METODELE IRIGĂRII

CANALELOR RADICULARE
ÎN ENDODONŢIE
Danici Alexandru
Asistent universitar
USMF “N.Testemitanu”
Este cunoscut faptul că morfologia internă a dintelui este extrem de complexă și diversă si este clar că un astfel
de sistem canalar complex, nu este posibil pentru a prelucra numai mecanic. În acest context, problemele de
irigare calitativă și eficientă a canalelor radiculare devine o problemă actuală şi foarte discutată în endodonţie.
STRUCTURA DINTELUI.
Irigarea are două obiective majore:
1. Curățarea canalului radicular ca urmare a dizolvării chimice a reziduurilor organice și anorganice, precum și
acţiunii mecanice favorizând spălarea lor din canalul radicular;
2. Dezinfecția canalului radicular.
 În acest sens, curățarea sistemului de canal ar trebui să fie considerate ca fiind cea mai importanta etapa de
tratament endodontic, care are un impact semnificativ asupra prognosticului său. La fel prepararea şi
formarea calitativă a canalului radicular favorizează formarea rezervuarului necesar irigantului de canal
pentru o irigarea mai reuşită.
 Toate tehnicile de irigare pot fi împărțite în 3 grupe (Van der Sluis,
2007):
• Manual;
• Ultrasonice;
• Sonice (EndoActivator);
• Hidrodinamece
 Laser
 Metoda tradițională cu seringa și cu acul este o metodă eficientă de prelucrare a
canalului radicular pe treimea sa medie și coronară, dar nu e destul eficientă pe treime
apicală (O’Connel, 2000) Datorită tensiunii superficiale a lichidului nu întotdeauna ne
reușește pătrunderea irigantului până la apex în canalele înguste, se formeaza asa zisa
bulade aer.
 Sunt un șir de reguli și metode care ne permit sa facem irigarea cu seringa mai eficace.

 1.Acul trebuie introdus în canalul radicular la o distanță de 3-4 mm de la apex.

 Pentru a preveni refulare irigantului după apex între pereții canalului și ac trebuie să existe spațiu.
 2. Un alt moment important este mișcarea acului în timpul irigării canalului radicular, și poziționarea
seringei.
Adîncimea de pătrundere a acului, depinde de următorii factori.
 1. Dimensiunea preparării apicale
 2. Conicitatea canalului
 3. Diametrul acului
 Dimensiunea optimală a preparării apicale trenuie să corespundă cifrelor 30,40 după ISO (Hsieh et al.,
2007).
 Schematic raportul între dimensiunea apicală și conicitatea canalului putem înerpreta în următorul fel.
 3. Altimportant punct este diametrul acului care se măsoara în GAUGE. Cel mai des
diametru folosit este de 27 gauge. Acele foarte fine Endo-eze și Navitip (Ultradent) au
diamentrul de 29 gauge (0,28 mm), ceea ce ne permite să deplasam acul maximal spre
apex.
 Un factor foarte important este eleasticitatea acului, și posibilitatea de al precurba
înainte de al întroduce în canalul radicular.
 - Folosirea ultrasunetului- Vibrațiile ultrasonice transferate de tipsul sau un fail lichidului din
canal cauzeaca un așa numit efect de cavitație acustică, Se formeaza bule care
sparginduse formeaza unde de șoc hidrodonamice și microcurenți, pe linga aceasta are
loc ridicarea locala a temperaturii irigantului


 -Folosirea de unde sonice, în comparatie cu ultrasunetul genereaza vibrații cu frecvență
mai redusa dar amplitudine mai mare
 Concluzii
 Combinarea metodelor manuale de irigare a canalelor radiculare (acul
endodontic) cu cele suplimentare ca sonice, ultrasonice ş.a., precum folosirea în
timpul preparării mecanice a EDTA şi sol. Hipoclorid de Na scade considerabil
rata de insucces al tratamentului endodontic efectuat, prin diminuarea riscului
de reinfectare a canalelor radiculare.