MARCAREA SI

ETICHETAREA
MĂRFURILOR
A. Marcarea
 Elemente de definire a mărcilor
- Componentele verbale ale marcilor
- Componentele figurative ale marcilor
 Importanta si functiile marcilor
 Tipuri de marci
 Protecţia mărcilor la nivel internaţional
şi regional
 Marcarea ecologica a produselor
B. Etichetarea marfurilor

 Etichetarea marfurilor alimentare

 Etichetarea marfurilor textile
 Etichetarea incaltamintei
 Etichetarea energetica a aparatelor
electrocasnice
 Eco – eticheta
 A. MARCAREA

 Elemente de definire a mărcilor

Marca este un semn care permite unei
persoane fizice sau juridice să distingă
produsele , lucrările sau serviciile sale de cele
ale concurenţilor.
 PH. KOTLER (1997) “O marcă este un
nume, un termen, un semn, un simbol sau un
desen, ori o combinaţie de aceste elemente,
destinate să ajute la identificarea bunurilor sau
serviciilor unui vânzător sau unui grup de
vânzători şi la diferenţierea lor de cele ale
concurenţilor.”
 Camera Internaţională de Comerţ
defineşte marca a fi semnul folosit sau pe care
cineva doreşte să-l folosească pe un produs, cu
un produs sau în legătură cu un produs, în
scopul de a-l identifica sau de a distinge
produsele unei intreprinderi de cele ale altor
intreprinderi.
 In România legea nr. 84 / 1998, definieşte
marca “un semn susceptibil de reprezentare
grafică servind la deosebirea produselor
sau serviciilor unei persoane fizice sau
juridice de cele aparţinând altor persoane”.
Componentele verbale si figurative ale marcii
Componentele verbale ale marcii sunt:
a) numele de marcă,
b) sigla.
Componentele figurative ale marcii sunt:
a) logotipul, caracterizandu-se prin:
• Prezenta unor elemente pur figurative
• Prezenta unor culori

• Prezenta unor caractere tipografice si caligrafice

b) Emblema – semn cu valoare simbolica
 Importanta si functiile marcilor
Importanta pe care o oferă marcarea:
• determină producătorul să menţină şi să îmbunătăţească
calitatea produselor şi a serviciilor;

• producatorul este cunoscut şi apărat de practicile concurenţiale

neloiale;

• prin parametrii de calitate minim prevăzuţi în certificatul de

marcă se conferă garanţie beneficiarului;

• cu ajutorul mărcii beneficiarul poate identifica cu uşurinţă

originea mărfii.
Funcţiile mărcilor sunt:

1. Funcţia de indicare a originii produselor;

2. Funcţia de prezentare a calităţii produselor;

3. Funcţia de promovare şi valorificare a produselor şi

serviciilor datorită efectului publicitar.
Tipuri de marci.
Mărcile firmelor trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
- să fie clară, expresivă, eufonică ( mărcile care se
pronunţă greu fiind lipsite de perspectivă comercială);

- să aibă un caracter distinctiv şi de noutate, pentru a

nu se confunda cu mărci similare;

- să nu fie deceptivă, să nu inducă în eroare

consumatorii asupra calităţii produselor şi serviciilor la care se
referă;

- să fie uşor de memorat;

- să fie atrăgătoare şi să transmită corect mesajul

dorit.
Marcile se clasifica dupa următoarele criterii:
 In viziunea marketingului marcile sunt grupate:
- marca produs
- marca gama
- marca umbrela
- marca garantie
 In viziunea merceologica marcile se clasifica:
- dupa destnatie: - marca de fabrica
- marca de comert
- dupa obiect: - marci de produse
- marci de servicii
- dupa titularul dreptului la marca: - marci individuale
- marci colective
- dupa normele de reglementare: - marci facultative
- marci obligatorii
- dupa modul de comunicare a informatiei: - marci verbale
- marci figurative
- marci sonore
- dupa compozitia lor: - marci simple
- marci compuse
Alte tipuri de marci
- marca defensiva
- marca de rezerva
- marca notorie
- marca de certificare
- marca de conformitate
- contr-marca
 Protecţia mărcilor la nivel internaţional
şi regional
In 1883 Conferinţa de la Paris a eliberat
Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale, care
a fost adoptată în 1884 creindu-se Uniunea
internaţională, România devenind membră a acestei
Uniuni în 1920; iar în 1979 se constituie Organizaţia
Mondială a Proprietăţii Industriale (OMPI) şi un Birou
Internaţional cu sediul la Geneva.

In România, protecţia mărcilor este reglementată

prin Legea nr. 84 /1998 privind mărcile şi indicaţiile
geografice.
Protecţia mărcilor şi a indicaţiilor geografice este
asigurată la noi în ţară de Oficiul de Stat pentru
Invenţii şi Mărci (OSIM).
 B. ETICHETAREA MARFURILOR
Eticheta reprezintă orice material scris, imprimat, litografiat,
gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a
produsului şi care însoţeşte produsul când acesta este prezentat
spre vânzare sau este aderent la ambalajul acestuia.

Etichetarea este operaţiunea de aplicare a etichetei sau

înscrierea elementelor de indentificare pe produs, pe ambalajul de
vânzare, pe dispozitivul de închidere ce însoţesc produsul pus în
vînzare şi se referă la acesta.

Scopul etichetării este acela de a da consumatorilor

informaţiile necesare, astfel încât să permită acestora să aleagă
acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al
nevoilor şi posibilităţilor financiare precum de a cunoaşte şi
eventualele riscuri la care ar putea fi supus.
  Etichetarea produselor alimentare

Eticheta produselor alimentare este reglementată în România prin

HG 784/1996.
Potrivit acestora, eticheta pentru produsele alimentare
trebuie să conţină următoarele menţiuni:
• denumirea produsului;
• ţara de origine;
• numele şi adresa producătorului, distribuitorului, importatorului
sau exportatorului;
• lista ingredientelor (materii prime şi auxiliare, aditivi);
• conţinutul net;
• elementele de identificare a lotului şi data fabricaţiei;
• termenul limită de consum;
• valoarea nutritivă( în special pentru produsele dietetice, pentru
alimentaţia copiilor de vîrstă mică).
 Etichetarea produselor textile

In România, etichetarea produselor textile este

reglementată prin HG 785/1996.

Etichetarea produselor textile şi a confecţiilor se face prin:

- eticheta de informare

-eticheta de intretinere
Eticheta de informare conţine:
• marca de fabrică a producătorului sau denumirea acestuia ;
• denumirea importatorului, după caz ;
• denumirea produsului ;
• mărimea confecţiei;
• principalele caracteristici tehnice :
- compoziţia fibroasă în % ;
- fineţea firului în Nm, Tex, Den ;
- lăţimea în cm ;
- masa în g/ m2 ;
- tratamente speciale de finisare aplicate, după caz ;
- model, culoare, desen , după caz ;
- clasa de calitate etc.
• tratamente speciale , aplicate pentru protecţia consumatorilor
sau de securitate .
Eticheta de întreţinere cuprinde simbolul celor 5 operaţii
principale în tratamentul unui produs:

posibilitatea spălării

posibilitatea curăţirii cu solvenţi (detaşarea petelor)

posibilitatea călcării

posibilitatea folosirii agenţilor de albire

(clorurarea)

posibilitatea uscării în maşina cu

tambur
 Etichetarea incaltamintei

Etichetarea încălţămintei este reglementată în România prin

HG 261/1998.
Etichetarea se face individual pe unitatea de produs supusă
comercializării şi trebuie să cuprindă materiale folosite în toate
părţile încălţămintei:
1. partea superioară sau faţa încălţămintei;
2. partea interioară sau căptuşeala încălţămintei;

3. talpa încălţămintei.
Etichetarea energetica a aparatelor
electrocasnice

Este reglementată prin HG 857/1996.

  Eco – eticheta

Eco-etichetarea vizează următoarele aspecte:

a) produse taxate sau nu din punct de vedere ecologic;
- produs ecotaxat (a),
- produs fără ecotaxă(b)
- produs înregistrat şi scutit de ecotaxare.(c)
b) produse sau ambalaje reciclabile
- ambalajul este reciclabil

Eticheta ecologică europeană