Cursul 3 - Interactiuni Medicamentoase2018

INTERACŢIUNI FARMACOLOGICE
Interacţiune farmacologică
 modificarea efectului unui medicament de către altul
sau de mai multe medicamente ca urmare a interferării
lui la nivel:
farmaceutic
farmacocinetic
farmacodinamic
Importanţa interacţiuniilor medicamentoase:
din punct de vedere medical (creşterea

riscului de efecte adverse, toxicitate)
farmacoeconomic
În terapeutică se fac curent asocieri
medicamentoase
Media numărului de medicamente ce sunt
asociate unui bolnav în ambulator este relativ
mic, respectiv 2-4 medicamente.
În cazul bolnavului spitalizat, mai ales în cazul
celui din serviciul de terapie intensivă sau a
bolnavului critic din diferite servicii medicale sau
chirurgicale, media medicamentelor asociate este
mult mai mare, putând ajunge până la câteva
zeci.
Medicamentele asociate:
 pot fi administrate separate (le întâlnim la
pacienţii spitalizaţi)
 cuprinse în aceeaşi formă medicamentoasă.
(mai ales în ambulator)
avantaj ca dozele medicamentelor sunt
în proporţie fixă, raţională
dă posibilitatea ca pacientul să fie mai
cooperant, respectându-şi schema de
tratament.
CONSECINŢELE CLINICE ALE INTERACŢIUNILOR
MEDICAMENTOASE
interacţiuni utile clinic
 în sensul creşterii eficienţei clinice a substanţelor
asociate
 în sensul minimalizării efectelor adverse ale unuia
din componenţii asocierii medicamentoase
interacţiuni medicamentoase nesemnificative din

punct de vedere al efectelor clinice nefavorabile
interacţiuni medicamentoase cu consecinţe clinice
dăunătoare
Mecanisme generale ale
interacţiunilor medicamentoase
Sumarea efectelor farmacodinamice
 efectul medicamentelor asociate este in acelasi sens
privind influenţarea unui proces patogenic - sinergic şi
aditiv (sinergism de sumare).
 De ex.
a. asocierea aspirinei (inhibitor al funcţiei plachetare) cu
streptokinaza (agent fibrinolitic) acţionează în sens aditiv în
limitarea procesului de tromboză din infarctul de
miocard
b. utilizarea β2 agoniştilor cu glucocorticoizii în tratamentul
astmului bronşic pentru realizarea unei bronhodilataţii care
să corecteze deficitul ventilator
c. asocierea antagoniştilor anti-H2 cu antiacidele pentru
reducerea secreţiei acide din sucul gastric în cazul bolii
ulceroase.
Potenţarea efectelor farmacodinamice
 asocierea chimioterapicelor antibacteriene (sumare/potenţare) se realizarea
cu scopul
 creşterii eficienţei antibacteriene
 reducerii efectelor adverse
 prevenirea selectării de organisme rezistente.
 Ex. asocierea de două, trei sau chiar patru agenţi anti bacil Koch
 asocieri de antibiotice cu inhibitori ai enzimelor care degradează

molecula de antibiotic - acid clavulanic (inhibitor de penicilinază) cu
amoxicilină (penicilină de semisinteză), creşte eficienţa împotrivă unor
agenţi rezistenţi la amoxicilină cum ar fi: Staphylococcus aureus,
Escherichia coli, Haemophilus influenzae, Klebsiella;
 asocierea imipenemului (β-lactamic) cu cilastatin (inhibitor specific al
dipeptidazei renale) - creşte eficienţa imipenemului prin reducerea
inactivării sale la nivel renal.
Potenţarea efectelor farmacodinamice
Unele asocieri de chimioterapice antibacteriene/
anticanceroase au mai mult decât un efect de sumare
- sinergism de potenţare.
 Ex, asocierea trimetoprimului cu sulfametoxazolul
interferă sinteză a acidului folic bacterian (trimetoprimul
inhibă dihidrofolat reductaza, iar sulfametoxazolul inhibă
dihidrofolatsintetaza).
 Administrarea simultană a antibioticelor aminoglicozide
împreună cu penicilinele realizează efecte sinergice
eficiente împotriva enterococului.
Compensarea mecanismelor fiziologice de
contrareglare
În cazul unor medicamente care acţionează pe una
din etapele unor sisteme biologice homeostatice
efectul lor este limitat de activarea unor mecanisme
fiziologice de contrareglare.
 Ex. efectul diureticelor tiazidice este limitat de activarea
sistemului renină-angiotensină-aldosteron - asocierea
inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei cu
diureticele tiazidice realizează efecte utile pe sistemul
cardiovascular fără o activare brutală a mecanismelor
fiziologice de contrareglare.
Minimalizarea sau prevenirea efectelor secundare
 asocierea de diuretice de ansă cu diuretice care

economisesc potasiul - prevenirea instalării unei
hipopotasemii cu consecinţe clinice serioase
 neuropatia indusă de tratamentul cu isoniazidă este
prevenită prin asocierea de piridoxină
prevenirea efectelor adverse (prin stimularea rec.
muscarinici) ale anticolinesterazicelor indicate in doze
mari in miastenia gravis se face prin asocierea de
antimuscarinice
Contracararea efectului farmacodinamic
 utilizarea anticolinesterazicelor pentru anularea

efectul curarizantelor la sfârşitul anesteziei generale
sau utilizarea
 naloxonului pentru anularea efectului morfinei.
această categorie de interacţiune medicamentoasă se
încadrează în categoria medicaţiei antidot din cadrul
intoxicaţiilor exogene.
Contracararea efectului farmacodinamic – relaţia
antidot-toxic
 momentul administrării celor doi agenţi

farmacologici este diferit.
 antidotul acţionează fie direct la nivelul aceleeaşi
structuri receptor pe care acţionează
medicamentul/substanţa căruia trebuie să îi anuleze
efectul,
 fie, indirect, influenţând o cale metabolică ce
implică neutralizarea sau eliminarea lui.
Consecinte clinice
mai ales în cazul medicamentelor cu indice terapeutic mic
(anticoagulantele, anticonvulsivantele, medicamentele
citotoxice, digoxinul şi alte antiaritmice, inhibitorii de
monoaminooxidază, hipoglicemiantele orale, alcaloizii
xantinici).
Ex. - dislocuirea unui medicament de către altul de pe locul de legare de
pe proteinele plasmatice sau de pe proteinele tisulare.
 Dacă nu este interesată simultan şi excreţia medicamentului, creşterile
fracţiei libere a medicamentului sunt tranzitorii şi fără semnificaţie clinică.
 Acest tip de interacţiune poate fi luată în considerare ca semnificaţie
practică numai în cazul substanţelor a căror eficienţa terapeutică se
urmăreşte prin măsurarea concentaţiei plasmatice a medicamentului
(litiu, fenitoin, digoxin).
Consecinte clinice
 Dacă un medicament dislocuieşte la nivelul proteinelor plasmatice
un alt medicament şi, în acelaşi timp, îi afectează şi metabolizarea
sau excreţia renală, poate să îi inducă creşteri ale concentraţiei
plasmatice cu implicaţii clinice.
Ex.:
 quinidina dislocuieşte digoxinul de pe proteinele plasmatice şi îi reduce
clearance-ul renal printr-un mecanism separat;
 fenilbutazona dislocuieşte warfarina de pe proteinele plasmatice şi inhibă
metabolizarea isomerului activ al acesteia ceea ce face să inducă o
prelungire a timpului de protrombină cu sângerare;
 indometacinul, deşi dislocuieşte warfarina în aceeaşi proporţie ca şi
fenilbutazona de pe proteinele plasmatice, nu induce realizarea de
concentraţii plasmatice cu risc crescut de sângerare deoarece nu
afectează şi metabolizarea warfarinei. Indometacina poate induce doar
sângerări digestive prin leziunile ulcerative al mucoase gastrice şi prin
afectarea funcţiei plachetare.
Consecinte clinice
 Incidenţa interacţiunilor medicamentoase cu consecinţe clinice
serioase este mai mare la pacienţii în vârstă pentru că la această
categorie de pacienţi există şi o patologie multiplă.
 existenţa unor situaţii clinice particulare noi la care acumularea de
date clinice este insuficientă într-o perioadă scurtă de timp din
momentul consemnării acelor cazuri speciale.
 Ex., pentru pacienţii cu transplant renal a fost necesară o perioadă de
câţiva ani pentru ca nefrologii să observe că la pacienţii epileptici
frecvenţa rejetului de grefă este mai mare decât la cei neepileptici.
Anticonvulsivantul creşte metabolizarea imunosupresivului
reducându-i, astfel, eficienţa.
NIVELELE DE PRODUCERE ALE INTERACŢIUNILOR
MEDICAMENTOASE
Interacţiuni farmaceutice
incompatibilităţi chimice care au drept consecinţă
inactivarea medicamentelor prin reacţii de: precipitare,
complexare, hidroliză, lichefiere, efervescenţă,
modificarea culorii, etc.
preparate magistrale sau când se prepară soluţiile
pentru administrare parenterală.
este greu să se prevadă consecinţele amestecării a două
sau mai multe substanţe în aceeaşi soluţie sau preparat
farmaceutic – sa se evite cât mai mult acest tip de
asocieri medicamentoase.
interacţiuni fizice sau chimice între substanţe
medicamentoase pot avea loc şi în lumenul tubului
digestiv.
MEDICAMENTOASE
Interacţiuni farmacocinetice
 Interacţiuni asupra procesului de absorbţie
pot influenţa cantitatea de substanţă absorbită –
modificarea biodisponibilităţii  eficacităţii/risc
toxic/ineficienţă
 viteza de absorbţie
 semnificatii clinice - în cazul medicamentelor cu
indice terapeutic mic (anticoagulantele, digoxina).
MEDICAMENTOASE
 Medicamentele care modifică viteza de golire a stomacului
(metoclopramida, propantelina)  modifica viteza/ procentul de absorbţie a
celui de al doilea medicament.
 Dacă un medicament (levodopa) este parţial metabolizat în stomac şi
se administrează simultan cu un alt medicament care scade viteza de
golire a stomacului (anticolinergicele)  creşte metabolizarea sa
intragastrica datorită creşterii timpului de contact cu mucoasa gastrică
scade biodisponibilitatea  scade eficienţa clinică.
 Analgeticele opioide, parasimpaticoliticele, antidepresivele triciclice sunt
medicamente care deprimă motilitatea fazică a stomacului.
 Scăderea motilităţii intestinale (parasimpatolitice, antiparkinsoniene,
antidepresive triciclice, antihistaminice, neuroleptice fenotiazinice)
favorizează absorbţia substanţelor puţin solubile sau a celor cu disponibilitate
farmaceutică redusă, cum ar anticoagulantelor orale sau digoxina
(medicamentele cu indice terapeutic mic).
NIVELELE DE PRODUCERE ALE
INTERACŢIUNILOR MEDICAMENTOASE
 Modificarea vitezei de absorbţie  modifică timpul de
realizare a concentraţiei maxime şi a valorii acesteia 
modificarea timpului de instalare a efectului şi a
intensităţii efectului
 are semnificaţie în cazul medicamentelor la care se
urmăreşte instalarea rapidă a efectului
 sau când se doreşte menţinerea unor vârfuri înalte ale
concentraţiei plasmatice.
Interacţiuni asupra procesului de absorbţie
 inactivarea în lumenul intestinal - complexe neabsorbabile
 fie prin modificarea motilităţii gastrointestinale cu
scăderea sau creşterea timpului de contact cu mucoasa
intestinală.
 Ex. administrarea simultană a tetraciclinei cu metale bi-
sau trivalente, cum ar fi fierul, calciul, magneziul, aluminiul,
formează complexe insolubile şi inactive.
 Pentru evitarea unor astfel de interacţiuni în lumenul intestinal se
recomandă decalarea cu 2-3 ore a administrării celor două
categorii de medicamente.
 Modificarea pH-ului sucurilor din stomac/intestin - favorizarea
trecerii medicamentelor lor în stare ionizată - creşterea dizolvării
formelor solide şi trecerii lor în soluţie crescând absorbţia
 interferenţe medicamentoase la nivelul proceselor de transport
activ.
 Ex. Fenilalanina competiţionează cu levodopa pentru aceleaşi
mecanisme de transport, din acest motiv se recomandă pacienţilor cu
boală Parkinson o dietă săracă în proteine.
 la nivelul mecanismelor de metabolizare de la nivel
intestinal în urma cărora are loc inactivarea sau transformarea
lor în metaboliţi activi.
 Ex. administrarea simultană a salazosulfapiridinei cu antibiotice
care afectează flora bacteriană ce o metabolizează la forma activă
duce la diminuarea efectului acesteia.
 Isoprenalina şi salicilamida folosesc aceleaşi mecanisme de
inactivare la nivel intestinal. Administrarea lor simultană duce la
creşterea biodisponibilităţii isoprenalinei datorită competiţiei lor
pentru procesele de bioinactivare.
Interacţiuni asupra procesului de distribuţie
 Interacţiunile la nivelul procesului de distribuţie
vizează:
 modificarea distribuirii regionale a fluxului sanguin
 deplasarea medicamentelor de pe proteinele
plasmatice.
 Ex. Scăderea fluxului sanguin hepatic de către betablocante poate
afecta rata de metabolizare a lidocainei sau procainamidei crescându-le
toxicitatea.
 Deplasarea medicamentelor de pe proteinele
plasmatice
 depinde de afinităţile relative ale celor două medicamente
pentru locurile de legare şi de concentraţiile lor plasmatice.
 semnificativ clinic – medicamentul deplasat se leaga în
proporţie mare (peste 90%) de proteinele plasmatice şi are
volum de distribuţie mic
 indicele terapeutic este mic
 afectarea simultană a procesului de metabolizare sau
excreţie a medicamentului
la nivelul proteinelor tisulare.
pot fi afectate mecanismele de transport la nivel
tisular, interferând
 fie cu ajungerea medicamentului la locul său de acţiune
de pe receptor
 fie cu îndepărtarea lui de la nivelul ţesutului efector.
 Ex.
antidepresivele triciclice înhibă situsurile de recaptare a
aminelor de pe terminaţiile presinaptice simpatice, anulând
efectul neurosimpaticoliticelor (guanetidina) şi prelungind
acţiunea adrenalinei sau noradrenalinei.
Interacţiuni asupra procesului de metabolizare hepatică
 inducţie/inhibiţie enzimatică
 inhibiţia enzimatică indusă de medicamente vizează cel mai
frecvent enzimele microzomiale hepatice, mai ales cele
oxidative.
implicaţiile clinice pot avea consecinţe serioase în condiţiile în
care medicamentul a cărei metabolizare este inhibată este un
medicament cu indice terapeutic mic.
 Ex. oxidarea fenitoinei este inhibată de anticoagulantele orale, cloramfenicol
sau isoniazidă  creşte toxicitatea.
 Alopurinolul (inhibitor de xantinoxidază) inhibă metabolizarea mercaptopurinei
şi azatioprinei  creşte riscul de toxic
 inductoare enzimatice importante clinic: barbituricele, glutetimida,
fenitoina, carbamazepina, rifampicina.
 Barbituricele cresc activitatea enzimelor microzomiale oxidative, a
glucuroniltransferazei şi a enzimelor nemicrozomiale
(aldehiddehidrogenaza)
 Efectul inductor începe după 2-3 zile de tratament, este maxim la o
săptămână şi se menţine câteva zile sau săptamâni după oprirea
tratamentului.
 barbituricele stimulează metabolizarea unor medicamente, cum ar fi
anticoagulantele orale, chinidina, antidepresive triciclice,
ciclofosfamida, metotrexatul, a unor steroizi fiziologici, cum ar fi
hormoni steroidieni, colesterol, săruri biliare şi a unor vitamine
liposolubile (vitaminele K şi D).
Indirect - medicamente care au efecte asupra
hemodinamicii circulaţiei hepatice.
 Ex. Lidocaina are o rată mare de metabolizare hepatică. Reducerea
fluxului sanguin hepatic de către betablocante  reduce
metabolizarea hepatică a lidocainei  creşte concentraţia
plasmatică şi toxicitatea (vezi pacienţii cu infarct de miocard la care
se administrează beta-blocante pentru a scăderea consumul de
oxigen al miocardului şi lidocaină pentru prevenirea unor tulburări
de ritm ventricular pe un miocard ischemic)
Interacţiuni asupra procesului de excreţie urinară
 filtrarea glomerulară - deplasarea de pe proteinele plasmatice
favorizează eliminarea urinară
 Mărind fluxul de urină, diureticele, cresc eliminarea medicamentelor.
 Transport tubular - probenecidul inhibă secreţia tubulară a unor
medicamente cum ar fi peniciline, fenilbutazona, salicilaţii
 Modificarea pH-ului urinei influenţează reabsorbţia tubulară a
medicamentelor sau metaboliţilor acizi sau baze slabe.
Ex. Bolnavii cu dependenţă la amfetamină sau opioide (mai ales la
metadonă), care cunosc acest fenomen, îşi alcalinizează urina pentru a
prelungi efectul euforizant.
 Invers, în tratamentul intoxicaţiilor cu amfetamină, opioide, imipramină,
clorochină, chinină, se acidifiază urina pentru a se creşte proporţia formei
ionizate în urină mărind eliminarea toxicului.
.
Interacţiuni farmacodinamice
Interacţiunile medicamentoase la nivelul aceluiaşi de
receptor
 sumarea efectelor pe acelaşi receptor a celor două substanţe asociate ( 2
AINS)
 antagonizarea efectelor lor interferând acelaşi situs de afinitate de pe
receptor – antagonism (naloxon-morfina)
 interferarea a două categorii de receptori ce aparţin
aceluiaşi aparat sau sistem biologic
 sumarea efectelor (antihistaminicele anti H1se accentuează atunci când
se asociază cu alcoolul, betablocante-verapamil – efect inotrop negativ)
 antagonizarea efectelor lor (efectul vasodilatator al betablocantelor,
antagoniştilor enzimei de conversie ai angiotensinei sau diureticelor este
anulat de asocierea cu antiinflamatoarele nesteroiduene);
Interacţiuni farmacodinamice
interacţiuni la nivelul macromoleculelor cu funcţii de
transportor pentru medicamente sau substanţe endogene.
 Ex. antidepresivele triciclice împiedică efectele guanetidinei, deoarece
blochează mecanismul transportor al catecolaminelor din spaţiul sinaptic.)
 întreruperea unor sisteme fiziologice de contrareglare.
 Ex. diureticelor tiazidice - inhibitori al enzimei de conversie în controlul
tensiunii arteriale ( anulează activarea sistemului-renină- angiotensină-
aldosteron de către diuretice)
 sunt situaţii în care mecanismele de contrareglare sunt vitale iar afectarea
lor poate aduce prejudicii clinice - betablocantele anulează reacţiile
adaptative vegetative prin activarea beta-receptorilor declanşate de
hipoglicemia indusă de insulină.
MULTUMESC
PENTRU ATENTIE!
SUNTETI LIBERI!

Cursul 3 - Interactiuni Medicamentoase2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursul 3 - Interactiuni Medicamentoase2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INTERACŢIUNI FARMACOLOGICE

din punct de vedere medical (creşterea

interacţiuni medicamentoase nesemnificative din

 asocieri de antibiotice cu inhibitori ai enzimelor care degradează

 asocierea de diuretice de ansă cu diuretice care

 utilizarea anticolinesterazicelor pentru anularea

 momentul administrării celor doi agenţi

S-ar putea să vă placă și