Sunteți pe pagina 1din 26

Universitatea Babeş-Bolyai

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei


Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie

Lector dr. Simona Ioana Ştefan


 Afirmaţii ale terapeutului care dezvăluie ceva personal despre sine
(Hill & Knox, 2002)

 Distincţii
4 categorii (Hill & O”Brien, 1999)

 Auto-dezvăluirea faptelor (am absolvit la....)


 Auto-dezvăluirea emoţiilor (în situaţia x am simţit...)
 Auto-dezvăluirea insight-urilor (mi-am dat seama că...)
 Auto-dezvăluirea strategiilor (mă gândesc că...)

Challenging versus reassuring disclosure (Hill et al., 1989)


 Auto-dezvăluirile sunt în general percepute pozitiv dacă sunt moderate
şi non-intime

 De ce se auto-dezvăluie terapeuţii?
- Pentru a oferi informaţii
- Pentru exprimarea problemelor lor personale
- Pentru a creşte similaritatea percepută între ei şi client
- Pentru a modela comportamentul clienţilor
- Pentru a întări relaţia terapeutică
- Pentru a valida sau normaliza experienţele clienţilor
- Pentru că unii clienţi solicită auto-dezvăluiri
 Efecte imediate (în momentul dezvăluirii)
- Efecte pozitive – facilitează insightul şi face ca relaţia
terapeutică să fie mai “umană” → clientul se simte asigurat
şi “normal” → clientul este mai deschis în procesul de terapie
(Hill & Knox, 2002)
- Efectele sunt pozitive daca pacientul este constient ca auto-
dezvaluirea este ceva normal

- Efectele pe termen lung sunt inconsistente


 În general auto-dezvăluirile trebuie să nu fie frecvente – posibil ca
efectele benefice ale acestora să se datoreze faptului că sunt evenimente
rare
 Nu auto-dezvăluim dacă nu ne simţim confortabil
 Cele mai potrivite informaţii sunt cele legate de background-ul
profesional; cele mai nepotrivite sunt cele legate de viaţa sexuală sau
convingeri personale
 Auto-dezvăluirile ar trebui folosite pentru a normaliza experienţa
clientului, a întări alianţa terapeutică, a oferi moduri alternative de
gândire
 Ar trebui evitate auto-dezvăluirile făcute datorită nevoilor personale ale
terapeutului! – clienţii nu sunt prietenii sau terapeuţii noştri 
 Auto-dezvăluirile ar trebui evitate dacă nu sunt relaţionate
cu scopurile clientului, sunt intruzive, sau ambiguizează
graniţele relaţiei terapeutice
 Sunt eficiente mai ales dacă vin ca răspuns la auto-
dezvăluirile clientului
 Terapeuţii trebuie să fie atenţi la reacţiile pacienţilor la
auto-dezvăluiri
 Auto-dezvăluirile trebuie să fie mai frecvente cu unii clienţi
decât cu alţii
 Faptul că dezvăluim o problemă similară îi poate face pe
unii clienţi să creadă mai puţin în competenţa noastră sau
să creadă că problema lor nu este foarte serioasă (ceea ce
poate reduce motivaţia pentru schimbare)
 Un minut care este “despre tine” este un minut în minus
pentru problema pacientului
 Nu minţim, nu creem auto-dezvăluiri 
Trei perspective majore:
– reacţiile inconştiente ale terapeutului (bazate pe
propriile conflicte primare) la transferul pacientului
(Freud, 1959)

– totalitatea reacţiilor emoţionale ale terapeutului faţă


de pacient (Kernberg, 1965)

- reacţiile terapeutului faţă de client, care rezultă din


propriile conflicte şi nevoi (Gelso & Carter, 1985)
 Termen introdus de Freud în 1910, cu referire
la reacţiile inconştiente ale terapeutului
(determinate de propriile conflicte primare)
faţă de transferul pacientului

→ capacitatea terapeutului este limitată de


propriile complexe şi pulsiuni, deci
contratransferul trebuie evitat
 În abordări dinamice ulterioare – toţi terapeuţii experienţiază conflicte
interioare cu pacienţii

→ înţeles corect, contratransferul poate deveni o sursă importantă de


informaţii despre tratament, pacient, terapeut şi relaţia terapeutică
(Gabbard, 2001; Weinshel & Renik, 1991)

 În abordarea umanistă, contratransferul interferează negativ cu


autenticitatea, congruenţa, valorizarea pacientului şi empatia

→ conştientizarea contratransferului şi focalizarea pe scopurile pe termen


lung ale terapiei
 În abordarea cognitiv-comportamentală (CBT):
- evitarea termenului de contratransfer
- scheme cognitive (despre sine, situaţii, alte persoane) derivate
din istoria personală a terapeutului, credinţe iraţionale şi
gânduri automate (Ellis, 2001)
- fenomen de suprageneralizare a învăţării
- scheme cognitive, care, odată activate, duc la contratransfer:
standarde de neatins, abandon, superioritate, nevoia de
aprobare (Leahy, 2003)
→văzut ca sursă de informaţie, chiar dacă mai puţin centrală decât
în abordările dinamice
→ este necesară identificarea şi gestionarea
eficientă a contratransferului
De ce apare?
I.Factorii care ţin de pacient
 Comportamentul pacientului (ex. ostilitate, comportament
sexual provocator sau dependent) nu generează în sine reacţii
contratransferenţiale (Yulis & Kiesler, 1968) dar
 Apar patternuri de reacţii contratransferenţiale în cazul anumitor
tulburări de personalitate (Betan et al., 2005)
 Contratransferul este declanşat mai ales atunci când pacientul îi
aminteşte terapeutului de cineva semnificativ (membru al
familiei, fost client, el însuşi)
II. Conţinutul materialului terapeutic
 Conţinut relaţionat cu conflictele nerezolvate ale terapeutului –
reacţii defensive (Heyes et al., 1998)

III. Procesul terapiei – comportament dependent, neprezentarea la


şedinţe, progresul terapiei
Cum se manifestă?
 Emoţional: anxietate (Hayes & Gelso, 1991), dar şi alte emoţii
– furie, tristeţe, afecţiune
 Cognitiv – distorsiuni în ceea ce priveşte:
- perceperea frecvenţei cu care apar anumite conţinuturi
- evaluarea personalităţii clientului (mai similar dacă
afectivitatea este pozitivă, mai disimilar dacă este negativă),
McClure & Hodge, 1987
- procesul decizional (Hayes et al., 1998)
 Comportamental
- evitare, retragere, sub şi supraimplicare
Efectele asupra rezultatelor terapiei

- Pe termen scurt şi mediu – afectează relaţia terapeutică –


atât stabilirea scopurilor comune cât şi legătura interumană
(Ligiero & Gelso, 2002) dar direcţia cauzalităţii nu este clar
stabilită

- Pe termen lung
- reacţiile contratransferenţiale auto-raportate corelează
negativ cu progresul terapiei (Rossberg et al., 2008)
- rezultate mai bune în terapie la terapeuţii cu abilităţi de
management al contratransferului (Gelso et al., 2002)
 Contratransferul:
- apare la intersecţia dintre setul mintal al
terapeutului şi factori care ţin de pacient,
conţinutul informaţiilor şi procesul terapiei
- cuprinde manifestări emoţionale, cognitive şi
comportamentale
- magnitudinea şi natura consecinţelor
contratransferului nu sunt bine cunoscute
I. Identificarea reacţiilor de contratransfer din
timpul terapiei, de către terapeut sau
supervizor

- Identificarea unor reacţii atipice şi auto-analiza


acestora
 The countertransference questionnaire
(Betan et al., 2005) – reacţiile auto-raportate
de terapeut faţă de pacient

 → 8 dimensiuni: (1) dezorganizat (evitare,


resentimente, repulsie), (2) neajutorare/
insuficienţă, (3) pozitiv, (4) supraimplicat, (5)
sexual, (6) neimplicat, (7) parental/protector
(8) devalorizat
II. Cunoaşterea abilităţilor de management a
contratransferului

 The Countertransference Factors Inventory (CFI; Hayes et


al., 1991; Van Wagoner et al., 1991) – completat de
supervizor cu referire la abilităţile globale ale
terapeutului sau în relaţie cu un anumit client

 5 subscale: autocunoaştere, auto-integrare,


managementul anxietăţii, empatie, abilităţi de
conceptualizare
 Identificarea contratransferului este un
proces continuu, realizat prin auto-analiză şi
supervizare

 Există instrumente de evaluare ale tipului de


contratransfer şi ale abilităţilor de
management al acestuia
I. Reducerea probabilităţii de apariţie a
contratransferului - rezolvarea propriilor
vulnerabilităţi şi probleme emoţionale

- Terapeuţii mai echilibraţi (self-integrated)


manifestă mai puţine reacţii de
contratransfer (Gelso et al., 1995) şi au
rezultate mai bune în terapie (Gelso et al.,
2002)
II. Minimizarea consecinţelor negative ale
contratransferului:

- Restructurarea propriilor credinţe disfuncţionale


şi iraţionale ce apar în timpul terapiei

- Auto-dezvăluirile prudente pot ajuta la


consolidarea relaţiei terapeutice, dar datele sunt
insuficiente în acest sens (Hayes & Gelso, 2001)
 Utilizarea contratransferului ca sursă de
informaţie – interpretarea propriilor reacţii
faţă de comportamentul pacientului (Young,
2003)

 Utilizarea creativă – contratransferul ca


mostră “behavioral sample” pentru cum îi
poate afecta comportamentul pacientului pe
alţii (Beck, 1996)
- Este un proces continuu, realizat atât
individual cât şi în supervizare

- Supervizarea are un rol esenţial în identificarea


şi managementul contratransferului

- Reacţiile contratransferenţiale pot fi


conştientizate şi utilizate creativ