Universitatea ,,Stefan Cel Mare” Suceava

Facultatea de Istorie Și Geografie

Specializarea Relații Internaționale si studii europene
an II

IDEEA DE REVOLUȚIE ÎN
DOCTRINELE SOCIALISTE

STUDENT: UNGUREANU CRINA

CADRU DIDACTIC: CONF. DR. BOGHIAN DUMITRU
 Cuprins
 Introducere
 Formarea idealului revoluționar : Revoluția economică sau
Revoluția program
 Formarea ideii de cucerire a puterii politice : Revoluția politică
sau Revoluția- mijloc
 Formarea ideii de clasă: Revoluția mixtă- politică , economică
sau Revoluția – organ
 Revoluționarismul Rus
 Concluzii
 Bibliografie
 Introducere
A doua decadă a sec. al XIX-lea a fost hotărâtoare în privința afirmării valorilor socialiste. Fiind o
replică la gândirea capitalistă, în general, și la concepția liberală, în particular, doctrina socialistă
constitutie, în esența sa, un efect al societății și al economiei capitaliste. Practic, fără capitalism
este greu de conceput apariția și afirmarea concepțiilor socialiste. Aceste viziuni de sorginte
socialistă a evoluat pe parcursul sec. al XIX-lea de la o doctrină utopică , promovată de către :
Robert Owen (1771-1858); Saint-Simon (1760-1837); Charles Fourier (1772-1837); Pierre-Joseph
Proudhon (1809-1865). Aceste concepții socialiste , au avut la bază ideea de progres ,care trebuia
realizată printr-o schimbare radicală a societății , adică prin revoluție. „Progresismul secolului al
XVIII-lea pregătește revoluționismul secolului al XIX-lea . Ideea de progres este , la rândul ei ,
mai revoluționară decât concepția istorie anterioare , care își închipuia că lumea e eternă și
neschimbătoare”.
Formarea idealului revoluționar : Revoluția economică sau Revoluția
program
Figura cea mai caracteristică în perioada de început a socialismului este aceea a lui Saint – Simon .
Întreaga gândire a lui Saint- Simon este dominată de mitul progresului , care a luat naștere odată cu
schimbara de paradigmă în cadrul Revoluției de la 1789. În viziunea acestuia societatea trebuie să fie
guvernată de capacități , de știință și de aplicarea ei , în cea mai mare măsură în industrie. „Se știe că dupa
Saint- Simon puterea trebuia încredințată unei camere compuse din artiști , savanți , industriași , ingineri ,
care vor conduce societatea în felul unui consiliu de administrație, a unei societăți comerciale , năzuind să
realizeze numai opere pacifice de utilitate pozitivă,,.
El consideră epocile pline de revolte , ca fiind negative din cauza violențelor , la care s-a recurs din cauza
lipsei unei educații morale. Revoluția care o visa el , era în fond o restaurarea , și anume la nivel economic
dorea o utlitate cât mai ridicată prin abolirea parțială a proprietății private , de asemenea dorește
restaurarea religiei , care o consideră importantă pentru o convețuiere pașnică. Prin urmare,
revoluționarismul politic sau ideea de luptă de clasă lipseau complet , manifesta o atitudine conservatoare
în fața noutăților . Pe parcursul întregii sale activități se abține de la propagande demagogice , de la
ațâțarea maselor etc. Nicăieri în scrierile sale nu se face referire la spirit de revoltă sau ură socială,
dimpotrivă „sentimentul ordinii sociale , al ierarhiei și al necesităților puterii îl inspiră peste tot.
Un alt teoritician al socialismului , a fost P.-J. Prudhon , „omul teroare ”, cum l-au numit
exagerând contemporanii.„Prudhon este primul socialist cu adevărat important care a supus unei
critici economice teoria comunismului egalitar și a transferat , astfel discuția despre mijloacele de
realizare a noii societăți de pe tărâmul moral , etic, religios, politic, filozofic, pe planul economiei
politice.[...] Atacul prudhonian împotriva proprietății private este atât de limpede , delogoc, de
echilibrat , încât a marcat o întreagă generație de revoluționari europeni” Consider necesar să
precizez faptul că nici Prudhon , în cadrul evoluției ideilor revoluționare nu trece de revoluția –
program , adică ideea principală pe care o regăsim în scrierile sale , se reduce strict la o revoluție
economică , manifestând ură pentru orice revoluției politică. Prudhon , își începe teoria asupra
revoluției constatând că trei lucruri sunt de observat în orice istorie revoluționară : „a) regimul
anterior pe care revoluția dorește să-l schimbe , și care prin voința sa de a se păstra devine
contrarevoluție . b) partidele care, considerând revoluția din puncte de vedere deosebite , urmând
prejudecățile și interesele lor diferite , se silesc, fiecare la rândul său , să o atragă la ele și să o
exploateze în folosul lor . c) revoluția însăși sau soluția ”. După el , mișcarea revoluționară este
determinată de două cazue principale și anume , o anumită tendință a societății care constituie ,
după cum spune el , „rațiunea suficientă a unei revoluții ” , lipsind aici etalonul de valori , care îl
menționasem la început ca un element indispensabil revoluției. Și o a doua cauză este reacțiunea ,
care provoacă întotdeauna răzvrătirea , adică în opinia sa , a încerca să potolești o revoluție prin
contrarevoluție , înseamnă să o organizezi , să o grăbești .
Un alt doctrinar utopic a fost Charles Fourier , care considera munca agricolă ca fiind mai
apropiată de natura umană în raport cu munca din industrii. El a propus o îmbinare a celor două
categorii de activități lucrative. Fourier a fost gânditorul care a inițiat, în mod abstract, teoretic,
un falanstier. În cadrul său oamenii trebuiau să își schimbe posturile de muncă între ei tocmai
pentru asigurarea prezervării poziției lor de egalitate. Fourier are prea puține raporturi cu cele
pe care le urmărim în această lucrare , fiindcă în mare măsură el nu are nimic revoluționar . S-a
spus chear cu privire la el : „ că a fost cel mai burghez dintre socialiști , dacă i se poate da
numele de socialist , pe care el în orice caz nu l-a luat”. Totuși , ideile sale au influiențat unele
aspecte ale caracterelor economice din socialismul științific a lui Karl Marx . Pentru el , politica
trebuia să combată două vicii fundamentale : „1)săracia , care-i chinuie pe indivizi .
2)revoluțiile care amenință și distrug imperiile”.
 Formarea ideii de cucerire a puterii politice :
Revoluția politică sau Revoluția- mijloc
Concepția revoluției nu se mai poate mulțumi doar cu promovarea unor idealuri , ci trebuie să propuie și
mijloacele de a ajunge repede la scopul urmărit, și anume cucerirea puterii politice . Revoluția economică
este uitată , iar revoluția politică din contra vine la modă . Astfel , se ajunge la Revoluția – mijloc , care e
fiica marilor răscoale , baricade și lupte de stradă. Revoluția – mijloc , o vom analiza prin intermediul
curentului babouvist și a programelor societăților secrete balnquiste. Babeuf , nu poate fi considerat un
filozof politic , rolul său în cadrul doctrinelor socialiste , dar mai ales a revoluționismului. Mai înainte de
toate, el e preocupat de de organizarea și de pregătirea răscoalei , tot atât cât și de dreptul de a o
proclama. „Babeuf , a fost numit de Karl Marx drept organizatorul , primului partid comunist activ . A
creat o linie revoluționară , care prin Blanqui, Bakunin , Kropotkin , a traversat întregul secol al XIX-
lea”. Din această mișcare empirică , rezultă o doctrină , care se sprijină pe trei principii: a) dreptul de
răscoală , trebuie de spus faptul că Babeuf era adeptul pactului social , astfel ori de câte ori o minoritate
pune stăpânire pe putere și auprește restul cetățenilor, dreptul la revoluție apare legitim pentru toată
lumea și devine singura soluție posibilă și necesară. b) Conspirație , e chear un început de revoluție , el
apreciază nevoia de prudență în activitatea revoluționară , fiindcă revoluția nu trebuie să fie compromisă
printr-o publicitate neprevăzătoare. c) Dictatura , este considerată consecința naturală a dreptului la
revoluție, dictatura fiind o revoluție în permanență și deci se situiază deasupra legilor, ideie preluată
ulterior de Trotki – „eternul radical”.
După venirea la tronul Franței lui Ludovic Filip , se acordară unele libertăți , iar tradiția revoluționară
începea să renască . Și această revenire la idealurile revoluționare se face prin intermediul societăților
secrete , care inițial nu aveau o orientare socialistă , ci mai degrabă republicană.
Unul dintre cei mai importanți reprezentanți și activist al societăților secrete din perioada respectivă a fost
A. Blanqui, care datorită activității sale revoluționare este de nenumărate ori prins de autoritățile statului
și închis pe anumite perioade de timp , ca de exemplu este închis la 1839, în urma unei tentative de
lovitură de stat. Iar la interogatoriu, când i-a fost întrebată profesia , acesta a răspuns :„ proletar , ca cei
treizeci de milioane de francezi , care trăiesc di munca lor și sunt lipsiți de drepturi politice’’.
Blanqui , fiind unul din cei mai de seamă reprezentanți ai revoluției- mijloc , „El crede că revoluția
economică este subordonată revoluției politice , Comunismul, care e revoluția însăși, trebuie să se
ferească de aerele utopiei și să nu se despartă niciodată de revoluție”. Cu toate aceste , el manifestă
interes față de organizarea economică a viitorului . Blanqui , adoptă comunismul lui Babeuf cu
unele modificări, comunismul babuviștilor era dacă se poate spune , reacționar , el cere o
întoarceere la starea primitivă , stare în care comunismul era normal . Iar pentru Blanqui , doar
dezvoltarea civilizației, aduce progresiv comunismul. Aici , putem face raportare la teoria istoricistă
a lui Platon și Aristotel . Comunismul reacționar a lui Babeuf îl putem compara cu Teoria Ideilor și
a Formelor a lui Platon din Republica , anume în viziunea platoniciană statul ideal se afla undeva în
trecut , iar evoluția aduce o stare de regres . Iar organizarea economică a viitorului la Blanqui cu
viziunea aristotelică, după cum indică filosoful politic Karl Popper, „Forma sau Ideea , care, la fel
ca Platon , este considerată bună , se află la sfârșit, nu la început. Aceasta este ceea ce
caracterizează înlocuirea operată de Aristotel a pesimismului prin optimism”. Blanquismul , așezat
în cadrul său istoric, reprezintă forma de revoluție din timpurile absolutismului guvernamental, iar
după ce parlamentarismul fu sincer , iar partidul sozial democrat cel mai mare număr de
reprezentanți în parlament , ideea de revoluție devine inutilă. Însuși , Blanqui, după 1874, renunță
la violență și înclină de partea sufragiului universal , pentru că libertățile politice erau atunci destul
de mari ‘’.
 Formarea ideii de clasă: Revoluția mixtă- politică , economică
sau Revoluția – organ

Karl Marx poate fi considerat ca întemeietorul ideii de revoluție moderne, care nu mai constă doar în
realizarea unui program economic sau juridic , care îl poate propune oricine și nici măcar în cucerirea
puterii de către o minoriate. El pleacă de la un principiu sociologic care poate explica aproape întreaga sa
doctrină. „ Nu mai există mișcare politică , care să nu fie în același timp și socială”. Doctrină marxistă
este o doctrină de clasă , adică proletară.
Gândirea lui Marx este relevant de a o studia , pentru faptul că în mare măsură a fost una realistă , ea nu
promitea raiul pe pamânt ca în cazul lui Fourier. Teoria sa se bazează pe lupta de clasă care la un moment
dat al istoriei , anumte organe ale societății , aici ne referim la proletariat vor avea rolul de a reforma
întreaga structură socială. Această responsabilitate le este conferită de rolul lor economic. Pionul său
central se găsește în formarea istorică a unei clase , această concepție o putem numi revoluție-organ . În
construcția sa teoretică asupra marxismului , după cum am menționat mai sus presupune formare unei noi
clase , K.Marx, Manifestul Partidului Comunist cu această declarație : „Istoria tuturor societăților de până
astăzi este istoria luptelor de clasă. Omul liber și sclaul , patricianul și plebeul , nobilul și iobagul ,
meșterul și calfa , într-un cuvânt asupritorii și asupriții se aflau într-un permanent antagonism , duceau o
luptă neântreruptă , când ascunsă, când fățișă , o luptă care de fiecare dată se sfârșea printr-o prefacere
revoluționară a întregii societăți, sau prin pieirea claselor aflate în luptă.[...] epoca burgheziei [...] nu a
desființat antagonismele de clasă . Societatea întreagă se scindează din ce în ce mai mult în două mari
tabere dușmane , în două mari clase direct opuse una alteia: burghezia și proletariatul’’.
element important al doctrinei marxiste și anume materialismul istoric , care va influența și ideea de
revoluție a acestuia. Comentatorii moderni , văd în marxism un dualism , după metoda de instaurarea a
socialismului și anume revoluție – evoluție. Însă , Ralea are o altă viziune care pare mai credibilă , el face
deosebire între două momente esențiale : epoca formării proletariatului , care e o revoluție economică ,
datorită evoluției capitalismului industrial și transferul de putere , de la burghezie la clasa muncitoare deja
construită , care e o revoluție politică. Deci, la Marx atestăm o revoluție mixtă , care începe de la premisa
economică și termină cu treanferul de putere clasei formate în urma primei revoluții. Dacă prima revoluție
este prin excelență non-violentă , datorită evoluției și a mersului natural al istoriei, atunci la cea de a doua
în scrierile lui Marx , atestăm două opinii ce după părerea mea se contrazic cu toate că „marxiștii refuză să
discute problema dacă o revoluției violentă ar fi sau nu justificată , spunând că ei nu sunt moraliști ci
oameni de știință și că nu fac speculații despre ceea ce ar trebui să fie”.Totuși la o analiză a a operei sale
atestăm două varainte a modului de desfășurare a revoluției. Într-o primă ipostază , în cartea sa „18
Brumar”, arată că intențiile proletariatului nu sunt violente , el face o deosebire între Revoluțiile burgheze
și cele proletare. Scopul celor dintâi este cucerirea libertăților constituționale și democratice, aceste
răscoale au fost îndreptate împotriva claselor reacționare , împotriva monarhiei , feudalității.etc. Pe când
revoluția proletară se formează în etape succesive , prin evoluția factorilor economici , ea întrebuințează
instrumentele democratice , ca presa , sufragiul universal , deja cucerite de burghezi. În sfârșit , revoluția
concepută de Marx nu este o revoluție națională , ci o revoluție internațională. El crede solidaritatea
muncitorească deasupra considerațiilor de naționalitate . Națiunea în viziunea sa , este egoismul artificial
creat de statul capitalist. O dovadă este celebrul slogan din Manifestul Partidului Comunist : „ Proletari
din toate țările , uniți-vă!”.
 Revoluționarismul Rus
În această lucrare nu mi-am propus să fac o analiză istorică a Revoluției Ruse , ci doar a ideii de revoluție de
care s-au folosit pentru a avea loc. Însă mai întâi doresc să precizez unul din principalele fundamente
filosofice ale doctrine marxiste , pentru a înțelege mai bine ideea revoluționară , care a ghidat Rusia la
începutul secolului XX, și anume transformarea marxismului într-o ortodoxie ideologică prin folosirea
mitului biblic. „ Ideea mesianismului proletar, este mitul capital al marxismului , sufletul său[...] Pentru
marxiști muncitorimea este Mesia , liberatorul și mântuitorul omenirii , poporul ales a lui Dumnezeu , căruia
Marx îi atribuie toate virtuțile poporului mesianic”. Ideea de revoluție socialistă a apărut în Rusia , în mare
măsură dupa Revoluția din 1905-1907 , care a avut un rol important în pregătirea Revoluției din octombrie
din 1917, fiind după cum a definito Lenin: „repetiția generală” a acesteia. Inițial , Revoluția a început ca
fiind de origine burghezo-democrată , care dorea abolirea imperialismului țarist și a rămășiților feudale în
economie

O mare importanţă în funda­mentarea teoretică multilate­rală a strategiei şi tacticii parti­dului în perioada

revoluţiei burghezo-democratice şi a trans­formării ei în revoluţie socia­listă în condiţiile imperialis­mului a
avut cartea lui V.I. Lenin  , „Două tactici ale social-democrației în revoluția democratică”, apărută în iulie
1905.
Astfel , în cadrul revoluției se implică un nou actor : proletariatul și țărănimea. Mişcarea revo­luţionară a
continuat să se dezvolte; au fost create de­taşamente de muncitori înar­maţi, în octombrie a avut loc o
grevă generală, care a para­lizat forţele guvernului. Spe­riat de proporţiile pe care le lua revoluţia, ţarul
Nicolae al II-lea a dat, la 17 octombrie 1905, un manifest în care făgă­duia satisfacerea unor reven­dicări
general-democratice şi convocarea Dumei de Stat; acest manifest a dat satisfacţie burgheziei. Nu a
satisfăcut însă pe proletari și țărani care au continuat revoluția care a culminat cu insurecția armată din
decembrie 1905, totuși Revoluția a fost înăbușită la 1907. Cu toate acestea, rolul ei a fost extrem de
important pentru reușita revoluției bolșevice din 1917, aceasta din urmă i-a pregătit terenul , atât prin
îngenuncherea țarismului din punct de vedere economic , dar și pregătirea spectrului social . Socialismul
în Rusia urma să se înfăptuiască pe cale „de sus” , cum o numea Lenin , adică prin intermediul dictaturii
proletariatului. În cadrul Revoluției Ruse, au activat două grupări ale socialiștilor , menșevicii , care în
activitatea lor urmau ad literam opera lui Karl Marx și bolșevicii care au denaturat marxismul originar,
în frunte cu Lenin și Troțki . Un alt reprezentant , demn de menționat în cadrul Revoluției din Octombrei
a fost Troțki, supranumit , „eternul radical”, principalul susținător la lui Lenin . Ideea de revoluție pe care
a promovato acesta , a fost de un radicalism dus la extremă . „Revoluțiile sunt întemeiate pe violență, nu
există nicio justificare pentru timiditate, pentru jumătăți de masură”.
O nouă ideie de revoluție emisă de Troțki , în Rusia , a fost teoria „revoluției permanente” într-o
perspectivă internaționalistă , această teorie nu a fost promovată de Troțki pentru îndeplinirea idealurilor
marxiste , ci pentru că în viziunea sa era o necesitate , fiindcă noul stat socialist putea să nu facă față
presiunilor statelor capitaliste ostile , dacă nu vor izbucni repede revoluții socialiste și în alte țări. Această
teorie nu a fost pusă în practică , pentru că era în contradicție cu socialismul promovat de Stalin,
„comunismul într-un singur stat”. În continuare o analiză a activității revoluționare a lui Stalin , nu este
oportună , fiindcă ea practic nu a existat .
 Concluzii
Socialismul își are originile în Revoluția Franceză , odată cu schimbarea de paradigmă , cu procesul „ de
dezvrăjire a lumii ” , cum îl numește Max Weber și desigur odată cu apariția mitului progresului . Doctrina
socialistă, care a evoluat în timp de la utopie , la socialismul științific, și-a propus o schimbare mai mult sau
mai puțin radicală a societății . Astfel , un element important în cadrul doctrinelor socialiste îl constituie
ideea de revoluție, care am analizato în această lucrare , utilizând structura de analiză a lui Mihai Ralea . Și
anume , evoluția ideii de revoluție , din perspectiva celor trei tipuri de revoluții. Revoluția-program, care a
fost una în special economică . Cauza e simplă, în epoca în care s-a născut ea , absolutismul politic îngăduia
mai degrabă , utopii asupra organizației economice de viitor , decât atacurile împotriva guvernului.
Insuccesul ei a determinat revoluția-mijloc, care în mare măsură fu , una politică. În timp ce Saint- Simon
sau Prudhon voiau suprimarea guvernelor , Blanqui prefera cucerirea lor . Și în sfârșit , K. Marx , prin
revoluția- organ, a creat revoluția mixtă : economică și politică , în același timp.
În Rusia , revoluția bolșevică a avut succes , în opinia mea nu datorită existenței unei idei de revoluție
bine puse la punct , sau datorită fundamentelor marxiste la origine, ci pentru că a știut să propună ceea ce
dorea națiunea , care la acea perioada era la limita sărăciei.