Eseu despre particularitatile unui roman al experientei

Romanul Maitreyi de Mircea Eliade a aparut in 1933. Geneza romanului se regaseste intr-
o experienta cu carácter autobiografic, petrecuta in timpul sederii sale in India, in calitate de
beneficiar al unei burse de studiu a culturii si civilizatiei indiene.
Maitreyi este un roman experimental scris în spiritul epocii, pe tema iubirii, însă nu poate
fi acuzat de trivialitate. Este vorba despre trăirea unei iubiri la modul indian. Remarcabilă este
utlizarea tehnicilor replay-ului şi stop-cadrului. Modern şi prin concizie (sub 200 de pagini),
romanul Maitreyi aduce în literatura noastră motivul iubirii între un european şi o fată exotică,
obsesia erotică pentru o femeie străină.Asemenea lui André Gide în Les Faux-Monnayeurs,
Mircea Eliade va insera în romanul său pagini de jurnal, întărind ipoteza existenţei de
documente, prin experienţa erotică la care este supus eroul şi care se încadrează în formula
literară a lui Eliade de amestec de asceză şi exaltare.
Povestea de dragoste descrisă, între Allan şi Maitreyi, este considerată o „monografie a
tulburării” desfăşurată de-a lungul a cincisprezece capitole. Stilul este unul original, estetica
autenticităţii fiind cea care sintetizează problematica romanului, îmbinând jurnalul,
corespondenţa, eseul, reportajul şi povestirea la persoana I a unor experienţe şi amintiri ale lui
Mircea Eliade. Autenticitatea romanului mai este susţinută şi de utilizarea tehnicii narative
moderne şi prezenţa anticalofilismului (refuzarea adoptării unei tendinţe de a da expresiei
literare o atenţie deosebită sau excesivă), însuşi naratorul declarând că „....eu nu ştiu să
povestesc. E un dar ăsta al poveştilor. Nu-l are oricine”.
Remarcabile sunt fluenţa, nervozitatea tonului, erudiţia, bogăţia vocabularului,
rafinamentul artistic şi de limbă, care măresc valoarea romanului.
Formula narativa pe care o prefera scriitorul este cea a romanului de tip jurnal, in care
evenimentele sunt relatate dintr o perspectiva subiectiva de catre un personaj-narator,
protagonist al actiunii. Foarte interesanta ramane multiplicarea perspectivei, care conduce la
existente celor trei niveluri ale scriiturii si la interferente “vocilor” narative. Primul nivel retine
insemnarile zilnice ale lui Allan, consemnate cu fidelitate in timpul sederii sale in casa lui
Narendra-Sen. Cel de al doilea nivel contine cateva comentarii adáguate intre paranteze,
ulterioare faptelor si intamplarilor, care au scopul de a explica si clarifica. Al treilea nivel este o
confesiune a personajului-narator care in timp ce scrie retraieste, de fapt,povestea de iubire cu
Maitreyi, analizandu-i cu luciditate sensul profund al evolutiei si semnificatiilor.
Prin formula narativa aleasa, prin faptul ca experienta surprinsa in romanul-jurnal face
parte dintre experientele supreme ale conditiei umane, dar si prin notarea atenta a starilor si a
senzatiilor analizate cu luciditate, de o natura intelectuala interesata de tot ceea ce poate deveni
obiect al cunoasterii, romanul se incadreaza in categoría modernismului interbelic al romanului
“experientei”.
 Maitreyi este un roman de dragoste, deoarece prin tema principala. El se inscrie intr-o
adevarata “mitologie a erosului” (G.Bachelard). Povestea de dragoste relatata este una
tulburatoare. Ea sfarseste dramatic datorita interventiei brutale a unor factori exteriori cuplului
de indragostiti. Iubirea lor este curmata brutal pentru totdeauna de tatal fetei, robit de
prejudecatile unei lumi prea traditionaliste care nu este permeabila la alte traditii.
Din perspectiva personajului-narator, Allan, tanarul britanic sosit in India, in calitate
de angajat al unei companii de constructii engleze, Eliade scrie despre o iubire inedita, totala si
absoluta care exprima prin intalnirea dintre Allan si Maitreyi apropierea dintre doua culturi
diferite-cultura indiana si cultura europeana,fiecare avand propria viziunea asupra erosului.
Structura romanului reuneste trei secvente majore care includ toate etapele care se
succed in cristalizarea aventurii erotice: nasterea sentimentului, infiriparea lui, cresterea in
intensitate, atingerea paroxismului in trairea sentimentelor si in final, naruirea brutala a iubirii
datorata unor factori situati, mai curand in afara cuplului de indragostiti.
Secventa initiala a romanului care include si incipitul sau plaseaza actiunea in spatiul
exotic al Indiei si consemneaza debutul legaturii dintre Allan si Maitreyi.Acesta se petrece in
mod fortuit intr o dupa-amiaza apropiata de sarbatoarea Craciunului cand el o zareste pe tanara
fata accidental, in masina tatalui sau, in timp ce il astepta pe acesta.La inceput, aceasta ii pare
urata cu ochii prea mari si mult prea negri si buzele rasfrante prea grosolan.
Dupa cum noteaza in jurnalul sau, erosul ii apare ca o perspectiva aproape inexistente,
nici nu se gandeste la iubire.De altfel, niciunul din cei doi indragostiti de mai traziu nu intuiesc
pentru moment chemarea ascunsa a iubirii.
Cateva intalniri ulterioare ale personajelor vor schimba esencial perspectiva
personajului-narator asupra frumusetii orientale care se ofera spre a fi descoperita
treptat. La a doua intalnire dintre Allan si Maitreyi care are loc in casa lui Narendra-Sen,
aceasta ii apare tanarului mult mai frumoasa.Remarca eleganta vesmantului sau si devine din ce
in ce mai captivat de personalitatea fermecatoare si misterioasa a femeii orientale.
Toate aparitiile tinerei bengaleze care au loc de aici inainte, vor desavarsi imaginea
fascinanta a femeii care intruchipeaza un erotism salbatic si pasional. Rememorand ulterior
derularea evenimentelor si gandindu-se la chipul femeii, personajul-narator ii surprinde tot
farmecul unei frumuseti despre care el insusi afirma ca nu corespunde canoanelor, ci este
dincolo de ele.
Imaginea tinerei imbracata intr-un sari albastru de matase cu broderii de aur,parul
revarsat peste umeri in bucle serpuitoare este mai curand aceea a unei zeite, decat cea a unei
muritoare.Fiecare gest al fetei pare menit sa amplifice starea de vraja provocata de intalnirile cu
ea, care traieste influentat de farmecul revelatiilor absolute.
Cu o mentalitate puternic influenţată de cultura europeană, Allan percepe greşit apropierea
dintre el şi Maitreyi, pe care părinţii fetei o încurajează, văzând-o ca pe o viitoare căsătorie
planuită de cei doi.
 Tot mai atras de misterul tinerei fete, cu o vastă cultură atât în domeniul literaturii, cât şi
al valorilor tradiţionale, Allan începe să dorească apropierea de Maitreyi. Jocurile seducţiei
practicate de fată în modul misterios şi naiv cu care Allan nu este familiarizat, nu fac decât să
creeze o intimitate tulburătoare între cei doi.
Sub pretextul învăţării limbii franceze de către ea şi a bengalezei de catre el, tânarul se
lasă prins în mrejele indiencei, trecând de la negare la apoteoză, până la dorinţa arzătoare de a-şi
abandona religia şi de a trece la hinduism. Fata simte că iubirea pentru Allan a fost „poruncită
de cer”, aşa că, înainte de a i se dărui, oficiază o logodnă mistică, ai cărei martori sunt lacul,
pământul, pădurea şi cerul, elemente cosmice care pun iubirea sub semnul predestinării.
Fericirea îndrăgostiţilor este însă spulberată atunci când părinţii fetei află tot ce se petrecuse de
la sora ei, Chabu. Allan află că familia Maitreyiei nu dorise niciun moment căsătoria lor, fiindca
ea ar fi fost imposibilă, este alungat din casă, iar efectele nefaste ale iubirii lor nepermise se
răsfrâng iremediabil asupra tuturor. Tatăl orbeşte, Chabu moare, iar Maitreyi, care ia asupra ei
toata vina, se dăruieşte unui vânzator de fructe, sperând să fie alungată din casă şi să îl
regăseasca astfel pe Allan.
Tânărul englez rătăceşte o vreme, pierdut, prin Calcutta, ca apoi să se retragă în munţii
Himalaya, pentru a se vindeca de Maitreyi. O întâlneste pe Jenia Isaac, o femeie simplă cu care
petrece o noapte. Prezenţa ei nu face decât sa îi confirme absolutul sentimentelor pentru
bengaleza care va rămâne o obsesie şi o enigmă de nedepăşit odata cu anii, ceea ce face ca
finalul romanului sa fie unul deschis. Scris în stilul epocii, finalul nu explică nimic, ci notează,
ca şi în Ultima noapte de dragoste,întâia noapte de război de Camil Petrescu, îndoiala: „...Şi
dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce cred? De unde ştiu? Aş vrea să privesc
ochii Maitreyei...”
Cele doua personaje ale romanului sunt construite ca doi reprezentanţi ai unor culturi
complet diferite. Allan, europeanul raţional, pentru care totul se reduce la înlănţuirea cauză-
efect, se implică într-o experienţă erotică iniţiatică, prin care ajunge la un nivel de interiorizare
care îi zdruncină din rădăcini vechile credinţe şi principii. Ajunge sa se îndrăgostească sincer şi
absolut de tânara indiancă, fiind captivat de jocul misterului şi al ezotericului pe care Maitreyi îl
practică aproape inconştient.
Ea este o tânără crescută într-o cultură a simţurilor, a cosmicului, a naturalului şi a
iubirii trăite până la cel mai intens nivel spiritual, şi ramâne pentru Allan un mister de
nepătruns. Este cea care îl iniţiază pe tânar în iubire, în ciuda experienţei lui mai vaste, şi riscă
totul pentru el, fiindca simte că iubirea lor este pusă sub semnul forţelor superioare. Relaţia de
iubire a celor doi este una a trăirilor pasionale, a unor etape prin care trec fără să opuna
rezistenţă, fiindcă sunt învaluiţi de magia sentimentelor mai presus de fizic şi real.
Din punct de vedere compoziţional, romanul este strucurat în cincisprezece capitole,
întâmplarile fiind narate la persoana I, perspectiva fiind aceea a personajului-narator, cu
focalizare internă. Tehnica narativă este una modernă, făcându-se apel la fluxul memoriei, care
dizolvă cursul firesc al povestirii în îmbinarea prezentului cu trecutul în diferitele lui etape.
Primul roman exotic din literatura română, Maitreyi este mai mult decât o poveste de dragoste.
 Este un roman al experienţelor superioare, al trăirilor spirituale care străbat rigorile unor
culturi incompatibile, al unui conflict dintre eros şi luciditate care dezlănţuie forţele universale
şi îi transformă pe protagonişti în proiecţii ale cosmicului în lumea materială. Romanul
dovedeşte din plin estetica la care a aderat Mircea Eliade, punând problema raportului
literatură / viaţă în aceiaşi termeni ca şi Camil Petrescu: autenticitate, de-teatralizare, experienţă
interioară, luciditate. De altfel, autorul declara că apreciază un om, o gândire sau o operă „după
autenticitatea lor, adică după gradul de apropiere de coincidenţa existenţă = creaţie”.