Necesitatea formării și dezvoltării gândirii critice la preșcolari

Într-o lume care abundă în informații, elevul apelează la memorie, preia ce i se oferă,
dinamica informațiilor fiind atât de mare încât selecția trece pe planul al doilea.
Școala este chemată, mai mult ca oricând să creeze cadrul educațional unde să se
realizeze „decantări și decelări informaționale, iar personalitatea elevului să fie înnobilată sub
aspect cognitiv, metacognitiv și socioafectiv.” (Marin, Ghelmez, Popescu, & Țone, 2010, p.
27).
În aceste condiții, dezvoltarea gândirii critice devine un imperativ. Această afirmație
este susținută de Ghelmez et al. (2010) de mai multe motive:

▪ din cauza informațiilor multiple și de multe ori fără sens și semnificație, elevii

nu știu să-și caute și să-și selecteze informațiile necesare. Profesorul poate îndruma și plasa
elevul într-un câmp mediatic favorabil, antrenându-l spre selectarea critică a
canalelor/surselor de informare;

▪ elevii nu au simțul critic în a alege informații perene, nu au argumentele

necesare pentru informația acceptată, nu conexează informațiile corespunzător. Se recomandă

cadrelor didactice implicarea în a provoca elevii la dezbateri, clarificări noționale, clasificări,
opțiuni pertinente și argumentări logice;

▪ de multe ori, elevii nu știu să-și prezinte informațiile/cunoștințele/proiectele.

Profesorul poate valoriza informațiile pe care elevul le dobândește punându-l în situația de a-

și prezenta alegerile făcute, de a le susține prin argumente logice. Este nevoie să se dezvolte la
elevi atât gândirea critică, cât și gândirea creativă.
Programele de învățare a gândirii pot începe de foarte timpuriu, chiar de la 3-4 ani,
importantă fiind calea/metoda abordată. Edward de Bono (2002) consideră că și gândirea
critică, dar și cea creativă se por dezvolta dacă fiecare cadru didactic reușește să predea
abilități de gândire. El precizează că nu este suficient a adresa întrebări inteligente și a corecta
elevii atunci când fac greșeli, ci este nevoie ca fiecare copil să dobândească capacitatea de a
gândi, de a comunica, de a colabora și coopera, de a-și schimba punctul de vedere când cel al
colegilor este pertinent.
Guy Romano (1992) propune următoarele modalități pedagogice prin care pot fi
asimilate de elevi abilitățile de gândire:
 ▪ utilizarea unor metode centrate pe discuție

▪ utilizarea întrebărilor de nivel superior, care depășesc simpla reproducere a

cunoștințelor însușite

▪ elaborarea de răspunsuri favorabile analizei, explicației, ilustrării

▪ crearea unui cadru favorabil reflecției, adică opinii diverse, spirit deschis,

dreptul de a și greși. (Romano, 1995)

În cadrul asimilării de către elevi a abilităților de gândire, un rol important îl are
programul educațional „Lectură și Scriere pentru Dezvoltarea Gândirii Critice” (LSDGC),
precum și rolul întrebărilor. Elevii pot contextualiza cunoștințele adăugând informații noi la
ceea ce știu deja, por să se implice în mod activ în învățare și să reflecteze la modul în care
ceea ce au învățat nou modifică înțelegerea acestora. (Steele, Meredith, & Temple, 1998)
Mulți dintre specialiştii în acest domeniu consideră dezvoltarea criticismului gândirii,
ca fiind un proces mult prea greu pentru copiii preşcolari. Însă, dată fiind vârsta lor, descrisă
de Piaget, prin caracteristicile enumerate în primul capitol, acest lucru este posibil datorită
suportului intuitiv. Valențe pozitive ale antrenării timpurii a dispoziției pentru analiza critică a
realității, dintre care enumerăm câteva în continuare, sunt incontestabile:
▪ Învață copiii să privească lucrurile din mai multe perspective;
▪ Le oferă posibilitatea schimbării unui punct de vedere pe măsură ce
examinează şi reexaminează idei ce par evidente;
▪ Oferă libertatea de a-şi exprima opinia proprie;
▪ Îi pune în situație de-a descoperi idei noi;
▪ Le dezvoltă abilitatea de a gândi original;
▪ Poate preîntâmpina blocajele în gândire;
▪ Ajută copiii sa rezolve probleme pe care nu le pot soluționa prin metode
obişnuite şi cunoscute;
▪ Îi obişnuieşte pe copii să vadă oportunități, chiar şi acolo unde alții văd
limitări;
▪ Ajută la descoperirea erorilor şi prejudecăților, fiind o cale de libertate în fața
adevărurilor trunchiate şi minciunilor.
Considerăm că mai riscantă decât practicarea timpurie a gândirii critice, este, în opinia
noastră practicarea ei neadecvată prin: descurajarea ideilor proprii, lipsa de flexibilitate și
toleranță fațǎ de rǎspunsurile copiilor, uniformizarea și lipsa tratǎrii diferențiate, accentul pe
cantitatea cunoștințelor și nu pe calitatea lor, aspecte care pot conduce la dezvoltarea, în cazul
anumitor copii, a unui comportament de tip pasiv, al individului care aşteaptă totul de-a gata,
iar efectele negative se vor resimți pe două planuri:
- moral → dăunător
- educațional → contraproductiv
Pentru activitățile din grădiniță care vizează dezvoltarea gândirii critice, sunt
accentuate două direcții de abordare, care au la bază următoarele premise:
a) Prin cultivarea curiozitǎții naturale a copiilor (față de mediul înconjurător) se
antrenează şi se dezvoltă gândirea de nivel superior. În acest fel trebuie desfăşurate cu copiii
activități ce pun accentul pe stimularea curiozității lor, aspect ce contribuie la dezvoltarea
capacităților analitice utilizate în rezolvarea de probleme.

b) Respectând relația valorică calitatea întrebǎrilor – calitatea rǎspunsurilor, se

determină calitatea gândirii, şi asta pentru că întrebările adecvat formulate adresate copiilor
conduc la formarea unei gândiri nuanțate, bazate pe abstracție şi intuiție.

Elevul și profesorul ca gânditori critici

Dacă admitem faptul că societatea de azi solicită competențe specifice unei societăți
dinamice, ce are ca și bază producerea și gestionarea cunoașterii, este necesar ca încă din
școală elevii să fie ajutați să devină gânditori critici, cu trăsături care să le permită selecția și
interpretarea adecvată a informației în raport cu contextul și cu nevoile concrete.
Pentru aceasta este nevoie ca însăși cadrele didactice să fie modele de gânditori critici.
Ele trebuie să probeze capacitatea de a selecta și interpreta informațiile, capacitatea de
(auto)reflecție și de relaționare armonioasă cu diferite persoane.
În predarea-învățarea pentru dezvoltarea gândirii critice, specialiștii recomandă
cadrelor didactice să țină seama de următoarele lucruri: (Steele, Meredith, Temple, Walter,
1998, p.9): trebuie găsit timp și create condiții pentru experiențele de gândire critică; elevii să
fie lăsați să speculeze; să fie acceptată diversitatea de idei și păreri; să fie promovată
implicarea activă a elevilor în procesul de învățare; elevii să nu aibă sentimentul că riscă să fie
ridiculizați; să fie exprimată încrederea în capacitatea fiecărui elev de a gândi critică; gândirea
critică să fie apreciată.
Într-o cercetare empirică efectuată pe un număr de 100 cadre didactice, care participau
la cursuri de formare profesională s-a lucrat în spiritul formării caracteristicilor gândirii critice
(Voinea, 2000). Cadrele didactice care au răspuns la chestionare, interviuri și observații au
participat la elaborarea profilului cadrului didactic ca model de gânditor critic. Au fost
identificate următoarele caracteristici ale acestuia:

✔ Manifestă un comportament didactic inovator

✔ Capacitate de reflecție

✔ Partener de învățare al elevului

✔ Încurajează elevii să pună întrebări

✔ Oferă perspective diferite

✔ Nu are întotdeauna răspunsul corect

✔ Este un cercetător în acțiune.

✔ Pentru aceasta este nevoie ca însăși cadrele didactice să fie modele de gânditori

critici. Ele trebuie să probeze capacitatea de a selecta și interpreta informațiile,

capacitatea de (auto)reflecție și de relaționare armonioasă cu diferite persoane.
În predarea-învățarea pentru dezvoltarea gândirii critice, specialiștii recomandă
cadrelor didactice să țină seama de următoarele lucruri (Steele, Meredith, Temple, Walter,
1998, p.9): trebuie găsit timp și create condiții pentru experiențele de gândire critică; elevii să
fie lăsați să speculeze; să fie acceptată diversitatea de idei și păreri; să fie promovată
implicarea activă a elevilor în procesul de învățare; elevii să nu aibă sentimentul că riscă să fie
ridiculizați; să fie exprimată încrederea în capacitatea fiecărui elev de a gândi critic; gândirea
critică să fie apreciată.
 Una dintre caracteristicile care domină profilul profesorului model de gânditor critic
este comportamentul didactic inovator (Voinea, 2008), concretizat în utilizarea metodelor noi
de predare-învățare-evaluare, precum și adoptarea unor strategii și modele de predare actuale,
de relaționare flexibilă și creativă cu elevii. De asemenea, s-a constatat nevoia de formare a
cadrelor didactice în spiritul formării și dezvoltării gândirii critice, precum și a formării
culturii de a împărtăși experiențele didactice.
Elevii sunt „o oglindă” a cadrului didactic. Dacă cadrul didactic lasă timp pentru
speculații și reflecție, elevii vor specula și vor reflecta, dacă cadrul didactic are încredere în
capacitățile elevilor, aceștia din urmă își vor demonstra deprinderile (în timp), dacă cadrul
didactic va utiliza strategii interactive, elevii se vor implica activ în procesul de învățare.
Concluzionând, putem afirma faptul că atât profesorul cât și elevul pot deține
trăsăturile specifice unui gânditor critic dacă, împreună, zi de zi, în activitatea de la grup/clasă
experimentează, se întreabă, pun întrebări și găsesc răspunsuri, învață în permanență
împreună.