3.

INVATAREA

1. Conceptul de invatare
2. Invatarea scolara
1. Definitie
2. Ce se invata?
3. Factori care influenteaza invatarea
4. Invatarea eficienta
5. Stilul de invatare
6. Conditii optime de invatare
3. Teorii ale invatarii
1. Conceptul de invatare

 “muncă intelectuală şi fizică desfăşurată

în mod sistematic de către elevi şi alţi
oameni, în vederea însuşirii conţinutului
ideatic şi formării abilităţilor necesare
formarii continue a personalităţii”.
AŞA ÎNCEP ALFABETIZĂRILE
 OMUL – PROIECT “FACERE”
 Necesitatea implicării individului
în propria “facere”

 Fiecare individ are “povestea”  Autoformarea este

sa, are o experienţă care trebuie o galaxie cu cinci
recunoscută şi valorificată
planete:
 Fiecare are un mod personalizat
de a învăţa  Autoformare integrală
 Formarea? Devenirea va avea
puncte de trecere obligatorii şi  Autoformare existenţială
viraje individualizate
 Autoformare educativă
 Formarea este o strategie pe
termen lung
 Autoformare socială
 Omul este un proiect neterminat
 Autoformare cognitivă
 Noua ecologie educativă
 Creierul copilului este o
lumânare aprinsă expusă
bătăilor vânturilor. Astăzi
vânturile sunt:
 explozia informaţională,
 stresul,
 ritmul vieţii,
 complexitatea,
 incertitudinea etc.
 “NU se ştie cine dă şi
cine primeşte”
 Scoala e un templu, un
laborator sau un spaţiu
baby sitter?
 Învăţarea este Educaţie?
 Cât ia copilul de la şcoală
şi cât de la societate?
 ÎNVĂŢAREA 1
 “Proces evolutiv, constând în dobândirea
(receptarea, stocarea, valorificarea internă)
de către fiinţa vie, într-o manieră activă,
explorativă a experienţei proprii de viaţă şi,
pe aceată bază, în modificarea selectivă şi
sistematică a conduitei, în ameliorarea şi
perfecţionarea controlată şi continuă sub
influenţa acţiunilor variabile ale mediului
ambiant” (P. Golu)
 – de comentat
 ARUNCĂ-TE ÎN LARG, N-AI SĂ TE ÎNECI
 Învăţarea durabilă cuprinde reflexivitatea – care nu
poate fi predată, ci antrenată

 Profesorul – antrenor:
 Facilitează învăţarea (arată elevilor CE şi CUM -meşteşugul
învăţării)

 Crede în educaţie (adaptare la cerinţele societăţii)

 Iubeşte profesia şi respectă elevii

“INVATAREA ESTE REALĂ CÂND FOLOSEŞTE CU ADEVĂRAT ÎN

VIAŢĂ”
 INVĂŢAREA 2
 “Proces de achiziţie mnezică, de asimilare
activă şi interactivă de informaţii, de formare
de operaţii intelectuale, de strategii cognitive,
de abilităţi (priceperi şi deprinderi)
intelectuale şi practice/motorii, de atitudini”
 M. Ionescu
 2. ÎNVĂŢAREA ŞCOLARĂ
1. Definitie
 SCHIMBARE relativ permanentă a cunoştinţelor şi
comportamentelor, rezultate în urma unor experienţe şcolare
 Bateson:
 învăţare zero: simpla receptare a info din evenimentele
înconjurătoare
 Învăţare I: schimbarea prin condiţionare clasică (schimbare
comportamentală)
 Învăţarea II: schimbare cognitivă
 Învăţarea III: schimbare emoţională
 Invăţarea IV: schimbare de mediu
 2. Ce se învaţă?
 Informaţii/cunoştinţe (reprezentări, noţiuni, percepţii, definiţii, raporturi); a
percepe/a pricepe

 Abilităţi (a efectua cu uşurinţă şi eficienţă operaţii/acţiuni cognitive şi motorii)

 Priceperi (a efectua conştient şi rapid operaţii intelectuale şi practice)

 Deprindere (componente automatizate ale activităţii umane)

 Aptitudini (ex. talentul, creativitatea)

 Capacitatea (permite obţinerea rapidă a unor performanţe cu cheltuială

minimă)

 Competenţa (ansambluri de capacităţi şi abilităţi, care permit desfăşurarea

eficientă a unor activităţi funcţionale); c. disciplinară şi c. transversală
 3. Factorii care influenţează
învăţarea
- Interni
* motivaţia
* potenţial intelectual
* particularităţi de vârstă şi psihoindividuale

- Externi
* experienţele de învăţare
* contextul
* evenimentele învăţării

“Învăţarea înseamnă achiziţie, urmată de o interiorizare,

care duce la o modificare, observabilă prin intermediul
unor rezultate”.
4. Învăţarea eficientă
Caracteristici:
 activă
 orientată spre scop
 duce la rezultate măsurabile

Instrumente:
 gândirea critică (ajută orientarea în lumea alternativelor
posibile)
 provoacă acţiune
 determină reflecţie

Strategii metacognitive :
 controlul învăţării – alegerea, planificarea a ceea ce este de
făcut
 monitorizează învăţarea
 asigură “învăţarea cum să înveţi”
 Autodiagnoza pentru învăţare

 La cursuri, sunt atent la explicaţii

 La cursuri, mă plictisesc
 Dacă nu înţeleg, întreb
 Îmi place să fiu prezent la cursuri
 Mă adaptez la stilul de predare
 Mă simt bine în anul meu
 Îmi place să mă pregătesc în timpul semestrului
 La eşecuri, îmi pierd motivaţia pentru învăţare
 Îmi place să studiez bibliografia propusă
 Sunt receptiv la cursul publicat al profesorului
 Caut idei originale
 Prefer prezentarea PP
 De ce învăţ?
 Să găsesc explicaţii pentru toate
 Să câştig mai uşor
 Să fie părinţii mulţumiţi de mine
 Nu vreau să-i dezamăgesc pe ceilalţi
 Să fiu valoros în societate
 Îmi place să mi se recunoască meritele (orgoliu)
 Este interesant şi motivant
 5. Stilul de învăţare
1. După modalitatea senzorială predominantă
 Auditiv:
 învaţă cu voce tare
 învaţă din explicaţiile profesorului
 este eficient în discuţiile de grup
 Vizual:
 învaţă prin text scris, sublinieri, ilustraţii, scheme, imagini, diagrame
 recitirea/rescrierea materialului sunt metodele de fixare.
 Kinestezic:
 învaţă prin experimentare, scanarea textului, folosesc markere
colarate, desenează în timpul audierii cursurilor
 învaţă din situaţiile în care poate să experimenteze
 lipsa de activitate determină agitaţie, fiind etichetat drept copil
tulburări de comportament
 Stilul tactil:
 are nevoie să se implice fizic în activitatea de învăţare
 se exprimă folosind mişcarea mâinilor şi comunicarea nonverbală.
2. Stilul cognitiv

 Stilul global
 viziune de ansamblu asupra textului
 identificarea ideilor principale, a cuvintelor-cheie şi a
rezumatului care oferă perspectiva de ansamblu.

 Stilul analitc
 împărţirea textului în părţi componente
 prezentate pas cu pas şi în ordine logică
 utilizarea sublinierii şi a fragmentării textului
 fixarea unor idei pe măsura citirii textului
 şi refacerea la urmă a întregii structuri.
 6. Condiţii optime de învăţare
ORGANIZAREA
 Mediul: spaţiul (lumina, liniştea)
 Timpul: planificare, pauze
 Unităţile de învăţare: învăţarea în doze mai mici şi apoi majorate
MIJLOACELE ÎNVĂŢĂRII (externe, planşe, machete, cd)

STRATEGII:
 Asimilarea (audierea, observarea, elaborarea, schiţarea)
 Condensarea (în propoziţie, rezumat, imagine)
 Îmbogăţirea conţinutului
 Reducerea anxietăţii (stresul şi situaţii dramatice, determinate de
examen)
 Controlul învăţării (autocontrol, repetarea cu voce tare, rezumarea, alţii
ascultă)
TULBURĂRI ALE ÎNVĂŢĂRII
 Surse externe şi surse interne
 Gândul în altă parte
 Problematică grea sau prea uşoară
 Demotivarea
 Atenţia desconcentrată
 Dificultăţi de relaţionare
 PRINCIPII PENTRU
MANAGEMENTUL TIMPULUI
 Identificaţi cea mai bună perioadă pentru a învăţa

 Învăţaţi subiecte mai dificile la început

 Alternaţi perioadele de învăţare cu cele de pauză

 Asiguraţi-vă condiţii care facilitează învăţarea

 Alocaţi timp pentru nevoi personale (alimentaţie,

odihnă)

 Acordaţi-vă timp pentru relaxare şi activităţi

sociale

 Combinaţi conţinutul activităţilor

 NU UITAŢI
 Stabiliţi care sunt priorităţile

 Organizaţi-vă programul

 Elaboraţi un orar săptămânal

 Identificaţi angajamentele personale şi sociale

 Alocaţi adecvat timpul liber

 Asiguraţi-vă flexibilitatea necesară a programului stabilit

 Afişaţi-vă programul

 Asiguraţi-vă de varietatea şi echilibrul programului de lucru stabilit

 Relaxaţi-vă, dacă aţi reuşit să vă organizaţi!

 3. TEORII ALE INVATARII
 1. Teorii asociationiste (Thorndike, Pavlov)
 2. Teoria psihogenezei operaţiilor intelectuale
(Piaget)
 3. Teoria genetic-cognitiva (Bruner)
 4. Teoria cumulativ-ierarhica (Gagne)
 5. Teoria comprehensiva a invatarii scolare
(Ausubel si Robinson)
 Întrebări esenţiale legate de
teoriile învăţării
 Care sunt limitele invatarii (capacitatea celui ce învaţă)?

 Care este rolul practicii (al exerciţiului)?

 În ce măsură este necesară motivaţia (stimulente,

recompensa, sancţiunea)?

 Care este locul intuiţiei şi înţelegerii?

 Învăţarea dintr-un domeniu este un suport pentru învăţarea

în alt domeniu?

 Ce se întâmplă în procesul de memorare şi de uitare (efect

al lipsei de exersare)
 1. Teorii asociationiste
Thorndike răspunde la cele 6 probleme ale învățării:

 Capacitatea: (cuiva) depinde de numărul de conexiuni şi accesibilitatea

lor

 Practica: repetarea situaţiilor nu modifică legăturile fără recompensă

 Motivaţia: recompensa acţionează direct asupra legăturilor

 Înţelegerea: prin construirea unui corp de legături corespunzătoare

 Transferul: reacţia subiectului la situaţii noi are la bază aplicarea

analogiei

 Uitarea: da, prin lipsa de practică, a neutilizării

PAVLOV- condiţionarea clasică
Fiziolog rus (1849-1936) - cercetări privind reflexe condiţionate

 Învăţarea presupune formarea unor reflexe condiţionate (excitaţia şi

inhibiţia)

 Capacitatea: organismul poate sa-şi formeze reflexe condiţionate

 Practica: RC - dobândite prin repetare

 Motivaţia: RC au la bază motivaţie primară, biologica

 Înţelegerea: evitarea factorilor subiectivi

 Transferul: rezultat al generalizării stimulilor

 Uitarea: nu se păstrează
Experimentul lui Pavlov
2. Teoria psihogenezei cunoştinţelor şi
operaţiilor mintale (Piaget, 1886-1980)

 Spre supravieţuire, orice individ se adaptează prin:

 asimilarea – înţelegerea a ceva pe baza a ceea ce ştii
 acomodarea – modificarea schemelor mintale pentru a
corespunde noilor situaţii; râvna spre un permanent
echilibru.

 Intelectul acţionează prin scheme (reprezentarea

internă a unor acţiuni fizice) şi operaţii (structură
mintală de nivel superior)
Stadii ale dezvoltării intelectului
 Gândirea senzorio-motorii (0-2 ani)
 Gândirea preoperatorie (2-7 ani)
 Operaţiile concrete (7-11/12 ani)
 Operaţiilor formale (peste 11/12 ani)

Deci: Învăţarea presupune un anumit nivel de dezvoltare intelectuală, adică să se

acomodeze, să asimileze idei noi, adică scheme şi operaţii intelectuale disponibile
 3. Teoria genetic- cognitivă
Bruner, 1915
 “Dezvoltarea intelectuală este dependentă de factori
socio-culturali care-i oferă omului mijloacele de
acţiune, reprezentare, de simbolizare şi comunicare”

 Învăţarea este modul de a fi al omului

 Prezintă posibilitatea cunoaşterii lumii în trei modalităţi

aflate în relaţie reciprocă:
 Modalitatea activă (acţiune, manipularea obiectului)
 Iconică (capacitatea de a reprezenta mediul prin imagini
mintale, vizuale, auditive, tactile)
 Simbolică (reprezentarea mediului extern prin simboluri,
cuvinte, formule)
4. Învăţarea cumulativ-ierarhică
(Gagne, 1975)
 Învăţarea: “modificare a dispoziţiei sau capacităţii
umane, care poate fi menţinută şi care nu poate fi
atribuită procesului de creştere” (maturizare)

 Producerea Î este dovedită de comportament

 Are caracter situaţional.

 CONDIŢII
 Interne (capacităţi pe care le posedă individul)
 Externe (independente de cel care învaţă).
Distingând 8 tipuri de învăţare de complexitate crescândă, astfel încât
o învăţare mai complexă presupune realizarea prealabilă a
celorlalte moduri mai simple:
 învăţarea de semnale (conform teoriei lui Pavlov) – sugarul îşi
recunoaşte mama după imaginea ei vizuală, nu doar după voce
 învăţarea stimul-răspuns (conform teoriei lui Thorndike) – sugarul
învaţă să-şi ţină singur biberonul iar la un anumit stimul poate
înlocui o mişcare cu alta
 înlănţuirea de mişcări - când învăţăm o serie de mişcări, fiecare
mişcare o declanşează pe următoarea (înnotul, scrisul etc.)
 asociaţii verbale, foarte complexe, implicate în vorbire – aici
intervine şi procesul de codificare
 învăţarea prin discriminare se realizează când facem distincţii fine
(deosebirea între două insecte)
 învăţarea conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele, aplicându-
le exact în cazurile adecvate
 învăţarea regulilor, a legilor, formulelor matematice, a noţiunilor
abstracte
 rezolvarea de probleme, constituie tipul de învăţare cel mai
complicat care presupune combinarea regulilor cunoscute pentru a
soluţiona situaţii şi probleme noi.
5. Teoria comprehensiva a invatarii
scolare (Ausubel si Robinson,
1980)

 Autorii fac mai întâi o referire la dimensiunile

învăţării umane pe două axe de opoziţie:

axa învăţare prin receptare – învăţare prin descoperire;

axa învăţare mecanică – învăţare conştientă

Forme concrete de învăţare conştientă

 1. Învăţarea prin reprezentare

 2. Învăţarea noţiunilor (învăţarea prin însuşirea

noţiunilor)

 3. Învăţarea bazată pe însuşirea propoziţiilor

(judecăţi care exprimă relaţia dintre conţinutul
noţiunilor)

 4. Învăţarea pe bază de descoperire (rezolvarea de

probleme şi rezolvarea creativă de probleme)
Adaptarea acestor tipuri de învăţare la schema obiectivelor stabilite
prin taxonomia lui Bloom:

 6. evaluarea – nu se manifestă

 5. Sinteza – rezolvare creativă de probleme

 4. Analiza – rezolvare de probleme

 3. Aplicarea - e posibil să se treacă la învăţarea prin descoperire

 2. Înţelegerea – învăţare prin receptare

 1. Achiziţia informaţiei – învăţare prin receptare (poate să fie

mecanică)