POVESTE

De Marin Sorescu

Marin Sorescu este, in poezie, un spirit “demitizant”, dar original prin

“capacitatea expresiei de a sugera raporturi nevazute dintre lucruri”(Eugen Simion), prin
specularea unor sentimente sau intamplari cu efecte ironice, “dand cu tifla in dreapta si in
stanga”, dar mai ales prin ademenirea cititorului spre un final inedit, “pentru ca presimti
ca acolo se afla, mai totdeauna, o concluzie nastrusnica, poanta care te atrage pentru
placerea ei fulgeratoare.”(Eugen Negrici)
Poezia “Poveste” face parte din volumul “Moartea ceasului”(1967) si ilustreaza
expresia voit prozaica prin care Marin Sorescu recompune sentimentul de iubire din
elemente ale naturii, schimband unghiul emotiei printr-un joc de cuvinte, printr-un
artiiciu formal.
Imaginarul poetic transfigureaza realitatea concreta intr-o simtire artistica
specifica lui Marin Sorescu, a carui interpretare implica reflectarea sensibila a propriilor
sentimente, prin functia expresiva si estetica a cuvantului si sunetelor.Poet neomodernist,
Marin Sorescu are priceperea exceptionala de a “jongla cu formulele literare” intr-un
“spirit ludic-parodic”(Ion Pop), prin persiflarea vietii si a sentimentelor proprii.
Lirismul subiectiv se manifesta in aceasta poezie prin pronumele si verbele la
persoana I, “meu”, “ne”, “vom merge”, “vom rade” si prin adresarea directa catre iubita,
construita prin pronume si verbe la persoana a II-a: “sufletul tau”, “dragostea ta”.Lirismul
obiectiv este evident in finalul poeziei, cand sugerarea senzatiilor emotionale se creeaza
prin verbele si pronumele la persoana a III-a: “va iesi”, “sa spuna”, “ea”, “sa dea”.
Titlul sugereaza o iubire ca-n povesti sau o poveste de iubire careia, in mod
firesc, i se dilueaza forta magica odata cu trecerea timpuylui si a existentei umane.
Intensitatea sentimentelor celor doua suflete-personaj ale “povestii” de iubire
este metaforizata prin felul combustibilului cu ajutorul caruia functioneaza fiecare dintre
ele.Afirmatia fara dubiu din incipit denota o buna cunoastere a relatiei erotice, eul liric
apreciind cu ironie gradul de afectivitate al fiecaruia: “Sufletul tau functioneaza cu
lemne/Iar al meu cu electricitate.”De altfe, prima strofa poate constitui si “cheia”intregii
poezii, tema erotica fiind exprimata prin mai multe motive poezite, care par ironice si
prozaice, dar care au o evidenta incarcatura emotionala:
“Sufletul tau functioneaza cu lemne,
Iar al meu cu electricitate,
Dragostea ta scoate fum,
A mea e din flacari curate.”
Materialul ardent al iubrii este diferit pentru fiecare dintre cei doi indragostiti,
sufletul lui emite “flacari curate”, in opozitie cu al ei, care doar “scoate fum”.Sugerarea
unui puternic sentiment de dragoste prin metafora electricitatii confera modernitate si
voiciune simtamantului, in contrast cu lemnele, a caror ardere este lenta, fara stalucrie,
vetusta.
Strofa a doua incepe cu adverbul “totusi”, care accentueaza persiflarea erotica,
sugerand concesia pe care indragostitul este dispus sa o faca in numele iubirii:”Totusi
vom mai merge impreuna/O buna bucata de pamant,/O buna bucata de cer,/O buna
bucata de luna./Vom fi fericiti pentru iarba/Si pentru lac,/Vom rade pentru copac,/Vom
slavi drumul cu cate-o gura/Si vom tine un moment de reculegere/Pentru fiecare
cotitura.”Procedeul artistic al enumeratiei sugereaza crampeie de viata comuna “bucata
de pamant”, “bucata de cer”, “bucata de luna”, cuplul urmand sa se bucure pentru tot ceea
ce se afla pe lume si pentru tot ce-i inconjoara: pentru iarba, pentrue lac, pentru copac,
acestea fiind simboluri ale existentei.Verbele la viitor sugereaza aptul ca indragostitii ar
putea cunoaste extazul iubirii, “Vom slavi drumul cu cate-o gura”, iar cotiturile
neprevazute si dezagreabile ale destinului ar putea fi depasite printr-un “moment de
reculegere”.
Cuplul de sudeaza prin aceeasi mentalitate si se conduce in viata urmand aceleasi
repere, “dupa umbra mea/Care merge inainte” si aceleasi principii, dupa “primul
gand”.Efectul asemanarii celor doi indragostiti, care au parcurs impreuna lungul drum al
vietii, se manifesta printr-o comuniune spirituala dincolo de vorbe rostite, intre ei fiind
suficiente numai “doua-trei cuvinte” pentru a-si transmite reciproc gandurile si
sentimentele.
Ultimele doua strofe introduc un personaj fabulos, Sfanta Vineri ocrotitoarea
iubirii, care le dezvalui faptul ca, odata cu treecerea timpului, dragostea isi pierde din
forta exploziva, ca nu se mai poate exterioriza nici prin flacara, nici prin fum, ca atunci
cand erau tineri:
“Pana cand ne va iesi in cale Sfanta Vineri
Sa ne spuna printre altele
Ca nu mai suntem tineri.

Si ca ea n-o sa ne mai dea de-acum

Nici electricitate pentru flacara,
Nici lemne pentru fum.”

In concluzie, inspirata din firescul “vietii in doi”, poezia “Poveste” defineste cuplul
consolidat al convietuirii, in cadrul caruia totdeauna difera felul de a iubi al fiecaruia: un
sentiment mai exploziv, mai inflacarat, iar celalalt mai asezat, mai domolit.Intelegand in
profunzime si acceptand felul de a fi al celuilalt, se poate parcurge drumul vietii(“o
bucata de pamant”, “o bucata de cer”, “o bucata de luna”) prin dorintele, bucuriile si
conceptiile comune(“iarba”, “lac”, “copac”), iar divergentele pot fi solutionate printr-un
moment de reculegere.”
Expresivitatea poeziei se particularizeaza prin viitorul verbelor, sugerand ideea ca
dragostea ar putea fi eterna numai prin perceptia rationala a sentimentilui celuilalt, cuplul
putand fi sudat doar prin acceptarea reciproca a firii iecaruia:”vom mai merge impreuna”,
“vom rade”, “vom slavi”, “vom tine”, “ne vom lua dupa umbra mea/[...] dupa primul
gand”.Certitudinea iubirii este ilustrata in prima strofa, prin prezentul gnomic al verbelor:
“functioneaza”, “scoate”, “e” si in penultima, “nu mai suntem tineri”.In finalul poeziei,
verbele sunt la modul conjunctiv, sugerand dorinta ca, invingand toate dificultatile, se
poate consolida un sentiment trainic, dar cu totul diferit de cel simtit in tinerete:”sa ne
spuna”, “n-o sa ne mai dea”/.
Din perspectiva neomodernista, metafora nu mai este un ornament, ci
desavarseste insasi poezia care, in conceptia lui Marin Sorescu, trebuie sa fie “concisam
aproape algebrica”.Astfel in “Poveste”, sugestia figurilor de stil se remarca prin metafora
“combustibilului”cu care functioneaza sentimentul fiecarui indragostit, fie “cu lemne”,
fie “cu electricitate”, din care cauza unul scoate “fum”, iar celalalt arde cu “flacari
curate”.Registrul colocvial se distinge prin expresii care confera creatiei persuasiune si
firesc, ancorand iubirea in realitatea concreta a “vietii de cuplu”:”o buna bucata de”, “ne
vom lua dupa”, “ne va iesi in cale”.
Marin Sorescu se individualizeaza prin procedee artistice, inedite, constand in
“demontarea realuluio si incercarea de a recombina, in atelier, emente disparate ale
naturii”(Mircea Scarlat) si in acelasi timp este evident fa;tul ca fiecare creatie”Stocheaza
o lume, constituind piatra de neinlocuit in ansamblul operei”(Romulus Diaconescu).