Contaminantii alimentari

1. Contaminanti chimici
2. Contaminanti fizici
3. Contaminanti microbiologici
 Contaminantii alimentari

• Legislatia privind contaminantii stabileste:

– Niveluri maxime reziduale admise (MRL)
– Prelevare si conservare probe
– Modalitati de analiza
 ANALIZA CONTAMINANTILOR

• Laboratoare acreditate prin ISO 17025

• Cerinte:
• Implementarea ISO 17025
• Manualul Calitatii
• Proceduri generale
• Proceduri de incercare
• Proceduri suport
 Manualul Calitatii
• Prezentul Manual al Calităţii, cod MC-LICSA:
• - descrie în mod fidel şi sintetic sistemul calităţii din Laboratorul de
Încercări pentru Calitatea şi Siguranţa Alimentelor din USAMV Cluj.

• - enunţă politica şi obiectivele calităţii, exprimate de conducerea la cel mai

înalt nivel şi de conducerea laboratorului.

• - face referiri la procedurile generale privind cerinţele de management şi

cerinţele tehnice, proceduri documentate în concordanţă cu prevederile SR
EN ISO / CEI 17025:2005 şi ISO 15189 : 2003.

• - foloseşte sistemul de management pentru dobândirea recunoaşterii la

nivel naţional şi internaţional, atragerea clienţilor şi obţinerea acreditării
RENAR prin demonstrarea conformităţii sistemului de management din
domeniul încercărilor cu cerinţele:
• referenţialului SR EN ISO / CEI 17025:2005;
• clientului;
• autorităţilor de reglementare,
• organismului de acreditare.
 MANUALUL CALITĂŢII
COD MC - LICSA
• 0. Evidenţa aprobărilor şi reviziilor
• Scop şi domeniu de aplicare
• Documente de referinţă
• Terminologie şi abrevieri
• Cerinţe privind managementul
– Organizare
– Sistemul calităţii
– Controlul documentelor
– Analiza comenzii, ofertei şi a contractului
– Subcontractarea încercărilor
– Aprovizionarea cu servicii, echipamente şi materiale
– Servicii către clienţi şi satisfacţia clienţilor
– Reclamaţii
– Controlul încercărilor neconforme
– Acţiuni corective şi preventive
– Controlul înregistrărilor
– Audituri interne
– Analize efectuate de management
– Gestionarea datelor / înregistrărilor pe suport informatic
 MANUALUL CALITĂŢII
COD MC - LICSA
• 5. Cerinţe tehnice
• 5.1 Generalităţi
• 5.2 Personal şi instruire
• 5.3 Spaţii şi condiţii de mediu
• 5.4 Metode de încercare şi validarea metodei
• 5.5 Echipamente
• 5.6 Trasabilitatea măsurării
• 5.7 Prelevarea obiectelor de încercare
• 5.8 Manipularea obiectelor de încercare
• 5.9 Asigurarea calităţii rezultatelor încercărilor şi
comparaţiile interlaboratoare
• 5.10 Raportarea rezultatelor
 MANUALUL CALITĂŢII
COD MC - LICSA
• 6.Anexe:
– 1 Plan de amplasare al LICSA (2 pagini)
– 2 Organigrama USAMV, FA, LICSA şi Diagrama de relaţii (4
pagini)
– 3 Lista procedurilor documentate şi implementate în LICSA
(2 pagini)
– 4 Lista de definire a încercărilor acreditate din LICSA (6
pagini)
– 5 Lista echipamentelor / aparatelor utilizate la încercările
acreditate (1 pagina)
– 6 Model Buletin de analiză emis de LICSA (1 pagina)
– 7. Structura de personal existent (1 pagina)
 PROCEDURI GENERALE
1. CONTROLUL DOCUMENTELOR -
PG-01 şi MC- LICSA
2. ANALIZA CERERILOR,
OFERTELOR ŞI
CONTRACTELOR - PG-02
3. SUBCONTRACTAREA
ÎNCERCĂRILOR - PG-03
4. SERVICII DE APROVIZIONARE SI
FURNITURI - PG-04
5. SERVICII CĂTRE CLIENT - PG-05
6. RECLAMAŢII - PG-06
7. CONTROLUL LUCRARILOR DE
ÎNCERCARE NECONFORME -
PG-07
8. ACŢIUNI CORECTIVE,
PREVENTIVE ŞI DE
ÎMBUNĂTĂŢIRE - PG-08
9. CONTROLUL ÎNREGISTRĂRILOR
- PG-09
10. AUDITURI INTERNE - PG-10
11. ANALIZE EFECTUATE DE
MANAGEMENT - PG-11
12. GESTIONAREA DATELOR /
ÎNREGISTRĂRILOR PE SUPORT
INFORMATIC - PG-12
13. PERSONAL - PG-13
14. METODE DE ÎNCERCARE,
VALIDAREA METODEI ŞI ESTIMAREA
INCERTITUDINII - G-14, PG-15
15. ECHIPAMENTE - PG-16
16. ECHIPAMENTE - PG-16
17. TRASABILITATEA MĂSURĂRII -PG-17
18. PRELEVAREA - PG-18
19. MANIPULAREA OBIECTELOR DE
ÎNCERCARE - PG-19
20. ASIGURAREA CALITĂŢII
REZULTATELOR ÎNCERCĂRILOR -
PG-20
21. RAPORTAREA REZULTATELOR - PG-
21
 PROCEDURI DE INCERCARE (SPECIFICE)
1. DETERMINAREA CONTINUTULUI DE APA
2. DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE CLORURA DE SODIU -COD PI – 02
3. DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE GRĂSIME BRUTĂ - COD PI – 03
4. DETERMINAREA SUBSTANŢELOR PROTEICE - COD: PI – 04
5. DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE NITRIŢI ŞI NITRAŢI - COD: PI – 05
6. DETERMINAREA REZIDUURILOR DE PESTICIDE ORGANOCLORURATE -
COD: PI – 06
7. DETERMINAREA REZIDUURILOR DE PESTICIDE ORGANOFOSFORICE -
COD PI – 07
8. DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE MICOTOXINE PRIN CSS - COD PI –
08
9. DETERMINAREA SUBSTANŢELOR AMARE DIN HAMEI - COD PI – 09
10. DETERMINAREA PESTICIDELOR DIN PRODUSE ALIMENTARE NEGRASE
PRIN METODA MULTIREZIDUU - COD PI – 10
11. DETERMINAREA PESTICIDELOR DIN PRODUSE ALIMENTARE GRASE
PRIN METODA MULTIREZIDUU - COD PI – 11
12. DETERMINAREA ACIZILOR AMARI DIN HAMEI ŞI PRODUSE DIN HAMEI
PRIN HPLC - COD: PI – 12
13. DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE MICOTOXINE PRIN HPLC - COD PI –
13
 PROCEDURI SUPORT

• Cântărirea - COD PS – 01
• Spălarea sticlăriei de laborator-COD PS - 02
• Prepararea soluţiilor - COD PS – 03
• Verificarea periodică internă a sticlăriei
calibrate COD PS – 04
• Protectia si decontaminarea zonelor de lucru
si a sticlariei in determinarea micotoxinelor -
COD PS – 05
 Metode de incercare si validarea metodelor
PG-14
• 1. SCOP
• 1.1 Procedura stabileşte regulile şi responsabilităţile privind metodele de încercare aplicate la
efectuarea încercărilor acreditate.
• 2 DOMENIU DE APLICARE
• 2.1 Procedura se aplică în LICSA din USAMV Cluj pentru:
• - alegerea metodelor de încercare acreditate astfel încât acestea să fie adecvate încercărilor şi
să satisfacă necesităţile clienţilor;
• - controlul datelor aferente încercărilor.
• 3 DOCUMENTE DE REFERINŢĂ
• 3.1 SR EN ISO/CEI 17025:2005 - Cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări
şi etalonări.
• 3.2 SR EN ISO 9000:2006 - Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi
vocabular.
• 3.3 SR EN 45020:2004 - Standardizarea şi activităţile conexe. Vocabular general
• 3.4 PG – 01 - Procedura generală. Controlul documentelor
• 3.5 PG – 02 - Procedura generală. Analiza cererilor ofertelor şi contractelor
• 3.6 PG – 04 - Procedura generală. Servicii de aprovizionare şi furnituri
• 3.7 PG – 20 - Procedura generală. Asigurarea calităţii rezultatelor încercărilor
• 3.8 Ghid EURACHEM - Concordanţa cu scopul metodelor analitice (fitness for purpose), ghid
pentru laboratoare privind validarea metodelor, 1998
• 3.9 Codex Alimentarius (diferite volume)
• 3.10 Culegere de metode AOAC
• 4. TERMINOLOGIE ŞI ABREVIERI
• Validare - confirmare, prin examinare şi
predicţie, a unei evidenţe obiective conform
căreia cerinţele particulare unei anumite utilizări
sunt îndeplinite

• 5. MĂSURI PREALABILE
– 5.1 Reguli de codificare
– 5.2 Descriere formulare
 6 DESCRIERE PROCEDURĂ

• 6.1 Stabilire încercări efectuate în LICSA

• 6.2. Studierea anuală a Catalogului
standardelor române în vigoare, alegere şi
procurare standarde adecvate încercărilor din
LICSA
• 6.3. Validarea metodelor de încercare
dezvoltate de laborator, nestandardizate sau
standardizate la care s-au efectuat modificări
• 6.4. Documentare / revizuire şi implementare
proceduri de încercare
• 6.5. Efectuare, transfer şi control calcule şi
date aferente încercărilor acreditate
7 RESPONSABILITĂŢI
8 INREGISTRĂRI
9 ANEXE
– Model de formulare:
• Anexa 1 - “Standarde aplicate în LICSA” cod PG-
14-F01-Ed2-R0
• Anexa 2 - “Lista de definire a încercărilor din
Laboratorul de Încercări pentru Calitatea şi
Siguranţa Alimentelor din USAMV Cluj” cod PG-
14-F02-Ed2-R0.
• Anexa 3 - “Metodologia de validare a unei metode
de încercare.
METODOLOGIE DE VALIDARE A METODELOR
DE ÎNCERCARE

• Generalităţi
• https://youtu.be/miDMkWFIc9c
• https://youtu.be/2wi9hPpqtYA
• https://youtu.be/io6w3Yw4q9w
• https://youtu.be/xGFTuJEyJhQ
METODOLOGIE DE VALIDARE A METODELOR
DE ÎNCERCARE

• Generalităţi
• https://youtu.be/miDMkWFIc9c
• https://youtu.be/2wi9hPpqtYA
• Aspecte concrete
• Determinarea diferiţilor parametri de
performanţă şi ce indică ei
• Instrumentele validării
• Folosirea metodelor validate
• Documentarea metodelor validate / protocol de
validare
 Generalităţi

• Orice laborator trebuie să aibă măsuri de

asigurare a calităţii care dovedesc
capabilitatea sa şi anume:
– folosirea de metode de analiză validate care
arată că laboratorul produce rezultate de
încredere;
– folosirea de proceduri de control intern al
calităţii;
– participarea la scheme PT(Proficiency
Testing) (de evaluare a performanţelor);
– să fie acreditat conform unui referenţial (SR
EN ISO / CEI 17025:2005).
– Generalităţi……
– nevoia de metode noi sau optimizare / revizuire a
celor existente este determinată de:
– inexistenţa altor metode;
– cele existente nu sunt complete, bune sau suficient
de eficiente.
– nu există o procedură general valabilă pentru
validare;
– în procesul de validare se efectuează estimarea
reprezentativităţii, repetabilităţii şi reproductibilităţii
metodei de încercare,
– pentru metodele standardizate se consideră că ele au
fost validate dar si laboratoarele trebuie să-şi verifice
dacă aplicarea acestora este corectă;
 Generalităţi……

• factorii care pot afecta rezultatele încercării pot fi

clasificaţi în 3 grupe principale:
• factori instrumentali şi tehnici:
– prelevarea;
– omogenitatea;
– pregătirea probei
– metoda de încercare;
– echipamente.
• factori umani:
– cunoştinţele şi pregătirea de bază,
– experienţa practică şi dobândită prin instruiri.
• factori de mediu:
– condiţiile atmosferice,
– poluarea / contaminarea;
• alte caracteristici.
• Profunzimea validării depinde de
maturitatea metodei şi de scopul metodei
(de exemplu: sănătate, mediu). Trebuie
făcută distincţie între:
– metode noi;
– metode folosite de câteva laboratoare;
– metode stabilite / validate deja dar la care
s-au făcut modificări;
– metode standardizate.
• Metodele supuse validării trebuie să
corespundă (concorde) scopului pentru
care au fost propuse;
• Validarea implică urmatoarele obiective
realizate în doi paşi interdependenţi.
• capacitatea metodei de a rezolva problema /
cerinţele clientului;
• demonstrarea capabilităţii tehnice a metodei în
interiorul domeniului său de aplicabilitate
• profunzimea validării depinde de: necesităţi,
costuri, posibilităţi, riscuri;
• Diferitele posibilităţi de validare ţin cont de:
– utilizarea şi importanţa crucială a etalonării;
– intercomparări inclusiv folosirea de MR
(materiale de referinta) şi metode de referinţă;
– analiza surselor de eroare sistematică şi
întâmplătoare;
– personal bine calificat şi cu judecată
profesională corespunzătoare;
– simulare şi modelare.
• Procedurile de validare pot fi clasificate în:
– abordare ştiinţifică prin care se evaluează
reprezentativitatea, repetabilitatea şi
reproductibilitatea pe baza datelor de
literatură sau investigaţiilor ad – hoc. Trebuie
demonstrat că s-a studiat influenţa diferiţilor
factori şi că acestea sunt ţinute sub control;
– abordarea comparativă prin care metoda
este evaluată prin compararea rezultatelor
obţinute prin metoda supusă validării cu cele
obţinute printr-o metodă deja validată care a
fost dezvoltată pentru acelaşi scop. Dacă nu
este posibil se aplică comparările
interlaboratoare;
• Acceptarea procedurii de validare este:
– fie determinată intern în laborator;
– convenită prin acord între client şi laborator;
– acceptată de autorităţi / organismul de
acreditare.

• Procedura de validare aplicată trebuie

documentată şi implementată în sistemul
calităţii sau MC.
 Aspecte concrete

• - înainte ca o metodă să fie supusă validării prin

experimente în cooperare ea trebuie validată în cadrul
unui laborator, de obicei laboratorul care a pus-o la punct /
dezvoltat-o ceea ce se numeşte: “Validarea in-house”
care:
– garantează validitatea metodei înainte de a o supune
unui experiment prin cooperare care implică costuri
importante;
– garantează că metoda validată este aplicată
corespunzător de analişti înainte de a o supune unui
studiu complex;
– furnizează evidenţa privind corectitudinea metodei în
condiţiile în care nu există date dintr-un experiment în
cooperare sau organizarea acestuia implică costuri pe
care laboratorul nu şi le poate permite sau nu se
justifică,
• “Validarea in-house” - presupune.
– Identificarea şi evaluarea tuturor
parametrilor şi cuantificarea
incertitudinii.
• pentru a reprezenta sursele de eroare se foloseşte
aşa numita “scară a erorilor” conform căreia :
• REZULTATUL = valoarea adevărată
• + eroarea de justeţe a metodei
• + eroarea de justeţe a laboratorului
• + efectul datorat modului de conducere a
metodei (variaţiile zilnice, schimbarea analiştilor, a
reactivilor, echipamentelor, condiţiile de mediu)
• + eroarea de repetabilitate
• efectul datorat modului de conducere a metodei se
studiază în validările “in house” prin efectuarea de analize
duble pe acelaşi material în diferitele situaţii indicate anterior.
• reproductibilitatea se studiază prin experimente în
colaborare, scheme PT. Dacă nu sunt posibile aceste studii o
bună estimare a abaterii standard a reproductibilităţii H
pentru o concentraţie c a analitului se poate obţine folosind
funcţia lui Horwitz:
• H = 0,02 c 0,8495

• eroarea de justeţe a metodei şi laboratorului pot fi stabilite

dacă există MRC de matrice apropiată probelor curente care
sunt analizate prin metoda care face obiectul validării. Se
obţine o combinare a celor două erori estimatul fiind diferenţa
dintre rezultatul mediu şi valoarea certificată. Se mai pot
folosi şi:
– materiale care au fost analizate într-o schemă PT;
– probe fortificate / injectate şi recuperarea.
 Determinarea diferiţilor parametri de
performanţă şi ce indică ei

• 1 Confirmarea identificării şi selectivităţii / specificităţii

• 2 Limita de detecţie
• 3 Limita de cuantificare
• 4 Intervalul de lucru şi linearitate
• 5 Exactitatea
• 6 Justeţea
• 7 Fidelitatea
• 8 Repetabilitatea
• 9 Reproductibilitatea
• 10 Incertitudinea măsurării
• 11 Robusteţe
• 12 Recuperarea
Clasificarea metodelor de analiză
• Conform FAO/WHO, 1997 (Codex Alimentarius
Commission Procedural Manual, 10th Ed. 56-64),
metodele de analiză se clasifică în:
• - Tip 1 – Metode Definite; Metodele de Tip 1 – sunt
metode de confirmare care identifică analitul fără dubii şi
dau informaţii cantitative.
• - Tip 2 – Metode de referinţă; Metodele de Tip 2 –
conduc la estimări cantitative a concentraţiei reziduurilor.
• - Tip 3 – Metode alternative aprobate; Metodele de
Tip 3 – sunt definite ca urmărind screening-ul (de obicei
semi-cantitative).
• - Tip 4 – Metode de încercare (Tentative Methods).
• Majoritatea metodelor de determinare a
reziduurilor de pesticide sunt calificate,
conform acestei clasificări, ca metode de
încercare, deoarece doar cele care au fost
subiectul unor studii interlaboratoare,
conform protocoalelor internaţionale, pot
primi atributul de Tip 1, 2 sau3.
•
• Pentru metodele definite de Codex ca Tip
1, 2 sau 3, parametri statistici estimaţi
pentru Reproductibilitate sunt, în general,
obţinuţi prin studii colaborative
interlaboratoare.
• Metodele recomandate de Codex sunt:
• - cele publicate în cărţi, manuale, articole;
• - cele care prezintă studii colaborative sau de
validare într-un număr mare de laboratoare;
• - metodele multi-reziduu;
• - metodele care au aplicabilitate în analiza la
sau sub MRL (limita maximă reziduală);
• - metodele care au aplicabilitate ca metode
de rutină.
 Criterii de validare pentru performanţa
metodelor

• Tipuri de validare:
– Organizarea de studii interlaboratoare( de
obicei 8 laboratoare – full collaborative
study)
– Organizarea de studii în 3 laboratoare (3
analişti – three laboratory model;
– Organizarea de studii în două laboratoare
( a two laboratory “peer review”);
– Validarea internă în cadrul unui singur
laborator
 Caracteristicile metodelor

– Specificitatea - căutarea interferenţelor prin

analiza unui set de probe “blank”
reprezentative;
 Acurateţea
– Acurateţea – este strâns legată de erorile sistematice
şi “regăsirea” (recovery). În general acurateţea la sau
sub MRL (sau nivelul de interes) trebuie să fie egală
sau mai mare decât acurateţea deasupra MRL sau
nivelului de interes. Procentul de regăsire -“recovery”
– (adăugarea analitului la “blank”) compară cantitatea
găsită prin analiză cu cea adăugată probei. La o
concentraţie relativ mare, regăsirea se aşteaptă să fie
100%. La concentraţii scăzute şi în particular cu
metode care implică un număr mare de paşi
incluzând: extracţia, izolarea, purificarea şi
concentrarea, - “recovery”- este de cele mai multe ori
scăzut. Referitor la ce valoare are “regăsirea” este de
dorit ca aceasta să aibă o mică variabilitate.
 Precizia
– Precizia – Precizia metodei este strânsa
legătură dintre rezultatele testelor
independente obţinute din materialul
omogenizat şi în condiţiile de lucru existente.
Se exprimă prin repetabilitate şi
Reproductibilitate şi poate fi estimată când
validarea este făcută prin studii de comparări
interlaboratoare. În lipsa unor astfel de studii
se vor face estimări ale repetabilităţii (acelaşi
analist – probe duplicat) şi reproductibilităţii (2
analişti – probe duplicat);
 Limita de cuantificare
– Limita de cuantificare – reprezintă cea mai mică
cantitate măsurată peste care, sau începând de la
care – determinarea analitului se face cu un grad de
acurateţe şi repetabilitate specificat. În general, limita
de cuantificare aunei metode este asociată cu limita
ei de detecţie. În practică, limita de detecţie trebuie să
fie determinată doar cînd limita de cuantificare a
metodei este apropiată de valorile prevăzute ca limite
maxime reziduale. Limita de detecţie este, în general,
mai puţin importantă decât limita de cuantificare,
deoarece niciodată nivelurile maxime reziduale,
stabilite prin Corex, nu sunt chiar egale cu zero.
 Sensibilitatea
– Sensibilitatea – Se spune că o metodă are
sensibilitate când o mică schimbare a
concentraţiei analitului cauzează o mare
schimbare în semnalul măsurat. De obicei,
pentru un domeniu de concentraţie, semnalul
de răspuns este constant, în cazul ideal,
curbele de calibraresunt sub formă de drepte,
exprimând o relaţie liniară între semnalul de
răspuns şi concentraţia soluţiei standard.
 Incertitudinea

– Incertitudinea
 MODEL VALIDARE
• Obiectiv:
• Se propune spre validare o metodă
de evaluare a calităţii unor materii
prime şi produse alimentare
 DENUMIRE METODA

• DETERMINAREA ACIZILOR AMARI IZO-

ALFA, ALFA ŞI BETA DIN CONURILE DE
HAMEI, PELETI SI EXTRACTE DE HAMEI
PRIN HPLC SI DETECTIE IN UV.
DOCUMENTE DE REFERINTA
• SR 13842:2003 - Hameiul pentru bere;
• EBC- Method 7.1./Analytica-EBC, Section 7 Hops: Sampling of Hops and
Hop Products (Tradusă în LICSA) ;
• EBC- Method 7.2./Analytica- EBC, Section 7 Hops: Miosture Content of
Hops and Hop Products (Tradusă în LICSA) ;
• EBC- Method 7.4./Analytica-EBC, Section 7 Hops: Lead conductance
Value of Hops, Powders and Pellets (Tradusă în LICSA) ;
• EBC- Method 7.5./Analytica-EBC, Section 7 Hops: Bitter Substances in
Hops and Hop Products: Lead conductance Value and Total Resin, Soft
Resin and Hard Resin (Tradusă în LICSA) ;
• EBC- Method 7.6./Analytica-EBC, Section 7 Hops: Bitter Substances in
Hop Extracts: Lead conductance Value and Total Resin, Soft Resin and
Hard Resin (Tradusă în LICSA) ;
• EBC- Method 7.7./Analytica-EBC, Section 7 Hops: Alfa- and beta-Acids in
Hops and Hop Products by HPLC (Tradusă în LICSA) ;
• EBC- Method 7.8/Analytica-EBC, Section 7 Hops: Iso-alfa, alfa- and beta-
acids in Hop and Isomerised Hop Extracts by HPLC (tradusă în LICSA);
MATERIALE DE REFERINTA ŞI
DE ETALONARE
• Extract de hamei standard (acizi amari
alfa şi beta în concentraţie cunoscută):
• Complexul acizilor izo-alfa cu Di-
ciclohexilamina.
 ECHIPAMENTE
– Echipament HPLC, inclusiv detector UV cu
lungime de undă variabilă
– Coloană cromatografică de analiză HPLC,
250*4mm, umplută cu ODS RP18, de ex.
NUCLEOSIL 5x C18 (5 microni).
– Precoloană pentru analiza HPLC, cu rol de a
proteja coloana de analiză
 Descrierea metodei supusă
validării
• Extras din Procedura de Încercare
documentată în LICSA

• 6.DESCRIERE PROCEDURĂ
• Validarea internă – în cadrul
Laboratorului LICSA – a Procedurii de
Încercare privind determinarea acizilor
amari din hamei şi preparate din hamei
prin HPLC
 PREAMBUL
• Analiza acizilor amari din hamei este un
process complex atât datorită compoziţiei
acizilor amari cât şi datorită izomerirării lor
în timpul brasajului. Astfel, dacă în hamei
şi preparate de hamei trebuie să dozăm
acizii alfa şi beta în bere trebuie dozaţi
compuşii de izomerizare ai acizilor alfa şi
anume acizii izo-alfa.
• …………………………….
 1. Specificitate
• Referitor la Specificitate/Interferenţe, din studiile interlaboratoare
efectuate, s-a constatat că, pe de o parte metodele sunt specifice
pentru acizii amari din hamei, iar pe de altă parte nu s-au constatat
interferenţe în analize, acest fapt fiind specificat şi de Metodele EBC
descrise, mai sus, ca proceduri de încercare în LICSA.
• Sistemul de pregătire al probei, incluzând reactivii şi solvenţii de
extracţie nu prezintă absorbanţă în UV la lungimile de undă la care
se determină acizii amari izo-alfa, alfa şi beta;
• Metoda este selectivă pentru: Co-izohumulonă, Izohumulonă, Ad-
izohumulonă, Cohumulonă şi Colupulonă;
• Metoda nu este selectivă pentru a putea separa Normal-Humulona
de Ad-Humulonă care apar împreună sub forma unui singur pic şi,
Normal-Lupulona de Ad-Lupulonă şi acestea apărând sub forma
unui singur pic în cromatogramă.
• În Anexa 2 se prezintă cromatograma unui „Blank”.
 2. Acurateţe
• Acurateţea – este strâns legată de erorile sistematice şi
“regăsirea” (recovery). În general acurateţea la sau sub
MRL (sau nivelul de interes) trebuie să fie egală sau mai
mare decât acurateţea deasupra MRL sau nivelului de
interes. Procentul de regăsire -“recovery” – (adăugarea
analitului la “blank”) compară cantitatea găsită prin
analiză cu cea adăugată probei. La o concentraţie relativ
mare, regăsirea se aşteaptă să fie 100%. La concentraţii
scăzute şi în particular cu metode care implică un număr
mare de paşi incluzând: extracţia, izolarea, purificarea şi
concentrarea, - “recovery”- este de cele mai multe ori
scăzut. Referitor la ce valoare are “regăsirea” este de
dorit ca aceasta să aibă o mică variabilitate.
 3. Precizia (repetabilitatea,
reproductibilitate)
• Precizia – Precizia metodei este strânsa
legătură dintre rezultatele testelor independente
obţinute din materialul omogenizat şi în condiţiile
de lucru existente. Se exprimă prin
Repetabilitate şi Reproductibilitate şi poate fi
estimată când validarea este făcută prin studii
de comparări interlaboratoare. În lipsa unor
astfel de studii se vor face estimări ale
repetabilităţii (acelaşi analist – probe duplicat) şi
reproductibilităţii (2 analişti – probe duplicat);
 4. Limita de detecţie
• nu este cazul; se determină doar acolo
unde limita de cuantificare se apropie de
nivelul fixat de standardele pentru
reziduuri
 5. Limita de cuantificare
• Limita de cuantificare – reprezintă cea mai mică cantitate
măsurată peste care, sau începând de la care –
determinarea analitului se face cu un grad de acurateţe
şi repetabilitate specificat. În general, limita de
cuantificare a unei metode este asociată cu limita ei de
detecţie. În practică, limita de detecţie trebuie să fie
determinată doar cînd limita de cuantificare a metodei
este apropiată de valorile prevăzute ca limite maxime
reziduale. Limita de detecţie este, în general, mai puţin
importantă decât limita de cuantificare, deoarece
niciodată nivelurile maxime reziduale, stabilite prin
Codex, nu sunt chiar egale cu zero. În cazul acizilor
amari determinaţi în LICSA, Limita de cuantificare se
consideră a fi cu 20 % sub valorile minime rezultate din
curbele de calibrare ale diferitelor substanţe
componente.
 6. Sensibilitate
• Sensibilitatea – Se spune că o metodă are
sensibilitate când o mică schimbare a
concentraţiei analitului cauzează o mare
schimbare în semnalul măsurat. De obicei,
pentru un domeniu de concentraţie, semnalul de
răspuns este constant, în cazul ideal, curbele de
calibrare sunt sub formă de drepte, exprimând o
relaţie liniară între semnalul de răspuns şi
concentraţia soluţiei standard. Pe domeniul
concentraţiilor alese pentru calibrare există
liniaritate (Anexa 1).
 7. Incertitudinea
• INCERTITUDINE DE TIP A
• INCERTITUDINE DE TIP B