Tema 3.

Instrumente și aparate de măsurare a

masei, a volumului, densității, pH-metru

Subiecte temei

1. Generalități. Instrumente de cântărit mecanice (balanțele

analitice, balanțele tehnice și balanța romana)
2. Generalități. Aparate de laborator din sticla sau plastic. Masuri
speciale.
3. Schema simplificata a unui pH-metru. Factorii care
influențează in mod direct măsurarea pH-ului (soluțiile tampon,
calibrarea, temperatura). Măsurarea pH-ului. Legarea
electrodului. Construcția electrodului clasic și a celui de
referința; electrozi combinați.
1. Generalități. Instrumente de cântărit mecanice
(balanțele analitice, balanțele tehnice și balanța
romana).
            Masa este o mărime fizica fundamentala, scalara, care
măsoară proprietatea materiei de a fi inerta si de a provoca un câmp
gravitațional.
       Operațiunea de masurare a masei se numește cîntătire iar
mijloacele de masurare se numesc aparate de cîntărit.
Unitatea de măsura in S.I. este kg(care este o unitate de măsura
fundamentala).
Clasificarea instrumetelor de cîntărit
a) După modul de efectuare a cîntăririlor:
 manuale;
 semiautomate;
 autimate.
b) După numarul de pârghiii utilizate:
 instrumente cu o pârghie, numite balanțe, care pot fi cu brațe egale sau
inegale
 instrumente cu mai multe pârghiii numite bascule, la care brațele
pârghiilor sunt în general inegale.
c) După modul de instalare:
 fixe
 transportabile
 Aparate de cantarit Utilizare
Transmiterea unitatii de masa si
Balanta etalon
verificarea greutatilor de lucru.
In laboratoare si cercetare.
Balanta analitica
Gama de masurare 2-200g.
Cantariri de precizie mai scazuta
Balanța Balanta tehnica
in depozite, ateliere.
Masurarea unor mase cuprinse
Balanta compusa
intre 2 si 20 kg.
Cantarirea marfurilor si a
Balanta romana
persoanelor.
Bascula Cantarirea marfurilor cu mase
Bascula electronica mari.
Bascula romana Cantarirea statica a marfurilor.
Cantarirea materialelor
Aparate de cantarit automate
granulate.
A. Mijloace de cântărire mecanice
       1. Balante etalon
-utilizate pentru transmiterea unității de masa si
 pentru verificarea maselor;
-pentru a evita influenta oricărui factor de mediu,
 balanțele etalon sunt ținute in incinte închise si
 sunt acționate de la distanta prin intermediul
 unei mașini mecanice
Balanța analitica
   
-utilizate in laboratoare, in activitatea didactica si de cercetare
-domeniul de măsurare este cuprins intre 2 si 200 g
-cântărirea se face prin echilibrarea masei de cântărit cu masuri
echivalente
-oscilațiile balanței sunt echilibrate de amortizoare
-balanța analitica este închisa într-o carcasă iar greutățile adiționale
sunt acționate mecanic.
Elemente componente:
1-suport
2-parghie                              
3-coloana                             
4-talere
5-paftale
6-vergele de legatura Figura 2.Balanța
analitica
Balanta tehnica
Este tot o balanta simpla, utilizata la cântăriri curente, cu precizie redusa;
Se verifica la funcționarea in gol si la încărcare cu 10% si 100% din sarcina
maxima;
Este incomoda la utilizări frecvente, deoarece talerele sunt plasate sub
parghie, ceea ce le face uneori de neutilizat.
Fig 1.10. - Balante tehnice 1-suport; 2-parghie; 3-coloana; 4-talere;
5- paftale; 6-vergele de legatura; 7-buton de actionare a dispozitivului de
izolare.
.
Balanta compusa
Are talerele atezate deasupra parghiilor si trei puncte de incarcare, deci
sprijinul se face pe trei cutite;Se utilizeaza cel mai des in activitatea de
cantarire;
Verificarea se face verificand indicatiile in gol si apoi in incarcare cu 10% si
100%, din sarcina maxima, utilizand greutati etalon.

1-talere; 2-parghie de cantarire  cu brate inegale; 3-cutite duble de sarcina; 4-

cutite de legatura; 5-parghire ajutatoare

Fig.1.11. -  Balanta compusa

1-talere;
2-parghie de cantarire  cu brate inegale;
3-cutite duble de sarcina;
4-cutite de legatura;
5-parghire ajutatoare
Bascule zecimale
            Sunt instrumente de cantarit cu mai multe parghii inegale, folosite la
cantarirea maselor de ordinul sutelor de kg.
Cantarirea se face la un raport egal cu 1/10, intre greutatile asezate pe platan si
masa de cantarit.Se construiesc pentru sarcini maxime de 50; 100; 200 si 500 kg.
Se verifica sensibilitatea (incarcare cu greutati egale cu eroarea tolerata), justetea
la sarcina maxima (cu sarcina maxima) si comportarea la suprasarcina (cu sarcina
cu 30% mai mare ca cea maxima).  Dupa 30 min. in suprasarcina se verifica
pernitele. 
                     
Fig.1.12 -  Bascule zecimale
1-postament 2-platforma; 3-parghie de sarcina; 4-parghia principala; 5-platanul
pentru greutati; 6-dispozitiv de echilibrare
Bascule romane

Servesc la cantarirea unor mase mai mari de 500 kg, pana la

200000 kg.
Nu utilizeaza greutati de lucru, constructia bazandu-se pe
utilizarea parghiilor cu brate inegale.
Echilibrarea sarcinilor de cantarit se face prin deplasarea unor
greutati constante, numite cursoare, de-a lungul unor brate cu
diviziuni.
Bascule romane obisnuite
Au acelasi principiu de functionare ca
toate basculele romane, diferind de
acestea atat prin sarcina maxima (100,
200, 500, 1000, 2000 kg), cat si din punct
de vedere constructiv.
Se fabrica in diferite variante, functie de
destinatie (pentru vite, cu palnie,
forestiere, cu format masa, suspendate).
Verificarea se face la suprasarcina, in gol
si la 10% din sarcina maxima.
1-postament; Fig.1.13. -  Bascula
2-platforma; romana
3-parghie mare gradata;
4-parghie mica gradata;
5-dispozitiv de echilibrare
8.Balante  semiautomate  cu cantar
Cantarirea se face automat, operatorul efectuind numai
incarcarea-descarcarea si citirea.
Sistemul de parghii este asemanator cu cel al altor balante, cu
deosebirea ca are o rezistenta mai mare.
Dispozitivul de incarcare are rolul de a transforma miscarea
verticala a platanului in miscare de rotatie a acului indicator.
Acest lucru este realizat cu ajutorul unor parghii de ordinul I,
cu doua cutite (unul de sprijin pentru parghie si unul de
sarcina).
1-talere; 2-cadran; 3-ac indicator.
Fig.  1.14. -  Balante  semiautomate  cu cantar
9.Mijloace de cantarire electromecanice
Sunt mijloace de masurare a masei care se caracterizeaza prin dimensiuni muci,
constructii robuste si manipulare usoara, avand avantajul ca afitesza si
inregitreaza rezultatele, precum si ca prelucreaza aceste rezultate in unele
situatii.

Fig.1.15. -  Cintar electromecanic

Fig.1.15. -  Cintar
electromecanic
Elemente componente:
1-suport
2-parghie                              
3-coloana                             
4-talere
5-paftale
6-vergele de legatura
7-buton pentru actionarea dispozitivului de izolare        
-utilizate la cantariri curente, de precizie redusa
-se verifica la functionarea in gol si la incaracarea cu 10% si 100%
din sarcian maxima
-balantele tehnice sunt incomode la utilizari frecvente deoarece
talerele sunt plasate sub pîrghie, ceea ce la face uneori de
neutilizat.

Fig.3 Balanța tehnica

Balanțe compuse
Elemente componente:
1-talere
2-parghie de cântărire cu brațe egale
3-cutite duble de sarcini
4-cutite de legătura
5-parghie ajutătoare
-au talerele așezate deasupra pârghiilor si trei puncte de
încărcare, in consecința sprijinul se face pe trei cuțite
-aceste balanțe sunt cele mai des utilizate in
activități curente  de cele mai cunoscute sunt balantele tip A,
numite si balante Beranger, dupa numele inventatorului.
 Balante romane

aparate de cântarit utilizate în piete, pentru cântarirea legumelor si fructelor.

au o singura parghie cu brate inegale.
pe bratul scurt se suspenda
corpul de cantarit, iar pe cel
lung se culiseaza un cilindru
metalic de masa constanta,
care se numeste cursor sau
greutate romana.
 
 Bascule romane

-aparate de cântarit montate deasupra solului

utilizate la cântarirea materialelor în comert,
industrie, transporturi si agricultura.
-echilibrarea sarcinilor de cantarit se face prin
deplasarea unor greutati constante, numite
cursoare sau romane, de-a lungul unor brate
cu diviziuni.
 Balante semiautomate cu cadran

aparate de cântarit utilizate pentru cântarirea

comerciala a produselor alimentare.
cantarirea se face automat prin citirea
indicatiilor.
dispozitivul de inclinare
are rolul de a transforma
miscarea verticala a
platanului in miscare de
rotatie a acului indicator.
 Mijloace de cantarire electromecanice

au dimensiuni mici, constructii robuste, manipulare usoara.

prezinta avantajul ca afiseaza si inregistreaza rezultatele,
precum si in, unele situatii, prelucreaza aceste rezultate.
sunt folosite pentru cântarirea produselor alimentare si
calcularea pretului de plata
1. Generalități. Aparate de laborator din sticla sau plastic.
Masuri speciale.

Prin volum se înţelege spaţiul pe care îl ocupă un corp. Din punct

de vedere a stării de agregare a corpurilor se pot identifica volume bine
definite (în cazul corpurilor solide) şi volume care pot fi într-o continuă
modificare (în cazul gazelor care sunt tecute dintr-un recipient în altul).
In cazul corpurilor solide, acestea prezintă un volum bine definit.
Materiile prime solide poroase sau granulare când sunt transportate în
vrac vor avea un volum diferit de volumul recipientului care le
transportă, datorită volumului porilor sau a formelor neregulate a lor ce
permite formarea de goluri între particulele învecinate.
 La lichide, datorită forţelor moleculare care apar, acestea tind să
formeze la separaţia dintre ele şi starea gazoasă o suprafaţă netedă
iar cu în cazul contactului cu corpurile solide, lichidele iau forma
suprafeţei care le conţine.
Gazele, datorită forţelor moleculare foarte slabe tind să ocupe
întreg spaţiul care le stă la dispoziţie şi implicit tot volumul acestui
spaţiu.
Măsurarea volumelor se poate face cu:
aparate şi măsuri pentru determinarea volumului lichidelor, gazelor;
instalaţii pentru carburanţi, materii prime semisolide, paste,
produse cu vâscozitate mare.
1. Aparate de laborator din sticlă sau plastic

Aparatura de laborator din sticlă sau plastic este o aparatură de precizie

ridicată fiind ușor de manevrat şi utilizat. în cazul aparaturii din sticlă, pentru a
corespunde scopului pentru care a fost construită, aceasta trebuie să
îndeplinească anumite condiții:

 sticla să fie incoloră;

 să nu prezinte defecte;

 să fie rezistentă la coroziune (sticlă reactiv), șocuri termice şi să aibă

tensiuni interne mici;

 dopurile să fie etanşe;

 robinetele să aibă o rezistență îndelungată la uzură şi coroziune;

 inscripţionările să reziste în timp şi la acţiunea diferitelor produse acide,

bazice, corozive etc.
 Utilizarea plasticului la anumite aparate de laborator presupune
folosirea următoarelor materiale: polipropilenă (PP),
polimetilpentan (PMP) care sunt rezistente la autoclavare şi
copolimer stiren-acrilonitril (SAN). Condiţiile pe care trebuie sa le
îndeplinească aceste materiale sunt:

* rezistenţă la temperatura de autoclavare (~ 121 °C);

* rezistență chimică;

* gradații în relief care uşurează citirea;

* stabile Ia temperaturi joase {-190 °C);

■ igienizarea la temperaturi de maxim 60 °C pentru păstrarea

marcajelor.
 Cilindri gradați - se pot confecționa atât din sticlă cât și din
plastic (PP, PMP, SAN); măsoară volume de 5. 10. 25. 50. 250.
500. 1000. 2000 ml (fig. 11.2).
Verificarea capacității cilindrilor se face prin metoda
volumetrică sau metoda gravimetrică.
 Baloane cotate; pot fi cu dop sau fără dop (fig. 11.3). Acestea măsoară
volume mari cu precizie crescută, fiind de următoarele capacități: 25, 50, 100,
200, 250, 500, 1000, 2000 ml. Din punct de vedere al măsurării, aceste
baloane pot fi de golire sau de umplere.
Baloanele se pot verifica ca şi cilindrii prin metoda gravimetrică sau prin
metoda volumetrică.

Fig. 11.3 Baloane cotate: a- fără dop: b-cu

dop
 Pipete: (fig. 11,4) sunt măsuri din sticlă utilizate pentru
măsurarea cantităţilor mici de lichid. în funcţie de volumul
măsurat, pipetele se clasifică în pipete şi micropipete. Volumul
măsurat se exprimă în volumul golit la temperatura de 20 °C.
Volumul pipetelor poate fi: 1, 2, 5, 10, 20, 25, 50, 100 ml.
Volumul micro pipetelor este de: 0,005; 0,01; 0,02; 05; 0,1; 0,2;
0,5 ml.
Pipetele pot fi de umplere (cu reper) sau de umplere şi golire
(cu scară gradată). Verificarea capacității pipetelor se face prin
metoda volumetrică și gravimetrică. O altă verificare a pipetelor
constă în determinarea timpului de scurgere.
 Pipete de laborator
Micropipeta automata

Pipeta gradata
 Biurete: sunt folosite în laborator pentru determinarea
volumelor mici de lichide prin golire. Biuretele, la fel ca şi pipetele
se împart în biurete şi microbiurete. Volumul biuretelor este de 10,
25, 50, 100, 200, 250 ml; volumul microbiuretelor este de 1, 2, 5 ml.
Constructiv, biuretele se clasifică în: biurete simple, biurete cu
bulă, microbiurete şi biurete automate. Fiecare dintre aceste prezintă
o serie de particularităţi: cele cu bulă au la partea superioară un
balon pe post de rezervor; unele pot avea sau nu robinet la capătul
inferior; biuretele automate sunt prevăzute cu un dispozitiv de
preaplin amplasat la partea superioară care asigură scurgerea
surplusului de lichid aspirat prin tubul lateral. Biuretele se verifică
prin metoda gravimetrică.
Biurete cu bula
Microbiurete

Biurete automate
3. Schema simplificata a unui pH-metru. Factorii care influențează in mod direct
măsurarea pH-ului (soluțiile tampon, calibrarea, temperatura). Măsurarea pH-
ului.

pH-ul introdus in stiinta

     Scala pH-ului a fost repede acceptata de comunitatea cercetatorilor
biochimisti.I n mare parte datorita chimistului german Leonor Michaelis (1875-
1949), care a publicat o carte  in 1914  despre concentratia ionica a
hidrogenului. Folosirea pH-ului devine si mai raspandita in 1935 ,cand
Arnold Beckman dezvolta si vinde  un pH-metru simplu portabil.
      Literele pH  sunt abrevierea pentru” pondus hydrogeni”( tradus potential
hidrogenic) insemnand ca  putarea hidrogenului ca aciditate este cauzata de
predominanta ionilor de hidrogen(H+). Dr. Sørensen este descoperitorul
conceptului modern de pH.
     In scrierile originale ale lui Sorensen ,pH este scris PH. In
accord cu Dictionarul limbii engleze moderne Oxford ,notatia
moderna “pH” a fost prima data adoptata in  1920 de
W.M.Clark din motive tipografice.
    Definitia pH-ului foloseste concentratia ionilor de hydrogen.
    Scala pH-ului este o masura a tariei aciditatii si
bazicitatii.Este definite pe o scara logaritmica folosind
concentratia molara a ionului hidroniu in solutie.
pH este definit:   pH = - log( [H3O+] )

Apa pura se auto ionizeaza pentru a produce concentratii egale

de hidroniu si ioni hidroxid.
 Notiunea de pH a fost introdusa de Sorensen in anul 1909 sub
denumirea de exponent de hidrogen si a devenit familiara tuturor
specialistilor chimisti si biochimisti, semnificatia ei ramanand insa si
in prezent un subiect controversat.
                Datorita unor inconveniente de ordin experimental al
metodelor de determinare al pH-ului, s-a cazut de acord ca notiunea
de pH sa fie definita pur experimental, in functie de metoda de
masurare.
Diversitatea metodelor de determinare a pH-ului si alegerea, dintre
acestea, a celei mai adecvate, in functie de domeniul de lucru si de
scopul urmarit, pun de asemenea la incercare pe experimentator si pe
chimist.
               
 In multe procese de productie se folosesc solutii de apa din
diferite substante care au o reactie neutra, acida sau alcalina.
Gradul de aciditate sau alcalinitate a acestor solutii se
caracterizeaza prin marimea curentului numit indicator de
concentratie activa a ionilor de hidrogen, notat pH.
                Gradul de aciditate sau alcalinitate reprezinta unul dintre
indicii cei mai importanti ai solutiilor ce intervin in procesele de
fabricatie cu caracter chimic, masura sa fiind data de concentratia
ionilor de hidrogen.
                Prin definitie, potentialul de hidrogen este
pH= -log CH+
Pentru apa pura, la temperatura de 25°C, pH= 7. Gama uzuala de
valori pentru pH este 1…14, valorile 1…7 corespund solutiilor
acide, iar valorile 7…14 corespund solutiilor bazice.
                Valoarea pH-ului este utilizata, in general, pentru a
indica proprietatile acide sau bazice ale unor medii lichide.
                La concentratii mari a ionilor de hidrogen solutia are
proprietatile acidului, iar la concentratii mici solutia are
proprietati alcaline. La variatia concentratiei ionilor de hidrogen
de la proprietati minimale la proprietati maximale, solutia se
schimba de la un caracter  puternic alcalin pana la un caracter
puternic acid.
Pentru notarea marimi concentratiei marimilor de hidrogen care
caracterizeaza proprietatile solutiilor exista o scala speciala si
anume scala pH. Fiecare numar al acestei scale se determina din
numarul ionilor de hidrogen continuti in solutie, cifrele scalei
sunt logaritm zecimal negativ a concentratiei ionilor activi de
hidrogen.
                Punctul central al scalei este pH=7, acest numar
corespunde reactiei neutre si proprietatilor neutre ale solutiei. In
practica pH=7 este apa chimic pura.
                Punctele scalei cu valori mai mari de 7 corespund
solutiei care are proprietati alcaline, iar cele mai mici de 7
corespund solutieiilor cu caracter acid.                        
Cresterea pH-ului intr-o solutie, corespunde micsorari
concentratie ionilor de didrogen in ea, intrucat la variatia pH-ului
cu o unitate ionii de hidrogen se schimba de 10 ori, cu doua
unitati de 100 de ori, etc.
                In solutiile care se intalnesc in practica pH-ul de obicei
nu este sub 2 si peste 10. Dar exista acizi concentrati, la care pH-
ul poate scadea pana la -2, iar la solutiile alcaline concentrare ,
pH-ul poate fi mai mare de 15.
                Pentru a intelege caracteristica statica a unui proces de
neutralizare este necesar sa se cunoasca unele aspecte esentiale
privind ionizarea solutiilor acide si bazice.
Indicatorii universali
  Se stie ca o solutie acida sau bazica se poate recunoaste cu
ajutorul indicatorilor,substante care isi schimba culoarea,dupa
valoarea ph-ului solutiei cu care vin in contact.In afara de
indicatorii obisnuiti care se folosesc individual,in functie de
domenuil ph-ului urmarit in industrie se mai folosesc solutii sau
hartii indicatoare de ph universale.Indicatorii universali sunt
amestecuri de doi sau mai multi indicatori,care capata nuante
diferite in functie de ph,fiecare dintre indicatori virand in domeniul
sau (schimbarea culorii se afla in stransa legatura cu acceptarea sau
cedarea de protoni)
Hartia indicatoare
l      O metoda mai putin precisa,dar la indemana tuturor,este determinarea cu
ajutorul hartiilor indicatoare.Acestea sunt niste fasii de hartie de filtru
imbibate cu un indicator oarecare,o substanta care la o anumita valoare de
pH este capabila sa-si schimbe culoarea.
l      Cand un chimist vrea sa neutralizeze un acid adauga turnesol,solutia
capata culoarea rosie(devine baza)iar mai apoi culoarea se va transforma in
violet(solutia devine neutra)
l      Hartia indicatoare este folosita si in laboratoare pentru a determina acizii
si bazele.Acizii transforma hartia albastra in rosu iar bazele pe cea rosie in
albastru(solutiile neutre nu isi schimba culoarea).Vopseaua care coloreaza
aceste hartii se numeste “litmus”si provine de la plantele numite licheni.
(traiesc in abundenta in Olanda) 
Solutii tampon

 Pentru a se face acordul intre electrozi si pH-metru este

necesara o calibrare. In acest scop trebuie folosita o solutie cu
un pH cunoscut exact. Astfel de solutii se numesc solutii
tampon.
Reactivii folositi la prepararea solutiilor tampon trebuie sa fie
foarte pure si stabile, valorile pH-ului sa fie bine stabile, iar
potentialul jonctiunii lichide trebuie sa fie de acelasi ordin de
marime cu cel al solutiei de determinat.
Jonctiune*=legatura,locul unde se realizeaza legatura(zona
de contact intre doua regiuni cu mecanisme diferite)
PH-metrul           
  Un pH-metru masoara diferenta de potential intre doi electrozi (in mV) si
apoi converteste in unitati de pH Pentru a obtine o masurare corecta, semnalul
de intrare al amplificatorului si circuitul convertorului trebuie sa indeplineasca
anumite cerinte. Principiul constructiv al unui pH-metru este redat in
urmatoarea schema.
  Folosirea electrozilor indicatori cu membrană selectivă, a căror rezistenţă
electrică este foarte mare, a impus folosirea unor potenţiometre electronice,
foarte sensibile la variaţii mici de potenţial. Potenţiometrele electronice permit
măsurarea potenţialului electrodului indicator în proba de analizat sau
măsurarea concentraţiei unei anumite specii ionice faţă de care electrodul
indicator este reversibil.
METODE DE MASURARE A pH-ULUI
                Metodele electrometrice de masurare a pH-ului se
bazeaza pe diferenta de potential care apare intre un electrod
metalic cufundat intr-o solutie care contine ionii sai si solutia
respectiva, diferenta de potential, care depinde de concentratia
acestor ioni si temperatura.
                La suprafata de contact dintre electrodul metalic si
solutia care contine ionii acelui metal (sau intre doua solutii de
concentratii ionice diferite,dintre care una este cunoscuta iar
cealalta necunoscuta, separate printr-un perete semipermeabil)
apare diferenta de potential care este dependenta de activitatea
ionica, respectiv de concentratia solutiei necunoscute.prin
masurarea diferentei de potential se poate determina deci,
concentratia solutiei necunoscute in conformitate cu relatia lui
Nernst:
pH-ul si viata sanatoasa 
  
Toate procesele vitale din organism se desfaşoară la valori
exacte ale pH-ului. Caracterul acid sau bazic al unei solutii poate
fi pus in evidenţa folosind indicatori acido-bazici numiţi si
indicatori de pH. Un indicator de pH este o substanţă care are o
anumita culoare când se găseşte in forma sa de acid, şi o altă
culoare , diferită, când se găseşte in formă de bază conjugată. 
In organismul animal precum şi în organismul omului, multe
dintre reacţiile chimice sunt extrem de sensibile la pH-ul mediului
de reacţie. Pentru menţinerea constantă a pH-ului in mediul
intern, organismul uman foloseşte ca mecanisme funcţionale:
·        Neutralizarea acizilor şi a bazelor de către soluţii
tampon
·        Eliminarea renală a excesului de acizi
·        Eliminarea functională a dioxidului de carbon, cel mai
frecvent produs de metabolism.
 Sângele uman are pH-ul cuprins între 7,38-7,52. Prin urmare  el este uşor
bazic şi numai in aceste condiţii celulele sângelui işi pot indeplini funcţiile lor.
Dacǎ valoarea pH-ului sângelui nu se incadreazǎ în intervalul amintit existǎ
riscul morţii:
·        Prin comǎ, dacǎ pH-ul este mai mic de 7; Prin tetanizare, dacǎ pH-ul
este mai mare de 7,8 (tetanie contracţii puternice involuntare ale muşchilor).
           Rinichiul este un organ cu rol foarte important în reglarea pH-ului.
pH-ul urinei are valori normale intre 4,5-8. Aceastǎ „plajǎ” relativ largǎ a
valorii pH-ului depinde de modul în care rinichiul eliminǎ excesul de aciditate
sau bazicitate din sânge (valoarea normalǎ a pH-ului urinei este de 6,2). pH-ul
urinei variazǎ în funcţie de alimentaţie; este acid, în cazul alimentaţiei bogate în
carne, şi bazic, în cazul unui regim vegetarian.
          Stomacul  este un organ care prezinta secreţii foarte acide (pH~1)
valoarea aceasta scazutǎ a pH-ului fiind legatǎ de funcţiile sale digestive.În
Stomacul  este un organ care prezinta secreţii foarte acide (pH~1) valoarea aceasta
scazutǎ a pH-ului fiind legatǎ de funcţiile sale digestive.În timpul digestiei, alimentele
sunt prelucrate şi cu ajutorul bilei şi a sucului pancreatic (pH≈1) .Arsurile pe care
le simţim uneori în stomac se datoresc creşterii aciditǎţii.
Aparate de măsurat PH-lui
Ph- metru portativ pentru carne