MEDIUL ÎNCONJURĂTOR AL ÎNTREPRINDERII INDUSTRIALE ŞI

INFLUENŢA ACESTUIA ASUPRA ORGANIZĂRII PRODUCŢIEI

Mediu înconjurător - ansamblul de elemente externe, constituite din indivizi, întreprinderi,

instituţii, organisme, reglementări sau fenomene, care pot influenţa în mod direct sau indirect
activitatea întreprinderii.
Caracteristici
• Caracterul diversificat al mediului înconjurător rezultă din faptul că acesta este format dintr-un
ansamblu de domenii, cum sunt cele de ordin economic, social, tehnologic, politic şi cultural.
• Caracterul de schimbare continuă a mediului înconjurător este determinat într-o mare măsură de
progresul tehnologic. Se estimează, pe baza studiilor efectuate, că noi ignorăm între 2/3 şi 3/4
din ceea ce va reprezenta cunoaşterea ştiinţifică la orizontul anului 2020.Schimbările în mediul
înconjurător pot fi determinate şi de schimbările care intervin în legislaţie, în politică sau de alte
evenimente care nu pot fi prevăzute.
• Caracterul de relativitate a mediului înconjurător este determinat de faptul că fiecare întreprindere
are mediul său înconjurător specific. Astfel, de pildă, întreprinderile mici, mijlocii sau mari,
întreprinderile de importanţă locală, republicană sau internaţională, au fiecare un mediu
înconjurător specific, care trebuie identificat, analizat şi folosit.
• Ca sursă de constrângeri şi riscuri, mediul înconjurător exercită o puternică influenţă asupra
întreprinderii. Sursele de constrângeri pot proveni din exterior, ca de exemplu de la consumatori,
furnizori, de la stat, de la acţionari, instituţii de credit ş.a., care pot fi definite ca centre de decizie
autonome exterioare, şi de la aşa numitele fenomene globale, din rândul cărora pot fi amintite
inflaţia, creşterea economică, fenomenele politice, sociale ş.a.
 Formele principale ale mediului înconjurător care îşi exercită influenţa asupra
activităţii întreprinderii şi a modului de organizare a acesteia. Influenţa
activităţii întreprinderii asupra mediului.

Mediul înconjurător al unei întreprinderi industriale - caracter complex

Mediul înconjurător geografic influenţează asupra activităţii întreprinderii şi a modului de organizare a
acesteia prin mijloacele de comunicaţii existente, din rândul cărora pot fi amintite diferitele drumuri,
autostrăzi, porturi, aeroporturi ş.a., existenţa unor zone sau platforme industriale, a surselor de
energie, condiţii climatice ş.a.
Mediul înconjurător demografic influenţează asupra activităţii întreprinderii prin aceea că în funcţie de
creşterea sau descreşterea populaţiei, de populaţia din zonă, de vârsta populaţiei ş.a. se adoptă
strategii economice adecvate.
Mediul înconjurător socio-cultural influenţează asupra economiei unei întreprinderi sub diferite aspecte.
Aşa de exemplu, nivelul cultural al salariaţilor, valorile lor morale şi sociale, stilul de viaţă, aspiraţiile,
gradul de calificare, nivelul de viaţă, existenţa unei infrastructuri adecvate sub raportul existenţei de
şcoli, spitale, instituţii culturale ş.a. reprezintă factori care trebuiesc conştientizaţi şi valorificaţi pentru
bunul mers al activităţii întreprinderii.
Mediul înconjurător tehnologic, prin componentele sale referitoare la noile tehnologii de fabricaţie, la
apariţia de noi produse, de noi metode de conducere şi de organizare, ca şi mediul înconjurător
politic şi social, care prin instituţiile existente, felul regimului economic, existenţa partidelor, a
sindicatelor ş.a. trebuiesc luate în consideraţie la adoptarea unor politici şi strategii adecvate cu
caracter economic, cu implicaţii directe asupra proceselor de modernizare a organizării producţiei.În
cadrul diferitelor componente ale mediului înconjurător o influenţă puternică asupra organizării
producţiei o are mediul înconjurător economic. Sub acest raport acesta determină particularităţi în
funcţie de sistemul economic existent, de caracterul legislaţiei economice, de pieţele de desfacere,
de relaţiile dintre întreprinderi ş.a.
 Întreprinderea și influenţează la ei asupra mediul înconjurător

Prin ansamblul de activităţi legate de activitatea prezentă sau viitoare,

privind producţia, repartizarea veniturilor, activitatea de cercetare sau prin
mijloacele folosite pentru influenţarea mediului înconjurător, cum sunt
campaniile publicitare, operaţiunile de concentrare, înţelegerea cu
întreprinderile concurente, prin cerinţele formulate către organele de stat
referitoare la asigurarea unor preţuri minime, indexări ş.a., atunci când se
consideră că este necesar, întreprinderile pot determina schimbări în mediul
înconjurător, cu caracter favorabil, prin introducerea progresului tehnic sau
nefavorabil (poluare, zgomote, limitarea concurenţei)
În condiţiile unor influenţe reciproce între mediul înconjurător şi
întreprindere, se poate afirma totuşi că mediul înconjurător influenţează într-
o măsură mai mare asupra întreprinderii, atât la nivelul activităţilor
desfăşurate, sub raportul tehnologiilor, al sistemelor de organizare, al
aspiraţiilor şi motivaţiilor personalului cât şi la nivelul pieţelor, al
concurenţilor, al consumatorilor şi a celorlalţi factori care aparţin de mediul
exterior întreprinderii.
SISTEME DE PRODUCŢIE INDUSTRIALE
Sistem - grup de elemente care formează un întreg, interacţionează şi
funcţionează în scopul realizării unui obiectiv comun.
Sistemele pot fi grupate în materiale şi abstracte.
Se denumesc sisteme materiale acelea care au un corespondent concret în
realitatea înconjurătoare, cum sunt diferitele maşini, echipamente, construcţii etc.
În opoziţie cu acestea, sistemele abstracte sunt acelea care pot avea o existenţă
numai în gândirea analistului, din rândul lor făcând parte diferitele noţiuni, ipoteze,
idei ş.a.
În raport cu originea lor, sistemele pot fi stabile sau adaptabile, iar în raport cu
legăturile care se stabilesc între acestea şi mediul înconjurător ele pot fi închise sau
deschise.
Sistemele stabile, de regulă naturale, sunt acelea care rămân constante,
nemodificate în decursul unor perioade lungi.
Sistemele adaptabile sunt acelea care se pot schimba structural sau funcţional în
raport de anumiţi factori, cu mediul în care se desfăşoară.
• Sisteme deschise - funcţionează cu modificări continue ale componentelor lor, sub influenţa factorilor
mediului.
• Sistemele închise sunt - funcţionează fără astfel de modificări.
De regulă, sistemele economice sunt sisteme deschise.Ţinând seama de toate aceste clasificări şi de
cerinţele evidenţierii unor caracteristici generale care să permită analiza şi proiectarea sistemelor, un
sistem mai poate fi definit ca un ansamblu de obiecte şi un ansamblu de relaţii între acestea şi atributele
lor. În această definiţie, prin obiecte se înţeleg parametrii sistemului referitor la informaţii, procese,
rezultate, control pe baza conexiunii inverse şi constrângeri, iar prin atribute - proprietăţile obiectelor prin
care se manifestă în exterior procesul.În cadrul unui sistem, în funcţie de starea lui, parametrii pot lua
diferite valori. Prin intermediul atributelor care exprimă, aşa cum s-a arătat, proprietatea obiectelor,
constituind forma de manifestare exterioară a procesului prin care obiectul poate fi cunoscut, observat sau
introdus în procesele sistemului, pot fi cuantificaţi parametrii sistemului.Prin ansamblul de relaţii se înţelege
ansamblul legăturilor interne ale sistemului care leagă obiectele şi atributele acestora, sistemul de
subsisteme sau diferitele subsisteme componente.In raport cu rolul şi importanţa lor aceste legături pot fi
de trei ordine.Sunt incluse în categoria legăturilor de prim ordin acelea care sunt necesare în mod
funcţional între diferitele elemente, în categoria celor de-al doilea ordin acelea care au un caracter
complementar în cadrul sistemului, neexprimând o necesitate funcţională, dar care contribuie la o mai
bună funcţionare a acestuia, iar în categoria celui de-al treilea ordin cele care au un caracter redundant
sau de contradicţie.Ca exemplu de legături de prim ordin poate fi dată simbioza (care exprimă o relaţie
necesară între două organisme diferite), iar de al doilea ordin sinergia (care constă în faptul că acţiunea
comună a factorilor independenţi ai unui sistem dă un efect mai mare ca suma efectelor individuale ale
acestora).Legăturile cu caracter redundant apar atunci când în cadrul sistemului există fenomenul de
redundanţă determinat de existenţa unor obiecte superflue, de prisos, iar cele cu caracter de contradicţie, -
atunci când în cadrul sistemului există obiecte care împiedică funcţionarea lui.Identificarea în mod exact a
acestor legături şi clasarea pe cele trei ordine sunt deosebit de importante în analiza şi proiectarea
sistemelor, acestea constituind elemente esenţiale în modelarea sistemului.O cerinţă de bază în studiul
sistemelor este aceea de a defini în mod exact sistemul de studiat prin frontierele acestuia, care exprimă
limitele în interiorul cărora obiectele, atributele şi relaţiile dintre acestea pot fi corect identificate, explicate
şi utilizate.Definirea în mod exact a unui sistem trebuie să pornească de la stabilirea mediului înconjurător
al acestuia, mediul putând fi definit, în acest caz, ca ansamblul obiectelor cuprinse în interiorul anumitor
limite şi care pot exercita o influenţă anumită asupra funcţionării sistemului.Un loc important în cadrul
studiului sistemelor îl ocupă stabilirea sistemului total.Prin sistem total se înţelege ansamblul obiectelor,
atributelor şi relaţiilor necesare atingerii unui obiectiv, în condiţiile existenţei anumitor restricţii.La sistemul
total obiectivul defineşte scopul proiectării sistemului, iar restricţiile arată frontierele sau limitele în cadrul
cărora va trebui să funcţioneze sistemul. Ca exemplu de sistem total poate fi dat, în tehnică, o rachetă sau,
în economie, o întreprindere industrială.
• Ca sistem total racheta este formată, de exemplu, dintr-o serie de subsisteme principale, cum sunt corpul
rachetei, echipamentul de lansare, piesele de schimb şi accesoriile, oamenii şi materialul care permite
sistemului să funcţioneze, organele de comandă, obiectivul de atins, acestea la rândul lor putând fir
formate din alte subsisteme secundare ş.a.m.d.
• Sisteme de producţie cibernetico-industriale
Pornind de la faptul că, potrivit gândirii sistemice, într-o accepţiune generală întreaga realitate
înconjurătoare sau părţi ale ei, economia sau ramurile ei, mediul biologic sau subdiviziunile acestuia ş.a.
pot fi considerate fiecare în parte ca fiind sisteme de un anumit tip, se pune problema de a elabora o
teorie a sistemelor de producţie industriale. Potrivit acestei teorii, abordarea în mod sistemic a
problemelor activităţii industriale consideră că diferitele mijloace de muncă sau obiecte ale muncii,
ateliere, secţii, întreprinderi, ramuri industriale sau componente ale acestora sunt mulţimi de sisteme
reunite, după anumite reguli, în vederea îndeplinirii unui scop bine determinat.
Studierea diferitelor sisteme din natură, viaţă sau societate se face în raport de timp şi în relaţie cu alte
sisteme. In ansamblul sistemelor, în raport cu factorul timp, există o categorie de sisteme autoreglabile,
care au proprietatea de a reacţiona cu mijloace proprii la diferite perturbaţii şi de a-şi păstra, pe anumite
perioade, autocontrolul în funcţionarea şi realizarea scopului stabilit iniţial. Aceste sisteme, caracterizate
prin autoreglare, sunt denumite sisteme cibernetice. Sistemele de producţie industriale reprezintă acele
tipuri de unităţi de producţie industriale sau diviziuni ale acestora (holding, întreprinderi, secţii, ateliere
etc.), precum şi reuniuni de astfel de tipuri.
Sistemele de producţie industriale, prin integrarea în structura lor a unui factor de conducere, de
autoreglare, de regulă de natură umană, devin sisteme cibernetice. In acest context poate fi definit ca
sistem de producţie cibernetico-industrial acel sistem care se autoreglează prin intermediul unui factor
conştient de natură umană.Abordând unităţile industriale, holdingurile, grupurile de întreprinderi, ramurile
industriale ca sisteme cibernetice, se asigură condiţii optime de fundamentare a unei conduceri şi
organizări a acestora pe baze ştiinţifice.
Sistemele de producţie cibernetico-industriale folosesc în mod curent mecanismele profunde de control
şi reglaj privind transmiterea şi prelucrarea informaţiilor puse la dispoziţie de către cibernetică. Pornind de
la faptul că cibernetica economică reprezintă ştiinţa comportării sistemelor dinamice autoreglabile din
economie, sistemele de producţie industriale, dispunând de autoreglare în procesul funcţionării lor prin
intervenţia conştientă a oamenilor, pot fi denumite şi sisteme de producţie cibernetico- economice
industriale.
Având ca punct de plecare faptul că ciclul informaţie-analiză- elaborare de variante-decizie,
caracteristic oricărui proces de conducere, conţine circuite de feed-back (conexiune inversă) specifice
ciberneticii, se află în plină dezvoltare o teorie unitară a conducerii cibernetice a sistemelor industriale.
 Proiectarea unui sistem de producţie reprezintă o
activitate complexă. Se realizează în mai multe
etape, fiecare dintre acestea necesitând la rândul
lor efectuarea a o serie de subetape.
Elaborarea proiectului unui sistem de producţie
necesită realizarea următoarelor etape:
Formularea obiectului proiectului;
Studiul posibilităţilor de realizare;
Elaborarea proiectului;
Realizarea sistemului;
Întreţinerea sistemului.
 Formularea obiectului proiectului unui sistem de producţie porneşte de la o necesitate
impusă de perfecţionarea prezentă sau viitoare a diferitelor unităţi economice.
• Elaborarea unui sistem de organizare, la nivel microeconomic, care să asigure folosirea
optimă a capacităţii de producţie, în condiţiile satisfacerii complete a cerinţelor privind
fabricarea produselor pentru piaţa internă şi externă, poate constitui, de pildă, formularea
obiectului unui studiu pentru proiectarea unui astfel de sistem de producţie care să
satisfacă integral tema propusă.
• Cea de-a doua etapă are rolul de a preciza pe baza analizei condiţiilor existente dacă
tema proiectului de sistem este posibilă de realizat atât sub aspect tehnic, cât şi sub
raport economic. Odată cu aceasta, studiul preliminar al posibilităţilor de realizare trebuie
să arate eficienţa economică a sistemului de producţie ce urmează a se proiecta. După
confirmarea oportunităţii şi a utilităţii elaborării studiului se trece la etapa de proiectare
efectivă a sistemului de producţie, care comportă următoarele subetape:
• a) definirea problemei;
• b) elaborarea modelului economico-matematic al sistemului;
• c) stabilirea soluţiei;
• d) aprobarea şi omologarea sistemului.La elaborarea modelului se ţine seama de
componentele sistemului şi de modul de interacţiune al acestor componente, avându-se
în vedere anumite criterii de optimizare.
Pentru analiza şi punerea la punct a sistemului de producţie se poate utiliza simularea
funcţionării sistemului prin folosirea metodei Monte Carlo .
Etapa de realizare a sistemului se face în două faze
- preliminară (de experimentare)
- integrală, ajungându-se în final la funcţionarea efectivă potrivit sistemului de producţie
proiectat
 Proiectarea unui sistem de producţie subliniază necesitatea etapei de
întreţinere a sistemului, care presupune, pe de o parte, supravegherea
realizării continue a performanţelor prevăzute pentru sistem, iar pe de altă
parte, aducerea ori de câte ori este posibil a unor ameliorări în funcţionare.
În cazul sistemelor de producţie mari, metodologia de proiectare efectivă a
sistemelor de producţie industriale (etapa a treia) comportă, în cadrul
definirii problemei, a construcţiei modelului, a stabilirii soluţiei şi a aprobării
sistemului, realizarea următorilor paşi:
a) definirea cerinţelor de intrare-ieşire a sistemului;
b) fixarea subsistemelor care vor constitui obiectul modelării;
c) definirea subsistemelor;
d) elaborarea diagramelor de flux funcţionale ale sistemului şi subsistemelor;
e) scrierea condiţiilor de funcţionare ale sistemului şi subsistemelor;
f) scrierea specificaţiilor de intercondiţionare a subsistemelor;
g) stabilirea performanţelor sistemului general şi compararea cu cerinţele
operaţionale.
Definirea cerinţelor de intrări-ieşiri a sistemului necesită includerea
sarcinilor de producţie în cadrul holdingului (intrări) şi a produselor ce
trebuie livrate la beneficiari, pe termene (la ieşiri).