Legea inimii (Frank-Starling)

Stabilește proprietatea cordului de a se adapta la volume variabile ale întoarcerii venoase.

Condiționează performanța cardiacă.

A fost obervată de Otto Frank la broască și demonstrată de Ernest Starling pe cordul mamifer.

Enunț – Forța de contracție a fibrei miocardice este proporțională cu lungirea sa telediastolică.

Cu cât umplerea diastolică este mai mare, cu atât mai mare va fi cantitatea de sânge pompată în
aortă.

Când la ventriculi sosește un volum suplimentar de sânge, fibrele musculare cardiace sunt
destinse și se alungesc. Ca urmare, va crește forța contracției miocardice. Având mai multă forță
de contracție, ventriculul va putea pompa în artere volumul suplimentar de sânge.

Deci :

-în cazul creșterii întoarcerii venoase, DC crește

-în cazul măririi moderate a rezistenței periferice, DC se menține constant

-o creștere importantă a rezistenței periferice va determina însă o scădere a DC (minut-

volumului).

Un rol important în geneza mecanismului Frank-Starling îl au ionii de Ca2+. Studii experimentale

au demonstrat faptul că alungirea presistolică a sarcomerului determină:

-creșterea afinității troponinei C pentru acești ioni

-discrete creșteri ale Ca2+ citoplasmatic.

Influența întoarcerii venoase și a rezistenței vasculare periferice asupra

activității cordului
Se studiază influența umplerii ventriculare (întoarcere venoasă) și a rezistenței vasculare
periferice asupra debitului cardiac la broască.

Cordul de broască izolat este introdus într-un sistem de tuburi și prin modificarea aportului venos
se urmărește influența întoarcerii venoase asupra minut-volumului (DC).

Apoi se variază rezistența periferică și se studiază influența ei asupra DC.

► DC= FC x VB

FC-frecvența cardiacă

VB- volumul-bătaie (volumul de sânge ejectat la fiecare contracție ventriculară).

Normal > 2,5 l / min/ m2 ◄

Tehnica de lucru

-sistemul venos extracorporeal se realizează conectând la canula introdusă în vena cavă

inferioară un tub de cauciuc în care se picură soluție Ringer.Tubul de cauciuc este prevăzut cu o
clemă cu șurub de reglaj ce permite modificarea debitului lichidului care se scurge în cord.

-rezistența vasculară periferică se realizează cu ajutorul unui tub vertical din sticlă pe care îl
punem în legătură tot printr-un tub de cauciuc cu canula introdusă în aortă.

Tubul arterial se obturează cu o perlă de sticlă. Se constată că în cazul în care crește întoarcerea
venoasă (încărcând cu soluție Ringer tubul plasat în sinusul venos), DC va crește.

Dacă mărim rezistența periferică prin obstruarea cu o perlă de sticlă a tubului arterial, se observă
inițial menținerea constantă a DC, iar apoi la o creștere importantă a rezistenței periferice, se va
obține o scădere a DC.

Acest experiment demonstrează legea inimii, conform căreia forța de contracție a cordului se
adaptează la volume variabile ale întoarcerii venoase.

Rata întoarcerii venoase condiționează umplerea ventriculară diastolică (presarcina) care

determină creșterea DC în primul rând prin creșterea forței de contracție și mai puțin prin
creșterea FC.

Menținerea constantă a valorilor DC consecutiv creșterii rezistenței periferice (postsarcina) este

tot o consecință a legii inimii.

Creșterile postsarcinii influențează indirect, retrograd, presarcina prin micșorarea fracției de

ejecție.

După câteva contracții în care cordul se adaptează, forța de contracție crește și DC se va menține
nemodificat la creșteri progresive ale postsarcinii.

La valori mai crescute ale rezistenței periferice, DC începe să scadă.

 Reflexele care influențează activitatea cardiacă
Manevre vagale:

-compresiunea pe globii oculari

-masajul sinusului carotidian

-manevra Valsalva (expir cu glota închisă).

Experiența Aschner-Danini (reflexul oculo-cardiac)

Principiu – compresiunea ușoară pe globii oculari produce bradicardie printr-un reflex în care
calea aferentă este constituită de fibre ale nervului V, iar cea eferentă de nervul X.

Activitatea inimii mai poate fi modificată prin stimularea chemo- și baroreceptorilor din zonele
reflexogene, excitarea terminațiilor nervilor senzitivi, excitarea mucoasei olfactive cu substanțe
volatile (cloroform, amoniac)-pot produce bradicardie până la oprirea cordului.

Experiența lui Goltz

Principiu – tracțiunea mecanică asupra anselor intestinale se însoțește de bradicardie și poate

produce chiar oprirea cordului în diastolă.

Acest efect este consecința unui reflex cu calea aferentă formată din nervul splanhnic și cea
eferentă formată din nervul X.