Sunteți pe pagina 1din 21

Procesul epidemiologic

• Proceul de constituire şi existenţă al unei boli


infecţioase, privit în ansamblul alcătuit din totalitatea
focarelor epidemiologice înlănţiute de-a lungul întregii
evoluţii naturale a bolii în cauză, precum şi modificările
pe care aceasta le cunoaşte, se numeşte proces
epidemiologic sau istoric natural al bolii.
• Unitatea concretă a procesului epidemiologic este
focarul epidemiologic. Fiecare focar epidemiologic se
realizează numai consecutiv acţiunii înlănţuite a celor trei
factori primari: izvorul de infecţie, transmiterea agentului
cauzal şi populaţia receptivă.
Microorganism gazdă _____
Focar
epidemiologic
Microorganism infecţios _____
Focar epidemiologic
Proces infecţios ____________
• In dinamică, fiecare organism gazdă receptiv se transformă în
izvor de infecţie pentru următorul ciclu de rpetare a focarului
epidemiologic şi – în aceaşi dinamică – fiecare organism receptiv
care a trecut prin infecţie căştigă o anumită rezistenţă
antiinfecţioasă. Reproducerea neîntreruptă a focarelor
epidemiologice duce la constituirea procesului epidemiologic al
fiecărei boli infecţioase.
• Microorganismele patogene – factori determinanţi în condiţionarea
procesrlor infecţioase şi a focarelor epidemiologice – au aput în
urma unor transformări genetice. Selectarea mutantelor patogene şi
validarea lor este condiţionată de factorii de mediu. Mai exact,
procesul biologic de producere a mutaţiilor spre agenţi patogeni este
impus de modificarea condiţiilor materiale de viaţă ale speciei care
este gazda agentului infecţios în cauză, dar numai dacă ele pot
asigura realizarea a cel puţin două condiţii principale, obligatorii în
realizarea procesului epidemiologic:
- transmiterea cu ritm înalt a agentului patogen nou – apărut de la o
persoană la alta;
- reactivitatea identică, omogenă, a membrilor colectivităţii faţă de noul
agent patogen apărut aici.
• Ambele condiţii sunt depentente de condiţiile
socio-economice de viaţă ale colectivităţii.
• Rezultă că factorul determinant în
condiţionarea oricărui proces epidemiologic este
reprezentat de ansamblul condiţiilor materilale
de viaţă ale populaţiei umane. In mod obligatoriu
intervin cei doi factori principali amintiţi (ritmul
înalt de transmitere şi reactivitatea omogenă a
membrilor colectivităţii), iar în mod secundar –
plasticitatea speciei biologice pattern a
microorganismului şi cerinele de selectare a
mutantelor patogene nou-apărute.
• Conţinutul principal al procesului epidemiologic
constă în transmisibilitatea agentului patogen cauzal
printre gazdele sale. Altfel spus, pentru apariţia,
răspandirea, menţinerea şi consolidarea unui nou agent
patogen într-o populaţie, condiţiile bio-sociale de viaţă
trebuie să asigure transmisibilitatea acestuia la
organisme gazdă cu aceeaşi susceptibilitate. Aceasta, la
randul său, depinde de specificul raporturilor dintre
indivizi, de specificul raporturilor dintre indivizi şi mediul
lor de viaţă, de comunităţile ereditare şi obiceiurile
alimentare ale indivizilor, de trecutul epidemiologic
comun al membrilor populaţiei, de ocupaţia şi
profesiunea lor, ş.a.
• Procesul epidemiologic al unei boli infecţioase se
poate manifesta în populaţie sub formă endemică,
sporadică, epidemică sau pandemică, cu ascensiuni
sezoniere sau periodice ale incidenţei.
Manifestările populaţionale ale
proceselor epidemiologice
• Procesele epidemiologice recunosc o
condiţionare complexă, cu intervenţia unor
factori determinanţi, factori primari şi secundari
cu structură şi participare în continuă variaţie. In
acelaşi timp, nu trebuie uitat că orice proces
infecţios poate îmbrăca o gamă variată de
manifestări, de la infecţia asimptomatică până la
diverse forme de boală (fenomenul „iceberg”).
Ţinând seama de toate aceste aspecte, este clar
că manifestările populaţionale ale bolilor
infecţioase pot fi extrem de diferite şi aproape
mereu altele decât până atunci.
• Dintre criteriile folosite pentru clasificarea
modalităţilor de manifestare populaţională ale proceselor
epidemiologice, cel mai utilizat este intensitatea
procesului epidemiologic, apreciată prin incidenţă,
prevalenţă, mortalitate specifică, fatalitate şi mărimea
medie a focarelor. Fidelitatea tabloului populaţional creat
pe baza acestor indici poate suferi din diverse cauze:
calitatea precară a diagnosticării bolii, incorectitudinea
înregistrării şi declarării cazurilor, utilizarea unor intervale
de timp insuficiente pentru studiu, cuprinderea în
cercetare a unor colectivităţi neadecvate comparaţiei ca
mărime şi structură pe grupe de vârstă.
• Se pot distinge manifestări diferite cantitativ şi
calitativ ale proceselor epidemiologice, fiecare definită în
mod particular.
Endemia

• Este consideratăca o formă calitativă a proceselor


epidemiologice. Termenul desemnează existenţa
izvoarelor de infecţie pentru o boală într-o populaţie,
indiferent de amploarea cu care se manifestă boala
respectivă.
• Din punct e vedera al extensiunii geografice pe care
o atinge endemia, se pot întâlni:
- boli cu endemie generalizată sau universală;
- boli cu endemie regională;
- boli cu endemie localizată;
- boli cu endemie insulară.
• Endemia se poate estima şi din pinct de vedere al
intensităţii sale:
- boli cu endemie redusă (hipoendemice);
- boli cu endemie variabilă (mezoendemice);
- boli cu endemie accentuată (holoendemice).
• Se pot deosebi mai multe forme de manifestare
cantitativă ale proceselor epidemiologice. Diagnosticarea
lor se face comparând incidenţa bolii dintr-o aceaşi
populaţie în două momente diferite, sau comparând
situaţia existentă într-un acelaşi moment dat în
colectivităţi diferite, cu alte cuvinte, se apelează fie la
metoda comparativ-istorică, fie la cea comparativ-
geografică.
Bolile cu manifestare sporadică

• Apar neregulat, întâmplător, din când în


când, de obicei rar. Caracterul sporadic al
manifestării unor boli infecţioase poate fi:
- natural în existenţa şi răspândirea acelei
boli;
- indus, prin activităţi antiepidemice.
Bolile cu manifestare epidemică
• Se acceptă ca epidemie apariţia într-o populaţie a
unei boli, a unui anumit comportament cu implicaţii
sanitare sau a altor evenimente legate de starea de
sănătate, în număr mult mai mare decât era de aşteptat
să apară. Mai exact, este vorba despre epidemie dacnţa
evenimentului sanitar în cauză creşte de cel puţin zece
ori sau dacă reprezintă peste 50% din totalul
îmbolnăvirilor de acelaşi fel, iar tendinţa de evoluţie este
intensivă şi extensivă. Pentru entităţile cu incubaţie
precizată, comparaţia trebuie să se facă pentru perioade
ce depăşesc de peste patru ori durata incubaţiei
maxime. Epidemiile de boli infecţioase apar când
receptivitatea colectivă este mai mare de 80% şi
transmiterea agentului etiologic este neinfluenţată din
cauza nerespectării unor măsuri antiepidemice precizate
şi disponibile.
Bolile cu manifestare pandemică
• Pandemia reprezintă o epidemie cu o intensitate
deosebită şi răspândită pe suprafeţe foarte mari ale
globului, chiar în toată lumea. Se creditează pandemia
cu o creştere a incidenţei unei boli de peste 100 de ori
faţă e o perioadă anterioară sau o zonă diferită, afectând
cea mai mare parte a populaţiei. Pandemia se poate
realiza dacîntr-o populaţie apare un microorganism
patogen nou, necunoscut anterior, sau dacă acesta
reapare după o absenţă de câteva decenii, întâlnind o
receptivitate colectivă generală; în acelaşi timp
transmiterea nu poate fi influenţată datorită lipsei unei
(unor) măsuri antiepidemice adecvate. Boala afectează
toate grupele de vârstă, se transmite atât în lanţ
neîntrerupt cât şi sub forma epidemiilor din sursă
comună.
Boli cu manifestare sezonieră

• Există boli ce recunosc fenomenul de


sezonalitate, adică o creştere a incidenţei într-o
populaţie, în cursul unei anumite perioade de
timp comparativ cu restul anului. Sezonalitatea
se explică prin influenţele factorilor
epidemiologici de mediu asupra factorilor
epidemiologici primari. Sezonalitatea este mai
evidentă în bolile cu incidenţă crescută. Ea
dispare la bolile pe cale de eliminare sau
eradicare.
Boli cu manifestare periodică

• Periodicitatea desemnează apariţia unor mari valuri


epidemice la intervale de mai mulţi ani, în funcţie de
agentul etiologic şi de structura demografică a populaţiei
respective. Bolile cu periodicitate sunt tot mai rare din
cauza intervenţilor antiepidemice eficiente şi a scăderii
semnificative a incidenţei acestor boli. Periodicitatea
poate fi un caracter natural al manifestării unor boli
infecţioase (ex. gripă, infecţii streptococice, rujeolă,
hepatită A) sau se conturează în contextul unor factori
sociali care augmentează periodic difuzibilitatea bolii(ex.
ciuma şi cruciadele, holera şi pelerinajele la Mecca).
• O formă particulară de existenţă posibilă a unei boli
infecţioase este focalitatea naturală. Termenul de
focalitate naturală defineşte existenţa unui
microorganism în natură independent de om, într-un
complex specific de condiţii naturale, în care trăiesc
speciile extraumane-gazdă ale unui microorganism şi
este asigurată transmiterea sa de la o gazdă la alta.
Rezultă în mod definitoriu că pentru bolile cu focalitate
naturală nu este necesară specia umană ca gazdă a
agentului cauzal. Teritoriul în care se realizează
focalitatea naturală se numeşte focar natural. Focarul
natural se realizează numai când există o anumită
biocenoză (specii extraumane rezervoare de infecţie +
microorganismul respectiv + vectori) într-un anumit
biotop (complexul specific de condiţii naturale de mediu
care asigură realizarea biocenozei în cauză).
• Boala infecţioasă se poate extinde la om în diverse modalităţi:
1. in focarul natural:
- consecutiv agresiunii speciei-gazdă asupra omului;
- prin acţiuni ale omului asupra animalului-rezervor de infecţie;
- prin agresiunea vectorului natural asupra omului;
- prin contact cu elemente de mediu contaminate.
2. în afara focarului natural prin extinderea infecţiei cu ajutorul altor
animale (domestice sau sălbatice peridomestice) decât cele gazdă
din focar, care pot duce agentul cauzal până în colectivităţile umane.
Acest fenomen se numeşte perifocalitate naturală sau focalitate
secundară.

• Modul de manifestarepopulaţională al oricărei boli infecţioase


este dependent de calitatea, oportunitatea şi eficienţa măsurilor
antiepidemice. Reducerea progresivă a incidenţei îmbolnăvirilor prin
astfel de activităţi ţintite face posibilă aducerea bolilor în cauză –
succesiv – în faza de control, de eliminare şi de eradicare.
• Etapa preliminară şi obligatorie este a investigării focarului.
Investigarea şi controlul epidemiilor de
boli infecţioase
• Investigaţiile întreprinse în cazul apariţiei unei
epidemii caută să identifice cauza epidemiei şi mijloacele
optime de control asupra epidemiei. Principalele etape în
investigarea unei epidemii sunt:
- cercetările preliminare,
- identificarea tuturor cazurilor,
- culegerea şi analiza datelor,
- aplicarea măsurilor de control,
- comunicarea şi publicarea rezultatelor,
- supravegherea în continuare a situaţiei
• Prima etapă presupune verificarea suspiciunilor
diagnostice iniţiale şi confirmarea diagnosticului
de epidemie. Pe baza cercetărilor preliminare se
va formula o ipoteză privind sursa de infecţie şi
modul de transmitere, precum şi măsuri
imediate de control consecutive acestor prime
relaţii asupra modalităţii de constituire şi evoluţie
a epidemiei. Raportările iniţiale asupra unei
epidemii posibile pot pleca de la observaţii ale
unui număr redus de medici cu experienţă care
sesizează manifestarea neobişnuită a bolii, sau
pot pleca de la aspectele sintetice oferite de
raportarea îmbolnăvirilor în cadrul sistemului
naţional de supraveghere a bolilor infecţioase.
• Supravegherea este o componentă esenţială a controlului bolilor
epidemice. Dintre modalităţile multiple de realizare a supravegherii,
cel mai uzual este sistemul de raportare al cazurilor în cadrul
sistemului de asistenţă medicală. Acesta presupune cunoaşterea în
permanenţă a tuturor aspectelor privind apariţia şi răspândirea
bolilor cu ajutorul unor metode practicabile, uniforme şi rapide.
Analizarea datelor oferite de supraveghere arată dacă există o
modificare semnificativă a numărului cazurilor de o anumită boală
infecţioasă.
• Investigarea unei suspiciuni de epidemie pretinde identificarea
sistematică a noi cazuri de boală. Pentru aceasta e obligatorie o
definiţie clară a cazului. Adesea se impune obţinerea de date, dacă
nu din toată populaţia, măcar dintr-un eşantion reprezentativ al
acesteia. Imediat după confirmarea diagnosticului de epidemie,
prima urgenţă o reprezintă constituirea controlului asupra epidemiei.
Adesea este necesară supravegherea contacţilor în focar pentru a
se putea asigura depistarea tuturor cazurilor de boală şi a limita
răspândirea epidemiei.
• Intervenţia în focar urmăreşte tratarea corectă a cazurilor,
prevenirea extinderii epidemiei şi verificarea eficienţei măsurilor de
control aplicate. Măsurile antiepidemice de control pot fi îndreptate
împotriva oricăruia dintre cei trei factori epidemiologici principali –
izvor de infecţie, modalitate de transmitere, populaţie receptivă. De
regulă, rezultatele sunt optime dacă sunt abordate toate cele trei
verigi ale lanţului epidemic. Este esenţială informarea clară a
populaţiei asupra cauzei posibile a epidemiei şi asupra principalelor
măsuri de control concepute şi instituite. După aplicarea măsurilor
antiepidemice, e necesară o supraveghere mai ales asupra
acceptabilităţii şi eficacităţii acestora. Acţiunea de supraveghere e
mai facilă în epidemiile de scurtă durată şi mai dificilă în cazul
epidemiilor prelungite.
• O boală in faza de control are manifestare endemo-sporadică
restrânsă. Cu alte cuvinte, cazurile de boală sunt foarte rare, iar
agentul cauzal persistă în populaţie, deoarece nu s-a reuşit încă
neutralizarea niciunuia din factorii epidemiologici primari care
condiţionează acea boală (ex.poliomielita, difteria).
• Faza de eliminare semnalează dispariţia cazurilor de
boală clinic manifestă, dar nu şi a infecţiilor subclinice şi
deci nici a agentului etiologic, care persistă în populaţie
sau în mediul lui de viaţă. Faza de eliminare se
realizează în urma neutralizării unuia dintre factorii
epidemiologici primari (ex.malaria).
• O boală este adusă în faza de eradicare dacă agentul
cauzal a dispărut din natură. Această etapă este
tangibilă numai în condiţiile unui standard economico-
social ridicat, care permite perfecţionarea
corespunzătoare a măsurilor antiepidemice. Unica boală
infecţioasă eradicată până acum pe glob este variola.
Odată realizată eradicarea unei boli infecţioase,
măsurile antiepidemice aplicate până în acel moment nu
mai sunt necesare şi justificate.