Caria dinţilor

temporari.
Particularităţile
evoluţiei clinice şi
ale diagnosticului.
Caria dinţilor
permanenţi la copii.
Particularităţile
evoluţiei clinice şi
ale diagnosticului.
 INTRODUCERE

Caria dentara este un proces cronic destructiv al ţesuturilor dure dentare care evoluează prin
fenomene inflamatorii atipice şi care, în final, interesează pulpa dentară şi parodonţiul apical,
iar prin complicaţiile sale întregul organism.

Caria dinţilor temporari evoluează, în general, după aceleaşi legităţi ca şi la dinţii

permanenţi. Din punct de vedere clinic se evidenţiază un şir de particularităţi, determinate de
anumiţi factori, precum:
• particularităţile structurale la diferite etape de dezvoltare a dinţilor temporari,
• factorii de risc care favorizează apariţia cariei dentare,
• intensitatea procesului carios,
• gradul de afectare al ţesuturilor dure,
• reacţia pulpei dentare, etc.
 FACTORI ETIOLOGICI PRINCIPALI:

a) terenul
b) flora c) substratul
(calitatea
bacteriană alimentar
smalțului și a
cariogenă fermentabil
salivei)
Caria dentară este caracterizată prin demineralizarea și distrugerea țesuturilor dure dentare, cu formarea ulterioară a defectului cavitar.
Caria dentară apare deci ca urmare a unui dezechilibru prelungit între factorii ce favorizează demineralizarea smalțului (placa bacteriană
și hidrocarbonatele) și factorii ce intervin în remineralizare acestuia (igienă, fluor, factori protectori naturali).

Factorii individuali de risc asociați cu apariția cariei dentare sunt:

- respirația orală
- malpozițiile dentare
- igiena dentară deficitară
- purtatorii de aparate ortodontice
- nivelul scăzut de fluor reduce procesul de remineralizare și astfel crește riscul apariției cariei dentare
- unele medicamente precum antihistaminicele, antidepresivele, corticoizii
- la bolnavii cu paraplegie, artrită sau alte afecțiuni ce produc probleme de coordonare
- în afecțiuni generale precum diabetul zaharat,hipertiroidismul,hiperparatiroidismul
- statutul socio-economic scăzut reduce interesul pentru o igienă orală și o dietă corespunzătoare.

FACTORI DE RISC
CARIA DINȚILOR
TEMPORARI
• Grosimea smalțului și dentinei este mai redusă la dinții temporari
aproximativ cu 1/2, ceea ce se explică prin faptul că odontoblaștii
dinților temporari funcționează 350 de zile, comparativ cu cei PA RT I C U L A R I T Ă Ț I L E
permanenți de 700 de zile. STRUCTURALE ALE DINȚILOR
• Dinții temporari conțin mai multă apă și substanțe organice T E M PO R A R I
comparativ cu dinții permanenți, iar substanțe neorganice – mai
puține.
• Striațiile Retzius sunt aproape paralele suprafeței smalțului.
• Stratul de dentină, comparativ, este mai subțire, iar camera
pulpară şi canalele radiculare sunt mai voluminoase.
• Dentina are canalicule dentinare largi, relativ mai scurte și mai
puțin sinuoase.
• Linia neonatală Schoor, care traversează punctul de contact al
molarilor este o zonă de rezistență scăzută, separând dentina
mineralizată prenatal de cea postnatală.
• Pulpa este constituită din aceleaşi straturi ca și la dinții
permanenți, având insă unele modificări la diferite etape de
dezvoltare a dintelui. Pulpa are capacități reduse de a forma
dentina secundară, mai ales în perioada de resorbție radiculară.
• Cementul formează un strat subțire, cu reducerea stratului celular.
• Joncțiunea smalt- cement se prezinta sub forme şi în proporții
diferite față de cea la dinții permanenți: în 30% din cazuri, între
cement şi smalt, există o suprafață de separație la nivelul căreia
dentina este expusă liber; în 60% din cazuri cementul acoperă
smalțul pe o suprafață redusă; în 10% din cazuri smalțul acoperă
cementul pe o suprafată redusă, fiind varianta cea mai frecventă la
dinții permanenți.
 CONSECINȚELE PARTICULARITĂȚILOR
DINȚILOR TEMPORARI

· Expunerea la
· Evoluția rapidă a
deschideri accidentale a
procesului carios
camerei pulpare
· Prezența cariilor
· Capacitatea cronice și a celor oprite
reparatorie este mai în evoluție dovedesc
puțin intensă capacitatea de formare a
dentinei de reacție.

· Inervația este mai · Sensibilitatea este mai · Parodonțiul marginal

redusă decât la dinții redusă față de dinții are o zonă papilară bine
permanenți permanenți reprezentată
 CLASIFICARE

Clasificarea morfologica a lui

Clasificarea după profunzimea Clasificarea cariei după
Black, care împarte cavitățile în
leziunii: evoluție:
cinci clase:
1. Clasa I 1. Caria superficială: 1. Caria acută
2. Clasa II interesează smalțul până la 2. Caria cronică
3. Clasa III limita amelodentinară; 3. Caria oprită în evoluție
4. Clasa IV 2. Caria profundă: procesul 4. Caria circulară
5. Clasa V carios interesează și dentina,
iar dacă nu este tratat la timp
va determina apariția cariei
complicate;
 • Caria dinților temporari poate apărea mai
frecvent în următoarele zone:
- Zonele lipsite de autocurățire
- La nivelul molarului prim inferior (cel mai
frecvent afectat) și molarului doi: carii fisurale,
ocluzale
LOCALIZARE - În zonele proximale
- La nivelul suprafețelor vestibulare și proximale
ale incisivilor (caria circulară)
• Cariile ocluzale apar în general la 3-4 ani iar
cele proximale apar la 5-6 ani(la aproximativ
70-80% dintre copii).
 Simptomatologia subiectivă a cariei simple:
• Simptomele dureroase sunt șterse, inconstante,
fără un tipar clasic (sensibilitatea se reduce odată
cu involuția organului pulpar în cazul dinților
temporari)

DIAGNOSTIC • Copilul acuză sensibilitate la ingestia dulciurilor

• Copilul refuză să se alimenteze (dacă există
policarii profunde sau eventuali polipi gingivali
care ar putea determina apariția durerii în cursul
masticației)
• Pacientul ne relatează prezența sensibilității la
contactul cu agenți termici și chimici
 La inspecție medicul va observa:
· pierderea translucidității smalțului
· prezența unei pete albe cretoase
· colorații brun - negricioase la nivelul unor fisuri/ fosete
· soluții de continuitate cu lipsă de substanță
DIAGNOSTIC · cavități carioase ce conțin resturi alimentare
· pe suprafețele proximale, cavități “în oglindă”, doar o
modificare de culoare sub creasta marginală sau creasta
marginală subminată asociată eventual cu o papilită. De
multe ori caria de pe suprafețele proximale nu poate fi
diagnosticată decât cu ajutorul radiografiei dentare,
retroalveolară sau bite- wing.
 • Palparea se realizează cu sonda dentară. Cu sonda
se va trece deci pe toate suprafețele dentare, orice
fisură sau discontinuitate în stratul de smalț putând fi
identificată.
• Astfel, sonda va “agăța” cariile existente. Dacă caria
DIAGNOSTIC este acută, sonda va pătrunde cu ușurință în țesuturile
subminate, în dentina ramolită. Dacă caria este
cronică sau oprită în evoluție, țesuturile dentinare vor
fi mai dure, dar rugoase. Tot la palpare, cu o linguriță
Black se poate îndepărta din dentina ramolită de pe
fundul cavității, ea exfoliindu-se cu ușurință în
straturi.
 • Percuția se realizează cu mânerul sondei sau oglinzii
dentare. Percuția axială pozitivă ne va indica o
patologie periapicală, o pulpită seroasă sau purulentă
totală care în evoluție afectează și țesuturile
periapicale sau o parodontită apicală cronică de
exemplu. Percuția paraaxială poate evidenția atât
leziuni de cauza endodontică (în cazul prezenței unor
DIAGNOSTIC canale laterale de calibru mare) sau de cauză
parodontală. În cazul dinților temporari, percuția nu
evidențiază în general durere sau nu este concludentă.
• Probele termice la copil nu sunt concludente datorită
colaborării deficitare cu pacientul, el speriindu-se la
aplicarea oricărei presiuni sau schimbări de
temperatură în cavitatea orală.
 Examenul radiologic este reprezentat de radiografiile tip
ortopantomografie, radiografia retroalveolară și
radiografia bite-wing. În funcție de celelalte afecțiuni
dentare(extracții premature de dinți temporari, absența
dinților permanenți după perioada de erupție) vom indica
o radiografie OPT, completată eventual de o radiografie
bite-wing sau o radiografie retroalveolară pentru a
DIAGNOSTIC diagnostica o suspiciune de carie dintr-o zonă precisă.
Examenul radiologic ne va evidenția deci:
· Leziunile carioase proximale;
· Profunzimea proceselor carioase și proximitatea camerei
pulpare;
· Gradul de rizaliză radiculară a dintelui temporar.
CARIA DINȚILOR
PERMANENȚI

PA RT I C U L A R I T Ă Ț I L E M O R F O H I S T O L O G I C E
ALE DINȚILOR PERMANENȚI ÎN PERIOADA
DE CREȘTERE
Acești dinți au un smalț dentar imatur, cu suprafață poroasă,
ceea ce determină o adeziune mai importantă a plăcii bacteriene
și o dificultate sporită la îndepărtarea sa de către pacienți. Ei nu
sunt întotdeauna motivați să efectueze un periaj corect, nu știu să
îl realizeze căci nu au dexteritatea necesară iar părinții nu se
implică activ în efectuarea periajului dentar. Smalțul va suferi
maturația sa post-eruptivă timp de 18-24 de luni după erupția
dintelui în mediul oral, perioadă critică ce corespunde unei
puternice susceptibilități la carie a dintelui permanent tânăr.
Dentina este și ea imatură, cu canalicule dentinare foarte largi,
ce reprezintă căi de penetrare și de difuzare pentru bacterii și
toxinele lor, favorizând astfel progresia procesului carios fără o
pierdere semnificativă de substanță dură ocluzală (smalț) într-o
primă fază.
Pulpa dentară este imatură și ea, la fel și rădăcinile dintelui care
au apexul larg deschis.
Joncțiunea cemento - dentinară nu se definitivează decât la 4
ani după erupția dintelui. Datorită acestor particularități, copilul
poate să nu resimtă nici o durere, chiar dacă caria este profundă,
până în momentul în care apar deja complicații pulpare.
 PA RT I CU LA R I T Ă ȚI

· Mineralizare smalțului
· Relieful ocluzal este
este mai slabă, mai ales
foarte accidentat
la cei cu erupție precoce

· Perioada
nefuncțională, până · Camera pulpară este
dinții ajung la nivelul voluminoasă în raport
planului de ocluzie cu țesuturile dure
poate dura câteva luni

· Coarnele pulpare sunt · Canaliculele dentinare

expuse superficial sunt largi

· Rădăcina este în curs · Capacitatea formativă

de formare, cu apexul și de apărare a pulpei
deschis este crescută
 FACTORI DE RISC. LOCALIZARE
Predispoziția la carie a acestor dinți tineri
se datorează:
- caracteristicilor morfo - funcționale
- mediului oral :
- existența cariilor la nivelul dinților temporari
- existența anomaliilor dento - maxilare și purtarea
aparatelor ortodontice, cu neglijarea igienei orale
- consumul de glucide și alimente lipicioase
- neglijarea controalelor periodice
- factorilor generali, precum pubertatea
Topografia cariei la dinții permanenți
tineri, în ordinea frecvenței, este
următoarea:
• Molarul de 6 ani (carii ocluzale și proximale)
• Incisivii superiori (la 10-11 ani)
• Premolarii (13-14 ani)
• Caninii sunt în general cariorezistenți
• Molarii doi permanenți