pulsantă.

Durerea viscerală: Durerea viscerală provine din organele interne. Este de obicei descrisă ca o
crampa, durere sau senzație de arsură.
Durerea neuropată: Durerea neuropată este cauzată de leziuni ale nervilor. Este de obicei
descrisă ca o arsură, furnicături, amorțeală sau durere ascuțită.

Durerea poate fi, de asemenea, clasificată în funcție de cauză, cum ar fi:

 Durerea nociceptivă: Durerea nociceptivă este cauzată de activarea

nociceptorilor, care sunt fibre nervoase sensibile la stimuli nocivi, cum ar fi
căldura, frigul și substanțele chimice.
 Durerea neuropată: Durerea neuropată este cauzată de leziuni sau disfuncții ale
sistemului nervos.
 Durerea psihogenă: Durerea psihogenă este cauzată de factori psihologici, cum
ar fi stresul, anxietatea și depresia.

Este important de reținut că clasificarea durerii nu este întotdeauna clară. Diferitele

tipuri de durere pot coexista și durerea poate fi cauzată de o varietate de factori.

15.Dureri in cancer.Definitia.Caracteristica

Durerea în cancer este durerea cauzată de cancer sau de tratamentul acestuia. Poate fi
acută sau cronică și poate fi resimțită oriunde în organism.

Cauzele durerii în cancer:

 Tumora: Tumora în sine poate provoca durere prin creșterea și exercitarea

presiunii asupra țesuturilor și nervilor înconjurătoare.
 Tratament: Unele tratamente pentru cancer, cum ar fi chimioterapia și
radioterapia, pot provoca durere ca efect secundar.
 Alte afecțiuni: Persoanele cu cancer pot avea, de asemenea, durere din cauza
altor afecțiuni medicale, cum ar fi artrita sau durerea de spate.

Tipuri de durere în cancer:

 Durerea nociceptivă: Durerea nociceptivă este cel mai frecvent tip de durere în
cancer. Este cauzată de activarea nociceptorilor, care sunt fibre nervoase
sensibile la stimuli nocivi, cum ar fi căldura, frigul și substanțele chimice.
 Durerea neuropată: Durerea neuropată este cauzată de leziuni sau disfuncții ale
sistemului nervos. Este adesea descrisă ca o arsură, furnicături, amorțeală sau
durere ascuțită.
 Durerea mixtă: Durerea mixtă este o combinație de durere nociceptivă și
neuropată.

Caracteristicile durerii în cancer:

 Durerea poate fi variabilă: Durerea poate varia ca intensitate de la ușoară la

severă și poate veni și pleca sau poate fi constantă.
  Durerea poate fi debilitantă: Durerea poate face dificilă efectuarea activităților
zilnice și poate afecta calitatea vieții.
 Durerea poate fi subtratată: Durerea în cancer este adesea subtratată, dar există
multe opțiuni de tratament disponibile pentru a ajuta la gestionarea durerii.

Este important să discutați cu medicul dumneavoastră dacă aveți dureri de cancer.

Medicul dumneavoastră vă poate ajuta să determinați cauza durerii și să vă elaboreze
un plan de tratament pentru a vă ajuta să gestionați durerea.

Opțiuni de tratament pentru durerea în cancer:

 Medicamente: Există multe tipuri diferite de medicamente disponibile pentru a

trata durerea în cancer, inclusiv analgezice opioide, analgezice nonopioide și
medicamente adjuvante.
 Terapie cu radiații: Radioterapia poate fi utilizată pentru a reduce dimensiunea
tumorilor și pentru a ameliora durerea.
 Chirurgie: Chirurgia poate fi utilizată pentru a îndepărta tumorile sau pentru a
decomprima nervii.
 Terapii complementare și alternative: Unele persoane consideră că terapiile
complementare și alternative, cum ar fi acupunctura și masajul, sunt utile în
gestionarea durerii.

Managementul durerii în cancer este un aspect important al îngrijirii paliative. Îngrijirea

paliativă este o abordare a îngrijirii care se concentrează pe ameliorarea simptomelor și
îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu boli cronice sau care pun viața în pericol.

16.Dureri neuropata.Definitia.Caracteristica.Simptomele.

Durerea neuropată este durerea cauzată de leziuni sau disfuncții ale sistemului nervos.
Poate afecta orice parte a corpului și poate varia de la ușoară la severă.

Cauzele durerii neuropate:

 Leziuni traumatice: Leziunile traumatice, cum ar fi accidentele de mașină sau

căderile, pot deteriora nervii.
 Infecții: Infecții, cum ar fi zona zoster, pot deteriora, de asemenea, nervii.
 Afecțiuni medicale: Afecțiuni medicale, cum ar fi diabetul, bolile de rinichi și bolile
hepatice, pot provoca leziuni nervoase.
 Medicamente: Unele medicamente, cum ar fi chimioterapia, pot provoca leziuni
nervoase ca efect secundar.

Caracteristicile durerii neuropate:

 Durerea este adesea descrisă ca o arsură, furnicături, amorțeală sau durere

ascuțită.
  Durerea poate fi constantă sau poate veni și pleca.
 Durerea poate fi declanșată de anumite stimuli, cum ar fi atingerea, frigul sau
căldura.
 Durerea poate fi însoțită de alte simptome, cum ar fi slăbiciune musculară,
amorțeală și dificultăți de coordonare.

. Simptomele durerii neuropate:

 Arsură
 Furnicături
 Amorteala
 Durerea ascuțită
 Slăbiciune musculară
 Dificultăți de coordonare
 Sensibilitate la atingere
 Sensibilitate la temperatură

Dacă aveți oricare dintre simptomele durerii neuropate, este important să discutați cu
medicul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră vă poate ajuta să determinați cauza
durerii și să vă elaboreze un plan de tratament pentru a vă ajuta să gestionați durerea.

Opțiunile de tratament pentru durerea neuropată includ:

 Medicamente: Există multe tipuri diferite de medicamente disponibile pentru a

trata durerea neuropată, inclusiv antidepresive, anticonvulsivante și opioide.
 Terapie fizică: Terapia fizică vă poate ajuta să vă îmbunătățiți forța și flexibilitatea
și să reduceți durerea.
 Terapie ocupațională: Terapia ocupațională vă poate ajuta să învățați modalități
de a vă efectua activitățile zilnice cu mai puțină durere.
 Stimulare nervoasă electrică: Stimularea nervoasă electrică este o tehnică care
utilizează impulsuri electrice pentru a bloca semnalele de durere.
 Chirurgie: Chirurgia poate fi o opțiune pentru persoanele cu durere neuropată
severă care nu a răspuns la alte tratamente.

17.Puseul dureros(durerea breakthrough).Definitia.Caracteristica.

Un puseu dureros este o creștere bruscă și severă a durerii la o persoană care are deja
durere cronică. Puseele dureroase pot apărea la persoanele cu orice tip de durere
cronică, dar sunt cel mai frecvente la persoanele cu cancer.

Caracteristici:
  Puseele dureroase sunt de obicei de scurtă durată, dar pot dura câteva minute
sau chiar ore.
 Pot fi foarte severe și pot interfera cu activitățile zilnice.
 Puseele dureroase pot fi declanșate de anumite evenimente, cum ar fi mișcarea,
stresul sau consumul anumitor alimente.

Cauze:

Cauza exactă a puseelor dureroase nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că este
cauzată de o combinație de factori, inclusiv:

 Inadequata control al durerii cronice: Puseele dureroase pot apărea dacă

durerea cronică nu este controlată corespunzător.
 Modificări ale nivelului de analgezice: Puseele dureroase pot apărea dacă nivelul
de analgezice scade prea mult.
 Factori declanșatori: Anumiți factori declanșatori, cum ar fi mișcarea, stresul sau
consumul anumitor alimente, pot provoca un puseu dureros.

Tratament:

Tratamentul puseelor dureroase se concentrează pe ameliorarea rapidă a durerii și

prevenirea apariției acestora. Opțiunile de tratament includ:

 Medicamente cu acțiune rapidă: Medicamentele cu acțiune rapidă, cum ar fi

opioidele cu acțiune scurtă, pot fi utilizate pentru a ameliora rapid durerea.
 Creșterea dozei de analgezice: Creșterea dozei de analgezice regulate poate
ajuta la prevenirea apariției puseelor dureroase.
 Tehnici de relaxare: Tehnicile de relaxare, cum ar fi respirația profundă și
meditația, pot ajuta la reducerea stresului și la prevenirea apariției puseelor
dureroase.
 Evitarea factorilor declanșatori: Identificarea și evitarea factorilor declanșatori pot
ajuta la prevenirea apariției puseelor dureroase.

Dacă aveți pusee dureroase, este important să discutați cu medicul dumneavoastră.

Medicul dumneavoastră vă poate ajuta să determinați cauza puseelor dureroase și să
vă elaboreze un plan de tratament pentru a vă ajuta să le gestionați.

Sfaturi pentru gestionarea puseelor dureroase:

 Păstrați un jurnal al durerii: Urmăriți când aveți pusee dureroase, cât durează și
cât de severe sunt. Acest lucru vă poate ajuta să identificați factorii declanșatori
și să vă ajustați planul de tratament.
 Aveți la dumneavoastră medicamente cu acțiune rapidă: Asigurați-vă că aveți
întotdeauna la dumneavoastră medicamente cu acțiune rapidă pentru a putea
trata rapid un puseu dureros.
  Spuneți-i medicului dumneavoastră despre puseele dureroase: Dacă aveți
frecvent pusee dureroase, discutați cu medicul dumneavoastră. Este posibil să
fie necesar să vă ajustați planul de tratament.

Managementul eficient al durerii cronice este esențial pentru prevenirea apariției

puseelor dureroase. Dacă aveți dureri cronice, discutați cu medicul dumneavoastră
despre opțiunile de tratament disponibile.

18.Durere totala.Definitia.caracteristica.

Durerea totală este un concept care a fost introdus de Cicely Saunders, fondatoarea
mișcării de îngrijire paliativă. Durerea totală este definită ca fiind experiența completă a
durerii, care include aspecte fizice, psihologice, sociale și spirituale.

Caracteristicile durerii totale includ:

 Durerea fizică: Durerea fizică este senzația neplăcută care este cauzată de
leziuni tisulare.
 Durerea psihologică: Durerea psihologică este suferința emoțională care este
asociată cu durerea. Poate include sentimente de anxietate, depresie, frică și
furie.
 Durerea socială: Durerea socială este impactul pe care durerea îl are asupra
relațiilor și interacțiunilor sociale ale unei persoane. Poate include izolare,
retragere și dificultăți financiare.
 Durerea spirituală: Durerea spirituală este lupta unei persoane pentru a găsi
sens și scop în viața sa în fața durerii. Poate include întrebări despre credință,
religie și moarte.

Modelul durerii totale este un instrument util pentru înțelegerea complexității durerii.
Aceasta ne ajută să recunoaștem că durerea este mai mult decât o simplă senzație
fizică și că are un impact profund asupra tuturor aspectelor vieții unei persoane.

Abordarea durerii totale este o abordare holistică a gestionării durerii care se

concentrează pe toate aspectele durerii, nu doar pe durerea fizică. Această abordare
include adesea o echipă de profesioniști din domeniul sănătății care lucrează împreună
pentru a satisface nevoile individuale ale pacientului.

Opțiunile de tratament pentru durerea totală pot include:

 Medicamente: Medicamentele pot fi utilizate pentru a trata durerea fizică și

psihologică.
 Terapie: Terapia poate ajuta oamenii să facă față aspectelor emoționale și
sociale ale durerii.
 Terapii complementare și alternative: Terapiile complementare și alternative,
cum ar fi acupunctura și masajul, pot fi utile pentru unii oameni.
  Îngrijire spirituală: Îngrijirea spirituală poate ajuta oamenii să găsească sens și
scop în viața lor în fața durerii.

Managementul eficient al durerii totale este o parte importantă a îngrijirii paliative.

Îngrijirea paliativă este o abordare a îngrijirii care se concentrează pe ameliorarea
simptomelor și îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu boli cronice sau care pun
viața în pericol.

19.Scara de analgezie OMS..Definitia .Caracteristica

Scara analgezică a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) este un instrument utilizat

pentru a evalua severitatea durerii și pentru a ghida prescrierea analgezicelor. A fost
dezvoltată de OMS în 1986 și este utilizată pe scară largă în rândul profesioniștilor din
domeniul sănătății.

Caracteristici:

 Scara este formată dintr-o scară de la 0 la 10, cu 0 fiind „fără durere” și 10 fiind
„cea mai rea durere imaginabilă”.
 Pacienții sunt rugați să evalueze severitatea durerii lor pe scară.
 Scara poate fi utilizată pentru a evalua durerea acută sau cronică.

Scara analgezică OMS

Utilizarea scalei analgezice OMS:

 Scara analgezică OMS poate fi utilizată pentru a:

 Evaluați severitatea durerii unui pacient
 Monitorizați eficacitatea tratamentului durerii
 Ghidați prescrierea analgezicelor
 Comunicați cu privire la durerea unui pacient cu alți profesioniști din domeniul
sănătății

Limitări ale scalei analgezice OMS:

 Scara analgezică OMS este un instrument subiectiv și se bazează pe auto-

raportarea pacientului cu privire la durerea sa.
 Scara poate să nu fie fiabilă pentru toți pacienții, cum ar fi copiii sau persoanele
cu dizabilități cognitive.
 Scara nu ia în considerare alți factori care pot influența durerea, cum ar fi starea
emoțională a pacientului sau experiențele anterioare cu durerea.

În ciuda limitărilor sale, scara analgezică OMS este un instrument util pentru evaluarea
severității durerii și pentru ghidarea prescrierii analgezicelor.
20.Evaluarea durerii.Scala de evaluare a durerii.

Evaluarea durerii este procesul de măsurare a severității și intensității durerii. Este un

pas important în gestionarea eficientă a durerii.

Există multe instrumente diferite care pot fi utilizate pentru a evalua durerea. Alegerea
instrumentului potrivit va depinde de o serie de factori, inclusiv vârsta pacientului, starea
cognitivă și tipul de durere.

Scalele de evaluare a durerii

Scalele de evaluare a durerii sunt unul dintre cele mai comune instrumente utilizate
pentru a evalua durerea. Acestea sunt simple de utilizat și pot fi ușor înțelese de
pacienți.

Există multe tipuri diferite de scale de evaluare a durerii. Unele dintre cele mai frecvent
utilizate scale includ:

 Scara numerică de evaluare (NRS): NRS este o scară de la 0 la 10, cu 0 fiind

„fără durere” și 10 fiind „cea mai rea durere imaginabilă”.
 Scara analogă vizuală (VAS): VAS este o linie de 10 cm cu „fără durere” la un
capăt și „cea mai rea durere imaginabilă” la celălalt capăt. Pacienții sunt rugați să
marcheze pe linie un punct care indică severitatea durerii lor.
 Scala fețelor: Scala fețelor este o serie de fețe care arată expresii de durere
diferite, de la fericit la foarte încruntat. Pacienții sunt rugați să aleagă fața care
corespunde cel mai bine severității durerii lor.

Alte metode de evaluare a durerii

Pe lângă scalele de evaluare a durerii, există și alte metode care pot fi utilizate pentru a
evalua durerea. Acestea includ:

 Observație: Profesioniștii din domeniul sănătății pot observa comportamentul

pacientului pentru semne de durere, cum ar fi grimasarea, neliniștea sau plânsul.
 Interviu: Profesioniștii din domeniul sănătății pot intervieva pacienții pentru a afla
despre durerea lor, inclusiv locația, severitatea și durata acesteia.
 Teste fiziologice: Unele teste fiziologice, cum ar fi măsurarea tensiunii arteriale și
a ritmului cardiac, pot fi utilizate pentru a evalua severitatea durerii.

Este important să alegeți instrumentul de evaluare a durerii potrivit pentru pacientul

individual. Evaluarea corectă a durerii este esențială pentru a asigura faptul că pacienții
primesc tratamentul adecvat pentru durerea lor.

21.Principii generale OMS de management farmaco,ogic al

durerii.Principii.Caracteristica.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a elaborat o serie de principii generale pentru
ghidarea managementului farmacologic al durerii. Aceste principii sunt concepute
pentru a asigura o abordare sigură și eficientă a ameliorării durerii.

Principiile generale ale OMS includ:

1. Utilizarea treptată a analgezicelor:

 OMS recomandă o abordare treptată a managementului durerii, începând cu

analgezice non-opioide și trecând la opioide dacă este necesar.
 Această abordare ajută la minimizarea riscului de apariție a efectelor secundare
și a dependenței.

2. Evaluarea regulată a durerii:

 Durerea pacientului trebuie evaluată în mod regulat pentru a monitoriza

eficacitatea tratamentului și pentru a face ajustări după caz.
 Utilizarea instrumentelor de evaluare a durerii, cum ar fi scara numerică de
evaluare (NRS) sau scara analogă vizuală (VAS), poate ajuta la o evaluare mai
precisă a durerii.

3. Ajustarea dozei de analgezice:

 Doza de analgezice trebuie ajustată individual pentru a obține un control adecvat

al durerii.
 Este importantă monitorizarea pacientului pentru semne de supradozaj, cum ar fi
somnolență, confuzie și dificultăți de respirație.

4. Utilizarea adjuvantă a altor metode:

 Pe lângă analgezice, pot fi utilizate și alte metode pentru a ameliora durerea,

cum ar fi fizioterapia, terapia ocupațională și tehnici de relaxare.
 Această abordare multimodală poate fi mai eficientă decât utilizarea
analgezicelor singure.

5. Asigurarea calității vieții:

 Scopul managementului durerii este de a îmbunătăți calitatea vieții pacientului.

 Planul de tratament trebuie să fie individualizat și să ia în considerare nevoile și
preferințele pacientului.

Caracteristicile managementului farmacologic al durerii conform OMS:

 Individualizat: Planul de tratament trebuie să fie adaptat nevoilor individuale ale

pacientului.
  Holistic: Planul de tratament trebuie să ia în considerare toate aspectele durerii,
inclusiv cele fizice, psihologice și sociale.
 Echilibrat: Planul de tratament trebuie să echilibreze eficacitatea cu siguranța.
 Flexibil: Planul de tratament trebuie să fie flexibil pentru a se adapta la
schimbările stării pacientului.

Respectarea principiilor generale ale OMS de management farmacologic al durerii

poate ajuta la asigurarea unei abordări sigure și eficiente a ameliorării durerii.

22.Modalitatiile de tratament a dureriicronice associate

cancerului.Principii .Caracteristica.

Principii:

 Managementul multimodal: Utilizarea combinată a mai multor metode de

tratament este adesea mai eficientă decât o singură metodă.
 Individualizare: Planul de tratament trebuie adaptat nevoilor individuale ale
pacientului, luând în considerare tipul de cancer, stadiul bolii, severitatea durerii
și alte probleme de sănătate.
 Evaluarea regulată: Durerea pacientului trebuie evaluată periodic pentru a
monitoriza eficacitatea tratamentului și a face ajustări după caz.
 Comunicare: Este importantă o comunicare clară și deschisă între pacient, medic
și echipa de îngrijire.

Metode de tratament:

1. Medicație:

 Analgezice:
o Non-opioide (ex: paracetamol, ibuprofen)
o Opioide (ex: morfină, codeină)
 Adjuvante:
o Antidepresive
o Anticonvulsivante
o Corticosteroizi

2. Terapii non-medicamentoase:

 Radioterapie: Poate reduce durerea cauzată de tumorile osoase.

 Chimioterapie: Poate reduce durerea cauzată de tumorile care se micșorează ca
răspuns la tratament.
 Terapie fizică: Poate ajuta la îmbunătățirea mobilității și funcției fizice.
  Terapie ocupațională: Poate ajuta pacientul să își adapteze activitățile zilnice
pentru a reduce durerea.
 Terapie psihologică: Poate ajuta pacientul să facă față stresului emoțional al
durerii cronice.
 Acupunctura: Poate fi benefică pentru unii pacienți.
 Tehnici de relaxare: Meditația, yoga și alte tehnici de relaxare pot ajuta la
reducerea stresului și a durerii.

Caracteristicile tratamentului durerii cronice asociate cancerului:

 Este un proces continuu: Durerea cronică necesită adesea un tratament pe

termen lung.
 Necesită o echipă multidisciplinară: Un medic oncolog, un specialist în durere, un
fizioterapeut, un psiholog și alți profesioniști din domeniul sănătății pot colabora
pentru a elabora un plan de tratament individualizat.
 Poate avea efecte secundare: Este important să se discute cu medicul despre
riscurile și beneficiile fiecărei metode de tratament.

Este important ca pacienții cu cancer să nu sufere în tăcere. Există multe opțiuni de

tratament disponibile pentru a ajuta la gestionarea durerii cronice. Pacienții trebuie să
discute cu medicul lor despre cele mai bune opțiuni de tratament pentru ei.

23.Dispneea.Definitia.Clasificarea.

Definiție:

Dispneea este termenul medical pentru dificultăți de respirație. Poate fi descrisă ca o

senzație de lipsă de aer, respirație grea sau senzație de sufocare. Dispneea poate fi un
simptom al multor afecțiuni diferite, care afectează sistemul respirator, sistemul
cardiovascular sau alte sisteme ale organismului.

Clasificare:

Dispneea poate fi clasificată în funcție de severitatea, durata și momentul apariției

acesteia.

După severitate:

 Dispnee ușoară: Dispneea apare doar cu efortul intens.

 Dispnee moderată: Dispneea apare cu efortul moderat, cum ar fi urcatul scărilor.
 Dispnee severă: Dispneea apare cu efortul minim sau chiar în repaus.

După durată:
  Dispnee acută: Dispneea apare brusc și durează de obicei mai puțin de câteva
zile.
 Dispnee subacută: Dispneea durează de la câteva zile la câteva săptămâni.
 Dispnee cronică: Dispneea durează mai mult de câteva săptămâni.

După momentul apariției:

 Dispnee de efort: Dispneea apare cu efortul.

 Dispnee de repaus: Dispneea apare chiar și în repaus.
 Dispnee paroxistică: Dispneea apare brusc și se rezolvă spontan, adesea în
decurs de câteva minute.
 Dispnee nocturnă: Dispneea apare noaptea, trezind adesea pacientul din somn.

Cauze:

Dispneea poate fi cauzată de multe afecțiuni diferite, care afectează sistemul respirator,
sistemul cardiovascular sau alte sisteme ale organismului.

Cauzele respiratorii ale dispneei includ:

 Astm
 Boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC)
 Pneumonie
 Embolie pulmonară
 Fibroză pulmonară
 Edem pulmonar

Cauzele cardiovasculare ale dispneei includ:

 Insuficiență cardiacă congestivă

 Infarct miocardic
 Boală valvulară cardiacă
 Pericardită

Alte cauze ale dispneei includ:

 Anxietate
 Anemie
 Obezitate
 Reflux acid
  Tumori

Diagnostic:

Diagnosticul dispneei se bazează pe istoricul medical al pacientului, examenul fizic și

testele diagnostice.

Testele diagnostice care pot fi utilizate pentru a evalua dispneea includ:

 Radiografie toracică
 Spirometrie
 Tomografie computerizată (CT) a toracelui
 Ecocardiogramă
 Teste de sânge

Tratament:

Tratamentul dispneei depinde de cauza care stă la baza acesteia.

Tratamentul cauzelor respiratorii ale dispneei poate include:

 Medicamente bronhodilatatoare
 Steroizi
 Terapie cu oxigen
 Reabilitare pulmonară

Tratamentul cauzelor cardiovasculare ale dispneei poate include:

 Medicamente pentru insuficiență cardiacă

 Angioplastie și stent
 Chirurgia de bypass coronarian

Tratamentul altor cauze ale dispneei poate include:

 Medicamente pentru anxietate

 Transfuzie de sânge
 Scădere în greutate
 Medicamente pentru refluxul acid
 Chimioterapie

Management:
Pe lângă tratamentul cauzei care stă la baza dispneei, există multe măsuri care pot fi
luate pentru a ajuta la gestionarea simptomelor. Acestea includ:

 Tehnicile de respirație
 Exercițiu regulat
 Menținerea unei greutăți sănătoase
 Renunțarea la fumat

Dispneea poate fi un simptom sever care poate afecta semnificativ calitatea vieții. Dacă
aveți dispnee, este important să consultați un medic pentru a determina cauza și a primi
tratament.

24.Scopul managementului dispneei la pacienti cu cancer.Scala de evaluare a

dispneei.

Scopul managementului dispneei la pacienții cu cancer este de a îmbunătăți calitatea

vieții prin reducerea severității și frecvenței dispneei și prin ameliorarea simptomelor
asociate, cum ar fi anxietatea și oboseala.

Obiectivele managementului dispneei includ:

 Reducerea severității dispneei

 Îmbunătățirea calității somnului
 Creșterea capacității de efort
 Reducerea anxietății și depresiei
 Îmbunătățirea calității vieții

Managementul dispneei la pacienții cu cancer poate include:

 Măsuri de tratament:
o Terapie cu oxigen: Oxigenul suplimentar poate ajuta la reducerea dispneei
la pacienții cu hipoxemie.
o Bronhodilatatoare: Bronhodilatatoarele pot ajuta la deschiderea căilor
respiratorii și la îmbunătățirea fluxului de aer la pacienții cu bronhospasm.
o Sterioizi: Steroizii pot ajuta la reducerea inflamației și la îmbunătățirea
funcției pulmonare la pacienții cu obstrucție a căilor respiratorii.
o Diuretice: Diureticele pot ajuta la reducerea retenției de lichide și la
ameliorarea dispneei la pacienții cu insuficiență cardiacă congestivă.
 Măsuri non-farmacologice:
o Tehnici de respirație: Tehnicile de respirație, cum ar fi respirația
diafragmatică și respirația cu buzele strânse, pot ajuta la îmbunătățirea
eficienței respirației.
 o Exercițiu fizic: Exercițiile fizice regulate pot ajuta la îmbunătățirea funcției
pulmonare și la reducerea dispneei.
o Pierdere în greutate: Pierderea în greutate poate ajuta la reducerea
dispneei la pacienții care sunt supraponderali sau obezi.
o Suport psihologic: Suportul psihologic poate ajuta la reducerea anxietății și
depresiei, care pot agrava dispneea.

Scala de evaluare a dispneei:

Scalele de evaluare a dispneei pot fi utilizate pentru a evalua severitatea dispneei și

pentru a monitoriza eficacitatea tratamentului.

Unele dintre cele mai frecvent utilizate scale de evaluare a dispneei includ:

 Medical Research Council (MRC) Dyspnea Scale: Scala MRC este o scară de la
0 la 5 care evaluează severitatea dispneei în funcție de gradul de dificultate cu
care pacientul respiră în timpul diferitelor activități.
 Borg Dyspnea Scale: Scala Borg este o scară de la 0 la 10 care evaluează
severitatea dispneei pe baza percepției pacientului asupra efortului de respirație.
 Scala de dispnee modificată a British Medical Research Council (mMRC): Scala
mMRC este o versiune modificată a scalei MRC care este mai ușor de utilizat
pentru pacienții cu boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC).

Alegerea scalei de evaluare a dispneei potrivite va depinde de nevoile individuale ale

pacientului.

25.Tusea in cancer.Definitia .Clasificarea

Tusea este un reflex natural care ajută la menținerea căilor respiratorii curate. Poate fi
cauzată de o varietate de factori, inclusiv iritarea căilor respiratorii, mucusul în exces
sau infecția. Tusea este un simptom frecvent la pacienții cu cancer, care poate fi
cauzată de tumora în sine, de tratamentele pentru cancer sau de alte afecțiuni
medicale.

Clasificare:

Tusea la pacienții cu cancer poate fi clasificată în funcție de mai mulți factori, inclusiv:

 Durata:
o Tuse acută: durează mai puțin de 3 săptămâni
o Tuse subacută: durează 3-8 săptămâni
o Tuse cronică: durează mai mult de 8 săptămâni
 Severitate:
o Ușoară: nu interferează cu activitățile zilnice
 o Moderată: interferează cu activitățile zilnice
o Severă: interferează cu somnul sau respirația
 Productivitate:
o Tuse seacă: nu produce mucus
o Tuse productivă: produce mucus
 Sunete:
o Tuse lătrătoare: sunet ascuțit, uscat
o Tuse convulsivă: serie de tuse scurte, spasmodice
o Tuse cronică: tuse joasă, umedă

Cauze:

Tusea la pacienții cu cancer poate fi cauzată de:

 Tumora: Tumora poate irita căile respiratorii sau poate bloca căile respiratorii,
provocând tuse.
 Tratament pentru cancer: Radioterapia, chimioterapia și imunoterapia pot
provoca tuse ca efect secundar.
 Alte afecțiuni medicale: Infecțiile pulmonare, pneumonia și bronșita pot provoca
tuse.

Diagnostic:

Diagnosticul cauzei tusei la pacienții cu cancer se bazează pe istoricul medical al

pacientului, examenul fizic și testele diagnostice.

Testele diagnostice care pot fi utilizate pentru a evalua tusea includ:

 Radiografie toracică
 Tomografie computerizată (CT) a toracelui
 Bronhoscopie
 Teste de sânge

Tratament:

Tratamentul tusei la pacienții cu cancer depinde de cauza care stă la baza acesteia.

Tratamentul cauzelor tumorale ale tusei poate include:

 Radioterapie
 Chimioterapie
  Terapie țintită
 Imunoterapie

Tratamentul cauzelor legate de tratament ale tusei poate include:

 Medicamente pentru tuse

 Schimbarea regimului de tratament pentru cancer

Tratamentul altor cauze medicale ale tusei poate include:

 Antibiotice pentru infecții

 Bronhodilatatoare pentru astm
 Steroizi pentru inflamație

Management:

Pe lângă tratamentul cauzei care stă la baza tusei, există multe măsuri care pot fi luate
pentru a ajuta la gestionarea simptomelor. Acestea includ:

 Bea multe lichide: Lichidul ajută la diluarea mucusului și îl face mai ușor de tuse.
 Umidificarea aerului: Aerul umed poate ajuta la calmarea căilor respiratorii iritate.
 Utilizarea unui umidificator: Un umidificator adaugă umiditate aerului.
 Suportul cu tuse: Suportul cu tuse este un dispozitiv care ajută la îndepărtarea
mucusului din plămâni.
 Tehnicile de tuse: Tehnicile de tuse pot ajuta la îndepărtarea mucusului din
plămâni.

Tusea poate fi un simptom sever care poate afecta semnificativ calitatea vieții. Dacă
aveți tuse, este important să consultați un medic pentru a determina cauza și a primi
tratament.

26.Sughitul.Definitia.Semnele si simptomele.

Sughițul este o contracție involuntară și spasmodică a diafragmei, mușchiul care separă

pieptul de abdomen. Această contracție bruscă face ca glota să se închidă, producând
un sunet caracteristic.

Semne și simptome:

 Contracții involuntare ale diafragmei

 Închiderea glotei
 Sunet caracteristic ("hic")
 Poate apărea la intervale regulate sau neregulate
  Poate dura câteva minute, ore sau chiar zile

Cauze:

Cauzele exacte ale sughițului nu sunt complet elucidate, dar pot fi provocate de:

 Iritarea diafragmei sau a nervului frenic

 Distensia stomacului
 Schimbări bruște de temperatură
 Consumul excesiv de alcool sau băuturi carbogazoase
 Anumite medicamente
 Afecțiuni medicale (ex: reflux gastroesofagian, boală hepatică, meningită)

Diagnostic:

De obicei, diagnosticul se bazează pe simptomele pacientului. În cazuri rare, pot fi

necesare teste suplimentare pentru a exclude alte afecțiuni medicale.

Tratament:

Tratamentul sughițului depinde de severitatea acestuia și de cauza care stă la baza sa.

 Cazuri ușoare: De obicei, se rezolvă spontan în câteva minute.

 Cazuri mai severe: Pot fi necesare medicamente sau tehnici specifice (ex:
stimularea nervului vag, respirație profundă).

Recomandări:

 Respirați profund și lent

 Beți apă rece
 Țineți-vă respirația
 Înghițiți o linguriță de zahăr
 Faceți gargară cu apă rece

Important:

Sughițul persistent (mai mult de 48 de ore) poate fi un semn al unei afecțiuni medicale
grave și necesită consult medical.

27.Escarele.Definitia.Cauzele.Locurile de aparitie.
Escarele (decubitus) sunt leziuni ale pielii și țesuturilor moi care apar ca urmare a
presiunii prelungite și neîntrerupte. Presiunea comprimă vasele de sânge, limitând fluxul
sanguin și ducând la ischemie (lipsa de oxigen) și necroză (moartea celulelor).

Cauze:

 Presiune prelungită: statul sau așezatul în aceeași poziție pentru perioade lungi
de timp
 Forțe de frecare: frecarea pielii de lenjerie de pat, haine sau alte suprafețe
 Umiditate: transpirația, incontinența urinară sau fecală pot menține pielea umedă
și fragilă
 Malnutriție: deficitul de proteine și vitamine poate afecta vindecarea pielii
 Afecțiuni medicale: diabetul, bolile vasculare și paralizia pot crește riscul de
escare

Locații de apariție:

Escarele pot apărea oriunde pe corp, dar sunt mai frecvente în zonele osoase cu puțină
grăsime subcutanată, cum ar fi:

 Sacrum
 Coccis
 Călcâie
 Maleole
 Omoplați
 Urechi
 Spate
 Picioare

Factori de risc:

 Imobilitate
 Incontinență urinară sau fecală
 Malnutriție
 Afecțiuni medicale (ex: diabet, boli vasculare, paralizie)
 Vârsta înaintată
 Slăbiciune musculară

Prevenție:

 Schimbarea frecventă a poziției (la fiecare 2 ore)

  Utilizarea de saltele și perne speciale pentru prevenirea escarelor
 Menținerea pielii curate și uscate
 Hidratarea pielii
 Nutriție adecvată
 Monitorizarea pielii pentru semne de escară

Tratament:

Tratamentul escarelor depinde de severitatea leziunii și poate include:

 Pansamente speciale
 Debridare (îndepărtarea țesutului mort)
 Antibiotice
 Intervenție chirurgicală

Escarele pot fi prevenite prin îngrijire adecvată și monitorizare. Dacă aveți un risc
crescut de escare, este important să discutați cu medicul dumneavoastră despre
măsurile de prevenție.

28.Escarele.Clasificarea plagii escarelor dupa stadia.

Clasificarea plagii escarelor după stadiu

Escarele (decubitus) pot fi clasificate în funcție de severitatea leziunii în 4 stadii:

Stadiul 1:

 Pielea este intactă, dar roșie și caldă la atingere.

 Poate fi dureroasă sau sensibilă la atingere.
 Nu se albește la presiune.

Stadiul 2:

 Pielea este ruptă, expunând derma (stratul de piele aflat sub epidermă).
 Rana poate fi superficială sau adâncă.
 Poate fi prezentă sângerare sau exudat.

Stadiul 3:

 Leziunea se extinde prin toate straturile pielii și ajunge la țesutul adipos

subcutanat.
  Poate fi prezentă o cavitate.
 Poate fi prezentă necroză (moartea țesutului).

Stadiul 4:

 Leziunea se extinde prin țesutul adipos subcutanat și ajunge la fascia, mușchi

sau os.
 Poate fi prezentă necroză extinsă.
 Poate fi prezentă fistulă (o cale anormală care conectează o cavitate internă cu
pielea).

Stadiile pot fi subclasificate cu literele A și B:

 A: Escară superficială
 B: Escară cu grosime totală

De exemplu, un decubit de stadiul 2B este o leziune cu grosime totală care expune

derma.

Clasificarea escarelor este importantă pentru a determina severitatea leziunii și pentru a

stabili planul de tratament adecvat.

Pe lângă stadiu, se pot lua în considerare și alți factori:

 Locația escarei
 Dimensiunea escarei
 Prezența infecției
 Starea generală de sănătate a pacientului

Un medic sau o asistentă medicală specializată în îngrijirea escarelor pot evalua

leziunea și pot stabili planul de tratament adecvat

29.Aplicarea pansamentului cu unguent in escare. Etapele.

Materiale necesare:

 Mănuși sterile
 Ser fiziologic steril
 Comprese sterile
 Unguent pentru escare
 Pansament absorbant
 Bandă adezivă
Etape:

1. Spălați-vă mâinile cu apă și săpun.

2. Puneți mănuși sterile.
3. Curățați rana cu ser fiziologic steril și comprese sterile.
4. Aplicați un strat subțire de unguent pentru escare pe rană.
5. Acoperiți rana cu un pansament absorbant.
6. Fixați pansamentul cu bandă adezivă.

Sfaturi:

 Schimbați pansamentul zilnic sau conform instrucțiunilor medicului.

 Mențineți rana curată și uscată.
 Monitorizați rana pentru semne de infecție.
 Consultați un medic dacă observați semne de infecție, cum ar fi roșeață, căldură,
umflare, durere sau puroi.

Important:

 Nu aplicați niciodată unguent antibiotic pe o rană uscată.

 Nu aplicați niciodată unguent pe o rană care este infectată.
 Consultați un medic dacă aveți diabet sau o altă afecțiune medicală care vă
poate crește riscul de infecție

30.Toaleta plagii in escare cu aplicarea pansamentului cu unguent.Etapele..

Materiale necesare:

 Mănuși sterile
 Ser fiziologic steril
 Comprese sterile
 Pince sterile
 Unguent pentru escare
 Pansament absorbant
 Bandă adezivă

Etape:

1. Pregătirea:

 Spălați-vă mâinile cu apă și săpun.

  Puneți mănuși sterile.
 Așezați pacientul într-o poziție confortabilă.
 Asigurați-vă că zona din jurul plăgii este curată și uscată.

2. Toaleta plăgii:

 Cu o compresă sterilă înmuiată în ser fiziologic steril, curățați ușor marginile

plăgii de sus în jos.
 Nu frecați rana.
 Îndepărtați crusta moartă sau slăbită cu pense sterile.
 Spălați rana cu ser fiziologic steril până când este curată.
 Uscați ușor zona din jurul plăgii cu o compresă sterilă.

3. Aplicarea pansamentului:

 Aplicați un strat subțire de unguent pentru escare pe rană, folosind o compresă

sterilă.
 Acoperiți rana cu un pansament absorbant.
 Fixați pansamentul cu bandă adezivă.

4. Finalizarea:

 Spălați-vă mâinile cu apă și săpun.

 Notați data și ora schimbării pansamentului.
 Monitorizați rana pentru semne de infecție.

Sfaturi:

 Schimbați pansamentul zilnic sau conform instrucțiunilor medicului.

 Mențineți rana curată și uscată.
 Monitorizați rana pentru semne de infecție, cum ar fi roșeață, căldură, umflare,
durere sau puroi.
 Consultați un medic dacă observați semne de infecție.

Important:

 Nu aplicați niciodată unguent antibiotic pe o rană uscată.

 Nu aplicați niciodată unguent pe o rană care este infectată.
 Consultați un medic dacă aveți diabet sau o altă afecțiune medicală care vă
poate crește riscul de infecție.
Recomandări suplimentare:

 Este recomandat să consultați un medic sau o asistentă medicală specializată în

îngrijirea escarelor pentru a primi instrucțiuni specifice privind toaleta plăgii și
aplicarea pansamentului.
 Există o varietate de tipuri de pansamente disponibile pentru escare. Medicul
dumneavoastră vă poate recomanda tipul de pansament potrivit pentru rana
dumneavoastră.

Respectarea cu atenție a etapelor de toaletă a plăgii și aplicare a pansamentului cu

unguent este importantă pentru a preveni infecția și a promova vindecarea.

31.Escarele.Profilaxia

Profilaxia escarelor este esențială pentru a preveni apariția acestor leziuni la pacienții
cu risc crescut.

Măsuri preventive:

1. Schimbarea frecventă a poziției:

 Pacienții imobilizați la pat trebuie schimbați de poziție la fiecare 2 ore.

 Se recomandă poziții laterale, decubit dorsal și decubit ventral.
 Este importantă evitarea poziției șezânde prelungite.

2. Utilizarea saltelelor și pernelor speciale:

 Saltelele anti-escare distribuie uniform presiunea corpului.

 Pernele speciale pot fi utilizate pentru a reduce presiunea în zonele cu risc
crescut, cum ar fi sacrumul și călcâiele.

3. Menținerea pielii curate și uscate:

 Pielea trebuie curățată zilnic cu apă și săpun.

 Se recomandă utilizarea de produse hidratante pentru a menține pielea hidratată.
 Trebuie evitată umezeala excesivă a pielii.

4. Nutriție adecvată:

 O alimentație bogată în proteine și vitamine este importantă pentru vindecarea

pielii.
 Se recomandă hidratarea adecvată a pacientului.

5. Monitorizarea pielii:
  Pielea pacientului trebuie monitorizată zilnic pentru semne de escară, cum ar fi
roșeață, căldură, durere sau sensibilitate.

Alte măsuri preventive:

 Evitarea frecării pielii de lenjerie de pat sau haine.

 Utilizarea de protecții pentru călcâie.
 Renunțarea la fumat.
 Controlul glicemiei la pacienții diabetici.

Educația pacientului și a familiei este importantă pentru a înțelege riscurile și măsurile

de prevenire a escarelor.

Implementarea cu atenție a strategiilor de profilaxie poate reduce semnificativ incidența

escarelor la pacienții cu risc crescut.

Este important de reținut că profilaxia este mult mai eficientă și mai puțin costisitoare
decât tratamentul escarelor.

Recomandări suplimentare:

 Consultați un medic sau o asistentă medicală specializată în îngrijirea escarelor

pentru a primi instrucțiuni specifice privind profilaxia escarelor.
 Există o varietate de resurse disponibile pentru a vă ajuta să preveniți escarele,
inclusiv broșuri, site-uri web și programe educaționale.

Prin implementarea cu succes a strategiilor de profilaxie, escarele pot fi prevenite,

îmbunătățind calitatea vieții pacienților cu risc crescut.

32.Halitoza.Definitia .Cauze.Manifestari.Tratamentul.

Halitoza, cunoscută și sub numele de respirație urât mirositoare, este o afecțiune

obișnuită care poate fi cauzată de o varietate de factori.

Cauze:

 Igiena orală precară: Acumularea de placă bacteriană și resturi alimentare pe

dinți și limbă poate duce la halitoză.
 Gura uscată: Saliva ajută la neutralizarea acizilor din gură și la spălarea
bacteriilor. Xerostomia, sau gura uscată, poate reduce producția de salivă și
poate duce la halitoză.
 Afecțiuni medicale: Halitoza poate fi un simptom al unor afecțiuni medicale, cum
ar fi boala de reflux gastroesofagian (BRGE), diabetul sau afecțiunile hepatice.
 Fumatul: Fumatul poate provoca respirație urât mirositoare și poate crește riscul
de boli ale gingiilor.
  Anumite alimente: Consumul de alimente precum usturoi, ceapă și cafea poate
provoca temporar respirație urât mirositoare.

Manifestări:

 Respirație urât mirositoare

 Gust neplăcut în gură
 Gură uscată
 Mucus alb sau galben pe limbă

Tratament:

 Igiena orală bună: Periați-vă dinții de două ori pe zi și folosiți ață dentară zilnic.
 Curățați-vă limba: Folosiți un instrument de curățare a limbii sau o periuță de dinți
pentru a îndepărta bacteriile de pe limbă.
 Beți multă apă: Rămâneți hidratat pentru a ajuta la producerea de salivă.
 Evitați alimentele care provoacă halitoză: Renunțați la fumat.
 Consultați un medic: Dacă halitoza persistă după ce ați luat măsuri de auto-
îngrijire, consultați un medic pentru a exclude o afecțiune medicală subiacentă.
Folosiți ață dentară zilnic.

Sfaturi:

 Mestecați gumă fără zahăr sau bomboane tari pentru a stimula producția de
salivă.
 Folosiți un spray bucal sau apă de gură pentru a vă reîmprospăta respirația.
 Consultați un medic dentist sau un igienist dentar pentru curățări profesionale
regulate.

Halitoza este o afecțiune frecventă, dar poate fi jenantă și poate afecta calitatea vieții.
Prin identificarea cauzei și luarea de măsuri pentru a o trata, puteți scăpa de respirația
urât mirositoare și vă puteți îmbunătăți sănătatea bucală.

33.Xerostomia.Definitia.Cauze.Manifestari.Tratamentul

Definiție:

Xerostomia, cunoscută și sub numele de gură uscată, este o afecțiune în care gura nu
produce suficientă salivă. Saliva este importantă pentru a menține gura umedă, pentru
a ajuta la digestie și pentru a proteja dinții de carii.

Cauze:
  Deshidratare: Consumul insuficient de lichide poate duce la gura uscată.
 Anumite medicamente: Unele medicamente, cum ar fi antidepresivele,
antihistaminicele și decongestionantele, pot provoca gura uscată ca efect
secundar.
 Afecțiuni medicale: Gura uscată poate fi un simptom al unor afecțiuni medicale,
cum ar fi sindromul Sjogren, boala Parkinson și diabetul.
 Radioterapia și chimioterapia: Tratamentele pentru cancer pot deteriora glandele
salivare și pot duce la gura uscată.
 Îmbătrânire: Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, produc mai puțină salivă.

Manifestări:

 Gură uscată și lipicioasă

 Dificultăți la vorbire și înghițire
 Senzație de arsură în gură
 Fisuri la colțurile gurii
 Afte bucale
 Carii dentare

Tratament:

 Beți multe lichide: Consumați 8-10 pahare de apă pe zi.

 Evitați cofeina și alcoolul: Acestea pot deshidrata corpul și pot agrava gura
uscată.
 Mestecați gumă fără zahăr sau bomboane tari: Stimulează producția de salivă.
 Folosiți un înlocuitor de salivă: Un spray sau un gel care poate ajuta la
menținerea gurii umede.
 Consultați un medic: Dacă gura uscată este severă sau persistă, consultați un
medic pentru a exclude o afecțiune medicală subiacentă.
.

Sfaturi:

 Folosiți un umidificator pentru a adăuga umiditate aerului.

 Respirați pe nas în loc de gură.
 Evitați alimentele uscate și lipicioase.
 Mențineți o igienă orală bună: Periați-vă dinții de două ori pe zi și folosiți ață
dentară zilnic.
Xerostomia poate fi o afecțiune inconfortabilă și poate duce la probleme de sănătate
orală. Prin identificarea cauzei și luarea de măsuri pentru a o trata, vă puteți ameliora
simptomele și vă puteți proteja sănătatea.

34.Greata si voma.Definitia.Cauze.Manifestari.Tratament.

Definiție:

 Greața: Senzația neplăcută de vărsătură iminentă.

 Voma: Expulzarea forțată a conținutului stomacului prin gură.

Cauze:

 Afecțiuni gastrointestinale: Gastroenterită, gastrită, ulcer peptic, boală de reflux

gastroesofagian (BRGE).
 Intoxicație alimentară: Consumul de alimente contaminate cu bacterii, virusuri
sau paraziți.
 Migrene: Dureri de cap severe însoțite de greață și vărsături.
 Sarcină: Greața matinală este frecventă în primele luni de sarcină.
 Medicamente: Anumite medicamente pot provoca greață și vărsături ca efect
secundar.
 Afecțiuni ale sistemului nervos central: Traumatisme craniene, tumori cerebrale,
meningită.
 Anxietate și stres: Emoțiile puternice pot declanșa greața și vărsăturile.

Manifestări:

 Greață
 Vărsături
 Salivație excesivă
 Dureri abdominale
 Pierderea poftei de mâncare
 Slăbiciune
 Amețeli

Tratament:

 Repaus alimentar: Evitați alimentele solide timp de câteva ore.

 Hidratare: Consumați lichide clare, cum ar fi apă, ceai de ghimbir sau sucuri de
fructe diluate.
  Medicamente: Antiemetice (medicamente antivomitive) pot fi prescrise pentru a
calma greața și vărsăturile.
 Remedii naturiste: Ghimbir, mentă, acupunctura.

Sfaturi:

 Mâncați porții mici și frecvente de alimente ușor de digerat.

 Evitați alimentele grase, picante sau acide.
 Evitați cafeaua și alcoolul.
 Odihniți-vă suficient.

Greața și voma pot fi simptome ale unei varietăți de afecțiuni. Dacă simptomele persistă
sau sunt severe, consultați un medic pentru a stabili cauza și a primi tratament adecvat.

35.Anorxia.Definitia.Cauze.Manifesteri.Tratamentul

Definiție:

Anorexia nervoasă este o tulburare alimentară caracterizată de o frică intensă de

creștere în greutate și o imagine corporală distorsionată. Persoanele cu anorexie se pot
înfometa, pot face exerciții fizice excesiv sau pot folosi laxative, diuretice sau clisme
pentru a evita creșterea în greutate.

Cauze:

Cauzele exacte ale anorexiei nu sunt pe deplin înțelese, dar se crede că sunt implicate
o combinație de factori genetici, psihologici și de mediu.

Factori de risc:

 Sex feminin
 Vârsta de 15-25 de ani
 Istoric familial de tulburări alimentare
 Antecedente de abuz fizic sau sexual
 Presiune socială pentru a fi slab
 Tulburări de anxietate sau depresie

Manifestări:

 Refuzul de a menține o greutate corporală sănătoasă

 Frică intensă de creștere în greutate
 Imagine corporală distorsionată
  Restricția alimentară severă
 Exerciții fizice excesive
 Utilizarea laxativelor, diureticelor sau clismelor
 Amenoree (lipsa menstruației)
 Piele uscată și fragilă
 Păr fragil și căderea părului
 Lanugo (creșterea părului fin pe corp)
 Oboseală
 Stare de spirit scăzută
 Anxietate
 Izolare socială

Tratament:

Tratamentul pentru anorexie implică de obicei o combinație de terapie și medicamente.

Terapie:

 Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) poate ajuta persoanele cu anorexie să-

și schimbe gândurile și comportamentele nesănătoase.
 Terapia familială poate ajuta la îmbunătățirea comunicării și a relațiilor în familie.

Medicamente:

 Antidepresivele pot fi utilizate pentru a trata depresia și anxietatea.

 Medicamentele antipsihotice pot fi utilizate pentru a trata gândurile și
comportamentele delirante.

Imagini:

Sfaturi:

 Dacă dumneavoastră sau cineva cunoscut se luptă cu anorexia, solicitați ajutor

de la un profesionist calificat în domeniul sănătății mintale.
 Există multe resurse disponibile pentru a ajuta persoanele cu anorexie, inclusiv
grupuri de sprijin online și în persoană.
 Recuperarea de la anorexie este posibilă, dar necesită timp și efort.

Anorexia este o tulburare alimentară gravă care poate pune viața în pericol. Dacă
dumneavoastră sau cineva cunoscut se luptă cu anorexia, solicitați ajutor de la un
profesionist calificat în domeniul sănătății mintale.
36.Diareea.Difinitia.Cauze.Manifestari.Tratament

Definiție:

Diareea este o afecțiune caracterizată prin scaune apoase și frecvente (mai mult de 3
scaune pe zi).

Cauze:

 Infecții: Virale (rotavirus, norovirus), bacteriene (Salmonella, E. coli), parazitare

(Giardia).
 Intoxicații alimentare: Consumul de alimente contaminate.
 Afecțiuni medicale: Boala inflamatorie intestinală (rectocolită ulceroasă, boala
Crohn), celiachie, intoleranță la lactoză, diabet.
 Medicamente: Antibiotice, antiacide, laxative.
 Stresul: Emoțiile puternice pot provoca diaree temporară.

Manifestări:

 Scaune apoase și frecvente

 Nevoia imperioasă de a defeca
 Dureri abdominale
 Crampe abdominale
 Balonare
 Febră
 Slăbiciune
 Deshidratare

Tratament:

 Rehidratare: Consumul de lichide clare, cum ar fi apă, ceai de ghimbir sau sucuri
de fructe diluate.
 Electroliți: Soluții de rehidratare orală pentru a înlocui electroliții pierduți prin
diaree.
 Regim alimentar: Alimente ușor de digerat, cum ar fi orez fiert, banane, pâine
prăjită.
 Medicamente: Antidiareice (loperamid) pot fi recomandate pentru a reduce
frecvența scaunelor.

Sfaturi:

 Evitați alimentele grase, picante sau acide.

  Evitați cafeaua și alcoolul.
 Odihniți-vă suficient.
 Spălați-vă frecvent pe mâini pentru a preveni răspândirea infecției.

Diareea poate fi o afecțiune minoră, dar poate fi și un simptom al unei probleme

medicale mai grave. Dacă diareea persistă mai mult de 3 zile, este severă sau este
însoțită de febră, sânge în scaun sau deshidratare, consultați un medic.

Recomandări suplimentare:

 Consultați un medic pentru a stabili cauza diareei și pentru a primi tratament

adecvat.
 Există multe resurse disponibile online și în biblioteci cu informații despre diaree
și despre cum să o preveniți.

Prin respectarea sfaturilor de mai sus, vă puteți ameliora simptomele diareei și vă puteți
recupera rapid.

37.Constipatia.Definitia.Cauze.Manifesteri.Tratamentul.

Definiție:

Constipația este o afecțiune caracterizată prin dificultăți la defecare sau scaune rare
(mai puțin de 3 scaune pe săptămână).

Cauze:

 Dieta săracă în fibre: Fibrele ajută la menținerea scaunelor moi și voluminoase,

ceea ce le face mai ușor de eliminat.
 Deshidratare: Consumul insuficient de lichide poate duce la scaune tari și uscate.
 Lipsa de activitate fizică: Activitatea fizică ajută la stimularea motilității intestinale.
 Anumite medicamente: Antidepresive, antihistaminice, analgezice.
 Afecțiuni medicale: Boala inflamatorie intestinală (rectocolită ulceroasă, boala
Crohn), cancer de colon, hipotiroidism.

Manifestări:

 Dificultăți la defecare
 Scaune tari și uscate
 Senzație de evacuare incompletă
 Nevoia de a se încorda pentru a defeca
 Dureri abdominale
  Balonare

Tratament:

 Creșterea aportului de fibre: Consumați multe fructe, legume și cereale integrale.

 Creșterea aportului de lichide: Beți multe lichide clare, cum ar fi apa, ceai de
ghimbir sau sucuri de fructe diluate.
 Activitate fizică regulată: Faceți exerciții fizice moderate timp de cel puțin 30 de
minute pe zi.
 Laxative: Laxativele pot fi recomandate pentru a înmuia scaunele și a facilita
defecația.

Sfaturi:

 Stabiliți un program regulat pentru defecație.

 Nu ignorați nevoia de a defeca.
 Creați un mediu relaxant pentru defecație.
 Încercați să vă ridicați picioarele pe un taburet în timp ce defecați.

Constipația poate fi o afecțiune inconfortabilă, dar poate fi de obicei tratată cu ușurință

prin modificări ale stilului de viață. Dacă constipația persistă sau este severă, consultați
un medic pentru a exclude o afecțiune medicală subiacentă.

Recomandări suplimentare:

 Consultați un medic pentru a stabili cauza constipației și pentru a primi tratament

adecvat.
 Există multe resurse disponibile online și în biblioteci cu informații despre
constipație și despre cum să o preveniți.

Prin respectarea sfaturilor de mai sus, vă puteți ameliora simptomele constipației și vă

puteți regla tranzitul intestinal.