Toxicologie

Curs an IV
Curs 7

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.1.3. Hidroliza
• reacţia prin care molecula de apă, acţionând asupra unor substanţe
exogene (sau endogene), le transformă în substanţe noi pe care le
înglobează părţile componente ale moleculei de apa
• 5.1.3.1. Dezesterificarea
• In afara tubului digestiv fiind catalizată de esteraze din ficat şi ser.
• Carboxilesteraze - hidrolizează nu numai esteri ci şi amide sau catalizează şi
reacţii diferite formal de hidroliză ca de exemplu transesterificarea.
esteri organici
O O
HOH
R C R C + R' OH
HO OR´ OH
H

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.1.3.1. Dezesterificarea
•alcaloizii midriatici (atropina, hiosciamina, cocaina);
•esterii care eliberează monoetanolamină alchilată (procainaPABA şi N,N–
dietil–monoetanolamina,(C2H5)2N–CH2–CH2–OH; acetilcolina  CH3COOH şi colină,
(CH3)3N+–CH2– CH2–OH
•salicilaţii (de exemplu, salicilat de metil  acid salicilic şi alcool metilic).
•esteri care prin hidroliză conduc la compuşi activaţi toxic. Este cazul acetatului de
vinil care este hidrolizat de carboxilesterază chiar la nivelul perilor nazali; rezultă
acetaldehidă într–o stare termodinamică exaltată, deci foarte agresivă, care se leagă
covalent de ADN şi proteine:
O
HOH H2C CH
H3C C CH3COOH +
carboxil-
HO O CH CH2 esterazã OH
H
"alcool" vinilic
tautomerie
ceto-enolicã

O
H3C C
H

tumori nazale

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.1.3.1. Dezesterificarea
• – esteri anorganici: fosfaţi (paraoxon, diizopropilfluorofosfat), tiofosfaţi
(paration, spironolactonă).
• În cazul compuşilor organofosforici (COF) utilizaţi ca pesticide,
carboxilesterazele - hidroliza; anumiţi COF sunt detoxifiaţi şi de CYP450,
FMO şi glutation–S–transferaze.
• Diizopropilfluorofosfat - înaintea hidrolizării grupelor ester, are loc ruperea
hidrolitică a legăturii P – F:

O O
H3C CH3 H3C CH3
HOH
CH O P O CH CH O P O CH
- HF
H3C CH3 H3C CH3
F OH

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

5.1.3.1. Dezesterificarea
CH3O O CH3O O
P P
CH3O CH CCl3 CH3O O CH CCl2
HO H
OH
DDVP
dipterex (triclorfon) (dimetil diclorvinil fosfat)
de 10 ori mai toxic
- diclorfos

CH3O O Cl2C CH
P +
CH3O OH OH

acid dimetilfosforic

O
Cl2CH C
H
dicloracetaldehida

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.1.3.2. Dezacetilarea
• în tubul digestiv sub acţiunea dezacetilazelor bacteriene

COOH COOH
C CH3
O OH + CH3COOH
O

H OH Ka~10-3 Ka~10-5

Salicilatul de metil, un ester asemănător de principiu aspirinei (funcţia ester este la

carboxil şi nu la –OH fenolic), urmează o dezesterificare propriu–zisă (în ficat şi
ser).

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.1.3.3. Transesterificarea
• cocaina (metil–benzoil–ecgonina) şi metaboliţii ei în care este
păstrată funcţia ester metilic suferă transesterificarea la
esterii etilici corespunzători (de exemplu cocaina trece în etil–
benzoil–ecgonina, aşa numita “etil–cocaina”).
• activare toxică deoarece metaboliţii etilaţi sunt mai activi
(fiind mai liposolubili, distribuţia în SNC este mai intensă).

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

5.1.3.3. Transesterificarea
H3 C N O
C OH
H

H3 C N O hidroliza O C C6 H5
C
OCH3 H
H O
benzoilecgonina
O C C6 H5

H H3 C N O
O
hidroliza
C
cocaina OCH3
H
N-demetilare

OH

H
transesterificare metilecgonina
CE
H N O
C
OCH3
H

H3 C N O C C6H5
O
C H
OCH2CH 3 O
H norcocaina

O C C6 H5

H
O
"etilcocaina"

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.1.3.4. Dezamidarea

catalizată de enzime cu sediul în ficat – HO H C2H5

NH CH2 CH2 N
peptidaze O
C C2H5
este un proces relativ lent HOH
Ex. procaina - ester - are acţiune locală
(hidroliza rapida); procainamida - amidă -
hidrolizată mult mai lent, “are timp” să atingă NH2
circulaţia sistemică şi să–si manifeste
acţiunea antiaritmică p-amino-N,N-(dietilamino-etil)-benzamida

COOH
xilina - hidrolizată doar după o deetilare
parţială + H2N CH2 CH2 N C2H5
C2H5

NH2 N,N-dietiletilendiamina
PABA(ca şi procaina)

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.1.3.4. Dezamidarea
• acidul ciclamic (acid ciclohexilsulfamic)
• hidroliză la nivel intestinal se transformă în ciclohexilamina cu posibilă acţiune
cancerigenă

NH SO 3 H
H OH
eliminare in urinã
30%

eliminare prin fecale

50% HOH
-H2 SO 4 (microflora
intestinalã)

NH 2

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.1.3.5. Hidroliza heterozidelor şi a conjugaţilor
• în intestinul subţire şi mucoasa intestinului gros sub influenţa enterococilor, β–
glucuronidazelor şi aril–sulfatazelor
• Glicozizii cardiotonici -hidroliză în trepte, cu pierderea de molecule de
monozaharidă dintr–un glicozid, în “drumul” spre aglicon
• dt3 (tridigitoxozid–digitoxigenina) = digitoxină: fiecare clivare hidrolitică a unei
molecule de digitoxoză este precedată de o dehidrogenare efectuată de CYP 3A în
molecula care va fi apoi desprinsă prin hidroliză; numai dt1 (digitoxizid–
digitoxigenina) va putea să intre în glucuronoconjugare.
• hidroliza glucurono- şi sulfoconjugatilor prin β–glucuronidazele şi respectiv aril–
sulfatazele din microflora intestinală se află la baza instalării unor cicluri
enterohepatice, care prelungind “şederea” xenobioticului în organism determină
creşterea potenţialului lui toxic (mai mult la glucuronoconugati; sulfoconugatii se
elimina in urina)

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.1.3.6. Hidroliza epoxizilor
• este de fapt o hidratare (adiţie de apă cu formarea unei singure specii
moleculare).
• Epoxid–hidrolaza (enzimă inductibilă)- catalizează adiţia apei la epoxizii
alchenelor şi oxizii arenelor (oxirani) care se formează în timpul oxidării prin
citocromi P450 a alchenelor şi respectiv hidrocarburilor aromatice cu minim 4
nuclee benzenice condensate
• Epoxid–hidrolaza - concentraţii variabile în majoritatea organelor şi mai ales
în ficat, testicule, ovare, plămâni, rinichi, piele, intestin, splină, timus, creier
şi inimă.
• În ficat şi plămâni, distribuţia epoxid–hidrolazei este paralelă cu aceea a
citocromului P450 (este asigurată detoxifierea rapidă a oxiranilor generaţi de
citocrom P450 )
• benzo(a)pirenul ajuns la stadiul de 7,8–dihidrodiol–9,10–oxid nu este
substrat pentru epoxid–hidroxilază datorită împiedicării sterice (este un
epoxid endo şi s–a format în zona “baie”, motiv pentru care nu poate fi
hidratat)

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2. Reacţii de faza II
(reacţii de conjugare)

• decurg în general mult mai rapid decât cele de fază I

• eliminarea este mărită prin creşterea hidrofiliei compusului
• enzimele de biotransformare de fază II sunt localizate în citosol sau mitocondrii; o
excepţie o constituie UDP–glucuroniltransferazele, cu dispunere microzomală.
• I. Metilarea
• II. Acetilarea
• III. Conjugări propriu–zise (sinteze):
• III.1 sulfoconjugarea (sulfatarea)
• III.2 glucuronoconjugarea (glucuronidarea)
• III.3 conjugarea cu a–aminoacizii (glicina, ornitina, serina,
arginina, histidina, taurina, acid aspartic) sau derivaţi ai acestora (ex. glutamina care
provine din amidarea la –COOH din γ al acidului glutamic) precum şi cu unele
dipeptide (glicil–glicina, glicil–taurina şi glicil–valina), când grupa funcţională
participantă este grupa amino (–NH2).
• III.4 conjugarea cu glutationul şi cisteina (sinteza de acid
mercapturic), când grupa funcţională participantă este tiol (–SH).

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2. Reacţii de faza II
(reacţii de conjugare)
a) reacţii în care nucleotidul intermediar conţine agentul de conjugare
- glucuronoconjugarea, sulfoconjugarea, acetilarea şi metilarea :

ATP xenobiotic
agent de
agent de conjugare conjugat
conjugare transferaza
activat-nucleotid

b) reacţii în care nucleotidul intermediar conţine xenobioticul (sau metabolitul

de fază I al acestuia) - conjugarea cu aminoacizii sau cu glutationul:

ATP xenobiotic agent de conjugare

xenobiotic conjugat
activat-nucleotid transferaza

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.1. Metilarea
• Ca şi acetilarea, metilarea– cu excepţia cazurilor în care are loc la N
piridinic– micşorează solubilitatea în apă a xenobioticelor; de asemenea,
ambele maschează grupele funcţionale, care altfel ar putea fi conjugate de
către alte enzime de fază II.
• are loc mai ales la nivelul ficatului şi rinichilor: cofactorul cel mai des
implicat în această biotransformare este S–adenosil–metionina (SAM) care
transferă un “CH3” activat de pe metionină sau colină
NH2

N N
_ CH3
OOC
N N
CH (CH2 )2 S CH2
+ O
H2N

OH OH
SAM

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.1.1. N–metilarea
• Are loc în cazul aminelor alifatice şi aromatice sau al heterociclilor cu azot.
• Nicotinamid–N–metil–transferaza care metilează nicotina, nicotinamida
• (la N piridinic), dar şi compuşi cu nucleu indolic ca serotonina şi triptofanul
• rezultă ioni de amoniu cuaternar (metil–piridiniu) care au mare hidrosolubilitate şi ca
urmare eliminare rapidă.
• Histamin–N–metil–transferaza, enzimă citoplasmatică prezentă inclusiv în eritrocite şi
asemănătoare COMT, care metilează histamina şi în general substanţe cu nucleu
imidazolic.

N N-metilare N
+ +
N CH3 N CH3
N CH2-CH2-NH2 H3C N CH2-CH2-NH2 nicotina CH3

_
N N COOH N-metilare COO
H H
+
histamina N-metil-histaminiu N N

acid nicotinic CH3

(metabolit de faza I) trigonelina

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.1.2. O–metilarea
• Sunt O–metilaţi fenoli şi catecoli
• fenol–O–metil–tranferaza (POMT), enzima microzomală şi catecol–O–metil–
tranferaza (COMT), enzima citosolică – metileaza catecolamine si unele
medicamente (ex. antiparkinsoniene)
• în mod normal o cale minoră de biotransformare a levodopa; 3–O–metil–
levodopa poate deveni un metabolit major la asocierea levodopa cu un
inhibitor de dopa–decarboxilază, ex. carbidopa (O–metilarea levodopa
devine extensivă, conducand la apariţia diskineziei).
_ _
COO COO
CH2 CH CH2 CH
NH2 NH2
COMT

HO O

OH CH3 OH
levodopa 3-metil-levodopa

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.1.3. S–metilarea
• xenobiotice care conţin grupe tiol (–SH)
• Tiol–metil–tranferaza (TMT), enzima microzomală care
metilează preferenţial compuşi alifatici cu –SH, ca D–
penicilamina, captopril sau metaboliţi ai disulfiramului.
• Tio–purin–metil–transferaza(TPMT), enzimă citoplasmatică
care metilează mai ales compuşi aromatici sau heterocicli ca
de exemplu azatioprina şi mercaptopurină

CH3
SH S
H H
N N
N TPMT N
SAM
N N N N

6-mercaptopurina 6-metil-mercaptopurina

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.2. Acetilarea

• cale majoră pentru xenobiotice cu o grupă –NH2 aromatică (trec in acetamidă N–

arilată) sau un rest hidrazinic (devin hidrazide, R–NH–NH–COCH3).
• N–acetilarea maschează (ca şi metilarea) o grupă –NH 2 aromatică cu un rest acetil
neionizabil, scăzând în acelaşi timp hidrosolubilitatea (v. risc cristalurie la
sulfamide)
• catalizată de N–acetiltransferaze - NAT1 şi NAT2, enzime citosolice, folosind
acetil–coenzima A, drept cofactor
• decurge în doua etape consecutive:
• –grupa acetil din CH3CO–ScoA este transferată la situsul activ al enzimei cu
eliberarea coenzimei A(E–SH+CH3COSCoAE–S–COCH3+CoASH)
• –grupa acetil este transferată de la enzima acetilată la grupa –NH 2 a substratului cu
regenerarea enzimei.
• polimorfismul genetic al N–acetiltransferazelor ( şi mai ales NAT2) -fenotipurile
acetilator lent şi acetilator rapid (v. izoniazida la acetilatorii lenţi polinevritele sunt
de 6–7 ori mai frecvente decât la cei rapizi)
Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi
 5.2.2. Acetilarea
• Frecventa fenotipului acetilator lent – mare populaţia din Orientul Mijlociu
(~70% la egipteni, arabi marocani şi la africani), intermediară la populaţia
caucaziană (~50% la americani, australieni şi europeni) şi scazută la
populaţia asiatică (<25% din chinezi, japonezi şi coreeni) precum şi la
eschimoşi.
• riscurile toxice la acetilatorii lenţi : neuropatia periferică în cazul
izoniazidei şi dapsonei, lupusul eritematos sistemic apărut secundar la
hidralazină (si acţiune antihipertensivă mai pronunţată) şi procainamidă
precum şi efecte toxice sugerând intoxicaţie cu fenitoină la administrarea
concomitentă a fenitoinei cu izoniazidă
• acetilatorii lenţi, care sunt şi deficienţi în glucozo–6–fosfat–dehidrogenază
sunt expuşi la hemoliză în cursul tratamentului cu anumite sulfamide. De
asemenea, la aceştia există un risc crescut de inducere a cancerului vezical,
de către unele amine aromatice polinucleare (de exemplu benzidina).

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.2. Acetilarea
2-AF 2-AAF
N-hidroxilare N-hidroxilare

N-hidroxi-2AF N-hidroxi-2AAF
N-acetil N-acetil
CH3CO-SCoA transferaza transferaza
(transfer N->O)

CoA-SH O
O C CH3
NH

N-acetat-2AF

_
CH3COO

+
NH
N–acetilarea aminelor aromatice – reacţie
de detoxifiere; O–acetilarea aminelor
ion nitrenium aromatice N–hidroxilate – activare toxică

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.3. Conjugarea
5.2.3.1. Sulfoconjugarea (sulfatarea)
• formarea unui ester al acidului sulfuric, solubil în apă
• catalizată de sulfotransferaze, un grup de enzime solubile, care se găsesc
mai ales în ficat, rinichi, tract gastrointestinal, plămâni, trombocite şi creier
• Cofactorul este PAPS adică 3’–fosfoadenosin–5’–fosfosulfat care transferă
pe xenobiotic SO32– (şi nu SO42– ) şi formează un ester sulfuric (numit şi
sulfat şi de aici denumirea de sulfatare, care se referă la efect şi nu la
transferul propriu–zis), el însuşi trecând în PAP (fosfoadenosinfosfat).
NH2

N
N
O O

O S O P O CH2 N N
O
O O

O OH

PO32-

PAPS

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.3.1. Sulfoconjugarea (sulfatarea)
• Donorul de sulfit, PAPS este sintetizat din sulfat anorganic (SO42– ) şi ATP
O O O O
R-OH + fosfoadenosin O P O S O R O S O + fosfoadenosin O P O
(Ar) (Ar)
O O O O
PAPS PAP
sulfat (acid) de
(3'-fosfoadenosin-fosfat)
alchil (aril)

alcoolii şi fenolii - cel mai mare grup de substraturi pentru sulfotransferaze

pot avea loc şi sulfoconjugări la azot cu formare de sulfamaţi, în cazul substanţelor cu
grupări–NH2 ale aminelor primare aromatice (de exemplu anilina, β–naftilamina) sau cu
formare tot de sulfaţi dacă intră în reacţie compuşi proveniţi din N–hidroxilare (aromatică)
ca N–hidroxi–2 aminonaftalen (produsul N–hidroxilat al β–naftilaminei) sau N–hidroxi–
2AAF

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

5.2.3.1. Sulfoconjugarea (sulfatarea)
2AAF

N-hidroxilare CYP 450

sau FMO
OH

N C CH3

O
PAPS

PAP
_
OSO3
N C CH3

SO42-

+
N C CH3

O
ion nitrenium

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.3.2. Glucuronoconjugarea (glucuronidarea)
•reacţia xenobioticului cu un heteroatom bogat în e–, deci nucleofil (O,N, S şi
chiar C) cu acidul glucuronic.
•necesită un cofactor numit uridin–difosfat–acid glucuronic (UDP–GA)
•catalizata de enzima UDP–glucuroniltransferaza (UDP–GT).

COO
–
H O H O
H
OH H O O H
N
HO
O P O P O CH2 N O
H HO O
O O
H H
H H
OH OH
acid uridin-5'-difosfo-alfa-D-glucuronic
(UDP-GA)

Cofactorul este corespunzător anomerului α, dar glucuronoconjugaţii sunt substraturi

pentru β–glucuronidaze (previne distrugerea cofactorului înainte de a reacţiona cu
xenobioticul).

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.3.2. Glucuronoconjugarea (glucuronidarea)
• –O–glucuronide –eteri formează xenobiotice sau metaboliţi ai
acestora la gr. –OH (ex. ca dt1 (digitoxigenin–monodigitoxozid)
la gr. –OH din 4, cloramfenicol (la gr. –OH din CH2OH),
hexobarbital, morfină, oxazepam, tricloretanol)
• –O–glucuronide–esteri formează diclofenac, diflunisal,
ketoprofen, acid valproic;
• –N–glucuronide (mai rezistente la hidroliză având legătură N–
C) formează meprobamat, sulfadimetoxin, sulfatiazol,
tripelenamină (deşi este amină terţiară)
• –S–glucuronide–tioeteri formează tiofenolii sau
dietilditiocarbamatul (metabolitul disulfiramului)
• –C–glucuronide formează puţine xenobiotice ca fenilbutazona
şi sulfinpirazona, care conţin atomi de carbon suficient de
nucleofili (în forma enolică a fenilbutazonei este activat Cα

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

5.2.3.2. Glucuronoconjugarea (glucuronidarea)

• glucuronoconjugaţii sunt compuşi polari, solubili în apă, care

sunt eliminaţi din organism prin urină sau bilă
• glucuronidarea este considerată un proces util întrucât
detoxică multe xenobiotice sau metaboliţi ai acestora
• Exceptii:
• aminele aromatice care produc cancer vezical (2–
aminonaftalen, 4–aminodifenil etc.): N–hidroxilare in ficat,
urmată de N–glucuronidarea metabolitului; N–glucuronidele
sunt instabile la pH–ul acid al urinii şi sunt hidrolizate la N–
hidroxil–amina aromatică din care au provenit
• AINS de tip acizi carboxilici (ex. diclofenac, diflunisal,
etodolac, ketoprofen) – O-glucuronidare - acilglucuronide

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 R - COOH (se codificã astfel AINS)
COOH
H O H
H
UDP-GT OH H
HO O fosfofosfouridin
H OH
(UDP-GA)

O
COOH
H O O C R proteina
H
OH H
migrare HO H
de acil acid glucuronic
H OH
(se observã şi
inversiunea alfa beta)
COOH O
H O OH R C proteina
H O
O C R O
OH H
Hepatita imunã şi
H OH sensibilizare incrucişatã

HOOC O HOOC O
H C R H C R
HO HO
O H O H2N Lis proteina O H
C CH N-Lis-proteina
H H H
HO HO
H OH H OH
Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconibazã Schiff
 5.2.3.3. Conjugarea cu aminoacizii
• α–aminoacizii - reacţii de conjugare cu xenobiotice cu grupă
carboxil (acid benzoic, acid cinamic, acizi heterociclici, o
serie de AINS -mai ales derivaţi de acid propionic, acizi aril–
acetici etc.)
• este o alternativă la glucuronidare; avantaj: este o reacţie
de detoxifiere
• glicocolul şi taurina ( H2N–CH2–CH2–SO3H ), sau – pentru
acizii aril–acetici – glutamina; intră în reacţie prin grupa –
NH2 -rezultă amidă
• 1. Activarea xenobioticului, catalizată de acil–CoA–
sintetaza, cofactor - acetil–coenzima A, ATP - furnizorul
energiei (in mitocondrii)
• 2. N–acil–transferază “specializată”, cu sediul citosolic
şi/sau mitocondrial – transfera aa pe xenobioticul activat
Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi
5.2.3.3. Conjugarea cu aminoacizii
Glicocol-conjugarea
_
CoA-S-COCH3 CH3COO
O O
acil-CoA-sintetaza
C C
O S CoA
anion benzoat ATP AMP benzoil-CoA
+Pi
_
H2N-CH2-COO CoA-SH
glicocolat
O
C _
N-acetil-transferaza
NH–CH2–COO

acid hipuric (ionizat)

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 GLUTAMINO–CONJUGAREA
• Pt. acizi aril–acetici
• agentul de conjugare – glutamina
• grupa –NH2 pe care este transferat radicalul acil al
xenobioticului face parte din grupa amidică a glutaminei

_
CoA-S-COCH3 CH3COO
O O
acil-CoA-sintetaza
CH2 C CH2 C
O S CoA
anion fenilacetat ATP AMP
+Pi
O
-
C CH2 CH2 CH COO
H2N ion glutaminat NH O
2
CH2 C
_
CoA-SH NH C CH2 CH2 CH COO

O NH2
Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi
 5.2.3.3. Conjugarea cu aminoacizii
• Activare toxica
xenobioticele cu grupă aminică aromatică (de regulă aflată pe un
heterociclu), hidroxilată
• aminoacizi ca serina sau prolina care participă la sinteză prin grupa lor
carboxil (si nu prin –NH2
• aminoacidul este activat prin aminoacid–ARNt–sintetaza şi apoi formează
cu hidroxilamina aromatică un N–ester reactiv, puţin stabil se descompune
cu formare de cationi nitrenium şi carbonium
NH2
_ _
HO CH2 CH COO HO
anion serinat

Ar NH OH Ar NH O C CH CH2 OH
seril-ARNt-sintetaza
(citosolică) O NH2
ATP AMP+Pi

NH2
(ADN) + _
Ar NH + HO CH2 CH COO
ion nitrenium regenerarea aminoacidului
Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi
5.2.3.4. Conjugarea cu glutationul (glutation–
conjugarea sau conjugarea mercapturică)

• Tripeptidă (acid glutamic, cisteina, glicocol) cu caracter aparte:

legarea acidului glutamic printr–o legătură fals peptidică (mai
degrabă simplu amidică) - “foloseşte “ la condensarea cu
cisteina grupa –COOH din γ şi nu pe aceea din α
• Glutationul pare să “înmagazineze” o cantitate de energie,
ceea ce il face cu mult mai reactiv decât cisteina ca atare
• substraturi : xenobiotice intrinsec electrofile sau intermediari
reactivi, produşi în timpul biotransformării de fază I (sau chiar
fază II): oxirani (oxizi ai arenelor şi epoxizi ai alchenelor), ion
nitrenium, ioni carbonium şi radicali liberi
• glutation–conjugarea este o sinteză aparte, fără o nevoie
aparentă de energie

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.3.4. Conjugarea cu glutationul

• implică reacţii cu xenobiotice activate

• glutation–conjugaţii sunt tioeteri, care se formează prin atacul
nucleofil al anionului tiolat al glutationului (GS–) asupra unui
atom de carbon electrofil din xenobiotic sau un metabolit al
acestuia (deosebire de amidele formate prin conjugarea
xenobioticelor cu aa)
• glutationul poate conjuga xenobiotice care conţin
heteroatomi electrofili ca O, N sau S (la glucuronidare ordinea
“preferenţială” este exact inversă
• Enzimele - glutation–S–transferaze, prezente în cele mai
multe ţesuturi (ficat, intestin, rinichi, testicul, suprarenale şi
plămâni), localizate masiv în citoplasmă şi putin în reticulul
endoplasmatic.

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.3.4. Conjugarea cu glutationul- mecanisme
• a) prin reacţii de substituţie (de deplasare): glutationul
înlocuieşte o grupă atrăgătoare de electroni 
• b) prin reacţii de adiţie: glutationul se fixează la o legătură
dublă activată sau la un sistem ciclic tensionat
• a) prin reacţii de substituţie: este “extras” un atom de halogen
(sau o grupă sulfat, sulfonat, fosfat sau nitro) de la un atom de
carbon alilic sau benzilic (polarizat pozitiv,deci electrofil).
• 1.Glutation–conjugaţii se formează în ficat, sunt excretaţi în
bilă sau sunt transformaţi în acizi mercapturici in rinichi şi apoi
excretaţi în urină (două clivări consecutive ale acidului glutamic
şi glicinei şi apoi N–acetilarea conjugatului cisteinic format, la
acid mercapturic)

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 + -
C6 H5 -CH2 Cl
GSH H OH
glutation-
S-transferaza O
HX COO–
NH-C-CH2 -CH2 -CH
C6H5-CH2 -S-CH2-CH NH2
C-NH-CH2 -COO-
_ HOH
gama-glutamil-
O
COO
-transpeptidaza
HOOC-CH2-CH2-CH
NH2
NH2
C6 H5-CH2 -S-CH2 -CH –
C-NH-CH2 -COO
HOH
aminopeptidaza M O
–
H2N-CH2 -COO OH H
glicocolat H H
MAO O
NH2 dezaminare
C6H5 -CH2-S-CH2 -CH - C6 H5-CH2-S-CH2 -C
COO oxidativã –
conjugat cisteinic - NH3
beta-liaza COO
CoA-S-C-CH3
_
(in rinichi) O CH3-C-COO
CoA-SH O
piruvat
C6 H5-CH2 -SH
NH-CO-CH3
C6H5 -CH2-S-CH2 -CH –
COO
acid mercapturic
metilare,
glucuronidare

excreţie în urinã
Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi
 5.2.3.4. Conjugarea cu glutationul - prin reacţii de substituţie
2. anionul gutationat leagă cationi metalici sau alchil–metalici, toxici,
fără deplasarea altei grupe sau altui atom
2+
Cd + 2GS- GS-Cd-SG
+
CH3-Hg + GS- CH3-Hg-SG

3. conjugarea glutationului cu xenobiotice conţinând un heteroatom

electrofil (O, N sau S ) – ionul glutationat se leaga de heteroatom
–
NO2 NO
CH2-O–NO2 GS – ion nitrit CH2-O SG GS–,H+ GSSG CH2 OH

CH-O-NO2 CH-O-NO2 CH-O-NO2

CH2-O-NO2 glutation- CH2-O-NO2 neenzimatic

(in general) CH2-O-NO2
S-transferaza
trinitrat de glicerinã dinitrat de glicerinã

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.3.4. Conjugarea cu glutationul – prin reacţii de adiţie

• Glutation–conjugarea prin reacţii de adiţie la duble legături sau cicluri tensionate -

presupune o etapă prealabilă de activare a dublei legături sau de formare a ciclului;
ex. alcoolul alilic, alilamina – activare toxică la acroleină
ADH
H2C CH-CH2-OH H2C CH-CHO
(în ficat)
(produce lezare hepaticã
-dehidrogenare-
culminând cu necroza)

MAO
H2C CH-CH2-NH2 H2C CH-CHO
(în ţesut vascular) (produce lezare acutã
-dezaminare oxidativã- vascularã şi/sau aterosclerozã)

O O
+ -
CH2 CH–C + (GS– + H+) GS-CH2-CH2-C
H H

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.3.4. Conjugarea cu glutationul – prin reacţii de adiţie
conversia acetaminofenului la un glutation–conjugat: adiţia glutationului la o
dublă legătură activată, formată prin dehidrogenarea paracetamolului la N–
acetil–benzochinonimină

NADPH+H+ NADP++2H2O
+ O2
HO NH-COCH3 O N COCH3
CYP450

paracetamol
N-acetil-benzo-chinonimina
dublã legaturã (NABQI)
activatã

GSH

HO NH-COCH3

SG
glutation conjugat

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.2.3.4. Conjugarea cu glutationul – prin reacţii de
adiţie

• Ciclurile tensionate care se deschid prin adiţia glutationului

sunt de regulă oxizii arenelor şi epoxizii alchenelor
OH
O
SG
CYP450 GSH

naftalen-1,2-oxid (anionul glutationat nu

(endo) se fixează niciodată în 1)

-
H S-CH2 -CH-COO
S-CH2-CH-COO-
+
glicocolat
HO – glutamat NH2
NH2
H
- H+

ion episulfonium
mutagen, nefrotoxic

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

5.2.3.4. Conjugarea cu glutationul – prin reacţii de
adiţie
Br

OH

H
HOH epoxid- HO H
hidrolaza 3,4-dihidrodiol
Br Br Br

rearanjare

O
OH
GSH glutation-
- S-transferaza
legare covalentă cu
macromoleculele celulare
Br

SG
H
HO H
glutation-conjugat
Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi
 Conjugarea cu glutationul
• În general, conjugarea cu glutationul
reprezintă o reacţie importantă de detoxifiere
deoarece agenţii electrofili sunt specii cu mare
potenţial toxic, care se pot lega de compuşi
nucleofili critici ca proteinele şi acizii nucleici,
determinând astfel leziuni tisulare şi mutaţii

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.3. Reacţii de conjugare de “faza III” (soarta conjugaţilor în
organism)
• Glucuronoconjugaţii – circuit enterohepatic: conjugații de tip eter sau
ester sunt hidrolizaţi în intestin (glucuronidazele microflorei intestinale),
xenobioticul sau metabolitul lui de faza I sunt reabsorbiţi prin peretele
intestinal, ajung prin vena portă la ficat, unde suferă din nou
glucuronoconjugare, apoi glucuronoconjugaţii sunt din nou excretaţi prin
bilă în intestin, acolo având loc eliminarea unei părţi din aceştia prin fecale
în timp ce altă parte suferă hidroliză, cu repetarea ciclului.
• 2,6–dinitrotoluen - hidroxilare alifatica in ficat, –OH), glucuronoconjugare,
conjugatul ajunge prin bilă în intestin: o grupă nitro este redusă la amino
(nitroreductaza), acidul glucuronic este desprins prin hidroliză (β–
glucuronidaze); alcoolul 2–amino–6–nitro–benzilic rezultat ajunge prin
absorbţie intestinală la ficat, unde ciclul enterohepatic este întrerupt: nu
mai are loc glucuronidarea la grupa –OH, se produce N–hidroxilarea
urmată de sulfatare sau acetilare, iar conjugatul format, având stabilitate
redusă se transformă într–un ion nitrenium (la “impactul” cu ADN)

CH2OH CH2OH
O2N +
NH O SO3H O2N NH
–HSO – 4
Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi
 5.3. Reacţii de conjugare de “faza III” (soarta conjugaţilor în
organism)
• Unele N–glucuronide ale metaboliţilor de fază I, nu intră în circuit
enterohepatic, dar nici nu se elimină ca atare; ele sunt scindate prin
hidroliză o singură dată, dar chiar la locul acţiunii toxice.
H OH
C6H11O6
N a)in urinã (pH acid) NH-OH
OH
b)in colon
(beta glucuronidaza)
-acid glucuronic- N-hidroxi-2-naftilamina
OH
NH-OH
NH2

H+
(in vezica
urinarã)
+ +
•• NH
NH–O–H ••
-H2O
••
H
ion nitrenium

aduct al ADN
Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi
 5.3. Reacţii de conjugare de “faza III” (soarta
conjugaţilor în organism)
• 2–aminofluorenul (2–AF) trece în derivatul N–hidroxi–2AF
care suferă N–glucuronidare urmată de hidroliza la nivelul
vezicii urinare cu revenirea la N–hidroxi–2AF în forma activată
OH

NH-OH NH2

N-hidroxi-2-AF 1-hidroxi-2-AF

+
NH

ion nitrenium

În cazul 2–acetil–aminofluorenului (2–AAF) N–hidroxilarea este urmată de O–

glucurono–conjugare; acest metabolit este cancerigen ultim (Ut), eliminând anion
glucuronat la impactul cu ADN, cu formarea de ion de tip nitrenium
Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi
 5.3. Reacţii de conjugare de “faza III” (soarta conjugaţilor în
organism)
• posibilul “circuit” al ionului CN–

rodanaza
CN – + CH2-CH-COOH SCN – + CH3-C-COOH + NH3
(are loc concomitent
SH NH2 şi o dezaminare O
oxidativã)

–
S S SO3 – S
2– CN 2– –
E + S-SO3 E E + SO3 + SCN
S – S
S

Ionul SCN– poate fi însă, în continuare, metilat şi tiocianatul de metil format intră apoi
într–o conjugare nedorită cu glutationul (prin atac nucleofil la sulf), în urma căreia este
eliberat ionul cianură

- - - +
GS CN GS , H GSSG

CH3-SCN CH3-S-SH CH3-SH

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.4. Relaţii între locul biotransformării şi locul acţiunii
toxicului

• calea de expunere poate determina orientarea spre organul sau

sistemul fiziologic la nivelul cărora se vor observa primele efecte
• COF pe piele (unguente): nu se observă semne generale de
intoxicaţie, ci fibrilaţii („tresăriri” ale muşchilor pielii) şi transpiraţii
locale;
• expunerea prin inhalare: bronhocostricţie;
• ingerarea: tulburări gastrointestinale (de exemplu defecare
intermitentă) sau de micţiune (urinare intermitentă), apoi efecte
generalizate
• parationul (COF) se activează la paraoxon prin desulfurizare
oxidativă în ficat, dar „ţinta” acestui metabolit „exaltat” este SNC
• activările toxice cele mai „eficiente” în determinarea toxicităţii sunt
cele care au loc la nivelul ţesutului sau organului care sunt în acelaşi
timp locurile ţintă critice.

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.4. Relaţii între locul biotransformării şi locul
acţiunii toxicului
• sediul biotransformării (I) - locul acţiunii toxice (II):
• metanol – ficat şi retină (I), retină (II), 2-naftilamină –
ficat (I), vezică urinară (II), tetraetil de plumb în doze
mari – ficat (I), creier (II), tetraetil de plumb în doze
mici repetate – ficat (I), nervi periferici (II).
• ficatul - sediul activării toxice şi locul de acţiune
toxică: CCl4, nitrozamine, ca de exemplu cele
dialchilate simetric cum este dimetilnitrozamina,
aflatoxinele

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 5.5. Inducţia şi inhibiţia enzimatică
Clasa de inductori Exemple Enzime induse

Inducţia enzimatică Tip hidrocarburi policiclice 3-metilcolantren, CYP1A1, CYP1A2

• stimularea activităţii benzo(a)piren, TCDD,

enzimelor de biotransformare clorpromazina, isosafrol,

(izoenzimele cit P450, UDP- ketoconazol

glucuroniltransferaza, Tip fenobarbital fenobarbital, fenitoină, CYP2A1,
glutation-transferaza, unele griseofulvină, ketoconazol, CYP2B1, CYP2B2,
reductaze), sub acţiunea unor dieldrină, butilhidroxitoluen CYP2C6, CYP3A2,
substanţe - inductori; Tip etanol etanol, acetonă, heptan CYP2E1
rezultat: accelerarea Tip glucocorticoizi dexametazonă, CYP3A1
biotransformarii, cu prednisolon, CYP3A2, CYP3A4
creşterea intensităţii metilprednisolon,
efectului sau scăderea spironolactonă, rifampicina
intensităţii efectului Tip clofibrat clofibrat CYP4A

unii inductori (ex. barbituricele, fenilbutazona, tolbutamida, glutetimida, meprobamatul,

hexobarbitalul, DDT-ul, benzpirenul) îşi accelerează propria biotransformare (autoinducţie - poate
explica instalarea toleranţei)

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 Inducţia enzimatică
• Inducţia enzimatică necesită prezenţa NADPH, O 2 şi intervenţia cit P450 (in principal pentru
procese de hidroxilare)
• consecinţe importante în clinică:
 inducţia enzimatică, de ex. a CYP3A şi CYP2C: creşterea biotransformării ciclosporinei, a
warfarinei, a steroizilor contraceptivi
 administrarea asociată a cloramfenicolului cu fenobarbital: efect antimicrobian redus
 asocierea fenitoinei cu fenobarbitalul: activitatea fenitoinei scade
 asocierea cumarinei cu fenobarbitalul: necesare doze mai mari de anticoagulant
 inducerea CYP2E1 de către etanol şi izoniazidă şi posibil, a CYP3A de către inductorii săi (ex.
barbiturice), poate creşte activarea acetaminofenului la metabolitul său hepatotoxic, N-
acetilbenzochinonimina
• inducţia mediată de derivaţii barbiturici - induc transcripţia ARN-ului mesager specific al cit
P450, ducând la creşterea sintezei enzimelor de biotransformare în REN; efectul inductor
maxim după 48 – 72 de ore
• inducţia mediată de hidrocarburile aromatice policiclice –după legarea inductorului de o
proteină specifică din citosol (care funcţionează ca receptor); efectul inductor maxim după 24
de ore.

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 Inhibiţia enzimatică
C 6H5

• Inhibitorii - inhibă biotransformarea (în principal prin O

+
C 6H5 C C O (CH2)2 NH (C2H5)2
isoformele cit P450) altor substanţe; rezultat: creşterea Cl-
CH2
concentraţiei plasmatice a acestora şi prelungirea şi/sau CH2
potenţarea acţiunii. CH3
• inhibiţia enzimatică - opusul, replica inducţiei enzimatice SKF525

• prototipul de inhibitor -SKF525 (clorhidrat de dietilamino-

2-etil-α-fenil-α-propil-fenilacetat)
Tipul cit P450 (CYP) Substrat Inhibitori
CYP2A6 Cumarina, butadiena, nicotina Dietilditiocarbamat, pilocarpina,
tranilcipromina
CYP2B6 Bupropion, ciclofosfamida, 7- 7-etinilfenantren, metoxiclor,
benziloxiresorufina orfenadina
CYP2C8 Acid arahidonic, Etopozid, nicardipina,
carbamazepina, paclitaxel quercetina, tamoxifen, R-
verapamil
CYP2D6 Amitriptilina, captopril, Celecoxib, chinina, chinidina,
cinarizina, clorpromazina, fluoxetina, lobelina,
clozapina, codeina, triflouperidol, yohimbina
debrisoquina, dextrometorfan,
encainid, flecainid, flufenazina,
haloperidol redus, imipramina,
metoxiamfetamina, mianserin,
nortriptilina, odansetron,
paroxetina, trifluoperidol
propranolol, sparteina,
tamoxifen, tioridazin, timolol

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 Inhibiţia enzimatică
Tipul cit P450 (CYP) Substrat Inhibitori
CYP2E1 Acetaminofen, alcooli, anilină, Fluconazol, tenopozid,
benzen, cafeină, teofilină, tranilcipromina
dapsonă, enfluran, isofluran,
nitrozamine, stiren
CYP1A2 Acetaminofen, acetanilida, Ciprofloxacina, fluvoxamina, α-
antipirina, amine aromatice, naftoflavona
cafeina, estradiol, imipramina,
fenacetina, tacrina, teofilina,
trimetadiona, warfarina
CYP3A4 Acetaminofen, aldrin, Clotrimazol, fluoxetina,
alfentanil, amiodarona, itraconazol, miconazol,
carbamazepina, ketoconazol, nicardipina,
ciclofosfamida, celocoxib, verapamil
ciclosporina, dapsona,
digitoxina, diltiazem, diazepam,
eritromicina, etopozida,
imipramina, lovastatin,
midazolam, loratadina,
losartan, lidocaina, omeprazol,
chinidina, steroizi, tamoxifen,
acid retinoic, terfenadina,
teofilina, triazolam, verapamil,
trimetadiona, warfarina,
zatosetron, zonisamid

•Disulfiramul, bis-hidroxicumarina, izoniazida scad biotransformarea fenitoinei -

fenomene de supradozare (ataxie şi nistagmus)
•Cloramfenicolul scade viteza de biotransformare a tolbutamidei (potenţarea efectului
hipoglicemiant), dicumarolului, fenitoinei.

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 6. ELIMINAREA
• îndepărtarea toxicului şi/sau metaboliţilor lui din organism
• o substanţă se poate elimina simultan pe mai multe căi, însă
prezintă, în funcţie de proprietăţile sale fizico-chimice, o cale
electivă
• calea renală – cea mai importantă cale de eliminare;
majoritatea xenobioticelor trebuie să fie biotransformate în
compuşi hidrosolubili pentru a fi eliminate renal ;
• calea digestivă (în principal prin excreţia biliară) ;
• calea respiratorie (pulmonară) – pentru gaze şi substanţe
volatile
• căi de eliminare, cu importanţă secundară: transpiraţia, saliva,
laptele, secreţia lacrimală

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 6.1.Eliminarea pe cale renală
• filtrarea glomerulară (la nivelul porilor mari ai membranei glomerulare) – nu pt.
compuşii cu greutate moleculară mare şi cei legaţi de proteinele plasmatice;
substanţele polare şi ionice, slab reabsorbite tubular trec direct în urină. Compuşii
liposolubili sunt reabsorbiţi până când sunt biotransformaţi complet în produşi
hidrosolubili, eliminabili renal
• reabsorbţia tubulară
• secreţia tubulară - împotriva gradientului de concentraţie, cu ajutorul sistemelor de
transport activ pentru anioni şi cationi
• Capacitatea unei substanţe de a fi eliminată renal este exprimată cantitativ prin
clearence-ul acesteia, definit ca raport între produsul concentraţiei (Cu) şi volumul
urinar (Vu) şi concentraţia plasmatică (Cpl).
• compuşii cu coeficient mare de partiţie lipide/apă (liposolubili) sunt reabsorbiţi
eficient, în timp ce compuşii polari şi ionii sunt excretaţi în urină
• electroliţii tari (complet disociaţi) se elimină rapid, indiferent de pH-ul urinar
• electroliţi slabi – eliminare dependentă de pH-ul urinii
• pH-ul alcalin, favorizînd formele ionizate ale substanţelor cu caracter acid, împiedică
reabsorbţia şi favorizează eliminarea acestora ;
• pH-ul acid, mărind ionizarea substanţelor cu caracter bazic, le grăbeşte eliminarea

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 6.2. Eliminarea pe cale digestivă
• direct pe cale rectală (prin materiile fecale) – pentru compuşii ingeraţi şi neabsorbiţi
la nivelul tractului gastrointestinal; ex. compuşii macromoleculari şi compuşii
complet ionizaţi, cu greutate moleculară mare, care nu se absorb după administrare
orală (colestiramina, paraquat).
• la nivelul mucoaselor tractului digestiv - substanţele cu caracter bazic, neionizate
la pH-ul plasmatic, trec din sânge în stomac, străbătând mucoasa gastrică prin
difuziune simplă şi se concentrează sub formă ionizată în sucul gastric acid (ex.
alcaloizii).
• prin secreţia biliară - substanţele puternic polare, conjugaţii anionici şi cationici
legaţi de proteinele plasmatice, compuşii cu greutate moleculară mai mare de 300;
săruri de metale grele (Hg, Pb, Mn, Ni, Cr), unele antibiotice (eritromicina,
rifampicina, tetraciclina), substanţe de contrast iodate, glicozizii cardiotonici
• prin secreţia salivară - alcaloizi (atropina, stricnina, chinina), o serie de metale
(bismutul, mercurul) şi nemetale (iodul)
• analiza salivei poate înlocui analiza plasmei

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi

 6.3. Eliminarea pe cale respiratorie
• toxici gazoşi (ex. H2S, CO2, NH3 etc.)
• toxici volatili (eter, cloroform, alcool etc.)
• la nivelul epiteliului alveolar
• prin secreţia bronşică sau nazală (ioduri, As, Hg, săruri de
amoniu)
• Viteza de eliminare este influenţată de volatilitatea substanţei
şi de coeficientul de distribuţie lipide/apă.
• toxicii volatili cu solubilitate mică în apă şi sânge (tetraclorura
de carbon, eterul, benzenul) se elimină rapid
• toxicii volatili cu un coeficient mic de distribuţie lipide/apă
(ex. alcool, acetonă) se elimină lent

Curs an IV Prof.dr. Daniela Baconi