Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Disfunctii Intestinale
Disfunctii Intestinale
intestinale
Constipaţie
• Constipaţie se consideră eliminarea a mai puţin de trei
scaune pe săptămână şi, de regulă, e însoţită de
dificultatea defecaţiei, senzaţia evacuării incomplete şi
disconfort.
• Constipaţie provine din cuvântul latin Constipatio şi se
traduce ca îngrămădire, aglomeraţie, concentrare.
• Constipaţie se caracterizează prin cantitatea redusă şi
consistenţa crescută a materiilor fecale şi este un
simptom atât al unor boli gastrointestinale, cât şi
extradigestive.
Defecaţia
• Defecaţia este un reflex vegetativ automat, parţial
controlat şi de către sistemul nervos central, care se
produce odată la 24 ore.
• Pătrunderea bolului fecal în ampula rectală este
favorizată de invaginarea intrarectală a sigmei şi este
urmată de o creştere a presiunii exercitate asupra
pereţilor ampulei (la 40 - 50 mmHg) care produce
distensia rectală şi relaxarea sfincteruluiu anal intern
(neted, involuntar) prin reflexul recto-anal inhibitor.
• Gravitaţia exercitată prin ortostatism poate facilita
actul defecaţiei.
Defecaţia
• Canalul anal conţine o serie de receptori care, după
relaxarea sfincterului anal intern, sunt expuşi
presiunii directe şi excitaţiei chimice a conţinutului
intestinal.
• Contracţia simultană a sfincterului anal extern
(striat, voluntar) asigură continenţa anală.
• Din acest moment defecaţia este controlată voluntar.
• Defecaţia depinde şi de starea planşetului pelvian,
ca şi de tonicitatea peretelui muscular abdominal şi
a diafragmului.
Defecaţia
• Rolul esenţial în defecaţia normală este deţinut de
fibrele parasimpatice aferente şi eferente.
• Stimulii porniţi de la terminaţiile nervoase din
pereţii ampulei rectale sunt conduşi pe calea
nervilor pelvieni şi ruşinoşi la centrul ano-spinal din
maduva sacrală (S2-S3).
• Eferenţa revine pe calea aceloraşi nervi la
musculatura rectului, producând relaxarea
sfincterului extern şi intern şi relaxarea muşchiului
puborectal, care şterge unghiul dintre cele două
porţiuni ale rectului.
Clasificarea fiziopatologică a constipaţiei
1. Constipaţia de transport
• Este produsă de atonia (hipotonia) colonului sau, mai
frecvent de hipersegmentarea (hipertonia) acestuia.
• Constipaţia atonică interesează îndeosebi colonul drept şi
este mai rar întâlnită – în mixedem, hipopotasemie,
diabet, sarcină, caşexie, administrarea de anticolinergice.
• Constipaţia spastică se realizează prin înmulţirea
contracţiilor segmentare nepropulsive, cu adâncirea
incizurilor interhaustrale şi creşterea presiunii în spaţiile
haustrale. Acest tip de constipaţie domină la nivelul
colonului descendent şi sigmei şi survine în hipertonia
vagală, saturnism, intoxicaţia cu opiacee sau în procesele
iritative de vecinătate.
Clasificarea fiziopatologică a constipaţiei
2. Constipaţia de evacuare
• Refuzul de a răspunde impulsului de evacuare
rectală (având motivaţie socială sau
psihologică) provoacă unde antiperistaltice ce
transportă conţinutul intestinal deasupra
zonei reflexogene sigmoido-rectale.
• Refuzul repetat de a răspunde va fi urmat de
ştergerea reflexului şi instalarea dischineziei
rectale.
Clasificarea fiziopatologică a constipaţiei
3. Constipaţia de retenţie
• Se instalează în cazul anomaliilor de volum ale colonului
şi rectului (megacolon, dolicocolon, megarect).
• Acestea pot fi congenitale sau dobândite (consecutiv
retenţiei fecale cronice).
• Evacuarea spontană poate surveni chiar şi la 2-3
săptămâni.
• Megarectul se poate asocia cu constituirea fecalomului.
• Fecalomul reprezintă cea mai frecventă cauză a
“diareei” prin iritaţie locală.
Clasificarea fiziopatologică a constipaţiei
Examenul coprologic
• Examenul macroscopic înregistrează numărul de evacuări/24
ore, consistenţa, culoarea, cantitatea, prezenţa de produse
patologice.
• Examenul microscopic al scaunui proaspăt poate evidenţia
prezenţa paraziţilor, Campilobacterului, Cryptosporidiumului,
E. histolytica, Giardia, Strongyloides, Anchilostoma etc.
• Coprocitograma evidenţiază leucocitele polimorfonucleare
(PMN) în scaun prin coloraţia May-Grunwald-Giemsa sau cu
albastru de metilen. Prezenţa de PMN orientează diagnosticul
spre o infecţie cu germeni invazivi, având ca consecinţă
indicaţia pentru un tratament antibacterian.
Explorări diagnostice
Explorări diagnostice
• Examinări bacteriologice
• Explorări serologice
• Reacţia de polimerizare în lanţ (PCR)
• Explorări radiologice şi imagistice
• Explorări morfologice
SEVERITATEA DIAREEI